Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 iulie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând: anularea Deciziei nr. 6 din 30 ianuarie 2013 emisă de pârâtă, prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă exercitată în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004; anularea, în tot, a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată din 4 septembrie 2012, a raportului de inspecţie fiscală din 3 septembrie 2012, a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere din 4 septembrie 2012, precum şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de către organele de inspecţie din 4 septembrie 2012.
Prin Sentinţa civilă nr. 3648 din 20 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins capetele de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. 1 din 4 septembrie 2012, a Raportului de inspecţie fiscală, a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere şi a Dispoziţiei de măsuri nr. 865301 din 4 septembrie 2012, formulate de reclamanta, ca inadmisibile, a respins excepţia nulităţii capătului de cerere referitor la anularea Deciziei nr. 6 din 30 ianuarie 2013 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a disjuns această din urmă cerere, ce a format obiectul dosarului nr. x/2013.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 214 din 30 ianuarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. SRL, prin Casa de Insolvenţă B. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi a anulat, în parte, Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2013 emisă de pârâtă, respectiv pct. 1 din dispozitivul deciziei, referitor la suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 1 din 4 septembrie 2012, precum şi împotriva Dispoziţiei nr. 865301 din 4 septembrie 2012, obligând pârâta la soluţionarea contestaţiei administrative formulată de reclamantă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 214 din 30 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii, în tot, a acţiunii, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, formulând, în esenţă, următoarele critici:
Prima condiţie impusă de prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , care este îndeplinită în cauză, se referă la formularea unei sesizări penale de către organul fiscal, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni de către reclamantă.
În acest sens, organele fiscale au sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism, cu privire la aceleaşi aspecte constatate prin raportul de inspecţie fiscală ce face obiectul prezentului dosar, respectiv, cu privire la existenţa unor infracţiuni de evaziune fiscală pentru activitatea desfăşurată de societate.
Organul de soluţionare a contestaţiei a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , iar măsura suspendării nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, ci a fost luată în mod justificat, proporţional şi în limitele dreptului la o bună administrare a impozitelor şi taxelor.
Atât doctrina, cât şi practica judiciară în materie au reţinut că, pentru a se dispune suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, trebuie îndeplinite doar cele două condiţii prevăzute de textul de lege, iar aserţiunile legate de durata cercetării penale sau a judecăţii penale, nu influenţează, în niciun fel, măsura luată.
A doua condiţie impusă de textul de lege se referă la faptul ca aceste infracţiuni pentru care s-a formulat sesizarea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Şi această condiţie a fost dovedită, având în vedere faptul că sumele au fost stabilite de organele fiscale pentru tranzacţiile realizate de intimată, cu nerespectarea prevederilor legale, care în opinia organelor fiscale, constituie elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală.
Astfel a fost dovedită şi legătura strânsă între constatarea infracţiunilor şi soluţionarea contestaţiei administrative, având în vedere că sumele ce au fost stabilite de organele fiscale prin decizia de impunere, au fost constatate exclusiv ca urmare a acestor infracţiuni de evaziune fiscală.
De altfel, textul de lege nu condiţionează suspendarea procedurii administrative de începerea urmăririi penale şi nici de existenţa unei dovezi în acest sens, ci acesta se limitează la a condiţiona suspendarea de formularea unei sesizări penale, condiţie ce a fost îndeplinită.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. SRL, reprezentată prin lichidator judiciar Casa de Insolvenţă B. SPRL, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând în esenţă, susţinerile formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanţă.
5. Procedura de soluţionare a recursului
5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar prin încheierea din 3 mai 2017, acesta a fost recomunicat către intimata-reclamantă, la sediul lichidatorului judiciar, Casa de Insolvenţă B. SPRL.
Prin încheierea din data de 15 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele dosarului şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa atacată fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.
În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, întrucât nu s-a dovedit existenţa indiciilor de săvârşire a unei infracţiuni, determinante asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, simplul fapt al sesizării organelor de urmărire penală, nu echivalează cu dovedirea existenţei indiciilor de săvârşire a unei infracţiuni, în condiţiile în care, în perioada de timp scursă de la data formulării plângerilor penale (în anii 2009 şi 2010) şi până în prezent, bănuiala existenţei unor fapte de natură penală nu a fost confirmată prin începerea urmăririi penale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 216 alin. (4) coroborate cu art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , chiar şi în situaţia în care s-ar considera că asupra societăţii planează suspiciuni cu privire la fapte de natură penală, organul de soluţionare a contestaţiei administrative nu este obligat să suspende soluţionarea cauzei ci are doar posibilitatea de a dispune în acest mod, fiind însă obligat să motiveze, în concret, soluţia adoptată.
Rezultă astfel că legiuitorul a conferit organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare, cu obligaţia acestuia de a motiva soluţia respectivă.
În cauză, din cuprinsul deciziei contestate nu rezultă modul în care cele sesizate de către organul de control în plângerile penale ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, context în care, având în vedere perioada îndelungată de timp de la emiterea Deciziei nr. 6 din 30 ianuarie 2013, se apreciază că măsura suspendării în discuţie nu se mai impune, durata procedurii administrative devenind nerezonabilă.
La formularea acestei concluzii, în mod judicios prima instanţă a reţinut şi încălcarea principiului celerităţii prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, care impune ca practicile administrative şi judiciare să implice o durată rezonabilă a procedurilor, rezultând astfel că litigiile trebuie să fie soluţionate într-un termen optim şi previzibil pentru a se garanta efectivitatea dreptului analizat.
De asemenea, alături de argumentele reţinute anterior, se are în vedere şi faptul că intimata-reclamantă se află în procedura de faliment, aspect care impune clarificarea situaţiei patrimoniale a societăţii.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 214 din 30 ianuarie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2018.
Procesat de GGC - CL