Decizia nr. 9/RC/2018
Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 233 din 6 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/42/2011*, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen. (1969) raportat la art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitată inculpata C., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (1969).
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) raportat la art. 163 și urm. C. proc. pen. (1968), s-a ridicat sechestrul asigurător luat prin Ordonanța nr. 141 din 02 decembrie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești asupra autoturismului, aparținând inculpatului A. și asupra sumei de 19.279,18 lei, consemnată la SC D. SA de inculpatul B. cu recipisa și chitanța din 03 decembrie 2010.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Înainte de începerea cercetării judecătorești în primă instanță, inculpații A. și B. au ridicat o serie de chestiuni prealabile pe care le-au intitulat "excepții de nulitate absolută a unor acte procedurale efectuate în cursul urmăririi penale" iar instanța de fond, prin încheierea de la data de 15 septembrie 2011, a statuat că cererile privind constatarea nulității autorizațiilor de interceptare a convorbirilor telefonice și ale autorizațiilor de percheziție nu sunt chestiuni prealabile incidentale, de natură să împiedice începerea cercetării judecătorești, ci chestiuni care țin de evaluarea legalității și de interpretarea probelor administrate în cursul urmăririi penale. Analiza acestor mijloace de probă, inclusiv analiza legalității administrării acestora, despre care inculpații au susținut că ar fi fost obținute în mod ilegal, iar actele procedurale în baza cărora s-au administrat ar fi lovite de nulitate absolută, a fost făcută în partea expozitivă a sentinței penale nr. 159 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești (pag. 16-20), Înalta Curte apreciind că nu este necesară reluarea acestei analize în prezenta decizie.
Pe fondul cauzei, judecătorul curții de apel a apreciat că se impune achitarea inculpaților A. și B. deoarece faptelor le lipsește un element constitutiv al infracțiunii, menționând, în sinteză, următoarele:
- în ce privește bunurile electronice și electrocasnice achiziționate de la E. Râmnicu Vâlcea, curtea de apel a reținut că este de necontestat faptul că acestea sunt în posesia inculpatului A., că achizițiile au avut în loc în 22 septembrie 2009 și 18 noiembrie 2009, în scriptele SC F. SRL apărând ca fiind achiziționate și plătite de către această societate. Cu toate acestea,curtea de apel a considerat că nu sunt lipsite de credibilitate susținerile celor doi inculpați, confirmate de martora G., potrivit cărora SC F. SRL, prin persoana lui B., și având franciza E., putea să cumpere sau să primească, în compensarea comisionului datorat de E., și apoi să revândă unor persoane fizice,bunuri electronice și electrocasnice de la E. In privința achitării lor de inculpatul A., către inculpatul B., curtea de apel a menționat că, deși nu există un document scris în sprijinul susținerilor inculpaților că plata a fost făcută direct între cei doi, în două rate, totuși există împrejurări ce nu pot fi ignorate. În primul rând, inculpatul A. s-a prezentat personal la magazinul E. și a ales respectivele obiecte, fiind interesat de prețul acestora (depoziția martorului H. - filele 7, 8, d.p.i., vol. 3), apoi a fost văzut la sediul SC F. SRL, când susține că a făcut cele două plăți (depozițiile martorilor I. - fila 31, verso, d.p.i., vol. 3 și J., fila 252, d.p.i, vol. 3). Conchide judecătorul curții de apel că, pentru o persoană având funcția sa, dacă urma să le primească gratuit, un astfel de comportament al inculpatului A. este cel puțin imprudent și inexplicabil, mai ales dacă ar fi avut o înțelegere infracțională datând din 2006 sau 2007 cu inculpatul B., așa cum susține acuzarea;
- în ce privește serviciile de construcții, instanța de fond a arătat că, deși inculpatul A. nu poate justifica integral cu documente scrise plata tuturor lucrărilor de instalații și finisaje, executate cu lucrătorii SC F. SRL la imobilele proprietatea sa sau remiterea obiectelor electronice și electrocasnice, fapta nu îmbracă elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 5, 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., nefiind probe că ar fi avut aceste beneficii pentru că l-a lăsat să creadă pe coinculpatul B. că are influență asupra polițiștilor sau procurorilor din subordine,în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru a-i determina să rezolve favorabil dosarele acestuia.
In sfârșit, judecătorul curții de apel a apreciat că faptei inculpatei C., care a preferat să declare că nu-și amintește despre conținutul discuțiilor purtate cu B., cu privire la A. și la plângerea formulată de ea împotriva fostului soț K., îi lipsește latura subiectivă, fiind comisă cu vădita intenție de a nu se autoincrimina. S-a susținut că, chiar din modalitatea de formulare a acuzației ar rezulta că martorei C. i se cerea să se auto-incrimineze, ea riscând acuzații de complicitate la trafic de influență sau complicitate la cumpărare de influență, sancționate mai grav, cu închisoare de la 2 la 10 ani sau de la 2 la 8 ani, sancționate mai grav decât mărturia mincinoasă, pentru care pedeapsa este de la 1 la 5 ani închisoare. S-a mai arătat de judecătorul curții de apel că în momentul la care numita C. a fost audiată în calitate de martor în acest dosar, coinculpatul B. era arestat preventiv în Dosarul nr. x/P/2008, acuzat tot pentru fapte de corupție, astfel încât este de înțeles prudența pe care a manifestat-o martora în declarația pe care a dat-o la Direcția Națională Anticorupție, la data de 18 noiembrie 2010 (filele 301-303, d.u.p., vol. l). Chiar dacă legea procesual penală română nu reglementează și situația martorului care se poate autoincrimina prin declarațiile ce-i sunt solicitate, beneficiind de "dreptul la tăcere" doar învinuitul sau inculpatul, judecătorul a apreciat că sunt aplicabile principiile ce se desprind din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicabilitatea art. 6 din Convenție pentru persoana care figurează în proces în calitate de martor. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în cauza Serves vs. Franța din anul 1997 că, fată de caracterul autonom al noțiunii de "acuzație în - materie penală", și martorul se bucură de acest drept în măsura în care prin declarația pe care o face s-ar putea incrimina.
II. Prin Decizia penală nr. 1801 din 27 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursurile (la data respectivă, devolutive integral, În fapt și în drept) declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești și de inculpații A., C. și B. împotriva sentinței penale ar. 159 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. A fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Ploiești.
III. Rejudecarea cauzei în primă instanță;
Curtea de Apel Ploiești, secția penală, rejudecând cauza, prin sentința penală nr. 233 din 6 decembrie 2013, a dispus următoarele:
- în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 257C. pen. rap. la art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.;
- în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată, prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.;
- în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpata C. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen.
Conform art. 357 alin. (2) lit. c) rap. la art. 163 și urm. C. proc. pen. a ridicat sechestrul asigurător luat prin Ordonanța nr. 141 din 02 decembrie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești asupra autoturismului, aparținând inculpatului A. și asupra sumei de 19.279,18 lei, consemnată la SC D. SA de inculpatul B. cu recipisa și chitanța din 03 decembrie 2010.
S-a dispus ca toate cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecății să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a dispune în acest sens, judecătorul curții de apel, în rejudecare, a reținut următoarele: In prealabil, și instanța de rejudecare a examinat criticile inculpaților referitoare la legalitatea unor mijloace de probă (pag. 14-15 din sentința atacată).
Cu referire la faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, judecătorul instanței de rejudecare în fond a cauzei penale a reținut următoarele:
Inculpatul A. a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 5-7 din Legea nr. 78/2000, în formă continuată. Potrivit art. 257 C. pen., constituie infracțiunea de trafic de influență, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență aspra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.
Infracțiunea prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.
Pentru săvârșirea infracțiunilor, legea nu prevede vreo situație premisă ori vreo calitate specială a autorului, subiect activ putând fi orice persoană.
În ceea ce privește latura obiectivă a primei infracțiuni, aceasta are două componente principale, pe de o parte este necesar să se realizeze elementul material într-una din cele trei modalități constând în: „primire", „pretindere" ori „acceptarea de promisiuni, de daruri. Cea de a doua componentă a laturii obiective constă în necesitatea ca autorul să promită o intervenție, întrucât are influență sau să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar pe care l-ar putea influența și în a cărui atribuție de serviciu cade solicitarea cumpărătorului de influență, pentru care se realizează prima componentă a laturii obiective (primirea, pretinderea ori acceptarea de promisiuni de daruri).
Referitor la primul aspect al laturii obiective, și anume modalitatea sub care se comite elementul material al infracțiunii de trafic de influență, judecătorul fondului a reținut că acesta s-a realizat de către inculpatul A. sub forma primirii de bunuri ori servicii.
Astfel, s-a reținut, din probele administrate în ambele faze procesuale, că la datele de 22 septembrie 2008 și 18 noiembrie 2008 inculpatul A. a achiziționat de la magazinul E. Rm. Vâlcea, mai multe produse electrocasnice, printre care un TV LCD, Stane Tefal, aspirator, frigider și un receiver, bunuri în valoare totală de 5.215,70 lei. Modalitatea prin care au fost achiziționate aceste bunuri electrocasnice nu este contestată de către inculpatul A. ori inculpatul B..
În aceste sens, din probele administrate în cauză (declarațiile martorilor H., G., I. și J. coroborate cu declarațiile celor doi inculpați) rezultă că magazinul E. din Râmnicu Vâlcea își desfășoară activitatea de vânzare într-un imobil (spațiu) închinat de la SC F. SRL, firmă administrată de către inculpatul B., iar acesta din urmă deține franciza E. și, în temeiul contractului, are un comision din vânzarea bunurilor, dar poate și să primească, în compensare, asemenea produse după care, să le revândă.
Inculpatul A. s-a deplasat împreună cu fiica sa, numita L., la magazinul E. interesându-se de anumite produse, ocazie cu care a aflat că acestea pot fi achiziționate și direct de la firma inculpatului B., cu plata în rate.
În continuare, inculpatul A. a urmat procedura de achiziție a bunurilor electrocasnice de la magazinul E. prin firma inculpatului B., întrucât gradul de îndatorare la bănci nu îi permitea alte credite.
Referitor la plata acestor bunuri, judecătorul fondului a reținut că inculpatul A. nu a putut prezenta documente din care să rezulte că a făcut plata către firma SC F. SRL, afirmând însă că plata efectivă s-a făcut direct către inculpatul B., în numerar, fără ca acesta să-i remită vreo chitanță. Totuși inculpatul nu arată motivul pentru care nu a solicitat chitanță inculpatului B., mai ales că bunurile erau vândute de firma acestuia.
In susținerea acestei afirmații, inculpatul A. a invocat declarațiile martorilor I., J. și M. (acesta din urmă - șofer la Parchetul de pe lângă Tribunalul Râmnicu Vâlcea și audiat în rejudecare, la termenul din 27 noiembrie 2013), care l-au văzut la sediul firmei SC F. SRL când susține că a făcut plata celor două rate.
Judecătorul fondului a apreciat însă că declarațiile date de acești martori nu confirmă plata pe care ar fi făcut-o inculpatul A. direct inculpatului B. deoarece au declarat că nu au văzut personal acest lucru pentru că inculpatul A. a intrat în biroul inculpatului B.. Martorii au confirmat numai prezența inculpatului A. la sediul firmei SC F. SRL, iar nu și efectuarea plății către inculpatul B.
Nici martorul M., audiat în al doilea ciclu procesual, nu a văzut dacă inculpatul A. a plătit vreo sumă de bani inculpatului B., întrucât a rămas în autoturism, neintrând în sediul firmei SC F. SRL, odată cu șeful său.
In opinia judecătorului instanței de fond, faptul că inculpatul A. nu a achitat prețul bunurilor electrocasnice luate de la E., prin firma SC F. SRL, nu rezultă numai din nedovedirea prin martori de către el a plății efective, ci rezultă, în primul rând, din documentele existente la dosar.
A arătat judecătorul instanței de fond că inculpatul nu trebuie să-și demonstreze nevinovăția, iar în concret faptul principal corelativ (plata produselor), însă poate să probeze lipsa de temeinicie a probelor acuzării, conform art. 66 C. proc. pen., numai că, în speță el nu a putut demonstra acest din urmă aspect.
Astfel, în agenda martorei G. (angajată la SC F. SRL), ridicată cu ocazia percheziției în Dosarul nr. x/P/2008, în care era cercetat inculpatul B. (fila 17 vol. V), se precizează că bunurile electrocasnice au fost ridicate la 22 septembrie 2008 de către inculpatul A. Totodată, din factura în valoare de 3.917,80 din 30 septembrie 2008, găsită cu acest prilej, rezultă că bunurile ridicate de inculpatul A. la 22 septembrie 2008 au fost achiziționate de SC F. SRL (fila 13, vol. IV), respectiv LCD, fier de călcat, aspirator și un frigider.
De asemenea, la data de 18 noiembrie 2008 inculpatul A. a ridicat de la SC E. SRL un receiver, bun achiziționat tot de la firma inculpatului B. conform facturii întocmită ulterior la 29 noiembrie 2008, în valoare de 1.297,90 lei.
Din nota de constatare întocmită de Garda Financiară - Secția Ag. rezultă, că produsele achiziționate în baza facturilor fiscale din 30 aprilie 2008 și din 29 noiembrie 2008. în baza cărora firma inculpatului B. a achiziționat bunurile ridicate de inculpatul A., au fost descărcate din gestiune în baza unor bonuri de consum colectiv, din 02 septembrie 2008 și, respectiv din 01 noiembrie 2008, întocmite pentru o lucrare la Primăria Borbești (fila 5-6).
