Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 30 martie 2011, sub nr. x452/99/2011, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul judeţul Iaşi, prin Consiliul judeţean Iaşi anularea Hotărârii Consiliului Judeţean cu nr. 2 din 16 martie 2011 şi a hotărârilor subsecvente nr. 37 şi 38 din 11 februarie 2011 sub aspectul stabilirii despăgubirii pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică în sumă de 74.566 lei, solicitând stabilirea cuantumului corect al despăgubirii ce i se cuvine în calitate de expropriat şi să se dispună obligarea pârâtului la plata acesteia şi a cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 27 februarie 2012, a fost conexată la prezenta cauză cererea formulată de reclamant de anulare a Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 2/2011 şi stabilire a cuantumului despăgubirilor, ce face obiectul Dosarului nr. x/99/2011 al Tribunalului Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca urmare a disjungerii acesteia şi a transpunerii sale pentru discutarea excepţiei de litispendenţă în relaţie cu Dosarul nr. x/99/2011*.
Prima instanţă a constatat că această cerere conexată este argumentată identic, în fapt şi în drept, cu cererea ce face obiectul judecăţii în prezenta cauză.
Prin Sentinţa civilă nr. 2717 din 10 decembrie 2015, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Iaşi, reprezentat prin Consiliul Judeţean.
A stabilit onorariu definitiv pentru dl. expert B. în sumă de 2.750 lei.
A obligat reclamantul să plătească în contul Biroului de Expertize tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru dl. expert B. suma de 2.350 lei, diferenţă onorariu.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel A., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 179 din 15 martie 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A., a admis acţiunile civile conexate formulate de către reclamant, a dispus anularea art. 2 din Hotărârea nr. 2 din 16 martie 2011 emisă de Consiliul Judeţean Iaşi, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 338.207 lei, echivalentul sumei de 79.300 euro, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 5.000 mp, expropriată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi nr. 38 din 11 februarie 2011, a păstrat dispoziţiile de stabilire a onorariului de expert şi de obligare a reclamantului la plata acestuia, a obligat Judeţul Iaşi, reprezentat de Consiliul Judeţean Iaşi să plătească reclamantului suma de 5.290 lei, cheltuieli de judecată la instanţa de fond şi suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Curtea a analizat prioritar procedura aplicabilă speţei şi a stabilit că Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, este actul normativ aplicabil în cauză, care prevede două proceduri sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor al căror bunuri au fost expropriate.
O primă procedură se derulează în faza administrativă şi este reglementată de dispoziţiile art. 11 alin. (7) şi (9) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora comisia care se ocupă de activitatea de expropriere, constituită potrivit art. 18 din acelaşi act normativ, numeşte un expert evaluator în evaluarea proprietăţilor imobiliare, atestat ANEVAR, care întocmeşte un raport de evaluare a imobilelor supuse exproprierii în raport de expertizele întocmite de Camerele Notarilor Publici.
Această procedură este una necontencioasă, în care persoana care urmează a fi expropriată nu este parte şi care îşi produce efectele numai în situaţia în care persoana îndreptăţită acceptă despăgubirea propusă de expropriator.
În situaţia în care, despăgubirea nu se acceptă, dispoziţiile Legii nr. 255/2010 au impus parcurgerea celei de-a doua proceduri, care este una contencioasă, ce se desfăşoară în mod obligatoriu în faţa instanţei competente, astfel cum impun dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.
Instanţa învestită cu cererea persoanei nemulţumite de despăgubirile propuse a-i fi acordate, este obligată să soluţioneze cauza în raport de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Aceste dispoziţii impun o procedură specială care asigură egalitatea de tratament pentru fiecare parte, deoarece instanţa este obligată să numească o comisie formată din trei experţi, unul pentru fiecare parte şi unul din partea instanţei, comisie care în mod imperativ trebuie să stabilească valoarea despăgubirilor după criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, criterii pe care instanţa este obligată să le aibă în vedere la soluţionarea cauzei.
Instanţa de apel a apreciat că este fără echivoc că cele două proceduri, respectiv cea prevăzută de art. 11 şi cea reglementată de art. 22 din Legea nr. 255/2010, sunt distincte şi se exclud, legiuitorul stabilind în mod imperativ că în ipoteza în care persoana expropriată este nemulţumită de despăgubirea propusă a-i fi acordată, cererea sa se soluţionează într-o procedură contencioasă, în faţa unei instanţe independente, care are la dispoziţie reguli obiective pentru a stabili valoarea reală a despăgubirii cuvenită persoanei expropriate.
Curtea de apel a constatat că cererea reclamantului-apelant A., nemulţumit de valoarea propusă de expropriator, se soluţionează în raport de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 şi nu în raport de art. 11 alin. (7)-(9) din Legea nr. 255/2010.
În speţă, deşi prima instanţă a numit comisia de experţi în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, comisie care a stabilit valoarea despăgubirii cuvenite reclamantului în raport de criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în mod netemeinic a înlăturat concluziile acesteia şi în mod nelegal a avut în vedere la soluţionarea cauzei evaluarea efectuată de expertul ANEVAR C., într-o procedură administrativă, necontencioasă, care nu este opozabilă reclamantului şi care nu îi este aplicabilă atât timp cât despăgubirea propusă nu a fost acceptată, iar partea a iniţiat demersul judiciar de faţă.
Concluzionând, instanţa de apel a stabilit că soluţia tribunalului, de respingere a cererii reclamantului în raport de art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010 şi de menţinere a valorii despăgubirii la nivelul stabilit prin raportul efectuat de C., este nelegală, urmând a fi schimbată în parte.
Totodată, s-a apreciat că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 25 - 26 din Legea nr. 33/1994 atunci când, deşi a constituit comisia de experţi în condiţiile art. 25, comisie ce a întocmit raportul ţinând cont de criteriile obiective enumerate de art. 26 din aceeaşi lege, astfel cum au fost interpretate de instanţa de contencios constituţional, a înlăturat în mod netemeinic concluziile acesteia.
Drept urmare, expertiza efectuată de expertul C. a fost înlăturată de instanţa de apel, iar pretenţiile reclamantului au fost analizate în funcţie de raportul de expertiza întocmit de către experţii B., D. şi E.
Curtea de apel a reţinut că potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţia României şi art. I din Protocolul I adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă şi prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate; s-a apreciat că valoarea stabilită de comisia de experţi pentru despăgubirea cuvenită reclamantului este în acord cu cele reţinute anterior.
Terenul proprietatea reclamantului, în suprafaţă de 5.000 mp, este situat în extravilanul Municipiului Iaşi şi a fost expropriat în vederea realizării lucrării de utilitate publică "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi".
La stabilirea valorii despăgubirilor, experţii au avut în vedere criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituţională, în sensul că s-au raportat la tranzacţiile efectuate în perioada apropiată momentului exproprierii, pentru terenuri de aceeaşi natură, aflate în extravilanul Municipiului Iaşi, metoda de stabilire a valorii despăgubirilor fiind ceea a comparaţiei.
Astfel, experţii s-au raportat la trei contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri situate în extravilanul Municipiului Iaşi, argumentând în mod convingător raportarea la aceste tranzacţii.
Drept urmare, curtea de apel a constatat că valoarea stabilită pentru terenul expropriat în sumă de 338.207 lei (echivalentul sumei de 79.300 euro), respectiv 15,86 euro/mp a fost calculată în raport de criteriile legale şi reprezintă o justă şi dreaptă despăgubire pentru reclamant, ce urmează a-i fi acordată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi, reprezentat de Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, solicitând admiterea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea deciziei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului.
Prin Decizia nr. 1717 din 29 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant A.
S-a admis recursul declarat de pârâtul Judeţul Iaşi, prin Consiliul Judeţean Iaşi reprezentat de Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi împotriva Deciziei nr. 179 din 15 martie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă.
S-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Iaşi.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că pentru stabilirea valorii despăgubirii se impune refacerea expertizei.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu, la data exproprierii - 13 aprilie 2011, preţ rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment.
În rejudecare, vor fi avute în vedere şi alte dovezi din care să rezulte caracteristicile tehnice ale terenului ce pot influenţa valoarea de piaţă, ca de exemplu, categoria de folosinţă la data exproprierii, amplasarea, condiţiile pieţei imobiliare, accesul la utilităţi, cu luarea în considerare şi a dovezilor depuse de părţi, prin compararea unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate la data transferului dreptului de proprietate - aprilie 2011 - sau foarte apropiate de această epocă, cu privire la imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, din punct de vedere al indicatorilor relevanţi valorificării unor terenuri similare pe o piaţă concurenţială, instanţa de apel fiind obligată să facă toate verificările necesare pentru deplina stabilire a situaţiei de fapt a cauzei pendinte.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 664 din 11 octombrie 2017 Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, a admis apelul formulat de reclamantul A., s-a dispus schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii formulate de A., s-a dispus anularea art. 2 din Hotărârea nr. 2 din 16 martie 2011 şi obligarea judeţului Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi la plata sumei de 248.900,00 lei (echivalentul sumei de 60.500,00 euro) reprezentând contravaloarea suprafeţei de 5.000 mp expropriată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi nr. 38/2011.
Procedând la rejudecarea apelului potrivit celor stabilite de instanţa de recurs, curtea de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a dispus suplimentarea probatoriilor administrate prin efectuarea unui nou raport de expertiză.
Astfel, prin expertiza efectuată, experţii au ţinut seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în zona în care este situat imobilul din litigiu, care are o suprafaţă de 5.000 mp teren şi este situat în extravilanul municipiului Iaşi, judeţul Iaşi, categoria de folosinţă arabil, învecinat la latura sudică cu Unitatea Militară din zona aeroportului.
Totodată, noua expertiză efectuată a stabilit valoarea despăgubirilor la data exproprierii - 13 aprilie 2011.
Curtea de apel a dispus în mod nemijlocit şi adrese oficiale către autorităţile competente pentru a fi puse la dispoziţia experţilor contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri extravilane agricole situate în zona Aeroportului Iaşi, încheiate în perioada aprilie 2011.
Pentru evaluarea terenului în litigiu, prin expertiza evaluatorie, experţii F., G. şi H. au folosit metoda comparaţiei directe care a avut în vedere:
- analiza pieţii de terenuri şi identificarea tranzacţiilor cu proprietăţi similare;
- stabilirea criteriilor de comparaţie;
- utilizarea corecţiilor de piaţă.
