Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/63/2015 din 9 ianuarie 2015, reclamanta A. SRL Segarcea - Judeţul Dolj a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA Bucureşti la plata sumei de 3.331.419,12 RON, cu titlu de diferenţă indemnizaţie de asigurare pentru dăunarea parţială a culturii de grâu de pe suprafaţa de 2.709 ha, cu dobânda aferentă penalizatoare calculată de la 6 octombrie 2014 şi până la achitarea integrală a debitului şi cheltuieli de judecată.
La data de 22 aprilie 2015 reclamanta a depus o precizare la acţiunea formulată iniţial, prin care şi-a micşorat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei 2.500.384,65 RON, reprezentând diferenţă indemnizaţie de asigurare pentru dăunarea parţială a culturii de grâu de pe suprafaţa de 2709 ha şi valoarea petitului accesoriu privind dobânda penalizatoare calculată pentru intervalul cuprins între 6 octombrie 2014 - 7 ianuarie 2015 este de 69.736,74 RON.
Prin Sentinţa civilă nr. 524 din 16 decembrie 2015 Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. SRL Segarcea - Judeţul Dolj.
Împotriva sentinţei, reclamanta a declarat apel, prin care a criticat în esenţă soluţia primei instanţe sub aspectul că s-au ignorat prevederile clauzei adiţionale privind Acordul pentru asigurarea la valoarea producţiei, dispoziţiile Condiţiilor generale aplicabile speţei şi a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei tribunalului, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată la termenul din 22 aprilie 2015, cu cheltuieli de judecată în sumă de 29.608,84 RON datorate în judecata fondului, reprezentând: taxă judiciară de timbru în sumă de 28.608,84 RON - calculată corespunzător sumei de 2.500.384,65 RON - şi onorariu de expert în cuantum de 1.000 RON. A solicitat şi cheltuieli de judecată în apel.
Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 513/2015 din 25 mai 2016 a respins apelul reclamantei ca nefondat.
Prin Încheierea din 11 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/63/2015 au fost consemnate dezbaterile publice şi susţinerile părţilor asistaţi de avocaţi, când a respins cererea de supliment la raportul de expertiză propus de reclamantă prin avocatul C. şi a luat concluziile părţilor pe fondul apelului; de asemenea, instanţa de apel a amânat pronunţare pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a avut în vedere prevederile art. 5.2.2. din Condiţiile generale de asigurare 9 ianuarie 2015 care fac parte integrantă din poliţele de asigurare, potrivit cărora pârâta nu acordă despăgubiri pentru prejudicii indirecte, cum ar fi scăderea preţurilor recoltelor sau întârzieri în livrarea acestora, chiar ca urmare a unor cauze cuprinse în asigurare, caz de excludere care este incident în cauză, aşa încât reclamanta nu este îndreptăţită la plata sumei solicitate cu titlul de indemnizaţie de asigurare pentru dauna parţială a culturii de grâu în suprafaţă de 2.709 ha.
Împotriva deciziei civile şi a Încheierii din 11 mai 2016, reclamanta a declarat recurs.
În motivare, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ., raportat la prevederile art. 2.6, 2.13, 2.20, 4.1. şi art. 6.1. din Condiţiile generale şi art. 2 din Clauza adiţională pentru asigurarea la valoarea producţiei.
În dezvoltarea motivului de recurs, reclamanta reproşează instanţei anterioare că şi-a însuşit interpretarea strictă propusă de pârâtă, cu ignorarea literei şi spiritului prevederilor Clauzei adiţionale privind Acordul pentru asigurarea la valoarea producţiei, dispoziţiile Condiţiilor generale aplicabile sunt art. 2.13, art. 2.6, art. 2.20, art. 6.1, pe care recurenta le citează.
Recurenta susţine că definiţia gradului de dăunare implică noţiunea de producţie care s-ar fi obţinut dacă evenimentul nu s-ar fi produs, fiind vorba de producţia obtenabilă care s-ar fi putut recolta efectiv din câmp dacă nu ar fi fost afectată de riscurile produse. În mod cert, nu este vorba de aşa zisa producţie asigurată sau poliţă de 6.000 kg/ha, aşa cum a indicat pârâta şi instanţa de apel.
Prin poliţă este asigurată o cultură, conform art. 4.1. din Condiţiile generale, la o valoare asigurată maximă, echivalentul a 100% valoare cultură. Astfel, sub acest aspect, recurenta concluzionează că, singurul element cu relevanţă juridică în cadrul contractului de asigurare este suma asigurată, expresie a valorii de 100% a culturii asigurate, conform art. 2.20 din Condiţiile generale şi art. 2.1. din Clauza adiţională privind asigurarea la valoarea producţiei. În opinia recurentei singura limită este dată de suma asigurată, element esenţial al raportului juridic de asigurare, conform art. 2.20 şi art. 6.1 din Condiţiile generale.
În continuare, recurenta expune menţiunea din poliţă privind producţia medie şi ce reprezintă în opinia sa, arătând modul de calcul al gradului de dăunare prin interpretarea strictă a condiţiilor generale conform "teoriei cantitative".
În acest context, apreciază că instanţa de apel a echivalat în mod nepermis obiectul asigurării constând în cultura de grâu cu producţia medie estimată de 6.000 kg/ha, respectiv: "Reclamanta şi-a asigurat cultura de grâu, respectiv o producţie medie de 6.000 kg/ha, la o valoare de 5.280 RON/ha reprezentând suma asigurată."
Or, în opinia recurentei, obiectul asigurării îl reprezintă cultura de cereale în totalitatea sa nu o parte din producţia ce urmează a se obţine în urma recoltării culturii respective. În acest sens, recurenta indică şi menţionează formularul standard şi cuprinsul poliţei, precum şi prevederea înserată în art. 2.2. din Acordul special pentru asigurarea la valoarea producţiei la Condiţiile generale.
Valoarea de 6.000 kg/ha menţionată în formularul de poliţă este valoarea estimată a producţiei făcută de părţi în scopul consfinţirii cuantumului sumei asigurate; această echivalare artificială între cultura de grâu asigurată şi producţia medie estimată la încheierea poliţelor că se va realiza, constituie fractura esenţială de interpretare şi aplicare a clauzelor contractuale cu consecinţa pronunţării unei soluţii cu încălcarea tocmai a dispoziţiilor contractuale şi implicit a art. 1270 C. civ.
Recurenta mai critică faptul că instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 5.2.2. (ii) ca temei de excludere la acordarea de despăgubiri, sens în care aduce argumente contrare celor reţinute de instanţa de apel.
În acelaşi context, recurenta învederează că, instanţa de apel s-a limitat la instituirea şi validarea unei limite artificiale a asigurării, condiţii în care nu a mai analizat motivele de apel privind calculul indemnizaţiei de asigurare în varianta subsidiară, în care să ia în calcul strict pierderea cantitativă de producţie, excluzând orice discuţie privind incidenţa cazurilor de excludere prevăzute de art. 5.2.2. din Condiţiile generale.
În consecinţă, recurenta susţine că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor contractuale de către instanţa de apel sunt eronate, cu încălcarea prevederilor art. 1270 C. civ. astfel încât se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate în vederea analizării şi stabilirii modului de calcul la indemnizaţia de asigurare, precum şi administrării probatoriului util sub acest aspect.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, în temeiul art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că, prin Încheierea din 11 mai 2016, instanţa de apel a respins, în mod nelegal, cererea de efectuare a unui supliment de expertiză contabilă pentru stabilirea indemnizaţiei de asigurare în varianta pierderii cantitative de producţie, fiind încălcate prevederile art. 478, art. 482 raportat la art. 255 coroborat cu art. 13 şi art. 22 C. proc. civ.
Această variantă de calcul a fost invocată în subsidiar, în raport de consideraţiile instanţei de fond privind ipotetica incidentă a art. 5.2.2. din Condiţiile generale în sensul excluderii de la asigurare a variaţiei de preţ a cerealelor.
În acest mod de calcul, indicat şi în finalul motivelor de apel, gradul de dăunare se determină exclusiv în raport de pierderea, fără ca preţul de vânzare să fie luat în considerare.
Cu privire la acest aspect, recurenta arată că, în mod nelegal, instanţa de apel a respins administrarea acestei probe, în condiţiile în care modul de calcul invocat răspunde tocmai criticilor pârâtei şi deopotrivă considerentelor instanţelor anterioare privind ipotetica incidentă a art. 5.2.2.
Recurenta concluzionează cu privire la acest motiv de recurs, în sensul că raportat la argumentele aduse primului de motiv de recurs, se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în vederea administrării probei cu expertiză contabilă.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.
Prin Încheierea din data de 5 octombrie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., fiind respinsă excepţia nulităţii recursului.
La 12 iulie 2017, recurenta-reclamantă A. SRL a formulat şi depus la dosarul cauzei punct de vedere cu privire la raport.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că modalitatea de administrare a probatoriului în cauză nu a condus la încălcarea dreptului la apărare în ansamblul dreptului la un proces echitabil, utilitatea şi relevanţa probelor fiind analizată în raport de ansamblul probatoriului, a argumentelor avansate în acest litigiu şi ţinând cont de rigorile procedurale pentru o bună administrare a justiţiei în cauza de faţă.
De altfel, instanţele de fond sunt suverane în aprecierea pertinenţei şi utilităţii probelor solicitate de părţi, conform art. 258 raportat la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de legalitate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte observă că, în susţinerea acestuia, sunt reiterate argumentele invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea acţiunii vizând interpretarea diferită a clauzelor contractuale, de natură a conferi convenţiei părţilor efecte percepute diferit de cele două părţi.
Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a clauzelor contractelor de asigurare de bunuri (culturi agricole), constatate prin poliţele de asigurare din 2013, modificate prin acte adiţionale. În cuprinsul poliţelor sunt indicate, suprafaţa asigurată şi producţia estimată, precum şi suma asigurată şi, corespunzător cu acesta prima datorată de asigurat.
Potrivit art. 2.8 şi art. 2.12 corob. cu art. art. 4.3 din Condiţiile generale contractuale, convenţiile încheiate au urmărit acoperirea daunelor produse culturilor agricole constând în pierderile cantitative provocate de un eveniment asigurat produs ca urmare a unor fenomene meteorologice şi naturale, astfel cum sunt acestea enumerate şi definite convenţional. Prevederile art. 5.2.2. menţionează în mod expres faptul că asigurătorul nu răspunde pentru pierderile calitative (singura excepţie constituind-o culturile de tutun, situaţie ce nu se regăseşte în cauză).
Pentru determinarea întinderii obligaţiilor părţilor, asiguratul a indicat nu numai suprafaţa asigurată, ci şi cantitatea de producţie estimată a fi realizată, în funcţie de care s-a calculat suma asigurată şi valoarea primei datorate. Fiind vorba de asigurări de bunuri, valoarea despăgubirilor este limitată nu numai de suma asigurată, ci şi de valoarea reală a pagubei, conform dispoziţiilor art. 2217 C. civ., reluate în art. 10.4 din Condiţiile contractuale.
Elementele poliţei permiteau determinarea facilă a preţului per unitate ce se estima a fi obţinut în cazul culturii asigurate, dar nu există prevederi în poliţe sau în condiţiile generale care să conducă la interpretarea potrivit căreia părţile ar fi avut în vedere şi acest aspect aleatoriu suplimentar, ci, mai mult, prevederile art. 2.22 din Condiţiile generale evidenţiază în mod clar că despăgubirile se acordă pentru pierderile de producţie definite exclusiv ca pierderi cantitative. De altfel, pierderile cantitative, asigurate prin raportare la producţia estimată, puteau avea efecte variate asupra calităţii generale a recoltei şi a preţului de comercializare, sub acţiunea efectivă a mai multor factori economici (aplicarea regulii simple a cererii şi ofertei putând genera, spre exemplu, situaţia majorării preţului per unitate în caz de reducere semnificativă a producţiei ca urmare a unor calamităţi), motiv pentru care poliţele semnate au avut în vedere doar cultura/producţia, şi nu valoarea acesteia, acest din urmă element fiind estimat de asigurat exclusiv în scopul determinării concrete a întinderii obligaţiilor părţilor.
În aceste condiţii, noţiunea de daună nu poate avea decât semnificaţia conferită de prevederile art. 2.8 din Condiţiile Generale, respectiv aceea de pierdere cantitativă suferită de culturile agricole asigurate (în funcţie de gradul de distrugere constatat) provocată de un eveniment asigurat, acoperit prin poliţa de asigurare. Chiar dacă gradul de distrugere este definit de dispoziţiile art. 2.16 din Condiţiile Generale ca fiind raportul procentual dintre valoarea pierderii de producţie ca urmare a producerii riscului asigurat şi valoarea producţiei ce s-ar fi obţinut dacă evenimentul nu s-ar fi produs, este evident că asiguratul, pentru a putea solicita plata despăgubirilor, este obligat să dovedească existenţa unor pierderi de producţie (pierderi cantitative).
Prin urmare, în mod corect, a reţinut instanţa de apel, printr-o interpretare a convenţiei potrivit voinţei concordante a părţilor şi dând clauzelor convenţiei înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului, conform art. 1266 alin. (1) şi art. 1267 C. civ., că asiguratul, într-o convenţie de asigurare de culturi agricole, nu poate solicita despăgubiri pentru prejudicii constând în scăderea preţului, câtă vreme un atare risc asigurat este în mod explicit exclus prin convenţie. Că aceasta era intenţia reclamantei rezultă în mod implicit din modalitatea de determinare a despăgubirilor solicitate evidenţiată în precizarea acţiunii depusă la data de 22 aprilie 2015.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază nefondat apelul şi îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. SRL împotriva Deciziei nr. 513/2016 din 25 mai 2016 şi a Încheierii din 11 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata B. SA.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2017.
Procesat de GGC - N