Decizia nr. 1833/2017
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 12 ianuarie 2015, sub nr. x/63/2015, reclamantul Statul Român prin A. Craiova a solicitat obligarea pârâților B., C., D., E., F. și SC G. SRL la plata prejudiciului produs bugetului național consolidat în cuantum de 800.120 lei din care 307.507 lei reprezintă taxă pe valoarea adăugată stabilită deductibilă prin procesul-verbal de control din 24 mai 2004 la care urmează să fie calculate accesoriile legale prevăzute de art. 119 și art. 120 O.U.G. nr. 92/2003 de la data de 24 mai 2004 și până la data stingerii sumei inclusiv și 492.613 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată stabilită deductibilă prin procesul-verbal de control din 19 octombrie 2004 la care urmează să fie calculate accesoriile legale prevăzute de art. 119 și art. 120 O.U.G. nr. 92/2003 de la data de 19 octombrie 2004 și până la data stingerii sumei inclusiv.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1381-1386 N.C.C., coroborat cu art. 27 alin. (2)1 N.C.P.P.
Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 98 din 11 februarie 2016, a admis în parte cererea formulată de reclamantul Statul Român prin H. prin A. Craiova, C., D., F., E., SC G. SRL, prin lichidator SC I. SPRL; a obligat pârâții F., B., C., D. și SC G. SRL la plata către reclamant a sumei de 307.507 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată stabilită deductibilă prin procesul-verbal de control din 24 mai 2004 la care se adaugă dobânda fiscală de la data de 24 mai 2004 până la data plății efective; a obligat pârâții F., B., C., E. și SC G. SRL la plata către reclamant a sumei de 492.613 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată stabilită deductibilă prin procesul verbal de control din 19 octombrie 2004 la care se adaugă dobânda fiscală de la data de 19 octombrie 2004 până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul Statul Român prin A. Craiova și pârâții B., C., D., E., F. și SC G. SRL prin lichidator judiciar CI J. SPRL.
Prin încheierea de ședință din 23 februarie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a suspendat judecata apelurilor declarate de reclamantul Statul Român prin A. Craiova și de pârâții B., C., D., E., F. și SC G. SRL prin lichidator judiciar CI J. SPRL în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva încheierii de ședință din 23 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul Statul Român prin A. Craiova, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 24 martie 2017 la Curtea de Apel Craiova.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 414 C. proc. civ.
În temeiul acestor dispoziții legale, recurentul a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Craiova în vederea continuării judecății.
În susținere, recurentul a arătat că susținerile instanței de apel cu privire la incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind suspendarea nu sunt întemeiate. Astfel, potrivit acestor dispoziții, pentru a se putea dispune suspendarea de drept este nevoie ca acțiunile judiciare să aibă ca obiect realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Dispozițiile legale menționate cuprind și o excepție și anume de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, cu excepția celor exercitate în cadrul unui proces penal.
Recurentul arată că prezentul litigiu vizează latura civilă a unui proces penal, respectiv Dosarul nr. x/63/2007 al Tribunalului Dolj. În acest dosar a încetat procesul penal ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, dispunându-se totodată în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lăsarea nesoluționată a acțiunii civile exercitată de partea civilă Statul Român prin K.
În raport de aceste considerente, apreciază că întrucât prezenta cauză derivă dintr-o acțiune penală, având caracter accesoriu acțiunii penale, este incidentă situația de excepție reglementată de art. 36 din Legea nr. 85/2006 care exclude de la suspendare exercitarea acțiunii civile în procesul penal.
În continuare, recurentul susține că încheierea atacată este nemotivată, considerentele acesteia neraportându-se la cele susținute de parte. Astfel, se susține că instanța s-a limitat la enunțarea textului incident fără să analizeze susținerile recurentului.
Potrivit dispozițiilor art. 36 coroborate cu art. 64 pct. 3 și 4 din Legea nr. 85/2006, creanțele provizorii vor fi executate numai în situația îndeplinirii condiției suspensive care nu va fi îndeplinită niciodată, întrucât dosarul prin care se tinde la obținerea unui titlu este suspendat până la închiderea procedurii insolvenței.
Acțiunea de față nu vizează valorificarea unei creanțe împotriva societății în insolvență sau a bunurilor acesteia, ci urmărește obținerea unui titlu împotriva sa și a administratorilor și, ca atare, nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Suma solicitată nu este o creanță de natura celor a căror certitudine și întindere să poată fi determinată în procedura de verificare prevăzută de art. 66 din Legea nr. 85/2006, ci în afara procedurii insolvenței, pe calea dreptului comun.
Recurentul mai arată că în situația în care ar fi incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, pricina nu putea fi suspendată în întregul ei, întrucât în cauză au calitatea de pârâți și C., E., B., F. și D.
Recurentul solicită instanței de recurs să apeleze la interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, în sensul de a fi considerate ca fiind incluse în sintagma,,acțiuni judiciare. În realizarea creanțelor” doar acele acțiuni care reprezintă mijloace apte să asigure valorificarea efectivă a creanței pe cale unei proceduri de executare silită exercitată separat.
Pe de altă parte, arată că discuția asupra domeniului de aplicare al art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi purtată decât în strânsă conexitate cu interpretarea art. 11 din Legea insolvenței, care reglementează atribuțiile judecătorului sindic.
În situația de față s-a dispus în mod greșit suspendarea judecării unei cauze care nu poate fi valorificată în cadrul procedurii insolvenței, respectiv obținerea unui titlu împotriva pârâților C., E., B., F. și D.
Conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, fiind inadmisibil ca o acțiune în constatare să fie asimilată unei acțiuni în realizarea creanței în sensul Legii insolvenței, ceea ce constituie o încălcare flagrantă a liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituie, precum și a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin lăsarea nesoluționată a laturii civile și prin suspendarea soluționării acțiunii civile, instanța procedează la o amânare a posibilității părții civile de a repara paguba de la persoanele fizice condamnate, iar pârâții condamnați nu sunt implicați în procedura insolvenței, astfel că nu există temei pentru ca instanța să dispună suspendarea cauzei cu privire la aceștia.
Doar de la data producerii prejudiciului până la data promovării prezentei acțiuni au trecut aproximativ 10 ani, iar prin suspendarea prezentei cauze până la finalizarea procedurii s-ar mai amâna cu câțiva ani posibilitatea părții civile de a-și recupera creanța.
În finalul recursului, recurentul arată că și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 41 din 05 februarie 2013, are aceeași opinie exprimată și anume că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 trebuie interpretate doar în sensul că sunt susceptibile de a fi suspendate doar acele acțiuni care tind la realizarea creanțelor, adică la îndestularea creditorilor.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.
Prin încheierea din data de 14 septembrie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.
La 28 septembrie 2017 și la 02 octombrie 2017, intimații E., C., B. și F. au formulat puncte de vedere, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin încheierea din data de 26 octombrie 2017 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta A. Craiova în numele Statului Român prin H. împotriva încheierii din 23 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte va reține că este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din 23 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a suspendat judecata apelurilor declarate de reclamantul Statul Român prin K. - A. Craiova și de pârâții E., C., B., F. și D. împotriva sentinței civile nr. 98 din 11 februarie 2016 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/63/2015.
Considerentele instanței de apel au avut în vedere dispozițiile art. 14 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006, în temeiul cărora a reținut că acțiunea de față are ca obiect realizarea creanțelor asupra debitorului sau a bunurilor sale, astfel încât este incident cazul de suspendare de drept.
Procedura de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei SC G. SRL a fost declarată în temeiul Legii nr. 85/2006 așa cum reiese din încheierea de ședință din 20 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj, secția comercială.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 12 ianuarie 2015, care formează obiectul acțiunii de față, reclamantul Statul Român prin A. Craiova a solicitat obligarea pârâților B., C., D., E., F. și SC G. SRL la plata prejudiciului produs bugetului național consolidat în cuantum de 800.120 lei, din care 307.507 lei reprezintă taxă pe valoarea adăugată stabilită deductibilă prin procesul-verbal de control din 24 mai 2004 la care urmează să fie calculate accesoriile legale prevăzute de art. 119 și art. 120 O.U.G. nr. 92/2003 de la data de 24 mai 2004 și până la data stingerii sumei inclusiv, iar 492.613 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată stabilită deductibilă prin procesul-verbal de control din 19 octombrie 2004 la care urmează să fie calculate accesoriile legale prevăzute de art. 119 și art. 120 O.U.G. nr. 92/2003 de la data de 19 octombrie 2004 și până la data stingerii sumei inclusiv.
Pârâții din prezenta cauză, B., C., D., E., F. au avut calitatea de inculpați în Dosarul nr. x/54/2011 soluționat definitiv prin decizia penală din data de 16 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cauză în care a avut calitatea de parte responsabilă civilmente pârâta SC G. SRL.
Prin decizia penală anterior menționată, s-a dispus în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lăsarea nesoluționată a acțiunii civile exercitată de partea civilă Statul Român prin K. Potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal.
În cauza de față, se constată că acțiunea reclamantului Statul Român prin A. Craiova a fost înregistrată ulterior datei la care a fost deschisă procedura insolvenței cu privire la pârâta SC G. SRL și constituie latura civilă a Dosarului penal nr. x/63/2007, unde debitorul în insolvență a deținut calitatea de parte responsabilă civilmente.
Instanța care a dispus măsura suspendării nu era însă investită în mod direct cu soluționarea acestei acțiuni, ci cu cele două apeluri declarate în cauză, fiind ținută de acest stadiu procesual la momentul analizării incidenței dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006. Totodată, ar fi trebuit să constate că procedura insolvenței fusese declanșată chiar anterior formulării acțiunii și nu constituia un aspect intervenit în cursul judecării apelului, iar, în cauză, figurau mai multe părți în calitate de pârâți, nu doar societatea aflată în insolvență.
În concluzie, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 motiv pentru care, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa încheierea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta A. Craiova în numele Statului Român prin H. împotriva încheierii din 23 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații C., SC G. SRL prin lichidator judiciar CI J. SPRL, E., F., D., B.
Casează încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 decembrie 2017.