Astfel, valoarea terenului expropriat de 5.000 mp la un preţ de 12,10 euro/mp este de 60.500.00 euro (la 13 aprilie 2011) sau de 248.900.00 lei.
În şedinţa publică din 11 octombrie 2017, când s-a soluţionat cauza, părţile au declarat că nu au de formulat obiecţiuni la expertiza efectuată în cauză.
Faţă de considerentele expuse, instanţa de apel a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a dispus obligarea pârâtului Judeţul Iaşi, reprezentat de Consiliul Judeţean Iaşi, să plătească reclamantului suma stabilită prin raportul de expertiză cu titlu de despăgubiri pentru expropriere, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. în sensul obligării intimatului la plata cheltuielilor de judecată către apelantul-reclamant.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâtul Judeţul Iaşi prin Consiliul Judeţean Iaşi, reprezentat de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a declarat recurs, prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a învederat că art. 304 pct. 9 C. proc. civ. devine operant în situaţia în care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, precizând că motivele sale de recurs se întemeiază pe teza a II-a a normei citate.
În cuprinsul acestei dispoziţii de procedură civilă, a fost folosit conceptul de lege într-un sens larg, putându-se avea în vedere atât normele de drept substanţial, cât şi prescripţii legale prevăzute în hotărâri sau ordonanţe de guvern, ori în orice alt act normativ.
Discuţia în prezentul litigiu se poartă nu asupra modalităţii în care a fost apreciat probatoriul, ci cu privire la nelegalitatea administrării acestuia, precum şi a nesocotirii de către instanţa de apel a dispoziţiilor privind rolul activ, aşa cum sunt acestea precizate în cuprinsul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părţile se împotrivesc. "
Recurentul susţine că probatoriul a fost administrat în mod nelegal de instanţa de apel.
Astfel, legea prevede: "dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză. Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării."
Se învederează de către recurent că preţul stabilit prin raportul de evaluare este corect, iar datele cuprinse în raportul de evaluare ce a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor sunt conforme cu dispoziţiile legale.
În prezent, cadrul legal al exproprierii este stabilit prin dispoziţiile Legii nr. 255/2010, astfel încât raportul de evaluare fiind întocmit - în etapa administrativă - cu respectarea dispoziţiilor art. 11 din legea specială, ale Legii nr. 33/1994 şi ale standardelor internaţionale de evaluare, este cea corectă.
Instanţa de apel a considerat însă, fără temei legal că Legea nr. 255/2010 nu ar conţine dispoziţii derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate şi că, în această privinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Această concluzie este consecinţa unei greşite interpretări a dispoziţiilor art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010 şi ale art. 4 alin. (2) lit. f) din normele metodologice de aplicare a legii, din coroborarea cărora rezultă că în cadrul procedurii administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare pe baza expertizelor întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispoziţiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare şi de stabilire a despăgubirilor.
Cererea care face obiectul acestui litigiu a avut ca obiect cercetarea a două aspecte: dacă determinarea valorii despăgubirilor de către expropriator s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 255/2010 şi, respectiv dacă aceasta constituie o despăgubire dreaptă a expropriatului în raport de valoarea reală a bunului expropriat.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, la momentul exproprierii (anul 2011) expropriatorul, judeţul Iaşi prin Consiliul Judeţean Iaşi a întocmit Raportul de evaluare a proprietăţii expropriate în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, potrivit cărora: "(8) Raportul de evaluare se întocmeşte avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."
Aceste dispoziţii au fost coroborate cu prevederile art. 8 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, potrivit cărora: "(1) Expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 şi art. 8 din H.G. nr. 53/2011, acesta expertiză evaluatorie constituie unicul criteriu legal pentru stabilirea valorii despăgubirii, expertul evaluator fiind obligat să aibă în vedere expertiza notarilor publici cu caracter exclusiv în detrimentul oricăror alte elemente de apreciere, legea dispunând imperativ şi limitativ în aceasta privinţă. Spre deosebire de ipoteza altor acţiuni în care expertul este ţinut să determine valoarea de circulaţie a unui bun pe baza criteriilor ori metodei de evaluare pentru care optează prin prisma competenţelor sale, în materia despăgubirilor pentru terenul expropriat în temeiul Legii nr. 255/2010, identificarea criteriului ori a metodei de determinare a despăgubirii nu este lăsată la latitudinea expertului, ci este prestabilită imperativ de lege. Faptul că în cadrul expertizei întocmită la momentul exproprierii expertul indică limite de preţ pentru terenuri din aceeaşi zonă, mult superioare celei stabilite prin raport nu prezintă relevanţă, menţiunile expertului cu privire la preţurile în zonă pentru proprietăţi similare "minim 11 euro/mp, maxim 50 euro/mp" se referă la extrase din anunţuri din presa de specialitate privind oferte de vânzare pentru terenuri din zone situate în intravilan, spre deosebire de terenul din speţă, care este în categoria de folosinţă extravilan.
Recurentul-pârât consideră că la întocmirea raportului de evaluare, expropriatorul a respectat prevederile Legii nr. 255/2010, valoarea de 3,5 euro a fost determinată, urmare stabilirii apartenenţei terenului expropriat la categoria extravilan Iaşi, cuprinsă în Anexa nr. 8 la Raportul de expertiză a Camerei Notarilor Publici Iaşi. Legiuitorul a stabilit prin procedura prevăzută de art. 11 alin. (7)-(9) din Legea nr. 255/2010, respectiv art. 8 din H.G. nr. 53/2011 o prezumţie relativă a echivalenţei despăgubirii cuvenite persoanei expropriate cu valoarea de circulaţie stabilită pentru bunul expropriat prin expertiza camerei notarilor publici, întocmită şi actualizată conform art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la acea dată), adică cel puţin anual.
În acest mod se asigură tratamentul juridic egal al persoanelor expropriate de bunuri având aceleaşi caracteristici, aşadar aflate în aceeaşi situaţie, chiar dacă expertizele camerelor notarilor publici stabilesc valori orientative, minimale. Notarii publici sunt depozitarii datelor primare privind vânzările. Prin urmare, Camera notarilor publici este cea mai autorizată în întocmirea unor rapoarte de expertiză cu rol de sinteză a datelor rezultate din tranzacţiile instrumentate de membrii săi, de unde şi funcţia juridică de determinare a valorii minime orientative stabilită de legiuitor acestor rapoarte în mai multe materii (expropriere, taxe judiciare, impozitare).
Terenul care constituie obiectul exproprierii are un caracter special deoarece el se află amplasat în zona de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Iaşi, iar pentru astfel de terenuri nu există o piaţă specifică în sensul că ele nu se tranzacţionează în mod obişnuit, acestea neavând o utilitate obişnuită. În conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată "(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."
Urmare publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 380 din 26 mai 2015 prin care s-a stabilit caracterul neconstituţional al art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prin raportare la sintagma din art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la data întocmirii raportului de expertiză", prima instanţă a procedat la înlăturarea acestui reper temporal şi a dispus ca la determinarea despăgubirilor să se aibă în vedere data transferului dreptului de proprietate, respectiv 13 aprilie 2011.
Ca atare, în cauză s-a administrat proba cu expertiză tehnică şi s-a întocmit un raport de expertiză tehnică evaluatorie, avându-se în vedere tranzacţii efectiv realizate, urmare depunerii de către OCPI a mai multor contracte de vânzare-cumpărare.
Analiza îndeplinirii condiţiilor impuse prin sintagmele "în mod obişnuit" şi "imobile de acelaşi fel" nu impun identificarea unor imobile identice ori a unor tranzacţii cu preţ identic, ceea ce ar conduce la reducerea la absurd a condiţiilor legii şi, în fapt la înlăturarea aplicării sale.
Prin condiţiile enunţate, legiuitorul a dorit să asigure elemente de referinţă factuale, reale, pe baza cărora să permită corecţia despăgubirilor stabilite, având în vedere preţul practicat pentru imobile de acelaşi fel, vândute efectiv, la date apropiate, asigurând în acest mod o dreaptă despăgubire expropriatului. Validitatea analizei unei comparaţii de preţ este categoric determinată de existenţa similarităţii elementelor tranzacţiilor comparate: bunul vândut, data vânzării, ceea ce justifică însăşi comparaţia. Având în vedere faptul că exproprierea s-a realizat în raza municipiului Iaşi, nu poate fi reţinut ca imobil de acelaşi fel cu cel expropriat - oricare alt teren situat în raza teritorială a municipiului Iaşi -, pentru că în interiorul aceleiaşi unităţi administrativ teritoriale variaţiile de preţ sunt foarte mari. Potrivit expertizei de evaluarea a notarilor publici la nivelul anului 2014, valorile unitare minime/mp pentru intravilan Iaşi variază între 350 euro/mp şi 10 euro/mp în funcţie de zonă (de la A la E), iar pentru extravilan Iaşi valorile variază de la 6 euro/mp la I euro/mp. Identificarea unui teren de acelaşi fel cu cel expropriat înseamnă identificarea de terenuri din zone din extravilanul municipiului Iaşi, anume zona ieşirilor din municipiu spre Aroneanu, Şorogari ori zone apropiate acesteia situate, de asemenea, în extravilan adică terenuri pentru care în mod obiectiv se poate susţine o echivalenţă valorică dată în primul rând de echivalenţa categoriei căreia îi aparţin şi amplasamentul. Abaterea de la reperele obligatorii stabilite de lege ori generalizarea extremă a parametrilor intrinseci sintagmei "imobile de acelaşi fel" respectiv "mod obişnuit" ar conduce în fapt la excluderea lor şi stabilirea despăgubirii pe alte criterii decât cele special şi limitativ prevăzute în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În urma probatoriului administrat în cauză, s-a constatat că nu a putut fi identificată existenta unor tranzacţii care să probeze vânzarea unor imobile de acelaşi fel, în mod obişnuit la un alt preţ decât cel estimat prin expertiza Camerei Notarilor Publici la nivelul anului 2011 şi stabilit de expropriator ca despăgubire.
Aşa fiind prima instanţă, corect a stabilit că procedura de expropriere a fost realizată cu respectarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 255/2010 raportate la prevederile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011.
În ceea ce priveşte despăgubirile stabilite de expropriator, prima instanţă a reţinut că în cauză nu s-a probat vânzarea în mod obişnuit a unor terenuri de acelaşi fel cu cel expropriat la alte preţuri decât acela avut în vedere în stabilirea despăgubirii de către expropriator. Spre deosebire de alte litigii care impun stabilirea valorii de circulaţie a unui bun şi care permit a se recurge şi la alte metode de determinare a acesteia, alături de metoda comparaţiei directe şi cu alte tranzacţii efectiv realizate, în materia exproprierii, cercetarea contestaţiei împotriva despăgubirii stabilite, obliga instanţa să limiteze probatoriul la determinarea doar a tranzacţiilor efectiv realizate care întrunesc condiţiile legii pentru comparaţie. O concluzie contrară, respectiv a permite ca în lipsa unor tranzacţii încheiate în mod obişnuit pentru imobile de acelaşi fel să se reţină alte metode de evaluare a preţului de circulaţie al imobilului este contrară legii speciale care nu permite o judecată de echitate, ci una bazată pe analiza tranzacţiilor concrete.
Prin obiectivul nr. I instanţa de judecată - Tribunalul Iaşi - a stabilit ca valoarea reală despăgubirilor pentru imobilului situat în extravilanul municipiului Iaşi, tarlaua şi parcela 1A, nr. cadastral x1 şi nr. carte funciară CF x4 a municipiului Iaşi, compus din teren liber de construcţie în suprafaţă de 5.000 mp, să se realizeze prin luarea în considerare a preţurilor cu care s-au vândut în mod obişnuit imobile de aceleaşi fel în UAT Iaşi, respectiv extravilanul municipiului Iaşi - Zona Aeroport la data de 11 februarie 2011, sau în imediata apropiere a acestei date. Prin imobile de acelaşi fel se înţelege imobile cu aceleaşi caracteristici fizice de localizare şi utilizare.
Din Raportul de expertiză întocmit în apel, rezultă că experţii au avut în vedere, pentru evaluare patru comparabile, dintre care una se referă la un teren situat în intravilan (zona Bucium) - terenul expropriat fiind situat în extravilanul municipiului Iaşi - ceea ce contravine criteriilor de aplicare a metodei comparaţiei de piaţă care prevede că proprietăţile comparate trebuie să fie din aceeaşi zonă urbană şi să beneficieze de aceleaşi utilităţi edilitare. Valorile avute în vedere de experţi se referă la terenuri situate în alte zone ale municipiului Iaşi, care nu sunt supuse servituţilor aeronautice civile şi interdicţiilor de construire. Astfel, experţii au avut în vedere comparabile situate în zona Bucium care reprezintă zona în plină expansiune, zonă în care urmează a se construi un cartier de locuinţe pentru tineri şi în intravilanul municipiului Iaşi, precum şi fără a ţine seama de faptul că aceste terenuri trebuie să aibă aceleaşi caracteristici fizice de localizare şi utilizare.
Datorită amplasării terenului - în zona de siguranţă a Aeroportului Iaşi - acesta a fost utilizat numai pentru cultivare, destinaţia şi mai ales natura acestuia, neputându-se schimba decât cu avizul conform al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi cu respectarea dispoziţiilor legale în materia construcţiilor în zonele de siguranţă ale aeroporturilor şi a siguranţei zborului. Acest aspect nu a fost avut în vedere de comisia de experţi care, la stabilirea valorii terenului a ţinut cont doar de poziţionarea terenului, accesul la aceste proprietăţi şi existenţa utilităţilor în acea zonă, fără a avea în vederea faptul că acest teren, ca de altfel toate terenurile din vecinătatea aeroporturilor, sunt supuse unor restricţii urbanistice. (R:0,00 - restricţii de folosire a planului urbanism, U:1,00 - teren utilizat pentru locuinţe, etc.).
În conformitate cu prevederile art. 21 din H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată: "Autorizarea executării construcţiilor în vecinătatea terenurilor aferente aeroporturilor şi a culoarelor de siguranţa stabilite conform legii se face cu avizul conform al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. Avându-se în vedere evenimentele aviatice produse în ultima perioada, la obţinerea acestui aviz sunt condiţii ca aeroporturile să fie considerate "zone expuse la riscuri tehnologice" în sensul prevederilor art. 11 din H.G. nr. 525/1996.
În Buletinul de expertiză tehnică nr. 97 din martie 2006, la evaluarea terenurilor la coeficientul R (restricţii de folosire conform planului urbanistic) se prevede: neconstruibil, afara de întrebuinţări secundare - 40%; construibil, condiţionat şi cu restricţii (funcţie de gravitate) - 10% ... - 20%;
Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Iaşi, întocmit pe baza Regulamentului general de urbanism, prevede că în zona de amplasare a terenului ce face obiectul prezentului litigiu să se realizeze lucrarea de utilitate publică "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi" şi nu există premise ca aceasta destinaţie (amplasamentul) să se schimbe în viitor.
Astfel, recurentul susţine că, pentru stabilirea unei drepte despăgubiri pentru exproprierea acestui teren trebuia să se ţină cont de restricţiile la care acesta este supus, terenul neputând fi utilizat oricând şi oricum, fără oprelişti la realizarea unor construcţii cu orice destinaţie ci, din contră, sunt argumente puternice în a se considera că există restricţii serioase în ceea ce priveşte folosirea sa ca teren pentru construcţii, astfel încât preţul pentru acesta urmează să fie stabilit prin comparaţie cu terenuri de acelaşi fel (agricole, supuse restricţiilor urbanistice şi de poluare sonoră).
