Decizia nr. 562/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată de B.E.J., ”A.” în interesul creditorului B. și înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 13 noiembrie 2017 sub nr. x/300/2017, s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 666 C. proc. civ., în contradictoriu cu debitoarea C., încuviințarea executării silite a obligației stabilită prin ordonanță președințială, prin care s-a stabilit provizoriu locuința minorei D., la tatăl acesteia, B., până la soluționarea definitivă a acțiunii de divorț ce face obiectul Dosarului nr. x/215/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8713 din 02 august 2017 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/215/2017, definitivă prin Decizia nr. 1765 din 19 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/215/2017, îndreptată prin încheierea din data de 19 octombrie 2017 pronunțată în același dosar.
Prin sentința nr. 12407 din 17 noiembrie 2017, Judecătoria sector 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reținând că domiciliul debitoarei la data cererii de sesizării organului de executare se afla în Municipiul Craiova, situație față de care, în aplicarea dispozițiilor art. 651 C. proc. civ. raportat la art. 87 C. civ., competența de soluționare a cauzei aparține instanței în circumscripția căreia se află localitatea menționată, în speță Judecătoria Craiova.
Prin sentința nr. 485 din 25 ianuarie 2018, Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2 București, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Craiova a reținut că, chiar dacă debitoarea C. are domiciliu în cartea de identitate în Municipiul Craiova, județul Dolj, aceasta are două reședințe în București, sector 2 pentru perioada 08 septembrie 2017-07 septembrie 2018 și în Olănești, județul Vâlcea, pentru perioada 10 iulie 2017-09 iulie 2018.
Conform art. 87 C. civ. „Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde acesta declară că își are locuința principală”, iar potrivit art. 88 din același cod „ Reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară”.
În doctrina și practica judiciară s-a arătat constant că „noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv”.
Ca atare se afirmă ideea de domiciliu ca situație de fapt, susceptibilă de probare prin orice mijloc de probațiune și lăsată la aprecierea suverană a instanței, nu ideea de domiciliu ca noțiune juridică.
Mai mult, legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat ”în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile ale persoanei fizice”.
Scopul regulii generale în materia competenței teritoriale nu ar fi atins dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuință efectivă a pârâtului, deoarece acesta ar fi lipsit de exercițiul drepturilor sale procedurale.
Analizând practicaua Deciziei nr. 1765 din 19 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/215/2017 (titlul executoriu) instanța a reținut că reprezentantul creditorului a precizat, în ședință publică, că debitoarea „are serviciu stabil în București unde a obținut postul de învățător.”, afirmație necontestată de către avocatul debitoarei, fiind evident faptul că aceasta locuiește efectiv la reședința din București, sector 2.
Acesta este și motivul pentru care creditorul, care locuiește în Podari, a solicitat ajutorul pentru executarea silită a titlului executoriu unui executor din București și a indicat în cererea de executare silită că debitoarea locuiește în București, sector 2.
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2 București, pentru argumentele ce succed:
Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.”
Textul legal sus citat instituie o competență în care prioritatea este acordată, succesiv, instanței în circumscripția căreia se regăsește sediul/domiciliul debitorului, creditorului, iar în ultimul rând al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.
A rezultat din datele dosarului că debitoarea C. are domiciliul legal, potrivit cărții de identitate, în municipiul Craiova, însă are și două reședințe, una în orașul Băile Olănești, județul Vâlcea (pentru perioada 10 iulie 2017-09 iulie 2018), și alta în Municipiul București, sector 2 (pentru perioada 08 septembrie 2017-07 septembrie 2018), din datele înscrise cărora se înțelege că cea din urmă a anulat-o pe cea dintâi și că cea actuală este la adresa din București.
Potrivit art. 87 C. civ. „Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că îți are locuința principală”.
Noțiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general și, implicit, competența de soluționare a unei cereri de încuviințare a executării silite, în concret, nu corespunde elementelor care interesează evidența populației, ci se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia.
Din practicaua Deciziei nr. 1765 din 19 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/215/2017 (decizie prin care a rămas definitivă sentința nr. 8713 din 02 august 2017 a Judecătoriei Craiova ce reprezintă titlul executoriu în prezenta cauză) rezultă că debitoarea C. are domiciliul efectiv în București, la adresa din sector 2, întrucât are serviciu stabil în municipiul București, unde profesează ca învățător, element ce se coroborează și cu datele consultate din Evidența Populației relative la situația locativă a debitoarei.
Astfel, relațiile atașate la dosarul cauzei atestă că debitoarea locuiește la această adresă începând cu data de 08 septembrie 2017, în timp ce cererea de încuviințare a executării silite a fost adresată executorului judecătoresc la 7 noiembrie 2017, ceea ce înseamnă că la data sesizării organului de executare domiciliul (de fapt) al debitoarei era situat în Municipiul București, sector 2.
Pentru aceste motive și în considerarea naturii obligației stabilită prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8713 din 02 august 2017 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/215/2017, care este una privind stabilire domiciliu minor, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2 București, ca instanță în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2018.