Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 1 septembrie 2010, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 14 iulie 2010 şi a procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 09 iulie 2010, în sensul stabilirii în favoarea sa a dreptului la despăgubiri pentru terenul expropriat, situat în comuna Bărcăneşti, judeţul Prahova, în valoare de 158.
200 RON, respectiv echivalentul a 39.550 euro - 50 euro/m.p.
În motivarea contestaţiei, a susţinut că, în mod nelegal, s-a dispus prin hotărârea sus menţionată acordarea unor despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafaţă de 791 m.p. proprietatea sa, fără a se ţine seama de preţul de circulaţie a terenurilor în zonă, de amplasamentul terenului şi de pagubele produse ca urmare a exproprierii acestui teren.
Totodată, contestatoarea a arătat că despăgubirile au fost stabilite diferenţiat faţă de împrejurarea ca altor persoane care deţineau terenuri în zonă, le-au fost acordate despăgubiri mai mari, terenuri care se aflau Ia mare distanţa faţă de gospodăria acestora, astfel încât exproprierea nu le produceau mari prejudicii, aşa cum se întâmplă în cazul său.
Prin sentinţa civilă nr. 3185, pronunţată la data de 2 decembrie 2011, Tribunalul Prahova a admis cererea contestatoarei A. şi în consecinţă, a modificat hotărârea nr. 1194 din 14 iulie 2010 emisă de către intimat, în sensul că a majorat cuantumul despăgubirilor de la suma de 12.157 RON, la suma de 47,879 RON, conform raportului de expertiză întocmit de expert B., reprezentând contravaloarea terenului expropriat.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut următoarele: în temeiul hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 14 iulie 2010 şi procesului verbal din 09 iulie 2010, s-a dispus exproprierea terenului de 791 m.p. situat în comuna Bărcăneşti proprietatea contestatoarei, pentru construirea unei autostrăzi Bucureşti - Braşov şi acordarea de despăgubiri în valoare de 12.157 RON, pentru terenul expropriat.
Raportul de expertiză întocmit de expert B. a stabilit valoarea totală a terenului la data efectuării expertizei, de 47.879 RON, respectiv 11.70 euro/m.p. Această valoare a fost calculată ţinându-se seama de amplasamentul terenului, de valorile practicate pe piaţa imobiliară, de coeficienţii pozitivi şi negativi aplicaţi, de utilităţi, reţele de transport, plantaţii existente, marja de negociere pe piaţa imobiliară şi de actele normative în domeniu.
Valoarea propusă de expertul numit de contestatoare, C., a fost înlăturată, apreciată ca fiind exagerat de mare în raport de metoda aplicată şi preţurile pe piaţa imobiliară.
Investită cu soluţionarea apelurilor declarate de ambele părţi, Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 77 din 5 noiembrie 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea A., a admis apelul declarat de intimatul Statul Român prin Compania Naţională de. Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, şi în consecinţă, a modificat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat apelantul intimat la plata către apelanta contestatoare a sumei de 40.520 RON, conform raportului de expertiză tehnică întocmită de expert D., în varianta modificată de instanţă, reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafaţă de 791 m.p. situat în extravilanul comunei Bărcăneşti, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a reţinut că suma de 40.520 RON, calculată drept despăgubire de expertul D. este cea mai apropriată de valoarea reală de despăgubire pentru terenul expropriat, în raport de criteriile prevăzute de lege, de valoarea reală de circulaţie a terenurilor în prezent şi de metodele de evaluare ale acestora.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susţinut că instanţa de apel, prin omologarea punctului de vedere întocmit de către expertul D., a ţinut cont la stabilirea despăgubirilor de preţurile de ofertare apărute pe internet şi în presa prahoveana, ignorând astfel dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi nu a avut în vedere vânzările efective având ca obiect imobile în unitatea administrativ teritorială, adică în localitatea Bărcăneşti.
Prin decizia pronunţată, instanţa de apel nu a considerat necesar să studieze punctul de vedere exprimat de expertul E., care a făcut referire la preţurile de tranzacţionare din unitatea administrativ teritorială a Comunei Bărcăneşti.
Prin decizia nr. 3418 din 18 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva deciziei nr. 77 din data de 5 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia l civilă, şi a casat decizia recurată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut că întrucât hotărârea din apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se impune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, şi pentru administrarea, în mod nemijlocit, a dovezilor necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, de la data întocmirii raportului de expertiză.
