Decizia nr. 729/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Moreni sub nr. x/262/2015 la data de 23 iulie 2015, reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea nr. 169/1997, Legea nr. 18/1991 republicată, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 890/2005, în contradictoriu cu pârâții B. Dâmbovița, C. Moreni, D., E. și F., constatarea nulității absolute a Amendamentului nr. 9845 din 17 decembrie 2007 la Hotărârii Consiliului General Dâmbovița nr. 80/2016 cu privire la completarea Anexei nr. 37 cu o poziție șl a tuturor actelor subsecvente acesteia cu privire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusă de numitele G. și H., înregistrată la Primăria com. Filipeștii de Pădure, din 25 august 2005, precum și anularea titlului de proprietate din 21 ianuarie 2009 emis în favoarea numitei G. de către B. Dâmbovița, pentru suprafața de 102 ha teren cu vegetație forestieră.
Prin sentința nr. 102 din 9 februarie 2016 Judecătoria Moreni a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, față de dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. j) C. proc. civ., potrivit cărora judecătoriile soluționează cererile evaluabile în bani până la 200.000 lei inclusiv, în caz contrar competența aparținând tribunalului, în temeiul art. 95 pct. 1 C. proc. civ., valoarea terenurilor cu privire la care s-a stabilit dreptul de proprietate prin actele a căror anulare se solicită fiind mai mare de 200.000 lei.
S-a format astfel Dosarul nr. x/120/2016 al Tribunalului Dâmbovița.
Prin sentința nr. 1117 din 23 iunie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/120/2016 Tribunalul Dâmbovița a respins excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâții E. și F., precum și excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active a reclamantei, tardivității și lipsei de interes invocate de pârâtul D., iar pe fond, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că eliberarea titlului de proprietate de către o comisie necompetentă nu se circumscrie motivelor de nulitate prevăzute de art. 111 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea nr. 169/1997, care se referă la reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate terenurile. Or, în cauză s-a făcut dovada că nu este incident acest motiv de nulitate, iar din adresa din 17 mai 2016 emisă de Primăria Filipeștii de Pădure, rezultă că terenul în litigiu se află teritorial pe raza Județului Dâmbovița, astfel că în mod corect titlul de proprietate a fost emis de autoritățile competente din acest județ, neavând nici o relevanță că terenul s-a aflat în administrarea Ocolului Silvic Câmpina.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 102 ha pădure a fost formulată de petiționara G. la Comisia locală de fond funciar Filipeștii de Pădure la 03 mai 2006, terenul provenind de la tatăl său, I., ca act de proprietate fiind indicat și depus Tabloul cu pădurile ce constituie J. Cricovul Dulce și parte J. Mărgineni, anexându-se, de asemenea, acte de stare civilă, testament K., proces verbal inventariere succesiune L., sentința civilă nr. 944/1945.
Din certificatul de moștenitor din 1978 eliberat de Notariatul de Stat Ilfov a rezultat că singura moștenitoare a lui I., decedat, este G., iar din testamentul lui K., a rezultat că I. era fiul mai mare al acestuia și al M., un alt fiu al acestora fiind și K., care a decedat în 1939, iar cu ocazia inventarierii succesiunii acestuia din urmă, prin procesul verbal din 28 februarie 1945, cu ocazia cercetării Dosarului nr. x/1939 al Tribunalului Ilfov, s-au identificat printre bunurile lui K., Moșia Filipeștii de Pădure și Arinonoia, ultima având 200 ha pădure.
Aceste înscrisuri se coroborează cu extrasul nr. 623/C/2006 emis de Direcția Județeană Dâmbovița a Arhivelor Naționale de pe tabloul cu pădurile J. Cricovul Dulce și parte J. Mărgineni, care compun Ocolul Silvic Moreni, emis de Arhivele Naționale, din care a rezultat că s-a preluat de la I. suprafața de 102 ha pădure din trupul Arionoaia în anul 1948.
În temeiul prevederilor art. 6 și art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr 1/2000, tribunalul a apreciat că s-a tăcut pe deplin dovada dreptului de proprietate în cauză, terenul fiind preluat de la autorul petiționarei și existând anterior în proprietatea acestuia, iar reclamanta nu a depus o altă probă contrarie, de aceeași forță eu cea a pârâților, care să determine constatarea nulității actelor de reconstituire a dreptului de proprietate.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A.
Prin Decizia nr. 2542 din 17 noiembrie 2016 Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a anulat apelul reclamantei, pentru nedepunerea motivelor căii de atac în termenul prevăzut de art. 486 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 1389 din 14 iunie 2017 pronunțată în Dosar nr. x/120/2016/al Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis contestația în anulare formulată de reclamanta A. împotriva deciziei anterior menționate; a anulat Decizia nr. 2542 din 17 noiembrie 2016 și a fixat termen pentru soluționarea cauzei la data de 13 septembrie 2017.
Prin Decizia nr. 1602 din 20 septembrie 2017 pronunțată în Dosar nr. x/120/2016/al Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1117 din 23 iunie 2016 a Tribunalului Dâmbovița.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ. reclamanta A., arătând următoarele:
În mod greșit instanța de apel a reținut că în speță s-a tacul dovada proprietății asupra imobilului în suprafață de 102 ha și că Amendamentul nr. 9845 din 17 decembrie 2007 la Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița nr. 80/2006 a fost emis de o comisie competentă să soluționeze cererea de reconstituire depusă de d-na G., respectiv Comisia Locală Moreni.
Sub acest aspect, recurenta-reclamantă arată că înscrisurile depuse în susținerea dreptului de proprietate au o valoare pur declarativă și nu sunt apte să facă dovada dreptului pretins astfel cum impun exigențele art. 6 alin. (1)2 din Legea nr. 1/2000. Astfel „Tabloul cu pădurile ce constituiesc J. B. Cricovul Dulce și parte din J. Mărgineni care compun Ocolul Silvic Moreni", prin care se pretinde a se face dovada că numitul I. ar fi deținut în com. Dițești-trupul Arionoaia - com. Filipeștii de Pădure, un teren în suprafață de 102 ha (înscris nedatat și care nu indică organul emitent), extrasul nr. 623/C/2006 emis de Direcția Județeană Dâmbovița a Arhivelor Naționale referitor la acest tablou, procesul-verbal din 28 februarie 1945 privind inventarul succesiunii defunctului Grigore I., precum și testamentul acestuia din 20 august 1930 nu constituie o dovadă a dreptului de proprietate asupra pădurii la momentul preluării, ci doar că la un moment dat, autorii au deținut un bun.
Din documentele anexate cererii de restituire din 2006 formulate de numita G. nu rezultă dovada proprietății asupra pădurii Arionoaia - Dițești din Filipeștii de Pădure.
În mod greșit instanța de apel a reținut faptul că autoritățile competente să soluționeze cererea de retrocedare și sa emită titlul de proprietate sunt cele din județul Dâmbovița, în condițiile în care nu au fost identificate documente din care să rezulte că trupul de pădure Arionoaia se afla pe raza municipiului Moreni.
În acest sens, recurenta-reclamantă arată că prin Memoriul justificativ nr. 1075 din 21 decembrie 2006, membrii Comisiei Locale Filipeștii de Pădure au reținut că solicitanta G. a făcut dovada preluării abuzive, de către stat, în anul 1948, propunând reconstituirea pentru suprafața de 102 ha și respingând cererea pentru suprafața de 200 ha. S-a reținut în acest memoriu ca pe amplasamentul solicitat, Arionoaia, există doar o parte din suprafața cerută, astfel încât atribuirea efectivă se va realiza în limita suprafeței de teren disponibile.
Prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 5050 din 02 februarie 2007, Comisia Județeană Prahova a validat propunerea de reconstituire a Comisiei Locale Filipeștii de Pădure, iar prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 5203 din 19 martie 2007 a revocat în parte prima hotărâre.
În cadrul procedurii administrative, în ședința din 17 septembrie 2007 a Comisiei Locale Moreni, reprezentantul Ocolului Silvic Câmpina a arătat că pădurea Arionoaia nu este situată pe raza municipiului Moreni, județ Dâmbovița, ci pe raza com. Filipeștii de Pădure, județ Prahova, motiv pentru care nu a fost de acord cu retrocedarea și nu a semnat procesul-verbal de ședință.
Deși membrii Comisiei Locale aveau cunoștință de această opinie cât și de faptul că situația juridică a terenului nu era clarificată, au reconstituit dreptul de proprietate în favoarea d-nei G., confirmat de către Comisia Județeană Dâmbovița, care a emis și titlul de proprietate din 21 ianuarie 2009 pentru suprafața de 102 ha teren cu vegetație forestieră situat pe raza municipiului Moreni.
