Decizia nr. 2178/2016
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data 29 iunie 2011, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, stabilirea despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafață de 8.300 m.p., situat în extravilanul localității Agigea, județul Constanța, având nr. cadastral a, CF nr. X, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că despăgubirea a fost stabilită la un nivel mai mic decât valoarea reală a terenului, fără a se acorda și daunele cauzate ca urmare a exproprierii, având în vedere că terenul ar fi produs recolte considerabile, impunându-se astfel plata unor daune care să compenseze valoarea recoltei.
Reclamanții au arătat că solicită anularea parțială a hotărârii nr. 63 din data de 9 iunie 2011 a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, respectiv numai în ceea ce privește mențiunile cuprinse în art. 2, referitoare la cuantumul despăgubirilor.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerului Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 2171 din 7 mai 2013, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamanților, a anulat în parte hotărârea nr. 63 din data de 9 iunie 2011 a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, respectiv numai în ceea ce privește mențiunile cuprinse în art. 2, referitoare la cuantumul despăgubirilor, a stabilit despăgubirile cuvenite reclamanților pentru exproprierea terenului în suprafață de 8.300 m.p. la suma de 692,550 RON, precizând că ptata despăgubirilor se va face după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești.
Prin aceeași sentință, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.400 RON reprezentând onorariu experți și onorariu avocat, redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerului Finanțelor Publice, invocata prin întâmpinare, admisă prin încheierea din 26 octombrie 2011, tribunalul a reținut că aceasta este justificată, având în vedere că prin Legea nr. 255/2010 s-a stabilit că expropriatorul este reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
S-a considerat că prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 255/2010 se prevede expres că expropriator este Statul Român, care este reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, iar în prezenta cauză statul are calitate procesuală pasivă, dar nu poate fi reprezentat decât prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin hotărârea nr. 63 din 09 iunie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localității Agigea, județul Constanța, a fost stabilită despăgubirea cuvenită reclamanților pentru exproprierea terenului în suprafață de 8.300 m.p., situat în extravilanul localității Agigea, județul Constanța, având nr. cadastral a, CF nr. X, efectuată în scopul executării lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire a municipiului Constanța", în cuantum de 141.220 RON.
S-a reținut că dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 stabilesc că valoarea despăgubirii acordate pentru expropriere se compune din valoarea reală a imobilului, care este valoarea cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea teritorială respectivă, precum și din prejudiciul cauzat proprietarului, Iuându-se în considerare dovezile prezentate de acesta.
S-a arătat că raportul de expertiză efectuat în cauză a determinat, în opinie majoritară, prin raportarea la standardele de evaluare internațională, o valoare de circulație a terenului din litigiu, prin metoda comparației directe, la suma de 20 euro/m.p. Din cuprinsul lucrării, a rezultat că aprecierea valorii de circulație prin metoda rentei funciare nu are relevanță, întrucât terenul, datorită poziției sale, cu ieșire la DN, nu va fi comercializat cu destinația de teren agricol, ci cu o destinație comercială, pe viitor proprietarii putând amenaja construcții comerciale, ca și până tn prezent.
În ceea ce privește prejudiciul încercat prin daunele produse ca urmare a exproprierii, instanța a constatat că, în cauză, experții au stabilit că, prin modalitatea în care a avut loc exproprierea, reclamanților le-a rămas o suprafață de teren de 4.200 m.p. din totalul de 12.500 m.p., cu o deschidere de 37 m. la șoseaua ocolitoare - imobilul nu a fost secționat în suprafețe laterale mici de forme neregulate, care nu poate fi amenajat, astfel că nu se poate stabili un prejudiciu din acest punct de vedere. De asemenea, experții au stabilit că, în ceea ce privește terenul expropriat, reclamanții nu aveau investiții într-un proiect de dezvoltare și amenajare într-un anumit scop.
În urma analizei opiniei majoritare exprimată de experți prin raportul de expertiză întocmit în cauză, tribunalul a constatat că evaluarea prejudiciului a fost determinată în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 motiv pentru care a admis acțiunea reclamanților în parte, respectiv numai referitor la mențiunile cuprinse în art. 2 din hotărârea contestată, respectiv cuantumul despăgubirilor, stabilind că pentru terenul expropriat în suprafață de 8.300 m.p. reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri în sumă de 692.550 RON.
