Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 753/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Ordonanța nr. 1/2013 emisă de către Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj (în continuare Comisia) în Dosarul nr. x/33/2012 s-a dispus, pe temeiul art. 10⁴ lit. a) din Legea nr. 115/1996, trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea confiscării sumei de 261.310 lei de la persoana cercetată A.

În esență, Comisia a reținut că persoana cercetată A. a deținut o funcție publică în cadrul B. Cluj începând cu data de 28 februarie 1995 și până în prezent (n.n. S.A., momentul redactării ordonanței).

Acesta a fost căsătorit cu doamna C. între anii 1982 și 2004, căsătorie desfăcută prin divorț, iar la data de 10 iulie 2005 încheie o nouă căsătorie cu doamna D.

A mai reținut Comisia că, în intervalul de timp cuprins între 1996 și 2000 nu au survenit modificări semnificative în patrimoniul persoanei cercetate așa încât analiza acesteia s-a făcut pe perioada 2001-2012, cu respectarea principiului continuității activității în sensul în care excedentul bănesc de la sfârșitul unui an calendaristic constituie punctul de plecare în determinarea diferenței între venituri și cheltuieli, pentru perioada supusă verificării.

O împrejurarea cu o deosebită relevanță în cauză este aceea a înlăturării de către Comisie a susținerilor persoanei cercetate referitoare la veniturile obținute, potrivit celor ce urmează:

- nu au fost luate în considerare sumele reținute în cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară ca fiind primite de persoana cercetată de la tatăl acestuia, A., din activități agricole;

- nu au fost luate în considerare contribuțiile doamnei D. (căsătorită A.) la achiziția unor bunuri, reținute în cuprinsul raportului de expertiză judiciară, a fi fost în valoare de: 10.000 euro (anul 2003) și respectiv, 21.200 euro (anul 2004);

- nu au fost luate în considerare, pentru anul 2005, veniturile reținute în cuprinsul raportului de expertiză contabilă, a fi fost dovedite prin vânzarea mobilierului și a garajului aferent apartamentului din Cluj-Napoca, (12.000 euro);

- nu au fost luate în considerare sumele menționate în cuprinsul raportului de expertiză contabilă, pentru anul 2005, a fi fost dobândite cu titlul de dar de nuntă;

- nu a fost luată în considerare suma de 60.000 euro (venit net pentru anul 2008), pretins a fi fost dobândită de la mama soției persoanei cercetate, doamna E.;

- nu au fost luate în considerare sumele pretins a fi fost dobândite în cursul anului 2011 cu titlul de dar la botezul fiului F. (68.000 euro și 96.000 lei).

În urma analizei efectuate, Comisia a constatat că dobândirea, în anul 2004 a casei familiale construită în Cluj Napoca și a apartamentului din Cluj Napoca, nu are în întregime caracter justificat întrucât totalul veniturilor realizate de persoana cercetată și de familia acesteia până în anul 2004 nu poate acoperi valoarea cheltuielilor efectuate în cursul anului 2004 pentru achiziția acestor bunuri.

În concret, Comisia a reținut că există o diferență negativă între venituri și cheltuieli în valoare de 261.310 lei, semnificativă în înțelesul art. 18 din Legea nr. 176/2010 pentru că depășește limita valorică maximă de 10.000 euro în echivalent lei.

De asemenea, Comisia a arătat că începând cu anul 2007 și până în anul 2012, la finalul evaluării, cheltuielile au fost sustenabile (în sensul în care veniturile realizate au fost mai mari decât cheltuielile, pentru fiecare an în parte), însă acest fapt nu poate acoperi diferența negativă constatată întrucât nu se poate justifica un sold negativ prin luarea în calcul a unor venituri obținute ulterior.

Hotărârea și considerentele Curții de Apel Cluj.

Prin sentința civilă nr. 33 din 8 februarie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte sesizarea înaintată de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin Ordonanța nr. 1/2013 împotriva persoanei cercetate A., în contradictoriu cu G. și Statul Român prin H., precum și cu D. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

A constatat că nu este justificată proveniența sumei de 254.924 lei și a dispus confiscarea acestei sume de la persoana cercetată pe care o obligă să o plătească Statului în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a cauzei.

A respins cererea persoanei cercetate de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Astfel cum rezultă din raportul G., perioada supusă evaluării este cuprinsă în perioada 1996-2012.

În acest sens, a remarcat că în procedura legală de cercetare a averii, Comisia cenzurează activitatea G., prin verificarea temeiniciei și legalității raportului de evaluare întocmit de această din urmă autoritate publică.

Prin urmare, curtea de apel are a se pronunța numai în limita sesizării făcute de Comisie, respectiv să verifice dacă suma de 261.310 lei a fost în mod temeinic și legal considerată a fi nejustificat dobândită.

Din această perspectivă, instanța de fond a observat că, în speță, soldul negativ a fost constatat în anul 2004 (- 261.310 lei), așa încât nu se mai pune problema verificării balanței de venituri și cheltuieli ulterior anului 2004.

În adevăr, conform Comisiei, în anul 2005 soldul negativ a fost de 189.287 lei, în anul 2006 soldul negativ a fost de 23.232 lei, iar, începând cu anul 2007 până la finalul evaluării, soldul a fost pozitiv.

Prin urmare, a apreciat curtea de apel, soldurile negative din anii 2005-2006 nu se mai impun a fi verificate (întrucât sunt inferioare celui constatat în anul 2004, iar din perspectiva măsurii confiscării se poate confisca numai diferența cea mai mare) și nici soldurile pozitive începând cu anul 2007, ambele nemaiputând să influențeze soldul din 2004.

Întrucât, așa cum bine a sesizat și Comisia, soldul negativ (maxim) constatat în anul 2004 (- 261.310 lei) nu poate fi acoperit sau diminuat retroactiv cu venituri obținute ulterior anului respectiv.

În acest context, curtea de apel nu a primit critica persoanei cercetate, referitoare la caracterul contradictoriu al constatărilor făcute de Comisie sub cuvânt că soldul negativ din anul 2004 a fost reportat și în anii 2005-2007 întrucât este logic ca principiul continuității activității să fie ambivalent (soldul negativ unui an calendaristic trebuie preluat ca punct de pornire și în anul următor, la fel cum excedentul bănesc de la sfârșitul unui an calendaristic constituie punctul de plecare în determinarea diferenței între venituri și cheltuieli), iar pe de altă parte, așa cum s-a arătat în cele ce precedă, din perspectiva lipsei de interes a criticii invocate.

În acest sens, a reținut prima instanță, că este lipsită de interes practic și analiza referitoare la veniturile ulterioare anului 2004 pe care persoana cercetată le consideră că în mod neîntemeiat au fost înlăturate de Comisie: pentru anul 2005, veniturile reținute în cuprinsul raportului de expertiză contabilă, a fi fost dovedite prin vânzarea mobilierului și a garajului aferent apartamentului din Cluj-Napoca, (12.000 euro), precum și cele realizate cu titlul de dar de nuntă; pentru anul 2008, suma de 60.000 euro pretins a fi fost dobândite de la mama soției persoanei cercetate, doamna E.; pentru anul 2011, sumele pretins a fi fost dobândite cu titlul de dar la botezul fiului F.

Ab initio, Curtea de Apel Cluj a reținut că persoana cercetată a făcut dovada, după sesizarea instanței, că prin dispoziția de plată din 20 octombrie 2004 s-a dispus de către Ministerul Finanțelor Publice - Trezoreria Cluj Napoca restituirea în favoarea acesteia a sumei de 63.859.800 lei (rotunjit 6.386 lei, în continuare vor fi avute în vedere numai sumele în lei noi, conform denominării, dacă din context nu rezultă altfel) reprezentând regularizări privind impozitul pe venit (fila 143 Dosar nr. x/33/2013*) ca urmare a cererii depuse la organul fiscal (fila 50 vol. I Dosar nr. x/33/2013), mai exact reducerea impozitului pentru investiția realizată la imobilul din Cluj Napoca. Prin urmare, încasarea realizându-se în anul 2004, suma restituită reprezintă un venit suplimentar anului 2004.

Cât privește sumele primite de la tatăl persoanei cercetate, d-l A., obținute de acesta din agricultură, prima instanță a reținut următoarele: constată următoarele:

În esență, persoana cercetată susține că începând cu anul 2001 a primit de la tatăl său sume variind între 30.000 lei și 60.000 lei, în anul 2003 a primit suma de 40.000 lei, în mai multe tranșe, care a fost direcționată spre plata materialelor de construcție (țiglă, etc) culminând cu suma de 70.000 lei din anul 2004 care a fost absolut necesară pentru finalizarea casei.

Pentru a justifica posibilitatea donării acestor sume de bani persoana cercetată a arătat că părinții săi s-au ocupat cu creșterea animalelor și cultivarea legumelor și cerealelor atât înainte, cât și după Revoluție, ajungând la nivelul anilor 2003-2004 să crească la domiciliu aproape 100 de porci anual și peste 30 de oi; produsele agricole erau vândute la piață sau altor fermieri, iar porcii erau de asemenea vânduți pentru carne.

Persoana cercetată a susținut că părinții săi au desfășurat activități agricole de mare amploare, în mod automatizat (cu tractoare, discuri, pluguri, combine), pe o suprafață agricolă de aproximativ 100 ha.

În fine, persoana cercetată a precizat că această contribuție a părinților săi este rezultatul unei înțelegeri în familie în sensul că s-a convenit ca fratelui persoanei cercetate să îi rămână casa de la Apahida, iar persoana cercetată să primească partea care i s-ar fi cuvenit.

Curtea de apel a apreciat că, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, persoana vătămată nu a dovedit, conform art. 249 din N.C.P.C., în perioada relevantă din cauză (mai exact, e vorba de anii 2001-2004) că tatăl său a avut posibilitatea materială să-i dăruiască respectivele sume consistente de bani.