Astfel, deși necompetentă, Comisia Locală de fond funciar Moreni a aprobat în mod nelegal reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitei G., prin mandatar D., cu toate că la dosar nu au fost depuse documente care să facă dovada dreptului de proprietate și nici nu au fost identificate documente din care să rezulte că trupul de pădure Arionoaia se află pe raza județului Dâmbovița.
Din Dosarul nr. x/204/2015, înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei Câmpina, în care A. are calitatea de reclamant rezultă, fără dubii, că pentru terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 102 ha situat pe raza com. Filipeștii de Pădure a fost deja reconstituit dreptul de proprietate în favoarea moștenitorilor autorului N.. Astfel, prin titlul de proprietate din 16 decembrie 2009 emis de Comisia Județeană de fond funciar Prahova, moștenitorii defunctului N., respectiv O., P. și R., au primit suprafața de 876 ha și 6.215 mp, teren eu vegetație forestieră, situat în com. Filipeștii de Pădure.
În dovedirea dreptului de proprietate, pârâții din Dosarul nr. x/204/2015 aflat în prezent în rejudecare, urmare a admiterii apelului declarat de reclamanta A., s-au folosit, în parte, de aceleași înscrisuri ca cele depuse în probațiune în prezenta cauză.
Înalta Curte, înregistrând dosarul ea recurs, a procedat, la data de 31 ianuarie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Termenul pentru depunerea punctelor de vedere la raportul de admisibilitate a expirat la 19 februarie 2018.
La data de 13 februarie 2018 (data plicului), în termen legal, intimatul-pârât D. a formulat punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.
La data de 16 februarie 2018 (data plicului), în termen legal, intimații-pârâți E. și F. au formulat punct de vedere la raport prin care au solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 169/1997 sunt reglementate expres actele care sunt lovite de nulitate absolută atunci când ele au fost întocmite cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere.
Alin. (2) al aceluiași articol statuează că „Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, A. și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar „soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun ".
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat constatarea nulității absolute a Amendamentului nr. 9845 din 17 decembrie 2007 la Hotărârea Consiliului General Dâmbovița nr. 80/2016, cu privire la completarea Anexei nr. 37 cu o poziție și a tuturor actelor subsecvente acesteia cu privire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusă de G. și H., înregistrată la Primăria com. Filipeștii de Pădure, sub nr. 738 din 25 august 2005, precum și anularea titlului de proprietate din 21 ianuarie 2009 emis pe numele doamnei G. de către B. Dâmbovița, pentru suprafața de 102 ha teren cu vegetație forestieră.
Cauza a fost soluționată în fond de Tribunalul Dâmbovița (urmare a declinării de competență dispuse prin sentința nr. 102 din 09 februarie 2016 a Judecătoriei Moreni), iar în apel, de către Curtea de Apei Ploiești.
Potrivit art. 5 alin. (1) al Titlului XIII din Legea nr. 247/2005 „Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului".
Este adevărat că art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 stabilește competența materială a judecătoriei în cazul plângerilor formulate împotriva hotărârilor emise de Comisia Județeană, însă art. 63 din același act normativ reglementează competența în cazul solicitării constatării nulității absolute a unei astfel de hotărâri formulată de către un terț, ca fiind cea a dreptului comun, acest text fiind stabilit incident în cauză raportat la obiectul și natura litigiului.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol „Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că „poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară".
Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. statuează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.
În raport cu aceste dispoziții legale, Decizia nr. 1602 din 20 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, indiferent de mențiunea din dispozitivul acesteia, este o decizie nesusceptibilă de recurs.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1602 din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A., cu sediul în București, sector 1 împotriva Deciziei nr. 1602 din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, județ Dâmbovița, C. Moreni, cu sediul în Moreni, județ Dâmbovița, D., cu domiciliul în București, sector 1 și domiciliu procesual ales la SCPA S., cu sediul în București, sector 4, E., cu domiciliul în București, sector 2 și domiciliu procesual ales la SCA T., cu sediul în București, sector 2, F., cu domiciliul în Franța, și domiciliu procesual ales la SCA T., cu sediul în București, sector 2.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 martie 2018.