Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 1103/2017

Şedinţa publică din 22 noiembrie 2017

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 160/F din data de 12 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017) în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost admisă contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, împotriva Sentinţei penale nr. 287 din 13 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

A fost amânată predarea persoanei solicitate A., către autorităţile judiciare germane până la punerea acestuia în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea la termen a pedepsei de 8 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 179/PI din 06 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara definitivă prin Decizia penală nr. 692 din 06 iulie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A fost anulat mandatul de arestare în vederea predării din 13 octombrie 2014 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

A fost emis un nou mandat de arestare în vederea predării.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 130 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

S-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 287 din 13 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2014, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dispunându-se punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 14 aprilie 2012 de Judecătoria Heidelberg faţă de cetăţeanul român A.

Totodată, s-a reţinut că s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare germane până la punerea acestuia în libertate, ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea la termen a pedepsei (de 7 ani închisoare), aplicate prin Sentinţa penală nr. 1.026 din 05 aprilie 2011 pronunţată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/55/2010, precum şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autorităţile judiciare germane, pe o perioadă de 30 de zile de la data încarcerării, dispoziţia devenind executorie la data punerii în libertate a acestuia din executarea pedepsei anterior menţionate.

Deopotrivă, s-a constatat că a fost emis mandatul de arestare în vederea predării din data de 13 octombrie 2014.

De asemenea, s-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 179/PI din 06 martie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 692 din 06 iulie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnat şi s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentinţei penale nr. 1.026 din data de 05 aprilie 2011 a Judecătoriei Arad, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2017 din data de 11 iulie 2017, pentru o pedeapsă de 8 ani închisoare.

Faţă de acest aspect, s-a apreciat că se impune modificarea perioadei pentru care s-a dispus amânarea predării, precum şi indicarea noii hotărâri judecătoreşti prin care s-a modificat pedeapsa în a cărei executare se află persoana solicitată A.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie persoana solicitată A. prin care a solicitat admiterea contestaţiei, fiind nemulţumită de perioada pentru care s-a dispus amânarea predării sale.

Concluziile formulate de apărătorul desemnat din oficiu a persoanei solicitate şi de reprezentantul Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând contestaţia formulată sub toate aspectele, apreciază că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Din interpretarea coroborată a disp. art. 58 şi art. 112 din Legea nr. 302 din 28 iunie 2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 300/2013 în ipoteza în care persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 287 din 13 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2014, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dispunându-se punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 14 aprilie 2012 de Judecătoria Heidelberg faţă de cetăţeanul român A.

Totodată, se reţine că s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare germane până la punerea acestuia în libertate, ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea la termen a pedepsei (de 7 ani închisoare), aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.026 din data de 05 aprilie 2011 pronunţată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/55/2010, precum şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autorităţile judiciare germane, pe o perioadă de 30 de zile de la data încarcerării, dispoziţia devenind executorie la data punerii în libertate a acestuia din executarea pedepsei anterior menţionate, în cauză, fiind emis mandatul de arestare în vederea predării din data de 13 octombrie 2014.

De asemenea, întrucât prin adresa din data de 25 iulie 2017 a Penitenciarului Rahova prin care s-a comunicat că prin Sentinţa penală nr. 179/PI din 06 martie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 692 din 06 iulie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă cererea de contopire formulată de condamnat şi s-a dispus anularea MEPI emis în baza Sentinţei penale nr. 1.026 din data de 05 aprilie 2011 a Judecătoriei Arad, fiind emis un alt MEPI, respectiv nr. 181 din data de 11 iulie 2017 pentru o pedeapsă de 8 ani închisoare, se constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în sensul modificării perioadei pentru care s-a dispus amânarea predării, precum şi indicarea noii hotărâri judecătoreşti prin care s-a modificat pedeapsa în a cărei executare se află persoana solicitată.

Deopotrivă, în acord cu opinia exprimată de către instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că intenţia legiuitorului este în sensul că, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen, precum şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autorităţile judiciare germane, pe o perioadă de 30 de zile de la data încarcerării.

Ca atare, faţă de modificările intervenite în legătură cu pedeapsa în a cărui executare se află persoana solicitată urmare admiterii cererii de contopire, amânarea pedepsei se dispune până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen în raport de pedeapsa de 8 ani, stabilită prin Sentinţa penală nr. 179/PI din 06 martie 2017 a Curţii de Apel Timişoara.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 160/F din data de 12 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 160/F din data de 12 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017).

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - ED