Decizia nr. 699/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 325 din 15 martie 2016 Judecătoria Negreșit Oaș a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F., G. Negrești Oaș și H. Satu Mare; a constatat nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate din 03 iulie 1995 cu privire la suprafața de 825 mp din parcela 788/b, a Titlului de proprietate din 11 august 1995 cu privire la suprafața de 241 mp din parcela 788/2b, a Titlului de proprietate din 2 noiembrie 1998 cu privire la suprafața de 694 mp din parcelele 788/1f și 788/1/e; a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, în natură, pentru suprafața de 1.760 mp din parcelele nr. 788/b, 788/2b, 788/1f și 788/1e și înscrierea suprafeței de 1.760 mp în Titlul de proprietate din 13 august 1998 emis pe numele reclamantului; a obligat pârâții și intimatele la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului, în cuantum de 1900 de lei, reprezentând onorariu expert; a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții I., J., K. și L. având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Titlului de proprietate din 1997.
Prin Decizia nr. 386/Ap din 13 iulie 2017 Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, a admis apelurile reclamantului A. și pârâților C., E., F., H. Satu Mare împotriva sentinței menționate; a respins excepția autorității de lucru judecat prin raportare la Dosar nr. x/266/2011 al Judecătoriei Negrești Oaș; a admis excepția lipsei de interes invocată de pârâții F., E. și a respins cererea principală, ca fiind formulată de o persoană fără interes legitim; a respins cererea apelantului - reclamant A. privind plata cheltuielilor de judecată efectuate în prima instanță și în apei, ca neîntemeiată; a obligat apelantul-reclamant A. sa plătească intimatului - pârât F. suma de 1.250 lei, intimatului - pârât C. suma de 250 lei și intimatului-pârât E. suma de 250 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în prima instanță și în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. înregistrat la Tribunalul Satu Mare la data de 12 septembrie 2017.
Prin adresa nr. x/266/2014 din 22 septembrie 2017, Tribunalul Satu Mare a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Curții de Apel Oradea.
Prin Decizia nr. 18/R din 1 februarie 2018 Curtea de Apel Oradea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație șt Justiție.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9 februarie 2018.
Prin rezoluția din 13 februarie 2018, s-a fixat termen la 7 martie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:
Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în apel.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.
Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidență cauzei, având în vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel și data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. (nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în M. Of.).
Dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., invocate în decizia de declinare, nu sunt în măsură să fundamenteze soluția curții de apel și legala învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., „recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba așadar de reglementarea obiectului și scopului recursului.
Această verificare a legalității se realizează însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri. în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apei, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.
Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).
Cum în speță, acțiunea a învestit în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.
Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apei și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
Pentru aceste considerente, stabilind că a avut loc o nelegală dezinvestire a Curții de Apel Oradea, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acesteia, ca instanță ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 386/Ap din 13 iulie 2017 a Tribunalului Satu Mare, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Oradea.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2018.