Decizia nr. 2265/2016
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 12 iulie 2011, sub nr. 53098/3/2011, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primar General, și SC B. SA, solicitând anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 22 din 24 iunie 2011 în ceea ce privește cuantumul acestora, urmând a fi achitată suma stabilită prin expertiză, pentru exproprierea terenului în suprafață de 30 m.p., situat în București, B-dul E.
În motivarea cererii, reclamantul a contestat suma de 60.339 RON, stabilită cu titlu de despăgubiri, arătând că nu a fost stabilită prin expertiză.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 și ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Ulterior, reclamantul a formulat cerere modificatoare sub aspectul cadrului procesual pasiv, arătând că cererea este formulată în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin SC B. SA, și Municipiul București, prin Primarul General, precum și sub aspectul obiectului, în sensul că a solicitat acordarea de despăgubiri atât pentru terenul expropriat, cât și pentru gardul care va fi demolat, urmare a exproprierii. A solicitat obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri pentru suprafața real expropriată de 2.415,05 m.p.
Prin încheierea din data de 02 aprilie 2012, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin Primarul General, pentru considerentele evidențiate în cuprinsul încheierii de ședință de la acest termen.
Prin sentința civilă nr. 478 din 18 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin mandatari C. și D., astfel cum a fost modificată, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin SC B. SA, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primar General, pentru lipsa calității procesuale pasive, a modificat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 22 din 24 iunie 2011 în privința cuantumului despăgubirilor, acesta fiind stabilite la 117.256 RON, și l-a obligat pe pârâtul Statul Român - prin SC B. SA, la plata către reclamant a sumei de 1.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 22 din 24 iunie 2011, emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii, în vederea realizării lucrării de interes național “Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate”, expropriatorul-pârât Statul Român - prin SC B. SA a stabilit în favoarea expropriatului-reclamant A. despăgubiri pentru imobilul proprietatea acestuia, compus din teren în suprafață de 29 m.p., situat în București, B-dul E., în cuantum de 60.339 RON.
În drept, tribunalul a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 22 alin. (1) - 27 din Legea nr. 255/2010.
În urma efectuării expertizei tehnice imobiliare în specialitatea construcții - evaluare proprietăți imobiliare, s-a stabilit că valoarea de circulație a terenului expropriat, la care se adaugă cuantumul despăgubirii pentru gard, este în sumă totală de 117.256 RON; s-a menționat că suma specificată nu reprezintă numai valoarea despăgubirilor acordate pentru gard, cum în mod eronat a înțeles reclamantul, aspect care rezultă din concluziile scrise formulate, ci reprezintă valoarea cumulată a terenului expropriat și a gardului. Expertul judiciar propus de expropriator a formulat opinie separată, stabilind o valoare de circulație a terenului în sumă de 56.973 RON.
Pârâtul Statul Român - prin SC B. SA a formulat obiecțiuni la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, invocând, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 referitoare la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile similare, la care experții au formulat un răspuns atașat la dosar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul Statul Român - prin SC B. SA și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
În motivarea apelului, pârâtul Statul Român - prin SC B. SA a arătat că experții nu au realizat expertiza în conformitate cu obiectivul stabilit de instanță prin încheierea de ședință din data de 02 aprilie 2012, prin care s-a dispus: “stabilirea valorii de circulație pentru terenul în suprafață de 30 m.p., situat în București, Bd. E., supus exproprierii, specificând totodată dacă exproprierea ar implica și alte prejudicii sau un eventual spor de valoare pentru terenul rămas, prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994”.
Experții nu au avut în vedere, pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, tranzacții efectiv realizate, nerespectând astfel criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Opinia majoritară, validată de instanța de fond, a făcut trimitere la ofertele de imobile, ceea ce nu determină în mod corect valoarea reală a acestuia, realizându-se astfel numai o evaluare ipotetică a imobilului expropriat.
De asemenea, experții nu au atașat ofertele de imobile utilizate ca și comparabile și nu au indicat adresa exactă a proprietăților utilizate.
Or, această metodă de evaluare încalcă nu doar dispozițiile imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ci și Standardele Internaționale de Evaluare.
A mai arătat apelantul-pârât că, la data de 26 mai 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportate la sintagma “la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Cum expertiza efectuată la instanța de fond a calculat valoarea despăgubirilor prin raportare la data efectuării raportului de expertiză, apelantul-pârât a solicitat ca instanța de apel să încuviințeze efectuarea unei noi expertize, care să stabilească valoarea de circulație a imobilului expropriat, potrivit deciziei Curții Constituționale, la data exproprierii.
În consecință, apelantul - pârât a solicitat admiterea apelului iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant, ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. C. proc. civ., Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 255/2010.
În motivarea apelului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a susținut că sentința apelantă este nelegală și netemeinică sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat.
Astfel, instanța de judecată nu putea omologa raportul de expertiză și majora cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților de către expropriator prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 22 din 24 iunie 2011 întrucât, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții (...) vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (...).”
Sintagma „prețurile cu care se vând în mod obișnuit”, în interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în spețe asemănătoare, reprezintă prețurile de vânzare (tranzacționare) reale, iar nu ofertele de vânzare inserate în anunțurile de publicitate. Singurele valori certe de tranzacționare sunt cele evidențiate de Primărie și de către Camera Notarilor Publici, conform contractelor de vânzare-cumpărare autentice încheiate în aceeași perioadă.
