Decizia nr. 9/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, Ia data de 8.05.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., în calitate de personal auxiliar de specialitate, din cadrul Tribunaiului București, prin reprezentant ales N., au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate discriminarea și faptul că erau îndreptățiți încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 lei și, pe cale de consecință, sa fie obligați pârâții să le plătească diferențele de salarii (actualizate cu indiceie de inflație) calculate (cu respectarea dispozițiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referință sectorială de 405 lei (rezultată prin aplicarea procentelor de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 asupra valorii de referință sectorială), pentru perioada 03.05.2014-01.12.2015, respectiv 445,5 lei, pentru perioada 01.12.2015-24.02.2017 și pentru viitor, precum și la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 03.05.2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite și să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, și, pe cale de consecință, să le achite sumele datorate (indexate cu indicele de inflație).
La termenul din 4.09.2017, instanța a disjuns cererea formulată de reclamanta LL., formându-se Dosarul nr. x/114/2017, a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Buzău și a rămas în pronunțare pe această excepție.
Prin sentința civilă nr. 694 din 4.09.2017, Tribunalul Buzău a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Mehedinți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că este învestită cu soluționarea unei cereri având ca obiect acordare drepturi salariale.
Conform art. 269 alin. (1) C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii, iar potrivit alin. (2), cererile referitoare la cauzeie prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
În temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Aceste texte instituie o competență teritorială de ordine publică. Locul de muncă al reclamantei este în circumscripția Tribunalului București, iar domiciliul reclamantei este în județul Mehedinți.
În cauză, s-a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (3) raportat la alin. (1) C. proc. civ., care să-i permită reclamantei sesizarea oricărui tribunal de la o curte de apel învecinată, întrucât se aplică art. 269 alin. (1) C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, în sensul că reclamantul va sesiza instanța de la domiciliul său.
Prin sentința nr. 664 din 26.10.2017, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Buzău.
A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.
În motivarea sentinței, s-a reținut că prevederile art. 269 alin. (2) C. muncii referitoare Ia soluționarea unui conflict de muncă se completează și cu cele prevăzute în art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, iar dispozițiile Titlului XII - Jurisdicția Muncii din C. muncii se completează cu prevederile C. proc. civ.
Dispoziția art. 127 alin. (1) C. proc. civ., deși are denumirea de competență facultativă, obligă reclamantul în raport de calitatea sa de angajat/persoană care funcționează în cadrul instanței competente să soluționeze cauza, să sesizeze una din instanțele de aceiași grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța în care își desfășoară activitatea.
Ca atare, reclamanta, având calitatea de grefier la Tribunalul București, a ales să introducă acțiunea la Tribunalul Buzău, de pe raza teritorială a Curții de Apel Ploiești, ca instanță învecinată cu Curtea de Apel București, pe raza căreia își desfășoară activitatea.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin acțiunea disjunsă, formulată de reclamanta LL., instanța a fost învestită cu soluționarea unui conflict individual de muncă, de competența tribunalului în a cărui circumscripție teritorială își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, după cum rezultă din prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
La data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta avea calitatea de grefier la Tribunalul București, unde își desfășura efectiv activitatea.
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței în care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.
Alin. (3) al art. 127 prevede ca dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.
Aceste dispoziții reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea, față de dispozițiile legale în materia conflictelor de muncă, instituite de art. 269 alin. (2) C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în raport de care competența teritorială este imperativă.
Așadar, în această situație, alegerea între instanțele de același grad la care se referă art. 127 alin. (1), revine reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ.
În cauză, prima instanță sesizată de reclamantă cu soluționarea acțiunii este Tribunalul Buzău, care face parte dintre cele prevăzute expres de textul citat mai sus, aflându-se în raza unei curți învecinate Curții de Apel București.
Cum reclamanta își desfășoară activitatea în mod efectiv la Tribunalul București - instanța competentă să soluționeze pricina în primă instanță, Înalta Curte constata ca este îndeplinită condiția premisă prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., operând astfel prorogarea de competență în favoarea Tribunalului Buzău, instanță judecătorească de același grad aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București, în a cărei circumscripție se află Tribunalul București.
Soluția are în vedere și decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prin care s-a statuat că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță.
În raport de considerentele expuse, se va stabili competența de soluționare a cauzei în prima instanță în favoarea Tribunalului Buzău, instanță aleasă de către reclamantă și care îndeplinește cerințele art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Rotam Amelîa, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, având ca obiect „drepturi bănești”, în favoarea Tribunalului Buzău.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2018.