Magistrat. Abatere disciplinară. Atitudine nedemnă în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu
Legea nr. 303/2004, art. 4, art. 99 lit. c), art. 100 lit. d)
Legea nr. 161/2003, art. 104
Atitudinea inadecvată caracterului solemn al şedinţei de judecată şi comportamentul nepotrivit pe care pârâtul judecător le-a manifestat în şedinţă publică, constând în modalitatea de interpelare a părţilor civile şi a avocaţilor acestora, manifestând o atitudine amuzantă, precum şi susţinerea unui dialog judecător - avocat - părţi civile, fără relevanţă juridică, ci doar cu intenţia de a şicana şi de a evidenţia eventualele greşeli de drept material sau procesual ale acestora, făcând aprecieri nepotrivite cu privire la calitatea şi conţinutul memoriilor depuse la acel termen de părţi, sunt de natură să atragă răspunderea disciplinară pentru fapta prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. c) din Legea nr. 302/2004, răspundere care derivă din exigența de care judecătorul trebuie să dea dovadă prin comportamentul său, atât în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cât şi în afara acestora.
Î.C.C.J, Completul de 5 judecători, decizia civilă nr. 333 din 11 decembrie 2017
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului X., judecător în cadrul Judecătoriei Y., cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) şi art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constând în atitudini nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii şi, respectiv, exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă.
În drept, Inspecţia Judiciară şi-a întemeiat acţiunea disciplinară pe dispoziţiile art. 98 - 101 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată şi pe cele ale art. 44 - 46 din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată.
2. Soluţia instanţei de disciplină
Prin Hotărârea nr. 6 J din 28.03.2017, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători în materie disciplinară, s-a admis în parte acţiunea disciplinară şi, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a aplicat pârâtului X. - judecător în cadrul Judecătoriei Y., sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din acelaşi act normativ.
Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară exercitată pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II a raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa disciplinară a reţinut, în esenţă, că faptele pârâtului judecător, astfel cum au fost redate în acţiunea disciplinară cu referire la atitudinea adoptată pe parcursul desfăşurării şedinţei de judecată din data de 8 iulie 2016 şi cum rezultă din ansamblul probelor administrate, întrunesc elementele constitutive impuse de textul legal menţionat pentru atragerea răspunderii disciplinare.
Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art.991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de disciplină a reţinut, în esenţă, că, raportat la particularităţile speţei, nu se poate stabili existenţa unei nesocotiri, sub forma gravei neglijenţe, a normelor de drept procesual, în condiţiile în care, titularul acţiunii disciplinare pune în discuţie însuşi modul de interpretare şi aplicare a unor norme de drept de către magistrat şi, implicit, raţionamentul logico-juridic al acestuia, aspecte care nu pot forma obiectul unei verificări disciplinare, putând fi cenzurate doar în cadrul căilor de atac expres prevăzute de lege.
La individualizarea sancţiunii, s-au avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, consecinţele faptelor săvârşite de magistratul în cauză.
Sub aspectul gravităţii deosebite a faptei, s-a reţinut ca fiind relevantă împrejurarea că atitudinea manifestată de pârât în respectiva şedinţă de judecată a ajuns la cunoştinţa publicului, fiind intens mediatizată în presa locală şi naţională şi atrăgând un cert prejudiciu de imagine, credibilitate şi reputaţie.
3. Cererea de recurs
Împotriva Hotărârii nr. 6/J/2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători în materie disciplinară, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă, a declarat recurs pârâtul X.
Chiar dacă nu în mod explicit, recurentul a criticat soluţia dată acţiunii disciplinare exclusiv cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr.303/2004, învederând, în esenţă, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.
Cu referire punctuală la situaţia factuală reţinută din această perspectivă în hotărâre, respectiv, la particularităţile concrete ale cauzei penale examinate şi la modul în care a condus dezbaterile în acea cauză în şedinţa de judecată din data de 8.07.2014, autorul recursului a susţinut legalitatea măsurilor pe care le-a dispus în dosar şi a arătat, în esenţă, că, atât prin întreaga sa atitudine, cât şi prin măsurile dispuse, nu a făcut altceva decât să respecte dispoziţiile procedurale incidente.
Consideră recurentul că instanţa de disciplină s-a subrogat în atribuţiile judecătorului de caz şi a redat sau a interpretat în mod incorect comportamentul său, fără a indica probele în dovedirea faptei sau a vinovăţiei şi dispoziţiile legale încălcate şi fără a avea în vedere şi atitudinea procesuală a celorlalţi participanţi la actul de justiţie.
Magistratul a menţionat că, în speţa penală de referinţă, a existat, într-adevăr, o stare de tensiune a părţilor, care, însă, nu-i poate fi imputată, cum nu i se poate reproşa nici lipsa de sensibilitate, deoarece judecătorul cauzei trebuie să soluţioneze cauza imparţial şi detaşat de aspectele emoţionale ale pricinii. Tot astfel, s-a arătat că a existat şi o provocare a sa la manifestările reproşate, generată de înverşunarea avocaţilor părţilor împotriva sa.
Cât priveşte dialogul pe care l-a avut cu părţile şi cu avocaţii, apreciază că acesta s-a impus pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi s-a realizat în limitele procedurale şi regulamentare.
Recurentul apreciază că, în mod greşit, s-a stabilit existenţa urmărilor prejudiciabile ale faptei imputate, în condiţiile în care, pe de o parte, nu s-a dovedit, în opinia sa, existenţa unei atitudini defăimătoare în şedinţă şi nici în afara acesteia (discuţiile fiind purtate în mod public, în sală), iar, pe de altă parte, minorii nu au fost prezenţi la dezbateri.
S-a mai susţinut prin recurs că instanţa nu a analizat şi nu a acordat semnificaţia cuvenită nici procesului-verbal întocmit de inspectorii judiciari la data de 22.07.2016, cu ocazia verificărilor directe efectuate la sediul judecătoriei, invocat în apărare, în care s-a consemnat faptul că „preşedintele completului de judecată a condus şedinţa de judecată într-o manieră echilibrată, calmă şi echidistantă" şi că „în cauzele apelate anterior dosarului nr. x/212/2014, dezbaterile s-au desfăşurat fără a se remarca incidente”.
În concluzie, recurentul a solicitat „interpretarea cu bună credinţă” a dispoziţiilor legale în baza cărora a fost sancţionat, admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii disciplinare exercitate împotriva sa.
4. Apărările intimatei
Intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, solicitând punctual şi motivat, în esenţă, în principal, în temeiul art. 489 alin. (l) şi (2), cu aplicarea art. 486 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură civilă, constatarea nulităţii cererii de recurs, întrucât aceasta nu ar fi motivată potrivit exigenţelor procedurale, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
5.Procedura derulată în recurs
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din codul menţionat.
Având în vedere că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 din Codul de procedură civilă, precum şi condiţiile de admisibilitate, conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea din data de 13.11.2017, în acord cu concluziile raportului, completul de filtru a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată de intimata Inspecţia Judiciară şi a admis în principiu recursul dedus judecăţii.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.
Pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentului, instanţa de disciplină a reţinut că, prin atitudinea adoptată pe parcursul desfăşurării şedinţei de judecată din data de 8.07.2016, judecătorul X. a depăşit cadrul legal de desfăşurare a procesului penal, întrucât a iniţiat şi a menţinut un dialog cu un avocat, manifestând o atitudine amuzată, improprie caracterului solemn al şedinţei de judecată, făcând aprecieri nepotrivite cu privire la calitatea şi conţinutul memoriilor depuse la acel termen de părţile civile, memorii care vizau demersul părinţilor de a determina instanţa să revină asupra măsurii de audiere a minorilor.
De asemenea, s-a stabilit că, în timpul aceleiaşi şedinţe de judecată, magistratul a iniţiat, cu fiecare dintre părţile civile, discuţii directe, care au căpătat aspectul unui veritabil interogatoriu la care au fost supuşi părinţii minorilor cu privire la care, anterior, completul de judecată dispusese audierea.
Instanţa de disciplină a considerat că maniera în care pârâtul judecător a condus respectiva şedinţă de judecată, din perspectiva discuţiilor neprocedurale avute cu părţile civile şi cu avocaţii acestora, a fost de natură a afecta solemnitatea şedinţei.
S-a subliniat că şedinţa de judecată din data de 8.07.2017 s-a desfăşurat pe fondul unor tensiuni determinate de măsura dispusă anterior de judecător cu privire la audierea minorilor, astfel încât, procedând în modalitatea arătată, pârâtul nu a făcut decât să amplifice această stare, generând discuţii conflictuale, care au avut un impact negativ asupra imaginii judecătorului şi a justiţiei în general.
Secţia pentru judecători a mai reţinut că modalitatea de interpelare a părţilor civile şi a avocaţilor acestora în şedinţa de judecată, precum şi susţinerea unui dialog judecător – avocat - părţi civile, fără relevanţă juridică, ci doar cu intenţia de a şicana şi de a evidenţia eventualele greşeli de drept material sau procesual ale acestora, insistând că instanţa este suverană în luarea unei decizii, se circumscriu laturii obiective ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr.303/2004.
Primul motiv de recurs, invocat generic, vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază soluţia instanţei de disciplină, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă.
Potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.
