Decizia nr. 1/RC/2018
Asupra recursului în casație de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1 din data de 5 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția penală, în Dosarul nr. x/101/2016, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. - dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, în cond. art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, în calitate de administrator al firmei SC B. SA, Drobeta Turnu Severin.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata A. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen., a fost obligată inculpata A. ca, pe durata termenului de supraveghere, să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., rap. la art. 404 alin. (2) C. proc. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a stabilit că inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți sau în cadrul unei unități școlare subordonate Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatei A. asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus că inculpata nu mai poate fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al societății comerciale, iar dacă a fost aleasă, va fi decăzută din drepturi.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a hotărât ca, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, să se comunice Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive, pentru a se face mențiunile corespunzătoare în registrul comerțului.
În baza art. 25 C. proc. pen. rap. la art. 397 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român, reprezentat legal de C., prin D. Craiova - E. Mehedinți.
A fost obligată inculpata A. la prejudiciul cauzat bugetului de stat, în sumă de 11.968 lei, cât și la plata obligațiilor fiscale accesorii, calculate pentru prejudiciul cauzat de la data săvârșirii faptei și până la momentul achitării obligației fiscale principale.
În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 249 și art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus menținerea sechestrului asigurator instituit prin Ordonanța nr. 597/P/2014 din 09 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți asupra apartamentului situat în Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, cu suprafața construită desfășurată de 78,24 mp, cu valoare de impozitare de 151.429,61 lei, până la achitarea integrală a debitelor datorate de inculpata A., conform prezentei sentințe.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 1.549,60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului, din care suma de 549,60 lei reprezintă cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile cu suma de 130 lei, reprezentând cotă-parte din onorariul cuvenit avocatului F., desemnat din oficiu pentru inculpată în procedura de cameră preliminară, conform delegației din 2016, au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 10 iulie 2014, organele de cercetare au fost sesizate de G. cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că numita A., în calitate de administrator al SC B. SA Drobeta Turnu Severin, în perioada ianuarie-mai 2014, a omis înregistrarea în contabilitatea societății a veniturilor în sumă de 27.174 lei, rezultate din vânzarea mărfurilor, iar în acest fel a fost prejudiciat bugetul statului cu suma de aproximativ 13.760 lei, reprezentând impozit pe profit și T.V.A.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata A., solicitând achitarea sa, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen.
În motivarea căii de atac, inculpata a arătat că, la inventarul din data de 01 mai 2014, nu a participat, în calitate de administrator al societății, ci doar personalul angajat, legea fiind încălcată cu ocazia controlului efectuat.
A susținut că, pentru stabilirea prejudiciului, organele de cercetare au dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice de către inspectorii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, însă nu s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, pentru a putea fi clar stabilite elementele, intrările și consumurile, pentru diferențele indicate.
Prin Decizia penală nr. 1280 din 14 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 1 din 5 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția penală, în Dosarul nr. x/101/2016.
A fost obligată apelanta inculpată la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare statului.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 260 lei, a rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei penale anterior menționate, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpata A.
În cererea scrisă, inculpata A. a indicat două cazuri de recurs în casație, respectiv cele prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală și art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală.
În motivarea recursului în casație, recurenta inculpată a susținut că acesta vizează atât latura penală, cât și latura civilă, formulând următoarele critici:
Procurorul de caz a încălcat prevederile legale, respectiv competența dată de Legea nr. 241/2005 inspectorului fiscal. Fără inspecție fiscală, procurorul face o cercetare penală și solicită unui inspector antifraudă ce nu este inspector fiscal, H., să se pronunțe pe niște elemente incomplete ce nu țin de competența specialistului, ci de competența inspectorului fiscal. Numai sub acest aspect învinuirea trebuie anulată, procedura având un alt segment de lege care este aplicabil. Pentru activitatea curentă a unei societăți de tip Societate pe Acțiuni, nu se poate aplica secțiunea cu privire la răspunderea administratorului, fără parcurgerea etapelor intermediare.
Procurorul de caz și-a depășit competența legală în momentul în care a decis constatarea nulității absolute a unei situații de fapt, din prisma unei acuzații nelegale și netemeinice, care de fapt este nereală, incorectă și neaplicabilă, fără a lua în considerare tocmai consemnarea corectă a stării de fapt, acest atribut revenind instanțelor de judecată și nu reprezentanților parchetelor. În acest sens, procurorul și-a construit acuzațiile amplificat prin aprecieri care depășesc competențele de pregătire ale procurorului, intrând și aplicând prevederi fără noimă, fără ca să înțeleagă că poate aplica prevederea numai dacă C. constată evaziunea fiscală, ceea ce nu este cazul din situația de fapt reală.
În ceea ce privește starea de fapt ce nu a fost anulată sau modificată, dar căreia procurorul îi dă un sens nou, fără reîncadrare, înainte ca o instanță să se pronunțe cu privire la această modificare, a susținut că, în realitate, sunt relații comerciale simple, unde din punct de vedere contabil părțile au numai responsabilitate individuală.
În opinia apărării, constatarea infracțiunii, pentru crearea prejudiciului, nu permite autorității competente să se pronunțe. Se încalcă prevederile art. 126 alin. (1) din Constituția României, procurorul substituindu-se altor autorități și/sau instanțelor judecătorești, care sunt singurele în măsură să anuleze sau să constate nulitatea unui act comercial. Este cunoscut că și în cazul unei nulități, ce va genera prejudiciul solicitat de procuror, care intervine ope legis, este nevoie de o statuare judecătorească. Or, nicio autoritate competentă/instanță nu s-a pronunțat asupra tranzacției, motiv pentru care aceasta se bucură de prezumția de legalitate a oricărui act comercial între părți, în baza art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție.
Referitor la al doilea motiv de recurs în casație, a susținut că suma stabilită ca prejudiciu la bugetul statului, de 11.968 lei, din care 2.061 lei impozit pe profit și 9.367 lei T.V.A. de plată, a fost calculată ca fiind prejudiciu de către organul de urmărire penală, prin specialistul din aparatul propriu al parchetului. Ca atare, nu exista o creanță fiscală, determinată potrivit C. proc. fisc. În aceste împrejurări, procedura și sancțiunea prevăzută de lege era de domeniul fraudulosului fiscal (eventual), fiind posibilă regularizarea fiscală și, conform art. 10 C. proc. fisc., nu era posibilă aplicarea unei sancțiuni de natura penală.
Prin încheierea din 20 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/101/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1280 din 14 iulie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/101/2016, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.
Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpata A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.
Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.
Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.
Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.
În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurenta inculpată A. în susținerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.
Prin motivele de recurs formulate, se realizează o analiză a probelor, tinzându-se practic către o schimbare a încadrării juridice dată faptelor (apreciindu-se că faptele reținute în sarcina recurentei inculpate ar fi fost de natură a atrage răspunderea în materia contenciosului administrativ și fiscal, raportat și la valoarea prejudiciului, în mod eronat acestea fiind încadrare în sfera ilicitului penal), ceea ce nu mai este însă posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Ceea ce s-a urmărit prin recursul în casație formulat este, în realitate, remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate, iar nu îndreptarea unei erori de drept.
Având în vedere situația de fapt reținută în cauză, instanța de fond și cea de apel în mod corect au constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Celelalte critici invocate prin motivele scrise formulate în susținerea căii de atac, referitoare la încălcarea de către procuror a competenței prevăzute de lege, precum și la împrejurarea că C. nu s-a constituit parte civilă în cauză, nu pot face obiectul analizei Înaltei Curți, în calea de atac a recursului în casație verificându-se doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanțele anterioare.
Nici criticile circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), formulate de recurenta inculpată în susținerea căii de atac, nu pot fi primite. Prin motivele scrise ce fundamentează calea de atac, acest caz de recurs în casație a fost invocat cu privire la latura civilă a cauzei. Cu prilejul susținerii orale a motivelor de recurs, apărătorul recurentei inculpate a criticat pedeapsa aplicată acesteia din urmă, apreciind că ar fi trebuit aplicată o sancțiune administrativă, raportat la valoarea prejudiciului. Astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident în cauză cazul de recurs în casație menționat, pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată recurentei inculpate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză, fiind în limite legii.
Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susținerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1280 din 14 iulie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/101/2016.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1280 din 14 iulie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/101/2016.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 ianuarie 2018.