Astfel, în primul rând, așa cum bine a sesizat și Comisia, nu s-a făcut dovada unor sume certe și lichide (în sensul precizării exacte a cuantumului acestora); în adevăr, din declarația autentificată din 19 octombrie 2012 de către B.N.P., I., dată de tatăl persoanei cercetate (fila 252, vol. II Dosar nr. x/33/2012, în continuare dosar Comisie) rezultă că anual, în funcție de recoltă și venituri, i-a donat persoanei cercetate între 30.000 lei și 60.000 lei, iar în anul 2004, când a avut nevoie la construcția casei, i-a dat pe parcursul acestuia suma totală de aproximativ 70.000 lei.

Fiind audiat în cursul prezentului proces în calitate de martor, tatăl persoanei cercetate a declarat inițial (declarația din 9 decembrie 2013, fila 244, vol. I, Dosar nr. x/33/2013) că i-a dat fiului său la momentul începerii construcției casei între 30.000 și 60.000 lei, iar în anul 2004 suma de 70.000 lei pentru achitarea materialelor.

Ulterior, fiind reaudiat (în ședința din 16 decembrie 2015, conform procesului - verbal de la fila 187, Dosar nr. x/33/2013*), tatăl persoanei cercetate a arătat că în anul 2001 i-a dat acestuia suma de aproximativ 60.000 lei, în anul 2002 aproximativ 50.000 lei, în anul 2003 suma de 40.000 lei, iar în anul 2004 suma de 70.000 lei (această declarație sub aspectul sumelor coincide cu declarația dată de persoana cercetată, fila 185 din același dosar).

Or, Curtea de apel a observat că pentru anul 2003 - când în mod cert a demarat construcția imobilului din Cluj Napoca - există neconcordanțe între, pe de o parte, declarația notarială și declarația inițială dată în fața instanței (în declarația notarială se vorbește în mod generic de sume între 30.000 lei și 60.000 lei, numai pentru anul 2004 se precizează un cuantum aproximativ de 70.000 lei; în declarația judiciară inițială, în mod similar tatăl persoanei cercetare arată că la momentul începerii construcției i-a dat fiului său sume între 30.000 și 60.000 lei) și declarația din ședința din 16 decembrie 2015 (unde se precizează că este vorba de suma de 40.000 lei).

Mai mult, instanța de fond remarcă că, pentru anii 2001-2002, atât în raportul de expertiză întocmit în fața Comisiei (filele 26-27, vol.5, dosar Comisie), cât și în rapoartele realizate nemijlocit în fața instanței de judecată (filele 32-33, vol. II Dosar nr. x/33/2013, respectiv vol. III, filele 11-12) experții au făcut o medie a veniturilor reprezentând sume provenind de la tatăl persoanei cercetate, ajungându-se la suma de 45.000 lei.

În continuare, curtea de apel a reținut că în situația din speță, când se afirmă transmiterea unor sume de bani de la o terță persoană la persoana cercetată, trebuie verificate și sursele de dobândire a respectivelor sume de către donator, pe de - o parte, pentru veridicitatea transmiterii, iar pe de altă parte, pentru calificarea ca licită a transmiterii banilor către persoana cercetată.

În acest sens, Curtea a reținut că declarațiile martorilor audiați în cauză sub acest aspect sunt prea generice (nu conturează cu precizie și în concret cuantumul veniturilor realizate) și nu se coroborează cu informațiile cuprinse în adresa din 23 ianuarie 2014 emisă de către J. Cluj - Serviciul Registru Contribuabil Persoane fizice, precum și cu celelalte documente fiscale atașate acesteia (filele 260-297, vol. I, Dosar nr. x/33/2013).

Conform adresei de mai sus, tatăl persoanei cercetate nu figurează pe anii 2004-2005 cu venituri impozabile; în anul 2006 acesta figurează în evidențele fiscale cu 0 lei venit brut din activități independente, cheltuieli deductibile în sumă de 25.325 lei și pierdere de - 25.325 lei; în anul 2007 figurează cu un venit brut din activități independente în cuantum de 20.581 lei, cheltuieli deductibile de 30.178 lei și pierdere de - 9.597 lei; în anul 2008 venitul brut din activități independente este de 32.981 lei, cheltuielile deductibile sunt în cuantum de 68.869 lei rezultând o pierdere de - 35.888 lei; în anul 2009 venitul brut din aceleași activități este în sumă de 130.259 lei, cheltuielile deductibile sunt la nivelul sumei de 124.061 lei rezultând un venit net de 6.198 lei; în anul 2010 venitul brut din activități independente este în cuantum de 148.517 lei, cheltuielile deductibile sunt în sumă de 141.641 lei rezultând un venit net de 6.876 lei; în același an 2010 tatăl persoanei cercetate a mai realizat un venit din dividende de 37 lei și un venit din dobânzi în sumă de 7 lei; în anul 2011 acesta a realizat un venit brut din activități independente în sumă de 209.827 lei, cheltuieli deductibile în sumă de 251.514 lei, rezultând o pierdere de - 41.687 lei; în același an 2011 tatăl persoanei cercetate a realizat venit din dividende în sumă de 33 lei și venit din arendă în cuantum de 1.473 lei; în anul 2012 acesta a realizat un venit brut din activități independente în sumă de 229.336 lei, cheltuieli deductibile în cuantum de 226.902 lei, rezultând un venit net de 2.434 lei; în același an 2012 tatăl persoanei cercetate a realizat venit din dividende în sumă de 66 lei și venit din arendă în cuantum de 1.473 lei; în fine, în anul 2013 acesta a realizat un venit din activități agricole (normă de venit) în sumă de 42.633 lei.

Mai departe, Curtea de apel a reținut că martorul K., audiat la termenul din 9 decembrie 2013 (filele 246-247, vol. I, Dosar nr. x/33/2013), fratele persoanei cercetate, a precizat că începând cu anul 1999 a lucrat terenul cu tatăl său, au crescut animale (porci, ovine), au făcut cultură mare (au produs grâu, porumb și orz pe care o parte o foloseau la creșterea animalelor, iar partea comercializată aducea venituri de aproximativ 10.000 lei anual), iar apoi au construit o fermă de porci ce a funcționat sub formă de societate comercială (SC L. SRL) în perioada 2005-2008; martorul a mai arătat că veniturile din legumicultură erau destul de consistente întrucât se cultiva pe 4 ha, iar veniturile din creșterea porcilor era în funcție de numărul acestora însă nu s-a ținut o contabilitate deoarece erau persoane fizice.

Prin urmare, din declarația martorului rezultă că până în anul 2004 activitatea agricolă nu s-a desfășurat într-o formă organizată, nu s-a ținut o contabilitate (nu reiese o evidență a fost veniturile brute și a cheltuielile aferente), iar, ca o consecință, Curtea observă că veniturile nete nu se pot determina cu precizie, martorul relatând generic despre venituri obținute din agricultură, iar afirmația acestuia că din vânzarea producției de cereale se obținea un venit aproximativ de 10.000 lei anual nu se poate verifica de către instanță câtă vreme această activitate nu s-a desfășurat într-o formă fiscalizată de activitate comercială sau asociată acesteia.

Mai mult, Curtea reamintește că în anii 2004-2005 tatăl persoanei cercetate nu figurează cu venituri impozabile, în contextul în care s-a afirmat că acesta în anul 2004 a predat persoanei cercetate suma de 70.000 lei.

În același registru, al afirmațiilor generice, prima instanță a reținut că nu s-a depus niciun act contabil din care să rezulte care a fost profitul SC L. SRL, adeverința din 2012 eliberată de M. Cluj (fila 232 Dosar nr. x/33/2013*, pentru ușurință se va face trimitere la înscrisurile redepuse odată cu concluziile scrise, formulate de către persoana cercetată, la data de 3 februarie 2016) în care se menționează numărul de suine deținute de cele două exploatații nu are relevanța conferită de persoana cercetată (se mai observă că aceasta societate a funcționat începând cu anul 2005 așa încât din acest punct de vedere profitul societății ulterior anului 2004 este irelevant).

În adevăr, așa cum rezultă din adresa emisă de organul fiscal, în anii 2004-2005 tatăl persoanei cercetate nu figurează cu venituri impozabile, iar activitatea desfășurată de către tatăl persoanei cercetate în anii 2006-2008 și în anul 2011 a generat pierderi, iar veniturile nete obținute în ceilalți ani (2010, 2012 și 2013) au fost modice, în raport cu sumele consistente care se pretind a fi fost donate persoanei cercetate.

Cu atât mai mult, în lipsa oricărei evidențe a veniturilor și cheltuielilor tatălui persoanei cercetate în perioada 2001-2003 (în 2004 menționându-se că nu s-au realizat venituri impozabile), Curtea nu poate primi justificarea persoanei cercetate că sumele de bani primite au ca sursă veniturile din agricultură.

Din acest unghi, nici din declarația martorului N., audiat la termenul din 18 noiembrie 2013 (filele 229 - 230, vol. I, Dosar nr. x/33/2013) nu reiese cuantumul cert al veniturilor din agricultură: astfel, martorul a arătat că nu poate preciza care erau veniturile pentru agricultură pentru anii 2004-2005, aceeași situație fiind și în cazul vânzării porcilor în considerarea diferențelor de preț.

Cât privește afirmația persoanei cercetate conform căreia martorul a estimat că, de pe un hectar de teren cultivat, se poate obține un venit de 150.000.000 lei vechi, Curtea de apel a observat că aceasta este o simplă supoziție a martorului prin raportare la prețul conopidei (cea mai răspândită cultură de legume din Apahida, conform depoziției martorului care la data audierii avea calitatea de primar al comunei) din anul 2013.

De altfel, martorul a precizat, referitor la cererea de estimare care i s-a solicitat, că există diferențe semnificative de la an la an și de la sezon la sezon, existând totodată cheltuieli diferite în agricultură, în funcție de dotarea sau nu a agricultorului cu utilaje.

Or, ceea ce interesa în cauză era determinarea exactă a veniturilor nete din agricultură realizate de familia persoanei cercetate, în special în perioada relevantă 2001-2004.