Deși Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 București a comunicat o serie de contracte de vânzare-cumpărare, experții nu au ținut cont de acestea la redactarea raportului de expertiză, exprimându-și opinia că acestea nu pot fi avute în vedere întrucât nu reprezintă imobile comparabile cu cel expropriat.
În raport de aceste considerente, acest apelant a apreciat că valoarea cea mai aproape de realitate este cea menționată în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 22 din 24 iunie 2011, întrucât această valoare ține cont atât de suprafața efectivă de teren expropriată, de destinația concretă a terenului, cât și de valoarea concretă la care se vând efectiv imobile în zonă.
Prin decizia nr. 408 A din 1 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, ca neîntemeiată, și a admis apelurile declarate de apelantul-pârât Statul Român - prin SC B. SA și de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 478 din 18 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și cu intimatul-pârât Municipiul București, prin Primarul General.
A schimbat, în parte, sentința atacată în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului la suma de 15.450 euro, în echivalent în RON la data plății; a fost obligat intimatul-reclamant A. la plata sumei de 1.500 RON, către apelantul-pârât, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu referire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, Curtea de apel a constatat că, prin notele scrise depuse la dosar la data de 31 mai 2016, intimatul-reclamant A., prin mandatar C., a invocat lipsa calității de reprezentant a persoanelor care au semnat apelurile declarate de Statul Român - prin SC B. SA și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, invocând dispozițiile art. 82 C. proc. civ. și decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Potrivit deciziei nr. 9/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M. Of. nr. 400/26.05.2016, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată și reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.
În cazul apelului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, decizia nr. 9/2016 nu este aplicabilă deoarece Prim - Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București reprezintă această instituție în baza atribuțiilor sale legale, nefiind vorba de o reprezentare convențională în sensul art. 84 C. proc. civ. Sub un alt aspect, declarația de apel a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București este semnată de Prim - Procurorul acestui Parchet, după cum reiese din declarația din dosarul de apel.
În ceea ce privește apelul declarat de Statul Român - prin SC B. SA, s-a constatat că acesta este semnat de avocat E., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosarul de apel încheiate în baza contractului de asistență juridică nr. x/2010, nici în acest caz nefiind incidentă decizia nr. 9/2016 invocată de intimatul-reclamant deoarece forma de exercitare a profesiei este aceea de cabinet individual de avocat organizat în baza prevederilor Legii nr. 51/1995, iar nu aceea de persoană juridică - societate comercială.
Pentru aceste motive, instanța de apel a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de intimatul - reclamant, ca neîntemeiată.
Pe fondul cererii a reținut că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 22 din 24 iunie 2011, Comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii, în vederea realizării lucrării de interes național “Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate” a stabilit cuantumul despăgubirii pentru exproprierea terenului în suprafață de 30 m.p., situat în București, B-dul E., la suma de 60.339 RON.
Prin sentința apelată, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea acestui teren ca fiind, în total, 117.256 RON, sumă care este compusă, conform raportului de expertiză omologat de prima instanță de fond, din suma de 24.360 euro (108.280 RON), reprezentând valoarea de circulație a terenului în suprafață de 30 m.p., și din suma de 2.020 euro (8.976 RON), reprezentând valoarea de circulație a gardului.
Din examinarea motivelor de apel astfel cum au fost formulate de ambii apelanți, instanța de apel a constatat că aceștia au înțeles să critice în calea de atac a apelului doar modul de stabilire al valorii terenului expropriat, în suprafață de 30 m.p., nu și valoarea de circulație a gardului deoarece, prin niciuna din criticile formulate prin cele două cereri de apel nu se contestă modul de calcul a valorii de circulație a gardului.
De asemenea, la termenul de discutare a obiectivelor expertizei tehnice de evaluare proprietăți imobiliare (încheierea din data de 11 noiembrie 2015), ambii apelanți au susținut ca obiectiv evaluarea imobilului expropriat în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și de Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015 și în baza comparabilelor depuse la dosar, nu și o reevaluare a valorii de circulație a gardului.
La termenul din data de 16 decembrie 2015, intimatul-reclamant a solicitat suplimentarea obiectivelor raportului de expertiză cu un obiectiv privind calcularea prejudiciului cauzat de demolarea a 13 m liniari de gard și costurile pentru consolidarea structurii de rezistență a imobilului afectat de expropriere, solicitare respinsă de instanță în temeiul limitelor efectului devolutiv al apelurilor declarate în cauză, având în vedere că intimatul-reclamant nu a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București.
În consecință, s-a constatat că limitele investirii instanței de apel sunt parțiale și privesc modul de calcul al terenului expropriat, deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 294 și 295 C. proc. civ. instanța de control judiciar nu se poate pronunța decât în limitele criticilor formulate prin calea de atac, ca expresie a principiului disponibilității.
Pentru aceste considerente, Curtea de apel a constatat că valoarea prejudiciului suferit de proprietar ca efect al exproprierii este aceea stabilită la prima instanță, respectiv 2.020 euro.