Judecătorul fondului a menționat că, având în vedere aceste documente, rezultă veridicitatea acuzației și dovedirea primirii bunurilor de către inculpatul A. fără a le plăti, mai ales că, așa cum reiese din actele firmei SC F. SRL, bunurile respective au fost consumate înainte de a fi achiziționate.
În concluzie, judecătorul instanței de fond a reținut că bunurile electrocasnice ridicate de inculpatul A. de la magazinul E. Râmnicu Vâlcea, în baza dispoziției inculpatului B., nu au fost achitate.
De asemenea, referitor la lucrările efectuate de către firma inculpatului B. la imobilele aparținând inculpatului A. și a fiicei acestuia, numita L., judecătorul fondului a reținut că probele administrate în cauză confirmă faptul că inculpatul A. a beneficiat de serviciile oferite de această firmă.
În acest sens, din verificările efectuate de organele fiscale, la firma inculpatului B., rezultă inexistența documentelor care să ateste plata lucrărilor efectuate de angajați ai SC F. SRL, lucrări recunoscute de către inculpatul A. și fiica sa L.
Din nota de constatare încheiată la data de 26 noiembrie 2010 de către Garda Financiară Ag. s-a constatat că în perioada 2006-2010, în contabilitatea firmei inculpatului B., în sistemul informatic, aceasta a înregistrat consumuri materiale pentru construcții și instalații, evidențiate în cinci fișe de lucrări cu titulatura „x", în valoare de 11.273,06 lei (fila 59-79 vol. IV dosar urmărire penală). Aceste consumuri de materiale din cele cinci fișe au fost înregistrate pe cheltuieli de SC F. SRL (filele 60-61, vol. IV). În opinia instanței de fond este eronată însă perioada consemnată de Garda Financiară, întrucât lucrările au avut loc după anul 2007, așa cum reiese din declarațiile martorilor ce au efectuat reparațiile și amenajările.
În opinia judecătorului instanței de fond, nota de constatare menționată demonstrează aspectul că în baza contabilă a firmei SC F. SRL nu s-a facturat și încasat costul acestor lucrări de la beneficiar.
Singura plată efectivă a inculpatului A. a fost cea în sumă de 440,80 lei din data de 11 aprilie 2008, așa cum rezultă din aceeași notă de constatare a Gărzii Financiare Argeș.
Instanța de fond a reținut că inculpatul A. nu contestă efectuarea lucrărilor la imobilul său de către angajați ai SC F. SRL, dar susține faptul că a plătit c/val. acestora inculpatului B. numai că, la fel ca și în cazul bunurilor electrocasnice, doar acesta din urmă confirmă plata, în timp ce din documentele contabile rezultă contrariu.
Efectuarea lucrărilor de construcție la imobilul inculpatului A. este confirmată și de martorii N., O., I. și P., angajați ai firmei SC F. SRL.
În faza judecății, martorul R. a declarat că a efectuat o lucrare pentru inculpatul A., prin firma sa de construcții, iar nu ca sub-antreprenor pentru SC F. SRL, lucrarea a fost în anul 2007 și a constat în schimbarea acoperișului unei case (tabla), inculpatul A. procurându-și tabla separat. Pentru această manoperă, în sumă de 35 mii. lei, a emis factură și chitanță, pe care le-a depus la dosarul de urmărire penală. Mai declară martorul că a luat și câteva materiale de la SC F. SRL (șuruburi, două foi de tablă, autofiletante la cutie etc.) pe bonuri de consum (fila 94 dosar instanță vol. 111). Declarația martorului este considerată veridică de către instanța de fond, în condițiile în care se bazează pe documente necontestate și aflate la dosar, astfel că nu se va reține în sarcina inculpatului A. neplata manoperei acestor reparații.
Martorul S. (gestionar la SC F. SRL) a confirmat că martorul R. a ridicat pe bază de bon de consum materiale de la firmă, iar mențiunile de pe bonurile de consum aflate în vol. V al dosarului de urmărire penală sunt făcute de el sau de șeful de echipă (mențiuni constând în „bloc Luxor, ap. A. sau ap. Luxor - A.). Totodată, martorul mai arată că și numitul T. a ridicat bunuri din magazia SC F. SRL, acesta fiind cel care s-a ocupat inițial de o lucrare de construcții aparținând fiicei inculpatului A., dar terminată în final de firma inculpatului B. (fila 96). De asemenea, martorul P. (director tehnic la SC F. SRL) a confirmat efectuarea mai multor lucrări la imobilele inculpatului A. în anul 2007, iar mențiunile de pe bonurile de consum „ap. A. sau procuror A." le-a făcut pentru a da o locație bunurilor folosite. Faptul că nu au existat devize de lucrări o explică prin aceea că acestea se întocmeau pentru lucrări mai mari, ori atunci când i se spunea de șefi săi (fila 4 vol. III).
În ceea ce privește lucrările de construcție de la apartamentul fiicei inculpatului A., numita L., s-a apreciat că cele mai pertinente declarații sunt date de martorii O., N. și T., întrucât primii doi au efectuat personal lucrări, iar cel din urmă a lucrat inițial la apartament cu subantrepriză pentru SC F. SRL.
Din declarațiile martorului T. reiese că a fost angajat prin firma inculpatului B. să efectueze o lucrare la un apartament din centrul orașului Râmnicu Vâlcea (un apartament cu patru camere din care să se facă două camere pentru birouri, plus montat gresie, faianță etc), dar pentru că nu avansa cu lucrarea, persoana responsabilă a renunțat la serviciile sale și nu i-a plătit nimic. Această persoană nu era inculpatul A. ci, o altă persoană al cărui nume începea cu litera „S" (filele 248-250 vol. III dosar instanță). Judecătorul instanței de fond a menționat că este vorba de martorul U., ginerele inculpatului A. Mai arată martorul M. că inculpatul B. i-ar fi dat ulterior o sumă de 25 sau 30 mii. lei pentru lucrările efectuate la apartamentul respectiv până când s-a renunțat la serviciile sale.
Martorii O. și N. sunt angajați ai SC F. SRL și cei care au terminat lucrările începute de martorul T. la apartamentul martorei L.
Totuși, s-a reținut că nici din declarațiile acestor doi martori nu rezultă că firma inculpatului B. a emis devize de lucrări ori a încasat prețul manoperei ori al materialelor folosite de la firmă ci, doar efectuarea lucrărilor și ridicarea - pe baza unor bonuri de consum - unor materiale de la firmă (din magazia SC F. SRL).
Instanța de fond a reținut că inculpatul A. nu neagă efectuarea acestor lucrări la imobilul său ori la apartamentul fiicei sale, de către firma SC F. SRL, probele administrate fiind elocvente și pertinente, dar afirmă că ar fi plătit pentru aceste lucrări, declarând că ginerele său, numitul U. ar fi plătit inculpatului B. suma de 5.000 lei.
În opinia instanței de fond, aspectul invocat de inculpatul A. este confirmat de ginerele său (fila 25 vol. III), precum și de inculpatul B., numai că, concluzionează judecătorul fondului, declarația martorului nu poate fi valorificată în condițiile existenței relației de rudenie dintre ei (afinitate) și a faptului că nu se coroborează cu alte probe, ci doar cu declarațiile celor doi inculpați, care susțin efectuarea plății, dar aceștia sunt acurați tocmai de inexistența plății.
Totodată, s-a reținut că documentele contabile ale firmei inculpatului B. relevă contrariul, respectiv că nu au fost emise devize de lucrări și că nu s-a emis vreo factură ori chitanță de plată, documente care se coroborează cu declarațiile martorilor susmenționați, care au arătat că, s-au folosit bunuri din magazia firmei SC F. SRL, și nu au cunoștință de emiterea vreunui deviz ori factură.
În opinia instanței de fond, aspectul că la apartamentul fiicei inculpatului A. au mai fost cumpărate și alte materiale de construcții - așa cum afirmă martorul U. - și pentru care există documente (facturi), nu înlătură faptul că s-au folosit și unele materiale din magazia firmei inculpatului B., așa cum au arătat martorii ce au lucrat efectiv la respectivele amenajări interioare.
În concluzie, judecătorul instanței de fond reține că inculpatul A. a beneficiat de lucrările de construcție efectuate de firma inculpatului B., la locuința fiicei sale și de unele materiale folosite de martorul R. la imobilul său, când a schimbat tabla de pe acoperiș, fără însă a plați și c/val. acestor lucrări.
În legătură cu cea de-a doua componentă a laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență respectiv, ca primirea să se facă pentru că autorul are influență ori a lăsat să se înțeleagă, că are influență pentru a determina un funcționar, să facă ori să nu facă, un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu și, totodată să promită cumpărătorului intervenția, instanța de fond a apreciat inexistența acestui element esențial al infracțiunii de trafic de influență, prev. de aii. 257 C. pen.
Săvârșirea de către autor a uneia dintre cele trei modalități alternative a elementului material (primirea, pretinderea ori acceptarea promisiunii ori de daruri) nu poate conduce la existența tipicității infracțiunii de trafic de influență, dacă elementul material nu este în legătură directă cu influenta pe care subiectul activ o are sau lasă să se creadă că o are asupra unui funcționar public și nu-i promite cumpărătorului de influență că în schimbul beneficiilor va face intervenția. In cazul de față elementul material al infracțiunii s-a comis prin modalitatea primirii, dar instanța de fond a considerat că această primire nu s-a făcut de către inculpatul A. datorită promisiunii pe care ar fi făcut-o inculpatului B., ci din alte cauze nedovedite de anchetatori dar deduse din ansamblul evenimentelor, așa cum s-a arătat în continuare.
Situația dosarelor pentru care procurorul susține că inculpatul A. și-a traficat funcția este următoarea:
Dosarul nr. x/3050166 din 12 noiembrie 2007, în care numitul V. reclamase că lucrători ai SC F. SRL îi tulburaseră proprietatea, s-a soluționat prin retragerea plângerii acestuia, martorii X., nepotul părții vătămate, decedate în prezent arătând că litigiul s-a stins în mod amiabil, fără să se fi făcut vreo intervenție sau presiune din partea cuiva (fila 248, dosar fond, vol. 3), situație prezentată în același mod și de lucrătorul de poliție Z. (fila 246 dosar fond, vol. 3).
Dosarul nr. x/3011842 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea sub nr. x/P/2007 s-a soluționat prin neînceperea urmăririi penale față de B. și C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., aceștia fiind acuzați că nu ar fi executat o hotărâre judecătorească, în sensul popririi veniturilor unui fost salariat (speța nu ridica probleme deosebite).
Dosarul nr. x/3010752 din 29 aprilie 2008, având nr. x/P/2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, soluționat conform rezoluției din 15 iulie 2008 prin neînceperea urmăririi penale față de angajații SC F. SRL și SC Y. SRL pentru art. 217 C. pen., întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă, situație prezentată și de martorul A.A., reprezentantul părții vătămate B.B. Râmnicu Vâlcea (fila 251 dosar fond, vol. 3). Litigiul privea folosirea infrastructurii părții vătămate de către firma inculpatului pentru montarea de interfoane în blocuri, situația care nu s-a mai repetat după ce partea vătămată a făcut sesizarea respectivă la poliție.
Dosarul nr. x/1750101 din 25 noiembrie 2009, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești sub nr. x/P/2009, pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale fată de autori necunoscuți, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 208 - 209 C. pen., de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea (care preluase dosarul) în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. Direcția Națională Anticorupție a susținut că preluarea s-a făcut prin rezoluția inculpatului A., situație reală, dar valabilă și în privința altor zeci sau sute de dosare, atunci când unitatea de parchet era prea aglomerată (depozițiile martorilor procurori C.C. - fila 286, D.D. - fila 200, E.E. - fila 201 și grefier F.F. - fila 202, dosar fond, vol. 3).
În această speță, societatea SC F. SRL era parte vătămată, reclamând un furt de materiale, iar soluția i-a fost defavorabilă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, iar faptul că societatea a atacat cu plângere soluțiile procurorului la instanța de judecată, nu este decât exercitarea unui drept procesual și o dovadă care să-l incrimineze pe inculpatul B. în vreun fel.
Dosarul nr. x/1750017 din 1 martie 2010, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești cu nr. x/P/2010 unde SC F. SRL are calitatea de parte vătămată, cercetările nefiind definitivate la trimiterea în judecată a inculpaților.
Dosarul nr. x/3011448 din 04 iunie 2010, înregistrat la Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea - Biroul de Investigații Criminale, privind plângerea adresată de numitul G.G., fost salariat al SC F. SRL, împotriva conducerii societății, asupra căruia a relatat lucrătorul de poliție însărcinat cu cercetările - H.H., fila 247 dosar fond, vol. 3 și martorul I.I. - inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Râmnicu Vâlcea - fila 245 dosar fond, vol. 3, cercetările evidențiind că fapta imputată era la momentul respectiv contravenție, drept pentru care societatea fusese și sancționată contravențional și obligată de către Inspectoratul Teritorial de Muncă să intre în legalitate. Lucrătorul de poliție a arătat că a propus neînceperea urmăririi penale, soluția fiind confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și că nimeni nu s-a interesat de dosar.
Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, format ca urmare a plângerii făcute de către inculpata C. împotriva fostului ei soț, martorul K. pentru săvârșirea infracțiunii de furt sau tâlhărie.
În fapt, la data de 30 aprilie 2009, pe fondul unei discuții contradictorii, K., fostul soț al inculpatei C., i-ar fi luat acesteia, forțat, din mână, un telefon mobil.