A mai reținut prima instanță căci celelalte declarații ale martorilor audiați în cauză pentru dovedirea acestei împrejurări nu sunt concludente:

- martorul O., vecin al tatălui persoanei cercetate, a relatat că nu poate preciza care este suma anuală ce poate fi obținută din activitatea agricolă (fila 231, vol. I, Dosar nr. x/33/2013);

- depoziția martorului P., care cunoaște familia persoanei cercetate din anul 1979, (fila 243 vol. I, Dosar nr. x/33/2013) din care reiese că în anul 2004 a plătit tatălui persoanei cercetate pentru vânzarea unor cereale în anul 2003 suma de 210.000.000 lei (21.000 lei) nu se coroborează, pe de-o parte, cu informațiile oficiale provenite de la fisc din care rezultă că în anul 2004 nu au fost realizate venituri impozabile, iar, pe de altă parte, aceasta este contrazisă chiar de declarația fratelui persoanei cercetate care a afirmat că din vânzarea producției de cereale se obținea un venit aproximativ de 10.000 lei anual (la rândul său neverificabilă, însă în acest context trebuie reținută ca atare cu atât mai mult cu cât, dacă într-un an s-ar fi reușit încheierea unui asemenea tranzacții de o valoare dublă în raport cu venitul anual precizat, respectiva vânzare trebuia amintită, fiind una excepțională).

Așa fiind, Curtea va înlătura afirmația acestui martor că respectiva sumă de bani a fost predată persoanei cercetate în fața sa; în acest sens, apare ca subiectivă și pro causa relatarea tatălui persoanei cercetate că suma respectivă a fost predată fiului său pentru a cumpăra țiglă pentru casă.

În plus, curtea a observat că în declarația din 16 decembrie 2015, în cadrul celei de-a doua reaudieri (fila 187, Dosar nr. x/33/2013*), tatăl persoanei cercetate a precizat că suma respectivă a fost primită de la martor (ciobanul P.) în anul 2003, spre toamnă, iar nu în anul 2004 cum a afirmat martorul P., existând și din această perspectivă necorelări evidente între depozițiile martorilor.

- martorul R. (filele 207-208, vol. I, Dosar nr. x/33/2013), cunoștință a persoanei cercetate dinainte de Revoluție, a arătat că în perioada 1993-2003 a făcut achiziții de porci și viței de la părinții persoanei cercetate, părinți care aveau o gospodărie cu multe hectare, dotată cu tractoare și motopompă pentru zarzavaturi, că persoana cercetată a fost ajutată financiar foarte mult de către tatăl și fratele său, că tatăl i-a dat persoanei cercetate bani pentru țiglă, precum și cu alte ocazii.

Or, nici din această depoziție nu reiese care sunt veniturile exacte ale tatălui persoanei cercetate, iar referirile martorului la transmiterea de bani sunt generice.

- declarația martorului S., prieten vechi al persoanei cercetate, (filele 205-206, vol. I, Dosar nr. x/33/2013), este generică, iar unele informații provin de la tatăl persoanei cercetate, neavând caracter personal: îi știe pe părinții persoanei cercetate în calitatea lor de agricultori și oameni înstăriți; tatăl persoanei cercetate i-a comunicat că îl ajută pe fiul său; martorul a mai arătat că era de notorietate că tatăl persoanei cercetate vinde legume în „Piața x”, având mari suprafețe cultivate (fără să poate preciza exact cât se vindea), relatând tot generic că la un moment dat tatăl persoanei cercetate a avut o crescătorie de porci.

Cât privește afirmația martorului că persoana cercetată i-a cerut bani tatălui său pentru acoperirea casei (e vorba de casa de pe str. x) și că a asistat la momentul când s-au predat banii pe șantier (martorul relatează inițial că nu știe exact, nu-și aduce aminte despre ce sumă era vorba, însă revine și nuanțează: „cred că erau cam 300.000.000 la banii din perioada acea”), instanța de fond nu a primit-o, fiind o declarație lipsită de consecvență și precizie, pe de - o parte, iar, pe de altă parte, trebuie privită cu rezervă, în considerarea relației foarte apropiate dintre martor și persoana cercetată; această declarație e apreciată de către Curte și în contextul susținerilor generice ale persoanei cercetate cu privire la veniturile realizate de către tatăl acestuia (neexistând o determinare concretă a veniturilor sale în perioada 2001-2004);

- declarațiile martorului T. (audiat pentru prima dată la termenul din 28 octombrie 2013, filele 209-210, vol. I, Dosar nr. x/33/2013, iar apoi reaudiat în ședința din 16 decembrie 2015, fila 188 Dosar nr. x/33/2013*) au caracter puternic subiectiv în considerarea relației de subordonare care a existat între persoana cercetată (în calitate de șef) și martor (în calitate de subordonat).

În primul rând, Curtea are în vedere că a înlăturat declarația martorului P. referitoare la suma plătită tatălui persoanei cercetate pentru cerealele cumpărate și care a fost predată mai departe persoanei cercetate pentru a achiziționa țiglă: s-au reținut în esență neconcordanțe între depozițiile tatălui persoanei cercetate și martorul P. cu privire la data plății efective, între declarația aceluiași martor și informațiile de la fisc (din care reiese că în anul 2004 tatăl persoanei cercetate nu a avut venituri impozabile), precum și necorelări între depozițiile martorilor P. și K. sub aspectul veniturilor realizate din vânzarea de cereale.

Din această perspectivă, afirmația martorului T. (din prima declarație) care a arătat că știe că persoana cercetată a primit 20.000 lei pentru achitarea țiglei, bani care i-au fost predați lui și pe care i-a remis mai departe unei firme de pe str. x nu poate fi primită de instanță (se observă că izvorul informației martorului cu privire la provenința sumei este imprecis, cu atât mai mult cu cât din declarația martorului P. rezultă că la momentul predării sumei erau de față persoana cercetată și tatăl acesteia).

Pe de altă parte, Curtea de apel a observat că această alegație a martorului nu se coroborează nici cu înscrisurile de la dosar.

Astfel, din borderoul privind materialele compensate în anul 2003 (depus de persoana cercetată, filele 53-58 vol. I, Dosar nr. x/33/2013) rezultă că s-a achiziționat de la furnizorul SC U. SRL în următoarele cantități: 95 bucăți în valoare de 3.231.045 lei; 144 bucăți în valoare de 15.411.824 lei; 1.680 bucăți în valoare de 39.509.190 lei; 30 bucăți în valoare de 3.634.140 lei (fila 53, pozițiile 3, 6-8).

Rezultă din acest înscris depus de persoana cercetată (fiind chiar însușit prin semnătură de aceasta) că a achiziționat în total 1.949 țigle la un preț total de 61.786.199 lei (adică aproximativ 6.178,6 lei).

A constatat instanța de fond că, este adevărat că, potrivit facturilor și avizelor de însoțire a mărfii (filele 123,-124, filele 132-133, filele 152-153, filele 161-162, vol. I, Dosar nr. x/33/2013) emise de SC U. SRL în anul 2003 cantitatea de țiglă este mai mare: conform facturii fiscale din 30 octombrie 2003 s-au livrat 2.800 de bucăți la prețul de 52.105.816 lei (5.210,5 lei); conform facturii din 31 octombrie 2003 s-a livrat cantitatea de 30 de bucăți la prețul de 3.634.140 lei (363,4 lei); conform facturii din 12 decembrie 2003 cantitatea livrată este de 1.680 bucăți la prețul de 39.509.190 lei (3.950,1 lei); potrivit facturii din 25 noiembrie 2003 cantitatea livrată este de 144 de bucăți la prețul de 15.411.824 lei (1.541,1 lei); potrivit facturii s-a livrat o cantitate de 97 de bucăți la prețul de 3.231.045 lei (323,1 lei).

Din însumarea prețurilor menționate în facturile de mai sus rezultă suma de 11.389 lei, iar potrivit chitanței din 31 octombrie 2003 (fila 122, vol. I, Dosar nr. x/33/2013) reiese că persoana cercetată a achitat suma de 8.000 lei reprezentând contravaloarea facturii plus „avans”.

Prin urmare, afirmația martorului că a predat firmei 20.000 lei pentru țiglă nu este conformă cu realitatea, fiind contrazisă atât de mențiunile din registrul casnic ținut de persoana cercetată (borderoul din anul 2003 de unde rezultă un preț total de 6.178,6 lei), cât și de prețul total rezultat din însumarea facturilor emise (11.389 lei) ori de chitanța din care reiese că s-a plătit un preț parțial de 8.000 lei, iar nu suma întreagă de 20.000 lei cum încercă să acrediteze martorul.

Astfel, borderoul privind materialele din anul 2003 reprezintă un înscris - registru casnic (domestic) - în sensul art. 1185 C. civ. de la 1865, cuprinzând mențiuni referitoare la actele și faptele juridice încheiate de persoana cercetată (mai precis la materialele și cantitatea achiziționate, furnizorul și prețul acestora); pe acest borderou apare semnătura persoanei cercetate.

Conform normei anterior individualizate, acest gen de înscris nu face credință în favoarea celui care le-a scris, dar are putere doveditoare contra acestuia anume când cuprind primirea unei plăți și când cuprinde mențiunea expresă că nota sau scrierea din el s-a făcut ca sa țină loc de titlu în favoarea creditorului.

Cu toate acestea, din perspectiva obiectului probațiunii specific prezentei cauze, Curtea apreciază că respectivele însemnări reprezintă o mărturisire extrajudiciară a persoanei cercetate care relevă atât poziția inconsecventă a acesteia, cât și lipsa de obiectivitate și sinceritate a martorilor (care au dat declarații pe aspectul privitor la suma de bani cu care s-a achiziționat țigla pentru casă).

În adevăr, Curtea reține că potrivit acestui borderou cheltuielile cu materialele pe anul 2003 s-au ridicat la suma de 717.818.932 lei (adică 71.781,8 lei, rotunjit 71.782 lei) din care cheltuielile cu țigla au reprezentat suma de 6.178,6 lei.

