Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 23 ianuarie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/119/2017, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, instanţă învestită cu soluţionarea apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 2/CC din 27 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia penală, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) rap. la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a constatat inadmisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 547 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen. şi art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., invocate de apelant, şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea acestor dispoziţii legale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că excepţiile invocate îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, vizând faptul invocării lor de către o parte din dosar, în faţa unei instanţe judecătorești, dar şi cea privind obiectul lor - respectiv dispoziţii legale în vigoare.
În ceea ce priveşte însă condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, curtea a apreciat că dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale, respectiv art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 547 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen. şi art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
În acest sens, a reţinut că, raportat la obiectul cauzei - apel împotriva hotărârii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva soluţiei de condamnare pronunţată împotriva sa prin sentinţa penală nr. 26 din 30 mai 2010 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 463 din 8 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - în prezenta procedură nu se pune problema judecării pe fond a cauzei în care revizuentul a avut calitatea de inculpat, ci doar analiza admisibilităţii cererii de revizuire, sub aspectul încadrării motivelor invocate în susţinerea acesteia în cele prevăzute de lege şi a respectării celorlalte condiţii prevăzute de art. 459 C. proc. pen. (privind termenul de introducere a cererii, persoanele care pot formula o astfel de cerere, tipul hotărârii împotriva căreia se formulează această cale extraordinară de atac, etc.). Or, dat fiind specificul acestei proceduri, în cazul admiterii apelului, curtea nu ar putea proceda la judecarea cauzei, ci ar trimite cauza instanţei competente, respectiv Tribunalul Covasna, pentru a realiza acest lucru. Doar după momentul admiterii în principiu a cererii de revizuire, când s-ar proceda la rejudecarea cauzei, ar deveni relevante chestiunile ce ţin de acuzaţia formulată împotriva revizuentului. În consecinţă, până la acel moment, condiţia legăturii excepţiilor de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei trebuie analizată strict prin prisma admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire.
În aceste coordonate, procedând la analiza condiţiei de referinţă în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, curtea a reţinut că aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei întrucât pronunţarea asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire nu presupune raportarea la textul legal de referinţă.
Deopotrivă, a constatat că nici art. 547 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen., care vizează procedura reconstituirii înscrisurilor sau a dosarelor, nu are legătură cu soluţionarea cauzei întrucât, pe de o parte, curtea a respins solicitarea de referinţă a revizuentului prin încheierea din data de 16 ianuarie 2018, iar pe de altă parte, din informaţiile existente, o astfel de procedură se derulează în prezent la Tribunalul Covasna. Or, în condiţiile în care curtea nu este învestită în cauză cu o astfel de procedură şi nici îndrituită a face aplicarea dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată, se constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., care vizează soluţia de admitere a apelului şi de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanţe sau instanţei competente, curtea a reţinut, deopotrivă, că nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, întrucât textul de lege vizează ipoteza în care judecarea cauzei la prima instanţă a avut loc. în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, deşi legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre o astfel de imposibilitate. Or, la o simplă verificare a actelor dosarului, se constată că revizuentul a fost prezent în faţa primei instanţe la termenul din 29 martie 2017, când a fost dezbătută cererea sa, formulând şi concluzii în cauză.
Sub acelaşi aspect, a reţinut că aspectele invocate de revizuent, vizând modalitatea în care s-au desfăşurat dezbaterile la respectivul termen de judecată, precum şi faptul că nu i s-a acordat dreptul la replică, sunt chestiuni care urmează a fi avute în vedere la soluţionarea pe fond a apelului, curtea putând ajunge la concluzia încălcării dreptului revizuentului la un proces echitabil. Într-o astfel de situaţie s-ar putea dispune, în urma admiterii apelului, inclusiv o soluţie de trimitere spre rejudecare, în baza art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (astfel cum, de altfel, invocă şi apelantul), dispoziţiile convenţiilor internaţionale la care România este parte fiind aplicabile în mod direct în dreptul intern.
A mai reţinut că revizuentul a criticat omisiunea legiuitorului de a prevedea expres soluţia de trimitere spre rejudecare în situaţia în care prima instanţă nu a permis dreptul la replică al revizuentului, chestiune care nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Petentul solicită, de fapt, completarea normei legale, ceea ce ar însemna transformarea Curţii Constituţionale într-un veritabil legiuitor pozitiv, cu depăşirea competenţelor sale funcţionale. Or, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Cu privire la cel de-al doilea motiv pe care revizuentul şi-a întemeiat excepţia, respectiv faptul că soluţia de rejudecare nu este prevăzută pentru ipoteza în care judecata în primă instanţă a avut loc. "cu înscrisuri sustrase dosarelor penale şi înscrisuri adăugate dosarelor penale", curtea a reţinut că şi această susţinere vizează tot acuzaţia penală formulată împotriva părţii, astfel că nu are legătură cu soluţionarea prezentei cauze.
Pe cale de consecinţă, constatând inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 547 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen. şi art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., invocate de revizuent, Curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestora.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, în termen legal, revizuentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 2 februarie 2018.
În motivele scrise de recurs, completate prin memoriul transmis, prin e-mail, la data de 7 februarie 2018, revizuentul a criticat soluţia Curţii de Apel Braşov de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 547 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen. şi art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că excepţiile invocate nu sunt inadmisibile, întrucât au legătură cu soluţionarea cauzei.
În acest sens, punctual, recurentul-revizuent a învederat că dispoziţiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 au impact asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa în cauză, întrucât în revizuire a invocat cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în argumentarea căruia a susţinut că a fost arestat şi condamnat nelegal pentru infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 175 din Legea nr. 141/1997, deşi textul de lege precitat nu se afla în vigoare la momentul de referinţă, acuzaţia care i s-a adus încadrându-se în textul legal criticat pentru neconstituţionalitate.
A mai arătat că, în motivarea aceluiaşi caz de revizuire a invocat şi faptul că Tribunalul Covasna şi Curtea de Apel Braşov, instanţe care au soluţionat în fond, respectiv apel, cauza în care a fost condamnat, au refuzat ca înainte de judecarea fondului, respectiv, apelului, să emită o hotărâre în care să fie constatat "rezultatul reconstituirii înscrisurilor dispărute" din volumele dosarului de urmărire penală, "precum şi care înscrisuri au fost adăugate" acestuia şi să reconstituie Dosarul nr. x/P/2005, în prezenţa părţilor, în condiţiile art. 547 alin. (4) C. proc. pen. Procedând la judecarea cauzei, deşi cunoşteau faptul că din dosarul de urmărire penală au fost sustrase, în total, 323 file, respectiv faptul că la acesta au fost adăugate 511 file despre care revizuentul nu a avut cunoştinţă, organele judiciare anterior menţionate i-au încălcat drepturile la apărare şi la un proces echitabil, prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În raport cu argumentele prezentate, recurentul revizuent a concluzionat că toate aceste aspecte constituie fapte şi împrejurări noi, care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei în care a fost condamnat, împrejurare în raport cu care este evidentă legătura dintre dispoziţiile art. 547 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen. şi soluţia ce urmează a fi dată în cauza pendinte.
Deopotrivă, revizuentul a susţinut că şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât legiuitorul nu a prevăzut soluţia de rejudecare a cauzei de către acelaşi organ judiciar, în ipoteza în care judecata în prima instanţă a avut loc fără dezbateri în şedinţă publică şi în condiţii de contradictorialitate şi fără ca partea să aibă dreptul la replică.
A mai susţinut că ipoteza prezentată este similară modalităţii de desfăşurare a dezbaterilor în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii sale de revizuire, întrucât aceasta a refuzat să pună în discuţie cazurile de revizuire invocate şi probele care le susţineau, nepermiţându-i acest lucru, ci doar expunerea opiniei sale în cadrul ultimului cuvânt. Or, procedând în acest fel, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire i-a încălcat drepturile la apărare şi la un proces echitabil.
Suplimentar, în cuprinsul memoriului transmis la data de 7 februarie 2018, recurentul revizuent a susţinut că admiterea, de către Curtea de Apel Braşov, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., demonstrează legătura existentă între dispoziţiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 şi art. 547 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen. şi soluţionarea cauzei, întrucât aceste norme legale au fost invocate în argumentarea excepţiei de referinţă.
Deopotrivă, în cadrul aceluiaşi memoriu, recurentul revizuent a reluat argumentarea detaliată a celor trei excepţii de neconstituţionalitate, astfel cum a fost aceasta prezentată în faţa Curţii de Apel Braşov.
Deşi legal citat, recurentul revizuent nu s-a prezentat la termenul din 9 februarie 2018 pentru a susţine calea de atac promovată în cauză.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public formulate la termenul de dezbateri menţionat au fost detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Examinând actele dosarului şi hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, Înalta Curte notează că revizuentul A. a invocat cele trei excepţii de neconstituţionalitate în cadrul procedurii de soluţionare a apelului declarat de acesta împotriva sentinţei penale nr. 2/CC din 27 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/119/2017, prin care Tribunalul Covasna, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de aceeaşi parte împotriva sentinţei penale nr. 26 din 30 mai 2010 a Tribunalului Covasna, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/115/2006, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 463 din 8 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Totodată, constată că, prin sentinţa penală nr. 26 din 30 mai 2010 a Tribunalului Covasna, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/115/2006, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003 şi art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi de art. 175 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 13 C. pen. din 1969.
Modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate revizuentului A. prin hotărârea anterior menţionată a fost modificată prin decizia penală nr. 463 din 8 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sensul suspendării ei sub supraveghere, conform art. 861 C. pen. din 1969, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 862 C. pen. din 1969.
În cadrul procesual astfel conturat, Înalta Curte constată că cele trei excepţii vizează neconstituţionalitatea, pe de o parte, a dispoziţiilor de drept substanţial prevăzute de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, iar pe de altă, a dispoziţiilor procesual penale prevăzute de art. 547 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen. şi art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.
Din analiza coroborată a textelor de lege criticate şi a tuturor motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte apreciază, similar primei instanţe, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele de admisibilitate expres prevăzute de lege.
Astfel, din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:
- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii; sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de mijlocul procedural al excepţiei;
- existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014);
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
În coordonatele prezentate, Înalta Curte constată că cele trei excepţii de neconstituţionalitate sunt invocate într-un cadru procesual (apel împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire) în care este permisă exclusiv analiza admisibilităţii cererii de revizuire din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 459 C. proc. pen., iar nu a fondului acestei căi extraordinare de atac. Ca urmare, condiţia legăturii între normele legale criticate şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza pendinte se raportează exclusiv la cadrul specific evaluării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulată de recurent.
În acest context, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a normei de incriminare prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, invocată de revizuentul A., nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual şi stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal de faţă.
În acest sens, reţine că, deşi prin cererea de revizuire formulată, revizuentul A. a contestat condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, textul criticat pentru neconstituţionalitate nu poate avea înrâurire asupra soluţiei din cauza pendinte. Fiind respinsă în etapa verificării admisibilităţii în principiu, calea extraordinară de atac nu creează premisele verificării chestiunilor ce ţin de acuzaţia formulată împotriva revizuentului, nici chiar în ipoteza admiterii apelului formulat împotriva sentinţei prevăzute de art. 459 alin. (5) C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte constată că revizuentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., raportându-se formal la exigenţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, în realitate critica sa vizând sfera cazurilor de nulitate relativă care pot determina o astfel de soluţie în apel.
Practic, revizuentul urmăreşte clarificarea juridică a situaţiilor învederate în cuprinsul motivelor de apel ca încălcări substanţiale ale drepturilor lui procesuale (refuzul punerii în discuţie, în etapa examinării admisibilităţii în principiu a căii extraordinare de atac, a cazurilor de revizuire invocate şi a probelor care le susţin şi limitarea susţinerilor părţii doar la ultimul cuvânt, încălcându-i-se dreptul la replică) din perspectiva cazurilor de nulitate relativă prevăzută de art. 282 C. proc. pen., precum şi a efectelor acestora în planul soluţiilor pe care le poate pronunţa instanţa de apel. Or, aceste două aspecte pun în discuţie nu elemente de constituţionalitate a normei de procedură criticate, ci de interpretare și aplicare a legii de către judecătorul competent, reprezentând, în mod esenţial, critici aduse hotărârii instanţei de fond, ce urmează a fi supuse cenzurii în calea de atac a apelului.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 547 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen., Înalta Curte notează, deopotrivă, că nici aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Norma legală a cărei neconstituţionalitate a fost invocată reglementează procedura reconstituirii înscrisului sau dosarului care, nefiind demarată în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de revizuire formulată de A., nu are vreo influenţă asupra substanţei dreptului revizuentului de a beneficia de o revizuire efectivă şi nici asupra soluţiei ce ar putea fi dată în cadrul acestei căi extraordinare de atac în urma judecării apelului împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.
În plus, Înalta Curte constată că argumentele invocate de către recurent în susţinerea excepţiei tind la a sublinia necesitatea stabilirii cu precizie a procedurii reconstituirii înscrisului sau dosarului, în ipotezele punctuale invocate de parte. Or, stabilirea acestei proceduri constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanţa de contencios constituţional să dispună, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, modificarea acestor dispoziţii.
În fine, Înalta Curte constată că admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu demonstrează, astfel cum susţine recurentul revizuent, legătura existentă între dispoziţiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 şi art. 547 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen. şi soluţionarea cauzei pendinte, soluţia de referinţă a Curţii de Apel Braşov fundamentându-se exclusiv pe constatarea îndeplinirii exigenţelor de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1994 de către textul legal criticat.
Înalta Curte subliniază că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.
Or, în condiţiile în care remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de revizuentul A. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, soluţia dispusă prin încheierea recurată fiind, în aceste limite, legală.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din data de 23 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/119/2017.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din data de 23 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/119/2017.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 februarie 2018.