În opinia instanței de fond, aceasta este singura cauză despre care există dovezi că inculpatul A. a avut cunoștință, lucru ce a rezultat din propriile sale declarații, declarația inculpatului B. și din înregistrările telefonice redate în procesul verbal din 20 octombrie 2010 și efectuat în baza autorizației nr. 61 din 24 aprilie 2009 emisă de Tribunalul Argeș, respectiv convorbirile din: 4 mai 2009, ora 7,28 - convorbire B. - C.; 4 mai 2009, ora 10,26 - convorbire B. - A.; 4 mai 2009, ora 21,22 - convorbire B. - A.; 4 mai 2009, ora 21,36 - convorbire B. - C.; 5 mai 2009, ora 20,21 - convorbire B. - C.; 6 mai 2009, ora 11,02 și ora 20,58 - convorbiri B. -A., 6 mai 2009, ora 21,24 - convorbire B. cu C.; 9 mai 2009, ora 19,19 - convorbire B. cu C.
Conform sentinței atacate, unele dosare sunt înregistrate la poliție ori parchet, ulterior săvârșirii modalității normative a elementului material al infracțiunii de către inculpatul A., respectiv cel al primirii bunurilor electrocasnice ori lucrărilor de construcție.
A arătat instanța de fond că infracțiunea de trafic de influență presupune, de regulă, existența în curs de soluționare într-o procedură anume declanșată, a unei activități ce urmează să aibă o finalitate prin adoptarea unei soluții. Această soluție (rezultat final) cade în competența de serviciu a unui funcționar public și de funcția căruia se leagă activitatea traficantului de influență și a cumpărătorului de influență. De aici rezultă că cel care cumpără influența trebuie să aibă cunoștință de respectiva activitate în derulare a funcționarului public, întrucât ar fi ilogic să se cumpere o „eventuală" influență la care să se apeleze în viitor atunci când va fi nevoie. Or, aceasta este situația în care se găsesc inculpații A. și B., cel puțin în legătură cu primirea bunurilor electrocasnice și stadiul dosarelor penale în care se susține de către acuzare că s-a intervenit.
Acest argument stă și la baza afirmației inculpatului B. cu ocazia convorbirilor telefonice purtate cu inculpata C., în care spune că inculpatul A. „are datorii morale față de el și-l poate ajuta" în legătură cu Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în care inculpata C. figura ca parte vătămată (convorbire telefonică din data de 04 mai 2009 înregistrată și redată în procesul verbal). Anterioritatea săvârșirii elementului material al infracțiunii de trafic de influentă fată de actul pentru care autorul promite să intervină pe lângă funcționarul public, creează în opinia instanței de fond, mari îndoieli asupra existenței acestei condiții esențiale a laturii obiective a infracțiunii, respectiv al promisiunii făcute de inculpatul A. în schimbul beneficiilor primite.
Arată judecătorul fondului că inexistenta, la momentul săvârșirii elementului material al infracțiunii, a unui act pentru care autorul promite să intervină la funcționarul public, ar putea conduce, eventual, la existența unei infracțiuni de înșelăciune, iar nu de trafic de influență, întrucât nu există o punere în pericol a relațiilor sociale referitoare la exercitarea în bune condiții a relațiilor de serviciu.
Așa cum s-a reținut mai sus, judecătorul fondului arată că bunurile electrocasnice au fost primite de inculpatul A. la datele de 22 septembrie 2008 și 18 noiembrie 2009, iar în raport de aceste date, a apreciat că primirea acestor bunuri nu are nicio legătură cu Dosarele nr. x/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, soluționat la data de 31 ianuarie 2008 prin neînceperea urmăririi penale; nr. x/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, soluționat prin neînceperea urmăririi penale la data de 08 septembrie 2008; Dosar nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, soluționat la data de 15 iulie 2008 cu neînceperea urmăririi penale; dosarele respective, în care figura ca parte vătămată ori ca inculpat firma SC F. SRL ori inculpații B. și C. au fost soluționate anterior primirii bunurilor electrocasnice de către inculpatul A.
În opinia instanței de fond, de aceste trei dosare penale menționate în actul de sesizare s-ar putea lega numai efectuarea lucrărilor la imobilele inculpatului A. și a fiicei sale din anul 2007, dar a apreciat că nici aceste beneficii de care a avut parte inculpatul A. nu pot fi legate de vreo promisiune a acestuia în soluționarea respectivelor dosare deoarece nu există probe care să demonstreze, fără nicio urmă de îndoială, că în schimbul acestor beneficii inculpatul A. a promis intervenția sa pentru soluționarea favorabilă a dosarelor.
În Dosarul nr. x/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, partea vătămată V. reclamase săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 C. pen., pentru faptul că angajați ai firmei inculpatului B. intraseră pe proprietatea sa, s-a dispus neînceperea urmăririi penale deoarece partea vătămată și-a retras plângerea prealabilă. Referitor la acest dosar, nici martorul X. (nepotul părții vătămate decedată ulterior), nici lucrătorul de poliție Z. ce a propus soluția în dosar, nu au confirmat vreo intervenție din partea vreunei persoane pentru a se da o anumită soluție (declarația aflată la filele 246-248 vol. III). Chiar dacă pentru infracțiunea de tulburare de posesie legea nu prevede retragerea plângerii - așa cum susține acuzarea - acest lucru nu conduce la concluzia că în cauză s-a făcut vreo intervenție pentru a se dispune neînceperea urmăririi penale, în condițiile în care exista manifestarea neechivocă de voință a părții vătămate (decedate) de stingere amiabilă a litigiului. Argumentul de nerespectare formală a dispozițiilor legale privind procedura de stingere amiabilă a litigiului dintre cele două părți invocat de procuror (respectiv că art. 220 C. pen. nu prevede decât împăcarea părților iar nu și retragerea plângerii prealabile) este unul izolat și nu poate în mod automat, fără a fi coroborat cu vreo probă palpabilă, să conducă la concluzia că soluția a fost influențată de vreo persoană.
În Dosarul nr. x/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea s-a dispus, la data de 08 septembrie 2009, neînceperea urmăririi penale față de inculpații B. și C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen., aceștia fiind acuzați că nu ar fi executat o hotărâre judecătorească în sensul popririi veniturilor unui fost salariat. Nici în cazul acestui dosar nu există vreo dovadă că soluția adoptată a fost ca urmare a vreunei intervenții, întrucât, pe lângă faptul că speța nu era complexă, niciun funcționar public ce a lucrat la dosar nu a confirmat susținerea acuzării.
Dosarul nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost soluționat prin rezoluția din 15 iulie 2008 cu soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 C. pen., deoarece a fost retrasă plângerea prealabilă de către partea vătămată B.B. Râmnicu Vâlcea față de angajații firmei inculpatului B.
Conform instanței de fond, în aceste trei dosare - de care acuzarea leagă traficul de influență comis de inculpatul A. ori cumpărare de influență din partea inculpatului B. - nu se face vreo diferență în legătură cu bunurile primite ori lucrările efectuate întrucât, așa cum s-a apreciat de către instanța de fond, primirea bunurilor electrocasnice (acuzarea nu se bazează pe acceptarea de promisiuni din partea inculpatului A. ca element material) nu poate avea nicio legătură, acestea fiind primite la o dată mult ulterioară soluțiilor adoptate.
Astfel, în cazul dosarelor înregistrate ulterior datelor de săvârșirea a „verbului regens" al infracțiunii de trafic și cumpărare de influență, instanța de fond a apreciat că nici nu se putea promite de către inculpatul A. vreo intervenție întrucât nu exista declanșată o anchetă penală (ori vreo sesizare penală) pentru care să fie nevoie de intervenție.
Dosarul penal nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, în care firma SC F. SRL avea calitatea de parte vătămată pentru săvârșirea de către autori necunoscuți a infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208-209 C. pen., a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea prin Rezoluția nr. x/P/2010 din 25 mai 2010 a prim procurorului A. și soluționat de către procuror J.J. prin neînceperea urmăririi penale întrucât fapta nu există (art. 10 lit. a) C. proc. pen.). Se susține în rechizitoriu că prim procurorul A. cu nerespectarea disp. art. 209 alin. (4)1 C. proc. pen. a dispus preluarea acestui dosar, deoarece a existat o înțelegere prealabilă între el și inculpatul B. mai ales că nu existau probe evidente privind fapta de furt reclamată.
În opinia instanței de fond, o așa-zisă înțelegere între cei doi inculpați nu poate rezista la o analiză a probelor. În acest sens, s-a menționat că Dosarul a fost înregistrat la Poliția Zătreni sub nr. x/1750101/25 septembrie 2009, cu mult după primirea bunurilor electrocasnice ori efectuarea lucrărilor de construcție, astfel că argumentul acuzării precum că acestea au fost date pentru o soluție favorabilă nu poate fi acceptat, întrucât nu putea exista la aceea dată promisiunea de „intervenție pentru viitor în vreo cauză penală" din partea inculpatului. O altă chestiune ce prezintă importanță în legătură cu acest dosar este aceea că, deși firma inculpatului B. avea calitatea de parte vătămată, aceasta a primit o soluție nefavorabilă. Or, dacă se susține că inculpatul A. avea o înțelegere cu inculpatul B. ar fi existat cel puțin o intervenție din partea primului pentru a se da o soluție avantajoasă. Susținerea acuzării precum că preluarea dosarului respectiv de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Râmnicu Vâlcea a avut un anumit scop nu este sprijinită pe probe directe și pertinente, ci doar pe o supoziție de ilegalitate a preluării dosarului. Totuși, nici acest ultim argument nu este real deoarece dosarul menționat nu a fost singurul dosar preluat la acel moment de Parchetul de pe lângă Tribunalul Râmnicu Vâlcea, situația fiind valabilă pentru alte zeci de dosare, datorită faptului că unitatea de parchet respectivă funcționa cu un singur procuror, aspect ce rezultă din declarația martorilor procurori C.C., D.D., E.E. și grefier F.F. (vol. III fila 200 și urm.).
A menționat instanța de fond că un alt dosar la care s-a referit acuzarea este Dosarul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, unde firma inculpatului B. are calitatea de parte vătămată iar cercetările nu erau terminate la data emiterii rechizitoriului. Penultimul Dosar invocat de acuzare poartă nr. x/3011448 din 04 iunie 2010 înregistrat la Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea - Biroul de Investigații Criminale, privind plângerea formulată de numitul G.G. față de reprezentanții SC F. SRL pentru abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. și art. 277 din Legea nr. 53/2003, dosar ce se afla în lucru la data trimiterii în judecată.
S-a menționat că, în cursul cercetării judecătorești, lucrătorul de poliție însărcinat cu cercetările, numitul H.H., a fost audiat ca martor și a declarat că a propus soluția de neîncepere a urmăririi penale ce a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și că nimeni nu s-a interesat de acest dosar.
În fine, a mai menționat instanța de fond că există trimitere în actul de inculpare la Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în care inculpata C. (angajată la firma inculpatului B.) are calitatea de parte vătămată, aceasta formulând la 04 mai 2009 plângere penală împotriva fostului soț pentru săvârșirea infracțiunii de furt, plângere ce a fost înregistrată inițial la poliție ca „lucrare", după care, la data de 14 mai 2009 ca lucrare penală.
În opinia instanței de fond, acuzarea se bazează pe acest dosar despre care, în mod cert, inculpații A. și B. aveau cunoștință și în legătură cu care există înregistrări telefonice dintre ei, convorbiri telefonice recunoscute de cei doi inculpați și redate în procesele verbale aflate la dosarul de urmărire penală, esența acestora - conform acuzării - fiind redată și în cuprinsul rechizitoriului. De asemenea, sunt menționate în actul de sesizare și convorbiri telefonice purtate de inculpatul A. cu adjunctul poliției municipiului Râmnicu Vâlcea - numitul K.K. din datele de 04 mai 2009 și 06 mai 2009, înregistrate în baza unei autorizații emise într-un alt dosar pentru postul telefonic al acestuia din urmă, discuții în care cei doi au stabilit o întâlnire la care, așa cum reiese din dosar, nu au asistat și persoane autorizate să o intercepteze (vol. II, filele 87-89 d.u.p.).
În opinia judecătorului instanței de fond, în mod nejustificat se extinde de către acuzare, plecând de la acest dosar și de la aceste interceptări, concluzia că inculpatul A. a procedat în același fel și în celelalte dosare susmenționate, deși nici din aceste convorbiri telefonice nu rezultă promisiunea inculpatului A. de intervenție, ca și condiție esențială a laturii obiective a infracțiunii imputate. Din întreaga discuție din 04 mai 2009, dintre inculpații A. și B. (și redată mai sus), nu rezultă că cel de al doilea inculpat (cumpărătorul de influentă) i-a solicitat primului inculpat să intervină la organul de poliție pentru a i se da o soluție favorabilă inculpatei C. și că în schimbul acestei intervenții ar oferi bunuri sau servicii. Totodată, nu rezultă nici promisiunea inculpatului A. că va interveni pentru o soluție favorabilă. Din contră, a apreciat instanța de fond că din procesul verbal de redare a convorbirii telefonice dintre inculpații A. și B. rezultă în mod destul de neechivoc faptul că cel de al doilea inculpat îl roagă pe primul inculpat să vorbească cu vreo persoană de la poliție, unde inculpata C. depusese deja plângere penală împotriva fostului soț, ca aceasta din urmă să meargă în audiență și să dea eventual declarații de parte vătămată și să se rezolve într-un fel cazul. Este vorba mai degrabă de un ajutor și o simplă consultație juridică pe care o solicită inculpatul B. în virtutea relației de amiciție pe care credea că o are cu inculpatul A. Niciun moment nu se vorbește despre pornirea, oferirea ori acceptarea vreunui bun ori serviciu în schimbul așa zisului ajutor solicitat de inculpatul B.
