Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 1134/2017

Şedinţa publică din 29 noiembrie 2017

Decizia nr. 1134/2017

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 14 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/44/2016, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul A., privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a statuat că sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv” din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen. este neconstituțională, iar în cauză nu mai prezintă relevanță întrebarea propusă de inculpatul A. spre a fi adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, s-a arătat că întrucât atât în reglementarea anterioară, cât și în N.C.P., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj sunt identice (2-7 ani închisoare), soluționarea cauzei nu depinde de interpretarea pe care Curte a de Justiție a Uniunii Europene ar putea să o dea cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv aplicarea în mod global ori aplicarea concomitentă a dispozițiilor mai favorabile din ambele legi.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene din cuprinsul încheierii penale din data de 14 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/44/2016, a formulat recurs inculpatul A.

În susținerea recursului, inculpatul a arătat, în esență, că se impune sesizarea a Curții de Justiție a Uniunii Europene apreciind că procedura de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu permite judecătorului național efectuarea de aprecieri cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare și nici cu privire la temeinicia cererii.

În ceea ce privește admisibilitatea recursului, inculpatul a solicitat aplicarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 24 noiembrie 2017 având termen de soluționare la data de 29 noiembrie 2017.

Examinând dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Înalta Curte constată că textul de lege invocat de apărare se referă la soluțiile pronunțate de instanțe cu privire la cererile de sesizare a Curții Constituționale a României.

Inculpatul a susținut că procedura invocării excepției de neconstituționalitate poate fi calificată ca o acțiune similară solicitării trimiterii preliminare astfel încât calea de atac ar trebui recunoscută și în privința hotărârilor prin care instanțele naționale resping solicitarea de interpelare a Curții de Justiție a Drepturilor Omului.

Înalta Curte reține că procedura sesizării Curții Constituționale este reglementată în mod expres în Legea nr. 47/1992, aceasta acordând posibilitatea formulării unei căi de atac împotriva încheierii de respingere.

Sistemul trimiterilor preliminare reprezintă un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene, mecanism menit să confere instanțelor naționale mijloace de a asigura o interpretare și aplicare uniformă a dreptului comunitar în toate statele membre.

Procedura trimiterilor preliminare este reglementată, cu titlul general, prin art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, reglementări particulare ale acțiunii privind pronunțarea unei hotărâri preliminare regăsindu-se și în alte surse ale dreptului Uniunii Europene, respectiv, Protocolul din 3 iunie 1971 privind convenția relativă la recunoașterea reciprocă a societăților comerciale și a persoanelor juridice din 29 februarie 1968 și Convenția de la Lugano din 16 decembrie 1968 privind competența instanțelor judecătorești și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, încheiate între statele membre ale Comunității Europene și Asociația Europeană a Liberului Schimb.

În raport de reglementarea dată chestiunilor prejudiciale, prin normele Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, și în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii instanței naționale asupra admisibilității cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare, doctrina relevantă în materie a stabilit că pronunțarea unei hotărâri preliminare presupune îndeplinirea unor condiții de admisibilitate privind calitatea procesuală activă - Curtea de Justiție a Uniunii Europene putând fi sesizată cu o chestiune prejudicială numai de către o instanță a unui stat membru, obiectul chestiunii prejudiciale care se referă exclusiv la interpretarea sau validitatea normei comunitare, momentul formulării unei astfel de cereri, precum și condiția de pertinență și concludență a chestiunii prejudiciale asupra soluționării fondului litigiului dedus judecății instanței naționale.

Spre deosebire de situația excepției de neconstituționalitate, legislația națională nu cuprinde un text actual, special, care să reglementeze posibilitatea atacării distincte a respingerii solicitării de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. În acest punct de analiză, se reține inaplicabilitatea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în materia întrebărilor preliminare, respectiv lipsa reglementării unei căii de atac împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Înalta Curte reține că instanțele se pronunță, asupra cererii privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin încheiere definitivă (e.g., încheierea din 30 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

Față de aceste considerente, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A., împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene din cuprinsul încheierii penale din data de 14 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/44/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A., împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene din cuprinsul încheierii penale din data de 14 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/44/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 noiembrie 2017.