Decizia nr. 550/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererile înregistrate la data de 16 ianuarie 2017 pe rolul Curții de Apel Pitești în Dosarul nr. x/46/2016 (având ca obiect cererea de revizuire împotriva Deciziei nr. 2093 din 17 octombrie 2016 pronunțată de aceeași instanță în Dosar nr. x/109/2014) petentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 250 C. muncii, art. 304 și 270 C. proc. civ., art. 268 alin. (1) pct. a C. muncii.
Referitor la art. 250 C. muncii (conform căruia angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport de gravitatea abaterii săvârșite de către salariat în funcție de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, gradul de vinovăție, consecințele abaterii, comportarea generală în serviciu a salariatului și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta) petentul a arătat că încalcă dispozițiile art. 21, art. 41, art. 53 și art. 1 alin. (1) din Constituția României, precum și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 24 lit. b) din Carta Socială Europeană, întrucât prin stabilirea unor criterii de către angajator nu se înțelege dacă și instanța este obligată la respectarea acestora.
Referitor la art. 304 și art. 270 C. proc. civ. (ce reglementează denunțarea înscrisului ca fals și puterea doveditoare a înscrisului autentic) petentul a arătat că încalcă dispozițiile art. 16, art. 21, art. 53 și art. 1 alin. (5) din Constituția României, precum și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât articolele respective de lege nu sunt suficient de închegate, organizate, clar exprimate, referirile disparate la procedura înscrierii în fals și a denunțării falsului determinând ca soluția legală criticată să fie neclară și lipsită de previzibilitate.
Referitor la art. 268 alin. (1) pct. a C. muncii (ce reglementează termenul de 30 de zile al căii de atac împotriva deciziei angajatorului) petentul a arătat că încalcă dispozițiile art. 21, art. 41, art. 53, art. 1 alin. (1) din Constituția României precum și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât se află în contradicție cu termenul de 45 de zile reglementat prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social, rezultând astfel o situație reglementată de două legi distincte, prin prevederi ireconciliabile, ceea ce determină pronunțarea unei soluții neclare și lipsite de previzibilitate.
Prin încheierea de ședință din 22 februarie 2007 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că excepțiile de neconstituționalitate invocate se referă la probleme de fond ale litigiului dedus judecății, sens în care acestea nu îndeplinesc condiția de a fi în legătură cu prezenta cauză, ce are ca obiect o cerere de revizuire.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. revizuentul A., arătând că în mod greșit Curtea de Apel Pitești a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, în condițiile în care controalele de constituționalitate solicitate tind la a atrage o altă soluționare a litigiului de față.
Instanța învestită cu soluționarea cererii de sesizare a procedat la o încălcare și aplicare greșită a legii, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curții Constituționale. Excepțiile invocate au legătură cu soluționarea litigiului atât în stadiul apelului, cât și în acela al revizuirii, putând viza inclusiv soluția ce se va acorda în această cale extraordinară de atac.
Prevederile referitoare la prescripție nu au fost puse în discuția părților, fiind încălcat astfel principiul contradictorialității.
Prevederile referitoare la criteriile de individualizare sunt criticate pentru interpretarea pe care a dat-o instanța în motivarea hotărârii, respectiv alta decât cea invocată în cerere.
Art. 247 alin. (1) C. proc. civ. prevede că excepțiile absolute pot fi invocate în orice stare a procesului, iar soluționarea căilor extraordinare de atac constituie o stare a procesului.
Legătura cu soluționarea cauzei este evidentă, în situația admiterii excepției urmând revizuirea apelului în sensul netardivității capătului secund de cerere, și anume admiterea cererii de denunțare ca false ale înscrisurilor, precum și pronunțarea unei alte soluții în ce privește cererea de reindividualizare a sancțiunii disciplinare aplicate, cu finalitatea admiterii contestației împotriva deciziei de concediere.
Decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției este de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, dată fiind legătura directă între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.
Recurentul-revizuent mai arată că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este nemotivată, fiind încălcate dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
La data de 14 martie 2017 recurentul-petent a formulat precizări la motivele de recurs prin care a arătat că instanța a omis să cerceteze temeinicia deciziei contestate, respectiv, sancțiunea a fost aplicată în lipsa vinovăției.
O eventuală rejudecare nu exclude de plano incidența textelor legale a căror neconstituționalitate se invocă, iar denunțarea unui înscris autentic ca fals poate conduce la reținerea unei alte stări de fapt în ceea ce privește sancțiunea disciplinară aplicată.
Invocarea excepției de neconstituționalitate nu poate fi reținută ca inadmisibilă întrucât ar contraveni cu practica judiciară în materie a instanței supreme, recurentul-petent invocând în acest sens mai multe decizii ale acestei instanțe, iar relevanța excepției nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.
Curtea de Apel nu a reținut că invocarea excepției de neconstituționalitate ar fi inadmisibilă întrucât nu are legătura cu cauza, ci pentru că cererea de revizuire este vădit inadmisibilă, sens în care nu se va ajunge niciodată la rejudecarea fondului.
Contrar celor reținute de instanța anterioară, controlul de constituționalitate solicitat tinde la a atrage o altă soluționare a litigiului pe fond, încheierea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).
În atare situație, cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, impunând casarea încheierii atacate și sesizarea acestei autorități cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată.
Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 24 aprilie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.
Judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. la data de 14 iunie 2017.
La data de 11 ianuarie 2018 cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, fiind acordat termen pentru discutarea perimării la data de 31 ianuarie 2018.
La data de 31 ianuarie 2018 a fost admisă cererea de repunere pe rol a recurentului, constatându-se, totodată, că perimarea în vederea discutării căreia fusese acordat termenul de judecată nu poate opera întrucât încheierea de suspendare a judecății cauzei nu fusese comunicată părților, aspect remediat însă ulterior. A fost acordat termen de judecată la data de 21 februarie 2018 pentru soluționarea recursului.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Din conținutul acestei norme legale rezultă condițiile de admisibilitate necesar a fi îndeplinite pentru a fi admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu analiza corespondenței textului de lege, pretins a fi contrar legii fundamentale, cu prevederile constituționale. Pentru aceasta, excepția de neconstituționalitate: trebuie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; poate viza o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă; trebuie să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; să nu aibă ca obiect o prevedere constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Alin. (5) al aceluiași articol statuează că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța va respinge prin încheiere cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Rezultă că, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din lege, instanța de drept comun este abilitată să aprecieze ea însăși asupra relevanței cererii de sesizare a Curții Constituționale, în limitele reglementate de art. 29 alin. (6), adică strict la constatarea condițiilor de admisibilitate anterior menționate, printre care inclusiv cea a existenței unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza pendinte.
Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, iar în ipoteza neîndeplinirii uneia dintre acestea, sesizarea instanței de contencios constituțional nu se justifică.
Intenția legiuitorului a fost aceea de a nu deturna excepția de neconstituționalitate de la scopul ei firesc, de mecanism procesual de apărare, creat în scopul garantării supremației Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei asigurându-se controlul de constituționalitate a posteriori și, respectiv, accesul părților la jurisdicția constituțională, dar în condițiile respectării tuturor cerințelor impuse de lege, pentru a se evita încărcarea inutilă a activității Curții Constituționale și a se elimina încercările de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
Recurentul-petent invocă, în cadrul unei cereri de revizuire, ale cărei motive sunt expres și limitativ reglementate de lege, neconstituționalitatea unor norme juridice incidente judecății în fond a litigiului în raport de care s-a formulat calea extraordinară de atac și arată, atât prin motivele de recurs, cât și prin precizările depuse ulterior, că neconstituționalitatea acestor norme poate fi invocată în orice stadiu al procesului (deci inclusiv în calea extraordinară de atac) și are legătură evidentă cu cauza întrucât admiterea excepției ar determina pronunțarea unei alte soluții pe fondul cauzei.
Astfel, cu prilejul soluționării cererii de revizuire, recurentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 250 C. muncii, art. 304 și 270 C. proc. civ., art. 268 alin. (1) pct. a C. muncii.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv ipoteza în care instanța „s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.
Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost învederată prin cererea de sesizare a Curții Constituționale privesc sancțiunea disciplinară aplicabilă de către angajator în raport de gravitatea abaterii disciplinare (art. 250 C. muncii), termenul în care pot fi formulate cererile din materia conflictelor de muncă în cazul încheierii, executării, modificării, suspendării ori încetării contractului de muncă (art. 268 alin. (1) pct. 1 C. muncii), puterea doveditoare a înscrisului autentic (art. 270 C. proc. civ.), procedura denunțării înscrisului ca fals (art. 304 C. proc. civ.).
Aceste dispoziții privesc fondul litigiului în raport de care s-a formulat cererea de revizuire, fond ce nu poate fi încă avut în vedere de către instanța învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac, cât timp nu s-a decis și apreciat asupra admisibilității căii de atac a revizuirii.
Astfel, întrucât obiectul prezentului litigiu este o cerere de revizuire ale cărei motive sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele legale pretins neconstituționale vizează exact acele chestiuni ce nu pot fi analizate în atare procedură judiciară cât timp nu s-a statuat asupra admisibilității revizuirii, lipsa legăturii lor cu cauza apare ca evidentă și justifică soluția de respingere adoptată de către instanța învestită cu solicitarea sesizării Curții Constituționale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul revizuentului A. împotriva încheierii de ședință din 22 februarie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A., cu domiciliul în Pitești, jud. Argeș, împotriva încheierii de ședință din 22 februarie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata SC B. SRL, cu sediul în Mărăcineni, Argeșelu, jud. Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2018.