Tot din convorbiri telefonice rezultă că inculpatul A. i-a telefonat adjunctului Poliției Râmnicu Vâlcea, martorul K.K., cu care s-a întâlnit, rugându-1 să o primească în audiență pe inculpata C. în legătură cu o plângere penală pe care aceasta a depus-o la poliție. Ulterior, inculpatul B. îi telefonează inculpatei C. și spune că a vorbit „cu omul" și că a doua zi trebuie să se ducă la poliție în audiență. Inculpatul B. Odiu a mai făcut afirmația că persoana cu care a vorbit „are datorii morale și materiale față de el și nu îl poate refula".
A arătat instanța de fond că, audiat în fața instanței, adjunctul poliției martorul K.K. nu a confirmat vreo intervenție a inculpatului A. pentru soluționarea în vreun fel sau altul a plângerii depuse de inculpata C.
Din cuprinsul primei convorbiri telefonice dintre inculpatul B. și C. reiese intenția primului de a-l consulta pe inculpatul A., precum și faptul că ar putea avea nevoie de avocatul L.L. Menționarea numelui de „x" conduce la concluzia instanței că este vorba de respectivul avocat, și nu de numitul M.M., comandantul Poliției Râmnicu Vâlcea, deoarece inculpatul B. nu îl cunoștea pe acesta, pe când avocatul M.M. fusese apărător ales al inculpatei C. în procesul de divorț.
În convorbirea telefonică din 05 mai 2009, ora 20,21, dintre B. și C., primul face afirmația că persoana cu care a vorbit „ar avea datorii morale și materiale față de el".
Instanța de fond a reținut că afirmația făcută de inculpatul B. se referă la inculpatul A., deoarece rezultă din întregul context în care primii doi au purtat discuțiile în legătură cu plângerea depusă de C., mai ales că în convorbirile telefonice anterioare se precizează numele inculpatului A. la care s-ar apela, iar acesta din urmă are discuții telefonice pe aceeași temă cu inculpatul B.
În concluzie, instanța de fond a apreciat, din aceste discuții telefonice, că inculpatul A. nu a făcut altceva decât să îl roage pe adjunctul Poliției Râmnicu Vâlcea, martorul K.K., să o primească în audiență pe inculpata C. în legătură cu plângerea depusă de ea anterior la organul de poliție împotriva fostului soț, dar fără a-i promite inculpatului B. că va uza de influența sa pentru soluționarea favorabilă a plângerii și nici că rugămintea acestuia va fi urmată de vreo prestație ori va fi în contul unei prestații deja efectuată. Această concluzie, privind inexistența promisiunii de intervenție, mai rezultă și din cronologia evenimentelor, în sensul că atât lucrările efectuate la imobilul inculpatului A., cât și primirea bunurilor electrocasnice, a avut loc în anul 2008, când nici măcar nu exista înregistrată plângerea penală a inculpatei C.
În opinia instanței de fond, referirea inculpatului B. la „datorii morale și materiale" ale inculpatului A. față de el se datorează însă respectivelor servicii de care acesta a avut parte anterior, dar care nu sunt în legătură directă cu solicitarea inculpatului B. de a o ajuta pe inculpata C. (pentru care nutrea o simpatie) să poată intra în audiență la o persoană din conducerea poliției pentru a-i rezolva într-un fel plângerea penală depusă fată de fostul soț.
În considerentele sentinței atacate, ca argumente finale ale soluției dispuse, judecătorul fondului menționează că „Ceea ce transpare din toată această derulare a evenimentelor și a celor reținute mai sus de instanță, este o situație ce se întâmplă din ce în ce mai des în viața cotidiană, în care persoane din mediul de afaceri dar și cu potențial financiar, mai ales pe plan local, caută anturajul unor persoane cu funcții publice importante din zona lor de acțiune dar și cu funcții importante în sistemul judiciar și cărora le fac diferite servicii, iar aceștia se complac și își expun prestigiul funcției și demnitatea, cu scopul de a apela atunci când vor avea nevoie, mai ales că asemenea afaceriști sunt, de regulă, la limita legalității ori chiar mai mult (aspect ce rezultă din faptul că inculpatul B. este trimis în judecată în Dosarul nr. x/P/2008 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești pentru infracțiuni de corupție, așa cum rezultă din prezentul rechizitoriu).
Se poate observa de către instanță că și în cazul de față deși între inculpatul B. și A. nu exista o relație de prietenie apropiată care ar putea justifica neachitarea serviciilor (cei doi nu au copilărit împreună, nu au fost colegi de școală, nu se vizitau și nu își petreceau timpul liber împreună), primul inculpatul având o situație materială bună sau chiar foarte bună, dacă avem în vedere că firma SC F. SRL la care era patron era o firmă cunoscută în mediul de afaceri local și pentru care suportarea unor cheltuieli de nivelul celor menționate în actul de sesizare nu reprezenta prea multă importanță, a căutat să aibă o legătură și cu primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în care cel puțin să aibă numărul personal de telefon și la care să poată apela în cazul în care are nevoie să-i ceară o părere juridică. Numai în acest fel se explică afirmația inculpatului B. făcută la telefon inculpatei C. în care îi spune că inculpatul A. are datorii morale și materiale față de el.
Asemenea situații au existat și există și în prezent în societate și mai ales în mediul local, dacă avem în vedere numărul cazurilor dezvăluite de presă și de comunicatele de presă ale organelor judiciare, atunci când se soldează cu dosare penale.
Nu este de lăudat atitudinea și comportamentul inculpatului A. față de inculpatul B., iar societatea dezavuează și blamează asemenea comportamente, dar pentru a se ajunge la condamnarea penală a unei persoane, trebuie ca faptele acesteia să corespundă tiparului normei penale de incriminare, ceea ce în cazul de față nu se poate face, întrucât nu există probe pertinente din care să rezulte indubitabil și fără urmă de îndoială din partea instanței de judecată că inculpatul A. a promis vreo intervenție inculpatului B. în dosarele penale precizate în rechizitoriu, pentru beneficiile primite de la acesta, unele ulterior adoptării soluțiilor, iar altele cu mult înainte de a fi „înregistrate" dosarele respective".
Referitor la inculpata C., instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpata este trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, reținându-se că nu a declarat tot ce știe în legătură cu discuțiile telefonice purtate cu inculpatul B. referitor la ajutorul pe care inculpatul A. urma să îl acorde ca urmare a plângerii pe care a formulat-o împotriva fostului soț.
S-a reținut de instanța de fond că inculpata C. a fost audiată ca martor în Dosarul nr. x/P/2008, menționat mai sus, în care inculpatul B. era arestat preventiv de fapte de corupție, ceea ce înseamnă că prin recunoașterea discuțiilor telefonice i se cerea inculpatei să se auto-incrimineze pentru participare la infracțiunea de trafic de influență ori cumpărare de influență.
Deși legea nu reglementează și situația martorului care se poate autoincrimina prin declarațiile ce îi sunt solicitate (de dreptul la tăcere beneficiind doar învinuitul sau inculpatul), s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum a decis instanța de contencios european în jurisprudența sa (cauza Serves contra Franței).
De altfel, s-a reținut că din declarația inculpatei, dată în calitate de martor în Dosarul nr. x/P/2008 (vol. I d.u.p. filele 301-303), nu rezultă cu certitudine că aceasta nu a declarat adevărul, mai ales că a discutat telefonic cu inculpatul B. la data de 04 mai 2009, și a comunicat acestuia că ar fi mai bine să se apeleze la serviciile avocatului L.L., și poate nu este nevoie să se apeleze la consultațiile juridice ale inculpatului A.
În concluzie, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatei C., care a declarat că nu își amintește despre conținutul convorbirilor telefonice purtate cu inculpatul B. și cu privire la afirmațiile acestuia referitoare la ajutorul inculpatului A. în legătură cu plângerea formulată de ea împotriva fostului soț, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, lipsind latura subiectivă a acestei infracțiuni, fapta fiind comisă cu intenția de a nu se auto-incrimina, motiv pentru care, instanța de fond a dispus achitarea acesteia.
III. Prin Decizia penală nr. 213/A din 9 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/42/2011*, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești împotriva sentinței penale nr. 233 din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, care a fost desființată, în parte, și rejudecând, au fost condamnați inculpații:
1. A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen. (1969) raportat la art. 5, art. 6, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 65 C. pen. cu referire la art. 66 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969), pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. (1969), a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen. (1969) raportat la art. 82 C. pen. (1969), s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, care se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. 5 C. pen. (1969).
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969).
2. B., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen.
În baza art. 65 C. pen. cu referire la art. 66 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. (1969) raportat la art. 82 C. pen. (1969), s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, care se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. 5 C. pen. (1969).
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969).
S-a constatat că inculpatul B. este deținut în altă cauză.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. (1969), s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata către stat a sumei de 8.794,37 lei, reprezentând contravaloarea materialelor și la plata sumei de 2.494,16 lei, reprezentând contravaloarea manoperei.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. (1969), s-a dispus confiscarea specială, de la inculpatul A., a următoarelor bunuri electrocasnice: televizor LCD, Stație Tefal (fier de călcat), aspirator, frigider cu 2 uși și reciver.
A fost menținut sechestrul asigurător dispus prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Piteștii nr. x/P/2010 din 02 decembrie 2010 asupra bunurilor mobile/imobile ale inculpatului A., până la concurența sumei de 11.288,53 lei.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești nr. x/P/2010 din 02 decembrie 2010 asupra bunurilor mobile/imobile ale inculpatului B.
S-a dispus restituirea suinei de 19.279,18 lei, consemnată la SC D. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea, la data de 03 decembrie 2010, pe numele inculpatului B., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, conform recipisei de consemnare din 03 decembrie 2010 și chitanței din 03 decembrie 2010.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, cu privire la inculpata C.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., C. și B. împotriva sentinței penale nr. 233 din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești au rămas în sarcina statului.
Au fost obligați inculpații A. și B. să plătească către stat suma de câte 10.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale și al judecății.
A fost obligată apelanta intimată inculpată C. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, ocazionate de soluționarea apelului.
S-a dispus ca onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 lei, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
În etapa judecării prezentelor apeluri (apelul fiind o cale de atac devolutivă în fapt și în drept), Înalta Curte a efectuat, pe parcursul mai multor termene de judecată, o amplă cercetare judecătorească fiind audiați, cu acordul lor, inculpații A. și B., inculpata C. invocând, în apel, „dreptul la tăcere", aceasta limitându-se la a arăta că menține toate declarațiile date în cursul urmăririi penale și al judecății. De asemenea, sub prestare de jurământ, au fost audiați martorii H., N.N., N., K.K., P., U., O., I., G., O.O., T., L.L., M.M., P.P., E.E., R.R., S.S., M., N., N.N. (Înalta Curte, după punerea în discuție contradictorie, a încuviințat probele propuse de acuzare și de apărare conform încheierii din data de 11 ianuarie 2014).
Prin administrarea probelor în cursul cercetării judecătorești, efectuată de Înalta Curte în etapa apelului, a fost confirmată situația de fapt expusă în actul de sesizare a instanței, situație de fapt, de altfel, reținută ca atare, în esență, și de judecătorul instanței de fond care, însă, a făcut o altă interpretare a probelor/situației de fapt în legătură cu motivația primirii de către inculpatul prim-procuror A. a bunurilor, materialelor și manoperei aferente menționate în rechizitoriu și, respectiv, în legătură cu motivația dării acestor foloase de către coinculpatul B. (om de afaceri, deținătorul unei importante firme în mediul de afaceri local).
De altfel, a constatat Înalta Curte că o particularitate a prezentei cauze penale este aceea că, preponderent, situația de fapt rezultă, pe de o parte, din situații faptice, fizice, obiective necontestate nici de către inculpați (găsirea bunurilor electronice și electrocasnice în imobilele aparținând inculpatului A., în urma perchezițiilor efectuate, starea fizică actuală a imobilelor menționate în rechizitoriu), iar pe de altă parte, din probe constând în înscrisuri, documente contabile, financiare de gestiune ale SC F. SRL - nici acestea, în esență, nefiind contestate de inculpați - chiar și inculpatul B. recunoscând că bunurile electronice și electrocasnice primite de inculpatul A. nu au fost refacturate pe numele persoanei fizice A., ci au fost facturate pe numele societății, în gestiunea căreia au și fost descărcate; în gestiunea aceleiași firme au fost descărcate și materialele - și manopera aferentă - activităților de reparații, reconfigurare, îmbunătățire a imobilelor în litigiu. De asemenea, inculpatul B. a recunoscut, neechivoc, că nu poate prezenta documente ale firmei sale din care să rezulte că bunurile electronice și electrocasnice, precum și materialele și manopera aferentă activităților de reparații, reconfigurare, îmbunătățire a imobilelor în litigiu ar fi. fost achitate, plătite de inculpatul prim-procuror A. A mai arătat inculpatul B. că niciodată inculpatul A. nu i-a solicitat documente justificative de plată (ceea ce relevă că, în realitate, inculpatul A. nu a plătit nicio sumă de bani pentru respectivele bunuri și foloase). La probatoriul constând în înscrisuri se adaugă și înscrisurile referitoare la dosarele penale aflate pe rolul organelor judiciare în perioada ce interesează prezenta cauză, fișele de lucrări, facturi de achiziționare a bunurilor etc.
În aceste condiții, declarațiile inculpaților și martorilor, precum și interceptările convorbirilor telefonice,s-a apreciat că au o valoare juridică subsecventă, acestea contribuind însă, mai ales, la stabilirea completă a condițiilor și modalității în care au fost, în concret, primite/date bunurile și foloasele, la stabilirea contextului și motivației dării/primirii bunurilor electronice și electrocasnice, precum și a materialelor și manoperei aferentă activităților de reparații/reconfigurare/îmbunătățire a imobilelor în litigiu.