De asemenea, potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de către expertele V., X. și Z. (fila 16 vol. III, Dosar nr. x/33/2013), raport necontestat de către persoana cercetată sub acest aspect, cheltuielile pe anul 2003 pentru construcția casei se ridică exact la aceeași sumă: 71.782 lei; de altfel, Curtea remarcă că aceeași sumă este reținută și de către expertul Y. în cadrul expertizei întocmite în faza de judecată (fila 34, vol. II, Dosar nr. x/33/2013).

În mod logic aceasta înseamnă că în realitate cheltuielile cu țigla au fost mult mai reduse (la nivelul sumei de 6.178,6 lei, conform mențiunii din borderou).

Curtea de apel a mai notat că atât din declarația persoanei cercetate (e vorba de audierea de la termenul din 16 decembrie 2015, fila 185, Dosar nr. x/33/2013*) cât și din declarația persoanei evaluate D. (audierea de la același termen de judecată, fila 186) casa a fost finalizată „la roșu” în luna decembrie a anului 2003, persoana evaluată precizând că își aduce aminte de această împrejurare întrucât au pus steagul pe acoperiș de 1 Decembrie.

Prin urmare, acoperișul fiind finalizat încă din anul 2003 este exclus ca aceste cheltuieli cu țigla să fie efectuate și în anul 2004.

De asemenea, în raport cu valoarea totală a cheltuielilor cu materialele pe anul 2003 (71.782 lei), declarațiile martorilor potrivit cărora cheltuielile destinate achiziționării de țiglă s-au ridicat în jurul sumei de 20.000 de lei (cum a afirmat martorul T. în prima declarație) sau de aproximativ 25.000 lei (cum a acreditat tatăl persoanei cercetate în declarația de la termenul din 9 decembrie 2013, fila 244, vol. I, Dosar nr. x/33/2013) apar în mod vădit ca neverosimile; în adevăr, efectuând un calcul simplu ar rezultă că ponderea cheltuielilor cu țigla în raport cu totalul cheltuielilor cu materialele pe anul 2003 ar fi de 27% - conform declarației martorului T. -, respectiv de 34%, conform declarației tatălui persoanei cercetate, în contextul în care casa a fost finalizată „la roșu” în luna decembrie a anului 2003.

În concluzie, sub aspectul sumei primite de persoana cercetată cu destinația achiziționării țiglei pentru casă, declarațiile martorilor A. (tatăl persoanei cercetate), P. și T. nu corespund realității, fiind nesincere.

De asemenea, Curtea de apel a reținut și poziția inconsecventă a persoanei cercetate, câtă vreme acesta, pe de-o parte, a recunoscut că totalul cheltuielilor în anul 2003 pentru construcția casei s-a ridicat la suma de 71.782 lei, iar pe de altă parte, afirmă că a primit bani de la părinți în mai multe tranșe care au fost automat direcționate spre plata materialelor de construcție, exemplificând chiar cu materialul în discuție - țiglă - (în acest sens, concluziile scrise depuse de persoana cercetată care invocă și depozițiile martorilor T., A., R. și P., fila 208, Dosar nr. x/33/2013*), poziție inconsecventă ce este de natură să conducă, dacă ar fi validată de instanță, la distorsionarea cheltuielilor cu construcția pe anul 2003.

În plus, prin raportare și la depozițiile martorilor T., A., și P., invocate de persoana cercetată în apărare, poziția acestuia apare și nesinceră.

Revenind la declarațiile martorului T., Curtea de apel a înlăturat și celelalte afirmații ale martorului referitoare la ajutorul bănesc acordat de către părinții persoanei cercetate în considerarea faptului că s-a demonstrat pe de-o parte lipsa de obiectivitate a martorului, iar, pe de altă parte, ținând cont de împrejurarea că nu s-a dovedit cu certitudine și în concret veniturile familiei persoanei cercetate, în special ale tatălui acestuia.

- cât privește înscrisurile invocate de către persoana cercetată (adeverințe, mențiuni din registrul agricol, indicate la fila 208 din concluziile scrise Dosar nr. x/33/2013*), prin care aceasta tinde să dovedească că familia persoanei cercetate, în special tatăl acesteia, desfășura activități agricole de mare amploare, Curtea reiterează lipsa lor de relevanță în contextul în care nu a existat o evidență a veniturilor și cheltuielilor în perioada 2001-2004, iar, în plus, pentru anul 2004 în mod oficial organul fiscal a comunicat că tatăl persoanei cercetate nu a realizat venituri impozabile (din acest unghi, exhibarea contractului de concesiune din anul 2004 pentru suprafața de 57,34 ha apare ca nefiind pertinentă cauzei);

În acest context, ca o concluzie, instanța de fond a reținut că simpla împrejurare că exploatația familială era mare și automatizată, în lipsa unor evidențe ale veniturilor și cheltuielilor, nu poate conduce prin ea însăși și în mod cert la concluzia că familia persoanei cercetate a realizat venituri consistente care să-i permită să o ajute pe aceasta, în condițiile în care o atare exploatație presupune în mod rezonabil și cheltuieli cu forța de muncă întrebuințată, cu întreținerea mașinilor agricole, cu combustibilul utilizat, etc, coroborat cu faptul că o asemenea activitate, așa cum s-a dovedit în cauză, generează și pierderi în anumiți ani sau generează doar câștiguri modice în alți ani.

În raport cu întregul materialul probator administrat în cauză, astfel cum a fost interpretat coroborat de către instanță, rezultă că scopul acordării ajutorului, astfel cum a fost evocat de persoana cercetată (respectiv înțelegerea intervenită în familie conform căreia fratelui persoanei cercetate i-ar fi revenit casa din Apahida, iar, în schimb, persoana cercetată ar fi beneficiat de un contraechivalent bănesc) apare pro causa.

De altfel, instanța de fond a mai remarcat că operațiunea juridică, pe care o invocă în sprijinul apărării sale persoana cercetată, pare a prezenta trăsăturile împărțelii de ascendent, instituție specială a dreptului succesoral ce era reglementată de V.C.C. prin art. 794-799; în lumina acestor dispoziții, în esență, partajul de ascendent reprezintă un act juridic între vii (donație) sau pentru cauză de moarte (testament) prin care ascendentul împarte între descendenții săi bunurile sale, în mod individual, iar, nu în cote părți ideale.

Însă, potrivit art. 795 alin. (1) din V.C.C., împărțeala de ascendent se poate face, sub sancțiunea nulității absolute, numai cu respectarea regulilor de formă prevăzută de lege pentru donații și testamente.

Or, persoana cercetată nu a produs în instanță (cu atât mai mult cu cât înțelegerea privește și un imobil) înscrisuri din care să rezulte că a fost respectată, fie forma autentică (pentru donație), fie forma testamentului olograf, pentru realizarea respectivei operațiuni.

În concluzie, Curtea nu va lua în considerare sumele pe care persoana cercetată a afirmat, fără să dovedească însă acest fapt, că le-a primit de la tatăl acestuia sau mai larg de la familia acestuia.

Cu privire la sumele pe care persoana cercetată afirmă că actuala sa soție, D. a contribuit la achiziționarea terenului și la edificarea casei de pe str. Paltinului, în care locuiesc în prezent, Curtea constată următoarele:

Se impune mai întâi precizarea că persoana cercetată a fost căsătorit până în anul 2004 cu d-na D., căsătoria fiind desfăcută prin divorț prin acordul soților la data de 2 iunie 2014, conform sentinței nr. 6184/2004 a Judecătoriei Cluj depusă în dosarul Comisiei (filele 161-164, dosar Comisie vol. II).

La data de 10 iulie 2005 persoana cercetată se căsătorește cu d-na D. (actualmente A.).

Prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat în formă autentică din 4 august 2003 de către B.N.P., A.A., persoana cercetată împreună cu soția D., cumpără un teren în intravilanul localității Cluj Napoca, înscris în C.F., Cluj, pentru prețul total de 45.000 dolari SUA, precizându-se că anterior semnării contractului s-a achitat suma de 10.000 dolari SUA, iar restul de 35.000 dolari SUA se va achita până la data de 15 august 2003 prin contractarea de către cumpărători a unui credit de la SC B.B. SA - Sucursala Cluj (fila 165-fila 167 dosar Comisie, vol. II).

În adevăr, la data de 7 august 2003 se încheie contractul de credit nr. 145 prin care SC B.B. SA acordă un împrumut persoanei cercetate în cuantum de 35.000 dolari SUA, d-na D. având calitatea de co-împrumutat (filele 95-98, dosar Comisie vol. II).

La data de 13 iulie 2004 se încheie contractul de vânzare-cumpărare, autentificat de către B.N.P., C.C., prin care vânzătoarele D. (necăsătorită la acea dată) și D.D., minoră, reprezentată de către curatorul S., au înstrăinat persoanei cercetate, în calitate de cumpărător (care de asemenea la acea dată avea calitatea de persoană necăsătorită) apartamentul situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F. individuală Cluj Napoca sub nr. A+1, cu nr. topo pentru prețul în echivalent a 18.000 euro din care se menționează că reprezentantul minorei a primit de la cumpărător, anterior semnării contractului, suma de 1.800 euro, care reprezintă întreaga parte din preț, conform cotei sale părți, iar vânzătoarea D. suma de 3.200 euro, din surse proprii ale cumpărătorului, de asemenea anterior semnării actului, urmând ca restul de preț în sumă de 13.000 euro să fie virat de către SC E.E. SA - Sucursala Cluj Napoca până la data de 23 iulie 2014 (filele 243-244 dosar Comisie vol. II).

Astfel, la data de 13 iulie 2004 se încheie contractul de credit ipotecar între SC E.E. SA și persoana cercetată, în calitate de împrumutat, în valoare de 13.000 euro, având ca obiect apartamentul situat în municipiul Cluj-Napoca, (filele 222-234, vol. II, Dosar nr. x/33/2013); în contract s-a menționat că suma împrumutată va fi virată în contul vânzătorilor (suma de 11.200 euro în contul vânzătoarei D., iar suma de 1.800 euro în contul minorei D.D., cu mențiunea că această sumă s-a virat, potrivit mențiunii din contractul ipotecar, chiar în data de 13 iulie 2004).

