Infracţiunea de spălare a banilor. Art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiunea de spălare a banilor
Indice alfabetic: Drept penal
- infracţiunea de spălare a banilor
Legea nr. 656/2002, art. 29 alin. (1) lit. b)
Încheierea unui contract de asistenţă juridică, în care se reflectă voinţa reală a părţilor şi în temeiul căruia s-a efectuat plata onorariului, nu are semnificaţia ascunderii sau a disimulării adevăratei naturi a provenienţei banilor, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, chiar dacă pentru suma de bani reprezentând onorariul nu s-a emis o chitanţă.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 380/A din 6 noiembrie 2017
Prin sentinţa nr. 110/P.I. din 21 noiembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., avocat, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.
Împotriva hotărârii pronunţată de prima instanţă a formulat apel, între alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând apelul declarat conform art. 420 şi urm. C. proc. pen., constată că este nefondat.
Probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti evidenţiază, ca stare de fapt, următoarele:
A. Inculpatul A. este avocat, acordând asistenţă juridică în materie civilă. În virtutea acestei calităţi, în cursul anului 2012, martorul denunţător B., reprezentant al societăţii C., l-a contactat pe inculpatul A., solicitându-i să promoveze o acţiune în constatare, în contradictoriu cu societatea D. pentru reţinerea nelegală a unui container cu agent refrigerant, fiind încheiat contractul de asistenţă juridică din 9 ianuarie 2012, ce a avut ca obiect „asistenţă juridică, reprezentare şi redactare acte juridice”, stabilindu-se un onorariu de 1.500 lei. La câteva zile, inculpatul a mai cerut, pentru acelaşi litigiu, suma de 1.500 lei, fiind emise chitanţele şi facturile corespunzătoare.
În aceeaşi perioadă, martorul denunţător B. i-a spus inculpatului A. că este parte într-un alt litigiu aflat pe rolul Judecătoriei Oradea ce avea ca obiect dezbaterea succesorală, rugându-l pe inculpat să se intereseze despre stadiul dosarului.
Urmare a discuţiilor purtate între inculpat şi martorul denunţător B., a fost încheiat contractul de asistenţă juridică din 15 mai 2012, având ca obiect „reprezentarea şi asistarea în faza de executare silită a sentinţei civile pronunţată în dosarul nr. X. al Judecătoriei Oradea.”
La pct. 1.3 din contract, părţile au convenit asupra unui onorariu de 2.000 lei, iar pe lângă acesta, părţile de comun acord au stabilit un onorariu de succes în cuantum de 5.000 lei în situaţia în care, în urma licitaţiei, clientul (martorul denunţător B.) va cumpăra imobilul la suma maximă de 45.000 lei.
Contractul a fost semnat de inculpatul A., respectiv martorul denunţător B., inculpatul primind de la acesta suma de 2.500 lei, nefiind eliberată o chitanţă.
Dosarul nr. X. al Judecătoriei Oradea - cu privire la care martorul denunţător i-a solicitat inculpatului să verifice stadiul procesual şi reprezentarea intereselor sale în faza de executare silită - a avut ca obiect succesiune şi sistare indiviziune, ca urmare a dezbaterii moştenirii lăsată de defunctul B. pentru moştenitorii B. - fiu, E. fiică şi F. fiică.
Prin sentinţa civilă nr. 1514 din 25 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria Oradea, s-a admis acţiunea formulată de E. în contradictoriu cu pârâţii B. şi F.; a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de B.; a constatat că au calitate de moştenitori E., B. şi F., în calitate de fii, în cotă de 1/3 fiecare; a constatat că masa succesorală se compune din imobil, casă şi teren, în valoare de 75.000 lei; a dispus sistarea stării de indiviziune; a atribuit lui E. în întregime imobilul menţionat mai sus, obligând-o pe aceasta la o sultă în cuantum de 23.418,78 lei în favoarea lui B. şi 23.006,2 lei în favoarea lui F.
Hotărârea a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 638/R din 14 iunie 2012 a Tribunalului Bihor, prin respingerea, ca perimat, a recursului civil introdus de recurenţii E. şi F.
Cu privire la suma de 2.500 lei, se susţine că 2.000 lei au fost reţinuţi de inculpat, iar 500 lei au fost daţi pentru executorul judecătoresc G., inculpatul lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra acestuia şi că îl poate determina ca în dosarul execuţional să organizeze o licitaţie cu încălcarea legii, în urma căreia martorul denunţător B. să fie singurul participant al licitaţiei şi să achiziţioneze imobilul cu suma maximă de 45.000 lei, în condiţiile în care acesta a fost evaluat la suma de 95.800 lei.
Pentru suma de 2.000 lei, parchetul susţine că inculpatul a disimulat-o ca onorariu de avocat, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei banilor, şi anume de a o folosi pentru exercitarea influenţei asupra executorului judecătoresc G., în scopul obţinerii de către martorul denunţător B. a imobilului la un preţ subevaluat.
B. Parchetul porneşte de la o premisă greşită, susţinând că „în procedura soluţionării unui dosar execuţional privitor la vânzarea unui imobil prin licitaţie publică, conform prevederilor Codului de procedură civilă, avocatul nu are nicio prerogativă legală, ci doar executorul judecătoresc, astfel încât în mod obiectiv onorariul avocaţial nu se justifică” şi, ca atare, prin contractul încheiat nu s-a urmărit altceva decât disimularea naturii sumei de 2.000 lei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prealabil analizării probelor administrate în prezenta cauză, reţine, contrar susţinerilor parchetului, că potrivit dispoziţiilor art. 646 alin. (1) C. proc. civ. - Cartea a V-a - Despre executarea silită, creditorul şi debitorul au dreptul să asiste, personal sau prin reprezentanţii lor, la efectuarea tuturor actelor de executare, să ia cunoştinţă de actele dosarului de executare şi să obţină adeverinţe şi copii de pe aceste acte, certificate de executorul judecătoresc, pe cheltuiala părţii interesate, iar atunci când se consideră vătămaţi în drepturile ori interesele lor legitime, pot contesta actele de executare sau executarea silită însăşi, în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat: „Avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice şi juridice în faţa autorităţilor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi în faţa altor persoane fizice sau juridice, care au obligaţia să permită şi să asigure avocatului desfăşurarea nestingherită a activităţii sale, în condiţiile legii.”
- art. 3 alin. (2) lit. b): „Activitatea avocatului se realizează prin : (...) b) asistenţă şi reprezentare juridică în faţa (...) executorilor judecătoreşti (...), în condiţiile legii”;
- art. 29 alin. (1): „Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă (...).”
În ceea ce priveşte onorariul de succes, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine dispoziţiile art. 129 alin. (1) lit. c) din Statutul profesiei de avocat, publicat în M. Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care: „Onorariile pot fi stabilite astfel: (...) c) onorarii de succes”; alin. (6) „Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fix să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, (…), în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat.”
În fine, în ceea ce priveşte efectuarea licitaţiei cu consecinţe directe asupra valorii bunului, în dispoziţiile art. 846 alin. (8) C. proc. civ. se prevede că: „în cazul în care nu este oferit preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, în condiţiile art. 839, cu excepţia publicării anunţului într-un ziar de circulaţie naţională sau locală. La acest termen, licitaţia va începe de la preţul de 75% din preţul de pornire al primei licitaţii. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei şi există cel puţin 2 licitatori, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, dar nu mai puţin de 30% din preţul de pornire al primei licitaţii. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia. (…)”
- (9) „Dacă nici la a doua licitaţie imobilul nu a fost adjudecat, la cererea creditorului, executorul judecătoresc va putea stabili o nouă licitaţie, în condiţiile prevăzute la alin. (8). (…) Licitaţia va începe de la preţul de 50% din preţul de pornire al primei licitaţii. Dacă nu se obţine acest preţ şi există cel puţin 2 licitatori, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă acesta din urmă este mai mic decât valoarea creanţei ori a garanţiei. (…)”
C) Infracţiunea de trafic de influenţă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că probele administrate în cauză dovedesc, fără putinţă de tăgadă, că inculpatul A. a primit de la martorul denunţător B. suma de 2.500 lei - încheind contractul de asistenţă juridică din 15 mai 2012 - pentru asistenţă juridică, reprezentare şi asistare în faza de executare silită a sentinţei civile pronunţată în dosarul nr. X. al Judecătoriei Oradea şi cheltuieli pentru executare, fără a lăsa să se creadă că ar avea influenţă asupra executorului judecătoresc pentru a-l determina să organizeze o licitaţie „trucată” cu scopul de adjudecare a imobilului la un preţ mult interior celui stabilit prin raportul de expertiză.
Nu are nicio relevanţă - sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă - împrejurarea că la data de 15 mai 2012, când a fost încheiat contractul de asistenţă juridică, hotărârea primei instanţe nu era definitivă. Esenţial este faptul că la acea dată se pronunţase o hotărâre prin care se stabilise calitatea de moştenitor a martorului denunţător B., precum şi sulta ce i se cuvenea.
Consultaţiile juridice date de inculpatul A. în baza contractului de asistenţă juridică încheiat cu denunţătorul B. - aducându-i-se la cunoştinţa denunţătorului inclusiv posibilitatea reducerii preţului imobilului scos la licitaţie în etapa a doua sau chiar a treia, conform dispoziţiilor cuprinse în art. 846 C. proc. civ. - nu se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă.
Raportând starea de fapt, rezultată din probele administrate, la cerinţele normei de incriminare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, astfel cum s-a analizat anterior, că inculpatul a primit suma de 2.500 lei de la martorul denunţător B., pentru a-l reprezenta în faza executării silite, încheind un contract de asistenţă juridică şi nu pentru a influenţa executorul judecătoresc să îndeplinească sau să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu.
D. Infracţiunea de spălare a banilor
În opinia parchetului, suma de 2.000 de lei, remisă inculpatului A. la data de 15 mai 2012, a reprezentat preţul traficului de influenţă exercitat asupra executorului judecătoresc, în favoarea martorului denunţător B., fiind disimulată în contractul de asistenţă juridică din 15 mai 2012.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, constituie infracţiunea de spălare a banilor ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor se poate realiza în mai multe acţiuni alternative; în prezenta cauză, acţiunea făptuitorului - reţinută de parchet - este aceea de ascundere sau disimulare a adevăratei naturi a provenienţei banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea unei infracţiuni.
Indiferent de modalitatea de săvârşire a infracţiunii, aceasta cuprinde trei faze: a) plasarea banilor; b) stratificarea; c) integrarea. Ele pot fi regăsite în toate situaţiile sau pot avea o altă configuraţie ori pot fi comprimate în una sau două dintre fazele menţionate. Toate însă au o caracteristică comună, fictivitatea, ascunderea originii bunurilor, fabricarea unei aparenţe de provenienţă legală a bunurilor achiziţionate în mod nelegal, camuflarea.
În faza plasării, numită şi prespălare, bunurile provenite din săvârşirea de infracţiuni sunt introduse în circuitul civil prin crearea unei circulaţii fictive, iar în faza integrării, denumită şi reciclare, se realizează fabricarea unei aparenţe de provenienţă legală.
Acţiunea de ascundere sau disimulare a naturii reale infracţionale a bunului, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora constă în mascarea provenienţei sau situaţiei juridice, de regulă prin operaţiuni juridice complexe, economice sau financiare, cum ar fi de pildă operaţiuni prin care se efectuează plăţi fără contraprestaţie.
Raportând starea de fapt expusă anterior la cerinţele normei de incriminare analizate în contextul probelor administrate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că inculpatul A. nu a ascuns, nu a disimulat, nu a atribuit un caracter fictiv acţiunilor sale, ci, dimpotrivă, a încheiat contractul de asistenţă juridică din 15 mai 2012 în condiţiile legii, urmând a-i asigura martorului denunţător B. reprezentare, asistare în faza de executare silită a sentinţei civile nr. 1514 din 25 februarie 2008 a Judecătoriei Oradea.
Se observă, dincolo de orice dubiu, suma convenită de părţi, activităţile pe care trebuia să le întreprindă în calitatea sa de avocat (reprezentare, asistare), faza procesului civil (executare silită), numărul dosarului, instanţa pe rolul căreia se află, nefiind deci o operaţiune prin care se efectuează o plată fără contraprestaţie.
În condiţii de transparenţă, este stabilit şi onorariul de succes, convenit de părţi şi permis de lege, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 129 alin. (1) lit. c) din Statutul profesiei de avocat.
Pe de altă parte, împrejurarea că inculpatul a încheiat doar contractul de asistenţă juridică, dar nu a eliberat şi chitanţă nu echivalează cu operaţiuni de ascundere sau disimulare în sensul normei de incriminare.
Această omisiune, neglijenţă, poate îmbrăca orice altă formă de răspundere (contravenţională, disciplinară), dar nu poate intra - în contextul stării de fapt reţinută în prezenta cauză - în sfera ilicitului penal.
În fine, trimiterile parchetului, în concluziile scrise, la instituţia simulaţiei sunt esenţialmente greşite.
Simulaţia, ca operaţiune specifică dreptului civil, este considerată o excepţie de la opozabilitatea faţă de terţi a contractului. Simulaţia reprezintă operaţiunea juridică ce constă în încheierea unui contract aparent menit să dea impresia creării unei situaţii juridice diferite de cea reală şi a unui contract secret conţinând adevăratele raporturi juridice pe care părţile înţeleg să le stabilească în realitate. Scopul general şi abstract al oricărei simulaţii este acela al ascunderii de către părţi a cuprinsului ori existenţei acordului de voinţă real faţă de terţi.
Or, în cauză, părţile, de comun acord, au încheiat un singur contract de asistenţă juridică, în condiţiile de legalitate enunţate anterior, nu au încheiat şi nici nu s-au înţeles asupra întocmirii unui alt contract secret de natură să stabilească alte raporturi juridice.
Ca atare, circumstanţele obiective ale faptei, analizate prin prisma probelor administrate, exclud, fără echivoc, reţinerea în sarcina inculpatului A. a infracţiunii de spălare a banilor.
Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi, pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei nr. 110/P.I. din 21 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul A.