Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1780/A din data de 20 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, printre altele, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la termenul de judecată din data de 29.11.2017, inculpatul A., prin apărător, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, apreciind că se încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) referitoare la egalitate în drepturi şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.
În acest sens, s-a arătat că acest text de lege a mai fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 67/2015 a Curţii Constituţionale, în sensul că excludea de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei, persoana care are calitatea de martor, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. 1 din lege şi care nu a comis o infracţiune gravă. S-a arătat că textul art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 îl exclude pe inculpat de la beneficiul acestei reduceri, deoarece denunţul făcut de el pentru fapte de corupţie, împotriva unor lucrători de poliţie, a avut loc cu mult anterior comiterii faptei. Însă, s-a arătat că formularea acestui text de lege contravine Constituţiei, are legătură cu prezenta cauză, apreciind că este necesar ca şi pentru acest text de lege să se verifice dacă textul este în concordanţă cu Constituţia.
Curtea a constatat că solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, în condiţiile în care Curtea Constituţională s-a pronunţat anterior cu privire la constituţionalitatea acestui text de lege.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.
(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
Astfel, prin Decizia nr. 67/2015 Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care nu a comis o infracţiune gravă este neconstituţională.
În analiza sa, Curtea a constatat că "în condiţiile în care legea reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date privind săvârşirea unor infracţiuni grave şi pe care le-au furnizat organelor judiciare, raţiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei reglementată de norma supusă controlului de constituţionalitate este aceea de a institui un instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor grave prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive în acest sens de a le furniza organelor judiciare. Prin urmare, determinantă şi suficientă pentru acordarea beneficului reducerii limitelor pedepsei este acţiunea martorului de a denunţa şi facilita tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave, indiferent de natura şi gravitatea faptei penale comise de el însuşi. Altfel spus, atingerea obiectivului urmărit de legiuitor, respectiv acela de combatere a infracţiunilor grave ca urmare a denunţurilor şi informaţiilor furnizate de martori, se realizează şi în ipoteza în care martorul nu a comis o infracţiune gravă. Aşa fiind, comiterea de către martor a unei infracţiuni care nu se încadrează în categoria infracţiunilor grave, aşa cum sunt ele definite în art. 2 lit. h) din lege, nu poate fi un element care să îl excludă pe acesta de la beneficiul cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă. Drept urmare, diferenţa operată de norma supusă controlului de constituţionalitate între cele două categorii de martori, după cum aceştia au săvârşit sau nu o infracţiune gravă, nu se bazează pe un criteriu raţional şi nu justifică un tratament juridic diferenţiat, Curtea reţinând că cele două categorii de martori se află în situaţii juridice identice din perspectiva incidenţei normei supuse controlului de constituţionalitate."
Or, din motivarea deciziei s-a reţinut că Legea nr. 682/2002 reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date privind săvârşirea unor infracţiuni grave şi pe care le-au furnizat organelor judiciare, exprimare din care rezultă cu evidenţă că Curtea Constituţională reţine aceeaşi logică deja reţinută de prima instanţă în prezenta cauză, respectiv aceea că legea nu poate acorda protecţie persoanelor care nu au săvârşit încă infracţiuni şi care vor săvârşi în viitor, ci acelora care, după săvârşirea unei infracţiuni, aduc la cunoştinţa autorităţilor informaţii despre anumite infracţiuni.
Curtea a apreciat că din lectura considerentelor Deciziei nr. 67/2015 a Curţii Constituţionale rezultă cu evidenţă că aceasta s-a pronunţat şi cu privire la împrejurarea invocată de inculpat în excepţia de neconstituţionalitate, astfel că nu este îndeplinită cerinţa de la alin. (3) a art. 29 din Legea nr. 47/1992, aceea că nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Împotriva dispoziţiei de respingerii a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a formulat recurs inculpatul A.
În susţinerea recursului, inculpatul a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1997 apreciind că prin Decizia nr. 67/2015 Curtea Constituţională nu s-a pronunţat pe posibilitatea ca un martor să beneficieze de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 dacă a formulat un denunţ anterior începerii urmăririi penale.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 21.12.2017 având termen de soluţionare la data de 31 ianuarie 2018.
Examinând dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din analiza coroborată a textelor de lege criticate şi a tuturor motivelor invocate de către apelant, Înalta Curte apreciază, similar primei instanţe, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale era inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele de admisibilitate expres prevăzute de lege.
Astfel, din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:
- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii; sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de mijlocul procedural al excepţiei;
- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014);
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de inculpatul A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi există o legătură între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă.
Referitor ultima condiţie, Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 67/2015 Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care nu a comis o infracţiune gravă este neconstituţională.
Din examinarea considerentelor deciziei instanţei de contencios constituţional se observă că s-a avut în vedere faptul că legea acordă posibilitatea de a beneficia de dispoziţiile art. 19 numai persoanelor care au adus la cunoşţinţa autorităţilor informaţii privind anumite infracţiuni după săvârşirea unei infracţiuni, nu şi celor care nu au săvârşit încă o infracţiune.
Raţiunea reducerii limitelor de pedeapsă ca efect al denunţării persoanelor care au săvârşit infracţiuni grave şi al facilitării tragerii lor la răspundere penală este esenţial legată de periculozitatea mai redusă ce caracterizează martorul care, subsecvent comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, conştientizează importanţa devoalării faptelor grave comise de alte persoane şi acţionează în concordanţă cu această convingere, informând organele judiciare şi contribuind activ şi decisiv la identificarea şi tragerea la răspundere penală a participanţilor la acele infracţiuni
A interpreta textul de lege în sensul admiterii posibilităţii de a beneficia de reducerea de pedeapsă, deşi martorul nu a săvârşit o infracţiune contravine raţiunii avută în vedere de legiuitor, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 67/2015 pronunţându-se implicit asupra acestui aspect.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A., împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei penale nr. 1780/A din data de 20 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Faţă de soluţia dispusă, văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. conform cărora cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins cererea, precum şi protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A., împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei penale nr. 1780/A din data de 20 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2018.