Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
l. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1
Bucureşti la data de 28 octombrie 2013 sub nr. 41998/299/2013, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi, Uniunea Producătorilor de Fonograme din România şi Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, să se constatate că în baza art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, astfel cum a fost modificată, pârâţii au obligaţia să solicite utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informaţii şi transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care le colectează cu referire la comunicarea publică ambientală, să fie obligaţi pârâţii ca în virtutea obligaţiilor legale care le revin, să procedeze de îndată la solicitarea de informaţii de la utilizatori sau intermediarii acestora, privind operele utilizate în comunicarea publică ambientală cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora potrivit principiului reglementat de Legea nr. 8/1996 actualizată, aplicabil celorlalte tipuri de comunicare publică, să fie obligaţi primii trei pârâţi să îi plătească, începând cu data de 1 octombrie 2013, o remuneraţie echitabilă reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale, stabilită prin raportare la proporţia de utilizare reală a operei, pentru comunicarea publică în mediul ambiental, a operei asupra căreia deţine drepturi prin cesiune exclusivă în baza contractului încheiat cu B. şi să se dispună publicarea prin mijloacele de comunicare în masă, în termen de 5 zile de la pronunţare, a hotărârii ce se va pronunţa în cauză, pe cheltuiala pârâţilor; cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 5511 din 24 martie 2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, admiţând excepţia cu acest obiect.
Prin sentinţa nr. 1106 din 29 septembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins, în consecinţă, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâţilor Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi şi Uniunea Producătorilor de Fonograme din România; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi a respins, în consecinţă, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu acest pârât; a luat act că pârâta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată; a obligat reclamanta SC A. SRL să plătească pârâtului Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi suma de 2.
000 RON, cheltuieli de judecată şi a obligat reclamanta SC A. SRL să plătească pârâtei Uniunea Producătorilor de Fonograme din România suma de 6.076 RON, cheltuieli de judecată.
3. Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia nr. 388 din 25 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinţei menţionate, pe care a anulat-o în parte şi a trimis cauza la prima instanţă pentru rejudecare, menţinând sentinţa sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ORDA, parte din dispozitiv ce nu a făcut obiectul apelului.
Pentru a decide, astfel, instanţa de apel a reţinut că, în fundamentarea pretenţiilor din cererea de chemare în judecată, reclamanta a afirmat că a dobândit prin contract de cesiune exclusivă dreptul de a exploata în domeniul comunicării publice ambientale operele aparţinând editorului B., cu sediul în SUA.
Contractul în discuţie, aflat în traducere legalizată în dosarul de apel, este intitulat "Contract de agent al site-ului personalizat C. şi de subeditare" şi a fost încheiat între B. în calitate de licenţiator şi reclamanta SC A. SRL în calitate de agent.
În interpretarea clauzelor contractului, pentru stabilirea naturii şi a efectelor acestuia, instanţa de apel a constatat că acest contract nu are natura unui contract de licenţă exclusivă, încheiat conform art. 39 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, care să îi confere reclamantei apelante poziţia unui titular de drepturi de autor sau conexe.
În schimb, între drepturile transmise prin actul juridic analizat se numără atât acela de a exploata operele muzicale cu privire la care licenţiatorul B. deţine drepturi de autor sau conexe, prin promovarea serviciului către clienţi (de punere la dispoziţie a operelor prin site-ul C., în forma unui abonament), cât şi acela de a gestiona drepturile patrimoniale de autor şi drepturile conexe menţionate în teritoriile unde apelanta acţionează conform contractului.
Drepturile patrimoniale la care se referă contractul şi cu privire la care reclamanta a dobândit un drept de gestiune nu pot fi altele decât cele recunoscute autorului, artistului interpret sau executant şi respectiv producătorului de înregistrări sonore de legea internă, nr. 8/1996, între drepturile patrimoniale ale titularului numărându-se şi acelea de a primi remuneraţia pentru comunicarea publică a operelor muzicale şi dreptul la remuneraţie echitabilă ce derivă din drepturile conexe ale producătorilor de fonograme şi ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor.
În concluzie, în mecanismul convenit de apelanta-reclamantă în calitate de agent cu licenţiatorul B., agentul are dreptul de a acorda posibilitatea terţilor (clienţi) să folosească operele prin intermediul site-ului C., urmând ca aceştia din urmă să efectueze plăţi către organismele de gestiune colectivă, cum s-a menţionat în articolul intitulat "sublicenţiere pe bază de remuneraţii"; în acelaşi timp, licenţiatorul va primi plăţile direct de la agent, cum se arată în articolul "Relaţia cu licenţiatorul", urmând ca agentul să fie remunerat prin plăţile directe efectuate de către organismele de gestiune colectivă, iar aceste plăţi se cuvin agentului în procent de 20% pentru utilizările sincronizate la televiziune, radio, internet şi alte mijloace de difuzare atunci când agentul a avut o contribuţie prin iniţierea, realizarea sau asigurarea acestora şi respectiv în procent de 75% pentru alte utilizări.
Rezultă din aceste observaţii că agentul, reclamanta apelantă, va încasa remuneraţiile plătite de utilizatori organismelor pârâte, o parte din aceste remuneraţii urmând a fi achitată licenţiatorului, iar altă parte cuvenindu-se reclamantei.
În aceste coordonate, în mod greşit a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale active, deoarece analiza conţinutului contractului de care reclamanta s-a prevalat relevă că acesteia i s-a transmis dreptul de a încasa remuneraţiile achitate de cei care utilizează operele prin intermediul site-ului C. către organismele de gestiune colectivă, parţial în nume propriu şi parţial în numele licenţiatorului, caz în care reclamanta justifică legitimare procesuală pentru formularea acţiunii pendinte.
