Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 29/RC/2018

Pronunțatăîn ședință publică, azi 5 februarie 2018.

Decizia penală nr. 29/RC/2018

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 742/A din 12 mai 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/4/2016 (nr. x/2016),

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 2796 din 18 noiembrie 2916 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, secția penală, în Dosarul nr. x/4/2016, în baza, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 comb. cu art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., și cu aplic. art. 79 C. pen. a fost condamnat, printre alții, inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată (faptă din 09 iunie 2016).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1), (3) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe durata pedepsei principale.

În baza art. 91 din C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, termen stabilit în condițiile art. 92 din C. pen. și care curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Neamț, la datele stabilite de această instituție;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului obligația să urmeze un curs de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Tarcău sau Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, cu care Serviciul de Probațiune Neamț are încheiat protocol de colaborare, pe o perioadă de 80 de zile, în condițiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A făcut în cauză aplicarea art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. în privința executării pedepselor complementare aplicate, în sensul că aceasta se execută începând cu data rămânerii definitive a sentinței.

În baza art. 399 alin. (1) și (4) C. proc. pen. rap. la art. 241 alin. (1)1 lit. a) din C. proc. pen. a constatat încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu luată față de inculpatul A. prin Decizia penală nr. 804/C din 30 septembrie 2016 a Tribunalului București.

A constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv și în arest la domiciliu în cauză de la data de 10 iunie 2016 până la data pronunțării prezentei hotărâri.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la 112 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus confiscarea specială de la inculpații A. și B. a unui număr de 20.660 pachete de țigări (393.200 țigarete) neintroduse în circuitul fiscal al Românei, fiind indisponibilizate conform adeverinței de reținere bunuri din 09 iunie 2016, la C. București (fila 214 dup, vol. I).

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a autoutilitarei, indisponibilizată conform adeverinței de reținere bunuri din 09 iunie 2016, la C. București (fila 214 dup vol. I).

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a carcasei de culoare neagră de la telefonul mobil aparținând acestuia (fila 1411 dup vol. I).

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 23 alin. (3) și art. 25 C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin D. - E. București cu sediul în București) și în consecință a obligat inculpații A. și B., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 231.134 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități conform C. proc. fiscală.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) rap. 397 C. proc. pen. rap. la art. 249 C. proc. pen. a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța nr. 4992/P/2016 din 15 iunie 2016 a Parchetului de pe lâgă Judecătoria sector 4 București asupra bunurilor aparținând inculpatului A. (fila 112-114 dup vol. 1 - locuință din lemn, construită în anul 1974, în suprafață de 190 mp, clădire cu destinație spațiu comercial în suprafață de 101 mp construită din cărămidă, teren în suprafață totală de 2.458 mp situat în com. Tarcău, jud. Neamț, autoturism, autoutilitară, până la concurenței sumei de 231.134 lei, la care a adăugat dobânzi și penalități conform C. proc. fisc.

S-a reținut că, în data de 09 iunie 2016 inculpații A. și B. au preluat de la o persoană de pe raza județului Suceava, au deținut și au transportat cu ajutorul autoutilitarei, proprietatea inculpatului A., în vederea distribuirii către beneficiari din București, un număr de 20.660 pachete de țigări (respectiv 393.200 lei țigarete) neintroduse în circuitul fiscal al României, mărfuri care ar fi trebuit plasate sub regim vamal, cunoscând împrejurarea că respectivele mărfuri au fost introduse în mod fraudulos pe teritoriul României și deci provin din contrabandă, producând un prejudiciu de 231.134 lei bugetului de stat.

II. Prin Decizia penală nr. 742/A din 12 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/4/2016 (nr. x/2016) în baza art. 415 C. proc. pen. s-a luat act de retragerea apelului formulat de apelantul inculpat A.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București și apelanta inculpată F., împotriva sentinței penale nr. 2796 din 18 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, în Dosarul nr. x/4/2016.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 comb. cu art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată (faptă din 09 iunie 2016).

S-au înlăturat dispozițiile art. 91 din C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

S-a dedus din pedeapsă durata reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu în prezenta cauză de la data de 10 iunie 2016 până la data de 18 noiembrie 2017.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la 112 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpații A. și B. a unui număr de câte 10.330 pachete de țigări (196.600 țigarete) de la fiecare inculpat, neintroduse în circuitul fiscal al Românei, fiind indisponibilizate conform adeverinței de reținere bunuri din 09 iunie 2016, la C. București (fila 214 dup vol. I).

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 comb. cu art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., rap. la art. 76 C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., și art. 79 C. pen. a fost condamnată inculpata F. la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată în stare de recidivă postcondamnatorie (faptă din 04 iulie 2016).

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. 83 C. pen. din 1969 s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei închisorii de 2 ani aplicată inculpatei F. prin sentința penală nr. 1473 din 02 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/318/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 1535 din 09 decembrie 2014 a Curții de Apel Craiova.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. 83 C. pen. din 1969 s-a cumulat pedeapsa de 1 ani și 2 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1473 din 02 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/318/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 1535 din 09 decembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultată de 3 ani și 2 luni închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei F. reținerea din data de 07 decembrie 2013 și arestarea preventivă de la 04 iulie 2016 la zi.

S-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții inculpați B. și H. împotriva sentinței penale nr. 2796 din 18 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, în Dosarul nr. x/4/2016.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 2796 din 18 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, în Dosarul nr. x/4/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezentul apel în cuantum de 300 lei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata B., av. G., în cuantum de 360 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 742/A din 12 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/4/2016 (nr. x/2016) inculpatul A. a formulat recurs în casație.

În cuprinsul cererii, inculpatul a invocat prevederile art. 438 pct. 12 C. proc. pen., susținând că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ca urmare a faptului că parchetul nu a formulat în scris motivele pentru care a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 75 și art. 91 C. pen.

Examinând recursul în casație, se constată că acesta este nefondat.

Examinând recursul în casație din perspectiva cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se constată că în motivarea acestuia se formulează obiecțiuni care nu se subsumează acestui temei de casare, respectiv critici ce vizează în realitate modul de aplicare al pedepsei și incidența dispozițiilor art. 75 și art. 91 C. pen.

Înalta Curte constată că natura criticilor formulate de recurent ține de fondul cauzei, de aprecierea instanței cu privire la valorificarea unor împrejurări personale în defavoarea inculpatului, în operațiunea de individualizare a pedepsei.

Astfel, în cauză, recurentul inculpat critică modul de individualizare al pedepsei aplicate și faptul că aceasta a fost majorată de instanța de apel, însă criticile respective reprezintă chestiuni de fapt ce nu pot face obiectul verificării în calea de atac a recursului în casație. În cauză, instanța de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului și a înlăturat dispozițiile art. 91 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, față de efectul devolutiv al apelului declarat de parchet în defavoarea inculpatului, care și-a retras calea de atac a apelului exercitată inițial.

Or, toate aceste aspecte reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legii.

Examinând eventualele erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau a unui cuantum al pedepsei superioare ori inferioare limitelor legale speciale, Înalta Curte constată că, în cauză, pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului este legală și se încadrează în limitele minimului și maximului special al pedepsei prevăzute de textul de lege - închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 comb. cu art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., și cu aplic. art. 79 C. pen.

Având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 742/A din 12 mai 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/4/2016 (nr. x/2016).

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 742/A din 12 mai 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/4/2016 (nr. x/2016).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2018.