Decizia nr. 1619/2017
Asupra cererilor de recurs de față,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. x/105/2009, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA solicitând ca prin sentința ce va pronunța să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor Extraordinară din 05 aprilie 2009. În motivarea acțiunii, a arătat că nu s-a dovedit convocarea legală de către Consiliul de Administrație a Adunării Generale a Acționarilor Extraordinară conform art. 16 alin. (4) din Statul și art. 142, art. 141 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 31/1990 deoarece publicarea convocatorului Adunării Generale a Acționarilor Extraordinară în M. Of. se face pe data de 27 februarie 2009 și în Adunarea Generală a Acționarilor s-a susținut de către conducerea societății că ședința Consiliului de Administrație a avut loc pe data de 27 februarie 2009. A mai arătat că s-au încălcat prevederile art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și art. 13 alin. (4) din Statut și art. 224 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 297/2004 care statuează că se face convocarea acționarilor în M. Of. și un ziar local din localitatea unde își are sediul societății și după cum s-a susținut în raportul curent din 04 aprilie 2009 înregistrat la C., pârâta a publicat în M. Of. al României și în ziarul x din 02 martie 2009 care apare în București și nu în Ploiești, că majoritatea acționarilor minoritari, foști muncitori la D., își au domiciliul în Județul Prahova și nu în București și că este evident că nu s-a îndeplinit condiția publicării cumulative a convocatorului, iar lipsa acționarilor minoritari din Ploiești demonstrează acest fapt.
De asemenea, a mai arătat că a fost încălcat dreptul la informarea corectă conform prevederilor art. 117 și 184 din Legea nr. 31/1990 și art. 224 din Legea nr. 297/2004 deoarece nu s-a publicat textul integral al măsurilor care se iau, respectiv modificarea art. 3 din Statutul SC B. SA, referitor la sediul social, fiind obligatorie publicarea noului text integral al actului constitutiv, că SC B. SA prin președintele Consiliului de Administrație și angajații societății au refuzat să pună la dispoziția acționarilor documentele prezentate în ședința Adunării Generale a Acționarilor Extraordinară, materiale pe baza cărora acționarii ar fi trebuit să-și exercite drepturile, că a formulat mai multe cereri transmise atât prin scrisoare recomandată cât și prin executor judecătoresc, dar nu a primit nici un răspuns, fiind evidentă încălcarea dreptului la apărare cât și împiedicarea de a participa la Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor și de a vota și că nici în cadrul ședinței Adunării Generale a Acționarilor Extraordinară nu i s-au pus la dispoziție materialele prezentate.
A menționat că nu există cvorumul legal prevăzut de art. 115 din Legea nr. 31/1990, că în Adunarea Generală a Acționarilor extraordinară conform legii, persoanele trebuie să fie prezente fizic sau reprezentate prin procură, că în concret au fost prezente 9 persoane, că nu s-au prezentat niciun fel de procuri de reprezentare, dar în raportul publicat pe site-ul C. este menționată o prezență de 86,38%, situație lipsită de fundament juridic și probator. Și de asemenea, că mutarea sediului social în București reprezintă o modificare substanțială a actului constitutiv al societății și producătoare de consecințe juridice deosebite pentru toți acționarii, că se impunea o legală informare fiind necesar să se specifice modificarea art. 3 din Statutul societății, iar proiectul trebuia comunicat C. până la data convocării Adunării Generale a Acționarilor Extraordinară conform art. 224 alin. (4) din Legea nr. 297/2004, că acționarii au fost privați de o informare legală, că în cadrul ședinței niciodată nu s-a pus în discuție actualizarea statutului societății, că motivarea schimbării sediului social prezentată de Adunarea Generală a Acționarilor Extraordinară este hilară și urmează să o combată după ce va intra în posesia documentelor, deoarece le-a cerut legal la Oficiul Român a Comerțului din motive ciudate, judecătorul delegat a refuzat eliberarea acestora.
Pârâta SC B. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în principal respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă și în subsidiar ca neîntemeiată.
A mai arătat pârâta că așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv relațiile de la Oficiul Registrului Comerțului, sediul SC B. SA se află în București, sector 4, motiv pentru care solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului București.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a arătat că pentru a justifica legitimarea procesuală activă în promovarea unei cereri de anulare a hotărârii adunării generale a acționarilor, reclamantul trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele prevăzute de art. 132 din Legea nr. 31/1990, respectiv să aibă calitatea de acționar care a luat parte la adunarea generală în cadrul căreia a fost adoptată hotărârea atacată și totodată să fi votat împotrivă și să fi cerut ca acest aspect să fie inserat în procesul-verbal al ședinței, că din procesul-verbal al ședinței din data de 05 aprilie 2009 rezultă că reclamantul a fost prezent la ședință și nu a cerut niciodată să se consemneze în procesul-verbal o poziție contrară rezoluției adoptate prin hotărârea adunării generale.
Pe fondul cauzei a arătat că pretinsele motive de nulitate sunt neîntemeiate fiind contrazise de toate înscrisurile aflate la dosar și care nu constituie cauze de natură a atrage nulitatea absolută a adunării generale din data de 05 aprilie 2010. A arătat că în cauză convocarea adunării generale a acționarilor SC B. SA s-a realizat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale și statutare, în deplină concordanță cu art. 117 pct. 8 din Legea nr. 31/1990 și cu prevederile legislației de capital, pentru că consiliul de administrație s-a întrunit în mod legal și a decis convocarea adunării generale, anunțul fiind publicat în M. Of. al României în termenul prevăzut de lege și data la care urma a se ține ședința adunării generale a fost stabilită cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 117 din Legea nr. 31/1990, că potrivit mențiunilor cuprinse atât în hotărârea consiliului de administrație cât și în convocatorul publicat adunarea generală a acționarilor a fost convocată pentru data de 4 aprilie 2009 stabilindu-se totodată, potrivit art. 118 din Legea nr. 31/1990 și data pentru cea de-a doua adunare în situația în care cea dintâi nu s-ar putea ține, respectiv 05 aprilie 2009.
A mai arătat că nu au fost încălcate prevederile art. 117 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, că publicarea anunțului s-a făcut în ziarul „România liberă”, cotidian național care apare și se distribuie pe tot teritoriul României.
A menționat că a fost respectată obligația de informare reglementată de prevederile art. 117 și art. 184 din Legea nr. 31/1990 și de art. 224 din Legea nr. 297/2004, pentru că, analizând cuprinsul hotărârii contestate, se observă că în cadrul ședinței adunării generale extraordinare a acționarilor s-a discutat și s-a votat mutarea sediului social, iar această propunere a fost anterior înscrisă în ordinea de zi și publicată în termenul legal, că împrejurarea că reclamantul nu a depus nicio diligență pentru a consulta documentele sau pentru a intra în posesia acestora nu echivalează cu îngrădirea vreunui drept al acestuia și reclamantul nu a invocat lipsa acestor informații în cadrul adunării generale la care a fost prezent.
A mai învederat că în cadrul ședinței adunării generale extraordinare, aflată la a doua convocare în data de 05 aprilie 2009 au participat toți acționarii semnificativi listați pe lista furnizată de Depozitarul Central, care împreună dețin 86,38% din totalul drepturilor de vot și că este evident că au fost respectate cerințele de cvorum prevăzute de disp. art. 115 din Legea nr. 31/1990.
În final, a arătat că, criticile privind motivele de oportunitate nu vizează motive de nulitate ale actului juridic, că față de principiul majorității care guvernează decizia în materie societară, este evident că un acționar, chiar nemulțumit de hotărârea adoptată de majoritate, nu are posibilitatea să conteste această decizie pentru motive care țin de oportunitatea adoptării ei și singura cale deschisă fiind aceea stabilită în cuprinsul art. 132 din Legea nr. 31/1990 care însă limitează motivele de anulare a hotărârilor adunării generale la considerente ce țin de încălcarea legii sau a actului constitutiv.
La termenul de judecată din data de 04 august 2010 pârâta SC B. SA a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului, pentru că în speță interesul legitim nu este dovedit pentru anularea hotărârii prin care se schimbă sediul societății, întrucât acționarul-reclamant nu îndeplinește nicio funcție sau atribuție care să aibă ca specific activități desfășurate la sediul social, că nu justifică interesul real și legal de a se opune schimbării sediului social.
A mai arătat că acțiunea este inadmisibilă, că din cele expuse de reclamant ca motive de fapt și de drept nu reies motive de nulitate absolută a hotărârii contestate, ci eventual de nulitate relativă, teoria conspirației neconstituind temei legal pentru anularea hotărârii Aunării Generale a Acționarilor, că nulitatea deciziilor luate în cadrul societății trebuie să fie motivată pe considerente care țin de paguba suferită de reclamant și care nu este susținută de niciun motiv de fapt sau de drept indicat de către acesta.
Prin sentința nr. 31 din 11 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a respins excepția tardivității formulării excepției lipsei de interes, invocată de către reclamant, a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamantului invocată de către pârâtă și a fost respinsă acțiunea.
Prin Decizia nr. 5 din 24 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a admis apelul declarat de reclamantul A., a fost anulată sentința nr. 31 din 11 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova și trimisă cauza la aceeași instanță pentru soluționarea fondului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 31 iulie 2012.
Prin sentința nr. 66 din 18 decembrie 2013 Tribunalul Prahova a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și a anulat hotărârea Adunării Generale Extraordinară a Acționarilor a SC B. SA din data de 05 aprilie 2009 și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că a solicitat anularea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor Extraordinară a SC B. SA din data de 05 aprilie 2009, susținând că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale.
Astfel, în societatea pe acțiuni, ținând seama de numărul în general mare al acționarilor, convocarea trebuie de regulă să fie publicată, conform art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 atât în M. Of., cât și într-unul din ziarele răspândite din localitatea unde se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate.
S-a reținut că obligația publicării în M. Of. și într-un ziar local de largă răspândire este imperativă, de la această obligație putându-se deroga numai dacă sunt întrunite condițiile art. 117 alin. (4) sau ale art. 121 din Legea nr. 31/1990, însă, în ciuda acestei dispoziții, pârâta SC B. SA a publicat convocarea în M. Of. al României Partea a IV-a nr. 1270 din 27 februarie 2009 și ziarul x din 02 martie 2009. Or, publicarea convocării ar fi trebuit efectuată nu în ziarul „x”, ci într-un ziar local de largă răspândire, fiind de notorietate existența unor asemenea publicații în localitatea Ploiești, unde se afla și sediul societății la acea dată.
Față de faptul că a fost încălcată dispoziția imperativă a art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanța nu a mai analizat și celelalte critici formulate de către reclamant cu privire la nelegalitatea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor Extraordinară a SC B. SA din data de 05 aprilie 2009.
Prin prisma acestor considerente și față de poziția exprimată de pârâta care a recunoscut pe calea întâmpinării că nu au fost respectate prevederile legale privind convocarea adunării, tribunalul a constatat că acțiunea este întemeiată.
Împotriva sentinței atacate a formulat apel pârâta SC B. SA care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal ca lipsită de interes și în subsidiar ca neîntemeiată.
Intimatul reclamant A. prin întâmpinarea formulată a arătat că, criticile formulate în apel de pârâta SC B. SA sunt nefondate și nelegale având în vedere că lipsa de interes a fost soluționată definitiv și irevocabil prin Decizia nr 17 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești și respectiv Decizia nr. 909 din 23 decembrie 201 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
Cu ocazia concluziilor pe fond, apelanta pârâtă nu a mai reiterat excepția lipsei de interes.
La termenul de judecată din data de 15 octombrie 2014, Curtea a admis cererea formulată de intimatul reclamant și a dispus suspendarea judecății apelului până la soluționarea definitivă a Dosarului penal nr. x/P/2012, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Prin Decizia nr. 673 din 18 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarant de pârâta SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 66 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. A fost anulată sentința. A fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. A fost stabilit termen la data de 8 decembrie 2016, în vederea rejudecării fondului.
Prin Decizia nr. 215 din 13 martie 2017 a fost respinsă cererea pârâtei de restituire, către reclamant, a înscrisurilor apreciate ca fiind confidențiale și de formare a unui dosar separat, în condițiile art. 95 din Regulamentul de Ordine Interioară, ca neîntemeiată. A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. A fost respinsă excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. A fost respinsă acțiunea, în fond, ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă totală de 22.248,90 lei, reduse potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
În ce privește critica apelantei, referitoare la greșita respingere de către instanța fondului a excepției lipsei de interes, Curtea a constatat că pârâta a susținut că la termenul de judecată din data de 18 decembrie 2013 instanța de fond a pus în discuție această excepție, pe care a respins-o, motivat de faptul că în primul ciclu procesual această excepție a fost definitiv respinsă, precum și că judecătorul fondului nu a consemnat această împrejurare în cuprinsul hotărârii pronunțate la această dată.
Curtea a constatat că în cuprinsul sentinței nr. 66 din 18 decembrie 2013 nu se regăsește nicio referire cu privire la punerea în discuția părților și soluționarea excepției lipsei de interes - a cărei discuție fusese prorogată de prima instanță.
Cum hotărârea judecătorească face dovada - în ceea ce privește susținerile judecătorului și părților consemnate în cuprinsul ei - până la înscrierea în fals, ea fiind din punct de vedere probator un înscris autentic, iar apelanta pârâtă nu a urmat această procedură și nici nu a administrat vreo probă prin care să facă dovada susținerilor ei vizând respingerea excepției, Curtea a apreciat că acestea sunt simple alegații nedovedite, formulate cu nerespectarea dispozițiilor art. 1169 din V.C.C., în vigoare la data promovării prezentei acțiuni, și a principiului de drept actori incumbit probatio.
Pe cale de consecință, Curtea a apreciat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes invocată de pârâtă.
Curtea a mai reținut că intimatul reclamant a susținut în cadrul întâmpinării că, întrucât în cadrul sentinței nr. 66/2013 s-a consemnat susținerea părților - în sensul că nu mai au alte cereri de formulat- motiv pentru care instanța le-a acordat cuvântul pe fondul cauzei, rezultă că pârâta nu a mai insistat în soluționarea excepției lipsei de interes.
Examinând excepția lipsei de interes precizată, Curtea a constatat că apelanta a susținut în esență faptul că reclamantul nu mai are interes în susținerea cererii de anulare a hotărârii contestate - prin care s-a aprobat mutarea sediului social al SC B. SA din Ploiești în București - în condițiile în care sediul societății pârâte a fost deja mutat în București în anul 2010, prin hotărâri care nu au fost contestate și desființate.
De asemenea, cu ocazia punerii în discuția părților a acestei excepții, intimatul reclamant a susținut că are interes în soluționarea acțiunii, constând în conservarea dreptului său de proprietate, întrucât prin hotărârea contestată, respectiv prin mutarea neeconomică a sediului social al pârâtei în București, a fost cauzată o pagubă semnificativă societății și, implicit, reclamantului, care este acționar al acesteia.
Curtea a constatat că se poate pronunța asupra excepției lipsei de interes invocată în apel, în condițiile în care în cauză nu se poate opune pârâtei respingerea definitivă a excepției lipsei de interes invocată de pârâtă în primul ciclu procesual, câtă vreme aceasta a avut un alt fundament faptic decât excepția analizată.
Astfel, prima excepție a avut în vedere pretinsa lipsă de interes a reclamantului decurgând din faptul că acesta nu îndeplinește nicio funcție sau atribuție care să aibă ca specific activități desfășurate la sediul social, că nu justifică un interes real și legal de a se opune schimbării sediului social și că nu a dovedit lezarea vreunui drept subiectiv recunoscut de lege, de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii, în timp ce prezenta excepție vizează lipsa de interes generată de împrejurarea că societatea și-a mutat deja sediul în București, prin hotărâri ce nu au fost legal desființate.
Or, este evident, a reținut Curtea, că în cazul celor două excepții cauza - ca situație de fapt calificată juridic - este diferită, astfel că nu se poate opune apelantei pârâte o eventuală putere de lucru judecat.
Raportat la considerentele invocate de către intimatul reclamant, Curtea a considerat că acesta a invocat interesul de a promova și susține prezenta acțiune, interes deopotrivă de natură patrimonială și morală, justificat prin aceea că urmare mutării sediului social al pârâtei în București, prin hotărârea contestată pretins nelegală, i s-a cauzat acesteia un prejudiciu semnificativ societății și implicit acționarilor acesteia, calitate pe care o are și reclamantul.
Curtea a considerat, așadar, că interesul susținut de reclamant este unul legitim este născut și actual - întrucât exista la data formulării acțiunii, și este personal și direct, întrucât folosul urmărit îi profită reclamantului.
Curtea a subliniat că existența interesului nu echivalează cu existența dreptului subiectiv invocat, condiție ultimă ce se analizează de către instanța investită cu o acțiune în constatarea sau realizarea acestuia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, invocată de către apelanta pârâtă, este neîntemeiată, sens în care a respins-o ca atare.
Cât privește criticile apelantului referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 de către instanța de fond, Curtea a considerat că acestea sunt întemeiate.
Astfel, textul legal citat prevede următoarele : „convocarea se publică în M. Of. al României, Partea a IV-a, și în unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate”.
Curtea a rețiut că instanța fondului a apreciat, față de acesta, că modalitatea de convocare a adunării generale a pârâtei - care a fost publicată în M. Of. al României și în ziarul x - este nelegală, întrucât convocarea trebuia să se facă într-un ziar local de largă răspândire.
În legătură cu acest aspect, Curtea a considerat că trebuie lămurită voința legiuitorului exprimată în expresia „ziar de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății”, respectiv dacă legiuitorul a avut în vedere un ziar publicat sau difuzat în această localitate.
Curtea a apreciat, că expresia analizată trebuie interpretată în ambele sensuri, deci de ziar care se distribuiel, se află în circulație în localitatea în care se află sediul societății, indiferent dacă el a fost publicat în această localitate sau în alta (cum e cazul ziarelor naționale).
Curtea a considerat că interpretarea singulară de ziar „publicat” în această localitate, invocată de reclamant și reținută de către prima instanță, nu poate fi primită, întrucât aceasta este una restrictivă, neprevăzută expressis verbis de către legiuitor, care, dacă ar fi dorit acest lucru, ar fi menționat în cadrul textului legal expresia „ziar de largă răspândire publicat în localitatea în care se află sediul societății”, lucru pe care însă nu l-a făcut.
Or, potrivit principiului de drept ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus, interpretarea textului legal analizat nu poate fi făcută restrictiv, căci ar contraveni voinței legiuitorului.
Astfel, Curtea a constatat că ziarul „x” este un ziar cotidian național, care se distribuie și în localitatea Ploiești, aspect necontestat de către părți. Deși intimatul-reclamant a contestat faptul că acesta ar fi un ziar de largă răspândire în Ploiești, susținând că există publicații locale cu un tiraj mult mai mare și depunând la dosar extrase de pe internet referitoare la constatări ale x, din care rezultă existența unor neconcordanțe între cifra tirajului declarat de ziarul x și cel constatat în urma verificărilor, Curtea a apreciat că aceste constatări nu sunt relevante în prezenta cauză, sub aspectul dorit de reclamant, în condițiile în care toate articolele din cadrul extraselor precizate sunt editate în anul 2012 și se referă la verificări efectuate în anul 2011, în timp ce în cauză convocarea a fost publicată în ziarul x în anul 2009, moment de referință la care trebuie analizat caracterul publicației. Totodată, Curtea apreciază că articolele menționate confirmă implicit susținerea pârâtei - vizând faptul că ziarul precizat este de largă răspândire -, în condițiile în care numai diferențele dintre tirajul declarat și cel constatat la control variază între 12.000-42.000 exemplare.Tot astfel, Curtea a considerat că nu este relevant faptul că în Ploiești ar exista ziare locale cu un tiraj superior ziarului x, în condițiile în care în cadrul textului legal analizat (art. 117 alin. (3)) legiuitorul nu a impus vreo limită minimă de tiraj a ziarului ori publicarea în ziarul cu cel mai mare tiraj care se distribuie în localitatea de referință.