Reținând aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., instanța l-a obligat pe pârât, căzut în pretenții, la plata sumei de 3.400 RON, reprezentând onorariu experți și onorariu avocat, redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în favoarea reclamanților.
Împotriva sentinței tribunalului, au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, aflat sub Autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine din cadrul Aparatului de Lucru al Guvernului României, prin mandatar SC D. SA.
Prin decizia nr. 59 C din 4 mai 2016, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului, a admis apelul reclamanților și a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul în suprafață de 8.300 m.p. expropriat, ca fiind de 1.143.750 RON și l-a obligat pe pârât la 6.900 RON cheltuieli de judecată onorariu expertiză și onorariu de avocat diminuat.
Restul dispozițiilor din sentință au fost menținute.
Prin aceeași decizie, pârâtul a fost obligat la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată efectuate în apel în cuantum de 6.300 RON, reprezentând onorariu expertiză și onorariu avocat diminuat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, stabilește că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar în alin. (2) al textului menționat se prevede că la calcularea despăgubirilor, experții și instanța de judecată vor avea în vedere prețul de vânzare al imobilelor de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
S-a reținut că, potrivit normelor legale sus-menționate, despăgubirea cuvenită proprietarului bunului expropriat cuprinde două componente, respectiv: (i) valoarea reală a imobilului - care este intrinsec legată de caracterul echitabil ai despăgubirii acordate, ceea ce presupune ca aceasta să fie cât mai apropiată de valoarea bunului expropriat și (ii) prejudiciul cauzat proprietarului (sau unor terți) prin expropriere - care vizează consecințele generate de expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare, de care titularul dreptului nu se mai poate bucura.
Prima componentă a despăgubirii, respectiv valoarea reală a bunului expropriat, este definită de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ca fiind prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Acest preț reprezintă, de fapt, valoarea de piață a imobilului, definită în Standardele internaționale de evaluare IVS 1 ca suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv.
Pentru determinarea prețului de piață raportarea se face, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, în primul rând la tranzacțiile efective, realizate pentru imobile de același fel din unitatea admmistrativ-teritorială în care se află și imobilul expropriat, iar numai în cazul în care nu există astfel de tranzacții, raportarea se poate face și la ofertele de vânzare sau de cumpărare publicate în mass-rnedia, în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Referitor la caracteristicile terenului expropriat de la reclamanți, instanța de apel a apreciat că se impun a fi făcute câteva precizări, raportat la criticile apelantului Statul Român, care vizează apartenența terenului arabil la intravilanul sau extravilanul comunei Agigea.
Astfel, s-a arătat că prin Hotărârea nr. 63 din 09 iunie 2011 de stabilire a despăgubirii contestată de reclamanți, s-a reținut că terenul expropriat este un teren agricol extravilan, deși raportul de evaluare realizat în procedura administrativă chiar de către expropriator, pe baza căruia s-a fundamentat valoarea stabilită de către expropriator prin hotărârea contestată atestă apartenența acestui teren la intravilanul comunei Agigea, cât și utilizarea acestuia ca teren agricol intravilan.
Acțiunea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 255/2010 constituie o veritabilă cale de atac formulată împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 18 din lege. Textul stabilește conținutul hotărârii, iar la alin. (1) sunt prevăzute mențiuni cu privire la calea de atac împotriva hotărârii și termenul în care poate fi exercitată.
Sesizată cu contestația împotriva hotărârii, instanța are competența să verifice temeinicia acesteia cu privire la cuantumul despăgubirilor, fără a aduce modificări statuărilor din hotărâre cu privire la natura juridică a terenului supus exproprierii, respectiv apartenenței sale la intravilanul localității Agigea; o soluție contrară ar echivala cu o înrăutățire a situației reclamanților în propria cale de atac, iar o astfel de soluție nu poate fi acceptată, raportat și la dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că despăgubirea acordată de către instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator.
Prin urmare, terenul expropriat în suprafață totală de 8.300 m.p. reprezintă un teren intravilan agricol, situație juridică ce rezultă din întreaga documentație depusă la dosar, iar susținerile apelantului pârât conform cărora terenul în litigiu este un teren agricol extravilan și se impune a fi evaluat în raport cu comparabile reprezentând terenuri agricole extravilane din localitatea Agigea, înstrăinate pe piața liberă în perioada iunie 2011, nu poate fi reținută ca fondată.
Deși documentele cadastrale și de carte funciară atestă că parcela din localitatea Agigea este teren extravilan arabil, instanța a reținut poziția contradictorie a expropriatorului care, doar 9 luni mai târziu, când a expropriat suplimentar o suprafață de 109 m.p. din aceeași parcelă aparținând reclamanților, a consemnat în H.G. nr. 173/2012 că aceasta se încadrează în categoria "intravilan", fără ca în perioada iunie 2011 - martie 2012 să se modifice datele privind categoria terenurilor din localitatea Agigea, toate dateie raportându-se numai la HCL nr. 151/2009 a Consiliului Local Agigea.
Prin urmare, s-a reținut că în raport cu documentația întocmită de expropriator cu ocazia exproprierii și evaluării terenului în suprafață de 8.300 m.p. reprezentând parcela, terenul supus exproprierii reprezintă un teren agricol intravilan, situație în raport cu care și evaluarea sa în vederea despăgubirii proprietarului expropriat se impunea a fi realizată în funcție de această categorie de folosință.
Instanța de apel a reținut că expertiza efectuată la tribunal, deși a avut în vedere această categorie de folosință a terenului - agricol intravilan, nu răspunde exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de prima instanță aceea de 692.550 RON, fiind determinată exclusiv în raport de oferte de vânzare publicate pe internet, iar nu pe tranzacții efective care să reflecte în mod real raportul dintre cerere și ofertă pe piața imobiliară din localitatea Lazu, comuna Agigea.
Prin urmare, această probă a fost înlăturată din ansamblul probator administrat în cauză, soluție ce corespunde și jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție care a decis în mod constant că raportarea la ofertele de vânzare cumpărare ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile la mica publicitate sau de pe internet, pentru determinarea valorii despăgubirilor pentru un teren expropriat, se va face numai în ipoteza în care informațiile culese din date publice (notari, fisc, cadastru etc.) nu indică încheierea unor contracte de vânzare-eumpărare cu privire la terenurile din zona situată, premisă ce nu se verifică în speță.
De asemenea, existența unor tranzacții efective puse la dispoziția experților și aflate la dosarul cauzei, furnizate de BNP E. din localitatea Agigea și de către reclamanți face ca pretenția apelantului pârât Statul Român de a se stabili valoarea despăgubirii în raport cu grila notarială aferentă anului 2011 pentru localitatea Agigea să fie nejustificată.
Instanța a mai constatat că, la determinarea valorii terenului expropriat, experții au avut în vedere că terenul expropriat se află în extravilan, iar pentru comparabile aceștia au utilizat contracte de vânzare cumpărare pentru terenuri atât din categoria de folosință extravilan, cât și din categoria de folosință intravilan și, în funcție de aceste elemente, au aplicat corecțiile tehnice, valoarea finală determinându-se prin alegerea comparabilei care a prezentat cele mai puține corecții brute. Evaluarea realizată prin metoda comparației directe cu proprietăți similare reprezentând terenuri intravilane din localitatea Lazu, comuna Agigea, corespunde cerințelor art. 26 din Legea nr. 33/1994, față de cele anterior menționate în referire la categoria din care face parte terenul expropriat, și avându-se în vedere că expertiza din apel, suplimentul 3, a valorificat tranzacțiile efective încheiate cu privire la astfel de terenuri în anul 2011, instanța de apel a validat suplimentul la raportul de expertiză ce concluzionează că valoarea terenului expropriat reprezentând parcela în suprafață totală de 8300 m.p. este de 33 euro/m.p., respectiv de 1.143.750 RON pentru întreaga parcelă expropriată.
Instanța de apel a reținut că pentru stabilirea acestei valori de circulație a terenului, de 33 euro/m.p., experții s-au raportat la patru comparabile: contractul de vânzare cumpărare autentificat din 31 martie 2011, la BNP F. - teren intravilan arabil, comuna Agîgea, parcela, cu o valoare de 33,33 euro/m.p., contractul de vânzare autentificat din 22 noiembrie 2010 la BNP F. - teren intravilan agricol, comuna Agigea, cu o valoare de 31,97 euro/m.p., contractul de vânzare cumpărare autentificat din 17 noiembrie 2011 la BNP E. - teren extravilan arabii, Sat Lazu, cu o valoare de 28,91 euro/m.p. și contractul de vânzare cumpărare autentificat din 19 decembrie 2011 la BNP E. - teren extravilan arabil, sat Lazu, cu o valoare de 10,10 euro/m.p.
În cadrul răspunsului la obiecțiunile la raportul de expertiză, formulate de către apelantul pârât Statul Român, experții au arătat de ce au înlăturat, din cadrul comparabilelor utilizate, contractul de vânzare-cumparare autentificat, din 19 decembrie 2011 de BNP E., motivat de faptul că, deși terenul este amplasat în aceeași zonă cu terenul expropriat, chiar vis-a-vis de acesta, are cele mai multe corecții, respectiv 7 corecții și o corecție brută de 40%, spre deosebire de comparabila A aleasă, care a avut numai 5 corecții și o corecție brută de 30%.
În ceea ce privește prejudiciul evocat de apelanții reclamanți, legat de pierderea valorică a suprafeței rămase neexpropriate și de imposibilitatea afectării acesteia scopului pentru care a fost achiziționat acest teren, nu poate fi reținut ca fiind cert, întrucât reclamanții nu au depus nicio dovadă în sprijinul afirmației că o asemenea scădere a valorii a avut loc și că ea a avut drept cauză directă exproprierea unei alte porțiuni din totalul terenului deținut de către aceștia.
Referitor la critica din apelul reclamanților care a vizat reducerea nejustificată de către instanța de fond a cheltuielilor de judecată, instanța de apel a reținut că onorariul de avocat în cuantum de 14.000 RON (aprox. 3.100 euro), achitat de către reclamanți pentru susținerea cauzei în fața instanței de fond este unul disproporționat în raport cu complexitatea cauzei, dar un cuantum de 1.000 RON stabilit cu acest titlu de către instanța de fond este, în esență, nejustificat de mic în raport cu munca depusă de avocat, care a redactat și susținut acțiunea, a participat la toate termenele de judecată, a formulat obiecțiuni și a pus concluzii.
Ca atare, apreciind asupra caracterului real, necesar și rezonabil al acestor cheltuieli, proporționalitatea acestora cu valoarea și complexitatea cauzei, instanța de apel a apreciat că un cuantum de 4.500 RON pentru onorariul de avocat este unul rezonabil, care păstrează justul echilibru la care s-a făcut anterior trimitere. Pentru stabilirea acestui cuantum, instanța de apel a avut în vedere și faptul că o parte dintre pretențiile reclamanților, referitoare la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a scăderii valorii terenului rămas neexpropriat, dar și cele referitoare la exproprierea unei suprafețe mai mari de teren, au fost respinse. La acest onorariu, s-a adăugat onorariul pentru expertiză, de 2.400 RON, în final cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de pârât pentru fondul cauzei fiind de 6.900 RON.
Având în vedere solicitarea reclamanților de obligare a pârâtului Ia plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel și, văzând că la dosar s-a depus chitanța de plată a onorariului de avocat în cuantum de 7.000 RON și chitanțe de plata a onorariilor de expertiză în cuantum total de 1800 RON, față de dispozițiile art 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel, evaluând complexitatea cauzei și caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată în raport cu complexitatea cauzei dar și cu munca depusă de avocat, l-a obligat pe pârât la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 6.300 RON, sumă rezultată din reducerea cheltuielilor cu onorariul de la 7.000 RON la 4.500 RON.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, sub Autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, prin mandatar SC D. SA, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, într-o primă critică, recurentul pârât susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică care prevede că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat sau de altă persoană interesată. În acest sens, arătă că prin Hotărârea nr. 151 din 03 iulie 2009 a Consiliului Local Agigea s-a aprobat doar Planul Urbanistic General preliminar al comunei, nefiind parcursă întreaga procedură prevăzută de art. 66 din Legea nr. 350/2001 care dispune că: „Unitățile administrativ-teritoriale de bază, care Ia data intrării în vigoare a prezentei legi dispune de planuri urbanistice generale preliminare, au obligația că în termen de 12 luni să le finalizeze și să le aprobe ca documentații de urbanism definitive".
Susține că instanța de apel a reținut în mod greșit că terenul expropriat ar fi un teren intravilan agricol și nu teren extravilan, întrucât în conformitate cu art. 46 alin. (2) lit. a) și b) dîn legea menționată caracterul de teren intravilan se realizează numai după ce PUG-ul preliminar este aprobat, PUG-ul preliminar neavând puterea legală de a modifica regimul juridic al terenului.
Recurentul mai arată că, de altfel, în acest sens s-a adoptat de către Comisia de expropriere și Hotărârea nr. 63 din 09 iunie 2011, contestată în cauza care a avut ca obiect suprafața de 8.300 m.p. teren din extravilanul localității Agigea. Ca atare, susține că interpretarea instanței de apel, în sensul că determinarea valorii prin comparabilele din extravilan ar echivala cu înrăutățirea situației reclamanților în propria cale de atac, având în vedere că în raportul de expertiză de evaluare administrativă s-a folosit denumirea de teren intravilan, este nelegală, încălcând dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 care nu exclud competența instanței de a analiza natura juridică a terenului expropriat ca și criteriu avut în vedere la determinarea cuantumului despăgubirii, cu atât mai mult cu cât metoda comparației directe presupune tocmai folosirea de comparabile de aceeași natură cu cea a terenului expropriat. Susține că nu prezintă relevanță faptul că în unele documente ale expropriatorului s-a folosit denumirea de teren intravilan, întrucât nu aceste acte de expropriere sunt cele care consacră natura juridică a terenului. În continuare, susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicarea a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât comparabilele ce urmau a fi folosite trebuiau să provină dîn rândul terenurilor extravilane, la dosarul cauzei fiind depuse o serie de contracte de vânzare-cumpărare care îndeplineau criteriul legal de teren extravilan arabil, apropiat ca suprafață și nelotizat.
Printr-o altă critică, recurentul pârât susține că instanța de apel a făcut o greșita aplicare a dispozițiilor procedurale, în sensul că a apreciat că notele scrise pe care le-a depus la termenele din 10 februarie 2016 și 27 aprilie 2016 sunt simple note scrise, fără să observe că în ambele acte procedurale a obiectat aplicarea greșită a coeficienților de corecție asupra comparabilelor folosite în suplimentele la raport (2 și 3), precum și faptul că își menține în totalitate obiecțiunile formulate la data de 04 noiembrie 2015. Mai mult, arată că și din perspectiva folosirii comparabilelor intravilane, în mod nelegal instanța de apel a înlăturat comparabila D - extrasă din contractul de vânzare cumpărare din 19 noiembrie 2011 – BNP E. - teren intravilan arabil, sat Lazu, aceasta comparabilă fiind singura din aceeași tarla cu terenul expropriat, situată vis-a-vis de acesta. Susține că dacă s-ar fi procedat la admiterea obiecțiunilor pe care le-a formulat, totalul corecției brute al comparabilei D. nu ar fi fost de 40% (cel mai mare), ci dimpotrivă, cel mai mic, rezultatul, fie și numai prin aplicarea coeficientului de - 50%, conducând la o valoare de maximum 5,05 euro/m.p.
Printr-o ultima critică, recurentul pârât susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. În acest sens, arată că împrejurări precum activitatea desfășurată de avocat care nu a fost una supraspecializată, temeiul de drept al despăgubirii care a fost clarificat de Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională, în alte spețe, precum și parte din capetele de cerere formulate de apărător, care au fost respinse ca inadmisibile sau neîntemeiate, sunt de natură a reduce substanțial onorariile atât Ia instanța de fond cât și în apel.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Criticile formulate de recurentul pârât vizează, în principal, greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor legale în ceea ce privește determinarea regimului juridic al terenului expropriat, respectiv nerespectarea categoriei de folosință a acestui teren, aspect care a condus, în opinia recurentului, la stabilirea unei despăgubiri ce nu se circumscrie criteriilor instituie prin art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Sub acest aspect, instanța de apel, analizând materialul probator administrat în cauză, a stabilit situația de fapt, constatând că, pe calea contestației promovate de titularii dreptului de proprietate, adică ulterior stabilirii regimului juridic al terenului în cadrul procedurii de expropriere în baza documentației tebnico-economică și a raportului de evaluare, expropriatorul nu poate să conteste elementele definitorii pe care le-a avut în vedere în procedura evaluării și care au condus la despăgubirea propusă.
În acest sens, este de reținut că expropriatorul a încadrat terenul ca fiind intravilan prin raportul de evaluare realizat în procedura administrativă, pe baza căruia s-a fundamentat valoarea despăgubirilor cuprinse în hotărârea contestată.
În plus, Înalta Curte constată că prin H.G. nr. 177/2011 pentru completarea H.G. nr. 413/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării „Varianta de ocolire a municipiului Constanța", publicată în M. Of. nr. 168/9.03.2011, expropriatorul a încadrat terenul expropriat de la reclamanți ca fiind intravilan.
Astfel, în cuprinsul Anexei cu Lista imobilelor situate pe coridorul de expropriere al lucrării se stabilește, că parcela aparținând proprietarilor C., G., A., H. -suprafață de expropriat 8,300 m.p .reprezintă teren intravilan.
Prin urmare, odată cu emiterea hotărârii de guvern prin care a fost expropriat și terenul în litigiu, procedura de expropriere a fost inițiată, iar persoanele expropriate au fost notificate și convocate de către expropriator pentru parcurgerea acestui proces de expropriere, conform etapelor prevăzute de lege.
Or, stabilirea de către expropriator a regimului juridic al terenului ca fiind intravilan reprezintă recunoașterea făcută de instituția competentă și abilitată în acest sens prin lege, a dreptului persoanelor expropriate la o despăgubire determinată inclusiv în baza acestui criteriu definitoriu, respectiv categoria de folosință a imobilului expropriat.
Dreptul la despăgubire recunoscut de către autoritatea publică ce reprezintă Statul Român în procedura legală a exproprierii, naște în patrimoniul titularilor dreptului de proprietate o speranță legitimă, protejată de art. 1 al Primului Protocol la C.E.D.O., constând în creanța cu o valoare patrimonială determinată în anumite condiții, atestată printr-un act normativ emis de Guvernul României – H.G.. nr. 177/2011.
Prin criticile formulate, recurentul-pârât susține că regimul juridic al terenului în litigiu este extravilan agricol, întrucât prin hotărârea nr. 63 din 09 iunie 2011 s-a reținut că terenul expropriat în suprafață de 8.300 m.p. este situat în extravilanul localității Agigea.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 255/2010, Comisia de analiză a cererilor depuse de titularii de drepturi reale asupra imobilelor expropriate situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire a municipiului Constanța" din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a emis hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 63 din 9 iunie 2011.
Legea specială definește această hotărâre „de stabilire a cuantumului despăgubirii", comisia constituită de expropriator având numai competența de a se pronunța asupra acestui aspect și nu asupra celor stabilite prin hotărârea de guvern, adoptată pentru declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării.
Recurentul pârât invocă Hotărârea nr. 151 din 03 iulie 2009 a Consiliului Local Agigea prin care s-a aprobat doar Planul Urbanistic General preliminar al comunei, susținând că acesta nu are puterea legală de a modifica regimul juridic al terenului, întrucât nu a fost parcursă întreaga procedură prevăzută de art. 66 din Legea nr. 350/2001, însă Înalta Curte constată că instanța de apel a efectuat demersuri la autoritatea locală pe acest aspect, Primăria comunei Agigea confirmând faptul că PUG-ul comunei a rămas în stadiul preliminar, câtă vreme au fost obținute avizele din partea instituțiilor implicate, iar în ceea ce privește terenul de 8.300 m.p. situat în parcela cu nr. cadastral a, CF nr. X, aceeași instituție a precizat că la momentul emiterii hotărârii nr. 63 din 09 iunie 2011 acesta era teren intravilan (adresa din 06 martie 2014).
De altfel, așa cum a reținut și instanța de apel, poziția expropriatorului cu privire la categoria de teren expropriată este contradictorie, având în vedere că doar la câteva luni, când a expropriat suplimentar o suprafață de 109 m.p. din aceeași parcelă cu cea din cauza de față aparținând reclamanților, a consemnat în H.G. nr. 173/2012 că terenul se încadrează în categoria intravilan, fără ca ulterior să se modifice datele privind categoria terenurilor din localitatea Agigea, toate datele raportându-se numai la HCL nr. 151/2009 a Consiliului Local Agigea.
Prin urmare, se constată că în mod corect instanța de apel a reținut că, în raport cu documentația întocmită de expropriator cu ocazia exproprierii și evaluării terenului în suprafață de 8.300 m.p., dar și cu luare în considerare a probelor anterior menționate, terenul supus exproprierii reprezintă un teren intravilan agricol, situație în raport cu care și evaluarea sa în vederea despăgubirii proprietarului expropriat se impunea a fi realizată în funcție de această categorie de folosință.
Având în vedere argumentele reținute privind categoria de folosință și regimul juridic al terenului expropriat, Înalta Curte constată că instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că „experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și la daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia", dar și cu aplicarea celor stabilite prin decizia Curții Constituționale nr. 380/2015 referitoare la momentul relevant pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor - cel al transferului dreptului de proprietate în condițiile legii speciale - Legea nr. 255/2010 (data emiterii actului de expropriere de către expropriator).
Statuând că parcela supusă exproprierii a fost indicată de expropriator ca fiind teren intravilan, instanța de apel a determinat valoarea de circulație a imobilului și, implicit, cuantumul despăgubirilor, prin validarea concluziilor expertului care a răspuns cerințelor legale și care a folosit drept comparabile, contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri aflate în intravilanul localității Lazu, comuna Agigea, ce au făcut obiectul unor tranzacții în perioada proximă emiterii deciziei de expropriere, potrivit celor statuate prin decizia Curții Constituționale.
Nu pot fi primite nici susținerile recurentului pârât cu privire la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, având în vedere că despăgubirea stabilită nu este inferioară celei oferite de expropriator prin hotărârea de expropriere.
În ceea ce privește critica referitoare la greșita calificare de către instanța de apel a notelor scrise depuse de pârât pentru termenele din data de 10 februarie 2016 și 27 aprilie 2016, ca fiind „simple note scrise", iar nu obiecțiuni, Înalta Curte constată, pe de o parte, că prin primele note scrise recurentul pârât a răspuns la obiecțiunile de la suplimentul nr. 2 al raportului de expertiză, ulterior s-a întocmit suplimentul nr. 3 la raport, iar prin ultimele note scrise, pârâtul a răspuns la obiecțiunile la cel din urmă supliment, fără a formula o cerere în sensul întocmirii unui nou raport de expertiză. De altfel, aceste susțineri, ca și corecțiile ce trebuiau aplicate nu pot fi încadrate în vreun motiv de nelegalitate, reprezentând, de fapt, critici de netemeinicie a hotărârii atacate.
Nici critica privind greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi primită.
Astfel, instanța de apel, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a cenzurat cheltuielile de judecată solicitate de către reclamanți, atât în fața primei instanțe, cât și în apel, în sensul că respectivele cheltuieli reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 14.000 RON solicitat de reclamanți la instanța de fond, micșorat de către prima instanță la 1.000 RON, a fost mărit de către instanța de apel Ia 4.500 RON, iar onorariul de avocat aferent judecății apelului, în cuantum de 7.000 RON, a fost redus la 4.500 RON.
Înalta Curte reține, ca și instanța de apel, că art. 274 alin. (3) C. proc. civ., permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
În cauză, se constată că instanța de apel a reținut că onorariul de avocat în valoare de 1.000 RON acordat de către prima instanță este nejustificat de mic în raport de munca depusă de avocat, care a formulat și susținut acțiunea, s-a prezentat la toate termenele de judecată, a formulat obiecțiuni și a pus concluzii, motiv pentru care a apreciat că suma de 4.500 RON este una echitabilă. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către reclamanți în apel, instanța a reținut că suma de 7.000 RON este nejustificată, motiv pentru care a apreciat că valoarea de 4.500 RON nu este disproporționată în raport de munca depusă de apărător în dosar și de complexitatea cauzei dedusă judecății.
Față de cele reținute de instanța de apel, Înalta Curte nu poate face ea însăși o apreciere a proporționalității onorariului de avocat, prin raportare la criterii precum complexitatea cauzei și activitatea prestată de avocat în fața instanțelor de fond, astfel cum solicită recurentul pârât, întrucât recursul este o cale de atac ce se poate exercita pentru motive de nelegalitate, nu și pentru motive de netemeinicie.
În concluzie, față de considerentele prezentate, apreciind ca legală hotărârea recurată, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză,
Având în vedere soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurentul pârât va fi obligat la plata sumei de 7.351 RON către intimații reclamanți, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat pentru faza recursului, conform dovezilor din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, sub Autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, prin mandatar SC D. SA, împotriva deciziei nr. 59 C din 4 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.
Obligă pe recurentul-pârât Statul Român, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, sub Autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, prin mandatar SC D. SA, la plata sumei de 7.351 RON către intimații-reclamanți B., C. și A., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2016.