Cu privire la valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat în suprafață de 30 m.p., instanța de apel a constatat că sunt întemeiate criticile prin care ambii apelanți au arătat că în mod greșit tribunalul a omologat un raport de expertiză la a cărui întocmire nu au fost avute în vedere nici prețurile de tranzacționare pentru imobile de același fel (ci doar oferte de pe internet) și nici data transferului dreptului de proprietate.
Curtea de apel a constatat că în mod greșit instanța de fond a omologat un raport de expertiză care nu a avut în vedere ca metodă de evaluare criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, text de lege la care fac trimitere dispozițiile art. 2 din Legea nr. 255/2010, deoarece experții care au compus comisia de expertiză au utilizat o metodă greșită, raportându-se la ofertele de piață preluate de pe internet.
De asemenea, a reținut instanța de apel că, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale, cuantumul despăgubirii pentru expropriere se raportează la data transferului dreptului de proprietate, în cauza de față, 27 mai 2011.
Curtea de apel a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, pentru stabilirea valorii despăgubirii pentru exproprierea terenului în litigiu, la data de 27 mai 2011 și în raport de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.
Pentru stabilirea valorii despăgubirii pentru terenul expropriat în suprafață de 30 m.p., instanța de apel s-a raportat la raportul de expertiză depus la dosar la data de 11 martie 2016, prin care experții F. și G., în opinie majoritară, au stabilit valoarea unitară a terenului expropriat la data de 27 mai 2011 ca fiind de 515 euro/m.p., respectiv 15.450 euro (515 euro/m.p. x 30 m.p.), deoarece această opinie majoritară a avut în vedere faptul că toate comparabilele puse la dispoziție sunt pentru imobile compuse din teren și construcție, astfel că prețul de tranzacție are în vedere întregul imobil; au procedat la defalcarea prețului de vânzare pentru construcție și, în urma defalcării prețurilor a rezultat prețul pentru teren, au făcut media ponderată a celor trei prețuri din contractele de vânzare-cumpărare folosite drept comparabile, la care au aplicat coeficientul pentru amplasare în zona 1 și coeficientul pentru imobil cu curte.
Instanța de apel nu a avut în vedere opinia separată a doamnei expert H. desemnată de către expropriatorul-pârât, deoarece aceasta nu a aplicat cei doi coeficienți menționați mai sus, ci a aplicat corecții negative de - 25% pentru suprafața din comparabile, în loc să stabilească prețul pe metrul pătrat.
În ceea ce privește solicitarea intimatului-reclamant de a se stabili valoarea terenului expropriat la 614 euro/m.p., conform hotărârii judecătorești pronunțate în Dosarul nr. x/3/2011*, Curtea de apel a reținut că nu pot fi avute în vedere probele efectuate în alte dosare, ci doar probele administrate în fața instanței în conformitate cu principiul nemijlocirii reglementat de art. 169 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea de apel a admis apelurile declarate de apelantul-pârât Statul Român - prin SC B. SA și de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului la suma de 15.450 euro, în echivalent RON la data plății.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., l-a obligat pe intimatul-reclamant A. să plătească apelantului-pârât suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de expert; în temeiul dispozițiilor art. 294 și 295 C. proc. civ. a menținut în rest, dispozițiile sentinței.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal, recurentul-reclamant A., recurentul-pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin SC B. SA, și recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
I. Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea dosarului, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
În dezvoltarea primului motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. a arătat că potrivit dispozițiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ.: “judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. (...)”.
Recurentul-reclamant a invocat în acest sens decizia nr. 1764 din 25 iunie 2015 prin care Înalta Curte a statuat că: „Instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părții, ci trebuie să se armonizeze cu inițiativa părților, în scopul stabilirii adevărului respectiv, să fie într-o conexiune logică și necesară cu principiul adevărului”.
Aceasta a susținut că instanța a respins excepția lipsei calității de reprezentant „a persoanei care a semnat” ignorând decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 9 din 4 aprilie 2016, dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M. Of., Partea I, nr. 400 din 26 mai și devenită obligatorie pentru instanțe de la data publicării, prin care s-a statuat că o persoană juridică nu poate face o cerere de chemare în judecată pentru o altă persoană juridică și nici nu poate să o reprezinte pe aceasta în fața instanței. Totodată, regula este valabilă și în situația în care consilierul juridic sau avocatul unei firme ar vrea să reprezinte în instanță o altă firmă.
Astfel, în ședința din 4 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, prin Decizia nr. 9 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, a admis sesizarea formulată de Tribunalul Brașov, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată și reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.”
În opinia recurentului - reclamant, aceste dispoziții se aplică și în speță, deoarece:
a) av. E. și av. I. au formulat apel în numele și pentru Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin SC B. SA, conform contractului de prestări servicii din 18 ianuarie 2010, având ca obiect prestarea serviciilor de consultanță aferente procedurii de expropriere a imobilelor, inclusiv servicii de consultanță juridică, asistență juridică și reprezentare în fața instanțelor de judecată prin care interesele SC B. sunt asigurate de SC J. SRL Conform adresei din 28 martie 2013, emisă de B. SA, av. E., av. K. și av. I., reprezintă interesele acestei societăți și
b) apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București nu este semnat de Prim - Procurorul acestui Parchet.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-reclamant a arătat că la termenul din data de 01 iunie 2016 nu s-a mai pus în discuție excepția lucrului judecat, respectiv soluția dintr-o speță similară, prin care Curtea Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 505 din 28 octombrie 2015, a stabilit suma de 614 euro/m.p. pentru imobilul teren în suprafață de 42 m.p., expropriat pentru lucrări de utilitate publică conform hotărârii nr. 15 din 24 iunie 2011.
Sentința care a avut ca obiect exproprierea terenului din București, B-dul E., a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 408 din 23 noiembrie 2016, dată în Dosarul nr. x/3/2011*, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de Statul Român prin Ministerul Transporturilor, prin SC B. SA.
Or, dezlegarea dată prin această hotărâre se bucură de putere de lucru judecat, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.
Recurentul-reclamant a invocat decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, nr. 3028 din 4 mai 2012 și a susținut că este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurentul-reclamant a arătat că decizia nu este legală deoarece au fost încălcate dispozițiile Deciziei nr. 380 din 26 mai 2015 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Astfel, la pagina 7 din decizie s-a reținut în motivare că „Pentru aceste considerente, Curtea constată că valoarea prejudiciului suferit de proprietar ca efect al exproprierii este aceea stabilită la prima instanță, respectiv 2.020 euro”; cu toate acestea, în dispozitiv nu s-a menționat acest lucru.
La pagina 8 din decizie, Curtea de apel a reținut în motivare în ceea ce privește solicitarea intimatului-reclamant de a stabili valoarea terenului expropriat la 614 euro/m.p., conform hotărârii judecătorești pronunțate în Dosarul nr. x/3/2011*, că nu poate avea în vedere probele efectuate în alte dosare, ci exclusiv probele administrate în fața sa în conformitate cu principiul nemijlocirii reglementat de art. 169 C. proc. civ.
A susținut recurentul-reclamant că nu este legal să obțină o despăgubire de 515 euro/m.p. pentru terenul expropriat prin hotărârea nr. 22 din 24 iunie 2011 iar vecinul de la Bd. E. să obțină o despăgubire mai mare, de 614 euro/m.p., prin hotărârea nr. 15 din 24 iunie 2011.
De asemenea, recurentul-reclamant a criticat decizia și cu referire la obligația de plată a cheltuielilor de judecată de 1.500 RON achitată în apel, susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 38 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că: „Toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator”.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei recurate și respingerea apelurilor, ca efect al excepțiilor invocate.
În drept, cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
II Recurentul-pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin SC B. SA a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, coroborate cu Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale.
Cu privire la raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară validat de instanța de apel a susținut că opinia majoritară exprimată de către experții F. și G. nu întrunește exigențele dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, coroborate cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
În spiritul dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de orașe, în prezenta speță - Municipiul București, sectoarele fiind subdiviziuni ale acestuia.
Pe cale de consecință, în scopul stabilirii despăgubirilor, se impunea ca experții să aibă în vedere și contractele de vânzare-cumpărare depuse de către apelantul-pârât la dosar la data de 24 noiembrie 2015, având ca obiect terenuri situate în Municipiul București, aplicând corecțiile corespunzătoare.
În opinia recurentului-pârât, aceste contracte de vânzare-cumpărare pot fi luate în considerare drept comparabile pentru stabilirea valorii imobilului expropriat, întrucât legiuitorul, prin edictarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nu a avut în vedere imobile “din aceeași zonă cu imobilul expropriat”, ci imobile din aceeași unitate administrativ-teritorială, respectiv din Municipiul București.
Prin urmare, experții nu au ținut cont de întregul material probator aflat la dosarul cauzei, înlăturând fără nicio argumentare contractele de vânzare-cumpărare depuse de expropriator.
Sub un alt aspect, experții nu au ținut cont că suprafața expropriată este de 30 m.p., iar comparabilele utilizate în raportul de expertiză (opinia majoritară) au suprafețe de 107,04 m.p., 171,79 m.p., respectiv 379 m.p.
Aceste suprafețe sunt mai mari decât terenul expropriat, au CUT (coeficient de utilizare a terenului) și POT (procent de ocupare a terenului) mari, respectiv sunt suprafețe construibile, spre deosebire de suprafața de teren expropriat care nu poate avea o utilizare similară.
A arătat recurentul-pârât că pe suprafața de teren expropriată nu se poate ridica nicio construcție, spre deosebire de terenurile utilizate de către experți drept comparabile, motiv pentru care se impunea aplicarea de către experți a unor corecții negative în acest sens. A compara o suprafață de 30 m.p. neconstruibilă cu suprafețe de 10 ori mai mari construibile, fără a aplica nicio corecție în acest sens, înseamnă nerespectarea criteriului legal imperativ stabilit de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Mai mult, experții nu au aplicat nicio altă corecție în ceea ce privește valoarea terenului, realizând un simplu calcul matematic în ceea ce privește valoarea terenului.
În opinia acestui recurent, aplicarea coeficienților de corecție reprezintă singura posibilitate care permite, în cadrul unei evaluări imobiliare, ca proprietățile comparabile să fie în mod credibil și facil ajustate pentru a reprezenta un substitut al proprietății subiect; coeficienții de corecție se aplică prin indicarea unor procente, care să permită un calcul efectiv al valorii corecțiilor.
Experții au avut ca obiectiv al expertizei “evaluarea imobilului expropriat la data exproprierii, în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere Legea nr. 255/2010” (obiectiv stabilit prin încheierea de la data de 11 noiembrie 2015 pronunțată de instanța de apel), iar în urma evaluării, aceștia nu au identificat niciun prejudiciu pe care să-l fi suferit persoana expropriată.
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, coroborate cu dispozițiile Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Prin urmare, experții au avut ca obiectiv calcularea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, cu cele două componente ale sale, valoarea de piață a terenului și daunele aduse proprietarului, însă nu au identificat niciun prejudiciu adus acestuia ca urmare a procedurii exproprierii.
A susținut acest recurent că, prin motivele de apel a arătat că la data de 26 mai 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportate la sintagma “la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv că expertiza efectuată la instanța de fond a calculat valoarea despăgubirilor prin raportare la data efectuării raportului de expertiză.
Pe cale de consecință, a criticat modul de stabilire a valorii despăgubirilor, în integralitatea lor, sintagma “despăgubiri” referindu-se la ambele componente ale sale, respectiv valoarea de piață a imobilului și prejudiciul adus proprietarului. În sprijinul acestor susțineri sunt și concluziile Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale care vizează stabilirea despăgubirilor la momentul exproprierii, fără a face vreo diferențiere între momentul calculării valorii de piață și cel al stabilirii prejudiciului.
Prin urmare, în opinia recurentului-pârât, instanța de apel a apreciat în mod eronat faptul că acesta a înțeles să critice în calea de atac a apelului doar modul de stabilire a valorii terenului expropriat, nu și valoarea de circulație a gardului, în condițiile în care trimiterea la decizia Curții Constituționale pronunțate la data de 26 mai 2015 se referă la totalitatea despăgubirilor, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 (valoarea de piață a imobilului expropriat și prejudiciul care, în speță, constă în valoarea gardului).
De asemenea, instanța de apel a reținut în mod eronat faptul că „la termenul de discutare a obiectivelor expertizei tehnice de evaluare proprietăți imobiliare (încheierea din data de 11 noiembrie 2015), ambii apelanți au susținut ca obiectiv evaluarea imobilului expropriat în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și de Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015.
Astfel cum rezultă din încheierea de la termenul din data de 02 septembrie 2015, când au fost discutate probele, rezultă că a solicitat “efectuarea unei noi expertize care să calculeze despăgubirile la data transferului dreptului de proprietate (...)”, sintagma despăgubiri vizând cele două componente ale sale, astfel cum sunt definite prin dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Curtea de Apel București a încuviințat ca obiectiv al expertizei “evaluarea imobilului expropriat la data exproprierii, în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere Legea nr. 255/2010” (stabilit prin încheierea de la data de 11 noiembrie 2015), iar dispozițiile anterior menționate, invocate de însăși instanța de apel, fac trimitere la ambele componente ale despăgubirii, respectiv valoarea terenului și valoarea împrejmuirii.
Or, în aceste condiții, se impunea ca instanța de apel să se pronunțe și asupra valorii gardului, în legătură cu care instanța de fond a validat o valoare calculată la data efectuării raportului de expertiză.
Prin urmare, instanța de apel a stabilit valoarea terenului la data exproprierii - mai 2011 - (validând expertiza efectuată în faza procesuală a apelului), însă a menținut valoarea împrejmuirii la data efectuării raportului de expertiză în fața instanței de fond (septembrie 2012), prin faptul că nu a luat considerare nici motivele de apel formulate de expropriator, nici faptul că experții, prin opinia exprimată prin raportul depus la Curtea de Apel București, nu au identificat niciun prejudiciu suferit de către persoana expropriată.
A susținut acest recurent că, față de împrejurarea că în faza procesuală a apelului, experții nu au identificat niciun prejudiciu adus proprietarului prin expropriere, se impune înlăturarea valorii prejudiciului, calculat în mod greșit prin expertiza efectuată la instanța de fond.
Pe cale de consecință, a solicitat, în principal, admiterea recursului, și modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată iar, în subsidiar, admiterea recursului și modificarea, în parte, a deciziei recurate, în sensul diminuării cuantumului despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului situat în București, sector 5, B-dul E.
III. Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat hotărârea instanței de apel ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Acest recurent a arătat că hotărârea instanței de apel este nelegală în privința sumei acordate cu titlu de despăgubire pentru imobilul supus exproprierii.
Astfel, prin omologarea opiniei majoritare exprimată în cuprinsul raportului de expertiză din data de 11 martie 2016, cu privire la valoarea imobilului expropriat, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, bazată pe aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În fapt, în lipsa comparabilelor constând în contracte de vânzare - cumpărare având ca obiect doar teren, expertiza evaluatorie imobiliară a fost efectuată avându-se în vedere comparabile privind tranzacționarea de imobile alcătuite din teren și construcție; atât în opinia majoritară cât și în opinia separată s-a menționat modul în care prețurile construcțiilor au fost defalcate, rezultând prețurile terenurilor aferente pe metru pătrat.
În opinia majoritară, valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat a fost calculată, contrar susținerilor instanței de apel, ca medie aritmetică a prețurilor pe metrul pătrat a terenurilor care au făcut obiectul comparabilelor, fără aplicarea indicilor de corecție în privința localizării și mai ales în privința suprafeței, în condițiile în care suprafața de teren supusă exproprierii este de 30 m.p., iar cea a terenurilor cu care s-a comparat este de 107,04 m.p., 171,79 m.p., respectiv 379 m.p.
De asemenea, valoarea rezultată din media aritmetică, în modalitatea expusă, nu a fost ajustată prin folosirea vreunui coeficient. În fapt, coeficienții de zonă 1 și de imobil curte, la care se face referire în motivarea hotărârii, au fost utilizați de către experți la evaluarea prețului construcțiilor care au făcut obiectul comparabilelor, nu al terenurilor.
În opinia Ministerului Public, valoarea care corespunde exigențelor dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1194 este valoarea calculată de către expertul H., de 13.720 euro (56.684 RON), reprezentând 473 euro/m.p., valoare rezultată pe baza analizării și ajustării prețurilor pe metrul pătrat ale imobilelor teren din comparabilele folosite în funcție de toate criteriile care le diferențiau de terenul în litigiu, respectiv localizare, suprafață, precum și natura dreptului asupra terenului transmis prin contractele de vânzare-cumpărare.
Astfel, singurul coeficient de corecție de 25% a fost utilizat de către expert în raport de comparabila T1, în care se menționează transmiterea dreptului de folosință asupra terenului pe durata construcției edificate pe acesta, distincție care nu se regăsește în calculul efectuat în opinia majoritară.
În consecință, față de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, conform cărora despăgubirea nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, se impunea omologarea valorii terenului expropriat de 13.720 euro (56.684 RON), această valoare fiind mai mică decât cea acordată de către instanța de fond (și anume 24.360 euro - echivalentul sumei de 108.280 RON) și mai mare decât cea oferită de către expropriator.
Cum despăgubirile cuvenite proprietarului sunt compuse atât din valoarea terenului expropriat în cuantum de 13.720 euro (echivalentul sumei de 56.684 RON), cât și din valoarea gardului demolat în cuantum de 2.020 euro (echivalentul sumei de 8.976 RON), rezultă un total de 15.740 euro (echivalentul sumei de 65.660 RON), sumă care este mai mare decât cea stabilită prin hotărârea de expropriere (respectiv suma 60.339 RON).
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recurentul Ministerul - Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul omologării raportului de expertiză în opinie separată și, în consecință, stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat la suma de 13.720 euro (56.684 RON).
Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cererile de recurs sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în speță și a înscrisurilor de la dosar, Înalta Curte reține că recursurile nu sunt fondate, astfel că vor fi respinse pentru considerentele ce succed:
I. Recursul formulat de recurentul-reclamant vizează, sub un prim aspect, greșita soluționare de către instanța de apel, a excepției lipsei calității de reprezentant.
Prin criticile subsumate acestui motiv de recurs pe care recurentul-reclamant l-a întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel, respingând excepția lipsei calității de reprezentant a persoanelor care au semnat apelurile declarate în numele apelantului-pârât și al Ministerului Public, nu a dat dovadă de rol activ și a ignorat Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României.
Înalta Curte constată că, față de data înregistrării cererii de chemare în judecată (2 iulie 2011) și de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, cauza pendinte se soluționează în conformitate cu prevederile C. proc. civ. din 1865.
Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, invocată de recurentul-reclamant, a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în condițiile art. 519 și urm. C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Dezlegarea în drept a privit interpretarea și aplicarea art. 84 alin. (1) C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, cu referire la reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată.
Înalta Curte constată că instanța de apel a examinat și a soluționat în mod corect excepția lipsei calității de reprezentant prin raportare la situația de fapt și la dispozițiile din legea procesuală incidentă în cauză.
Astfel, aceasta a reținut în mod corect că declarația de apel a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București (aflată la dosarul curții de apel) a fost semnată de prim-procurorul acestei instituții, în calitate de reprezentant legal.
Împrejurarea că motivele de apel au fost redactate de un alt procuror nu prezintă relevanță din perspectiva excepției în discuție, întrucât acestea au fost însușite de reprezentantul legal al Parchetului de pe lângă Tribunalul București care a semnat declarația de apel, făcând mențiunea că aceasta este însoțită de motivele de apel.
În ceea ce privește reprezentarea convențională a apelantului-pârât, instanța de apel a reținut în mod corect că nu este incidentă Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, invocată de recurentul-reclamant, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Înalta Curte constată că în reglementarea C. proc. civ. de la 1865 reprezentarea părților în judecată se face în condițiile reglementate la art. 67 - 72 din acest act normativ.
Chiar admițând că pentru identitate de rațiune, dezlegarea în drept invocată de recurentul-reclamant ar fi incidentă în speță, Înalta Curte constată că reprezentarea apelantului-pârât în faza procesuală a apelului s-a făcut prin avocat, astfel cum rezultă din împuternicirea avocațială depusă la dosarul instanței de apel. Nu se poate aprecia că instanța de apel nu a dat dovadă de rol activ în soluționarea acestei excepții.
Prin urmare, primul motiv din recursul formulat de recurentul-reclamant nu este fondat.
De asemenea, nu poate fi primit al doilea motiv din același recurs prin care s-a susținut că instanța de apel nu a pus în discuție excepția lucrului judecat, invocată de reclamant cu referire la decizia nr. 505 din 28 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București într-o speță similară, prin care au fost acordate despăgubiri în cuantum de 614 euro/m.p.
Astfel, Înalta Curte reține că, pentru a putea invoca o asemenea neregularitate procesuală, partea trebuie să facă dovada că excepția a fost formulată până la momentul la care, socotindu-se lămurită, instanța declară închise dezbaterile, conform dispozițiilor art. 150 C. proc. civ.
În speță se constată că această excepție se regăsește în concluziile scrise, depuse în condițiile art. 68 alin. (4) C. proc. civ., de reprezentantul convențional al reclamantului, la termenul de dezbateri, așadar, după momentul procesual stabilit de C. proc. civ.
Astfel, instanța de apel nu avea a se pronunța în mod distinct asupra acestui mijloc de apărare.
Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, în decizia care face obiectul controlului judiciar, instanța de apel a menționat că nu poate ține seama la stabilirea despăgubirii de hotărârea pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011* în considerarea principiului nemijlocirii.
Prin urmare, instanța de apel a analizat cererea intimatului-reclamant care, față de motivele expuse, nu poate fi calificată drept o veritabilă excepție ci ca o cerere de valorificare a unei decizii de speță, în care acesta nu figurează ca parte.
Înalta Curte reține că în pofida amplelor considerente de ordin teoretic expuse în cererea de recurs, recurentul-reclamant nu a făcut nicio mențiune cu privire la întrunirea triplei identități de părți, obiect și cauză, care în speță nu se regăsește.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs, prin care recurentul-reclamant a susținut că a fost încălcată Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curții Constituțională în sensul că, deși în motivarea deciziei s-a reținut că valoarea prejudiciului suferit de proprietar este cel stabilit de prima instanță, de 2020 euro, în dispozitivul deciziei nu se menționează acest lucru, Înalta Curte constată că așa cum rezultă în mod explicit din decizia ce face obiectul controlului judiciar, instanța de apel a apreciat că, în calea de atac a apelului, criticile au vizat exclusiv modul de stabilire a valorii terenului expropriat, nu și valoarea de circulație a gardului.
De asemenea, Curtea de apel a arătat textual la pagina 7 că “valoarea prejudiciului suferit de proprietar ca efect al primei instanțe este aceea stabilită de prima instanță, respectiv 2020 euro.”
Aceste considerente sunt în deplină concordanță cu mențiunea din dispozitivul deciziei recurate de menținere a restului dispozițiilor cuprinse în sentința primei instanțe, respectiv a dispozițiilor care nu au fost schimbate de curtea de apel.
Înalta Curte subliniază că tribunalul a menționat în dispozitiv cuantumul global al despăgubirilor de 117.256 RON, care potrivit considerentelor și raportului de expertiză întocmit la prima instanță, se compuneau din: a) 108.280 RON (echivalentul a 24360 euro) - valoarea terenului expropriat și b) 8976 RON (echivalentul a 2020 euro) - contravaloarea prejudiciului suferit de reclamant prin expropriere prin demolarea gardului. Curtea de apel a modificat sentința numai în ceea ce privește valoarea terenului expropriat la echivalentul în RON a sumei de 15.450 euro.
Rezultă, prin urmare, că după soluționarea apelului, cuantumul global al despăgubirilor cuvenite reclamantului este compus din echivalentul în RON a sumei de 15.450 euro - valoarea terenului expropriat plus echivalentul în RON a sumei de 2020 euro - contravaloarea prejudiciului suferit de reclamant prin expropriere prin demolarea gardului.
Înalta Curte reține că, întrucât contravaloarea prejudiciului suferit de reclamant prin expropriere, prin demolarea gardului, a fost obținută de reclamant la judecata în prima instanță iar instanța de apel nu s-a considerat legal învestită cu cenzurarea acestei componente a despăgubirilor, menționarea în dispozitivul deciziei a măsurii menținerii în rest a sentinței, reprezintă, în realitate, recunoașterea în favoarea recurentului-reclamant a dreptului la obținerea de despăgubiri reprezentând echivalentul în RON a sumei de 2020 euro, distinct de despăgubirile stabilite în apel pentru contravaloarea terenului expropriat, respectiv echivalentul în RON a sumei de 15.450 euro.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în cuantum de 1500 RON la care reclamantul a fost obligat în apel, Înalta Curte reține că potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994: “Toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator”.
Art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prevede: “Cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun”.
Așadar, art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 conține dispoziții derogatorii de la norma de drept comun cuprinsă în art. 38 din Legea nr. 33/1994, caz în care prevederile speciale trebuie coroborate cu cele ale art. 274 și urm. C. proc. civ. În acest caz, obligația de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează pe ideea de culpă procesuală, în sensul reglementat de norma de procedură civilă de drept comun.
Cum în apel au fost admise căile de atac declarate de pârât și de Ministerul Public, cu consecința modificării cuantumului despăgubirilor constând în valoarea terenului expropriat, intimatul-reclamant a căzut în pretenții, în sensul art. 274 C. proc. civ.
Prin urmare, nici critica referitoare la plata cheltuielilor de judecată nu este fondată, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant, ca nefondat.
În ceea ce privește recursurile declarate recurentul-pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin SC B. SA, și de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care conțin critici similare, prin care s-a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la interpretarea și aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reține că nu sunt fondate.
Astfel, s-a susținut de către cei doi recurenți că, în mod greșit, instanța de apel și-a însușit opinia majoritară exprimată de experții F. și G., deși nu au fost avute în vedere comparabile privitoare la vânzarea de terenuri fără construcții și nu s-au aplicat corecții pentru suprafața foarte mică a terenului expropriat.
Înalta Curte reține că o corectă interpretare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 trebuie să pornească de la premisa că bunul care a fost supus exproprierii este reprezentat în ansamblul său de imobilul situat în București, Bd E., compus din 279 m.p. teren și construcție. Imobilul expropriat este situat într-un cartier de locuințe individuale și colective mici, în zona 0, într-o zonă de interes orășenesc, cu dotări socio-urbane.
Împrejurarea că din acest imobil a fost expropriată o suprafață de 30 de m.p., nu poate conduce la interpretarea că imobilele de același fel în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt terenuri de aceeași suprafață și aceasta deoarece o reparare justă a prejudiciului suferit de expropriat nu poate fi reprezentată decât de contravaloarea celor 30 m.p. care făceau parte dintr-o suprafață de 279 m.p., aferentă unei construcții.
Prin urmare, constituie comparabile în cazul dedus judecății, tranzacții de imobile compuse din teren și construcție de felul imobilului afectat de exproprierea parțială, nefiind necesare corecții negative pentru suprafață, respectiv pentru coeficientul de ocupare a terenului și pentru procentul de ocupare a terenului.
În ceea ce privește criticile formulate de recurentul-pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin SC B. SA, care a susținut că imobilele de același fel, în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, sunt imobile din întreaga unitate teritorială, nu numai cele din zona unde este situat imobilul expropriat, Înalta Curte reține că nu pot fi primite în speță, deoarece prevederile menționate trebuie coroborate cu cele ale art. 1 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că: “Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.”
Prin urmare, în fiecare caz în parte dedus judecății, instanța are a analiza, în funcție de situația de fapt concretă, care dintre imobilele tranzacționate în unitatea administrativ - teritorială în care se află bunul expropriat, poate reprezenta un element de comparație menit să conducă la stabilirea unei juste despăgubiri.
În cazul pendinte, se constată că recurentul-pârât a criticat decizia susținând că la data de 24 noiembrie 2015 a depus trei contracte de vânzare care nu au fost avute în vedere la efectuarea expertizei, deși priveau imobile situate în municipiul București, care constituie unitatea administrativ-teritorială de referință.
Înalta Curte constată că cele trei contracte de vânzare-cumpărare aflate în dosarul instanței de apel au avut ca obiect vânzarea de imobile constând în terenuri, situate în București, pe strada G. iar comparabilele valorificate de instanța de apel au vizat imobile compuse din construcții cu destinație de locuință și teren situate, de asemenea, în municipiul București în condițiile în care imobilul expropriat este situat într-un cartier cu locuințe individuale și colective mici, într-o zonă de interes orășenesc.
Având în vedere considerentele deja expuse, Înalta Curte reține că, în condițiile particulare ale speței, instanța de apel a făcut corecta interpretare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește determinarea contravalorii terenului expropriat.
Cu referire la criticile prin care recurentul-pârât a susținut că în faza procesuală a apelului a criticat și despăgubirile care privesc prejudiciul constând în demolarea gardului, Înalta Curte constată că nu sunt fondate.
În acest sens, reține că deși art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 menționează în mod expres că “despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, în dezvoltarea motivelor de apel pârâtul avea obligația de a arăta în concret care sunt nemulțumirile sale din perspectiva componentei despăgubirilor constând în prejudiciul cauzat proprietarului.
Or, din motivele de apel depuse de pârât rezultă că acesta a formulat critici numai cu privire la stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat.
În condițiile în care despăgubirile recunoscute în favoarea expropriatului pentru prejudiciul constând în demolarea gardului nu au fost determinate în raport de prețurile cu care se vând imobile similare, ci în raport de cheltuielile ocazionate de refacerea împrejmuirii, nu se poate aprecia că apelantul-pârât a criticat sentința tribunalului și cu referire la a doua componentă a despăgubirilor.
Pe cale de consecință, criticile prin care se pune în discuție în recurs această componentă a prejudiciului nu pot fi analizate, fiind formulate omisso medio.
În plus, pentru învestirea instanței de apel, părțile trebuie să formuleze în termen criticile de nelegalitate sau de netemeinicie.
Prin urmare, nu se poate considera că o asemenea investire ar putea să rezulte din modul de formulare a cererilor de probe sau a obiectivelor expertizei judiciare.
Pentru toate aceste considerente, reținând că niciuna dintre criticile formulate de recurentul-pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin SC B. SA, și de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge și aceste recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant A., de recurentul-pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin SC B. SA, și de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei civile nr. 408 A din 1 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.