Din acest punct de vedere legitimarea procesuală nu era indisolubil legată de calitatea de titular de drepturi de autor sau conexe (căruia legea îi asimilează şi pe cel ce se prevalează de un contract de cesiune exclusivă), cât timp îndreptăţirea la încasarea remuneraţiilor nu este restrânsă prin lege la persoana titularului, dreptul putând fi transmis în limitele legii.
Împrejurarea că licenţiatorul B. este sau nu titular al drepturilor de autor sau conexe la care se referă reclamanta în acţiunea sa este relevantă pentru soluţionarea pe fond a cauzei, neconstituind o chestiune de legitimare procesuală, care se verifică în limitele formale în care reclamanta a învestit instanţa.
De asemenea, apărarea intimatelor-pârâte cu privire la indicarea operelor pentru a căror utilizare se pretinde piaţa remuneraţiilor poate fi analizată tot în contextul examinării temeiniciei acţiunii, astfel că nu poate primi valenţe în momentul soluţionării excepţiei procesuale analizate.
În acest context, depunerea la dosar în faza apelului a unei liste în formă electronică ce cuprinde licenţele B. răspunde apărării intimatelor, urmând ca prima instanţă să procedeze în mod corespunzător, în funcţie de conţinutul acestor licenţe şi de corespondenţa dintre acestea şi titularii pe care pârâtele îi reprezintă cu sau fără mandat, conform art. 1231 sau art. 1232 din Legea nr. 8/1996.
4. Cererile de recurs
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, au declarat recurs pârâţii Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor (UCMR-ADA), Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) şi Uniunea Producătorilor de Fonogmme din România (UPFR), criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează:
I. Prin recursul declarat de către pârâta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor (UCMR-ADA), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., s-au susţinut următoarele:
- Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 478 alin. (1)-(3) C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a schimbat temeiul pretenţiilor reclamantei şi a soluţionat apelul prin prisma unei pretinse cesiuni de creanţă asupra remuneraţiilor ce se repartizează de către organismul de gestiune colectivă către titularul de drepturi (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).
Astfel, reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe calitatea sa de titular de drepturi prin cesiune exclusivă în baza contractului încheiat cu B. şi de titular de drepturi de exploatare dobândite prin cesiune exclusivă în baza aceluiaşi contract.
Raportul juridic dedus judecăţii prin cererea de chemare în judecată a fost clarificat şi întărit de către reclamantă prin răspunsul la întâmpinare depus la Judecătorie, în care precizează în mod expres cu privire la calitatea sa procesuală activă că "legea are în vedere titularii de dreptului de autor şi ai drepturilor conexe în care şi subscrisa se încadrează în baza contractului de cesiune încheiat în exclusivitate pentru România."
Or, reţinerea de către instanţa de apel a temeiului juridic al acţiunii invocat direct prin motivele de apel, diferit de cel menţionat în cererea de chemare în judecată şi în răspunsul la întâmpinare, conduce la încălcarea art. 478 C. proc. civ., dar şi la încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât recurenta a formulat apărări în considerarea pretinsei calităţi a reclamantei de titular de drepturi de autor şi de exploatare (utilizare) a operelor, şi nu a unor drepturi ale reclamantei ce ar deriva dintr-o cesiune de creanţă, act juridic pentru care ar fi incidente alte dispoziţii legale.
- Hotărârea recurată nu indică vreo dispoziţie de drept material în baza căreia a reţinut că între părţile din litigiu ar exista raportul juridic pretins de reclamantă şi pe care s-ar întemeia admiterea apelului (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).
În speţă, trebuie să se determine dacă relaţia socială dintre părţi este sau nu reglementată de o normă juridică ce ar conferi reclamantei dreptul pretins şi obligarea pârâtei la: solicitarea unor informaţii de la toţi utilizatorii de opere muzicale în scop ambiental privind calculul remuneraţiilor; solicitarea de informaţii de la toţi utilizatori de opere muzicale în scop ambiental privind operele muzicale utilizate; solicitarea plăţii către reclamantă a remuneraţiilor cuvenite unor titulari de drepturi patrimoniale de autor.
- Hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 123 şi art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).
Din aceste dispoziţii legale, rezultă că numai titularii de drepturi de autor sau conexe îşi pot gestiona colectiv drepturile prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, iar sumele colectate de un organism de gestiune colectivă se repartizează individual titularilor de drepturi, proporţional cu utilizarea repertoriului fiecăruia.
Astfel, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că nu există texte de lege care să prevadă că raporturile juridice de gestiune colectivă se nasc între titularii de drepturi şi organismul de gestiune colectivă.
Pe de altă parte, s-a apreciat în mod greşit că nu ar prezenta relevanţă pentru soluţionarea excepţiei dacă B. este sau nu titular de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale.
În realitate, dacă B. nu este titular de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale nu poate exista identitate între părţile procesului şi subiectele raportului juridic dedus judecăţii, în condiţiile în care UCMR-ADA gestionează colectiv doar drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale.
II. Prin recursul declarat de către pârâta Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., s-au susţinut următoarele:
- Instanţa de apel nu a verificat toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei pentru justificarea calităţii procesuale active (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.).
Astfel, decizia recurată a fost pronunţată în baza unui singur înscris, respectiv contractul încheiat de reclamantă la data de 20 septembrie 2013 cu B., fiind omise cele 1646 de licenţe depuse în format electronic, precum şi contractele încheiate între SC A. SRL şi clienţii săi SC D. SRL, SC E., SC F. SRL, SC G. SRL, care trebuiau analizate prin coroborare cu contractul încheiat în data de 20 septembrie 2013.
Recurenta a susţinut că acest contract nu poate face prin el însuşi dovada deplină a calităţii procesuale active a SC A. SRL.