A mai notat Curtea de apel o împrejurare ce prezintă relevanță în cauză, și anume, că la data de 28 aprilie 2005 persoana cercetată vinde apartamentul nr. 13 situat în municipiul Cluj-Napoca, bunul său propriu, numiților cumpărători F.F. și G.G. pentru prețul de 27.000 euro (filele 170-172, dosar Comisie, vol. II).

Se observă că actele de dobândire a bunurilor imobile de către persoana cercetată (teren, respectiv apartamentul de pe str. x), recte contractul de înstrăinare a aceluiași apartament de pe str. Băișoara, au fost încheiate în formă autentică.

După cum se cunoaște, înscrisul autentic se bucură de o prezumție de autenticitate și validitate, iar acesta face dovada până la declararea falsului (fiind deci necesară înscrierea în fals) în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile simțuri; celelalte mențiuni privitoare la declarațiile părților fac dovada până la proba contrară.

Curtea de apel a considerat deosebit de relevantă poziția inițială a persoanei cercetate în fața G. întrucât, aceasta relevă comportamentul inconsecvent al persoanei cercetate, în raport cu susținerile ulterioare făcute în cadrul instanței de judecată (neconcordanțe în legătură cu aceste sume de bani sunt și între declarațiile date de soția actuală a persoanei cercetate în fața Comisiei și ceea ce a susținut ulterior în instanță).

Astfel, cu ocazia prezentării persoanei cercetate la data de 19 septembrie 2012 la sediul G., inspectorul de integritate i-a adresat acesteia o întrebare în sensul de a preciza dacă în perioada în care a exercitat funcția publică a realizat alte venituri decât cele declarate.

Sub aspectul care interesează, persoana cercetată a arătat că pentru anul 2005 a primit de la soție 15.000 euro și 5.000 dolari SUA. În răspunsul la întrebare persoana cercetată nu face referire și la alți ani în care a fost ajutată de către soția actuală, cum spre exemplu s-a referit la sumele provenite din activitățile agricole în care a menționat că a beneficiat de acestea „anual”.

Întrebarea și răspunsul au fost consemnate în procesul-verbal din 19 septembrie 2012 (filele 15-16 dosar Comisie, vol. I), care reprezintă de asemenea înscris autentic în sensul art. 1171 C. civ. de la 1865 (text legal aflat în vigoare până la data de 15 februarie 2013, când a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform normei tranzitorii înscrise la art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011).

În esență, persoana cercetată a susținut în fața instanței de judecată că viitoarea sa soție a contribuit cu suma de 10.000 euro (avansul) la dobândirea în anul 2003 a terenului de pe str. x - e vorba de terenul achiziționat prin contractul autentic - precum și cu suma de 21.200 de euro, contribuție la construirea casei în anul 2004.

În adevăr, sub aspect temporal, Curtea remarcă că data primirii sumelor este esențială în considerarea perioadei critice din anii „2003-2004”, când a fost construită casa familială de pe str. x, respectiv când a fost dobândit apartamentul de pe str. x (anul 2004), perioadă în care persona cercetată nu poate să justifice o parte din avere.

Prin urmare, declarația persoanei cercetate dată în fața G. se constituie într-o recunoaștere extrajudiciară, plauzibilă de altfel în contextul în care căsătoria cu persoana evaluată s-a încheiat în anul 2005; însă, din acest unghi persoana cercetată nu mai poate justifica temporal perioada din anii 2003-2004 când a dobândit respectivele bunuri imobile.

Mai mult, cât privește anul 2003, Curtea reține că operațiunea de cumpărare a terenului a fost realizată în timpul căsătoriei persoanei cercetate cu D., în contractul autentic de vânzare-cumpărare vânzare - cumpărare din 4 august 2003 menționându-se că anterior semnării contractului s-a achitat suma de 10.000 dolari SUA.

Și sub aspectul sumelor de bani se observă o diferență destul de semnificativă - 15.000 euro și 5.000 dolari SUA potrivit declarației din fața G. - respectiv 31.200 euro potrivit susținerilor ulterioare.

Prin urmare, rezultă în mod clar neconcordanțe, atât sub aspect temporal cât și de cuantum al sumelor, între declarația din 2012 dată în fața G. și poziția ulterioară a persoanei cercetate, exprimată în fața instanței de judecată.

Pe de altă parte, Curtea de apel a remarcat că, deși declarația în formă autentică a actualei soție a persoanei cercetate, depusă la Comisie (fila 250, vol. II), coincide cu apărarea adoptată de persoana cercetată în instanță, totuși persoana evaluată a arătat când a fost audiată nemijlocit de către Comisie (fila 258, vol. IV) că a intrat în căsătorie cu 15.000 euro și 5.000 de dolari, bani pe care i-a avut din prima căsătorie, iar cei 15.000 de euro i-a investit în construcția edificată pe terenul din str. x; a mai declarat actuala soție că în anul 2003 i-a dat actualului soț 10.000 euro în vederea cumpărării împreună cu soția de atunci a terenului din str. x.

Când a fost reaudiată de către Curte (fila 186, Dosar nr. x/33/2013*) persoana evaluată a precizat că a rămas după divorț cu suma de 15.000 de euro din care 10.000 de euro (fără să mai amintească de suma de 5.000 de dolari) i-a dat actualului soț pentru achiziționarea terenului, diferența de 5.000 de euro (din suma de 15.000) a fost alocată pentru construcția casei, precum și suma de 16.200 provenind din vânzarea apartamentului.

Comparând declarația dată de persoana evaluată în fața Comisiei cu declarația din instanță rezultă că în fața Comisiei a spus că cei 15.000 de euro pe care i-a avut din prima căsătorie i-a investit în construcția edificată pe teren, în timp ce în instanță a arătat că doar diferența de 5.000 de euro (din suma de 15.000) a fost alocată pentru construcția casei; dacă a investit pe toți cei 15.000 de euro în construcția edificată pe teren se pune întrebarea firească de unde provin cei 10.000 de euro pe care i-a dat persoanei cercetate în anul 2003 pentru avansul la teren; se mai observă că în declarația dată în fața Comisiei nu se mai amintește de cei 16.200 euro provenind din vânzarea apartamentului, lucru care nu poate fi considerat o simplă omisiune câtă vreme, adăugându-se și această sumă, s-ar fi ajuns la un alt cuantum al contribuției (15.000 euro + 10.000 euro + 16.200 euro, în total 41.200 euro).

Pe de altă parte, fiind vorba de transmiterea unor sume de bani, așa cum s-a arătat în cele ce preced, nu s-a dovedit în cauză capacitatea materială a actualei soții a persoanei cercetate de a contribui cu sume consistente la achiziționarea terenului, respectiv construirea casei: în anul 2003, 10.000 de euro pentru avansul la teren provenind din suma de 15.000 euro pe care a primit-o de la fostul soț; în anul 2004 diferența de 5.000 de euro din suma primită de la fostul soț după divorț.

Suma de 15.000 de euro (despre care se afirmă că a fost dată de fostul soț al persoanei evaluate D. în anul 2001, în urma divorțului) nu a fost dovedită cu niciun înscris probator, cu atât mai mult cu cât din anul 2001 până în perioada 2003-2004 se poate presupune în mod rezonabil posibilitatea cheltuirii acesteia.

Astfel, Curtea de apel a înlăturat declarația martorei H.H. (martoră care este verișoara fiicei persoanei evaluate) potrivit căreia în anul 2001, în urma pronunțării divorțului, unchiul său le-a „oferit” fostei soții și fiicei sale suma de 15.000 euro (filele 203-204, Dosar nr. x/33/2013, vol. I) întrucât nu este susținută de vreun înscris probator sau cel puțin de un început de dovadă scrisă în sensul art. 1197 alin. (2) C. civ. de la 1865, în contextul în care nu s-a făcut mai departe dovada posibilității donării unei asemenea sume de bani.

Cât privește declarația martorei că în anii 2003-2004 actuala soție a persoanei cercetate a contribuit cu sume de bani (e vorba de sumele alegate de persoana cercetată în fața instanței) pentru achiziționarea terenului și construirea casei în care ulterior s-au mutat, Curtea reține că această afirmație este contrazisă de însăși declarația persoanei cercetată dată în fața G. în care a precizat că anumite sume de bani (altele decât cele indicate de martoră) le-a primit de la soție în anul 2005.

De asemenea, pentru aceleași motive (nu este susținută de vreun înscris probator sau cel puțin de un început de dovadă scrisă în sensul art. 1197 alin. (2) C. civ. de la 1865, în contextul în care nu s-a făcut mai departe dovada posibilității donării unei asemenea sume de bani), Curtea nu va primi nici declarația martorului S., prieten vechi al persoanei cercetate, (filele 205-206, vol. I, Dosar nr. x/33/2013); în plus, această declarație este generică și confuză, îndeosebi sub aspectul cuantumului sumelor (martorul a spus că știe că persoana evaluată „cam în aceeași perioadă i-a dat cam 5.000 euro cash ca participație domnului A.”, fără să indice izvorul informației, după care arată că din discuțiile la care a asistat între cei doi cu privire la achiziționarea terenului s-a menționat că persoana evaluata „va participa cu 5.000 sau 10.000 euro și cu creditul”) care oricum nu coincide cu sumele menționate de persoana cercetată în fața G.

Din aceleași motive - a lipsei înscrisului probant și a dovezii sursei banilor, instanța a înlăturat și declarația martorului R. (filele 207-208, vol. I, Dosar nr. x/33/2013), cunoștință a persoanei cercetate dinainte de Revoluție, care de asemenea nu corespunde nici sub aspectul cuantumului sumelor cu declarația dată de persoana cercetată în fața G.; mai mult, sub aspect temporal declarația martorului este și imprecisă („știu că o dată Corina a dat 10.000 euro și odată au fost 5.000 euro pe care i-am numărat personal”).