Potrivit dispoziţiilor Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 493/2007 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea servituţilor aeronautice civile şi a zonelor cu servituţi aeronautice civile RACR-SACZ, ediţia 03/2007 în Capitolul III, punctul 3.2.4. se stabilesc următoarele obligaţii:
În interesul siguranţei zborului, în cuprinsul zonelor de siguranţă, sunt interzise, fără avizul prealabil al Autorităţii Aeronautice Civile Române:
a) amplasarea, construirea şi/sau instalarea de obiective noi (clădiri, structuri, amenajări etc.), inclusiv construcţiile şi echipamentele/instalaţiile destinate activităţilor aeronautice;
b) realizarea de construcţii sau instalaţii, precum şi desfăşurarea de activităţi care, prin natura lor ori prin procesul de funcţionare, afectează sau pot afecta siguranţa zborului (obiective care produc fum ori ceaţă artificială, sisteme de iluminat care pot determina confuzii în identificarea sistemului de balizare luminoasă a pistei şi/sau a dispozitivului luminos de apropiere etc.);
c) amplasarea şi funcţionarea surselor de emisie care pot produce interferenţe sau perturbaţii în funcţionarea mijloacelor de navigaţie aeriană;
d) amplasarea şi exploatarea obiectivelor care atrag şi favorizează concentrarea păsărilor sau a animalelor sălbatice (unităţi de morărit, silozuri, culturi agricole neadecvate, depozite, magazii, gropi de gunoi, decantoare etc.);
e) orice alte obiective (construcţii, amenajări, activităţi) care afectează sau pot afecta siguranţa zborului.
În opinia recurentului, în vederea stabilirii unei drepte despăgubiri pentru exproprierea acestui teren trebuia să se ţină cont de restricţiile la care acesta este supus, terenul neputând fi utilizat oricând şi oricum, fără oprelişti la realizarea unor construcţii cu orice destinaţie ci, din contră, sunt argumente puternice în a considera că există restricţii serioase în ceea ce priveşte folosirea sa ca teren pentru construcţii, astfel încât preţul pentru acesta urmează să fie stabilit prin comparaţie cu terenuri de acelaşi fel (agricole, supuse restricţiilor urbanistice şi de poluare sonoră). De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o speţă similară (Dosar nr. x/99/2011*) precizează că terenul în litigiu, fiind extravilan, cu destinaţie agricolă şi cu duble restricţii de eventuală construire (unitate militară aeroport existent) despăgubirea nu ar putea fi făcută decât prin raportare la un teren agricol de acelaşi fel, iar nu la un teren de alta natură, potrivit preţului obişnuit de tranzacţionare şi cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 - Decizia civilă nr. 5387 din 21 noiembrie 2013.
Recurentul mai precizează că restricţiile despre care face vorbire existau de la data înfiinţării Aeroportului Iaşi şi nu de la data exproprierii din cauza amplasării acestei proprietăţi în vecinătatea Aeroportului Internaţional Iaşi, iar existenţa în vecinătatea acestor proprietăţi a unor locuinţe individuale sau colective ori imobile sociale nu determină caracterul acestui teren ca fiind construibil, în condiţiile în care acesta este extravilan, iar pentru construire este necesară trecerea acestuia în intravilan. Trecerea unui teren extravilan din aceasta zona în intravilanul municipiului Iaşi se face în condiţiile legii, prin hotărâre de Consiliul local şi prin întocmirea unei documentaţii cadastrale PUZ, lucru care - aşa cum arăta şi comisia de experţi - nu s-a întâmplat, tocmai din cauza acestor interdicţii.
De asemenea, dată fiind apropierea de pista de aterizare a aeroportului, zona este afectată de poluare sonoră, aspect care nu a fost avut în vedere la compararea acestui teren cu cele trei proprietăţi situate în zone diferite care nu se încadrează în categoria terenurilor pentru care există restricţii de construire.
Aşa fiind, oricine ar fi cumpărat proprietatea respectivă trebuia să cunoască existenţa acestor restricţii care influenţau atât oferta de cumpărare cât şi posibilitatea de utilizare a aceste proprietăţi. Situarea acestei proprietăţi în imediata vecinătate a intravilanului municipiului Iaşi, precum şi existenţa în apropriere a unor reţele de utilităţi nu determină evaluarea acesteia la nivelul unor terenuri pentru care nu există restricţii de construire. Prin urmare, valoarea acestei proprietăţi urmează a fi diminuată în considerarea acestor interdicţii.
Recurentul consideră că prin omologarea expertizei efectuate în apel, reclamantul se îmbogăţeşte fără justă cauză pe seama autorităţii publice judeţene, întrucât dreapta despăgubire trebuie să fie atât pentru proprietarul expropriat, dar şi pentru cei care plătesc preţul exproprierii.
Având în vedere cele de mai sus, recurentul solicită instanţei de recurs să reconsidere situaţia de fapt şi drept invocată în prezenta cauză, să dispună admiterea recursului, casarea Deciziei civile nr. 664/2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, menţinerea ca legală şi temeinică a Sentinţei Tribunalului Iaşi nr. 2717/2015 şi pe cale de consecinţă solicităm respingerea acţiunii formulate de A.
Intimatul-reclamant A., în termen legal, a formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care a invocat nulitatea recursului promovat de pârât pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în cazul respingerii acestei excepţii, să se dispună respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Excepţia nulităţii recursului a fost respinsă ca neîntemeiată de Înalta Curte, conform menţiunilor şi pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.
Recursul formulat este însă nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.
Recurentul-pârât a procedat la încadrarea criticilor sale în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs a susţinut şi neregularităţi de procedură - nelegalitatea administrării probatoriului de către instanţa de apel, precum şi neexercitarea rolului activ de aceeaşi curte de apel, cele din urmă critici putând fi evaluate, eventual, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar nu pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aceste critici, reîncadrate, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sunt însă nefondate.
În primul rând, se impune precizarea că decizia recurată a fost pronunţată de instanţa de apel în rejudecarea apelului declarat de către reclamant împotriva sentinţei primei instanţe, iar curtea de apel, în rejudecare, s-a conformat întru totul celor dispuse de instanţa de casare, în aplicarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.
Astfel cum reiese din expozeul deciziei de faţă, în ciclul procesual anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtului şi a stabilit că pentru legala determinare a despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru măsura exproprierii dispuse de autoritatea locală împotriva sa, este necesară refacerea raportului de expertiză cu deplina respectare a prevederilor şi, implicit, a criteriilor legale stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1996.
În acest sens, instanţa de casare a arătat în mod explicit că instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu, la data exproprierii - 13 aprilie 2011, preţ rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment.
De asemenea, s-a arătat că în rejudecare, vor fi avute în vedere şi alte dovezi din care să rezulte caracteristicile tehnice ale terenului ce pot influenţa valoarea de piaţă, ca de exemplu, categoria de folosinţă la data exproprierii, amplasarea, condiţiile pieţei imobiliare, accesul la utilităţi, cu luarea în considerare şi a dovezilor depuse de părţi, prin compararea unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate la data transferului dreptului de proprietate - aprilie 2011 - sau foarte apropiate de această epocă, cu privire la imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, din punct de vedere al indicatorilor relevanţi valorificării unor terenuri similare pe o piaţă concurenţială, instanţa de apel fiind obligată să facă toate verificările necesare pentru deplina stabilire a situaţiei de fapt a cauzei pendinte.
Prin urmare, faţă de cele dezlegate cu titlu obligatoriu pentru rejudecare, Înalta Curte apreciază că aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este o chestiune deja tranşată cu autoritate de lucru judecat, astfel încât, contrar poziţiei recurentului exprimată prin motivele de recurs, chestiunea legii aplicabile nu mai poate fi pusă în discuţie la acest moment procesual.
Ca atare, Înalta Curte nu va analiza argumentele recurentului cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor de art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010, iar nu a criteriilor legale proprii procedurii judiciare - decurgând din dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - procedură generată prin acţiunea reclamantului de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite prin hotărârea emisă de recurent în procedura administrativă.
Mai mult decât atât, din conţinutul art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 rezultă fără echivoc, contrar celor susţinute de recurent, că dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 reprezintă norme aplicabile în cadrul procedurii judiciare de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite de expropriator pentru expropriere; pe de altă parte, acest aspect rezultă fără putinţă de tăgadă şi şi din Decizia Curţii Constituţionale nr. 380/2015 prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, decizie potrivit căreia în cadrul procedurii judiciare, data de referinţă pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor este data exproprierii, dată care, în speţă, a fost 13 aprilie 2011.
Întrucât art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prevede astfel: "(3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii", rezultă că textul nu operează cu distincţia invocată de către recurent în sensul aplicabilităţii doar a dispoziţiilor de ordin procedural din segmentul legal art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, astfel încât, şi din acest punct de vedere, se dovedeşte a fi nefondată critica recurentului; în plus, aceeaşi soluţie decurge şi din principiul de interpretare a legii - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
Înalta Curte va înlătura ca nefondată şi critica prin care s-a susţinut neexercitarea rolului activ de către instanţa de apel, întrucât aceasta este inadmisibilă faţă de prevederile art. 129 alin. (51) potrivit cărora: "Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii."
Textul anterior citat a fost introdus în cuprinsul Codului de procedură civilă prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare în 25 noiembrie 2010, fiind aplicabil tuturor litigiilor pornite după adoptarea acesteia, astfel cum este şi litigiul de faţă, iniţiat la data de 30 martie 2011, sens în care stabileşte art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010.
Faţă de cele anterior redate, Înalta Curte va înlătura ca nefondate criticile susţinute de recurent având ca obiect pretinse neregularităţi procedurale, analizate de Înalta Curte pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Din perspectiva motivului de recurs constând în pretinsa greşită aplicare a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. -, Înalta Curte constată că recurentul dezvoltă argumente de natură a fi fost valorificate drept obiecţiuni la raportul de expertiză judiciară administrat de instanţa de apel în rejudecare, în aplicarea celor stabilite de instanţa de casare.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994: "(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."
Pentru corecta aplicare a acestei norme şi pentru o justă valorificare a criteriilor legale consacrate prin aceasta, instanţa de recurs a dispus casarea deciziei anterioare pronunţate în apel şi refacerea raportului de expertiză cu deplina respectare a acestor criterii.
Conformându-se celor stabilite de Înalta Curte, instanţa de apel, la termenul din 7 iunie 2017, în rejudecare, a dispus în mod nemijlocit măsuri prin care să se asigure procurarea comparabilelor corespunzătoare cerinţelor legale - contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, încheiate în perioada de referinţă pentru speţă - în vederea efectuării raportului de expertiză de către o comisie de experţi desemnaţi în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, potrivit celor dispuse la termenul de judecată din 12 aprilie 2017.
