Decizia nr. 248/2018
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 155 din 2 martie 2017, Judecătoria Avrig a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții-pârâți A. și B., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant Statul Român, reprezentat prin M.F.P., prin D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Sibiu. A admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant Statul Român, reprezentat prin M.F.P., prin D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Sibiu, în contradictoriu cu pârâții-reclamanți A. și B. A constatat vacantă succesiunea defunctei C., precum și că din masa succesorală face parte terenul înscris în CF x Avrig (CF vechi x Glâmboaca) nr. top 68, care trece în proprietatea Statului Român. A constatat că reclamanții-pârâți A. și B. au dobândit, prin efectul uzucapiunii, dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară Avrig nr. x (CF vechi 509 Glâmboaca) nr. top 68, în suprafață de 1.440 mp. A dispus intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților-pârâți A. și B. asupra imobilul mai sus menționat, cu titlu de uzucapiune. A respins, în rest, cererea reconvențională. A dispus obligarea pârâtului-reclamant Statul Român, reprezentat prin M.F.P., prin D.G.R.F.P. Brașov -A.J.F.P. Sibiu, la plata sumei de 259 RON, către reclamanții-pârâți, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, la data de 26 aprilie 2017, apelantul-pârât Statui Român, reprezentat prin M.F.P., prin D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Sibiu. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția I civilă, la 12 mai 2017, sub nr. x/787/2016.
Prin Decizia civilă nr. 957 din 23 octombrie 2017, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a respins apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român, reprezentat prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Sibiu, împotriva Sentinței civile nr. 155 din 2 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Avrig. A dispus obligarea apelantului-pârât la plata către intimații-reclamanți A. și B. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, la data de 22 noiembrie 2017, recurentul-pârât Statul Român, reprezentat prin M.F.P., prin D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Sibiu.
Prin Adresa din 22 noiembrie 2017, această instanță a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 11 decembrie 2017, sub același număr de dosar.
Cauza a fost repartizată, aleatoriu, spre soluționare, Completului C12NCPC.
Prin rezoluția completului din data de 12 decembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 26 ianuarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale în soluționarea căii de atac formulate.
Examinând competența materială de soluționare a cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.
Prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permit o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. l C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.
De asemenea, o asemenea competență nu este prevăzută, de principiu, nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege".
Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului și scopului recursului.
Această verificare a legalității se realizează, însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3; art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).
Cum, în speță, reclamanții au învestit, în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.
Aceasta întrucât nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este legal învestită, astfel că, văzând dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va declina competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Sibiu, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a recursului formulat de recurenții-pârâți Statul Român, reprezentat prin M.F.P., și Statul Român, reprezentat prin M.F.P., prin D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Sibiu, împotriva Deciziei civile nr. 957 din 23 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2018.
Procesat de GGC - N