Decizia nr. 941/2017
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 28 septembrie 2017 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/102/2017, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A. cu privire la sesizarea Curții Constituționale în legătură cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Analizând excepția invocată, prima instanță, prin prisma prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a constatat că aceasta este inadmisibilă.
Cu privire la prima condiție de admisibilitate, s-a apreciat că aceasta este îndeplinită având în vedere că excepția a fost invocată de către inculpatul A., în cadrul motivelor de apel descrise. De asemenea și cea de a doua condiție de admisibilitate este îndeplinită, deoarece excepția ridicată are ca obiect prevederile art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., text de lege care, în acest moment, este în vigoare.
În opinia Curții, cea de a treia condiție de admisibilitate nu este îndeplinită. Relevanța excepției de neconstituționalitate, exprimată în condiția ca textul de lege sau de ordonanță criticat, pentru neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei, este o cerință esențială, așa cum prevede art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar în lipsa acestei legături, excepția de neconstituționalitate este irelevantă și a fost respinsă ca inadmisibilă. Soluția se impune, în opinia primei instanțe, pentru că, în lipsa pertinenței excepției de neconstituționalitate, s-ar eluda dispoziția constituțională care impune ridicarea excepției de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele în fața instanțelor judecătorești, în cadrul unui proces pendinte. Or, rațiunea instituirii acestui tip de control al constituționalității nu se justifică decât în situația în care problema incidentă de constituționalitate are un caracter “serios”, este realmente utilă pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Practic, decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți.
Curtea de apel a observat că prevederile legale criticate reglementează soluția instanței, constând în respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției, însă în cauza pendinte, instanța de fond a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mureș cu inculpatul A.
În contextul prezentat, în aprecierea Curții, analiza condițiilor înserate în textul de lege criticat, care au drept consecință respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției, nu are nici o importanță în cauza de față și nici nu prezintă utilitate pentru soluționarea litigiului în prezenta cale de atac. Prin urmare, cea de-a treia condiție nu este îndeplinită.
Împotriva dispoziției din de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 28 septembrie 2017 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, inculpatul A. a declarat recurs.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 29 septembrie 2017, fiind acordat termen aleatoriu la 10 octombrie 2017.
În dezbateri, inculpatul A., prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât are legătura cu cauza, întrucât apelul vizează aplicarea acestor dispoziții legale, apelantul inculpat solicitând infirmarea sentinței prin care acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis și pronunțarea unei decizii de respingere a acestuia.
Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției din de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 28 septembrie 2017 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte constată următoarele:
Inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., susținând că aceste dispoziții sunt neclare, iar soluția instanței de apel cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale este neîntemeiată, întrucât a solicitat infirmarea sentinței prin care acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis și pronunțarea unei decizii de respingere a acestuia.
Cu privire la admisibilitatea cererii:
Legat de admisibilitatea unei asemenea sesizări, se constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:
a) excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;
b) excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;
c)excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
d) excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
A. într-un dosar aflat pe rolul instanței de judecată, și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fără ca textul criticat să fie declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Înalta Curte constată, însă, că nu este îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.
În speță, nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, ci, în realitate, inculpatul este nemulțumit de cuantumul pedepsei care a fost consemnat în acordul de recunoașterea a vinovăției, care este unul nelegal, în opinia acestuia, dar și măsura de siguranță privind confiscarea specială a sumei de bani, motiv pentru care a solicitat respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției, cu consecința trimiterii la Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș.
Potrivit art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., instanța, analizând acordul, respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
Înalta Curte are în vedere Decizia nr. 5 din 20 martie 2017 pronunțată în recurs în interesul legii, potrivit căreia inculpatul nu poate reveni asupra recunoașterii efectuate la urmărirea penală, întrucât consimțământul său, materializat în declarația expresă și prin semnătura aplicată pe actul ce conține acordul de recunoaștere a vinovăției, face dovada exprimării propriei voințe.
De asemenea, și practica judiciară majoritară s-a exprimat în sensul că retragerea consimțământului inculpatului, cu ocazia ascultării lui de către instanța competentă, nefiind reglementată în mod expres de lege, nu poate opera, atât timp cât consimțământul a fost exprimat în mod valabil în faza de urmărire penală, fiind îndeplinite condițiile legale imperative care reglementează conținutul și forma acordului de recunoaștere.
Consimțământul inculpatului exprimat la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției este irevocabil, iar posibilitatea ca un inculpat să revoce acest acord contravine deciziei pronunțate de instanța supremă în recurs în interesul legii. Inculpatul a solicitat ca instanța să aprecieze asupra cuantumului pedepsei la care s-a convenit în acord, considerând că, așa cum instanța poate respinge acordul de recunoaștere a vinovăției dacă pedeapsa este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului, tot astfel poate pronunța o soluție similară în cazul în care pedeapsa este mai grea.
Prin urmare, excepția de neconstituționalitatea dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. invocată de inculpatul A. nu are legătură cu fondul cauzei în condițiile în care inculpatul a fost de acord cu sancțiunea stabilită în urma negocierii cu procurorul asupra felului și cuantumului pedepsei, iar acordul de recunoaștere a vinovăției este esențialmente irevocabil. Inculpatul tinde la negarea caracterului irevocabil al acordului de recunoaștere a vinovăției fără să invoce o chestiune de neconstituționalitate legată de însușirea definitivă a acestui acord.
Astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 5/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admite caracterul retractabil al consimțământului înseamnă ineficiența procedurii recunoașterii vinovăției, legal prevăzută și, totodată, inutilitatea ei sub aspectul oportunității scurtării procesului penal, deziderat pentru care s-a reglementat justiția negociată, derogatorie de la dreptul comun. Deopotrivă, inculpatul este liber să opteze între a uza sau nu de procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, legiuitorul neprevăzând soluția de respingere a acordului pe motiv că inculpatul nu mai recunoaște faptele sau își retractează consimțământul.
Situația exprimării consimțământului unui inculpat în cazul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției este similară recunoașterii învinuirii. Caracterul irevocabil al consimțământului valabil exprimat de inculpat la momentul încheierii acordului de recunoaștere se desprinde și din rațiunea instituirii procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii introdusă în procesul penal român odată cu Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor (art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. anterior), reluată în Codul de procedură penală nou [art. 374 alin. (4) din actul normativ arătat], din ansamblul acestei proceduri desprinzându-se concluzia irevocabilității recunoașterii, irevocabilitate care, de asemenea, nu este strict reglementată, ci opțiunea inculpatului are rolul procesual prealabil obligatoriu, prin ea stabilindu-se cadrul procesual pentru activitățile ce vor urma (Decizia nr. 5/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii).
În concluzie, în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 28 septembrie 2017 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/102/2017.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 28 septembrie 2017 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/102/2017.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 octombrie 2017.