Deliberând asupra apelului apelul declarat de condamnatul - revizuent A. împotriva sentinţei penale nr. 169/F din data de 22 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017), în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 169/F din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017), a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuent A., privind sentinţa penală nr. 78/F din data de 13 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut că la data de 07 iulie 2017, sub nr. 5228/2/2017, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, cererea formulată de condamnatul revizuent A. privind revizuirea sentinţei penale nr. 78/F din data de 13 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2016.
În fapt, în motivarea cererii, au fost invocate următoarele:
Condamnatul revizuent A. a arătat că sentinţa penală nr. 78/F din data de 13 mai 2016, a cărei revizuire o solicită, este ireconciliabilă cu sentinţa penală nr. 1117 din 12 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti, în Dosarul nr. x/302/2017, şi a solicitat anularea sentinţei penale nr. 78/F din data de 13 mai 2016 şi MEPI nr. 1581 din 26 mai 2017, urmare a recunoaşterii sentinţei din data de 30 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Provincial din Cadiz, Spania, de către Judecătoria Sector 5 Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 1117 din 12 mai 2017.
S-a mai arătat că pentru aceeaşi faptă de viol s-au pronunţat două hotărâri, care au fost recunoscute de România şi care sunt ireconciliabile, în sensul că prin sentinţa penală pronunţată Tribunalul din Spania s-a dispus achitarea sa, iar autorităţile judiciare din Slovenia au dispus condamnarea sa pentru aceeaşi faptă, deşi hotărârea din Slovenia este din data de 24 septembrie 2012, ulterior celei din Spania.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
În conformitate cu prevederile art. 459 alin. (1) C. proc. pen., instanţa învestită cu cererea de revizuire a dispus ataşarea Dosarului nr. x/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi Dosar nr. x/302/2017 al Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
Verificând actele şi lucrările dosarului, prin prisma cereri de revizuire formulată şi a cazului de revizuire invocat, în conformitate cu prevederile art. 459 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, Curtea a constatat că, petentul condamnat a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 lit. e) C. proc. pen. - existența unor hotărâri penale ce nu se pot concilia, una fiind de achitare iar cealaltă de condamnare, pentru aceeași faptă.
Curtea a constatat mai întâi că aspectele invocate de petent nu corespund adevărului, în realitate fiind vorba despre fapte diferite, pentru care s-au dispus soluții diferite, una de achitare de către autoritățile judiciare din Spania și una de condamnare de către autoritățile judiciare din Slovenia.
Hotărârea pronunțată de instanța din Regatul Spaniei a fost recunoscută de instanța din România strict în vederea deducerii perioadei executate în Spania, în aplicarea art. 72 alin. (1) C. pen. conform căruia "Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive", precum și a art. 73 alin. (1) C. pen. conform căruia "În cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România".
Mai mult în cauză, Curtea a constatat că petentul condamnat a fost arestat preventiv în Spania pentru o faptă concurentă cu aceea pentru care s-a dispus condamnarea sa în Republica Slovenia, Judecătoria Sector 5 București a dedus și durata prevenției din Spania, împrejurarea că revizuentul a fost achitat pentru acea faptă în Spania neavând relevanță sub aspectul deducerii.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a reieşit cu evidență că cele două fapte sunt diferite, de altfel chiar petentul susținând că este vorba despre "același ADN" și nu despre aceeași faptă.
Raportat la aceste motive, Curtea a constatat că, revizuirea hotărârii de condamnare pronunțată de instanța din Slovenia, aceasta este de competența instanței din Slovenia, instanța română neavând atribuții în acest sens, ci numai sub aspectul executării pedepsei așa cum a fost recunoscută prin sentința penală nr. 78F din 13 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București.
Împotriva sentinţei penale nr. 169/F din data de 22 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat apel condamnatul - revizuent A.
În susţinerea apelului, a solicitat să fie avute în vedere dispoziţiile prevăzute de art. 453 lit. e) C. proc. pen., solicitând admiterea apelului.
Examinând apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 169/F din data de 22 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017), Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Prealabil analizării apelului formulat de revizuentul A., Înalta Curte va nota limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 452-459 C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, în acest sens fiind şi Decizia nr. 42 din 14 februarie 2005 pronunţată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă.
În ceea ce priveşte revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. - când doua sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia - trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: să existe două sau mai multe hotărâri definitive şi hotărârile să nu se poată concilia.
Cu privire la prima condiţie, aceasta se consideră realizată numai dacă este vorba de două sau mai multe hotărâri penale definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie, starea de inconciliabilitate poate exista în următoarele ipoteze: hotărârile se referă la aceeaşi faptă şi la făptuitori diferiţi, hotărârile se referă la acelaşi făptuitor şi la fapte diferite sau hotărârile se referă la fapte şi făptuitori diferiţi.
Revizuentul a susţinut că pentru aceeaşi faptă de viol s-au pronunţat două hotărâri, care au fost recunoscute în România şi care sunt ireconciliabile, în sensul că prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul din Spania s-a dispus achitarea sa, iar autorităţile judiciare din Slovenia au dispus condamnarea sa pentru aceeaşi faptă, deşi hotărârea din Slovenia este din data de 24 septembrie 2012, ulterior celei din Spania.
Într-adevăr, examinându-se respectivele acte, se constată că în speţă nu ne aflăm în prezenţa a două hotărâri judecătoreşti, ce nu se pot concilia, cele două fapte sunt diferite, de altfel chiar petentul susținând că este vorba despre "același ADN" și nu despre aceeași faptă.
Drept urmare, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că în mod corect instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul - revizuent A. împotriva sentinţei penale nr. 169/F din data de 22 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017) şi va obliga condamnatul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul - revizuent A. împotriva sentinţei penale nr. 169/F din data de 22 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I penală.
Obligă apelantul revizuient la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcin statului.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 noiembrie 2017.