În primul rând, nu se poate stabili cu exactitate că obiectul contractului îl reprezintă cesionarea drepturilor conexe prevăzute la art. 13 din Legea nr. 8/1996.
Potrivit art. 41 din Legea nr. 8/1996, contractul de cesiune, indiferent dacă cesiunea este exclusivă sau neexclusivă, trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise şi să menţioneze, pentru fiecare dintre acestea, modalităţile de utilizare, durata şi întinderea cesiunii, precum şi remuneraţia titularului dreptului de autor. Textul este aplicabil în mod corespunzător şi în cazul drepturilor conexe dreptului de autor.
Deşi prin contractul încheiat, s-a pretins că licenţiatorul B. deţine toate drepturile patrimoniale de autor şi drepturi conexe asupra operelor (interpretărilor şi înregistrărilor sonore) pentru care s-ar fi acordat Agentului dreptul şi licenţa exclusivă pentru promovarea Serviciului către Clienţi pentru utilizarea operelor muzicale în scop ambiental prin intermediul unui site personalizat, cu un conţinut muzical, nu s-a făcut o dovadă certă în acest sens, deoarece contractul nu are o anexă clară din care să rezulte care sunt operele cu privire la care a intervenit aşa - zisa cesiune exclusivă de drepturi conexe.
În cazul artiştilor interpreţi, ar fi fost necesară prezentarea unei anexe cu toate prestaţiile aparţinând acestora, care figurează în catalogul pus la dispoziţia publicului prin intermediul site-ului personalizat indicat în contract.
Reclamanta a depus la dosar un CD cu contracte încheiate cu o "divizie" a B., în care sunt indicate nişte nume în calitate de licenţiatori, fără a rezulta că licenţiatorii sunt deţinătorii şi editorii unici şi exclusivi ai tuturor drepturilor, inclusiv drepturi valabile de autor. Obiectul contractelor vizează dreptul licenţiatului (B.) de a depune cereri pentru fiecare artist pentru care licenţiatorii doresc să încarce şi să comercializeze opere pe site-uri. Aşadar, nu există o listă clară a artiştilor pentru care licenţiatorii contractează, aceasta fiind într-o permanentă modificare, în condiţiile în care licenţiatul (B.) şi-a rezervat dreptul, "la unica sa discreţie, de a şterge opere muzicale individuale sau de a înceta definitiv relaţia cu orice artist individual şi a elimina conţinutul artistului respectiv de pe site-urile" respective.
În plus, drepturile rezultate din comercializarea operelor, drepturile editorilor/subeditorilor şi drepturile licenţiatorilor/sublicenţiatorilor nu fac şi nu pot face obiectul de activitate al CREDIDAM, potrivit dispoziţiilor legale în materie valabile la această dată şi statutului CREDIDAM.
Pe de altă parte, în cele 3646 de contracte depuse de reclamantă încheiate între licenţiatori şi B. şi aşa-zişi titulari de drepturi sunt inserate clauze de cesiune neexclusivă, în clauza "Conţinut înregistrat" menţionându-se "Licenţiatorul va păstra întotdeauna dreptul deplin de proprietate asupra operelor". În această situaţie, în aplicarea art. 39 - 43 din Legea nr. 8/1996, cesionarul nu este titular de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale şi nu poate pretinde plata unor remuneraţii ca urmare a utilizării operei de către terţi, deoarece prin cesiunea neexclusivă autorul/titularul dreptului îşi păstrează toate drepturile cu privire la operă, iar cesionarul dobândeşte doar un drept de a folosi personal opera.
Din acest motiv, B. nu putea ceda în mod exclusiv drepturi patrimoniale conexe către reclamantă, din moment ce nu deţine aceste drepturi.
Drepturile patrimoniale conferite de B. reclamantei prin contractul de agent se referă la drepturile de reproducere şi punerea la dispoziţia publicului a operelor muzicale, a interpretărilor artistice şi a înregistrărilor sonore, necesare prestării serviciului online şi exploatării site-ului, inclusiv pentru subeditarea în cadrul site-ului a conţinutului muzical, pentru diversificarea ofertei comerciale, nu şi la dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică a fonogramelor puse la dispoziţia clienţilor prin intermediul site-ului personalizat Dimpotrivă, "Agentul (SC A. SRL) va informa clienţii cu privire la cerinţa de efectuare a plăţilor către OGC-uri şi va ajuta la coordonarea interacţiunii clientului cu OGC-urile pentru a asigura efectuarea la timp a plăţilor remuneraţiilor".
Intimata - reclamantă nu justifică calitatea de titular de drepturi asupra interpretărilor artistice pentru a putea pretinde remuneraţia cuvenită artiştilor interpreţi pentru comunicare publică, cu atât mai mult cu cât nu a făcut niciodată dovada repertoriului pentru fiecare artist interpret în parte, pentru care susţine că justifică calitate procesuală activă.
- Deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect că reclamanta nu a dobândit calitatea unui titular de drepturi de autor sau conexe prin contractul de agent încheiat cu licenţiatorul B., motivează în mod contradictoriu hotărârea, admiţând că este justificată legitimarea procesuală activă cu privire la încasarea remuneraţiilor, deoarece acest drept nu este restrâns prin lege la persoana titularului (art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.).
Potrivit Legii nr. 8/1996 şi Statutului CREDIDAM (art. 5), titulari de drepturi, pot fi numai persoane fizice care au calitatea de artişti interpreţi sau executanţi (definiţi la art. 95 şi urm. din Legea nr. 8/1996), iar contractul de mandat special - pentru exercitarea drepturilor recunoscute prin lege, conform art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 - poate fi încheiat numai în numele şi pe seama acestora, fiind vorba de un mandat special intuituu personae.
Or, reclamanta este o societate comercială, persoană juridică care nu poate intra în categoria titularilor de drepturi reprezentaţi de CREDIDAM, respectiv artişti interpreţi sau executanţi.
Reclamantă nu are niciun fel de raport juridic cu organismul de gestiune colectivă CREDIDAM, astfel încât CREDIDAM nu are niciun fel de obligaţii faţă de reclamantă.
De asemenea, aprecierea potrivit căreia legitimarea procesuală activă nu este indisolubil legată de calitatea de titular de drepturi de autor sau conexe relevă o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 130 şi art. 139 din Legea nr. 8/1996, pe care reclamanta şi-a întemeiat primele două capete de cerere.
Raportul juridic dedus judecăţii este un raport specific mandatului de gestiune al drepturilor de autor şi drepturilor conexe intervenit între organismul de gestiune colectivă şi titularul de drepturi, fapt ce presupunea, contrar celor reţinute de instanţa de apel, justificarea calităţii reclamantei de titular de drepturi, calitate în care, de altfel, reclamanta a formulat pretenţiile din cauză, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată.
Dacă s-ar admite, aşa cum a reţinut instanţa de apel în mod greşit, că reclamanta are doar calitatea de reprezentant al licenţiatorului, atunci acţiunea acesteia trebuia introdusă în numele şi pe seama licenţiatorului, şi nu în nume propriu, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, deoarece nu poate fi acceptată o schimbare a calităţii procesuale active direct în apel, din titular al dreptului subiectiv invocat în reprezentant al licenţiatorului B. Mai mult, la dosar nu a fost depus un mandat special acordat reclamantei pentru promovarea acţiunii în instanţa în numele şi pe seama licenţiatorului B.
III Prin recursul declarat de către pârâta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-au susţinut următoarele;
Instanţa de apel a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 130 şi 139 din Legea nr. 8/1996, dispoziţii pe care reclamanta îşi întemeiază acţiunea, atunci când a reţinut că legitimarea procesuală activă nu este indisolubil legată de calitatea de titular de drepturi de autor sau conexe.
Raportul juridic dedus judecăţii este un raport specific mandatului de gestiune al drepturilor de autor şi drepturilor conexe intervenit între organismul de gestiune colectivă şi titularul de drepturi, fapt ce presupunea, contrar celor reţinute de instanţa de apel, justificarea calităţii reclamantei de titular de drepturi, calitate în care, de altfel, reclamanta a formulat pretenţiile din cauză, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată.
Primele două petite ale cererii de chemare în judecată sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 şi conţin, în esenţă, solicitarea către instanţă de a constata că organismele de gestiune chemate în judecată au obligaţia legală de a solicita utilizatorilor informaţii despre operele utilizate, inclusiv în cazul comunicării publice ambientale.
Dispoziţiile art. 130 instituie în sarcina organismelor de gestiune colectivă o serie de obligaţii pe care, din economia textului legal, se înţelege că le au atât faţă de titularii de drepturi pe care îi reprezintă, cât şi faţă de utilizatori. Obligaţiile faţă de utilizatori sunt reglementate tocmai în considerarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe pe care titularii de drepturi le deţin, în sensul îndeplinirii mandatului convenţional sau legal, primii de la titularii de drepturi.
Aşadar, subiectele raportului juridic dedus judecaţii sunt calificate în persoana organismului de gestiune colectivă şi a titularului de drepturi.
Cum reclamanta pretinde încălcarea unor drepturi izvorâte tocmai din raportul juridic menţionat, prin omisiunea organismului de gestiune colectivă de a solicită informaţii într-o chestiune legată de colectarea remuneraţiilor şi exercitarea, în definitiv, a activităţii de gestiune colectivă, aceasta trebuie să facă dovada calităţii sale de titular de drepturi, excepţia invocată având ca premisă tocmai lipsa acestei dovezi.
Această concluzie este întărită şi de dispoziţiile art. 139, invocate de reclamantă, potrivit cărora "titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat (...)".
În mod corect, această premisă a fost avută în vedere şi de instanţa de fond care, după analizarea probatoriului administrat, a reţinut întemeiat că reclamanta nu justifică calitatea de titular de drepturi.
De altfel, paradoxal, şi instanţa de apel a reţinut aceeaşi împrejurare de fapt - lipsa calităţii de titular de drepturi a reclamantei, cum şi reclamanta a adus "lămuriri" în cererea de apel în sensul că respectivul contract nu-l atribuie calitatea de titular de drepturi, însă cu toate acestea, contrar soluţiei instanţei de fond, instanţa de apel apreciază că această calitate nu este neapărat necesară, câtă vreme din prevederile contractului cu "licenţiatorul B. rezultă că reclamanta este îndreptăţită la încasarea unor remuneraţii din partea organismelor de gestiune colectivă.
"Îndreptăţirea la încasarea unor remuneraţii" reprezintă o chestiune ce trebuia lămurită, faţă de petitul al treilea al cererii de chemare în judecată, sub toate aspectele privind natura juridică a actului ce constituie temeiul acestui drept şi în ce calitate au fost formulate pretenţiile în cauză.
Dreptul pretins de reclamantă, de a încasa o remuneraţie de la un organism de gestiune colectivă, nu-i atribuie automat calitatea de titular de drepturi de autor şi drepturi conexe asupra operelor şi înregistrărilor muzicale. Acest drept poate avea la origine, spre exemplu, gestiunea de afaceri a licenţiatorului ori reprezentarea acestuia în relaţia cu aiţi utilizatori ori cu organismul de gestiune colectivă, situaţii care comportă alte comentarii decât cele privind calitatea de titular de drepturi.
Din motivarea instanţei de apel rezultă că reclamanta are dreptul de a gestiona drepturile patrimoniale de autor şi drepturile conexe pe care licenţiatorul le deţine, fără a lămuri concret care sunt aceste drepturi şi dacă acestea sunt efectiv deţinute de licenţiator, considerând în mod greşit că aceste aspecte nu au relevanţă sub aspectul legitimării procesuale.
O altă chestiune pe care instanţa de apel nu a lămurit-o pe deplin este legată de calitatea în care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată. Deşi formal a reţinut că acest contract nu-i conferă reclamantei poziţia de titular de drepturi de autor şi drepturi conexe - admiţând totuşi, implicit, că licenţiatorul este titularul de drepturi, de la care reclamanta a dobândit dreptul de administrare a drepturilor deţinute de licenţiator -, instanţa de apel nu a lămurit calitatea reclamantei în raport cu organismele de gestiune colectivă, respectiv dacă reclamanta a afirmat un drept propriu sau un drept aparţinând altei persoane pe care pretinde că o reprezintă.
Instanţa de apel a reţinut că prin contract i s-a transmis reclamantei dreptul de a încasa remuneraţii de la organismele de gestiune, "parţial în nume propriu şi parţial în numele licenţiatoruiui", fără a arăta care sunt drepturile proprii ale reclamantei asupra operelor şi înregistrărilor sonore, pentru care poate pretinde remuneraţii de la organismul de gestiune colectivă, în condiţiile în care a admis că reclamanta nu este titulara drepturilor de autor.
Simpla împrejurare legată de stabilirea plăţii şi administrării serviciului ori legată de relaţia cu licenţiatorul nu conferă reclamantei un drept propriu asupra remuneraţiei cuvenite titularilor de drepturi. Instanţa practic nu face nicio distincţie între dreptul de creanţă născut din derularea unui contract şi dreptul la remuneraţia echitabilă cuvenită titularilor de drepturi în speţă.
Mai mult, prevederile contractuale de la secţiunea "relaţia cu licenţiatorul" stabilesc foarte clar că "facturarea şi plata se vor face direct între Agent şi Licenţiator". Cât priveşte menţiunea că "Agentul va fi remunerat, prin plăţile directe efectuate de către OGC-uri", se înţelege că agentul va fi remunerat de către licenţiator, nu de către OGC-uri (acestea nefiind parte în contract).
În consecinţă, dacă s-ar admite ipoteza că licenţiatorul este şi titular de drepturi (aspect neverificat de instanţă), acesta ar fi şi beneficiarul remuneraţiei pentru comunicarea publică ambientală a operelor şi înregistrărilor sonore (colectate de organismele de gestiune colectivă), iar reclamanta, beneficiara preţului contractului încheiat cu licenţiatorul.
Recurenta a mai susţinut că reclamanta şi-a modificat acţiunea direct în apel, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ.
Astfel, reclamanta a formulat pretenţiile în calitate de titular al drepturilor de autor şi drepturilor conexe, concluzie desprinsă din formularea petitului 3 al cererii de chemare în judecată, din partea introductivă a cererii, dar şi din răspunsul la întâmpinare formulat în Dosarul nr. x/299/2013.
În apel, reclamanta a criticat soluţia instanţei de fond, arătând că, în realitate, contractul invocat nu este unul de cesiune al drepturilor patrimoniale de autor, ci unul nenumit, care îi conferă, printre altele, şi dreptul de a pretinde remuneraţii de la organismele de gestiune colectivă.
Prin această "precizare" asupra naturii contractului de licenţă invocat, direct în calea de atac a apelului, reclamanta şi-a modificat acţiunea, în sensul că pretinde remuneraţii de la organismele de gestiune colectivă nu în calitate de titular al drepturilor de autor, ci în calitate de "beneficiar" al afacerii pentru care a fost autorizat de titularul drepturilor de autor licenţiatorul B., adică în calitate de reprezentant al licenţiatorului.
În mod intenţionat instanţa de apel nu a răspuns acestor critici, reţinând fără temei că pretenţiile reclamantei au fost formulate deopotrivă atât în nume propriu (pentru o cota parte din remuneraţia colectată de organismele de gestiune colectivă) cât şi în numele licenţiatorului (căruia i-ar reveni restul remuneraţiei, potrivit motivării instanţei).
În consecinţă, dacă s-ar admite că reclamanta are doar calitatea de reprezentant al licenţiatorului, atunci acţiunea acesteia trebuia făcută în numele şi pe seama licenţiatorului, deci nu în nume propriu, nefiind permisă schimbarea calităţii procesuale direct în apel din reclamant - titular al dreptului subiectiv invocat, în reprezentant al reclamantului.
De altfel, la dosar nu exista niciun mandat special acordat reclamantei pentru promovarea acţiunii în instanţa în numele şi pe seama licenţiatorului B.
De asemenea, în cadrul soluţionării excepţiei privind calitatea procesuală activă, instanţa de apel trebuia să verifice dacă licenţiatorul B. are, într-adevăr, calitatea de titular de drepturi de autor şi drepturi conexe, astfel cum a pretins reclamanta.
5. Procedura derulată în recurs
În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, ce a fost comunicat părţilor.
Prin punctul de vedere asupra raportului, recurenta CREDIDAM a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului său, invocată de către intimata-reclamantă, întrucât motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. Totodată, şi-a exprimat acordul pentru soluţionarea recursurilor de către completul de filtru.
Intimata - reclamantă SC A. SRL, prin punctul de vedere scris exprimat, a arătat că motivele de nulitate invocate prin întâmpinare nu au fost analizate în cadrul raportului şi că nu este de acord cu soluţionarea recursurilor de către completul de filtru.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 16 iunie 2017, completul de filtru a fost în unanimitate de acord că recursul este admisibil, din perspectiva condiţiilor prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât nu este întrunită ipoteza din art. 493 alin. (5) C. proc. civ. De asemenea, nu este întrunită nici ipoteza descrisă în art. 493 alin. (6) din Cod, în absenţa acordului tuturor părţilor pentru soluţionarea recursurilor de către completul de filtru.
În aceste condiţii, Înalta Curte a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pe temeiul cărora a admis în principiu recursul şi a fixat termen, în şedinţă publică, la 22 septembrie 2017.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând recursurile, Înalta Curte constată următoarele:
Pretenţiile deduse judecăţii se întemeiază pe actul juridic intitulat "Contract de agent al site-ului personalizat C. şi de sub-editare" încheiat între B. Inclusiv, în calitate de licenţiator şi reclamanta SC A. SRL, în calitate de agent.
În interpretarea clauzelor contractului, în timp ce prima instanţă a apreciat că reclamanta nu a dobândit drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale din categoria, celor menţionate în art. 13 din Legea nr. 8/1996, astfel încât nu este justificată legitimarea procesuală activă în cauză, instanţa de apel a constatat că reclamanta întruneşte această calitate, în considerarea dobândirii dreptului de exploatare a operelor muzicale cu privire la care licenţiatorul deţine drepturi de autor sau conexe, precum şi a dreptului de gestionare a drepturilor patrimoniale ale licenţiatorului în teritoriile unde reclamanta acţionează conform contractului.
Recursurile formulate conţin critici comune ale acestei aprecieri a instanţei de apel, motiv pentru care se impune analizarea concomitentă a diferitelor argumente ale recurentelor în demonstrarea nelegalităţii deciziei atacate.
De asemenea, se va face corecta încadrare juridică a tuturor criticilor, în raport de finalitatea urmărită de părţi, independent de temeiul juridic indicat de către recurente pentru unele dintre critici, deoarece sancţiunea nulităţii recursului poate interveni doar dacă motivele de recurs nu se încadrează în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum prevede art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În acest context, Înalta Curte reţine că motivele de recurs vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
- încălcarea prevederilor art. 478 C. proc. civ. (critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.);
- absenţa unei motivări corespunzătoare în fapt şi în drept în privinţa dreptului subiectiv propriu recunoscut reclamantei, inclusiv din perspectiva ignorării raportului juridic specific mandatului de gestiune a drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, intervenit între organismul de gestiune colectivă şi titularul unor asemenea drepturi, precum şi a dispoziţiilor legale incidente (critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.);
- ignorarea relevanţei, pentru existenţa legitimării procesuale active, a calităţii licenţiatorului B. de titular al drepturilor patrimoniale de autor sau conexe; în legătură cu această critică, recurenta CREDIDAM a susţinut, în plus, că legitimarea procesuală activă presupunea verificarea şi a celorlalte înscrisuri înfăţişate de către reclamantă, prin coroborare cu contractul încheiat la data de 20 septembrie 2013 (critici încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 478 C. proc. civ., potrivit cărora nu este permisă schimbarea prin apel a cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe (alin. (1)), astfel încât în apel nu se pot schimba calitatea părţilor, cauza, obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi (alin. (3)), se reţin următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de casare prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
Aşadar, este inadmisibilă pe calea recursului formularea omisso medio a unei apărări de fond, ce a fost sau putea fi invocată în faţa instanţei de apel, cu respectarea termenului legal prescris pentru mijlocul procesual adecvat invocării respectivei apărări.
Cele trei recurente au învederat împrejurarea că reclamanta a formulat pretenţiile deduse judecăţii în calitate de titular al drepturilor de autor şi conexe, dobândite prin cesiune exclusivă în baza contractului încheiat la data de 20 septembrie 2013 cu licenţiatorul B., iar instanţa de apel, deşi a constatat că nu a operat o cesiune exclusivă a drepturilor patrimoniale de autor sau conexe, a recunoscut dreptul reclamantei de a încasa remuneraţii de la organismele de gestiune colectivă.
Se observă că, prin întâmpinările la apelul declarat de către reclamanta SC A. SRL, depuse de toate cele trei pârâte - recurentele din cauză -, s-a semnalat împrejurarea că, prin motivele de apel, reclamanta a criticat aprecierea primei instanţe privind calificarea contractului încheiat cu B. drept o cesiune a drepturilor patrimoniale de autor şi a susţinut că a fost împuternicită doar la simpla încasare a remuneraţiei pe care organismele de gestiune colectivă o datorează licenţiatorului pentru utilizarea operelor muzicale.
Aşadar, pârâtele au avut reprezentarea, încă din faza apelului, a unei eventuale schimbări a cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe, generate chiar de conţinutul motivelor de apel, însă prin întâmpinare nu s-au prevalat de prevederile art. 478 C. proc. civ., astfel cum au procedat în recurs, ci au pretins doar că motivele de apel relevă o recunoaştere a inexistenţei în patrimoniul reclamantei a drepturilor de autor de opere muzicale sau conexe, confirmându-se, astfel, temeinicia constatărilor primei instanţe.
În aceste condiţii, nu pot fi primite motivele de recurs vizând încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., cât timp apărarea cu acest obiect nu a fost invocată prin întâmpinarea depusă în faza apelului, ţinând cont şi de faptul că, în aplicarea art. 478 alin. (2) C. proc. civ., intimatul nu se poate folosi înaintea instanţei de apel de alte apărări decât cele arătate în întâmpinare.
În ceea ce priveşte criticile încadrate în cazurile de recurs din art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se reţine că acestea reflectă apărarea constantă a pârâtelor în cursul judecăţii în sensul că legitimarea procesuală activă în prezenta cauză presupune întrunirea în persoana reclamantei a calităţii de titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra operelor muzicale şi al celor conexe dreptului de autor asupra fonogramelor, aceleaşi cu cele deţinute de însuşi autorul reclamantei.
În acest context, recurenta UPFR a susţinut că instanţa de apel, reţinând îndreptăţirea reclamantei la încasarea unor remuneraţii, fără a fi, totuşi, titular al drepturilor patrimoniale de autor sau conexe, nu a lămurit pe deplin raportul juridic dintre reclamantă şi organismele de gestiune colectivă, din perspectiva naturii juridice a actului pe care se întemeiază pretenţiile deduse judecăţii.
De asemenea, recurenta UCMR a relevat nemotivarea hotărârii în privinţa fundamentului raportului juridic reţinut a exista între părţile din cauză, iar recurenta CREDIDAM a învederat contrarietatea din conţinutul deciziei recurate între considerentele privind neîntrunirea de către reclamantă a calităţii de titular de drepturi de autor sau conexe şi considerentele privind îndreptăţirea reclamantei la încasarea remuneraţiilor.
Recurentele au identificat în acest sens o încălcare de către instanţa de apel a dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, recurenta UCMR făcând referire la art. 123 şi 134 alin. (2) lit. d), în timp ce celelalte două recurente au invocat art. 130 şi 139, precum şi statutul organismului de gestiune colectivă.
În conformitate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, pe lângă expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Înalta Curte constată că din considerentele deciziei recurate nu rezultă cu certitudine în ce constă dreptul subiectiv al reclamantei, posibil a fi valorificat prin pretenţiile deduse judecăţii şi pe care pârâtele sunt ţinute să-i respecte, în contextul gestiunii colective a drepturilor patrimoniale de autor şi conexe, astfel încât chestiunea legitimării procesuale active nu este pe deplin lămurită în fapt şi în drept.
Instanţa de apel, în interpretarea clauzelor contractului întitulat "Contract de agent al site-ului personalizat C. şi de sub-editare", a apreciat că acesta nu are natura unui contract de licenţă exclusivă, încheiat conform art. 39 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, care să îi confere reclamantei poziţia unui titular de drepturi de autor sau conexe.
Această apreciere, bazată pe analiza contractului pe care se fundamentează pretenţia reclamantei ca organismele de gestiune colectivă să-i plătească remuneraţiile colectate de la utilizatori, nu poate fi cenzurată de către instanţa de recurs, reprezentând premisa controlului de legalitate a deciziei.
În acelaşi timp, prin decizia recurată s-a considerat că în baza contractului a operat o transmisiune convenţională a dreptului de gestiune a drepturilor patrimoniale de autor şi conexe deţinute de licenţiatorul B., deci şi a dreptului de a încasa remuneraţiile achitate către organismele de gestiune colectivă de cei care utilizează operele prin intermediul site-ului C. S-a constatat că aceste plăţi se cuvin agentului în nume propriu în procent de 20% pentru utilizările sincronizate la televiziune, radio, internet şi alte mijloace de difuzare atunci când agentul a avut o contribuţie prin iniţierea, realizarea sau asigurarea acestora şi respectiv în procent de 75% pentru alte utilizări, iar diferenţa se cuvine licenţiatorului.
Din considerentele redate anterior, reiese că instanţa de apel a reţinut în patrimoniul reclamantei un drept subiectiv propriu, acela de a încasa - fie chiar parţial - remuneraţiile cuvenite, pe de o parte, titularilor dreptului de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale, iar, pe de altă parte, titularilor drepturilor conexe, artişti interpreţi/executanţi şi producători de fonograme, decurgând din comunicarea publică a fonogramelor.
În acelaşi timp, însă, s-a făcut o distincţie netă între acest drept şi drepturile patrimoniale de autor şi conexe, despre care s-a considerat că aparţin în continuare licenţiatorului.
Or, această distincţie nu a fost motivată în fapt şi în drept, în condiţiile în care instanţa de apel a apreciat că îndreptăţirea la încasarea remuneraţiilor nu este restrânsă prin lege la persoana titularului, dreptul putând fi transmis în limitele legii, dar nu a justificat diferenţele reţinute între dreptul la încasarea remuneraţiei şi dreptul la remuneraţia însăşi şi nu a demonstrat cum este posibil, potrivit legii, transferul pe cale convenţională a exerciţiului unei prerogative patrimoniale, fără ca dobânditorul să nu devină el însuşi titular al unui drept patrimonial de autor sau din sfera drepturilor conexe.
Totodată, deşi s-a făcut referire Ia condiţii legale pentru acest transfer, acestea nu au fost indicate, nu s-a justificat întrunirea lor în cauză şi nu a fost explicat mecanismul prin care reclamanta s-a substituit titularului dreptului la remuneraţie în raportul juridic obligaţional cu organismele de gestiune colectivă. Nu au fost identificate dispoziţiile legale incidente, relevante din perspectiva calităţii procesuale active, pe temeiul cărora o altă persoană decât titularul dreptului la remuneraţie poate pretinde în nume propriu încasarea remuneraţiei.
Existenţa unui drept de gestiune a drepturilor patrimoniale, recunoscut a fi fost dobândit de către reclamantă prin contractul ce constituie cauza pretenţiilor deduse judecăţii, nu este de natură în sine să susţină distincţia reţinută de instanţa de apel.
În conformitate cu art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, "Titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condiţiile prezentei legi."
În cazul gestiunii individuale a dreptului de comunicarea publică a unei opere, titularul dreptului de autor dispune el însuşi, în relaţia contractuală cu un utilizator, de dreptul de a autoriza sau de a interzice acest mod de folosire a operei sale, în condiţiile stabilite, astfel încât este în măsură să încaseze în mod direct de la utilizator remuneraţia cuvenită pentru comunicarea publică a operei.
Gestiunea individuală nu este posibilă în situaţia titularilor de drepturi conexe dreptului de autor, respectiv în situaţia artiştilor interpreţi sau executanţi şi a producătorilor de fonograme, din moment ce Legea nr. 8/1996 nu Ie recunoaşte acestora un drept de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică a prestaţiei fixate sau a fonogramelor proprii, ci doar un drept la remuneraţie echitabilă, care se colectează exclusiv prin organismele de gestiune colectivă.
În cauză, instanţa de apel nu a făcut vorbire despre o gestiune individuală a drepturilor patrimoniale, dimpotrivă, reţinând îndreptăţirea organismelor de gestiune colectivă la colectarea remuneraţiilor de Ia utilizatori, a confirmat operarea unei gestiuni colective a drepturilor, prin intermediul acestor persoane juridice, pârâtele din cauză.
Este adevărat că, potrivit legii, organismele de gestiune colectivă au obligaţia repartizării sumelor colectate de la utilizatori către titularii de drepturi (relevante în acest sens fiind dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. d), dar şi cele ale art. 134 alin. (2) lit. a) şi d), însă repartizarea - implicit, încasarea de către titulari - face parte tot din gestiunea colectivă a drepturilor patrimoniale.
Or, în aceste condiţii, instanţa de apel ar fi trebuit să arate motivele pentru care a considerat că titularul dispune în continuare de un drept de "gestiune" în sensul Legii nr. 8/1996, iar acesta poate fi valorificat chiar în raporturile cu organismele de gestiune colectivă (deci, nu cu utilizatorul), astfel încât transmiterea dreptului de "gestiune" a drepturilor patrimoniale să echivaleze cu transmiterea dreptului de a primi remuneraţia de la organismele de gestiune colectivă.
De asemenea, faţă de prevederile legale menţionate, din care rezultă obligaţia organismelor de gestiune colectivă de a repartiza sumele de bani colectate cu titlu de remuneraţie titularilor drepturilor de autor şi conexe, implicit stabilirea raporturilor juridice decurgând din gestiunea colectivă exclusiv între aceste organisme şi aceşti titulari de drepturi, se constata că decizia recurată nu conţine considerente referitoare la temeiul obligaţiei organismelor de gestiune colectivă de a repartiza remuneraţiile colectate altor persoane decât titularii drepturilor de autor şi conexe.
Pe de altă parte, după cum s-a arătat deja, instanţa de apel a reţinut că reclamanta este îndreptăţită să încaseze remuneraţii în nume propriu, chiar în parte, ceea ce i-ar asigura calitate procesuală activă în cauză.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia recurată nu cuprinde considerentele esenţiale pentru care a fost recunoscut un raport juridic obîigaţional între reclamanta şi pârâtele din cauză, cu consecinţa că legitimarea procesuală activă nu a fost pe deplin lămurită în fapt şi în drept.
În acest context, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate a deciziei recurate, motiv pentru care recursul va fi admis şi se va dispune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, în aplicarea art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ.
Aceeaşi soluţie se impune şi prin prisma criticilor ce au fost încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la relevanţa, în cercetarea legitimării procesuale active, a calităţii cocontractantului B. de titular al drepturilor patrimoniale de autor sau conexe.
În considerentele deciziei s-a menţionat explicit că această împrejurare este relevantă pentru soluţionarea pe fond a cauzei, neconstituind o chestiune de legitimare procesuală.
Cu toate acestea, raţionamentul juridic expus pentru demonstrarea legitimării procesuale active s-a bazat tocmai pe premisa deţinerii de către autoarea reclamantei a drepturilor patrimoniale de autor sau conexe, din moment ce s-a considerat că cocontractantul B. era îndreptăţit să încaseze remuneraţii de la organismele de gestiune colectivă şi a dispus în mod efectiv de acest drept, prin transmiterea sa către reclamantă pe cale convenţională.
În aceste condiţii, decizia cuprinde considerente contradictorii pe aspectul relevanţei în soluţionarea excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a împrejurării deţinerii de către cocontractantul B. de titular al drepturilor patrimoniale de autor sau conexe, motiv pentru care recursul va fi admis şi din această perspectivă, cu aplicarea soluţiei prevăzute de art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., urmând ca aspectul în discuţie să fie reanalizat cu ocazia rejudecării apelului după casare.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în faza recursului, se constată următoarele:
Prin decizia recurată, instanţa de apel a soluţionat cauza în limitele învestirii prin apelul reclamantei, care nu a vizat, după cum s-a arătat explicit în considerente, dispoziţia primei instanţe de respingere a cererii de chemare în judecată împotriva pârâtului Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Cu toate acestea, apelul a fost soluţionat şi în contradictoriu cu acest pârât, care, de altfel, a fost citat pe tot parcursul judecăţii, fără a se verifica, din oficiu sau la cererea părţii, legitimarea sa procesuală în faza apelului.
În atare context, rejudecarea apelului după casarea dispusă prin decizia de faţă ar urma să aibă loc. în acelaşi cadru procesual cu cel în care s-a pronunţat decizia casată, o eventuală modificare sub aspectul părţilor fiind posibilă doar prin dispoziţia instanţei de apel.
Din acest motiv, urmează ca excepţia invocată în faţa Înaltei Curţi să fie analizată cu ocazia rejudecării apelului, în măsura în care partea va insista în soluţionarea sa.
Faţă de soluţia de casare a deciziei şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, dispusă prin prezenta hotărâre, nu se impune analizarea solicitării intimatelor - pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, urmând ca cererea cu acest obiect să fie avută în vedere în funcţie de soluţia dată cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursurile declarate de pârâţii Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor (UCMR-ADA), Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) şi Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) împotriva deciziei nr. 388A din data de 25 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2017.