Decizia nr. 19/2018
Deliberând asupra excepției inadmisibilității invocată de reprezentantul Ministerului Public, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 172/F din 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 30 martie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2017 al Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că, la data de 29 iunie 2017, petentul A. a formulat contestație în anulare împotriva încheierii din data de 30 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2017, prin care a fost respinsă plângerea acestuia împotriva actelor procurorului.
În esență, prin contestația în anulare formulată, petentul contestator a reiterat aceleași motive invocate la judecata pe fond a cauzei.
Curtea de apel, examinând contestația în anulare formulată de către petentul contestator A., a constatat că acesta nu a invocat, în concret, niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen., ci a susținut că judecătorul de cameră preliminară nu a procedat la soluționarea corectă a plângerii sale.
În vederea soluționării contestației în anulare formulată de petentul A., a fost atașat Dosarul nr. x/2/2017.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel București a constatat că nu există temei pentru admiterea în principiu a contestației în anulare dedusă judecății, întrucât nu există dovezi în sprijinul motivelor pe care aceasta se întemeiază.
Astfel, s-a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 426 C. proc. pen. rezultă că această cale extraordinară de atac poate fi folosită doar împotriva hotărârilor judecătorești rămase definitive, prin care cauza a fost soluționată pe fond.
Or, în speța dedusă judecății, prin încheierea din 30 martie 2017, definitivă, s-a dispus asupra unei plângeri formulate de petentul A. împotriva lucrării nr. x/2/II/2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
În ceea ce privește susținerea petentului, conform căreia contestația în anulare este admisibilă deoarece camera preliminară este o etapă distinctă, supusă tuturor căilor de atac, curtea de apel a constatat că, într-adevăr, camera preliminară constituie o fază procesuală distinctă, dar care se limitează doar la verificarea legalității modului de administrare a probelor în cursul urmăririi penale și a actelor de urmărire penală, însă aceasta nu înseamnă că încheierea prin care s-a dispus cu privire la aceste aspecte strict procedurale poate fi supusă căii extraordinare de atac a contestației în anulare, care privește numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, astfel după cum rezultă, în mod neechivoc, din cazurile expres enumerate la art. 426 lit. a)-i) C. proc. pen.
Așadar, în temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul A.
Împotriva sentinței penale nr. 172/F din 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2017, a formulat recurs petentul A., susținând, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 05 decembrie 2017.
Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată în procedura prevăzută de dispozițiile art. 431 C. proc. pen., calea de atac formulată de petent a fost înregistrată pe rolul instanței ca fiind contestație.
Analizând contestația formulată de A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Astfel, procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea contestației formulate de A. împotriva sentinței penale nr. 172/F din 26 septembrie 2017, prin care, în procedura verificării admisibilității în principiu prevăzută de art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă plângerea acestuia împotriva actelor procurorului.
Decizia contestată este, însă, definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 4251 C. proc. pen.
Astfel, se observă că, potrivit art. 4251 C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.
Or, dispozițiile art. 431 C. proc. pen., care reglementează etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.
De altfel, și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele Hotărârii prealabile nr. 5 din 04 martie 2015 (publicată în M. Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015) că „În concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.”
În consecință, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, reglementată distinct în dispozițiile art. 431 C. proc. pen., sunt definitive, iar contestația formulată de A. împotriva unei asemenea hotărâri (sentința penală nr. 172/F din 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2017), este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, ca atare.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga contestatorul la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 172/F din 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (nr. x/2017).
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 ianuarie 2018.