Decizia nr. 1189/2017
Asupra contestației de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 810/PI din 29 noiembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 107 alin. (1) raportat la art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
A dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 29 noiembrie 2017, până la data de 28 decembrie 2017, inclusiv.
A dispus executarea mandatului european de arestare emis de către Parchetul Tribunalului de Mare Instanță din Colmar - Franța la data de 28 noiembrie 2017, în Dosarul nr. x/194/16, pe numele persoanei solicitate A. și a dispus predarea acesteia către autoritățile judiciare din Franța.
În baza art. 103 alin. (7) din Legea 302/2004, a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Franța și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.
În baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, de către autoritățile din Franța, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 8 lit. b) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocatului pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală și cooperare judiciară internațională în materie penală, a dispus plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Timiș.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea formulată de autoritățile judiciare din Franța, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. Dosar nr. x/59/2017 la data de 28 noiembrie 2017, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Parchetul Tribunalului de Mare Instanță din Colmar - Franța la data de 28 noiembrie 2017, în Dosarul nr. x/194/16.
Din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
La data de 28 noiembrie 2017 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat arestarea pentru o perioadă de 30 de zile și predarea către autoritățile judiciare din Franța a persoanei solicitate A., pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Parchetul Tribunalului de Mare Instanță din Colmar - Franța la data de 28 noiembrie 2017, în Dosarul nr. x/194/16, pe numele persoanei solicitate.
Din conținutul mandatului european de arestare, instanța a reținut că pe numele persoanei solicitate a fost emis un mandat european de arestare de către Parchetul Tribunalului de Mare Instanță din Colmar - Franța la data de 28 noiembrie 2017, în Dosarul nr. x/194/16, conform căruia numitul A. este suspectat de comiterea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 311-1, 311-4, 311-5, 311-13, 311-14 C. pen. francez și constituirea unui grup organizat prev. de art. 450-1, 450-3, 450-5 C. pen. francez.
Starea de fapt reținută în mandatul european de arestare este următoarea:
În perioada 30 iulie 2016 - 23 octombrie 2017 a comis un număr de 13 infracțiuni de furt pătrunzând în mai multe locații situate pe teritoriul Franței de unde a sustras diverse bunuri. De asemenea, în perioadele 11 iulie 2017 - 23 octombrie 2017 în localitatea Beaufort en Valle din Franța, 17 martie 2017 - 10 iulie 2017 în localitățile Carspach, Inghnheim, La Chapelle d’Armentiere, 30 iulie 2016 - 16 martie 2017 în localitățile Mons En Pevele, Saint Sauveur Marville, Obersaasheim, Menoux, Waltenheim sur Zorn, Dannemarie ar fi participat la o grupare formată sau la o înțelegere în vederea pregătirii uneia sau mai multor infracțiuni, prejudiciul total cauzat prin comiterea faptelor fiind estimat la suma de 1 milion euro.
Prin ordonanța de reținere din data de 28 noiembrie 2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, verificând dispozițiile art. 102-103 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, a dispus reținerea persoanei solicitate pe 24 de ore, începând cu data 28 noiembrie 2017, ora 14.40 până la data de 29 noiembrie 2017, ora 14.40.
În ședința publică din data de 29 noiembrie 2017, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, i s-a înmânat un exemplar al mandatului tradus în limba română, după care i s-a luat o declarație prin care a arătat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare franceze și că nu renunță la beneficiul regulii specialității.
Instanța, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există nici un motiv de refuz al executării acestuia, faptele pentru care este solicitată persoana urmărită sunt pedepsite și de legea penală română, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări; în legislația penală română infracțiunile descrise în mandatul european de arestare fiind reglementate de art. 228, 229 C. pen. și art. 367 C. pen.; termenul de prescripție a executării pedepsei nu este împlinit.
În ceea ce privește luarea măsurii arestului la domiciliu, Curtea de apel a constatat faptul că această măsură poate fi luată în acord cu disp. art. 202 C. proc. pen., ținându-se însă cont și de disp. art. 218 C. proc. pen.
În ceea ce privește aprecierea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 223 C. proc. pen., instanța de fond a avut în vedere atât faptul că persoana față de care se solicită a se lua măsura are multiple antecedente penale, fapt rezultat din fișa de cazier judiciar aflată la fila 11-12 dosar parchet, precum și faptul că acesta este bănuit și cercetat de săvârșirea mai multor infracțiuni grave pe teritoriul unor țări străine, astfel că în raport de scopul urmărit (acela ca persoana solicitată să poată fi prezentă spre a da relații despre faptele reținute în sarcina sa), s-a apreciat că cea mai oportună măsură preventivă ce urmează a fi dispusă până la finalizarea procedurilor de transfer către autoritățile judiciare din Franța este măsura arestării preventive.
Împotriva sentinței penale nr. 810/PI din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a formulat contestație persoana solicitată A. pentru motivele arătate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.
În esență, contestatorul a solicitat admiterea contestației, desființarea hotărârii contestate și dispunerea măsurii arestului la domiciliu, având în vedere că este cetățean român, are domiciliul în satul Cruceni, jud. Arad, nu este de acord să fie predat autorităților franceze întrucât este nevinovat, nesăvârșind faptele pentru care este cercetat.
Totodată, a mai susținut că dorește să rămână pe teritoriul statului român, deoarece și în Spania și în Luxembourg s-a atentat la viața sa în închisoare.
Examinând contestația formulată de persoana solicitată A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de contestație invocate de contestatorul persoană solicitată și din oficiu, în raport de dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cu referire la dispozițiile cuprinse în legea ante-menționată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, Înalta Curte le constată a fi îndeplinite, așa după cum și prima instanță a reținut în mod corect.
Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, „în toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 110. În scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.”
În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că în virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speță cel din Franța (Parchetul Tribunalului de Mare Instanță din Colmar - Franța), în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Franța (Parchetul Tribunalului de Mare Instanță din Colmar - Franța), a unei persoane solicitate, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.
Conform Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
Infracțiunile pentru care s-a cerut predarea sunt cele de furt calificat prev. de art. 311-1, 311-4, 311-5, 311-13, 311-14 C. pen. francez și constituirea unui grup organizat prev. de art. 450-1, 450-3, 450-5 C. pen. francez, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări; în legislația penală română infracțiunile descrise în mandatul european de arestare fiind reglementate de art. 228, 229 C. pen. și art. 367 C. pen.; termenul de prescripție a executării pedepsei nu este împlinit.
În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, fiind emis la data de 28 noiembrie 2017 de către Parchetul Tribunalului de Mare Instanță din Colmar - Franța.
La termenul de judecată din 29 noiembrie 2017 s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate A. (fila 58 dos. fond), care a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Franța și a precizat că nu renunță la regula specialității, declarându-se nevinovat.
În ceea ce privește motivele de contestație invocate de către persoana solicitată A. în prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că acestea sunt aceleași pe care persoana solicitată le-a invocat inițial în fața instanței de fond, instanță care a motivat judicios și pertinent respingerea lor.
Astfel, susținerile persoanei solicitate în sensul că faptele reținute în sarcina sa, de care nu se face vinovat, pot face obiectul unui proces penal, care să se judece în România, iar audierea sa să se facă prin intermediul videoconferinței, nu pot constitui motiv de refuz la predare, întrucât nu se regăsesc printre cazurile limitativ prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, astfel că vor fi respinse.
În acest sens, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate apărările formulate de către persona solicitată A. cu privire la faptul că a mai fost cercetată timp de 1 an de zile, într-o altă cauză, după care s-a dispus achitarea sa, stabilindu-se faptul că alte persoane au săvârșit faptele, precum și aprecierea că ar putea fi audiată prin intermediul videoconferinței, față de cadrul și limitele analizei pe care le poate realiza instanța de executare a unui mandat european de arestare.
Pe de o parte, raportat la dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 Curtea nu reține incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare. În acest sens Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispozițiilor Deciziei-cadru nr. 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la art. 3 din aceasta și în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 și 4a (Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cauza Leymann și Pustovarov, C-388/08 hotărârea din 1 decembrie pct. 51, Curte de Justiție a Uniunii Europene, cauza Mantello, C-261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, pct. 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condițiilor definite la art. 5 din decizia-cadru menționată.
Pe de altă parte, așa după cum anterior s-a arătat, potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În privința măsurilor preventive dispuse în cauză, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că măsura privativă de libertate este motivată, în procedura mandatului european de arestare și în acord cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. f) (teza a II-a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora „nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care este vorba despre detenția legală a unei persoane împotriva căreia se află în curs o procedură de extrădare”, deoarece mandatul european de arestare se execută în conformitate cu principiul recunoașterii și încrederii reciproce, consacrat de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Prin urmare, față de gravitatea faptelor pentru care este acuzată persoana solicitată de către autoritățile judiciare din Franța, respectiv săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și constituirea unui grup organizat, prejudiciul total cauzat prin comiterea faptelor fiind estimat la suma de 1 milion euro, precum și raportat la împrejurarea că persoana solicitată are multiple antecedente penale, fapt rezultat din fișa de cazier judiciar aflată la fila 11-12 dosar parchet, coroborat și cu faptul că aceasta este bănuită și cercetată de săvârșirea mai multor infracțiuni grave pe teritoriul unor țări străine, dar și pentru buna desfășurare a procedurilor, se constată că instanța de fond a dispus în mod corect asupra cererii de executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Franța, pe numele persoanei solicitate A.
În raport de argumentele anterior prezentate, Înalta Curte constată că solicitarea contestatorului de înlocuire a arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu apare ca nefondată, nejustificată și inoportună la acest moment procesual, o altă măsură neprivativă de libertate nefiind suficientă pentru atingerea scopului procesului penal.
Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 810/PI din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pc.1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 810/PI din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 420 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 decembrie 2017.