Decizia nr. 1042/2017
Asupra contestației de față,
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 102/PI/2017 din data de 12 octombrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, a respins sesizarea formulată de autoritățile judiciare din Spania privind executarea mandatului european de arestare emis de Înalta Curte Națională din Madrid, în Dosar pe rol nr. x/2005, la data de 19 mai 2017, (Executorie nr. x/08, procedura de origine: Dosar nr. x/05) față de persoana solicitată A., în scopul executării pedepselor de 8 ani închisoare, 6 luni închisoare și 6 luni închisoare și amendă timp de 6 luni cu o cotă zilnică de 2 euro, cu pedeapsa accesorie de suspendare la locul de muncă sau sarcină publică pe durata pedepsei, aplicate prin Hotărârea penală nr. 71 din data de 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curți Naționale din Madrid, definitivă prin Hotărârea penală nr. 470 din 08 iulie 2008 a Curții Supreme din Madrid.
În baza art. 98 alin. (3) raportat la art. 154 alin. (6) litera a din Legea nr. 302/2004 republicată, a recunoscut parțial Hotărârea penală nr. 71 din data de 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curți Naționale din Madrid, definitivă prin Hotărârea penală nr. 470 din 08 iulie 2008 a Curții Supreme din Madrid prin care persoana solicitată A. a fost condamnat la pedepsele de 8 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de falsificare de monedă, în modalitatea de carduri de credit, 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracțiuni continuate de înșelăciune și 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de falsificare de documente oficiale.
A dispus executarea de către persoana solicitată A. pe teritoriul României a pedepselor de 8 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de falsificare de monedă, în modalitatea de carduri de credit, având corespondent în legislația română în art. 311 alin. (2) C. pen., 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracțiuni continuate de înșelăciune, având corespondent în legislația română în art. 244 C. pen. și 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de falsificarea de documente oficiale, având corespondent în legislația română în art. 320 C. pen.
A dedus perioada executată pe teritoriul Spaniei de la 13 decembrie 2004 până la 15 noiembrie 2005 inclusiv și, respectiv, a perioadei reținerii de 24 de ore din data de 29 mai 2017, a arestării provizorii și arestării în vederea executării mandatului european de arestare începând cu data de 29 mai 2017 până la 11 iulie 2017 inclusiv.
În baza art. 98 alin. (3) teza II-a din Legea nr. 302/2004 republicată, raportat la art. 555 C. proc. pen. a dispus emiterea mandatului de executare a pedepselor închisorii la data pronunțării prezentei sentințe, respectiv 12 octombrie 2017. alin. 5
În baza art. 16 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
În baza articolului 272 alin. (1) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu Guiaș Simona, conform delegației din 29 mai 2017 emisă de Baroul Bihor, în cuantum de 210 lei se va achita din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin sesizarea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 29 mai 2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat instanței ordonanța de reținere prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate pe 24 de ore începând cu data de 29 mai 2017, ora 05,00, procesul verbal de aducere la cunoștință a drepturilor prev. de art. 83 C. proc. pen. întocmit la data de 29 mai 2017, fișa de cazier judiciar, copia cărții de identitate a persoanei solicitate precum și procesul verbal de identificare și ascultare privind persoana solicitată A. emise în Dosarul nr. x/II.5/2017 în data de 29 mai 2017 față de care a fost emisă semnalarea trimisă prin Organizația Internațională a Poliției Criminale INTERPOL - Biroul Sirene Național din Spania, în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare spaniole, solicitându-se fixarea de urgență a unui termen de judecată în vederea soluționării cauzei conform dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Pe numele persoanei solicitate A. s-a emis mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Spania în urma condamnării sale prin sentința executorie nr. 71/2007 din data de 15 noiembrie 2017 pentru săvârșirea infracțiunilor de falsificare de carduri prev. de art. 386 C. pen. spaniol, înșelăciune prev. de art. 248.1, 246 și 74 C. pen. spaniol și fals în acte prev. de art. 390-1, 392 C. pen. spaniol.
Instanța de fond a constatat că persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință motivele reținerii și faptul că s-a emis un mandat european de arestare în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
S-a mai reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a identificat persoana solicitată A. pe baza cărții de identitate, în prezența avocatului din oficiu B., încheindu-se în acest sens procesul-verbal de identificare și ascultare din data de 29 mai 2017.
Prin Încheierea penală nr. x/I.P. din 29 mai 2017 s-a dispus în baza art. 101 alin. (5) lit. a) Legea nr. 302/2004 republicată arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 29 mai 2017 până la data de 12 iunie 2017 inclusiv.
În data de 06 iunie 2017 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat Curții de apel copia mandatului european de arestare însoțit de traducerea în limba română.
