Decizia nr. 1522/2017
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 13.04.2010, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA la plata remunerației compensatorii pentru copia privată a operelor reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, în cuantum prevăzut de lege, pentru aparatele și suporturile cuprinse în listele suporturilor și aparatelor și în protocoalele din 5.05.2006, respectiv 10.04.2009 (Deciziile O.R.D.A. nr. 107/2005 și nr. 61/2009), actualizate cu rata inflației, la care se adaugă dobânda de referință a B.N.R., de la data scadenței.
Prin sentința civilă nr. 1075 din data de 16.05.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă cererea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 149.564,97 lei remunerație compensatorie pentru copia privată, 10.080 lei actualizarea remunerației compensatorii și 12.907,98 lei penalități de întârziere calculate până la 31.01.2012. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.239,15 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariul avocatului, onorariul expertului, taxa de timbru și timbrul judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta A. SA.
Prin decizia nr. 64/A din data de 26 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins apelul, a fost obligată apelanta la plata în favoarea intimatei a sumei de 13.640 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei s-au reținut următoarele:
Situația de fapt a fost temeinic reținută de către tribunal, la considerentele căruia se face trimitere în completarea răspunsului dat criticilor formulate prin motivele de apel (art. 295 C. proc. civ.).
Prima critică privește, în esență, împrejurarea că ca receptoarele TV - B., care au fost incluse de către expertul desemnat în baza de calcul a remunerației compensatorii pentru copia privată nu se regăsesc în Listele suporturilor și aparatelor și în Protocoalele din 05.05.2005 și 10.04.2009, publicate în M. Of. al României nr. 516/17.06.2005, prin Decizia O.R.D.A. nr. 107/2005 și în M. Of. al României nr. 316/13.05.2009 prin Decizia O.R.D.A. nr. 61/2009, motiv pentru care tribunalul ar fi reținut în mod greșit incidența art. 107 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Critica nu poate fi primită, având în vedere că dispoziția legală la care s-a raportat prima instanță este aplicabilă, în generalitatea ei, și dispozitivelor la care se referă apelanta, câtă vreme s-a reținut prin sentința apelată și nu s-a contestat prin apelul declarat că suporturile respective permit abonatului A. SA să înregistreze un program televizat pe spațiul de stocare al decodorului TV, de 500 GB, și să redea când dorește conținutul respectivei emisiuni, pe televizorul abonatului respectiv.
Această constatare este, de altfel, concordantă cu probele administrate în cauză, constând în descrierile apelantei pârâte înseși (potrivit unui material promoțional depus la dosar, „A. SA oferă clienților un echipament cu capabilități HD, cu hard disk și caracteristici suplimentare, numit B. + PVR (Personal Video Recorder) (…) Echipamentul permite utilizatorului să înregistreze emisiunile dorite în format standard sau de înaltă definiție, să pună pauză în timpul transmisiunilor în direct, să deruleze înainte sau înapoi conținutul stocat pe hard disk-ul echipamentului, să înregistreze două evenimente simultane diferite, să înregistreze automat emisiunea care este urmărită în momentul respectiv sau să înregistreze automat toate episoadele unui serial”), în manualul tehnic și în specificațiile din anexa la contractul de furnizare.
Rezultă prin urmare că aceste aparate au funcții specifice unor video-recordere, menționate ca atare la pct. 6 din Lista de aparate anexă la Decizia O.R.D.A. nr. 51/2009 pentru publicarea în M. Of. al României, Partea I, a Protocolului privind Lista suporturilor și aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată pentru operele reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum și cuantumul acestei remunerații (nefiind exclusă, în opinia curții, nici încadrarea aparatelor în discuție la pct. 1 din lista respectivă).
În ce privește cea de-a doua critică, aceasta tinde la diminuarea bazei de calcul la care se aplică cota de 0,5% prevăzută de art. 107 alin. din Legea nr. 8/1996 la 10% din valoarea totală a aparatelor, apelanta invocând în acest scop pct. 15 din aceeași Listă de aparate anexă la Decizia O.R.D.A. nr. 61/2009. Or, este evident că acest punct („Hard disk încorporat în computerˮ) are în vedere o cu totul altă ipoteză, a unui hard disk încorporat într-un personal computer, a cărui valoare de vânzare este evident net superioară hard disk-ului (unitatea de stocare) ca atare, fiind justificată reducerea bazei de calcul la procentul de 10%. Dimpotrivă, în cazul aparatelor la care se referă motivele de apel, funcția de stocare este o caracteristică intrinsecă a receptorului, în forma prezentată și comercializată de apelantă, motiv pentru care baza de calcul a fost corect determinată prin expertiza avută în vedere de către sentința apelată.
În temeiul art. 295-296 C. proc. civ., a fost respins apelul ca nefondat, iar apelanta căzută în pretenții și aflată în culpă procesuală a fost obligată la 13.640 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocatului.
Împotriva acestei decizii (inclusiv a încheierilor de ședința din 12.03.2013 și 19.03.2013) a declarat recurs pârâta C. SA.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele.
1. Încheierile de ședința pronunțate la data de 12.02.2013 și la data de 19.03.2013 nu conțin semnăturile judecătorilor care au luat parte la soluționarea cauzei și nici a grefierului de ședința, fiind astfel date cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 105 C. proc. civ. și art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. „Hotărârea se da în numele legii și va cuprinde: (...) mențiunea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică, precum și semnăturile judecătorilor și grefierului”. Totodată, potrivit aceluiași articol, alin. (2), „În cazul în care, după pronunțare, unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna hotărârea, președintele instanței o va semna în locul său, iar dacă cel în imposibilitate să semneze este grefierul, hotărârea va fi semnată de grefierul șef, făcându-se mențiune despre cauza care a împiedicat pe judecător sau pe grefier să semneze hotărârea”.
În cauza de față, încheierile de amânare a pronunțării din data de 12.02.2013 și din data de 19.03.2013, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2010, reprezintă hotărâri în lumina dispozițiilor 255 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 261 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 258 alin. (1) C. proc. civ. lipsa semnăturilor judecătorilor și a grefierului de pe cele două hotărâri judecătorești se sancționează cu nulitatea acestora.
Deși Președintele Curții de Apel București a semnat decizia nr. 64/A/26.03.2013, acesta nu a înțeles să semneze potrivit art. 261 alin. (2) C. proc. civ. și încheierile de amânare a pronunțării, fapt ce atrage, astfel cum a decis în repetate rânduri Înalta Curte de Casație și Justiție, nulitatea absolută a hotărârilor pentru lipsa semnăturilor și, pe cale de consecință, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea instanței de apel.
Totodată, întrucât cele două încheieri de amânare a pronunțării fac parte integrantă din decizia nr. 64/A/26.03.2013, și aceasta din urmă este nulă absolut.
2. Decizia nr. 64/A/26.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/3/2010 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., de către alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii.
În scopul respectării principiului continuității dezbaterilor, principiu care, în sistemul nostru procesual, implică cerința ca hotărârea să fie pronunțată de aceiași judecători care au participat la judecarea cauzei în fond, art. 304 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevede că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când hotărârea a fost dată de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea pricinii.
Cu alte cuvinte, hotărârea nu poate fi pronunțată decât de judecătorii care au participat efectiv la dezbaterea în fond a pricinii. Nerespectarea acestei exigențe constituie motiv de nelegalitate și atrage după sine casarea hotărârii astfel pronunțate.
Or, în cauza de față, dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2013, în timp ce pronunțarea deciziei nr. 64/A a avut loc la data de 26.03.2013 și motivarea efectivă a hotărârii recurate s-a făcut abia la data de 23.06.2017.
În raport de această situație de fapt, raportat la faptul că este de notorietate conflictul dintre președintele completului și conducerea Curții de Apel București, ce a avut loc premergător și ulterior dezbaterile în fond a prezentei pricini și care a culminat cu mai multe sancțiuni aplicate doamnei judecător (printre care mutarea la o alta instanța și, ulterior, suspendarea din funcție), decizia nr. 64/A/26.03.2013 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Având în vedere ca hotărârea recurată nu a fost dată de judecătorii care au luat parte la dezbaterile în fond, iar motivarea deciziei recurate s-a făcut abia în anul 2017 (când unul dintre judecători era suspendat din funcție și iar celălalt pensionat din anul 2014) de un complet de judecată cu o componență diferită de cea din ședința publică din data de 12.03.2013, este incident cazul de casare reglementat de textul legal mai sus invocat.
