Decizia nr. 917/2017
Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 325/A/2017 din data de 23 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de revizuentul A., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că revizuentul apelant A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., susținând că textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (2) din Constituție, pactele și tratatele la care România este parte, art. 6 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele adiționale nr. 6, 7, 9 și 10 la Convenție. S-a arătat că în tratatele internaționale și pactele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte nu există vreo prevedere în sensul că nu se poate aplica o pedeapsă neprivativă de libertate în cazul în care nu există acordul expres al inculpatului de a presta o muncă în folosul comunității și s-a apreciat că dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. îngrădesc dreptul persoanei de a beneficia de o judecată justă și obiectivă. S-a apreciat că textul art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. este neconstituțional deoarece obligă instanța ca, în lipsa acordului inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, să-i aplice o pedeapsă privativă de libertate și s-a considerat că este necesară punerea în acord a legislației românești cu legislația celorlalte state europene, în care judecătorul poate decide să aplice o pedeapsă neprivativă de liberate și în lipsa manifestării de voință a inculpatului pentru a presta o muncă în folosul comunității.
Curtea a apreciat că analiza admisibilității unei cereri de sesizare a Curții Constituționale presupune verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.
Ca atare, s-a apreciat că judecătorul sau instanța de judecată în fața căreia se invocă o astfel de excepție de către părți sau procuror își va limita analiza exclusiv asupra condițiilor de admisibilitate, fără a se putea substitui instanței de control constituțional, singura îndreptățită să analizeze dacă textul legal criticat este conform normelor constituționale.
Curtea a constatat că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. care se referă la una dintre condițiile care se cer a fi întrunite pentru a se putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Ținând seama de faptul că obiectul prezentei cauze îl constituie apelul declarat de revizuentul A. împotriva unei sentințe penale prin care, încă din etapa admisibilității în principiu, a fost respinsă cererea de revizuire pe care a formulat-o împotriva unei hotărâri definitive prin care s-a dispus condamnarea sa, iar excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., incidente doar în faza judecății, când instanța evaluează modalitățile de individualizare a executării pedepsei, Curtea a apreciat că aceasta nu are legătură cu obiectul cauzei, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate în sensul ca norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Împotriva acestei dispoziții de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 325/A/2017 din data de 23 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat apel condamnatul A..
Prin motivele de apel formulate, condamnatul A. a reiterat aspectele expuse prin cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., în sensul că textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (2) din Constituție, pactele și tratatele la care România este parte, art. 6 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele adiționale nr. 6, 7, 9 și 10 la Convenție, fiind necesară punerea în acord a legislației românești cu legislația celorlalte state europene, în care judecătorul poate decide să aplice o pedeapsă neprivativă de liberate și în lipsa manifestării de voință a inculpatului pentru a presta o muncă în folosul comunității.
Prioritar analizării motivelor invocate de către condamnatul A., Înalta Curte apreciază că se impune identificarea cadrului procesual aferent căii de atac ce formează obiectul cauzei pendinte, urmând ca apelul declarat în cauză să fie recalificat ca fiind recurs.
În acest sens, instanța supremă are în vedere Decizia nr. 321 din 9 mai 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (publicată în M. Of. nr. 580 din 20 iulie 2017), prin care s-a reținut că recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înțeles drept o cale extraordinară de atac în condițiile C. proc. civ. sau penală, după caz, fiind o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Astfel, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, calea de atac a recursului își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile.
Raportat la statuările instanței de contencios constituțional, Înalta Curte constată că obiectul cauzei pendinte îl constituie calea de atac a recursului declarat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 325/A/2017 din data de 23 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.
Analizând recursul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 325/A/2017 din data de 23 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. invocată de condamnatul A., Înalta Curte reține că, din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată, respectiv, aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
În analiza acestor condiții, în prezenta cauză, este incontestabil faptul că excepția a fost invocată de către condamnatul A. în fața unei instanțe judecătorești, respectiv Curtea de Apel Oradea și vizează dispoziții din legi în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, în acord cu instanța Curții de Apel, instanța de control judiciar apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.
Așadar, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal.
Înalta Curte notează că sintagma „legătura cu soluționarea cauzei” privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată. Altfel spus, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.
Se constată că, prin motivele invocate, condamnatul A. nu a adus critici cu privire la decizia penală recurată, ci doar a reiterat aspectele de neconstituționalitate a textului de lege invocat prin cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată la prima instanță.
Or, având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., astfel cum a reținut și prima instanță, soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de către condamnatul A. cu referire la modul în care instanța a evaluat modalitățile de individualizare a executării pedepsei aplicate acestuia, nu poate avea o înrâurire cu privire la soluția ce s-a pronunțat în cauză, câtă vreme obiectul cauzei în care a fost invocată această excepție îl reprezintă apelul declarat de revizuentul A. împotriva unei sentințe penale prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire pe care a formulat-o împotriva unei hotărâri definitive de condamnare.
Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în mod judicios, instanța de fond a apreciat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. invocată nu are legătură cu situația juridică a condamnatului A., acesta criticând în realitate, modalitatea în care aceste dispoziții legale au fost aplicate de către instanța care a dispus condamnarea sa.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 325/A/2017 din data de 23 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 325/A/2017 din data de 23 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 septembrie 2017.