Pe de altă parte, Curtea a considerat ca fiind pertinente concluziile apelantei, vizând faptul că publicarea convocării în ziarul x, chiar dacă nu ar îndeplini prima ipoteză anterior analizată, ar îndeplini teza finală a dispozițiilor art. 117 alin. (3), întrucât mun. București - unde este publicat ziarul - este cea mai apropiată localitate în care se editează publicații (ziare) de sediul societății pârâte.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a considerat că în mod eronat prima instanță a apreciat că hotărârea contestată a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, motivul de nelegalitate invocat de către apelantă fiind deci fondat, concluzie care se impune și asupra apelului declarat de către aceasta.
Curtea a mai reținut că în finalul cererii de apel, reclamantul a solicitat admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Totodată, Curtea a reținut că reclamantul a invocat prin cererea introductivă mai multe motive de nelegalitate asupra cărora instanța fondului nu s-a pronunțat (cu excepția celui anterior analizat), motive ce au fost reiterate în cadrul întâmpinării depuse în apel.
Curtea a apreciat că în cauză reclamantul nu putea formula apel incident împotriva sentinței primei instanțe, întrucât îi fusese admisă acțiunea în totalitate, astfel că nu putea prin apelul incident să tindă la schimbarea sentinței, așa cum prevedeau dispozițiile art. 293 C. proc. civ. în vigoare la data introducerii cererii introductive.
Totodată, instanța de apel, pe de o parte trebuie să se pronunțe în limitele investirii stabilite de către apelant, in virtutea principiului tantum devolutum quantum apellantum, iar pe de alta, în virtutea rolului devolutiv al apelului, trebuie să se pronunțe implicit și asupra criticilor invocate prin întâmpinare de către reclamant și care nu au fost avute în vedere de prima instanță.
Împotriva încheierii din 9 mai 2014 și a Deciziei nr. 673 din 18 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs de recurentul - reclamant A.
Împotriva Deciziei nr. 215 din 13 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs recurenta - pârâtă SC B. SA Ploiești și recurentul - reclamant A.
Prin recursul formulat de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii din 9 mai 2014 și a Deciziei nr. 673 din 18 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a susținut încălcarea art. 304 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 304 alin. (1) pct. 9 teza I C. proc. civ., respectiv nelegala constituire a completului de judecată ca urmare a aplicării greșite a legii privind exercitarea căii de atac.
Recurentul arată că, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 202/2010 procesele în curs de judecată la data schimbării legii, vor fi soluționate în continuare de acele instanțe. În caz de desființare, anulare, trimitere spre rejudecare se aplică prevederile legii accelerării justiției respectiv Legea nr. 202/2010, care prin art. 14 a modificat conținutul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și a stabilit că hotărârea de fond, în cazul acțiunilor prin care contestă hotărârile Adunării Generale a Acționarilor, este supusă numai recursului.
Având în vedere faptul că prin Decizia nr. 17 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia nr. 909 din 23 decembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, prin respingerea recursului SC B. SA, a fost menținută decizia din apel și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova, se consideră că în speță, hotărârea instanței de fond (sentința nr. 66 din 18 decembrie 2013) este atacabilă doar cu recurs iar nu cu apel.
Prin recursul formulat de recurenta - pârâtă SC B. SA Ploiești împotriva Deciziei nr. 215 din 13 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a susținut nelegalitatea Deciziei nr. 215/2017 prin raportare la art. 304 pct. 7 și 9 și art. 274 C. proc. civ., instanța de apel reținând eronat că se impune reducerea onorariului avocațial.
Recurenta arată că, deși instanța recunoaște durata extrem de lungă a procesului, aceasta folosește un criteriu absolut neverificabil pentru determinarea onorariului și anume, rezonabilitatea. Soluția instanței este nelegală pentru că nu există un tablou al onorariilor minimale și onorariul stabilit nu poate fi abuziv prin însăși modul în care acesta este dovedit.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția tardivității recursului invocată de recurenta - pârâtă SC B. SA Ploiești, o va respinge ca neîntemeiată având în vedere că recurentul-reclamant a formulat cererea de recurs în termenul procedural de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., comunicarea deciziei atacate fiind realizată la 13 aprilie 2017, iar recursul declarat la 27 aprilie 2017.
Înalta Curte, analizând recursurile prin prisma motivelor invocate constată că acestea sunt fondate, motiv pentru care va casa hotărârile atacate și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea recursului, având în vedere considerentele ce succed.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. x/105/2009, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta SC B. SA solicitând să se constate nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor Extraordinară din 05 aprilie 2009.
Prin sentința nr. 31 din 11 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a respins excepția tardivității formulării excepției lipsei de interes, invocată de către reclamant, a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamantului, invocată de către pârâtă și a fost respinsă acțiunea.
Prin Decizia nr. 5 din 24 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a admis apelul declarat de reclamantul A., a fost anulată sentința nr. 31 din 11 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova și trimisă cauza la aceeași instanță pentru soluționarea fondului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 31 iulie 2012.
Prin sentința nr. 66 din 18 decembrie 2013 Tribunalul Prahova a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și a anulat hotărârea Adunării Generale Extraordinară a Acționarilor a SC B. SA din data de 05 aprilie 2009 și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of. al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței.
Art. 14 din Legea nr. 202/2010 prevede că: „Alin. (9) al art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: (9) Cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare”.
În speță, sesizarea primei instanțe s-a făcut înaintea intrării în vigoare la Legii nr. 202/2010 însă, conform art. 22 alin. (1) din aceiași lege, procesele în materie civilă în curs de judecată la data schimbării, potrivit prevederilor acestei legi, a competenței instanțelor legal învestite, vor continua să fie judecate de acele instanțe. În caz de desființare, anulare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile acestei legi privitoare la competență sunt aplicabile.
În cauză este incidentă ipoteza ultimă a acestui text de lege deoarece prin Decizia nr. 5 din 24 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a admis apelul declarat de reclamantul A., a fost anulată sentința nr. 31 din 11 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova și trimisă cauza la aceeași instanță pentru soluționarea fondului.
În raport cu dispozițiile legale evocate, având în vedere solicitarea reclamantului de a se constata nulitatea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, Înalta Curte apreciază că împotriva hotărârii de primă instanță putea fi exercitată doar calea de atac a recursului, în competența instanței imediat superioare tribunalului.
În atare condiții, curtea de apel trebuia să califice, în raport cu dispozițiile art. 84 C. proc. civ., calea de atac exercitată ca fiind recurs.
Procedând la judecarea cauzei în apel, Curtea s-a situat în afara sistemului legal al căilor de atac, nesocotind în același timp normele de organizare judiciară referitoare la compunerea completului cuprinse în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
Prin urmare, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că în mod greșit Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a soluționat prezenta cauză în apel și nu în recurs, cum se impunea față de argumentele expuse anterior.
Legea stabilește care sunt căile de atac, motiv pentru care, Înalta Curte, apreciază că încălcarea acestui aspect constituie un atac grav la principiul legalității căilor de atac, consacrat de legea procesual civilă, în concordanță cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Respectarea acestui principiu obligă și la exercitarea controlului judiciar în conformitate cu normele specifice fiecărei căi de atac, referitoare la compunerea completului de judecată și la desfășurarea judecății.Prin urmare, recunoașterea unor căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al egalității în fața legii.
Sub acest aspect, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 14 și 22 din Legea nr. 202/2010, va admite recursurile, va casa hotărârile recurate și va trimite cauza, spre rejudecare Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca instanță de recurs.
Reținerea acestui motiv de casare, face inutilă cercetarea motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, care vor fi analizate de instanța de recurs, cu ocazia rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția tardivității recursului invocată de recurenta - pârâtă SC B. SA Ploiești.
Admite recursurile declarate de recurenta - pârâtă SC B. SA Ploiești și de recurentul - reclamant A. împotriva Deciziei nr. 215 din 13 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Admite recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii din 9 mai 2014 și a Deciziei nr. 673 din 18 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează hotărârile atacate și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea recursului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2017.