În ședința publică din data de 12 iunie 2017, persoana solicitată A. a arătat instanței că nu dorește să fie predat autorităților judiciare din Spania, întrucât dorește să execute pedeapsa în România, poziția sa procesuală fiind consemnată în declarația atașată la dosar.
Instanța de fond, având în vedere că persoana solicitată A. este cetățean român, are domiciliul în România, precum și faptul că refuză să fie predat autorităților judiciare spaniole, întrucât dorește să execute pedeapsa în România, conform art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a solicitat autorităților judiciare spaniole copia certificată a sentinței penale nr. 71 din 15 noiembrie 2007, precum și hotărârea prin care aceasta a rămas definitivă.
S-a constatat că prin Încheierea penală nr. x/I.P. din 12 iunie 2017 s-a dispus în baza art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 republicată, menținerea măsurii arestării provizorii luată față de persoana solicitată A., prin Încheierea penală nr. x/IP din 29 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și că prin Încheierea penală nr. x/I.P. din 10 iulie 2017 s-a dispus în baza art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu aplicarea art. 2151 alin. (7) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării provizorii luată față de persoana solicitată A., cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
La data de 22 august 2017 autoritățile judiciare din Spania au comunicat la dosar sentința nr. 71 din data de 15 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte Națională din Madrid și sentința nr. 470/2008 pronunțată de Curtea Supremă Madrid.
S-a reținut că prin Încheierea penală nr. x/I.P. din 04 septembrie 2017 s-a dispus în baza art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată, menținerea măsurii preventive a controlului judiciar luată față de persoana solicitată A. prin Încheierea penală nr. x/IP din data de 10 iulie 2017.
Examinând cererea formulată, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
În cauza de față, s-a constatat că persoana solicitată A. are cetățenie română, iar la termenul de judecată din data de 12 iunie 2017 a arătat că refuză să execute pedeapsa în Spania.
Prin Hotărârea penală nr. 71 din data de 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curți Naționale din Madrid, definitivă prin Hotărârea penală nr. 470 din 08 iulie 2008 a Curții Supreme din Madrid persoana solicitată A. a fost condamnat la pedepsele de 8 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de falsificare de monedă, în modalitatea de carduri de credit, 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracțiuni continuate de înșelăciune și 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de falsificare de documente oficiale.
În fapt, s-a reținut că în Tarragona, la finalul anului 2004, persoana solicitată A., s-a pus de acord cu altă sau alte persoană/e, a căror identitate nu se constată, pentru a primi carduri de credit, fără a fi emise de instituții bancare, în care să apară un nume fictiv și, în plus, un permis de rezidență în care, cu fotografia acestuia, să figureze același nume ca și pe carduri, pentru a putea folosi cardurile de credit respective, cu numerotație duplicat, la achiziția de produse. Astfel, după ce le-a dat fotografia sa, A. a reușit să obțină un permis de rezidență pentru cetățeni străini cu regim comunitar, pe numele C., de naționalitate greacă, pe care îi fusese aplicată fotografia sa și pe care A. a semnat-o ca A. și două carduri de credit Visa, ambele de asemenea pe numele C., una de la Bancaja, numerotație care de fapt aparține Băncii x din Statele Unite ale Americii. La data de 30 noiembrie 2004, în jurul orei 19, A. a intrat în bijuteria x, situată în Centrul Comercial x din Tarragona, unde a achiziționat un ceas, marca, de aur, al cărui preț era de 1.999 euro, pe care l-a plătit cu cardul de credit, pe numele C., prezentând ca și dovadă a identității sale permisul de rezidență pentru cetățeni străini, de asemenea pe numele C., cu fotografia sa. La data de 13 decembrie 2004, în jurul orei17.20, A. a intrat în magazinul x, situat în același centru Park Central din Tarragona, unde a achiziționat un tricou, al cărui preț era de 50,60 euro, pe care l-a plătit cu cardul de credit, identificându-se și în acest caz cu permisul de rezidență pentru cetățeni străini, pe numele C. În jurul orei 19.40, A. a intrat în bijuteria Oro Vivo, unde cu câteva zile în urmă cumpărase un ceas și s-a interesat de achiziția altui ceas, dar a trezit suspiciunea vânzătoarei care a anunțat gardianul care, observând că, cardul pe care îl avea acea persoană ar putea fi fals, a anunțat Poliția, care l-a arestat. Fiind arestat, s-a confiscat de la A., cardul Visa pe numele C. și permisul de rezidență și muncă de asemenea pe numele C., cu fotografia sa.
Prin aceeași sentință s-a dedus din durata pedepselor aplicate persoanei solicitate A. perioada executată pe teritoriul Spaniei de la 13 decembrie 2004 până la 15 noiembrie 2005.
În raport de aspectele expuse, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv hotărârea de condamnare este definitivă și executorie.
De asemenea, infracțiunile pentru care persoana solicitată A. a fost condamnat sunt incriminate și de Codul penal român și ar fi constituit infracțiuni dacă erau comise în România, având corespondent în legislația română în art. 311 alin. (2) C. pen., art. 244 C. pen. și art. 320 C. pen.
Totodată, s-a constatat că persoana solicitată A. este cetățean român și a declarat explicit că refuză să execute pedepsele în Spania și nu sunt incidente niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii prevăzute de art. 151 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Împotriva sentinței penale nr. 102/PI/2017 din data de 12 octombrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație persoana solicitată A. pentru motivele arătate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.
În esență, a solicitat admiterea contestației, urmând să se observe că în fața instanței de fond a arătat că nu este de acord cu încadrarea infracțiunii de falsificare prevăzută de art. 386 C. pen. spaniol, în infracțiunea prev. de art. 311 alin. (2) C. pen. român, întrucât, în opinia sa, acțiunile efectuate se circumscriu elementului material al infracțiunii prev. de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen. român.
Față de data săvârșirii faptei și de întârzierea nejustificat de mare de la momentul pronunțării sentinței până la acest moment, a apreciat că scopul pedepsei nu-și mai găsește finalitatea.
A mai susținut că dreptul la apărare nu a fost efectiv, întrucât nu a beneficiat de o traducere corespunzătoare, iar față de împrejurarea că au trecut 10 ani de la condamnare, a apreciat că a intervenit dintr-o anumită perspectivă chiar prescripția executării pedepsei, motiv pentru care a solicitat, raportat la dispozițiile art. 98 pct. 1 lit. g), punerea sa în libertate.
Examinând contestația formulată de persoana solicitată A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de contestație invocate de contestatorul persoană solicitată și din oficiu, în raport de dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cu referire la dispozițiile cuprinse în legea ante-menționată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, Înalta Curte constată că prima instanță a dat pe deplin eficiență acestora, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Astfel, potrivit art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, intitulat „Motive de refuz al executării”, alineatul 2 precizează că „Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: (…).
c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent”.
În conformitate cu prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, „în toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 110. În scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.”
În aceste condiții, așa după cum și prima instanță a reținut, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, executarea unui mandat european de arestare poate fi refuzată de autoritatea judiciară română de executare în cazul în care acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate dacă persoana solicitată este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa pe teritoriul statului emitent.
În cauza de față, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că persoana solicitată A. are cetățenie română, iar la termenul de judecată din data de 12 iunie 2017, în declarația consemnată la fila 46 din dosarul de fond, a arătat că refuză să execute pedeapsa în Spania.
Conform art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată, recunoașterea și executarea hotărârii străine este supusă îndeplinirii condițiilor ca hotărârea să fie definitivă și executorie, fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa să constituie infracțiune și în cazul în care ar fi săvârșită pe teritoriul României, iar autorul ar fi sancționabil, persoana condamnată să aibă cetățenie română, iar consimțământul acesteia este presupus pentru executarea pedepsei pe teritoriul României și să nu fie incident unul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut la art. 151 din Legea nr. 302/2004 republicată.
În același timp, potrivit art. 154 din Legea nr. 302/2004, republicată, intitulat „Durata și obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești”, alin. (6) prevede că: „Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:
a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent”.
În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că autoritățile judiciare spaniole au aplicat condamnatului A. prin Hotărârea penală nr. 71 din data de 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curți Naționale din Madrid, definitivă prin Hotărârea penală nr. 470 din 08 iulie 2008 a Curții Supreme din Madrid pedepsele de 8 ani închisoare, 6 luni închisoare și 6 luni închisoare și amendă timp de 6 luni cu o cotă zilnică de 2 euro, cu pedeapsa accesorie de suspendare la locul de muncă sau sarcină publică pe durata pedepsei.
În raport de aspectele expuse, se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv hotărârea de condamnare este definitivă și executorie.
De asemenea, infracțiunile pentru care persoana solicitată A. a fost condamnat sunt incriminate și de Codul penal român și ar fi constituit infracțiuni dacă erau comise în România, având corespondent în legislația română în art. 311 alin. (2) C. pen., art. 244 C. pen. și art. 320 C. pen.
Totodată, Curtea constată că persoana solicitată A. este cetățean român și a declarat explicit că refuză să execute pedepsele în Spania și nu sunt incidente niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii prevăzute de art. 151 din Legea nr. 302/2004 republicată.
În ceea ce privește motivele de contestație invocate de către persoana solicitată A. vizând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de falsificare prevăzută de art. 386 C. pen. spaniol, în infracțiunea prev. de art. 311 alin. (2) C. pen. român, întrucât, în opinia sa, acțiunile efectuate se circumscriu elementului material al infracțiunii prev. de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen. roman, că scopul pedepsei nu-și mai găsește finalitatea față de data săvârșirii faptei și de întârzierea nejustificat de mare de la momentul pronunțării sentinței până la acest moment, precum și de împrejurarea că dreptul la apărare nu a fost efectiv, întrucât nu a beneficiat de o traducere corespunzătoare, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate apărările formulate de către persona solicitată A. față de cadrul și limitele analizei pe care le poate realiza instanța statului de executare a pedepsei în raport de dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată.
În acest sens, se constată că potrivit art. 135 din Legea nr. 302/2004 intitulat „Durata și obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine” la alin. (3) se stipulează că „Obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 136, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României și transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate. Dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate nu constituie obiectul prezentei proceduri, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres (...).”
(6) Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una dintre următoarele soluții:
a) dispune, prin sentință, recunoașterea și executarea pedepsei aplicate de instanța străină;
b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare:
(i) adaptează, prin sentință, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanța străină, potrivit alin. (7) și (8) sau, atunci când adaptarea nu este posibilă,
(ii) stabilește și aplică, prin sentință, pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită;
c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de recunoaștere și executare în România a hotărârii judecătorești străine.
(7) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b) pct. (i), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanța străină, atunci când:
a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;
b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.
(8) Pedeapsa stabilită de instanța română, potrivit alin. (7), trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară.”
De asemenea, potrivit procedurii vizând recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine, în cazul în care persoana condamnată se află în România, reglementată de dispozițiile art. 137 din Legea nr. 302/2004, republicată, alin. (3) prevede că „Obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 136 alin. (1) lit. a), b), d), e) și alin. (2) - (4) și, în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României. În funcție de natura pedepsei și dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea română, instanța poate dispune aplicarea uneia dintre măsurile de individualizare a executării pedepsei.”
Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, fără a putea analiza fondul hotărârii de condamnare a statului străin, constată că instanța de fond, în mod corect a recunoscut parțial Hotărârea penală nr. 71 din data de 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curți Naționale din Madrid, definitivă prin Hotărârea penală nr. 470 din 08 iulie 2008 a Curții Supreme din Madrid, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedepsele de 8 ani închisoare, 6 luni închisoare și 6 luni închisoare și amendă timp de 6 luni cu o cotă zilnică de 2 euro, cu pedeapsa accesorie de suspendare la locul de muncă sau sarcină publică pe durata pedepsei.
În acest sens, în mod corect a dispus executarea de către persoana solicitată A. pe teritoriul României a pedepselor de 8 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de falsificare de monedă, în modalitatea falsificării de carduri de credit, având corespondent în legislația română în art. 311 alin. (2) C. pen., 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracțiuni continuate de înșelăciune, având corespondent în legislația română în art. 244 C. pen. și 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de falsificarea de documente oficiale, având corespondent în legislația română în art. 320 C. pen.
Referitor la critica formulată de contestator vizând faptul că instanța de fond a reținut infracțiunea prev. de art. 311 alin. (2) C. pen. român, deși, în opinia sa, acțiunile efectuate se circumscriu elementului material al infracțiunii prev. de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen. român, Înalta Curte o constată a fi neîntemeiată, constatând că judecătorul primei instanțe în mod corect a apreciat că infracțiunea de falsificare prevăzută de art. 386 C. pen. spaniol are corespondent în infracțiunea prev. de art. 311 alin. (2) C. pen. român, întrucât legiuitorul național a încadrat acest gen de activități, respectiv falsificarea de instrumente de plată electronice, în speță, cardurile de credit, într-o categorie de infracțiuni speciale, fiind reglementate distinct, categorie căreia i s-a acordat un tratament juridic mai grav.
Cât privește motivul de contestație vizând intervenirea, dintr-o anumită perspectivă, chiar a prescripției executării pedepsei, Înalta Curte îl constată, de asemenea, a fi nefondat.
Astfel, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., „Termenele de prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt de 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea. (…).
(2) Termenele prevăzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.”
Or, în prezenta speță, cea mai mare pedeapsă la care a fost condamnat persoana solicitată A. este cea de 8 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de falsificare de monedă, în modalitatea falsificării de carduri de credit aplicată prin Hotărârea penală nr. 71 din data de 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curți Naționale din Madrid, definitivă prin Hotărârea penală nr. 470 din 08 iulie 2008 a Curții Supreme din Madrid, pentru care termenul de prescripție a executării pedepsei s-ar împlini la 08 iulie 2021.
În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, republicată nefiind incidente niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii prevăzute de art. 151 din legea anterior menționată, hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.
Așa fiind, pentru toate considerentele anterior evocate, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 102/PI/2017 din data de 12 octombrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pc.1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și 6 Cod proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 102/PI/2017 din data de 12 octombrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 210 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 noiembrie 2017.