Apoi, așa cum s-a arătat în cele ce preced, declarațiile martorului T. (filele 209-210, vol. I, Dosar nr. x/33/2013, fila 188 Dosar nr. x/33/2013*) au caracter puternic subiectiv și sub aspectul care interesează aici, pe de - o parte, în considerarea relației de subordonare care a existat între persoana cercetată (în calitate de șef) și martor (în calitate de subordonat), iar, pe de altă parte, ținând cont că s-a demonstrat în concret nesinceritatea martorului în contextul susținerilor persoanei cercetate referitoare la ajutorul primit de la tatăl său.

În plus, Curtea notează de asemenea că relatarea martorului referitoare la contribuția persoanei evaluate în anul 2003 cu suma de 10.000 euro la achiziționarea terenului, respectiv în anul 2004 cu suma de 5.000 euro pentru construirea casei nu se coroborează cu susținerea persoanei cercetate în fața G. nici cu privire la cuantumul sumelor de bani și nici temporal (anul 2005).

Cât privește operațiunea de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în municipiul Cluj-Napoca, pentru prețul în echivalent a 18.000 euro, Curtea remarcă că persoana cercetată acreditează ideea că această vânzare s-a făcut în mod formal doar pentru a obține creditul de 13.000 euro de la SC E.E. SA, apartamentul constituind garanție la acordarea acestuia.

În acest sens, persoana cercetată mai arată că nu avea nevoie la acel moment să cumpere apartamentul viitoarei soții în condițiile în care locuia deja în acel apartament și construiau o casă în care urmau să se mute, așa încât a apelat la această „inginerie financiară” pentru a obține împrumutul necesar pentru finalizarea casei.

Or, Curtea observă că „ingineria financiară” invocată de persoana cercetată nu poate fi opozabilă terților (inclusiv G.) ci numai situația juridică astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică (contract public).

„Ingineria financiară” invocată prezintă trăsături asemănătoare cu operațiunea juridică numită simulație.

Însă, spre deosebire de simulație, în prezenta cauză nu există un contraînscris care să constate un act secret (care să anihileze efectele contactului public) și care să se fi încheiat concomitent sau eventual înainte de încheierea contractului aparent.

Din acest punct de vedere nici măcar nu este necesar să se facă aplicarea efectelor simulației față de terțele persoane, în sensul în care operează sancțiunea specifică a inopozabilității față de terțele persoane a situației juridice create prin contractul secret, sancțiune consacrată de dispozițiile art. 1175 C. civ. de la 1865 (care ar fi incident conform regulii tempus regit actum).

În adevăr, contractul de vânzare încheiat în formă autentică (contract public și singurul contract încheiat între părți) este o realitate juridică care este singura producătoare de efecte juridice; cu alte cuvinte, contractul, privit ca realitate socială și integrat ordinii juridice nu poate fi ignorat de către terți, ei fiind ținuți să recunoască și să respecte existența acelei situații.

Pe lângă opozabilitatea substanțială a contractului (în sens de negotium), Curtea reamintește că, fiind vorba de un contract încheiat în formă autentică, nu se poate nega nici opozabilitatea probatorie a acestuia în sensul în care acesta face proba existenței unor drepturi și îndatoriri juridice.

Or, din contractul de vânzare-cumpărare, autentificat de către B.N.P., C.C. din 2014, rezultă calitatea persoanei cercetate de cumpărător al apartamentului pentru suma de 18.000 euro, dobândind astfel și calitatea de proprietar.

Că persoana cercetată și-a exercitat dreptul de dispoziție asupra bunului său propriu (atribut esențial al dreptului de proprietate) reiese și din împrejurarea că la data de 28 aprilie 2005 a vândut apartamentul numiților cumpărători F.F. și G.G. pentru prețul de 27.000 euro.

Prin urmare, suma de 18.000 de euro, menționată în contract ca fiind prețul plătit de persoana cercetată, reprezintă o cheltuială efectuată de aceasta în anul 2004.

În acest context factual și juridic, instanța de fond a analizat și apărarea persoanei cercetate potrivit căreia, actuala soție, în urma acestei operațiuni de vânzare cumpărare a primit suma de 16.200 euro, bani care au fost folosiți la construirea casei în anul 2004.

Or, Curtea reține de asemenea că din ansamblul probator nu rezultă că această sumă de bani a fost predată persoanei cercetate în anul 2004.

Pe de - o parte, așa cum s-a arătat în precedent, chiar persoana cercetată a arătat în fața G. că a primit de la actuala soție 15.000 de euro în anul 2005, iar pe de altă parte, nu s-a încheiat nici un înscris din care să reiasă că s-a predat respectiva sumă de bani și titlul cu care aceasta a fost remisă.

Dimpotrivă, din contractul de vânzare-cumpărare, autentificat de către B.N.P., C.C. din 2014, rezultă că persoana cercetată a remis actualei soții, anterior semnării convenției, suma de 3.200 euro.

Simplul fapt că în data de 14 iulie 2004 actuala sa soție a ridicat suma de 11.000 euro de la bancă, conform foii de ridicare depusă la dosar (fila 241 Dosar nr. x/33/2013*) nu dovedește per se împrejurarea remiterii acesteia în anul 2004 persoanei cercetate. De altfel, Curtea remarcă că se putea foarte lesne transfera această sumă de bani din contul actualei soții în contul persoanei cercetate, cu menționarea scopului sau titlului transferului, dovedindu-se astfel pentru anul 2004 raportul juridic dintre părți.

Întrucât declarațiile martorilor H.H., S. și T. (propuși de persoana cercetată pentru dovedirea acestei împrejurări a predării sumei în anul 2004) nu se coroborează din punct de vedere temporal cu declarația persoanei cercetate dată în fața G., aspect esențial în economia cauzei, așa cum s-a arătat în cele ce preced, Curtea le va înlătura.

În plus, așa cum Curtea a apreciat în precedent, declarația martorului S. este prea generică și confuză și sub acest aspect (în contextul contractării creditului martorul a afirmat că nu cunoaște „exact ce s-a întâmplat cu restul banilor, i-au investit în casă (…)”, după care a arătat că din discuțiile la care a asistat între cei doi cu privire la achiziționarea terenului s-a menționat că persoana evaluată „va participa cu 5.000 sau 10.000 euro și cu creditul”).

În fine, Curtea va înlătura și depoziția martorului R. întrucât sub aspect temporal este imprecisă („Știu că, odată la masă, a mai fost o discuție că doamna Corina a mai adus alți 15.000 sau 16.000 euro”).

În concluzie, persoana cercetată nu a demonstrat că a primit în anul 2004 suma de 16.200 euro de la actuala sa soție.

Dimpotrivă, chiar persoana cercetată în fața G. vorbește de suma de 15.000 euro primită de la actuala soție în anul 2005.

În final, Curtea subliniază că sunt irelevante susținerile persoanei cercetate că din anul 2002 a început o relație cu actuala sa soție, iar din anul 2003 au locuit împreună în apartamentul de pe str. Băișoara (fiind separat în fapt de prima soție), sens în care au început să-și facă planuri de viitor, gândindu-se la căsătorie și la construirea unei case în care să locuiască.

Astfel, deși această construcție a persoanei cercetate este în mod teoretic verosimilă, în contextul înlăturării de către Comisie a contribuției actualei soții (persoana evaluată) sub cuvânt că nu erau căsătoriți, din probele administrate și în fața instanței de judecată, precum și din poziția persoanei cercetate din fața G., nu rezultă că actuala soție a avut în patrimoniu suma de 15.000 de euro (sumă despre care s-a afirmat că provine de la fostul soț), iar, pe de altă parte, nu rezultă că suma de 16.200 de euro (obținută de actuala soție în urma vânzării apartamentului) a fost predată persoanei cercetate în anul 2004 (de altfel, din probe nu rezultă nici măcar că a fost predată, fiind suficient însă, raportat la perioada critică 2003-2004 că s-a constatat că nu a fost predată în anul 2004).

iv) Cu privire la suma de 70.000 lei despre care persona cercetată afirmă că o deținea în anul 2003 și cu care a plecat din relația cu fosta soție, Curtea constată următoarele:

În esență, conform concluziilor scrise (filele 210-211, Dosar nr. x/33/2013*) persoana cercetată arată că a depus în fața instanței declarația de avere din anul 2003 din care rezultă că în anul 2003 a declarat deținerea unei sume de peste 10.000 euro, bani care au fost folosiți pentru demararea lucrărilor de construire, iar declarația de avere se coroborează cu declarația fostei sale soți C. și cu reținerile comisiei de experți.

Mai susține persoana cercetată că în anul 2004 această sumă nu mai apare, ceea ce înseamnă că banii fuseseră cheltuiți în anul 2003.

Curtea reține mai întâi că în declarația de avere din 21 mai 2003 (fila 245 verso, Dosar nr. x/33/2013*, declarația care a fost redepusă odată cu concluziile scrise) persoana cercetată a bifat cu „da” rubrica nr. 2 „Depozite în valută sau în lei, în țară sau în străinătate, a căror valoare depășește echivalentul a 10.000 euro” din cap. II „Bunuri mobile”.

Se observă că deși a precizat că deține un depozit persona cercetată nu a arătat dacă acesta este în lei sau în valută și nici cuantumul acestuia, existând o atare posibilitate la cap. VI „Alte precizări ale declarantului”.

Însă, în cauză, esențială este împrejurarea că persoana cercetată a declarat că deține un depozit ceea ce însemna în mod logic încheierea unui contract de depunere de sume de bani la o unitate bancară sau la Casa de Economii și Consemnațiuni, banca sau CEC-ul având calitatea de depozitar, iar persona fizică de deponent. Dacă se încheia contractul de depozit, banca sau CEC-ul se obligau să păstreze sumele de bani depuse și să le restituie, la cerere, cu dobânzile aferente.

Conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, declarația de avere reprezintă un act personal și irevocabil (e vorba de forma în vigoare de la data declarației de avere).

În plus, Curtea remarcă și declarația persoanei cercetate dată în fața Comisiei (fila 249 vol. IV) în care a arătat că: „În anul 2003 a început construcția cu economiile mele, cele pe care eu le-am păstrat după divorț, aproximativ 60-70.000 lei; sunt economii pe care le-am realizat de-a lungul a 10-15 ani, din venituri salariale, din creșterea animalelor, împreună cu părinții și fratele meu și pe care le-am păstrat în casă. Nu am declarat niciodată aceste economii întrucât nu am deținut nicio funcție până în 2001 și nu am considerat necesar”.

Fosta soție a persoanei cercetate a arătat în fața Comisiei (fila 272, vol. IV) că păstrau economiile în casă, iar nu într-un cont bancar, iar în fața instanței (fila 9, vol. II, Dosar nr. x/33/2013) a declarat că „fostul meu soț în anul 2004, după divorț, a rămas cu terenul din x și suma de aproximativ 750.000.000 lei vechi”, după care a arătat că „în fapt, suma de 750.000.000 lei a fost luată în momentul plecării de acasă în 2003”.

Contrar afirmației persoanei cercetate, rezultă în mod clar că declarația de avere din 2003 nu se coroborează cu declarațiile fostei soți de vreme ce declarația de avere face referire la un depozit bancar pe când fosta soție susține că a fost vorba de economii ținute în casă.

Chiar și persoana cercetată susține neechivoc în fața Comisiei că nu a declarat niciodată aceste economii.

Dimpotrivă, invocarea atât a declarației de avere din anul 2003 (act cu caracter irevocabil din care reiese existența unui depozit bancar), cât și susținerea unor economii „ținute în casă”, se exclud reciproc, Curtea neputând să dea în atare împrejurări contradictorii, eficiență juridică apărării construite de persoana cercetată.

În plus, Curtea de apel a mai subliniat că această sumă (cu titlu de economii ținute în casă) nu are caracter cert, vorbindu-se fie de aproximativ 60-70.000 lei, fie de aproximativ 750.000.000 lei vechi și totodată nu este dovedită sursa acestor economii, iar, pe de altă parte, în tranzacția consfințită prin sentința (filele 161-164, dosar Comisie vol. II) prin care s-a desfăcut căsătoria dintre D. și persoana cercetată nu s-a menționat sau nu s-a făcut trimitere în nici un fel la respectiva sumă de bani deși chiar fosta soție a vorbit de aceste sume cu titlu de economii comune.

O altă contradicție constă în faptul că atât persoana cercetată, cât și fosta soție, deși se referă la economiile păstrate/rămase după divorț (care a avut loc în anul 2004), precizează apoi că suma a fost luată în anul 2003.

Cât privește constatările din răspunsul la obiecțiunile G. întocmit de către expertele V., X. și Z. (fila 147, Dosar nr. x/33/2013*), Curtea de apel a observat că opinia comisiei de experți s-a bazat pe probele administrate în faza cercetării judecătorești, respectiv conform declarației martorei D. și în temeiul declarației de avere din anul 2003, însă, ori de câte ori constatările expertizei sunt combătute prin alte mijloace de probă sau acestea nu sunt susținute de probatorii, instanța poate înlătura proba motivat.

Or, susținerea comisiei de experți că din declarația de avere din anul 2003 rezultă existența unor economii ale persoanei cercetate este netemeinică întrucât reiese în mod evident că persoana cercetată nu a constituit vreun depozit bancar, în lei sau în valută (nu există nicio dovadă la dosar în acest sens).

Însă, câtă vreme această declarație are caracter irevocabil, potrivit normei de la acea epocă, anterior individualizată, susținerea persoanei cercetate că banii respectivi au reprezentat economii ținute în casă nu mai poate fi primită, din acest unghi aprecierea comisiei de experți fiind contra legii.

În plus, declarația de avere nu se coroborează cu depoziția martorei.

Pentru aceste motive, Curtea a înlăturat concluzia comisiei de experți sub aspectul reținerii acestei sume în cadrul veniturilor pentru anul 2003 (același argumente sunt valabile și în cazul includerii la venituri a sumei de 70.000 lei de către expertul Y. în cadrul expertizei efectuate în instanță, fila 34, fila 146 vol. II, Dosar nr. x/33/2013).

Având în vedere aceste necorelări evidente, Curtea nu va ține seama, în balanța de venituri și cheltuieli a anului 2003, de suma de 70.000 lei.

În speță, pentru motivele arătate pe larg în prezentele considerente, Curtea de apel nu a luat în considerare, cu titlu de venituri, sumele reținute în toate rapoartele de expertiză efectuate în cauză ca fiind primite de persoana cercetată de la familia acestuia (în special tatăl acestuia) din activități agricole pe perioada 2001-2004.

De asemenea, în considerarea argumentelor prezentate de mai sus, nu au fost luate în considerare cu titlu de venituri sumele reținute în toate rapoartele de expertiză efectuate în cauză ca fiind contribuțiile doamnei D. (căsătorită A.) la achiziția unor bunuri, respectiv 10.000 euro (anul 2003) și 21.200 euro (anul 2004).

În fine, Curtea de apel, pentru considerentele expuse mai sus, va înlătura atât din raportul de expertiză întocmit în fața instanței de către expertul principal Y., cât și din raportul de expertiză întocmit de către comisia de experți, suma de 70.000 lei cu titlu de venit (economii) pe anul 2003.

În raport de aceste considerente, în urma aprecierii întregului material probator prin raportare la fiecare probă în parte instanța de fond, în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 cu referire la art. 18 alin. (1) din același act normativ, a constatat că persoana cercetată nu a justificat provenința sumei de 254.924 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A., invocându-se ca temei de drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În esență criticile soluției instanței de fond sunt:

1. Încălcarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 176/2016 sub raport de cercetarea averii recurentului și a perioadei anterioare exercitării de către acesta a funcției de Șef al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.

2. Aplicarea greșită a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, care s-ar aplica doar în situația evidențierii caracterului nejustificat a unui bun nu și a provenienței unei sume de bani și raportat la aceasta, ar fi trebuit să se facă vorbire despre confiscarea bunului și nu a unei sume de bani.

3. Greșita stabilire de către instanță ca nejustificată a sumei de 254.924 lei prin neluarea în considerare a:

- excedentului bănesc la finalul anilor analizați;

- dovedirea sumelor de bani primite de la părinți (tatăl A.) precum și cuantumul acestora

- dovedirea sumelor cu care actuala soție D. a contribuit la achiziția terenului și la construcția casei;

- dovedirea sumei de bani deținute de recurent cu titlu de economii la nivelul anului 2003, cu care a plecat din prima căsătorie;

- construcția casei pe perioada a 2 ani, iar nu doar în anul 2004;

II. Analiza cererii de recurs;

1. Motivele de fapt și de drept relevante;

De la început trebuie precizat că analiza trebuia să se raporteze la veniturile și cheltuielile din perioada de până la anul 2004, astfel că aspectele ulterioare acestei perioade respectiv obținerea unor sume de bani ce ar fi provenit din nunți, botezuri donație a părinților soției recurentului - D. ulterior acestei perioade și în raport de care s-a realizat un amplu probatoriu în fața instanței de fond, nu se impune a mai fi analizate, fiind irelevante pentru justificarea unor cheltuieli efectuate anterior obținerii veniturilor.

Cât privește prima critică din recurs cu referire la perioada ce putea fi supusă analizei, nu există nici o contradicție cu privire la deținerea unei funcții publice în cadrul B. Cluj de către recurent încă din anul 1985.

A aprecia că funcția publică în cadrul B. este doar cea de șef al acestei instituții este contrar dispozițiilor legale.

Mai mult, verificările efectuate în acest sens de către G. în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 176/2010 au fost analizate și cenzurate de către comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a reținut perioada în analiză, aspect care de altfel nici nu a fost în mod real contestat în fața instanței de fond.

Cât privește încălcarea dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, susținerile sunt doar sofisme ce încearcă să rupă finalul logic al textului analizat.

A pretinde că poate fi confiscat doar un bun, nu și echivalentul său bănesc, ar lipsi de eficiență însăși legea în ansamblul ei.

Față de această interpretare, suma de bani nejustificată nu ar putea fi confiscată deoarece nu este materializată într-un bun, ceea ce evident apare ca fiind contrar spiritului legii.

În ceea ce privește motivele de fond, vizând aprecierea ca nejustificată a provenienței sumei de 254.924 lei, critica generală se referă la o așa-zisă încălcare a principiului nemijlocirii, dat fiind aceea că majoritatea martorilor propuși de parte nu au fost ascultați de către judecătorul care a pronunțat sentința.

Or, chiar fără a exista o atare obligație consacrată normativ sau jurisprudențial, este de subliniat în principal faptul că reclamantul nu a ridicat această problemă în fața instanței de fond. Mai mult, consemnările depozițiilor de martor nu au fost contestate în aceleași ipoteze, iar faptul că unele dintre acestea a fost înlăturate, ori, precum în cazul diferențelor sesizabile între susținerile acestora în fața instanței și a Comisiei de Cercetare a Averilor s-a dat preferință uneia dintre acestea nu apare contrar legii neexistând nicio limitare a judecătorului în aprecierea acestor probe, ca de altfel și a celor cu expertizele de specialitate limitate efectuate.

1. Referitor la sumele pe care recurentul le-ar fi primit de la tatăl său A., sume pe care acesta le-ar fi obținut din agricultură și creșterea animalelor.

Pentru perioada analizată (până în anul 2004) sumele de interes ar fi cele de 40.000 lei din anul 2003 și 70.000 lei din anul 2004 utilizate potrivit declarațiilor, pentru edificarea casei.

De la început trebuie precizat că nu există nicio sumă de bani care să fi fost retrasă dintr-un cont bancar, chiar dacă acest aspect ar fi pus în contextul dobânzilor bancare mult pozitive de la acea dată.

Declarațiile martorilor audiați, cu excepția membrilor familiei, relevă aspecte indirecte, câtă vreme, în sens contrar, în aceeași perioadă, tatăl recurentului nu figura cu venituri impozabile.

Martorii audiați în legătură cu activitățile agricole desfășurate de tatăl persoanei cercetate fac referire doar la veniturile obținute, nicăieri nefăcând vreo referire la cheltuielile presupuse de lucrările agricole sau zootehnice, ceea ce face incomplete declarațiile pe lângă gradul ridicat de subiectivism, corect reținut de către instanța de fond.

Raportat la argumentele din recurs (filele 16-17) suprafețele de teren deținute de tatăl recurentului în proprietate sau în concesiune, precum și utilizarea mijloacelor mecanizate (nu automatizate) în exploatație nu pot conduce în mod automat la concluzia obținerii unor profituri semnificative din această activitate, de altfel, rolurile instanțelor fiind pline de litigii pornite din cauza problemelor financiare ale fermelor agricole argumentându-se de multe ori aspecte de imprevizibilitate ale anilor agricoli.

Specific acestei spețe este lipsa cvasitatală a unor înscrisuri justificative chiar sub semnătură privată pentru achizițiile precum cea descrisă de martorul I.I.

Mai mult, raportat la lipsa oricăror dovezi scriptice, recurentul argumentează, cu dispozițiile art. 75 din Legea nr. 57/2003 C. fisc., faptul că veniturile din activitățile agricole nu era o impozitate la nivelul anilor 2001-2004, omițând să observe că, cât privește legumele și zarzavaturile acest lucru era obligatoriu (lit. a)).

Or, în speță se vorbește despre tatăl recurentului ca cel mai mare cultivator de conopidă din localitate, care o și vindea în piața Cluj.

Ca motivație a acestor „donații” ar fi faptul că fratelui recurentului i-ar fi revenit (ca moștenire) casa părintească de la Apahida, recurentul privind echivalentul bănesc. Această împărțeală de ascendent nu doar că nu a fost dovedită în forma prevăzută imperativ de art. 795 alin. (1) V.C.C. vechi, ci nu s-a dovedit echivalența între sumele primite de recurent și valoarea casei într-o comună, evident la nivelul anilor 2001-2004. Coroborat cu aceasta, instanța a dovedit că martorii ce fac vorbire despre această înțelegere inclusiv „beneficiarul”, fratele părții, nu indică vreo valoare la care să fi fost evaluat imobilul.

Cu privire la sumele pe care persoana cercetată afirmă că actuala sa soție, D. a contribuit la achiziționarea terenului și la edificarea casei de pe str. x, în care locuiesc, se constată următoarele:

La data de 10 iulie 2005 persoana cercetată se căsătorește cu d-na D. (actualmente A.).

La data de 7 august 2003 se încheie contractul de credit prin care SC B.B. SA acordă un împrumut persoanei cercetate în cuantum de 35.000 dolari SUA, d-na D. având calitatea de co-împrumutat (filele 95-98, dosar Comisie vol. II).

La data de 13 iulie 2004 se încheie contractul de vânzare-cumpărare, autentificat de către B.N.P., C.C., prin care vânzătoarele D. (necăsătorită la acea dată) și D.D., minoră, reprezentată de către curatorul S., au înstrăinat persoanei cercetate, în calitate de cumpărător (care de asemenea la acea dată avea calitatea de persoană necăsătorită) apartamentul situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F. individuală Cluj Napoca, pentru prețul în echivalent a 18.000 euro din care se menționează că reprezentantul minorei a primit de la cumpărător, anterior semnării contractului, suma de 1.800 euro, care reprezintă întreaga parte din preț, conform cotei sale părți, iar vânzătoarea D. suma de 3.200 euro, din surse proprii ale cumpărătorului, de asemenea anterior semnării actului, urmând ca restul de preț în sumă de 13.000 euro să fie virat de către SC E.E. SA - Sucursala Cluj Napoca până la data de 23 iulie 2014 (filele 243-244 dosar Comisie vol. II).

Recurentul a susținut în fața instanței de judecată că viitoarea sa soție a contribuit cu suma de 10.000 euro (avansul) la dobândirea în anul 2003 a terenului de pe str. x - e vorba de terenul achiziționat prin contractul autentic din 2003 - precum și cu suma de 21.200 de euro, contribuție la construirea casei în anul 2004.

Înainte de a intra în analiza aspectelor invocate instanța de recurs reliefează că situația rezidă în aceea că se pretinde că viitoarea soție împrumuta prezumtivul la aceea dată viitor soț, ca acesta să achiziționeze un imobil, bun comun cu soția sa de la acea dată.

Dat fiind faptul că se puteau realiza operațiuni care să evite o asemenea dobândire în comun ipoteza expusă apare ca forte puțin credibilă.

Deosebit de această prezumție a nerealității aspectelor expuse mai sus, în mod corect s-a reținut și inconsecvența recurentului atât în ceea ce privește sumele primite de la soție - 15.000 euro și 5000 dolari SUA în anul 2005, față de 31.200 euro (10.000 euro) pentru cumpărarea terenului și 21.200 euro pentru edificarea construcției/în precizările ulterioare, precum și a anilor în care s-au primit: 2005, respectiv 2003-3004.

Câtă vreme nu exista, conform dispozițiilor art. 1197 alin. (2) C. civ. 1805 nici un început de dovadă scrisă a remiterii sumei de 10.000 euro către viitorul soț și soție sa, în mod corect s-a procedat în acest context și la înlăturarea declarației martorei H.H., care reliefa remiterea unei sume de 15.000 euro din partea fostului soț al lui D. Și aici se poate face referire la o simplă prezumție, precum ca tatăl a remis (dacă acest lucru e real nefiind de asemenea validat printr-un înscris normal a fi întocmit în respectivele condiții familiale), banii fiicei, necum fostei soții pentru a-i utiliza în interes propriu, nu cel al copilului.

3.Cu privire la suma de 70.000 lei pe care recurentul pretinde a fi deținut la nivelul anului 2003, și cu care pretinde a fi plecat din relația cu fosta soție, trebuie precizat că nu exista nicio dovadă a existenței ei anterior, respectiv păstrată în cauză, a acestei sume. Și sursa acestora apare neclară, cum reține în mod corect și instanța de fond, cu referire de altfel, și caracterul necert al sumei în analiza (60-70.000 lei-75.000 lei).

Prin motivele de recurs se pretinde ca discrepanța evidentă din partajul încheiat cu fosta soție care primește un apartament și o casă, față de recurent care se mulțumește doar cu terenul pe care se edifica casa, este justificată de aceea suma de 70.000 lei luată anterior din casă de recurent.

Pe lângă că acest lucru nu a fost probat, ceea ce s-ar fi putut realiza printr-o expertiză tehnică de specialitate, nesolicitat de recurent deși sarcina probei în revenea, se ridică fireasca întrebare, a necesității primirii sumei de 10.0000 euro, ca preț plătit al terenului, restul reprezentând credit bancar câtă vreme recurentul deținea o sumă semnificativ mai mare.

În raport de data încheierii contractului de vânzare cumpărare teren - 4 august 2003 apare improbabilă în lipsa unei autorizații de construcții și apropierea sezonului rece, utilizarea unor sume relevante în legătură cu edificarea cauzei, astfel că și din aceste ipoteze adăugate celor menționate în ședință contestată, susținerile nu apar justificate.

Referitor la neconcordanța dintre declarația de avere, în care a fost menționată deținerea unui depozit mai mare de 10.000 euro (depozit bancar) și precizările ulterioare precum că suma ar fi fost deținută acasă, argumentul recurentului a fost că a procedat în acest mod întrucât nu exista rubrica pentru deținerea banilor în numerar.

O asemenea justificare nu poate fi primită fie și doar din perspectiva funcției reclamantului raportat la conținutul Legii nr. 115/1996, cu precădere art. 5 care statuează că declarația de avere este un act personal și irevocabil.

Câtă vreme nu s-a dovedit deținerea una depozite bancare, deținerea sumei de 70.000 lei nu poate apărea ca reală, atât din perspectiva deținerii anterior unor sume de bani comparabile, cât și a raportării la veniturile obținute în anul anterior depunerii declarației de avere 21 mai 2003.

Față de aprecierile asupra caracterului nereal al afirmațiilor, apare greșit și raportul de expertiză a cărui eșafodaj care a fost fundamentat tocmai pe aceste declarații, astfel că în mod temeinic judecătorul fondului a îndepărtat concluziile acestor lucrări de specialitate efectuate.

Cu referire la critica înlăturării declarațiilor de martor și a expertizelor depuse în cauză, trebuie menționat că judecătorul fondului a procedat în acest mod menținând argumentele pentru care a făcut-o.

S-a pornit în concret de la calitatea persoanelor audiate drept martori în raport cu recurentul - rude, subordonați, s-au analizat declarațiile în raport de alte probe administrate, constatându-se lipsa lor de veridicitate, iar în cazul altor declarații, martorii au relatat aspecte despre care luaseră la cunoștință indirect și nu nemijlocit.

Cât privește rapoartele de expertiză efectuate, acestea, având doar forță probatorie a unui mijloc de probă, au fost în parte înlăturate în privința tocmai a sumelor ce au făcut și obiectul analizei instanței de fond, parțial criticile din recurs, respectiv suma de 10.000 euro reprezentând contribuția actualei soții la achiziția terenului suma de 21.200 euro acordată pentru edificarea imobilului de aceeași persoană, precum și suma de 70.000 lei pretins a fi deținută în casă în raport de nerealitatea celor consemnate în declarația de avere.

Având în vedere cele mai sus analizate raportat la motivele pentru care s-a criticat soluția instanței de fond, aceasta apare ca temeinică și legală.

2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs;

Cum, față de analiza mai sus menționată, motivele de recurs, nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 33 din 08 februarie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 martie 2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj