Deliberând, m condiţiile ari 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:
Constată că, la data de 27 octombrie 2016 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. x/2/2016, recursul declarat de revizuentul A. şi recurenta Asociaţia B. împotriva Deciziei nr. 197R din 25 februarie 2016 şi a tuturor hotărârilor din Dosarul nr. x/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fixându-se prin repartizare computerizată aleatorie, prim termen de judecată la 13 ianuarie 2017.
Prin încheierea din 13 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor, constatând că niciuna dintre părţile legal citate nu s-a prezentat în instanţă şi că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă.
La data de 18 ianuarie 2018, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepţiei de perimare a cererii de recurs.
Analizând excepţia perimării, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
De asemenea, conform art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Totodată, pentru ca un act de procedură să poată aibă ca efect întreruperea termenului de perimare trebuie să fie valabil făcut, pentru, pentru că un act lovit de nulitate nu poate produce o asemenea consecinţă.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 13 ianuarie 2017, partea a lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură întrerupător valabil în vederea reluării judecăţii recursului, prin îndeplinirea obligaţiilor puse în sarcina sa de către instanţă.
În speţă, termenul de 1 an, prevăzut de norma de drept mai sus citată, s-a împlinit la data de 15 ianuarie 2018 (întrucât ziua de 13 ianuarie 2018 - sâmbăta - când s-a împlinit termenul era o zi nelucrătoare.
De asemenea, din verificarea actelor dosarului şi a sistemului Ecris reiese că la data de 20 februarie 2017 recurenta a formulat recurs împotriva încheierii din 13 ianuarie 2017, prin care s-a dispus suspendarea prezentei cauze, iar prin Încheierea civilă nr. 71 din 13 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, recursul declarat de recurenta Asociaţia B. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2/2016 a fost respins ca inadmisibil.
Drept urmare, se constată că cererea de recurs formulată de recurentă nu a avut efectul de întrerupere prevăzut de art. 249 C. proc. civ., întrucât cererea de recurs a fost formulată împotriva unei hotărâri care nu putea fi atacată cu recurs, nefiind făcută, astfel, cu intenţia de reluare a judecăţii, ci doar în scopul obţinerii întreruperii cursului termenului de perimare, ceea ce constituie un abuz procesual (drepturile procedurale trebuind a fi exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, în conformitate cu prevederile art. 723 C. proc. civ.).
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de revizuentul A. şi recurenta Asociaţia B. împotriva Deciziei nr. 197R din 25 februarie 2016 şi a tuturor hotărârilor din Dosarul nr. x/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2018.
Procesat de GGC - NN