3. Decizia nr. 64/A/26.03.2013 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. întrucât nu cuprinde motivele pe care s-a sprijinit instanța de apel.
Având în vedere că hotărârea nu a fost motivată de completul care a luat parte la dezbaterea pricinii, astfel cum reiese din analiza situație de fapt expusa mai sus și susținută de înscrisurile administrate în cauză, „motivele” avute în vedere de instanța de apel nu reprezintă decât o descriere generică și o reluare a unor fragmente din hotărârea de fond. Procedând într-o astfel de manieră, evident că nu s-au specificat motivele de fapt și de drept față de criticile aduse de subscrisa sentinței civile nr. 1075 din 16 mai 2012.
În plus, nici capătul de cerere cu privire la obligarea Telekom la plata cheltuielilor de judecată nu este motivat, instanța de fond mărginindu-se doar la sintagma „apelanta căzută în pretenții și aflată în culpă procesuală va fi obligată la 13.640 lei”, mai ales în contextul în care din probatoriul administrat reiese fără echivoc faptul că nu s-a făcut dovada efectuării cheltuielilor de către intimata U.P.F.R. și suma nu poate fi justificată în raport de prezența avocatului la un singur termen de judecată și formularea unor concluzii scrise.
Din această perspectiva, hotărârea pronunțată este nulă, iar vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea acesteia.
De altfel, în practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt obligați să arate în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format propria convingere, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, întrucât fără arătarea motivelor nu se poate exercita controlul judiciar.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse judecații.
4. Decizia nr. 64/A/26.03.2013 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., fiind lipsită de temei legal și data cu aplicarea greșită a legii.
Înalta Curte a constatat fondat recursul în limitele și pentru considerentele expuse mai jos.
În speță, încheierile de ședința din 12.02.2013 și 19.03.2013, de amânare a pronunțării, nu conțin semnăturile judecătorilor care au luat parte la soluționarea cauzei și nici a grefierului de ședință.
O încheiere nesemnată echivalează cu o încheiere inexistentă.
Încheierea de amânare a pronunțării trebuie să conțină mențiunile obligatorii prevăzute la art. 261 alin. (1) pct. 1-4 C. proc. civ., făcând corp comun cu hotărârea. Acesta este motivul pentru care nulitatea acestei încheieri determină nulitatea hotărârii.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudență, lipsa încheierii de dezbateri atrage nulitatea hotărârii, care se justifică prin aceea că această lipsă împiedică exercitarea controlului judiciar, nefiind posibil a se verifica dacă s-au respectat regulile de procedură privind legala compunere a instanței, prezența părților, conținutul concluziilor formulate, probele administrate, cererile de noi probe și alte împrejurări esențiale referitoare la modul în care au decurs dezbaterile, aducându-se părților o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. Nulitatea este absolută, fapt ce rezultă din formularea imperativă din primul alineat al art. 261 C. proc. civ., dar și din natura intereselor încălcate.
Această sancțiune intervine în temeiul art. 261 alin. (1) pct. 1-4 și 8 C. proc. civ. raportat la art. 105 alin. (2) teza a II-a și art. 106 alin. (1), fapt ce atrage casarea hotărârii în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În aceste condiții, este inutilă analiza celuilalt motiv de casare invocat, întemeiat pe faptul că decizia atacată a fost semnată de către președintele curții de apel pentru ambii judecători, ținând cont că unul dintre aceștia era suspendat din funcție, iar celălalt pensionat, ceea ce ar atrage dubiul asupra motivării hotărârii de către cel puțin unul dintre membrii completului.
Temeinicia primului motiv de recurs invocat ducând la casarea hotărârii atacate, motivele de recurs legate de fondul cauzei nu se mai impune a fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta C. SA împotriva deciziei nr. 64/A din data de 26 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2017.