Aceste comparabile au fost puse la dispoziţia instanţei de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - dosar apel rejudecare.
Prin urmare, în considerarea categoriei de folosinţă a terenului de 5.000 mp supus exproprierii - extravilan, arabil, agricol, situat la limita intravilanului dar în vecinătatea Aeroportului Internaţional Iaşi -, prin metoda comparaţiei directe, aşadar, prin raportare la preţurile cu care se vând în mod obişnuit terenuri de acelaşi fel, dar şi observând regimul juridic al terenurilor situate în vecinătatea aeroportului (ceea ce a atras aplicarea unor corecţii negative corespunzătoare), în cauză a fost efectuat raportul de expertiză pentru stabilirea despăgubirii datorate intimatului de către expropriator pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri situate în extravilanul localităţii, perfectate la date apropiate de data de referinţă a litigiului (aprilie 2011).
Pe baza acestor criterii legale, experţii au stabilit, pentru terenul expropriat, o valoare a despăgubirilor - corespunzătoare preţurilor practicate pentru terenuri de acelaşi fel în aprilie 2011 - de 248.900 lei (echivalentul sumei de 60.500 euro), ceea ce reprezintă un preţ de 12,10 euro/mp.
Mai mult decât atât, se constată că această valoare pe metru pătrat este aproximativ aceeaşi cu cea stabilită pentru exproprierea unor terenuri învecinate cu cel expropriat în cauza de faţă (de exemplu, proprietatea numiţilor I.), în considerarea aceluiaşi moment al exproprierii, iar nu cel al efectuării raportului de expertiză în dosar; o atare constatare reflectă respectarea în prezenta cauză a garanţiilor unei proceduri echitabile din perspectiva dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Înalta Curte reţine că recurentul, invocând prin motivele de recurs o serie de nemulţumiri privind efectuarea raportului de expertiză, a nesocotit dispoziţiile art. 212 C. proc. civ., întrucât, după depunerea expertizei nu a formulat obiecţiuni în faţa instanţei de apel prin care să invoce aceste pretinse neregularităţi; ca atare, împotriva recurentului a operat sancţiunea decăderii din dreptul de a formula obiecţiuni împotriva expertizei, obiecţiuni care nu puteau fi susţinute decât în faţa instanţei care a administrat proba, iar nu în faţa instanţei de recurs.
Pe de altă parte, recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, prin intermediul căreia se declanşează exclusiv un control de legalitate a hotărârii recurate pentru oricare dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în funcţie de motivele de recurs concepute de titularul căii de atac.
Aşadar, stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţelor de fond, iar potrivit dispoziţiilor legale, instanţei de recurs nu îi este permisă o cenzură de temeinicie a hotărârii atacate, nici modificarea situaţiei de fapt şi nici reaprecierea probatoriului cauzei.
De altfel, se constată că la termenul din 11 octombrie 2017, înainte de dezbaterea pe fond a apelului formulat de către reclamant, reprezentantul intimatului a susţinut că şi în situaţia în care s-a reţinut comparabilă nr. 4 ca fiind definitorie, au fost aplicate corecţii negative, astfel încât nu înţelege să invoce alte aspecte în cauză; în plus, având cuvântul asupra fondului apelului, acelaşi reprezentant al intimatului, în concluziile subsidiare celei de respingerea apelului reclamantului, a solicitat instanţei de apel ca în cazul admiterii apelului, având în vedere situaţia existentă al nivelul judeţului Iaşi privind exproprierile, solicită a se avea în vedere preţul stabilit ca fiind un preţ unitar pentru zona respectivă.
Or, soluţia dispusă în cauză de instanţa de apel prin decizia recurată corespunde întocmai solicitării subsidiare a recurentului, având în vedere că susţinerea principală (de respingere a apelului ca nefondat fundamentată în principal pe menţinerea valorii despăgubirilor stabilite în procedura administrativă) nu a putut fi primită, întrucât aceasta ar fi ignorat cele deja dispuse de instanţa de casare, anume refacerea expertizei judiciare, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar nu a prevederilor art. 11 din Legea nr. 255/2010.
Faţă de acele anterior arătate, Înalta Curte nu va putea analiza criticile recurentei prin care tinde a demonstra netemeinicia concluziilor raportului de expertiză, neavând atributul evaluării unor obiecţiuni la raportul de expertiză şi, mai mult decât atât, având în vedere că, din perspectiva dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, decizia recurată corespunde exigenţelor acestei norme, în parametrii stabiliţi de instanţa de casare.
Potrivit celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât şi va face aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. în privinţa cheltuielilor de judecată efectuate de către intimatul-reclamant în această etapă procesuală, urmând a se dispune obligarea recurentului la suportarea acestora în cuantumul ce rezultă din probele de la dosar (chitanţă pentru suma de 2.500 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Judeţul Iaşi prin Consiliul Judeţean Iaşi, reprezentat de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi împotriva Deciziei civile nr. 664 din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă.
Obligă pe recurentul-pârât Judeţul Iaşi prin Consiliul Judeţean Iaşi, reprezentat de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi la plata sumei de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2018.
Procesat de GGC - NN