Decizia nr. 921/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 28 aprilie 2011 pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/42/2011 petenta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pot, 7 C. proc. civ., revizuirea sentinței civile nr. 894 din 15 iunie 2006 a Judecătoriei Vălenii de munte, arătând că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 302 din 06 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov.
Prin Decizia nr. 473 din 9 iunie 2011 pronunțată în Dosar nr. x/42/2011 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca tardivă, cererea de revizuire.
Împotriva acestei decizii, la data de 8 mai 2017 A. a formulat cerere de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (5) și 8 C. proc. civ., aceasta fiind înregistrată sub nr. x/42/2011/al.
În motivarea cererii, revizuenta a susținut că, deși a constatat că nu este competent, completul de judecată a soluționat cererea de revizuire pe care a formulat-o împotriva sentinței civile nr. 894 din 15 iunie 2006 a Judecătoriei Vălenii de Munte, irevocabilă prin Decizia nr. 1245/2006 a Tribunalului Prahova. A solicitat înaintarea dosarului instanței supreme, competentă să judece cererea de revizuire a Deciziei nr. 473 din 9 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Ca urmare a solicitărilor instanței, de precizare a cererii de revizuire, la data de 13 decembrie 2017, revizuenta a depus o cerere intitulată „recurs împotriva Deciziei nr. 473 din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești.
În motivarea acestei cereri, revizuenta a susținut că soluționarea cererii de revizuire a sentinței nr. 894 din 15 iunie 2006 a Judecătoriei Vălenii de Munte, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1245/2006 a Tribunalului Prahova, care este contrară Deciziei 302 din 6 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este de competența Curții de Apel Brașov.
În mod greșit și cu rea-credință completul învestit cu cererea de recuzare a reținut cauza spre soluționare, deși avea obligația să înainteze dosarul la Curtea de Apel Brașov.
A precizat recurenta că Decizia nr. 473/2011 este folosită de intimata Cursaru Măria pentru a nu fi adusa Ia îndeplinire Decizia nr. 302/2005, tergiversându-se lichidarea stării de indiviziune.
Recurenta a solicitat înaintarea cererii de recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce, în prealabil, va fi soluționată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4, 5 și 7.
La pct. 2 al cererii sale, revizuenta a învederat că încă din data de 8 mai 2017 a precizat că temeiul de drept al cererii de revizuire este art. 322 pct. 7 și 5, susținând că prin Decizia nr. 306/R din 12 septembrie 2017, Curtea de Apel Brașov a soluționat cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7, fără a declina competența pentru motivele întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5, astfel că a formulat prezenta cerere de revizuire întrucât a fost mai presus de voința sa de a face dovada certă, până la data introducerii cererii de revizuire, că pretinsa cerere formulată doar de mama sa, B., în vederea constituirii adeverinței din 1998, nu există în realitate.
Susține că a depus cererile din 1991 scrise personal, împreună cu mama sa, inclusiv adeverința din 31 mai 2017 eliberată de primărie, din care rezultă că nu există o cerere formulată doar de B.
Totodată, a depus Decizia nr. 26/02/2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, care reprezintă un înscris nou, pronunțată pe probe relevante și concludente, și nicidecum prin abuzuri și. fapte de corupție, așa cum s-a întâmplat în cazul sentințelor nr. 624/2012 și nr. 894/2006.
Recurenta a solicitat înaintarea cererii sale instanței competente, să soluționeze și cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 alin. (1) și (2).
În sfârșit, în urma precizărilor orale de la termenul de judecată din 13 decembrie 2017, în fața Curții de Apel Ploiești, revizuenta a arătat că cererea sa constituie atât o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cât și o cerere de recurs împotriva Deciziei nr. 473 din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești.
Prin Decizia nr. 6 din 11 ianuarie 2018 pronunțată in Dosar nr. x/42/2018 (sub care a fost reînregistrată cererea de recurs disjunsă din Dosarul nr. x/42/201l/al) Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că, în condițiile în care Dosarul nr. x/42/2011 (în care s-a pronunțat Decizia nr. 473 din 09 iunie 2011, atacată pe calea prezentului recurs) a fost înregistrat pe rolul instanțelor de judecată anterior intrării în vigoare a N.C.P.C., în cauză sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.
Astfel, având în vedere că Decizia nr. 473 din 9 iunie 2011 împotriva căreia s-a formulat recurs de către recurenta A. a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, iar instanța ierarhic superioară acesteia este Înalta Curte de Casație și Justiție, competența de soluționare a recursului revine acestei din urmă instanțe.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de ia termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
Prin cererea formulată la data de 8 mai 2017 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/42/2011/al, recurenta a solicitat revizuirea Deciziei nr. 473 din 09 iunie 2011, invocând dispozițiile art. 509 pct. 1 alin. (5) și (8) din N.C.P.C.
În același dosar, la data de 13 decembrie 2017, recurenta a depus o cerere intitulată „recurs împotriva Deciziei nr. 473 din 09 iunie 2011 a Curții de Apei Ploiești, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2011", solicitând, în temeiul art. 328 din V.C.P.C., admiterea recursului și constatarea nulității absolute a deciziei recurate.
Față de aceste precizări, la termenul din 11 ianuarie 2018, Curtea de Apel Ploiești a disjuns judecata cererii de revizuire de cererea de recurs formulată împotriva Deciziei nr. 473 din 09 iunie 2011, recurs ce a fost înregistrat sub nr. x/42/2018 pe rolul aceleiași instanțe, iar ulterior declinat spre soluționare Înaltei Curți.
Cu referire la excepția de tardivitate invocată, din oficiu, în prezenta cauză, Înalta Curte constată că demersurile procesuale ale recurentei întreprinse în legătură cu Decizia nr. 473 din 09 iunie 2011 a Curții de apel Ploiești dovedesc că momentul obiectiv la care se poate considera că, cel mai târziu, aceasta a cunoscut despre existența hotărârii atacate pe calea prezentului recurs (hotărâre care, irevocabilă fiind, nu a fost supusă procedurii comunicării către parte) este data de 08 mai 2017, când pe rolul Curții de apel Ploiești recurenta a înregistrat o primă cerere de revizuire îndreptată împotriva acestei hotărâri.
Prin urmare, termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. pentru declararea recursului, se raportează la acest moment obiectiv, considerat a fi cel la care partea a cunoscut despre existența hotărârii.
Astfel, întrucât Decizia nr. 473 recurată în prezenta cauză a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 9 iunie 2011 și întrucât a rezultat că recurenta a luat cunoștință de aceasta, cel mai târziu, la data de 8 mai 2017, dar a arătat că înțelege să declare recurs împotriva sa abia la data de 13 decembrie 2017 (așa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 4 din 11 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosar nr. x/42/2011/al), prezenta cale de atac apare ca fiind introdusă cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte deduse judecății nu mai pot fi analizate, excepția tardivității fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.
Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EC I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 473 din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2018.