Aspectele expuse de recurent nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată, fiind contrazise de conţinutul hotărârii. Examinând modul în care instanţa de disciplină a analizat pe fond acţiunea disciplinară şi apărările recurentului, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă atât prevederile art. 425 din Codul de procedură civilă, cât şi dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la: descrierea faptelor, încadrarea juridică a acestora, temeiul de drept al aplicării sancţiunii, la sancţiunea aplicată şi la motivele care au stat la baza aplicării acesteia, precum şi la motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtului judecător, astfel încât nu se poate reţine o nemotivare a acesteia.
Susţinerea recurentului, în sensul că nu au fost indicate dispoziţiile legale încălcate, este lipsită de fundament, întrucât, în cuprinsul hotărârii atacate, s-a reţinut în mod explicit că atitudinea şi comportamentul magistratului contravin dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art. 5 alin.(2) lit. d) şi e) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, art. 14 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi nu corespund nici Avizului nr. 3 din 19 noiembrie 2002 emis de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni şi nici Declaraţiei privind etica judiciară de la Londra din 2010.
Chiar şi eventualele ipoteze privind motivarea contradictorie sau străină cauzei sunt contrazise de conţinutul hotărârii Secţiei pentru judecători, în care se regăsesc considerentele care susţin soluţia instanţei de disciplină, cu referire punctuală la aspectele invocate în apărare, ca şi argumentele pentru care acestea au fost înlăturate ca neconcludente, expunerea fiind logică şi coerentă, precum şi în acord cu normele legale incidente.
De asemenea, din conţinutul hotărârii, se constată că faptele au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esenţiale pentru pronunţarea soluţiei, astfel încât, nu este incident nici cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, motivarea corespunzătoare permiţând verificarea conformităţii hotărârii atacate, cu legea.
Şi în ceea ce priveşte criticile expuse, chiar dacă nu în mod explicit, prin prisma ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”.
Potrivit dispoziţiilor art. 104 din Legea nr. 161/2003: „magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia”.
Aceste dispoziţii se completează cu cele ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, să
respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
În acest context, se impun a fi reţinute dispoziţiile art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, conform cărora: „Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate”.
De altfel, în Codul deontologic aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, un întreg capitol reglementează „Demnitatea şi onoarea profesiei de judecător sau procuror”.
Din interpretarea literală, sistematică şi teleologică a tuturor textelor normative mai sus menţionate, rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraţilor, integrat statutului profesional al acestora, implică respectarea obligaţiei de a avea o comportare corectă, demnă şi rezervată, de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei, responsabilitatea în menţinerea imaginii justiţiei şi a statutului magistratului fiind o îndatorire profesională.
În speţă, i se impută recurentului atitudinea inadecvată caracterului solemn al şedinţei de judecată şi comportamentul nepotrivit pe care le-a manifestat în şedinţă publică, la două termene, în timp ce judeca o cauză penală.
Cu just temei, pe baza materialul probator administrat, instanţa de disciplină a dedus existenţa laturii obiective a abaterii în discuţie, fiind demonstrat fără dubiu că, în timpul soluţionării dosarului nr. x/212/2014, recurentul judecător a avut un comportament inadecvat faţă de persoanele vătămate şi faţă de avocaţii acestora, făcând aprecieri nepotrivite şi înţelegând să îşi impună punctul de vedere prin iniţierea unui dialog fără relevanţă juridică, perceput ca un veritabil interogatoriu, cu fiecare dintre părţile civile prezente (părinţi ai minorilor), insistând cu privire la aducerea minorilor în faţa instanţei, fără să manifeste grijă şi consideraţie faţă de sentimentele acestora, fapt ce a fost de natură a induce dubiul cu privire la preocuparea magistratului de a asigura respectarea intereselor minorilor sub aspectul unei audieri care să nu-i afecteze emoţional.
Din această perspectivă şi având în vedere că relativ la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II a raportat la art.991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 acţiunea disciplinară a fost respinsă, se vor înlătura, ca lipsite de relevanţă, menţiunile recurentului privind preocuparea pentru respectarea dispoziţiilor procedurale, aspect ce nu a fost analizat sau contestat, fapta ce a condus la sancţionarea sa constând în nerespectarea obligaţiilor de a manifesta calm, răbdare, politeţe şi imparţialitate faţă de justiţiabili, martori, avocaţi şi alte persoane, în timpul exercitării atribuţiilor profesionale, precum şi de a se abţine de la orice comportament, act sau manifestare, de natură să altereze încrederea în imparţialitatea sa.
Dat fiind că toate criticile formulate vizează exclusiv abaterea prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, semnificativ pentru soluţionarea recursului pendinte nu este dacă măsurile dispuse de judecător au fost sau nu legale, ci dacă atitudinea şi comportamentul domnului judecător au corespuns standardelor profesionale.
Nu se poate reţine, în sensul propus de autorul recursului, că judecătorul ar fi fost provocat de către avocaţii părţilor şi că discuţia respectivă s-ar fi impus în context procedural, pentru asigurarea solemnităţii şedinţei de judecată, deoarece, aşa cum s-a expus, nu se reproşează magistratului demersul procedural în sine, care, în situaţia în care ar fi fost exercitat într-o manieră indiscutabilă de calm, răbdare, politeţe, rezervă şi imparţialitate, nu putea constitui element material al unei abateri disciplinare.
Nu are semnificaţia acordată de autorul recursului nici procesul-verbal întocmit de inspectorii judiciari la data de 22.07.2016, cu ocazia verificărilor directe efectuate la sediul judecătoriei, în care s-a consemnat într-un anume context că „preşedintele completului de judecată a condus şedinţa de judecată într-o manieră echilibrată, calmă şi echidistantă" şi că „în cauzele apelate anterior dosarului nr. x/212/2014, dezbaterile s-au desfăşurat fără a se remarca incidente, pentru că aceste aspecte excedează obiectul cenzurii în speţă, acţiunea disciplinară vizând atitudinea şi comportamentul judecătorului manifestate în timpul dezbaterilor de la termenul din 8 iulie 2016.
Ca atare, se impune a se considera că fapta în discuţie, sub aspectul laturii obiective, întruneşte cerinţele prevăzute de textul legal incriminator mai sus menţionat.
Nici în privinţa existenţei laturii subiective, concluzia instanţei disciplinare nu este
criticabilă, Secţia pentru judecători deducând în mod corect, din interpretarea întregului context factual conturat de probele administrate, existenţa intenţiei indirecte, întrucât atitudinea psihică a judecătorului a fost aceea de a fi prevăzut şi acceptat rezultatele faptelor sale, chiar dacă nu le-a urmărit.
Ca atare, şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, se constată că Secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut corect vinovăţia recurentului pârât, redarea exactă a conţinutului dialogului judecătorului cu părţile dovedind existenţa elementului intenţional, volitiv, de natură a atrage răspunderea disciplinară.
Consecinţa imediată şi directă a acestei conduite, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, constă în deteriorarea încrederii şi a respectului faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii şi prestigiului justiţiei, ca sistem şi serviciu public.
Aprecierile personale ale judecătorului recurent, cu privire la lipsa urmărilor imediate ale conduitei sale, sunt, pe de o parte, în contradicţie cu opiniile exprimate atât de către participanţii la actul de justiţie, cât şi de către mass-media, replicile şi comportamentul magistratului fiind prezentate şi dezbătute public.
Pe de altă parte, aceste aprecieri sunt irelevante, întrucât răspunderea disciplinară a judecătorului derivă din exigenţa de care acesta trebuie să dea dovadă prin comportamentul său, atât în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cât şi în afara acestora, respectiva exigenţă fiind stabilită în temeiul unor aspecte obiective şi nu pe baza evaluărilor personale.
Conţinutul articolului apărut pe site-ul www(…)ro în data de 11.07.2016 confirmă nu numai starea de fapt corect reţinută de instanţa de disciplină, dar şi îndoielile create cu privire la probitatea judecătorului, la lipsa de părtinire a acestuia, precum şi deteriorarea imaginii justiţiei, a încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat şi de eficienţa sistemului judiciar.
Aspectele ce vizează aprecierile pozitive ale activităţii profesionale a recurentului, în susţinerea cărora s-au depus înscrisuri, nu pot înlătura caracterul culpabil al faptei ce-i este imputată.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, susţinerile recurentului-pârât nu pot atrage aplicarea unei sancţiuni mai puţin aspre.
În contextul examinat, se constată că, la individualizarea sancţiunii, s-au respectat pe deplin criteriile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, precum şi principiul proporţionalităţii şi gradualităţii, dându-se o corectă valenţă caracterului grav al faptei, în raport cu care, aspectele pozitive privitoare la propria carieră profesională nu pot să-l îndreptăţească pe recurentul-pârât la aplicarea unei sancţiuni mai uşoare.
Cu pregătirea profesională meritorie pe care o invocă, magistratul în cauză ar fi trebuit să cunoască şi să respecte obligaţiile legale şi deontologice care incumbă statutului de judecător.
Se constată, aşadar, pe de o parte, că faptele reproşate recurentului judecător intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum în mod just şi cu bună-credinţă, a fost reţinut de către instanţa de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei, a urmărilor prejudiciabile şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, ceea ce susţine legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menţionat iar, pe de altă parte, că sancţiunea a fost judicios aplicată.
Prin urmare, în baza dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul.