Decizia nr. 405/A/2017
Asupra cauzei de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 26/F din data de 3 mai 2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 386, C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., din două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen., într-o singură infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.
În baza art. 322 alin. (1) C. pen., inculpatul A., fără antecedente penale, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 91 C. pen., executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 2 ani, stabilit în condițiile art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat pe durata termenului de încercare, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov la datele fixate de respectivul serviciu;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, serviciului indicat, orice schimbare de locuință și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov informații și documente de natură a putea fi verificate mijloacele sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., inculpatului i-a fost impusă obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții comunitare.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a hotărât ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, și au fost stabilite ca instituții din comunitate în care inculpatul poate presta muncă: Primăria Municipiului Brașov și Primăria Municipiului Săcele.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a anexelor 1A și 1B din lucrarea nr. 4116 din data de 03 noiembrie 2015 a Primăriei com. Ucea, județul Brașov, și a avizului final nr. 168 din 04 decembrie 2015, emis de B. Brașov.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 700 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărirea penală și la judecata în fond.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 16 ianuarie 2017, a fost înregistrat pe rolul instanței Rechizitoriul nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., avocat în Baroul Covasna, pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 alin. (1), cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
A fost parcursă procedura de cameră preliminară, fără a fi invocate cereri și excepții.
În faza de judecată, părțile nu au contestat mijloacele de probă administrate la urmărire penală, în cursul cercetării judecătorești fiind audiați inculpatul și persoana vătămată.
Analizând mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și în faza de judecată în fond, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 30 iulie 2002, la B.N.P., C., din Municipiul Făgăraș, a fost încheiat și autentificat antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 30 iulie 2002, în baza căruia numita D., în calitate de promitent-vânzător, s-a obligat să vândă promitent-cumpărătorului H. (căsătorit cu numita E.) suprafața totală de 7,9 ha teren agricol situat pe raza com. Ucea, județul Brașov, pentru care, la acea dată, nu fuseseră emise titlurile de proprietate, prețul primit integral de D. la acea dată fiind de 750 euro.
La data de 17 martie 2007, a intervenit decesul promitentei vânzătoare D., vocație succesorală având copii acesteia, numiții F. și G.
La data de 06 noiembrie 2012, au fost emise titlurile de proprietate, pe numele defunctei D., prin care se atesta dobândirea de către aceasta de dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren situate în extravilanul com. Ucea (suprafețe de 6.020 mp și, respectiv, 8.552 mp), parte dintre acestea regăsindu-se printre loturile de teren pentru care fusese încheiat antecontractul de vânzare cumpărare din anul 2002, cu numitul H.
Deși se eliberaseră respectivele titluri de proprietate, între descendenții numitei D. și promitenții- cumpărători H. și E. nu s-a realizat o înțelegere care să ducă la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, numiții F. și G. solicitând renegocierea prețului stabilit anterior.
În urma unui proces civil, a fost obținută de către H. și E., prin avocatul lor, inculpatul A., sentința civilă nr. 1191/2014 a Judecătoriei Făgăraș, definitivă prin Decizia civilă nr. 58 din data de 23 ianuarie 2015 a Tribunalului Brașov, prin care instanța i-a obligat pe pârâții G. și F. să încheie cu clienții inculpatului contractul de vânzare cumpărare pentru terenul în litigiu ori, în caz de refuz, hotărârea să țină loc de act de vânzare cumpărare, apt pentru intabularea dreptului de proprietate.
Nu s-a putut intabula dreptul de proprietate al clienților inculpatului, fiind respins acest capăt de cerere, întrucât a existat o piedică la Cartea Funciară, astfel cum s-a reținut în sentința sus indicată.
La data de 09 februarie 2015, a devenit obligatorie Decizia Curții Constituționale nr. 755/2014, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014. Din motivarea deciziei a rezultat cât se poate de clar că este aplicabilă numai proceselor în curs având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare, iar nu și proceselor definitiv judecate, cum este cazul în speța de față și că discriminarea constatată de Curtea Constituțională se referă la antecontractele autentificate la notariat în comparație cu antecontractele încheiate de avocați sau prin înscris sub semnătură privată, ambele, forme anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, din acest punct de vedere fiind declarat neconstituțional art. 20 alin. (1) din lege, întrucât excepta de la aplicarea acestui art. 20 antecontractele neautentificate la notar.
Așa fiind, decizia Curții Constituționale nu putea produce efecte cu privire la situația juridică a terenurilor din speța de față.
În aceste condiții, considerând însă că trebuie respectată procedura prevăzută de Legea nr. 17/2014, deși exista o hotărâre judecătorească definitivă ce rezolvase problema juridică a vânzării terenurilor, inculpatul s-a prezentat la Primăria com. Ucea din județul Brașov în data de 13 octombrie 2015 și a redactat și semnat, în numele persoanei vătămate G., fără a deține procură din partea acesteia, două înscrisuri, respectiv cererea pentru afișarea ofertei de vânzare a terenului și oferta de vânzare a terenului la prețul stabilit de inculpat, trecut în ofertă, datând și ștampilând cu ștampila cabinetului de avocat aceste două înscrisuri, pe care le-a depus la Primăria Ucea în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv, obținerea unui aviz de la B. Brașov.
Instanța de fond a reținut că inculpatul nu avea nici un drept să formuleze aceste cereri și să le semneze în numele persoanei vătămate, întrucât numai proprietarul unui teren are acest drept (art. 6 din Legea nr. 147/2014 vorbește despre dreptul vânzătorului de a solicita oferta de vânzare), or, clienții inculpatului, în numele cărora acesta a acționat, nu dobândiseră un drept de proprietate tabulară, nefiind înscriși în cartea funciară, astfel cum a rezultă din sentința nr. 1191/2014 a Judecătoriei Făgăraș.
Existența sentinței civile nr. 1191/2014 a Judecătoriei Făgăraș, definitivă prin Decizia civilă nr. 58 din data de 23 ianuarie 2015 a Tribunalului Brașov, prin care instanța îi obligase pe pârâții G. și F. să încheie cu clienții inculpatului contractul de vânzare cumpărare pentru terenul în litigiu ori, în caz de refuz, hotărârea să țină loc de act de vânzare cumpărare, nu-l îndreptățea pe inculpat să semneze acele două înscrisuri în numele persoanei vătămate, întrucât sentința trebuia pusă în executare conform codului de procedură civilă și, în cazul concret din speță, întrucât nu se putea intabula dreptul de proprietate al clienților inculpatului, trebuiau făcute demersuri la instanța civilă competentă pentru înlăturarea piedicii de carte funciară.
Inculpatul, dincolo de discuția referitoare la necesitatea parcurgerii sau nu a procedurii prevăzute de Legea nr. 17/2014 (instanța a considerat că nu trebuia să o parcurgă din moment ce exista deja o hotărâre civilă definitivă prin care persoana vătămată fusese obligată să încheie contractul de vânzare cumpărare, în caz contrar hotărârea ținând loc de act apt pentru intabulare, anterioară declarării neconstituționale a art. 20 din Legea nr. 17/2014), a considerat că trebuie obținut acest aviz și a redactat și semnat în fals cele două înscrisuri necesare obținerii avizului, numai persoana vătămată G., în calitate de vânzătoare a terenului în litigiu, avea dreptul să le emită, personal sau printr-un mandatar cu procură autentică și specială.
S-a reținut că, din moment ce persoana vătămată era singura ce avea calitatea de a redacta și semna aceste două înscrisuri, inculpatul, redactând și semnând în numele acesteia cele două înscrisuri, a comis un fals. Indiferent dacă era sau nu nevoie de acest aviz, inculpatul a emis un fals, plăsmuind aceste înscrisuri în totalitate, în numele persoanei vătămate, fără a deține împuternicire din partea acesteia.
Instanța de fond a reținut că este evident că inculpatul a săvârsit un fals atunci când a redactat, semnat și ștampilat cele două înscrisuri (anexa 1A și anexa 1 B) în numele și pentru vânzătorul terenurilor, respectiv, G., și că nimic nu-i dădea dreptul inculpatului să realizeze aceste acțiuni întrucât sentința civilă sus-indicată nu fusese executată, astfel încât clienții inculpatului să se fi intabulat în Cartea Funciară ca proprietari ai terenurilor.
S-a arătat că inculpatul nu a efectuat nici un demers pentru punerea în executare a acestei sentințe civile, respectiv, nu a notificat-o pe persoana vătămată pentru a se prezenta la notar și nici nu formulase, la data săvârșirii faptei, nicio acțiune civilă având ca obiect înlăturarea piedicii de carte funciară, astfel încât să se înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate al clienților săi.
Starea de fapt a fost recunoscută de inculpat în declarațiile date și rezultă din analiza celor două înscrisuri aflate la dosarul de urmărire penală, coroborate cu declarațiile persoanei vătămate G. și cu cele date de martorii audiați la urmărire penală, probe ce nu au fost contestate.
Instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului de a completa și semna anexele 1A și 1B, ce conțineau cererea de afișare a ofertei de preț și oferta de preț pentru vânzarea terenului, pe care le-a depus la Primăria com. Ucea în vederea obținerii avizului de la B. Brașov, întrunește elementele constitutive ale unei singure infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.
Întrucât inculpatul a întocmit și semnat aceste două înscrisuri cu aceeași ocazie, folosindu-le apoi printr-o acțiune unică de obținere a avizului de la B. Brașov, în cadrul unui singur dosar întocmit la nivelul Primăriei com. Ucea, instanța a considerat că nu pot fi reținute două infracțiuni de fals în sarcina inculpatului (câte înscrisuri au fost falsificate), ci una singură, cu atât mai mult cu cât inculpatul a realizat o singură acțiune de folosire a celor două înscrisuri pe care tot el le-a completat pe formular și semnat în fals (pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca autorul falsului să folosească el însuși înscrisul fals sau să-l încredințeze unei alte persoane pentru a-l folosi).
Prin urmare, instanța a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, din două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată într-o singură infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat într-o acțiune de completare și semnare a celor două formulare de cerere cu numele persoanei vătămate, fără drept, deci fără a exista vreo împuternicire în acest sens. Inculpatul a falsificat cererile și le-a depus la Primăria com. Ucea pentru a produce efecte juridice, respectiv, pentru a se constitui un dosar la nivelul acestei instituții, apoi pentru transmiterea dosarului și obținerea avizului de la B., aviz ce s-a și obținut și comunicat proprietarului tabular al terenurilor, respectiv, persoana vătămată G.
Instanța a reținut că urmarea imediată a constat într-o stare de pericol pentru siguranța raporturilor juridice legate de întocmirea avizurilor de înstrăinare fără respectarea prevederilor legale, iar legătura de cauzalitate a rezultat din materialitatea faptei.
Apărarea inculpatului, în sensul că nu s-a produs nicio pagubă și, deci, nu există persoană vătămată, a fost înlăturată pe considerentul că infracțiunea este una de pericol, producându-se, prin săvârșirea faptei, o stare de pericol pentru siguranța raporturilor juridice privind acordarea avizelor de înstrăinare numai la solicitarea vânzătorilor terenurilor situate în extravilan, subiectul pasiv fiind statul, prin instituțiile sale (Primăria Ucea și B. Brașov).
Instanța a mai arătat că, întradevăr, nu s-a produs nici un rezultat concret în ceea ce privește situația persoanei G. prin solicitarea acestui aviz întrucât, în opinia instanței, nici nu-i era necesar inculpatului care nu trebuia decât să formuleze o acțiune de înlăturare a piedicii de carte funciară iar apoi, pe baza sentinței civile nr. 1191/2014 a Judecătoriei Făgăraș, se putea intabula în Cartea Funciară, dreptul de proprietate al clienților săi asupra terenurilor, fără să fie necesară respectarea procedurii instituite de Legea nr. 17/2014.
Instanța de fond a mai arătat că nu se poate considera că acțiunea ilicită a inculpatului nu are consecințe juridice câtă vreme avizul nu era necesar în speță, întrucât s-au produs toate efectele juridice directe ale formulării în fals a celor două cereri, respectiv, a fost obținut un aviz de la B. Brașov. Din declarația inculpatului rezultă că intenționa să folosească avizul la notar pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Referitor la latura subiectivă, instanța de fond a reținut că aceasta a constat în forma de vinovăție a intenției directe calificată prin scop, inculpatul completând și semnând cele două anexe deși avea reprezentarea că nu are mandat din partea persoanei vătămate G. și nici nu are dreptul să solicite în numele acesteia avizul de la B. Brașov.
Astfel, s-a arătat că cerințele speciale ale elementului material, stabilite de art. 322 C. pen., sunt îndeplinite, inculpatul folosind el însuși cele două înscrisuri falsificate în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv, pentru obținerea avizului de la B. Brașov.
Judecătorul fondului a reținut că nu se poate susține că acțiunea inculpatului nu a avut consecințe juridice întrucât, indiferent dacă era sau nu necesar acest aviz pentru situația juridică concretă în care se afla terenul în speță, s-a pus în mișcare aparatul Primăriei Ucea și al B. Brașov în vederea soluționării unei cereri false, pretins formulate de proprietarul tabular-vânzător al terenului, persoana vătămată G., fiind eliberat de către B. Brașov, pornind tocmai de la această cerere falsă întocmită de inculpat, un aviz pe baza unei cereri pe care proprietarul terenurilor nu a formulat-o niciodată.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere atât consecințele faptei săvârșite, calitatea inculpatului, care ar fi trebuit să se preocupe de respectarea legii iar nu de încălcarea ei, cât și atitudinea procesuală pozitivă a acestuia.
Împotriva sentinței penale nr. 26/F din data de 3 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, au formulat apel inculpatul A. și persoana vătămată G.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și repartizată aleatoriu C8, primul termen de judecată fiind la data de 13 septembrie 2017.
Prin încheierea din data de 13 septembrie 2017, Înalta Curte a admis cererea de amânare formulată de apelantul inculpat A., în vederea angajării unui apărător și pentru pregătirea apărării, acordându-se termen la data de 25 octombrie 2017.
La data de 25 octombrie 2017, instanța de ultim control judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (6) și (1), raportat la prevederile art. 388 C. proc. pen. a acordat cuvântul la dezbateri în apel.
Preliminar dezbaterii apelurilor declarate în cauză, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție excepția tardivității apelului declarat de persoana vătămată G.
Inculpatul A. a solicitat, admiterea apelului, desființarea sentinței și, în principal, în rejudecare, achitarea în baza art. 16 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., pe motiv că fapta nu există.
În susținere acestei apărări, inculpatul a învederat că, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. pen., condiția esențială pentru a exista infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este aceea ca activitatea de falsificare ilicită să aibă drept finalitate producerea unor consecințe juridice dar, în opinia sa, acest lucru nu s-a produs.
În subsidiar, inculpatul a solicitat renunțarea la aplicarea pedepsei, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 C. pen., în raport cu gravitatea redusă a faptei, împrejurările concrete ale cauzei și, nu în ultimul rând, cu atitudinea sa procesuală pozitivă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25 octombrie 2017, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
I. Referitor la apelul declarat de persoana vătămată G.;
Examinând calea de atac exercitată de persoana vătămată G. împotriva sentinței penale nr. 26/F din data de 3 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în raport cu excepția tardivității declarării acesteia, excepție invocată din oficiu, Înalta Curte constată apelul ca fiind tardiv declarat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 410 alin. (1) C. proc. pen., termenul de declarare a apelului, pentru procuror, persoana vătămată și părți, este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge de la comunicarea copiei minutei.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21 aprilie 2017, dată la care persoana vătămată a fost prezentă.
Totodată, minuta sentinței penale nr. 26/F din data de 3 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, a fost comunicată persoanei vătămate G., la adresa indicată la data de 8 mai 2017 (fila 56, dosar instanță fond), aceasta declarând apel la data de 7 iulie 2017 - data poștei (fila 11 dosar).
Astfel, în contextul cauzei, din compararea datelor comunicării minutei sentinței atacate și declarării căii de atac analizate, rezultă că termenul de apel de 10 zile, prevăzut de art. 410 alin. (1) C. proc. pen., a fost depășit, partea vătămată G. putând declara apel cel mai târziu la data de 19 mai 2017, motiv pentru care apelul acesteia este tardiv și urmează a fi respins ca atare.
II. Referitor la apelul declarat de inculpatul A.;
Examinând apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 26/F din data de 3 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, atât în raport cu susținerile inculpatului precum și în raport cu actele și lucrările din dosar, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
a) Asupra motivului principal invocat de inculpat, acela de desființare a sentinței - achitare în baza art. 16 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.;
Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond, pe baza probelor administrate, a reținut că manoperele frauduloase ale inculpatului, astfel cum au fost descrise în cuprinsul sentinței atacate, se constituie într-o singură faptă penală, care caracterizează conținutul obiectiv și subiectiv al unei singure infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.
Astfel, în raport cu probele administrate în faza de urmărire și în cursul judecății în fond a cauzei, Înalta Curte reține că, la data de 30 iulie 2002, la B.N.P., C., din Municipiul Făgăraș, a fost încheiat și autentificat antecontractul de vânzare-cumpărare din 30 iulie 2002, în baza căruia numita D., în calitate de promitent - vânzătoare s-a obligat să vândă promitent-cumpărătorului H. (căsătorit cu numita E.) suprafața totală de 7,9 ha teren agricol, situat pe raza com. Ucea, județul Brașov, pentru care, la acea dată, nu fuseseră emise titlurile de proprietate.
Potrivit clauzelor contractuale, promitent-vânzătoarea s-a obligat să încheie, în termen de 30 de zile de la eliberarea titlurilor de proprietate, contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică și, totodată, a confirmat primirea integrală a prețului stabilit de comun acord de părți, în cuantum de 750 euro.
Promitent-vânzătoarea D. și-a asumat și obligația ca, în situația decesului său mai înainte de perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, semnarea actului să fie îndeplinită, în calitate de moștenitor, de fiul său F.
Părțile au convenit, de asemenea, ca, în situația în care, din vina acestora, nu se va putea încheia actul translativ de proprietate, partea prejudiciată să se adreseze instanței de judecată pentru a obține o hotărâre judecătorească definitivă care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.
După încheierea respectivului antecontract, promitenții-cumpărători H. și soția sa E. au întrat efectiv în posesia respectivei suprafețe de teren și s-au comportat, din punct de vedere juridic, ca adevărați proprietari.
La data de 17 martie 2007, a intervenit decesul promitent-vânzătoarei D., vocație succesorală având copiii acesteia, F. și G.
Apoi, la data de 06 noiembrie 2012, au fost emise titlurile de proprietate, pe numele defunctei D., prin care se atesta dobândirea de către aceasta de dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren situate în extravilanul comunei Ucea (de 6.020 mp și, respectiv, 8.552 mp), parte dintre acestea regăsindu-se printre loturile de teren pentru care fusese încheiat antecontractul de vânzare cumpărare din 2002.
Deși condiția suspensivă sub care fusese încheiat antecontractul de vânzare - cumpărare fusese îndeplinită, în sensul că se eliberaseră respectivele titluri de proprietate, între descendenții promitent vânzătoarei D. și promitenții cumpărători H. și E. nu s-a realizat o înțelegere care să ducă la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, numiții F. și G. solicitând renegocierea prețului stabilit anterior.
Prin sentința civilă nr. 1191/2014 a Judecătoriei Făgăraș, definitivă prin Decizia civilă nr. 58 din 23 ianuarie 2015 a Tribunalului Brașov, instanța i-a obligat pe pârâții G. și F. să încheie cu clienții inculpatului, numitiții H. și E., contractul de vânzare cumpărare pentru terenul în litigiu ori, în caz de refuz, hotărârea să țină loc de act de vânzare cumpărare, apt pentru intabularea dreptului de proprietate.
Cum dreptul de proprietate al numitiților H. și E., drept recunoscut prin sus arătata sentință nu a putut fi intabulat datorită unui impediment specific procedurilor de carte funciară, inculpatul A. în loc să se adreseze instanței competente pentru înlăturarea acelui impediment, demers care ar fi avut în mod cert succesul scontat, s-a prezentat, la data de 13 octombrie 2015 la sediul Primăriei com. Ucea, județul Brașov, unde a purtat discuții referitoare la situația juridică a respectivelor loturi de teren cu referentul agricol-martorul I. solicitând întocmirea documentației prevăzute de dispozițiile Legii nr. 17/2014, în vederea înscrierii unui contract de vânzare-cumpărare între persoana vătămată G. și clienții săi H. și E.
În acest scop, deși nu deținea nicio împuternicire din partea persoanei vătămate G., și nici măcar nu o încunoștințase în niciun mod (aflându-se într-o stare litigioasă), inculpatul A. a susținut că va semna toate documentele și în numele acesteia, apreciind, în mod neîntemeiat, că hotărârea judecătorească îi conferă acest drept.
Astfel, inculpatul a semnat în fals, în numele persoanei vătămate G., anexele 1A - cerere pentru afișarea ofertei de vânzare a terenului - și, respectiv,1B-oferta de vânzare teren, și a datat și ștampilat respectivele înscrisuri cu ștampila Cabinetului de Avocat A., atestând astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului și anume: existența intenției persoanei vătămate G. de a vinde respectivele terenuri; existența unei împuterniciri și din partea acesteia pentru ca actele să fie semnate, în numele său, de o altă persoană; conținutul ofertei de vânzare referitoare la prețul solicitat. Inculpatul a folosit respectivele înscrisuri astfel falsificate prin depunerea și înregistrarea acestora, sub nr. de lucrare din 03 noiembrie 2015, la Primăria com. Ucea, în scopul derulării procedurilor legale pentru obținerea avizului final emis de B. Brașov, aviz care ar fi fost emis și comunicat numitei G.
Înalta Curte mai reține că prin sentința civilă nr. 1077 din 26 septembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Făgăraș, definitivă prin Decizia civilă nr. 1124 din 4 iulie 2017 a Tribunalului Brașov a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții H. și E. în contradictoriu cu pârâții G. și F. și s-a constatat nulitatea actului de partaj încheiat de pârâți la data de 13 septembrie 2013 cu privire la mai multe imobile situate în extravilanul com. Ucea, Brașov, dispunându-se radierea din cărțile funciare a dreptului de proprietate al pârâților.
În raport cu cele expuse, Înalta Curte apreciază că incidența prevederilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este exclusă, câtă vreme, în mod evident, fapta există în materialitatea sa, iar pe de altă parte urmarea socialmente periculoasă imediată a faptei a constituit-o periclitarea siguranței raporturilor juridice inerente procedurilor de întocmire și emitere a avizelor de întrăinare, subiectul pasiv fiind statul, prin instituțiile sale, iar nu persoana pretins vătămată G., căreia i se opune o hotărîre judecătorească definitivă tinând loc de act autentic de vanzare cumpărare.
b) Referitor la motivul subsidiar de desființare a sentinței vizând pedeapsa stabilită;
Înalta Curtea constată că acesta reprezintă una dintre cele mai importante și sensibile operațiuni juridice de a cărei acuratețe depinde în mod direct reușita procesului de îndreptare și recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravității infracțiunii comise și a periculozității infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului, în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa și modul de executare a acesteia.
Pedeapsa constituie criteriul principal prin care legea penală evaluează, determină și diferențiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracțiuni în parte.
Aplicarea și executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârșirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora, și din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniștii sociale și al reintegrării ordinii juridice.
Renunțarea la aplicarea pedepsei este o măsură de individualizare a pedepsei care poate fi dispusă de instanța de judecată atunci când constată că infracțiunea săvârșită de inculpat prezintă o gravitate redusă, avându-se în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit. Totodată, soluția se dispune de instanță ținând seama de persoana infractorului, de conduita acestuia anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de el pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, apreciind că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor prea severe pe care le-ar putea avea asupra persoanei acestuia.
Renunțarea la aplicarea pedepsei constă în dreptul recunoscut instanței de judecată de a renunța cu titlu definitiv la aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei infracțiuni, pentru îndreptarea căreia, ținându-se seama de infracțiunea concret săvârșită, de persoana infractorului și de alte condiții, se consideră suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului.
Analizând condițiile pozitive care trebuiesc îndeplinite pentru a se putea dispune renunțarea la aplicarea pedepsei în cazul inculpatului A., Înalta Curte constată următoarele:
a) Infracțiunea săvârșită să prezinte o gravitate redusă, în raport cu natura și întinderea urmărilor produse, cu mijloacele folosite, cu modul și împrejurările în care a fost comisă, precum și cu motivul și scopul urmărit.
Este de observat că gravitatea redusă a infracțiunii trebuie raportată atât la natura și întinderea urmărilor infracțiunii, la mijloacele folosite, la modul și împrejurările în care a fost comisă fapta, cât și la motivul și scopul urmărit. Astfel, în raport cu această condiție, trebuie analizate atât elemente de factură obiectivă (precum modul, mijloacele de comitere) cât și elemente de factură subiectivă (scopul, motivul comiterii faptei).
Analizând aceste condiții în speța de față, se constată că infracțiunea comisă de inculpatul A., în împrejurările descrise anterior, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., este o infracțiune de o gravitate redusă.
În legătură cu primul criteriu, și anume natura și întinderea urmărilor produse, se constată că, în realitate, prin solicitarea acelui aviz nu s-a produs nici un rezultat concret în ceea ce privește situația persoanei vătămate G., întrucât acel aviz nici nu era necesar în speță, inculpatul nici nu trebuia să parcurgă o asemenea procedură, din moment ce exista o hotărâre judecătorească civilă definitivă, prin care persoana vătămată fusese obligată să încheie contractul de vânzare-cumpărare, în caz contrar hotărârea ținând loc de act apt pentru intabulare.
Motivul și scopul urmărit de inculpatul A. a fost acela de a pune capăt situației echivoce terenului în discuție și de a permite adevăraților proprietari să-și intabuleze dreptul de proprietate asupra acelui teren, drept consfințit definitiv printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
b) Instanța să aprecieze că, în raport cu persoana infractorului, cu conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea urmărilor infracțiunii, precum și cu posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea efectivă a unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acesteia.
Aceasta este o condiție extrinsecă săvârșirii infracțiunii, care privește persoana făptuitorului și conduita pe care acesta a avut-o atât anterior cât și ulterior săvârșirii infracțiunii. Combinarea elementelor care privesc săvârșirea faptei cu cele care privesc persoana autorului face posibilă evaluarea corectă a gravității infracțiunii și în consecință îi poate conferi judecătorului posibilitatea de a aplica instituția renunțării la aplicarea pedepsei.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că și această condiție este îndeplinită. Astfel, inculpatul A. nu are antecedente penale, are studii juridice, fiind avocat în cadrul Baroului Covasna, a recunoscut că a semnat și ștampilat în numele persoanei vătămate G. oferta de vânzare a terenului și cererea pentru afișarea de vânzare a terenului, iar în raport cu conduita sa procesuală și cu pregătirea sa profesională, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună, acesta fiind conștient de consecințele faptei sale.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. se va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 26/F din data de 3 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
Se va desființa, în parte, sentința și, în rejudecare:
În baza art. 80 alin. (1) C. pen., se va renunța la aplicarea pedepsei față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.
Se va aplica inculpatului A. un avertisment, în condițiile art. 81 C. pen.
Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 82 alin. (3) C. pen.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu apelul inculpatului, vor rămâne în sarcina statului.
Potrivit art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., se va respinge, ca tardiv, apelul declarat de persoana vătămată G. împotriva aceleiași sentințe.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelanta persoană vătămată G. va fi obligată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 26/F din data de 3 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
Desființează, în parte, sentința și, rejudecând:
În baza art. 80 alin. (1) C. pen., renunță la aplicarea pedepsei față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.
Aplică inculpatului A. un avertisment, în condițiile art. 81 C. pen.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 82 alin. (3) C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu apelul inculpatului, rămân în sarcina statului.
Respinge, ca tardiv, apelul declarat de persoana vătămată G. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă apelanta persoană vătămată G. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2017.