Decizia nr. 564/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. x/62/2016 pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, la data 18 ianuarie 2016, reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 38, 39, 57, 80 alin. (1) și (2), art. 253, 266 și urm. C. muncii, în contradictoriu cu intimata B. - C. Brașov, constatarea nulității art. 10 pct. 5 din actul adițional din 01 octombrie 2014 la contractul individual de muncă din 01 martie 2013; anularea Deciziei nr. 11 din 21 decembrie 2015 de desfacere a contractului de muncă; repunerea părților în situația anterioară prin reîncadrarea sa pe postul deținut; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi trebuit să beneficieze începând cu data concedierii nelegale și până la data reintegrării efective; obligarea intimatei la plata orelor suplimentare de la 8 ore la 16 ore convenționale pe săptămână pentru perioada 2013-2015, a sporurilor neacordate potrivit legii și a daunelor morale în sumă de 15.000 euro.
Prin sentința nr. 687/MAS din 19 aprilie 2017 Tribunalul Brașov, secția I civilă, a luat act de renunțarea reclamantei la judecata petitelor privind obligarea pârâtei B. - C. Brașov la plata retroactivă a orelor suplimentare, de la 8 ore la 16 ore convenționale pe săptămână pentru perioada 2013-2015, a sporurilor neacordate potrivit legii și a orelor lucrate în zilele de sâmbătă și sărbători legale; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., și a respins acțiunea în contradictoriu cu această parte; a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care se solicita constatarea nulității art. 10 pct. 5 din actul adițional din 01 octombrie 2014 la contractul individual de muncă, excepția tardivității formulării acestui petit; a respins excepția lipsei calității de reprezentant a numitului E., pentru pârâta B. - C. Brașov, invocată de către reclamantă; a admis în parte acțiunea împotriva pârâtei B. - C. Brașov; a anulat Decizia nr. 11 din 21 decembrie 2015 emisă de pârâta B. - C. Brașov; a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei prin reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior; a obligat pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi la care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data concedierii până la data reîncadrării efective; a respins restul pretențiilor; a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.020 lei către pârâta; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată parțiale, în cuantum de 2.500 lei către reclamantă; a compensat cheltuielile de judecată urmând ca în final reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.520 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 1449/Ap din 25 septembrie 2017 Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a admis apelul pârâtei B. - D. Brașov - C. împotriva hotărârii mai sus menționate; a schimbat în parte sentința; a respins capetele de cerere privind anularea Deciziei nr. 11 din 21 decembrie 2015 emisă de B. - C., repunerea părților în situația anterioară precum și plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi la care ar fi beneficiat începând cu data concedierii până la data reîncadrării efective; a obligat reclamanta A. să plătească pârâtei B. - D. Brașov - C. suma de 3.010 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței; a respins apelul reclamantei împotriva aceleiași sentințe; a obligat reclamanta A. să plătească pârâtei B. - D. Brașov - C. suma de 2.760 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. reclamanta A.
Prin memoriul de recurs, reclamanta a invocat, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza a III-a C. proc. civ., despre care a arătat că, prin excluderea căii extraordinare de atac a recursului în ceea ce privește litigiile de muncă, textul legal menționat încalcă dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2), art. 16, art. 20, art. 21 alin. (1)-(3), art. 31 alin. (1) și (2), art. 53 alin. (1) și (2) teza I și teza a II-a formularea finală, art. 148 alin. (2) din Constituția României, art. 6 parag. 1 teza I, art. 13, art. 14, art. 17, art. 18 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 8, art. 10 teza I, art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin îngrădirea accesului la justiție.
De asemenea, recurenta-reclamantă a făcut ample referiri de ordin general la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia drepturilor procesuale fundamentale, cu trimitere la principiile liberului acces la justiție și la dreptul la un proces echitabil.
În cadrul susținerii excepției de neconstituționalitate, recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea excepției.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esență, că în mod nelegal instanța de apel a apreciat că petitul având ca obiect anularea deciziei de concediere este subsidiar celui având ca obiect anularea clauzei cuprinse în art. 10 pct. 5 din actul adițional din 01 octombrie 2014 la contractul individual de muncă din 20 februarie 2013 și că în mod greșit a fost respinsă cererea de anulare a deciziei de concediere, câtă vreme din actele depuse în probațiune a rezultat că desființarea postului este nereală, neserioasă și fictivă.
Recurenta-reclamantă a mai arătat că apelul său a vizat cheltuielile de judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Universității București, excepția nulității absolute a Deciziei nr. 11 din 21 decembrie 2015 emisă de pârâta B. - C. Brașov, respingerea primului capăt de cerere, calea de atac fiind întemeiată și pe deplin justificată.
Referitor la excepțiile procesuale invocate pe parcursul judecării cauzei, recurenta-reclamantă a arătat că este nemulțumită de modul în care au fost soluționate, nemulțumiri ce subzistă și în recurs, urmând a fi avute în vedere de către instanța de control judiciar, astfel cum au fost formulate în ciclurile procesuale anterioare.
Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 9 ianuarie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. 3 C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Raportul de admisibilitate a fost comunicat părților la data de 17 ianuarie 2018, termenul pentru formularea punctelor de vedere la raport urmând a expira la 29 ianuarie 2018.
La data de 25 ianuarie 2018, în termen legal, intimata-pârâtă Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, calea de atac fiind declarată împotriva unei hotărâri definitive care, potrivit legii, nu este susceptibilă de recurs.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza a III-a C. proc. civ., arată că aceasta este inadmisibilă, întrucât aceste prevederi nu sunt în vigoare, aplicarea lor fiind prorogată până la 01 ianuarie 2019.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. au fost avute în vedere de instanța constituțională atunci când a pronunțat Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, în sensul că legiuitorul trebuie să le pună de acord cu decizia de constatare a neconstituționalității dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Neconcordanța dintre dispoziția legală menționată și legea fundamentală a vizat criteriul valoric al litigiilor și nu cel determinat de materiile enumerate în conținutul articolului (printre care figurează și conflictele de muncă).
În acest cadru legal, având în vedere materia căreia îi aparține litigiul dedus judecății, Înalta Curte apreciază că recursul promovat este inadmisibil.
Aceasta întrucât potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.
În speță, Decizia nr. 1449/Ap din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Brașov este dată în apel, în soluționarea unui litigiu de muncă având ca obiect contestație decizie concediere.
Or, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 95/2016, „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale (…)”.
Referitor la solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza a III-a C. proc. civ., acesteia nu i se poate da curs, câtă vreme norma legală nu este în vigoare, fiind amânată de la aplicare până la 1 ianuarie 2019 (conform O.U.G. nr. 95/2016).
Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.
Totodată, este lipsită de temei legal și solicitarea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. invocate nefiind incidente, neregăsindu-se în speță ipoteza textului (dezlegarea cauzei să depindă de existența sau inexistența unui drept care face obiectul altei judecăți) în situația sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.
Prin urmare, în raport de conținutul dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte constată că recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Brașov fiind una definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1449/Ap din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. De asemenea, va respinge, ca inadmisibilă, cererea recurentei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A., cu domiciliul în Brașov, județ Brașov, împotriva Deciziei nr. 1449/Ap din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. din București, cu sediul în București, sector 4, C. - D. Brașov, cu sediul în Brașov, județ Brașov.
Fără cale de atac.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2018.