Decizia nr. 1839/2017
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 16 februarie 016, reclamanta SC A. SA București a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 10.747.199 lei, reprezentând prejudiciu cauzat societății reclamante în perioada 2009 - 2010, actualizată la data plații cu indicele de inflație; cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 148, art. 192, art. 194 C. proc. civ., art. 998, art. 999, art. 1000 și art. 1084 C. civ. din 1864.
Prin sentința civilă nr. 3422 din 06 iunie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2016 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea constatând prescris dreptul la acțiune.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 21 octombrie 2016, a declarat recurs, reclamanta, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 04 noiembrie 2016.
Prin recursul (calificat apel) declarat, reclamanta a solicitat casarea în parte a sentinței tribunalului, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Prin Decizia civilă nr. 142/A din 25 ianuarie 2017 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins apelul declarat de recurenta SC A. SA prin lichidator SC C. SPRL împotriva sentinței civile nr. 3422 din data de 06 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.
Împotriva Deciziei civile nr. 142/A din 25 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs recurenta-reclamantă SC A. SA prin lichidator SC C. SPRL, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 23 martie 2017 la Curtea de Apel București.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8, art. 486, art. 497 și art. 480 alin. (3) C. proc. civ.
Criticile recurentei-reclamante au vizat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, faptele fiind reținute eronat de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel.
Potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, recurenta-reclamantă arată că ,,Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.
Recurenta arată că în perioada 07 ianuarie 2013-08 martie 2013 societatea a fost supusă unui control al Curții de Conturi a României, fiind încheiat Raportul de control înregistrat la societate sub nr. 1493 din 08 martie 2013. Curtea de Conturi a emis decizia nr. 12 din 08 aprilie 2013, înregistrată la societate la 12 aprilie 2013.
În esență, recurenta-reclamantă arată că prejudiciul a fost constatat la data de 12 aprilie 2013 data comunicării deciziei emisă de Curtea de Conturi și nu la data de 30 mai 2011 - reținută de către instanța de fond, sau data de 30 mai 2012 - reținută de către instanța de apel, la care Adunarea Generală a Acționarilor ar fi trebuit să aprobe sau să modifice situațiile financiare, pe baza rapoartelor administratorilor, adică în cel mult 5 luni de la încheierea exercițiului financiar, conform art. 111 din Legea nr. 31/1990.
Pentru aceste considerente, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurată, în sensul admiterii apelului și pe fondul cauzei respingerea excepției prescripției extinctive.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.
Prin încheierea din data de 22 iunie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.
Prin încheierea din data de 26 octombrie 2017 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta - reclamantă SC A. SA prin lichidator judiciar SC C. SPRL împotriva Deciziei civile nr. 142/A/2017 din 25 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte va reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Criticile de nelegalitate formulate de către recurenta-reclamantă se referă la momentul de la care începe să curgă termenul prescripției extinctive pentru promovarea acțiunii întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, pentru prejudiciul total de 10.747.199 lei cauzat societății reclamante în perioada 2009-2010.
Înalta Curte reține că, deși recurenta-reclamantă susține că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data când a cunoscut prejudiciul produs, respectiv data comunicării Deciziei nr. 12 din 08 aprilie 2013 a Curții de Conturi, această critică este nefondată.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind accesoriile”.
Potrivit art. 8 din același act normativ, în ceea ce privește repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, „termenul de prescripție este de 3 ani”, iar acest termen începe să curgă potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 „de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.
În speță, se constată că în mod corect a reținut instanța de apel faptul că, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză raportat la situația de fapt, termenul de prescripție pentru promovarea acțiunii de față a început să curgă pentru reclamant, de la data până la care trebuia aprobată situația financiară aferentă anului 2009-2010, respectiv data de 30 mai 2012.
În cauza pendinte, acțiunea a fost promovată la data de 09 februarie 2016, astfel încât se reține că au trecut mai mult de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Activitatea directorului general al societății reclamante era supervizată de Consiliul de Administrație, iar plățile trebuiau aprobate de Adunarea Generală în condițiile art. 111 din Legea nr. 31/1990.
Nu vor fi reținute susținerile recurentei-reclamantă privind începutul curgerii termenului de prescripție, fiind 12 aprilie 2013, data la care a fost comunicată de către Curtea de Conturi Decizia nr. 12 din 08 aprilie 2013 ca urmare a unui control, întrucât activitatea intimatului-pârât era supervizată în perioada 2009-2010 de către Consiliul de Administrație, neputându-se afirma că reclamanta nu a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă SC A. SA prin lichidator judiciar SC C. SPRL împotriva Deciziei civile nr. 142/A/2017 din 25 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă SC A. SA prin lichidator judiciar SC C. SPRL în contradictoriu cu intimatul - pârât B. împotriva Deciziei civile nr. 142/A/2017 din 25 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 decembrie 2017.