Înalta Curte, pentru motivele ce se vor arăta, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, numai cu privire la intimații inculpați A. și B., și a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații A., B. și C.
Pentru a dispune în sensul arătat, Înalta Curte a reținut minatoarele:
Achitarea celor trei inculpați, soluție dispusă de curtea de apel ca instanță de fond, a fost fundamentată pe temeiul de drept prev. de art. 10 lit. d) din C. proc. pen. (lege în vigoare la data pronunțării sentinței).
Acest temei de drept al achitării (art. 10 lit. d) C. proc. pen. ant. - „faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii"), presupune - doctrinar și jurisprudențial - că „fapta există", „fapta este prevăzută de legea penală" și, respectiv, că „fapta a fost săvârșită de inculpat"; dacă instanța de fond ar fi apreciat în alt mod, având în vedere obligativitatea respectării ordinii prev. de art. 10 C. proc. pen. ant. cu privire la „cazurile în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată (în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, decizia nr. 608 din 8 decembrie 2003), evident că soluția achitării ar fi avut alt temei de drept (art. 10 lit. a) C. proc. pen. - „fapta nu există”, art. 10 lit. b) C. proc. pen. - „fapta nu este prevăzută de legea penală” și, respectiv, art. 10 lit. c) C. proc. pen. - „fapta nu a fost săvârșită de învinuit sau de inculpat”).
De altfel, în motivarea soluției achitării celor trei inculpați se exprimă expres și neechivoc această ipoteză juridică deoarece instanța de fond a menționat că inculpatul A. a primit de la coinculpatul B. bunurile electronice și electrocasnice, beneficiind și de lucrările de construcții/renovări la imobilele menționate, toate menționate în actul de sesizare, fără ca acestea să fie achitate (sentința atacată, partea expozitivă, pag. 18, 19 și 21); de asemenea, și cu privire la inculpata C., în sentința atacată - fără a se nega existenta faptei în materialitatea ei (constând în ascultarea acesteia în calitate de martor de către organul judiciar) - se menționează că soluția achitării este consecința lipsei „intenției”, ca element constitutiv al laturii subiective din conținutul constitutiv al infracțiunii (sentința atacată, partea expozitivă, pag. 27).
Înalta Curte a reținut că, în esență, niciunul dintre inculpați nu a negat existența faptelor în materialitatea lor (darea/primirea bunurilor, darea/primirea/beneficierea de servicii /executarea lucrărilor de construcții/renovare/reconfigurare la imobilele în litigiu, audierea ca martor în cauza penală etc); apărările inculpaților au vizat alte aspecte, iar nu existența faptelor în materialitatea lor care, de altfel, nici nu poate fi negată într-o manieră rezonabilă în condițiile multitudinii de probe existente la dosarul cauzei - înscrisuri, documente financiar-contabile, declarații de martori etc. - dar, mai ales, a găsirii în domiciliul inculpatului A. a respectivelor bunuri și, respectiv, a realității faptice decurgând din starea fizică a imobilelor menționate în rechizitoriu.
În consecință, apelurile declarate de inculpați - prin care au solicitat achitarea pe temeiul inexistentei faptelor, invocând art. 16 lit. a) din N.C.P.P. (art. 10 lit. a) din C. proc. pen. ant.) - s-a apreciat că sunt nefondate.
Înalta Curte a apreciat ca neîntemeiate apărările formulate de inculpații A. și, respectiv, B., având în vedere următoarele:
Pe de o parte, este evident și, totodată, explicabil că ambii inculpați neagă motivarea/ motivul pentru darea/primirea bunurilor, darea/primirea/beneficierea prestării/executării lucrărilor de construcții/renovare/reconfigurare a imobilelor; infracțiunile de trafic de influență și de cumpărare de influentă sunt infracțiuni corelative, existând un evident interes procesual comun, atât al cumpărătorului de influentă, cât și al vânzătorului de influență, interes procesual având ca finalitate exonerarea de răspundere penală a fiecăruia dintre inculpați.
În raport cu acest prim aspect, împrejurarea că cei doi inculpați nu au recunoscut că ar fi discutat despre dosarele aflate pe rolul organelor judiciare {instanța de fond menționând că inculpatul prim procuror A. a recunoscut că a avut cunoștință doar despre dosarul având ca obiect „sesizarea"făcută la poliție de numita C. Elenă) este explicabilă, fiecare dintre ei - fiind în situația de a răspunde pentru fapta de cumpărare de influență, respectiv, de vânzare de influență, ambele fapte fiind prevăzute de legea penală - având un interes procesual propriu (exonerarea de răspundere penală).
Pe de altă parte, este practic de necontestat că inculpatul A. nu a fost în măsură să probeze de o manieră convingătoare faptul achitării bunurilor și lucrărilor menționate în rechizitoriu; de asemenea, nici inculpatul B. nu a probat de o manieră rezonabilă că ar fi încasat sume de bani de la coinculpatul A., probatoriul relevând, dincolo de orice dubiu rezonabil, că aceste bunuri și servicii - în diferite forme/formalități, a căror legalitate urmează a fi apreciată de alte autorități cu atribuții în domeniu - au fost localizate/descărcate la nivelul gestionar, financiar și contabil al SC F. SRL.
În examinarea apărărilor inculpatului A. (magistrat - având calitatea de prim procuror la data faptelor) nu se poate face abstracție de existența unor obligații generale decurgând din statutul de magistrat (printre care obligația de rezervă și diligenta în asigurarea transparenței obținerii veniturilor, bunurilor și serviciilor).
Astfel, este indiscutabil că, în raport cu vechimea sa în funcția de magistrat (procuror), acesta cunoștea că obținerea/achiziționarea unor bunuri de valoare, precum și beneficiul constând în prestarea unor servicii ca renovarea/repararea/adaptarea/reconfigurarea unor imobile aparținând lui și rudelor sale (nefiind lucrări neînsemnate, plătite cu sume mici, care permiteau posibilitatea plății chiar fără formalități deosebite cum ar fi încheierea unor contracte civile, obținerea unei chitanțe doveditoare a plății, chiar sub semnătură privată), trebuie să se facă în condiții de transparență care să excludă orice punere în discuție a legalității respectivelor achiziții (repetate, și pe o durată de timp considerabilă, de fiecare dată de la același om de afaceri din localitatea în care activa ca prim procuror al unității județene de parchet).
De asemenea, s-a apreciat că este adevărat că inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția în procesul penal; cu toate astea, fără a fi considerată o inversare a sarcinii probei, inculpatul beneficiază de dreptul de a combate probele în acuzare, de dreptul de a pune în discuție temeinicia probelor în acuzare, de dreptul de a dovedi netemeinicia totală/parțială a probelor în acuzare; în măsura în care acuzarea prezintă o anumită situație de fapt, pe baza probatoriului administrat în procesul penal, în lipsa altor probe contrare și în măsura în care inculpatul nu oferă explicații ori elemente probatorii care să combată, în mod rezonabil, aceea situație de fapt, instanța va reține ca dovedită situația de fapt expusă de acuzare, confirmată prin efectuarea cercetării judecătorești, în condițiile în care probatoriul relevă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele și vinovăția inculpatului.
Inculpatul A. nu a reușit să probeze, de o manieră rezonabilă, plata bunurilor și serviciilor; declarațiile celor doi martori (fam. U. - soț și soție), ca și declarația coinculpatului B., cu privire la pretinsa plată a unor sume de bani, au fost înlăturate având în vedere subiectivismul inerent decurgând din relațiile de familie (martorii sunt fiica, respectiv, ginerele inculpatului A.); același subiectivism, decurgând din interesul procesual comun anterior menționat, al exonerării de propria răspundere penală (el fiind cumpărătorul de influență) este evident și în declarațiile coinculpatului B. referitoare la plata bunurilor și serviciilor menționate în rechizitoriu.
Nicio persoană propusă și audiată în procesul penal (de apărare ori de acuzare) nu confirmă că ar fi fost prezentă și ar fi văzut efectiv că inculpatul A. ar fi plătit vreo sumă de bani coinculpatului B.. Împrejurarea că inculpatul A. a fost la sediul SC F. SRL, chiar cu afirmatul scop al plății unor sume de bani, nu are relevanță probatorie, motivele pentru efectuarea acestor vizite putând fi oricare. Nici chiar împrejurarea că, prealabil efectuării uneia dintre deplasări către sediul societății, inculpatul A. s-ar fi oprit la un bancomat nu este de natură a conferi credibilitate apărării sale legate de plata unei tranșe din prețul bunurilor electronice și electrocasnice.
De altfel, această apărare (constând în plata imediată, în două tranșe, a prețului tuturor bunurilor ridicate de la magazinul E.) este șubrezită chiar de o altă apărare a inculpatului A. care a menționat că nu a putut accesa un credit pentru nevoi personale la sediul magazinului E. (rezonabil un credit ce urma a fi restituit/plătit pe parcursul mai multor luni ori chiar ani) deoarece avea deja grevat salariul cu alte credite/datorii.
Nu în ultimul rând, inculpatul prim-procuror A. nu a oferit explicații rezonabile pentru faptul că, fie ulterior plății celei de-a doua sume de bani, fie ulterior declanșării procedurii judiciare, nu a încercat să obțină de la inculpatul B. actele justificative ale achiziționării legale a bunurilor (chitanțe de plată a prețului, refacturarea bunurilor pe numele lui, primirea documentației care oferea beneficiul garanției bunurilor etc), în condițiile în care pretinde că achitase integral suma de bani reprezentând prețul integral al bunurilor. Aceeași constatare este valabilă și pentru sumele de bani pretins achitate pentru lucrările de renovare, reaparații, reconfigurare a imobilelor menționate în rechizitoriu.
O altă apărare a inculpatului prim-procuror A., legată de aceste lucrări de renovare, reaparații, reconfigurare a imobilelor menționate în rechizitoriu, este lipsită de credibilitate:
Astfel, deși susține că ar fi plătit integral contravaloarea materialelor și manopera acestor lucrări, în apel a susținut - printr-o opinie expertală extrajudiciară depusă la dosar - că, în realitate, documentele existente la SC F. SRL evidențiază consumuri de materiale și manoperă ce depășesc cu foarte mult realitatea. Or, în aceste condiții, este nerezonabilă apărarea inculpatului că a fost de acord să achite, și chiar a achitat, sumele de bani foarte mari, pretinse pentru aceste materiale și manoperă, astfel cum apar în evidențele contabile ale SC F. SRL; inculpatul nu a oferit explicații rezonabile pentru că a acceptat să plătească materiale și manoperă cu mult peste realitatea existentă la imobile, pentru că nu a verificat situația scriptică a materialelor și manoperei cu situația reală („pe teren") și, mai ales, pentru că nu a solicitat chitanțe și facturi pentru plata materialelor și manoperei, inclusiv că nu a solicitat recalcularea sumei pretins plătită în raport cu situația concretă.
Înalta Curte a apreciat că nicio împrejurare nu poate justifica, în prezenta cauză, o ipoteză sugerată de apărare: „imposibilitatea de preconstituire a probei" (diligenta de preconstituire a probei fiind specifică și necesară raporturilor contractuale civile); așa cum au arătat atât inculpatul A., cât și inculpatul B., dar și martorii audiați, între aceștia nu existau relații de rudenie și afinitate, nu existau relații de prietenie, după cum nici situația socială și profesională a inculpatului A. (prim procuror al unității de pachet la nivelul județului) și a inculpatului B. (om de afaceri în localitatea unde avea sediul unitatea de parchet la care inculpatul prim procuror A. își avea sediul, localitate în care, de altfel, și locuia acesta) nu genera ipoteza unei imposibilități de natură morală pentru solicitarea documentelor ce probau plata bunurilor, materialelor și manoperei; în consecință, nicio probă administrată nu justifică, de o manieră rezonabilă, apărarea inculpatului A. în sensul că, deși s-au plătit sume de bani, de-a lungul timpului nu a înțeles să solicite chitanțe, facturi, alte înscrisuri doveditoare ale plății și relațiilor contractuale.
De asemenea, s-a reținut că, trei categorii de probe mai contribuie la convingerea că, în cauză, imposibilitatea inculpatului A. de a face dovada necontestabilă a plății bunurilor electronice și electro casnice menționate în rechizitoriu, materialelor și manoperei pentru lucrările de renovare, reparare, reconfigurare a imobilelor menționate în rechizitoriu, nu se datorează unei imposibilități morale de „preconstituire a probei", ci se datorează faptului că, în realitate, nu a achitat prețul acestora/contravaloarea acestora: prima proba constă în dovada de plată a sumei de 440,80 lei, emisă pe numele inculpatului A., la 11 aprilie 2008 (și aceasta chiar dacă se referă la o sumă de bani relativ redusă), unica identificată în arhiva SC F. SRL, din care se deduce că inculpatul, într-o alta ocazie, a solicitat dovada plății; a doua probă constă în afirmația coinculpatului B., cu referire la inculpatul A., astfel cum a fost redată din interceptarea convorbirilor telefonice (legată de împrumutarea drujbei); în sfârșit, a treia probă constă în identificarea, la percheziția domiciliară, a mai multor înscrisuri/documente care atestau achiziționarea unor bunuri, chiar în urmă cu mult timp, ceea ce relevă că inculpatul cunoștea necesitatea păstrării, cel puțin pe o anumită durată de timp, a acestor documente (necesitate impusă, printre altele, de transparența achiziționării bunurilor, dar și obținerea serviciilor de garanție pentru bunuri și servicii).
În aceste condiții, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte a reținut ca reală situația de fapt expusă de acuzare în rechizitoriu, în sensul că inculpatul prim-procuror A. a primit/a beneficiat de la coinculpatul B. (om de afaceri), de bunurile electronice și electrocasnice menționate în rechizitoriu, materialele și manopera pentru lucrările de renovare, reparații, reconfigurare a imobilelor menționate în rechizitoriu, fără a achita prețul acestora, contravaloarea acestora.
Înalta Curte a apreciat însă neîntemeiată concluzia instanței de fond cu privire la inexistența legăturii dintre primirea, beneficierea de către inculpatul A. (prim-procuror) de la coinculpatul B. (om de afaceri) a bunurilor electronice și electrocasnice menționate în rechizitoriu materialele și a materialelor și manoperei pentru lucrările de renovare/reparații, reconfigurare a imobilelor menționate în rechizitoriu, fără achitarea prețului acestora, contravalorii acestora, și dosarele penale aflate pe rolul organelor judiciare (poliție, procuror) în care inculpatul B. avea un interes (propriu, al lui sau al firmei sale, ori a altor persoane ce prezentau interes pentru el).
În sentința atacată, instanța de fond sugerează că faptele săvârșite de inculpatul prim-procuror A. ar constitui, eventual, abateri de la normele morale sau abateri de la codul de etică și deontologie a profesiei de magistrat (pag. 26-27 a sentinței atacate):
"Ceea ce transpare din toată această derulare a evenimentelor și a celor reținute mai sus de instanță, este o situație ce se întâmplă din ce în ce mai des în viața cotidiană, în care persoane din mediul de afaceri dar și cu potențial financiar, mai ales pe plan local, caută anturajul unor persoane cu funcții publice importante din zona lor de acțiune dar și cu funcții importante în sistemul judiciar și cărora le fac diferite servicii, iar aceștia se complac și își expun prestigiul funcției și demnitatea, cu scopul de a apela atunci când vor avea nevoie, mai ales că asemenea afaceriști sunt, de regulă, la limita legalității ori chiar mai mult (aspect ce rezultă din faptul că inculpatul B. este trimis în judecată în Dosarul nr. x/P/2008 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești pentru infracțiuni de corupție, așa cum rezultă din prezentul rechizitoriu).
Instanța de apel a reținut că se poate observa că și în cazul de față deși între inculpatul B. și A. nu exista o relație de prietenie apropiată care ar putea justifica neachitarea serviciilor (cei doi nu au copilărit împreună, nu au fost colegi de școală, nu se vizitau și nu își petreceau timpul liber împreună), primul inculpatul având o situație materială bună sau chiar foarte bună, dacă avem în vedere că firma SC F. SRL la care era patron era o firmă cunoscută în mediul de afaceri local și pentru care suportarea unor cheltuieli de nivelul celor menționate în actul de sesizare nu reprezenta prea multă importanță, a căutat să aibă o legătură și cu primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în care cel puțin să aibă numărul personal de telefon și la care să poată apela în cazul în care are nevoie să-i ceară o părere juridică. Numai în acest fel se explică afirmația inculpatului B. făcută la telefon inculpatei C. în care îi spune că inculpatul A. are datorii morale și materiale față de el.
Asemenea situații au existat și există și în prezent în societate și mai ales în mediul local, dacă avem în vedere numărul carurilor dezvăluite de presă și de comunicatele de presă ale organelor judiciare, atunci când se soldează cu dosare penale.
Nu este de lăudat atitudinea și comportamentul inculpatului A. față de inculpatul B., iar societatea dezavuează și blamează asemenea comportamente, dar pentru a se ajunge la condamnarea penală a unei persoane, trebuie ca faptele acesteia să corespundă tiparului normei penale de incriminare, ceea ce în cazul de față nu se poate face, întrucât nu există probe pertinente din care să rezulte indubitabil și fără urmă de îndoială din partea instanței de judecată că inculpatul A. a promis vreo intervenție inculpatului B. în dosarele penale precizate în rechizitoriu, pentru beneficiile primite de la acesta, unele ulterior adoptării soluțiilor, iar altele cu mult înainte de a fi „înregistrate" dosarele respective".
Înalta Curte a reținut însă ca fiind corectă constatarea instanței de fond în sensul că inculpatul B. conducea „.firma SC F. SRL, la care era patron, era o firmă cunoscută în mediul de afaceri local și pentru care suportarea unor cheltuieli de nivelul celor menționate în actul de sesizare nu reprezenta prea multă importanță."
Probatorul administrat a relevat și că inculpatul B. (om de afaceri) cunoștea funcția inculpatului A. (prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea), fiind rezonabil a aprecia că, prin prisma acestei funcții de conducere la nivel județean, cunoștea și limitele competenței materiale și teritoriale a unității de parchet pe care o conducea. De asemenea, inculpatul A. - prim procuror al unității județene - cunoștea persoana inculpatului B. - om de afaceri, deținător al unei importante firme pe plan local (una din fișa de lucrări, existentă în dosar, dovedind că cei doi se cunoșteau încă din anul 2006), și - rezonabil din perspectiva funcției sale și a mijloacelor de informare la care avea acces ca prim-procuror - statutul economic și financiar al acestuia, precum și posibila existență a unor litigii penale ori civile în care era implicat numitul B., personal, sau firma sa (direct sau prin angajații acesteia).
În acest context, Înalta Curte a apreciat ca fiind greșită concluzia instanței de fond în sensul simplificării „relației" dintre cei doi inculpați, judecătorul fondului considerând că probatoriul cauzei relevă numai că inculpatul B. (om de afaceri, patronul unei firme cunoscute în mediul de afaceri local) „. a căutat să aibă o legătură și cu primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în care cel puțin să aibă numărul personal de telefon și la care să poată apela în cazul în care are nevoie să-i ceară o părere juridică." cu scopul, asemănător unor oameni de afaceri, scop menționat de judecătorul fondului „de a apela atunci când vor avea nevoie, mai ales că asemenea afaceriști sunt, de regulă, la limita legalității ori chiar mai mult".
Or, chiar simplificată în această manieră relația personală dintre cei doi inculpați, nu se poate conchide, așa cum a făcut instanța de fond, că „Numai în acest fel se explică afirmația inculpatului B. făcută la telefon inculpatei C. în care îi spune că inculpatul A. are datorii morale și materiale față de el".
Totuși, s-a constatat că și instanța de fond a reținut că datoriile „morale și materiale" fată de inculpatul B. le avea inculpatul prim procuror A., iar nu o altă persoană, respectiv, avocatul L.L., astfel cum susțin în apărarea lor cei doi inculpați. De altfel, acest martor (av. L.L.) a arătat, cu fermitate, în rezumat, următoarele aspecte: nu a prestat niciodată activitate avocațială pentru inculpatul B. sau firmele sale; a fost doar avocatul numitei C. în procesul de divorț; nu datora nimic inculpatului B. sau firmelor sale, pentru toate lucrările plătind integral și necondiționat, fără a i se face „favoruri", și primind chitanțe de plată; plățile erau achitate la casierie, încasate de persoanele angajate la firmă, niciodată personal de inculpatul B.; chiar dacă era prieten cu sora inculpatului B. (care era și ea avocat), și chiar cu el personal, niciodată nu s-a pus problema să nu plătească integral materialele, bunurile și manopera; niciodată inculpatul B. nu i-a sugerat să nu plătească sumele datorate; nici el nu datorează nimic inculpatului B. și nici lui nu i se datorează nimic. Martorul arată, cu privire la pretinsa faptă de furt comisă asupra numitei C. de către fostul soț, că implicarea lui s-a rezumat exclusiv la sfătuirea acesteia de a formula o plângere la poliție, fără însă a-i dicta conținutul plângerii și fără a întocmi el o astfel de plângere, C. spunându-i că deja ar fi întocmit o astfel de plângere; de asemenea a menționat că nu a avut alte solicitări cu privire la respectiva plângere.
Probatorul administrat dovedește, în mod neechivoc, dincolo de orice dubiu rezonabil, că toate materialele folosite la renovarea, reconfigurarea, repararea imobilelor menționate în rechizitoriu, precum și manopera implicată de aceste activități, a fost asigurată de SC F. SRL, fie prin personal propriu, fie prin personal al altor firme cu care SC F. SRL colabora și pentru care se uzita, ulterior, fie activități în „compensare" ori se făceau plăți directe, însă - de fiecare dată - prin dispoziția și implicarea directă a inculpatului B..
Această constatare s-a reținut că este relevată și de motivarea sentinței atacate care reține, în esență, că inculpatul A. a beneficiat, din partea inculpatului B., de materiale și manoperă fără ca acestea să fie achitate (sentința atacată, pag. 18, 19 și 21).
Probatoriul administrat a relevat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că mobilul pentru care inculpatul B. (om de afaceri) a dat coinculpatului prim procuror A. bunurile electronice și electrocasnice, precum și materialele și manopera aferentă renovării, reconfigurării, reparării imobilelor menționate în rechizitoriu nu a fost, așa cum susține instanța de fond, „să aibă o legătură și cu prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în care cel puțin să aibă numărul personal de telefon și la care să poată apela în cazul în care are nevoie să-i ceară o părere juridică" și „de a apela atunci când vor avea nevoie, mai ales că asemenea afaceriști sunt, de regulă, la limita legalității ori chiar mai mult".
În calitatea sa de magistrat (prim procuror), inculpatul A. nu avea dreptul să ofere consultații juridice ori să emită „păreri juridice" la cererea oamenilor de afaceri din localitate, inclusiv pentru inculpatul B., pretinsele „păreri juridice" referindu-se, așa cum sugerează motivarea instanței de fond, la „litigii".
În acest context, Înalta Curte apreciază neîntemeiată concluzia instanței de fond potrivit căreia simpla intenție de deținere de către inculpatul B. (om de afaceri, patron al unei cunoscute firme pe plan local) a unui număr de telefon (chiar și al prim-procurorului A.), unită cu ipotetica necesitate a obținerii unor „păreri juridice" într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, ar justifica, în mod rezonabil, acordarea unor „beneficii materiale” cu valori considerabile inculpatului prim-procuror A.
În realitate, din perspectiva inculpatului B., motivul acordării acestor importante beneficii materiale prim procurorului A., pe parcursul unui interval de timp semnificativ, consta în asigurarea intervențiilor acestuia, fie în dosarele în care era cercetat chiar el, fie în dosarele formate la plângerile acestuia din urmă sau în dosarele în care erau părți persoane apropiate inculpatului.
Înalta Curte - contrar opiniei instanței de fond - și în acord cu doctrina juridică consacrată și jurisprudența în materia infracțiunii de trafic de influență, a reținut următoarele:
Astfel, potrivit doctrinei juridice, „Elementul material constă în acțiunea de traficare a influenței de către o persoană (care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar), acțiune care se poate realiza prin primirea sau pretinderea unei sume de bani sau a altor foloase, sau prin acceptarea promisiunii unor as fel de foloase, ori acceptarea de daruri pentru a determina pe acel funcționar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu interesează dacă intervenția pe lângă funcționar s-a produs sau nu, nici dacă prin intervenție (reală sau presupusă) se urmărește determinarea unei acțiuni licite . sau a unei acțiuni ilicite . ori determinarea unei inacțiuni licite sau a unei inacțiuni ilicite; dezaprobarea exprimată prin incriminarea faptei de trafic de influență privește scopul urmărit de infractor nu ca un rezultat, ci ca o caracterizare a acțiunii de traficare a influenței reale ori presupuse (la individualizarea pedepsei se va ține seama totuși de faptul dacă intervenția s-a exercitat, precum și de faptul dacă infractorul a urmărit realizarea miei acțiuni sau inacțiuni licite sau ilicite).
Pentru existența elementului material, și deci al infracțiunii de trafic de influență, nu este necesar ca, ulterior, acesta să fi fost urmat de executare, adică de satisfacerea pretenției sau de respectarea promisiunii .De asemenea, nu este necesar ca actul ce intră în atribuțiile funcționarului să fi fost ori nu efectuat; este suficient că s-au primit ori pretins foloase sau că s-au acceptat promisiuni de foloase în vederea determinăm funcționarului. Este indiferent faptul că inițiativa aparține traficatului sau persoanei interesate ca influența să fie exercitată.
În cazul infracțiunii de trafic de influență, realizarea elementului material are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol. starea de pericol decurgând din atingerea adusă prin expunerea reputației ., legătura de cauzalitate relatând „ex re".
Infracțiunea de trafic de influență se consumă în momentul când persoana (care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar) primește sau pretinde bani sau alte foloase, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, sau le acceptă, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, pentru a determina pe funcționar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu . Pentru consumarea infracțiunii nu are importanță dacă s-a produs ori mi intervenția pe lângă funcționar, dacă s-a efectuat ori nu actul ce intra în atribuțiile de serviciu ale funcționarului. Infracțiunea de trafic de influență aparține și ea categoriei infracțiunilor cu consumare anticipată."
Jurisprudența, preluând această opinie doctrinară, a statuat că infracțiunea de trafic de influență nu este condiționată de efective intervenții ale vânzătorului de influență la funcționarii publici față de care are sau lasă să se creadă că are influență; de asemenea, infracțiunea nu este condiționată de modul favorabil sau nefavorabil în care, în final, sunt soluționate „cererile" cumpărătorului de influență. Toate acestea nu sunt elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de influentă.
Ceea ce a preocupat pe legiuitor, în primul rând, atunci când a incriminat fapta de trafic de influență a fost necesitatea ca actele ce intră în atribuțiile funcționarilor să nu fie făcute sub posibila influență a unor persoane interesate și nici măcar să nu se lase o asemenea impresie. Persoanele care speculează influența lor, reală sau presupusă, asupra unui funcționar, discreditează serviciul din care acesta face parte, instituția, autoritatea, organizația căreia îi aparține acel serviciu și, în ultima instanță, chiar pe funcționar, creând o stare de suspiciune în legătură cu corectitudinea lui. Prin incriminarea faptei de trafic de influenta și, corelativ, de cumpărare de influență, se apără prestigiul funcționarilor, al magistraților, autorităților, organizațiilor de stat și publice, nu însă și patrimoniul cumpărătorilor de influentă care, pentru a-și rezolva problemele, se folosesc de mijloace ilicite.
Inițiativa comiterii infracțiunii poate porni de la traficantul de influență, atunci când el pretinde banii sau alte foloase, sau de la cumpărătorul de influență (persoana care are un interes și vrea să cumpere favoarea unui funcționar), atunci când vânzătorul de influență primește banii sau foloasele oferite de cel interesat ori acceptă promisiunile sau darurile făcute de acesta.
Conform practicii judiciare, de cele mai multe ori, inițiativa săvârșirii traficului de influență aparține chiar cumpărătorului de influență. Prin fapta sa, cumpărătorul de influență urmărește procurarea unui anumit avantaj prin mijloace necinstite, incorecte, punând în pericol creditul moral, prestigiul, reputația și probitatea, care trebuia să caracterizeze pe orice funcționar.
Prin expresia „lasă să se creadă că are influentă asupra unui funcționar" se înțelege, pe de o parte, situația în care traficantul de influentă se laudă că are trecere, că este în bune relații cu o asemenea persoană, că se bucură de încrederea ei, deși afirmațiile sale nu corespund realității, iar pe de altă parte, situația în care traficantul de influență nu dezminte afirmațiile altora sau credința celui interesat (cumpărătorul de influență) cu privire la influența - chiar dacă în realitate inexistentă - pe care el ar avea-o asupra unui funcționar. Atunci când influența nu este reală, trebuie să fie posibilă și credibilă, și nu irealizabilă sau absurdă, imposibil de a exista și a avea efect.
Persoana cumpărătorului de influență trebuie să aibă un interes real - indiferent dacă este nelegitim sau legitim - în legătură cu acel act al funcționarului.
Existenta infracțiunii de trafic de influență nu presupune existența unei influente reale a traficantului de influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, pentru existența acestei infracțiuni fiind necesar ca influența, pe care o are sau lasă să se creadă că o are, să privească un funcționar care are atribuții în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase.
Fapta constituie infracțiunea de trafic de influență indiferent dacă influența este sau nu reală, și chiar dacă funcționarul nu a fost individualizat, fiind suficient să se sugereze, să se lase a se înțelege ori să se facă referire la funcția pe care acesta o îndeplinește.
În sfârșit, acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii poate fi realizată mai înainte ca funcționarul pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce intră în atribuțiile sale de serviciu sau în timpul îndeplinirii acestuia.
Or, examinând situația de fapt - în esență necontestată - s-au reținut următoarele aspecte cu consecințe asupra stabilirii naturii juridice/caracterizării juridice a faptelor celor doi inculpați:
Inculpatul A. a fost numit în funcția de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea la data de 1 iulie 2007.
Bunurile electronice și electrocasnice au fost primite de inculpatul A. la datele de 22 septembrie 2008 și, respectiv, 18 noiembrie 2008.
Cu o singură excepție (fișa de lucrări nr. 116), celelalte 4 fișe de lucrări se referă la următoarele intervale de timp: martie-ianuarie 2010, septembrie 2007-martie 2008, ianuarie-noiembrie 2009, mai-iulie 2008.
Având în vedere că faptele pentru care inculpatul A. și, corelativ, coinculpatul B. au fost trimiși în judecata se referă la cele săvârșite după dobândirea funcției de prim-procuror a inculpatului A. (încadrarea faptelor în drept - pag. 66 rechizitoriu), Înalta Curte a exclus din actele materiale ale infracțiunii de trafic de influența/cumpărare de influență fapta referitoare la fișa de lucrări 116 care vizează, conform actelor de la dosar, perioada mai-septembrie 2006. Cu certitudine, din actele dosarului (fișa 116), rezultă că cei doi inculpați s-au cunoscut la sfârșitul anului 2006, inculpatul B. luând ulterior cunoștință că inculpatul A., cu începere din 1 iulie 2007, a fost numit în funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
În aceeași perioadă de timp, inculpatul B. (om de afaceri, deținător al unei importante societăți comerciale pe plan local) cunoștea că are pe rolul organelor judiciare (poliție - sub supravegherea procurorului sau chiar la procuror) mai multe dosare în care, direct sau indirect, avea un anumit interes (el, personal, societatea sa, persoane apropiate).
În aceste condiții, inculpatul B., cunoscând competenta materială și teritorială a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea și, nu în ultimul rând, atribuțiile funcției prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea (la data respectivă, inculpatul A.), conform probelor dosarului, a luat inițiativa coruperii acestuia prin darea unor avantaje materiale importante (produse electronice și electrocasnice în valoare totală de 5.215,70 lei și, respectiv, materiale și manoperă pentru repararea, reconfigurarea, renovarea unor imobile în valoare de 11.288,53 lei).
Instanța de apel, a remarcat faptul că toate aceste bunuri, materiale și servicii au fost date inculpatului A. ulterior dobândirii funcției de prim procuror, în mod repetat, și pe lungă perioadă de timp care coincide cu dosarele aflate de rolul organelor judiciare aflate în supravegherea, coordonarea prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, inculpat A.
Deoarece nu a putut să explice în mod rezonabil motivul/titlul pentru care el, având la data respectivă funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a primit de la omul de afaceri local B. - despre a cărui situație juridică, inclusiv a SC F. SRL, se putea lesne informa având în vedere funcția deținută - în mod repetat, bunuri, materiale și manopera aferentă, de o valoarea semnificativă, inculpatul A. a susținut că le-ar fi plătit integral, apărare examinată și înlăturată ca nefiind reală după cum s-a arătat anterior.
De altfel, inculpatul A. a mai susținut și alte apărări care s-au dovedit, în urma administrării probelor, ca nereale (spre exemplu, că inițiativa achiziționării bunurilor în rate, prin intermediul SC F. SRL, de la magazinul E. a aparținut unui angajat al magazinului).
Acceptând primirea repetată a unor bunuri, materiale și manopera aferentă, de valori semnificative, inculpatul prim-procuror A. a format și, prin repetarea actelor de primire, a consolidat convingerea inculpatului B. că are influență asupra organelor judiciare din raza sa teritorială de competență (județul Vâlcea, poliție, unități de parchet și parchetul județean) pentru soluționarea dosarelor aflate, de-a lungul intervalului de timp menționat, pe rolul organelor judiciare.
Așa cum s-a menționat anterior, pentru reținerea celor două infracțiuni corelative nu prezintă relevanță juridică nici dacă interesul inculpatului B. a fost legitim sau nu, nici dacă cauzele respective au fost soluționate legal sau nu, nici dacă au fost soluționate favorabil sau nefavorabil acestuia, și nici dacă inculpatul prim-procuror A. a efectuat sau nu demersuri efective/concrete de influențare a funcționarilor publici (polițiști și procurori).
Această „promisiune" a vânzătorului de influență nu trebuie însă, obligatoriu, să îmbrace o formă expresă, neechivocă (ipoteză mai rar regăsită în practica judiciară), vânzătorul de influență, convins că săvârșește o infracțiune și poate răspunde penal, fiind destul de „diligent" în limbajul folosit, cunoscând posibilitatea interceptării/înregistrării ambientale a discuțiilor. De cele mai multe ori, această „promisiune" este dedusă de cumpărătorul de influență din modul de comportare a vânzătorului de influență, din folosirea unui limbaj codat sau eliptic de către acesta, din contextul faptic și, în mod firesc, din chiar faptul primirii bunurilor, banilor sau foloaselor, mai ales când această primire se face repetat, pe parcursul unui îndelungat interval de timp și, mai ales, din valoarea semnificativă a bunurilor, sumei de bani ori valoarea semnificativă a foloaselor primite de vânzătorul de influentă.
De altfel, orice activitate a unei persoane responsabile, cu discernământ, presupune obligatoriu un scop sau un mobil, are o motivație care, la rândul lor, exprimă un interes personal sau al altei persoane.
În condițiile în care coinculpatul B. este pus în situația de a răspunde penal pentru fapta sa de corupție, este evident că acesta, pentru a fi exonerat de răspundere penală - neputând să explice în mod rezonabil motivul, mobilul, scopul pentru care a dat bunurile, materialele și manopera aferentă, toate cu valori semnificative, inculpatului prim procuror A. (între ei nefiind relații de prietenie, de familie sau de afinitate) - susține, în apărare, că toate acestea au fost plătite/achitate deși, pe de o parte, nu există documente scrise de încasare a unor sume de bani de la inculpatul A., iar pe de altă parte, acesta a întocmit, cum a recunoscut, formalități de preluare/descărcare în/din gestiunea SC F. SRL, fără să urmeze, ca în cazul altor persoane, formalitățile de refacturare a bunurilor pe numele persoanei fizice.
Contrar opiniei judecătorului fondului, Înalta Curte a apreciat că faptele inculpaților legate de sesizarea organelor judiciare de către numita C. confirmă activitatea infracțională anterioară a celor doi inculpați și relevă, de o manieră neechivocă, convingerea inculpatului B. cu privire la „promisiunea" coinculpatului prim-procuror A. de asigurare a influențării conduitei organelor judiciare în sensul dorit de el.
Prealabil, se reține din actele și lucrările dosarului că, la data respectivă, între inculpatul B. și numita C.(salariată a societății numitului B.) existau relații personale speciale, necontestate de aceștia, relații care au cauzat comportamentul soțului acesteia legat de luarea telefonului mobil.
Probele administrate au relevat că cei doi (B. și C.) erau nemulțumiți de faptul că sesizarea făcută de C. fusese înregistrată de organele de poliție la „petiții", iar nu la „penal"; așa cum a rezultat din interceptările convorbirilor telefonice de la dosar, scopul înregistrării sesizării la „penal" era asigurarea unui „mijloc de presiune" asupra fostului soț (existența unei cauze penale, cu perspectiva unei sancțiuni penale severe pentru infracțiunea de „furt calificat") pe fondul încheierii procesului de divorț și exercitării drepturilor părintești („să nu o mai viziteze pe aceasta pentru a-și vedea copilul'), ambii fiind hotărâți ca, ulterior, după un anumit timp, să renunțe la „plângere".
În acest scop, inculpatul B. a luat legătura cu inculpatul prim-procuror A., atât convorbirile telefonice, cât și martorii audiați relevând o „precipitare" a activității celor doi inculpați, inclusiv implicarea altor persoane, precum și preocuparea pentru „elaborarea" unor documente din care să rezulte că respectivul telefon mobil era proprietatea firmei (întocmirea în mod nereal a unei facturi pe firma SC F. SRL), astfel cum s-a arătat în rechizitoriu.
Cu privire la aceste aspecte, s-a apreciat că sunt elocvente următoarele elemente de fapt ce rezultă din probatoriul administrat (interceptarea convorbirilor telefonice și declarațiile martorilor coroborate, în parte, cu cele ale inculpaților), inclusiv cu privire la raporturile interpersonale dintre aceștia și la „promisiunea" inculpatului prim-procuror A., astfel cum fusese „înțeleasă" de inculpatul B. încă de la începutul activității infracționale și pe parcursul întregii perioade de timp:
B.: A zis că o să ne rezolve problema ! El, are datorii morale și materiale față de mine.
A.: Ați putea-o, să o trimiteți luni dimineață pe doamna la domnul comisar șef K.K.?
B.: Îhî!
A.: Vă rog eu mult de tot! Bine?
B.: Vezi că mă sună A.. M-asculți?
C.: Așa! Da, te ascult!
B.: Și. aia. trebuie să mergi luni acolo la. da o să mergem împreună!
C.: Unde să merg?
B.: Până la cineva la. la poliție!
C.: De ce?
B.: Păi a. povestit A. și, probabil că, să mai dai o declarație ceva!."
Față de cele menționate anterior, Înalta Curte, în baza probelor administrate, a reținut următoarele:
Fapta inculpatului A., care în calitate de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă Curte de Apel, în perioada 2007 - 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit de la inculpatul B., administrator al SC F. SRL cu sediul în municipiul Rm. Vâlcea, în două rânduri, bunuri electronice și electrocasnice în valoare de 5.215,70 lei, care au fost facturate și plătite de această societate comercială, și, în patru rânduri, a primit de la același inculpat servicii constând în executarea unor lucrări (materiale și manopera aferentă) la imobilele proprietatea sa sau la imobilul proprietatea fiicei sale, numita S.S., în valoare totală de 11.288,53 lei, lucrări executate de SC F. SRL, fără să fie facturate și plătite, inculpatul A., având influență reală sau lăsând să se înțeleagă că are influentă asupra organelor politiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție județean Vâlcea, asupra procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât și a procurorilor de la parchetele arondate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru ca dosarele în care se efectuau cercetări față de inculpatul B. și față de salariați ai SC F. SRL, cât și dosarele formate ca urmare a plângerilor inculpatului B. sau a persoanelor apropiate acestuia, să primească soluții favorabile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 257 C. pen. ant. rap. la art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. ant.
Fapta inculpatului B. care, în calitate de administrator al SC F. SRL cu sediul în municipiul Rm. Vâlcea, în perioada 2007 - 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a dat inculpatului A., prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă curte de apel, în două rânduri bunuri electronice și electrocasnice în valoare de 5.215,70 lei, care au fost facturate și plătite de către SC F. SRL, și, în patru rânduri, servicii constând în executarea unor lucrări (materiale și manoperă) la imobilele proprietatea inculpatului A. sau la imobilul proprietatea fiicei acestuia, numita S.S., în valoare totală de 11.288,53 lei, lucrări executate de SC F. SRL, fără să fie facturate și plătite, inculpatul A., având influență sau lăsând să se înțeleagă că are influență asupra organelor poliției judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție județean Vâlcea, asupra procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât și a procurorilor de la parchetele arondate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru ca dosarele în care se efectuau cercetări față de inculpatul B. și față de salariați ai SC F. SRL, cât și dosarele formate ca urmare a plângerilor inculpatului B. sau a persoanelor apropiate acestuia să primească soluții favorabile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. ant.
Având în vedere datele ce caracterizează persoana celor doi inculpați, care însă nu au relevanța judiciară a circumstanțelor atenuante, dar și perioada de timp scursă de la data săvârșirii infracțiunilor, care nu poate fi imputată acestora, Înalta Curte a apreciat, sub aspectul individualizării pedepselor (cuantum și modalitate de executare), că aplicarea unor pedepse egale cu minimul special al textului incriminator al faptei (fără sporirea cuantumului pedepsei având în vedere forma continuată a infracțiunilor), precum și aplicarea modalității de executare neprivativă de libertate reglementată de art. 81 C. pen. ant. (suspendarea condiționată a executării pedepsei), este de natură a răspunde, pe de o parte, criteriilor generale de individualizare a pedepsei și scopului acesteia, proporționalității necesare între gravitatea concretă a infracțiunii și datele personale ale infractorului, iar pe de altă parte, jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la remediile duratei procedurilor judiciare penale și soluționarea cauzei penale la un timp îndelungat de la data săvârșirii faptelor, în măsura în care aceste durate nu pot fi imputate acuzatului.
Din această perspectivă, a individualizării cuantumului pedepsei și modalității de executare a acesteia, Înalta Curte a apreciat, în considerarea art. 5 C. pen., că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară datei de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a N.C.P.).
Așa cum s-a arătat anterior, Înalta Curte a apreciat că textul care incriminează în N.C.P. (art. 291 C. pen.) fapta vânzătorului/traficantului de influență nu prevede condiții noi, inexistente în textul art. 257 C. pen. ant., ci are menirea de a înlătura, pe viitor, reiterarea unei jurisprudențe anterioare minoritară legată de criteriile de delimitare dintre infracțiunea „trafic de influență" și infracțiunea „înșelăciunea", criterii de determinare care au format, de altfel, obiect de interes jurisprudențial (în acest sens, Decizia nr. 35 din 7 mai 2007, pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii).
Textul art. 291 C. pen. actual reia, într-un limbaj mai clar și explicit, prevederile cuprinse anterior în art. 257 C. pen.
În consecință, expresia „care promite", din textul art. 291 C. pen. actual s-a apreciat că nu este o condiție nouă, în plus față de conținutul textului art. 257 C. pen. ant., aceasta având scopul delimitării mai clare a faptelor de înșelăciune de faptele de traficare a influenței; nu în ultimul rând, anterior în prezenta decizie, Înalta Curte a arătat că, chiar și din perspectiva noului text de incriminare, conduita infracțională a inculpatului prim-procuror A. a relevat, în afara oricărui dubiu pentru coinculpatul B. (om de afaceri), o veritabilă „promisiune" că va determina pe funcționarii publici aflați în coordonarea/subordonarea sa (polițiști și procurori) să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, cu referire la dosarele aflate pe rolul organelor judiciare, și în care avea un interes (fie personal, fie al firmei sale ori persoanelor aflate într-o anumită legătură cu el sau cu firma sa).
Expresia „care promite"prev. de art. 291 C. pen. actual are menirea, pe lângă delimitarea mai clară în practica judiciară a infracțiunii „trafic de influență" de infracțiunea „înșelăciune", să elimine orice echivoc cu privire la caracterizarea activității traficantului de influență în sensul realizării unui act de corupție. În sfârșit, această expresie, folosită de legiuitor în art. 291 C. pen. actual, are și menirea clarificării disputelor doctrinare și jurisprudențiale anterioare cu privire la elementul laturii subiective (intenție directă sau indirectă, ori numai intenție directă).
IV. Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat recurs în casație inculpatul A. la data de 10 decembrie 2015.
Prin Încheierea nr. 48/RC din 15 februarie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015 a admis cererea formulată de recurentul inculpat A. și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen.
În baza art. 440 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 213/A din 9 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/42/2011*.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la plata sumei de 190 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 90 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, în esență, instanța a reținut că, deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 435 - 438 C. proc. pen., în sensul că cererea a fost formulată în termenul legal (având în vedere că decizia atacată nu a fost niciodată comunicată in extenso părților și procurorului), de un inculpat, prin intermediul unui avocat cu drept de a pune concluzii la Înalta Curte de Casație și Justiție și cuprinde mențiunile formale obligatorii, cu indicarea inclusiv a cazului de recurs în casație și a motivării acestuia, nu este întrunită cerința prevăzută de art. 434 alin. (1) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția celor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
V. Prin Decizia nr. 915 din 29 septembrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii nr. 48/RC din 15 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/1/2015.
A anulat încheierea atacată și a dispus rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A.
A trimis la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuent, în cuantum de 65 lei, s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
Dosarul a fost înregistrat la secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit repartizării aleatorii, sub nr. x/1/2017, la data de 18 octombrie 2017.
În cauză, a fost stabilit, prim termen la data de 9 noiembrie 2017, pentru discutarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație.
Prin încheierea din ședința Camerei de consiliu din data de 9 noiembrie 2017,a fost amânată cauza și s-a acordat termen de judecată la data de 7 decembrie 2017 pentru îndeplinirea procedurii prevăzută de dispozițiile art. 439 C. proc. pen.
Prin încheierea din data de 07 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., s-a desființat Decizia penală nr. 213/A din data de 09 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în Dosarul nr. x/42/2011* și, s-a dispus trimiterea cauzei în vederea soluționării pe fond a recursului în casație.
Prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
În motivarea cererii de recurs în casație formulat, inculpatul A., prin apărător, a indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că instanța a dispus condamnarea sa pentru o faptă care nu era prevăzută nici de legea penală în vigoare la momentul comiterii acesteia și nici de legea nouă, activă la momentul soluționării apelului. În acest sens, a arătat că, pentru a se dispune condamnarea, fapta analizată în concret trebuie să întrunească toate elementele constitutive ale infracțiunii, astfel cum sunt ele prevăzute de norma de incriminare, ceea ce nu este cazul în speță. Or, în cauză nu este îndeplinită cerința, prevăzută de textul ce incriminează infracțiunea de trafic de influență, ca vânzătorul să promită că îl va determina pe funcționarul public vizat să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, în mod greșit instanța de apel apreciind că promisiunea nu trebuie obligatoriu să îmbrace o formă expresă, neechivocă.
VI. Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reține că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
În același sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.
Instanța de casație nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.
Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.
Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.
Așa cum s-a arătat anterior, Înalta Curte apreciază că textul care incriminează în N.C.P. (art. 291 C. pen.) fapta vânzătorului, traficantului de influență nu prevede condiții noi, inexistente în textul art. 257 C. pen. ant., ci are menirea de a înlătura, pe viitor, reiterarea unei jurisprudențe anterioare minoritară legată de criteriile de delimitare dintre infracțiunea „trafic de influență" și infracțiunea „înșelăciunea", criterii de delimitare care au format, de altfel, obiect de interes jurisprudențial (în acest sens, Decizia nr. 35 din 7 mai 2007, pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii).
Textul art. 291 C. pen. actual reia, într-un limbaj mai clar și explicit, prevederile cuprinse anterior în art. 257 C. pen.
Înalta Curte reține că, în cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen. (1969) raportat la art. 5, art. 6, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și cu aplicarea art. 5 C. pen.
Evaluând coroborat întreg materialul probator, în urma unei ample analize (prezentată mai sus) instanța de apel a reținut în mod corect că, fapta inculpatului A., care în calitate de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă Curte de Apel, în perioada 2007 - 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit de la inculpatul B., administrator al SC F. SRL cu sediul în municipiul Rm. Vâlcea, în două rânduri, bunuri electronice și electrocasnice în valoare de 5.215,70 lei, care au fost facturate și plătite de această societate comercială, și, în patru rânduri, a primit de la același inculpat servicii constând în executarea unor lucrări (materiale și manopera aferentă) la imobilele proprietatea sa sau la imobilul proprietatea fiicei sale, numita S.S., în valoare totală de 11.288,53 lei, lucrări executate de SC F. SRL, fără să fie facturate și plătite, inculpatul A., având influență reală sau lăsând să se înțeleagă că are influentă asupra organelor politiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție județean Vâlcea, asupra procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât și a procurorilor de la parchetele arondate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru ca dosarele în care se efectuau cercetări față de inculpatul B. și față de salariați ai SC F. SRL, cât și dosarele formate ca urmare a plângerilor inculpatului B. sau a persoanelor apropiate acestuia, să primească soluții favorabile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 257 C. pen. ant. rap. la art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. ant.
Astfel, potrivit doctrinei juridice, „Elementul material constă în acțiunea de traficare a influenței de către o persoană (care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar), acțiune care se poate realiza prin primirea sau pretinderea unei sume de bani sau a altor foloase, sau prin acceptarea promisiunii unor as fel de foloase, ori acceptarea de daruri pentru a determina pe acel funcționar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu . Pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu interesează dacă intervenția pe lângă funcționar s-a produs sau nu, nici dacă prin intervenție (reală sau presupusă) se urmărește determinarea unei acțiuni licite . sau a unei acțiuni ilicite . ori determinarea unei inacțiuni licite sau a unei inacțiuni ilicite; dezaprobarea exprimată prin incriminarea faptei de trafic de influență privește scopul urmărit de infractor nu ca un rezultat, ci ca o caracterizare a acțiunii de traficare a influenței reale ori presupuse .
Pentru existența elementului material, și deci al infracțiunii de trafic de influență, nu este necesar ca, ulterior, acesta să fi fost urmat de executare, adică de satisfacerea pretenției sau de respectarea promisiunii .De asemenea, nu este necesar ca actul ce intră în atribuțiile funcționarului să fi fost ori nu efectuat; este suficient că s-au primit ori pretins foloase sau că s-au acceptat promisiuni de foloase în vederea determinării funcționarului. Este indiferent faptul că inițiativa aparține traficatului sau persoanei interesate ca influența să fie exercitată.
Ca atare, în raport cu toate considerentele anterioare, instanța de apel a constatat că, în cauză, atât din perspectiva laturii obiective, cat si a laturii subiective, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen. ant. rap. la art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. ant.
În acest sens, Înalta Curte observă în acord cu instanța de apel, că inculpatul în calitate de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă Curte de Apel, în perioada 2007 - 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit de la inculpatul B., administrator al SC F. SRL cu sediul în municipiul Rm. Vâlcea, în două rânduri, bunuri electronice și electrocasnice în valoare de 5.215,70 lei, care au fost facturate și plătite de această societate comercială, și, în patru rânduri, a primit de la același inculpat servicii constând în executarea unor lucrări (materiale și manopera aferentă) la imobilele proprietatea sa sau la imobilul proprietatea fiicei sale, numita S.S., în valoare totală de 11.288,53 lei, lucrări executate de SC F. SRL, fără să fie facturate și plătite, inculpatul A., având influență reală sau lăsând să se înțeleagă că are influentă asupra organelor politiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție județean Vâlcea, asupra procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât și a procurorilor de la parchetele arondate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru ca dosarele în care se efectuau cercetări față de inculpatul B. și față de salariați ai SC F. SRL, cât și dosarele formate ca urmare a plângerilor inculpatului B. sau a persoanelor apropiate acestuia, să primească soluții favorabile, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 257 C. pen. ant. rap. la art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. ant.
Așadar, primirea repetată de către inculpatul prim-procuror A. a bunurilor, materialelor și manoperei aferente menționate în rechizitoriu, cu valori mari, a fost de natură a fi „interpretată" de inculpatul B. ca o veritabilă „promisiune"de influențare a funcționarilor publici aflați în coordonarea, subordonarea prim-procurorului A., în sensul art. 291 C. pen. actual; sub acest aspect, se apreciază că este neîntemeiată cererea apărării de a se constata că noua lege penală este mai favorabilă deoarece ar introduce o condiție în plus față de legea penală anterioară.
Indiferent dacă se examinează textele C. pen. anterior sau ale N.C.P., de esența traficului de influență este, în mod generic, o „promisiune" a vânzătorului de influență de influențare a funcționarului care urmează a îndeplini actul ce interesează cumpărătorul de influență (acest aspect, al „promisiunii", fiind examinat în doctrină încă de la intrarea în vigoare a C. pen. anterior).
Înalta Curte conchide că rolul instanței de casație nu este unul strict formal, de verificare a considerentelor deciziei penale, ci în baza demersului analitic, instanța de casație verifică, în drept, dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.
În cadrul acestui demers, nu poate fi reevaluat materialul probator și să se stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în decizia penală, ci se verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, iar, această verificare nu presupune o schimbare a situației de fapt.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 213/A din data de 09 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2011*.
Va obliga recurentul - inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul - inculpat A., precum și pentru intimatul - inculpat B., în cuantum de câte 90 lei, vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata – inculpată C., în cuantum de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 213/A din data de 09 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2011*.
Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul - inculpat A., precum și pentru intimatul - inculpat B., în cuantum de câte 90 lei, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata - inculpată C., în cuantum de 260 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 ianuarie 2018.