Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 60/2018

Şedinţa din data de 17 ianuarie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 februarie 2017, sub nr. x/2/2017, reclamantele A. SRL şi B. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, au solicitat anularea documentului constatator referitor la îndeplinirea obligaţiilor contractuale final, emis de către pârâtă la data de 17 noiembrie 2016 sub nr. 14944, cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 1910 din 23 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care instituie o competenţă materială exclusivă a tribunalului pentru soluţionarea proceselor şi cererilor privind executarea contractelor de achiziţie publică, şi faptul că dispoziţiile art. 166 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016 nu instituie o competenţă derogatorie de la aceste dispoziţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 iunie 2017, sub Dosar nr. x/3/2017.

2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 4883 din 5 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că actul administrativ contestat este un document constatator emis de pârâta ANAF în calitate de autoritate contractantă, în conformitate cu dispoziţiile art. 166 din H.G. nr. 395/2016, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin raportare la criteriul rangului autorităţii emitente, respectiv de autoritate publică centrală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, obiect al contestării în acţiunea de faţă îl reprezintă Documentul constatator referitor la îndeplinirea obligaţiilor contractuale nr. A APS 14944 din 17 noiembrie 2016 emis de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care aceasta, în calitate de autoritate contractantă, a constatat că nu a fost îndeplinit în mod corespunzător Contractul subsecvent 4 nr. A APS 10366 din 28 iulie 2016 de furnizare, în sensul că nu au fost respectate termenele contractuale de livrare.

Potrivit art. 166 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, "(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractant asociat şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează: a) pentru contractele de furnizare atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data finalizării livrării produselor care fac obiectul respectivului contract/contract subsecvent şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data expirării perioadei de garanţie tehnică a produselor în cauză;", iar la alin. (4) al aceluiaşi act normativ se arată că "(4) Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (3) pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Din punct de vedere juridic, documentul constatator are rolul de a oferi informaţii ofertantului despre neîndeplinirea corespunzătoare a contractului finalizat şi nu reprezintă o comunicare a intenţiei autorităţii contractante de încetare a contractului.

În speţă, nu se pune problema executării contractului, în sensul reţinut de instanţa de declinare, astfel încât să devină incidente dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care instituie o competenţă materială exclusivă a tribunalului pentru soluţionarea proceselor şi cererilor privind executarea contractelor de achiziţie publică.

Obiectul acţiunii deduse judecăţii vizează anularea unui document contestator, eliberat în conformitate cu prevederile art. 166 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, textul normativ făcând trimitere, pentru situaţia contestării conţinutului acestuia, la dispoziţiile generale în materia stabilirii competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.

Criteriul valoric de delimitare a competenţei materiale este incident atunci când actele administrative ce se contestă privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, a căror valoare prag este stabilită de suma de 1.000.000 lei.

Având în vedere că actul administrativ contestat în cauza dedusă judecăţii este emis de către o autoritate publică centrală, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fără a privi vreo sumă din categoria celor pentru care competenţa materială se delimitează în funcţie de criteriul valoric, competenţa materială revine curţii de apel, în funcţie de rangul autorităţii publice.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele A. SRL şi B. SRL şi pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT