Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 1102/2017

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2017

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 181/F din data de 14 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017) a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petentul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a reţinut că la data de 21 august 2017 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. x/2/2017 contestaţia la executare formulată de petentul A., formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Prin cererea formulată, contestatorul a solicitat ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale sale, dispus prin Ordonanţa nr. x/P/2013 din 01 iulie 2014, a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, sechestru menţinut prin Sentinţa penală nr. 229/F din 23 decembrie 2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 472/A din 28 noiembrie 2016 şi radierea înscrierilor imobiliare constituite asupra acestor bunuri.

În motivarea cererii, s-a arătat, în esenţă, că prin Ordonanţa nr. x/P/2013 din data de 01 iulie 2014 s-a instituit măsură sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale petentului, precum şi confiscarea extinsa asupra cotelor devălmaşe aparţinând acestuia. Ulterior trimiterii în judecată, instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti a dispus prin sentinţa pronunţată, menţinerea măsurii asigurătorii, iar instanţa de apel prin decizie a menţinut dispoziţiile sentinţei apelate.

S-a mai arătat că petentul şi-a executat integral toate obligaţiile de plată instituite în sarcina sa din proprie iniţiativa, fără a mai fi necesară valorificarea silită a imobilelor, astfel că raţiunea instituirii sechestrului asigurător nu mai subzistă.

În continuare, petentul a mai învederat că măsura sechestrului asigurător a fost dispusă pentru garantarea recuperării prejudiciului, iar toate obligaţiile de plată fixate în sarcina sa au fost executate, dovada în acest sens fiind efectuată prin confirmarea scrisă a părţii civile - Statul Român prin SPIT Constanţa, dar şi prin extrasele anexate.

S-a apreciat că în această situaţie sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., potrivit cărora se poate face contestaţie la executare împotriva unei hotărâri penale definitive, dacă se iveşte o împiedicare la executare. De asemenea, a arătat că prin achitarea obligaţiilor de plată ce i-au fost impuse a intervenit un incident procedural vizând executarea şi că, în accepţiunea art. 598 lit. c) C. proc. pen., achitarea obligaţiei de către condamnat înainte de a se pune în executare silită dispoziţia instanţei, constituie o "împiedicare" a executării.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că prin Ordonanţa nr. x/P/2013 din data de 01 iulie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în vederea garantării confiscării sumei de 6.500 euro precum şi a confiscării extinse, asupra cotelor devălmaşe aparţinând inculpatului A. din următoarelor bunuri:

- autoturism marca (...), serie şasiu (...), înmatriculat sub nr. (...);

- autoturism marca (...), serie şasiu (...), înmatriculat sub nr. (...);

- imobil, compus din teren şi clădire Sp+P+IE+M, situat în mun. Constanţa, (conform autorizaţiei de construire din 24 septembrie 2012).

S-a reţinut că după trimiterea în judecată a inculpatului, prin Sentinţa penală nr. 229/F din 23 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă privativă de libertate, confiscarea specială de la acesta a sumei de 3.000 lei, confiscarea extinsă de la inculpat a sumei de 47.229 lei şi 33.450 euro, obligarea sa la plata sumei de 7.700 lei cheltuieli judiciare faţă de stat, precum şi menţinerea măsurii sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa parchetului din data de 01 iulie 2014 în scopul executării măsurilor confiscării speciale şi confiscării extinse. De asemenea, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asupra aceloraşi bunuri vizate de ordonanţa parchetului în vederea executării cheltuielilor judiciare.

Totodată, s-a reţinut că prin Decizia penală nr. 472/A din 28 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost modificate pedepsele aplicate inculpatului A. şi a fost redusă suma supusă confiscării speciale de la 47.229 lei şi 33.450 euro la 47.229 lei şi 29.500 euro, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

S-a constatat în primul rând că în cauza de faţă nu există o împiedicare la executare în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Astfel, dispoziţiile Sentinţei penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind menţinerea sechestrului se pun în executare prin simpla comunicare a dispoziţiilor instanţei către organele fiscale, în condiţiile în care atât măsura confiscării cât şi plata cheltuielilor de judecată avansate de stat se execută efectiv de aceste organe. Drept urmare, s-a apreciat că măsurile referitoare la sechestrul asigurător au fost deja executate. Împrejurarea că petentul a achitat toate sumele de bani supuse confiscării speciale şi celei extinse precum şi cheltuielile judiciare nu reprezintă o împiedicare la executare, ci pur şi simplu un eveniment survenit ulterior punerii în executare a dispoziţiilor referitoare la menţinerea sechestrului asigurător.

Cu privire la procedura de ridicare a sechestrului menţionat, Curtea a reţinut că scopul măsurilor asigurătorii luate în cursul procesului penal îl reprezintă, potrivit art. 249 alin. (1) C. proc. pen., evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Totodată, s-a apreciat că odată cu finalizarea procesului penal prin pronunţarea unei hotărâri definitive care conţine dispoziţii referitoare la confiscare specială sau extinsă, pedeapsa amenzii, obligaţii la plata de cheltuieli judiciare sau la plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri civile, măsurile asigurătorii dispuse iniţial devin acte de executare a dispoziţiilor anterior menţionate.

Astfel, după pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţa penală nu se mai ocupă cu executarea efectivă a confiscării unor sume de bani sau a cheltuielilor judiciare, această atribuţie fiind delegată organelor fiscale ale statului odată cu comunicările prevăzute de art. 574 lit. c) şi de art. 578 C. proc. pen. De altfel, s-a reţinut că art. 2661 din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. prevede cu claritate că aceste sume de bani reprezintă creanţe bugetare (Capitolul XII1) şi se pun în executare de organele fiscale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie, condamnatul A. prin care a solicitat, admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei la executare formulate de contestator, dispunându-se ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale acestuia, prin Ordonanţa nr. x/P/2013 din 1 iulie 2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, menţinută de instanţa de fond şi de cea de apel şi, de asemenea, radierea înscrierilor imobiliare constituite asupra acestor imobile.

Concluziile formulate de apărătorul ales condamnatului, reprezentantul Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A. sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 600 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. De asemenea, potrivit art. 600 alin. (3) C. proc. pen., contestaţia împotriva actelor de executare se soluţionează de către instanţa civilă potrivit legii civile.

Astfel raportat la dispoziţiile legale menţionate se constată că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că cele criticate de condamnatul A., privind ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale acestuia, prin Ordonanţa nr. x/P/2013 din 01 iulie 2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi radierea înscrierilor imobiliare constituite asupra acestor imobile nu se încadrează în disp. art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. neexistând o împiedicare la executare.

Totodată, se reţine că, încetarea sau înlăturarea acestor măsuri nu se dispune de instanţa penală, ci de instanţa civilă competentă, conform art. 600 alin. (3) C. proc. pen.

Mai mult, se constată că, în speţă executarea hotărârii s-a realizat de bună voie, iar petentul are posibilitatea să obţină relaţii de la organele fiscale, fără a fi nevoie de promovarea unei căi de atac, competenţa instanţelor în materie de executare a încetează în momentul în care organele fiscale îşi preiau atribuţiile.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 181/F din data de 14 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 35 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 181/F din data de 14 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017).

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 35 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - ED