Prin decizia civilă nr. 359 din 12 martie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins apelul declarat de intimat şi a admis apelul contestatoarei, a schimbat, în parte, sentinţa atacată în sensul că a obligat pe intimat la plata către contestatoare a sumei de 49.144 RON, despăgubiri pentru terenul expropriat, sumă ce va fi achitată în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei. În baza art. 274 C. proc. civ., a obligat intimatul la plata către apelanta-contestatoare a sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariile experţilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., a fost încuviinţată efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, lucrare efectuată de expert F. împreună cu experţii consilieri E. şi C.
A reţinut ca temeinică opinia exprimată de expertul C., întrucât, spre deosebire de ceilalţi experţi numiţi în cauză, acesta respectă dispoziţiile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, la calculul cuantumului despăgubirilor ţinându-se seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele în zona respectivă la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului, restricţiile legale, condiţiile de finanţare, condiţiile de vânzare, condiţiile pieţii, localizare-orientare, topografie, utilizare.
Astfel, terenul supus exproprierii, în suprafaţă de 791 m.p., amplasat în comuna Bărcăneşti, a făcut parte din suprafaţa totală de 4905 m.p., teren agricol productiv, terenul rămas în proprietate, situat între drumul judeţean, bucla de acces spre autostradă şi autostradă, fiind o zonă poluată sonor şi cu reziduuri gazoase, dăunătoare activităţii agricole şi din punct de vedere ecologic, fiind îngreunat şi accesul la terenul în cauză.
Pentru determinarea valorii reale a despăgubirilor, a fost ataşat Ia dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare pentru un teren similar, preţul fiind de circa 18 euro/m.p., avându-se în vedere şi ofertele expropriatorului din perioada anului 2009 pentru teren extravilan de 16 euro/m.p., iar pentru intravilan de 36 euro/m.p.
Prin decizia civilă nr. 1951 din 30 septembrie 2015, Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA, împotriva deciziei nr. 359 din 12 martie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a apreciat că instanţa de apel, în stabilirea despăgubirilor ce se cuvin reclamantei nu a aplicat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum acestea au fost interpretate prin decizia Curţii Constituţionale, prin raportare la preţul de piaţă la momentul exproprierii, ci a avut în vedere contracte de vânzare cumpărare încheiate ulterior acestui moment.
Astfel, deşi instanţa de apel a reţinut că transferul dreptului de proprietate a avut loc. în anul 2010, la calculul despăgubirii a avut în vedere valoarea stabilită prin raportul de expertiză, în raport de contracte de vânzare-cumpărare încheiate ulterior acestui moment.
Pe cale de consecinţă, stabilind cuantumul despăgubirii în funcţie de preţul terenurilor la un moment ulterior celui la care a avut loc. exproprierea, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală decurgând din interpretarea greşită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Prin decizia civilă nr. 575 din 14 martie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în rejudecare, a respins ca nefondat apelul formulat de Statul Român prin C.N.A.D.N.R., a admis apelul formulat de A., a schimbat, în parte sentinţa civilă nr. 3185 din 2 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul că a obligat intimatul-pârât la plata sumei de 38.412 RON reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat conform raportului expertului G. A dispus obligarea intimatului pârât la plata către contestatoare a sumei de 1200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În respectarea dispoziţiilor din decizia de casare nr. 1951 din 30 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea identificării de contracte de vânzare cumpărare, perfectate la un moment cât mai apropriat de data exproprierii, a fost dispusă efectuarea de adrese către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, Primăria Bărcăneşti - Direcţia de Taxe şi Impozite Locale, pentru a se comunica copii ale contractelor de vânzare-cumpărare autentice încheiate cât mai aproape de luna iulie 2010, vizând vânzarea de imobile de acelaşi fel (categorie arabil, cu deschidere mare la drumul judeţean) de pe raza com. B. De asemenea, a fost dispusă efecturea unei noi expertize de către o comisie de trei experţi.
În urma evaluării, s-a constatat că expertiza efectuată de către expertul G. respectă toate cerinţele legale, precum şi îndrumările date prin decizia de casare cu privire la terenul expropriat tn suprafaţă de 791 m.p. (parte integrantă din suprafaţa totală de 4905 m.p. situat în extravilanul satului).
Astfel, s-a reţinut că, în mod corect, pentru estimarea valorii de despăgubire, expertul a considerat că valoarea de piaţă care este cea justă de luat în consideraţie este exprimată de preţurile de ofertă publicate pe siteul de internet la care se aplică corecţii privind deprecierile social-economice ale perioadei de la data evaluării.
În acest sens, a fost stabilită o valoare de despăgubire de 9,50 euro/m.p. (respectiv o medie raportat la contractele de vânzare-cumpărare existente în anii 2009-2022-2012-2014-2015), rezultând o valoare totală estimată pentru terenul expropriat în suprafaţă de 791 m.p. situat în extravilanul com. Bărcăneşti, de 38.412 RON.
De asemenea, expertul a mai arătat că nu se poate stabili nici un fel de despăgubire pentru restul de teren rămas neexpropriat, în suprafaţă de 4114 m.p., întrucât, la data efectuării expertizei, acesta era în proprietatea reclamantei, nu a suferit o fărâmiţare excesivă şi era cultivat.
În ce priveşte expertiza efectuată de expertul F., aceasta nu poate fi validată, întrucât valoarea de despăgubire a fost stabilită în funcţie de contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 2009, care aveau ca obiect înstrăinarea unor terenuri neasemănătoate categoriei de folosinţă terenului expropriat de 791 m.p.
Pe de altă parte, este nefondată susţinerea expertului potrivit căreia restul de teren rămas neexpropriat este afectat, nemaiputând fi utilizat ca teren agricol (fiind poluat prin noxe dezvoltate de traficul rutier intens), întrucât chiar la data efectuării lucrării, suprafaţa de 4114 m.p. era cultivată, împrejurare constatată de către cei trei experţi.
Cât priveşte cea de a treia lucrare de expertiza efectuată în cauză, valoarea de despăgubire stabilită la 8 RON/m.p., respectiv de 7.593,60 RON pentru terenul expropriat de 791 m.p., este derizorie, fără a se preciza exact care au fost criteriile pe baza cărora s-a ajuns la această valoare.
Împotriva deciziei curţii de apel, au formulat recurs contestatoarea A. şi pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (C.N.A.D.N.R.), actuala Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA.
În susţinerea recursului întemeiat, în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatoarea A. a criticat soluţia curţii de apel, invocând următoarele aspecte:
Exproprierea s-a realizat în anul 2009, an în care piaţa imobiliară se afla în plină ascensiune, iar valoarea de piaţă a terenului expropriat era superioară celei stabilite de expropriator prin hotărârile emise. La stabilirea cuantumului despăgubirii trebuie să fie avute în vedere valorile terenurilor intravilane din zonă, în situaţia în care reclamantul ar fi înstrăinat imobilul expropriat, ar fi obţinut un preţ echivalent cu acela al unui teren intravilan de 30-40 euro/m.p. Astfel, la dosarul cauzei a fost anexat contractul de vânzare cumpărare prin care un teren inferior categoriei de folosinţă celui expropriat a fost vândut cu 18 euro/m.p.
Prin exproprierea unei părţi din imobil, a scăzut în mod considerabil valoarea imobilului rămas în proprietatea contestatoarei, fără posibilitatea de valorificare ulterioară.
Deşi în cuprinsul hotărârii de stabilire a despăgubirilor se menţionează că despăgubirea a fost stabilită în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004, expropriatorul a eludat aceste dispoziţii şi a stabilit ca despăgubire o suma derizorie (3,6 euro/m.p.), fără a avea în vedere că preţul de circulaţie a terenului în zona este mai mare decât preţul stabilit de expropriator; fără a se ţine seama de amplasamentul terenului, respectiv că are deschidere la drumul judeţean şi poate fi uşor valorificabil ca teren construibil; de pagubele produse expropriatorului.
Mai mult, despăgubirile au fost stabilite diferenţiat şi fără un criteriu stabilit. Astfel, au fost acordate despăgubiri de 4 ori mai mari pentru terenuri aflate la mare distanţă faţă de imobilul în cauză, în condiţiile în care, exproprierea nu a produs prejudicii mari, iar aspectele arătate reies din conţinutul hotărârilor pronunţate în dosarele nr. A/105/2008, B/105/2008, C/105/2011 şi D/105/2009, în care instanţele judecătoreşti au acordat despăgubiri de 22 euro/rnp - 23 euro/mp.
Pe de altă parte, punctul de vedere exprimat de expertul numit la solicitarea expropriatorului nu poate fi avut în vedere, dat fiind că este părtinitor, nu are în vedere criteriile de acordare a despăgubirilor, nu ia în calcul prejudiciul cauzat prin expropriere, ci se rezumă doar la combaterea argumentelor celorlalţi 2 experţi.
Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (C.N.A.D.N.R.), actuala Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea deciziei civile nr. 575 din 14 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti şi pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.
În susţinerea recursului, a arătat următoarele:
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât sintagma "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" nu poate indica decât "preţul de tranzacţionare" al acestor imobile, menţionat în contractul de vânzare-cumpărare, şi nicidecum "preţul de ofertare" postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare din judeţul Prahova, de care în mod greşit nu a ţinut seama instanţa de apel şi experţii numiţi în cauză. Preţurile de tranzacţionare trebuiau luate în considerare la data la care imobilul a intrat în proprietatea statului, respectiv anul 2007.
Deşi au fost formulate obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat de către experţii G. şi F. motivat de faptul că aceştia nu au avut în vedere la calcularea despăgubirilor preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ teritorială, pentru anul 2007, instanţa în mod greşit le-a respins cu toate că punctele de vedere ale experţilor, nu respectau dispoziţiile deciziei de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici de obiectivele dispuse de Curtea de Apel, în rejudecare.
Din contractele de vânzare cumpărare care au fost depuse la dosarul cauzei rezultă preţuri mult inferioare faţă de ce au stabilit cei doi experţi. Astfel, expertul G. nu a ţinut cont de valorile de tranzacţionare dintr-un total de 57 de contracte de vânzare-cumpărare, apreciind în mod greşit că nici una dintre proprietăţi nu îndeplineşte condiţiile pentru a putea fi considerate comparabile pentru terenul expropriat.
Astfel, din contractul de vânzare-cumpărare din 29 ianuarie 2009 având ca obiect teren în suprafaţă de 1.600 m.p., rezultă o valoare de 15 RON/m.p., din conţinutul contractului de vânzare cumpărare din 12 februarie 2009, având ca obiect teren în suprafaţă de 3.045 m.p., rezultă o valoare de 0,32 RON/m.p., din conţinutul contractului de vânzare cumpărare din 19 martie 2009, având ca obiect imobil teren în suprafaţă de 1600 m.p., rezultă o valoare de 3,15 RON/m.p., din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare din 21 mai 2009, având ca obiect imobil casă în suprafaţă de 5.827 m.p., reiese o valoare de 0,51 RON/m.p., din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare din 15 septembrie 2009, având ca obiect teren în suprafaţă de 2541 m.p., rezultă o valoare de 1,96 RON/m.p. iar din din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare din 07 octombrie 2009, având ca obiect teren în suprafaţă de 5600 m.p., rezultă o valoare de 8,92 RON/m.p.
Expertul F. a analizat un număr de 10 contracte de vânzare - cumpărare din perioada 2009, astfel cum sunt prezentate în Anexa nr. 1, concluzionând în mod greşit că nu pot fi luate în considerare întrucât nu conţin elemente comparative, ce pot fi avute în vedere pentru evaluarea imobilului expropiat.
Cei doi experţi nu au luat în calcul, la stabilirea despăgubirilor, preţurile din contractele de vânzare cumpărare încât despăgubirile în cuantum de 38.412 RON, stabilite prin decizia recurată, sunt exagerate şi nu respectă dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi decizia de casare, cei doi experţi analizând doar preţuri de ofertare rezultate din diferite publicaţii imobiliare.
Prin urmare, în mod nelegal, instanţa de apel a omologat punctul de vedere al expertului G. care a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor preţuri de ofertare din diferite publicaţii imobiliare, şi nu preţurile de tranzacţionare, singurul expert care a stabilit cuantumul despăgubirilor cu respectarea dispoziţiilor legale fiind E.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Prioritar, Înalta Curte reţine faptul că prezenta cauză se află în cel de al treilea ciclu procesual. Prin ultima decizie de casare, nr. 1951 din 30 septembrie 2015, instanţa de recurs a constatat că, în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015, se impune refacerea raportului de expertiză şi stabilirea valorii despăgubirilor urmare a exproprierii imobilului situat în comuna Bărcăneşti, judeţul Prahova, prin raportare la preţul de piaţă la momentul exproprierii, respectiv iulie 2010.
Prin urmare, având în vedere considerentele pentru care cauza a fost trimisă pentru rejudecare, instanţa de recurs, în prezentul stadiu procesual, nu poate analiza alte aspecte, care nu au fost obiect al judecăţii în faţa instanţei de apel şi care au fost tranşate în mod irevocabil în ciclurile procesuale anterioare, acestea intrând în puterea de lucru judecat.
Astfel, susţinerile recurentei reclamante A. referitoare la nelegalitatea hotărârii de expropriere, din perspectiva emiterii acesteia cu eludarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 198/2004, prin acordarea unor despăgubiri pentru terenul expropriat fără a fi avute în vedere preţurile de tranzacţionare, de amplasamentul imobilului supus exproprierii (deschiderea la drumul judeţean, pagubele produse expropriatului ca urmare a exproprierii parţiale a imobilului, prin scăderea, în mod considerabil a valorii imobiluiui rămas în proprietatea expropriatului, fără posibilitatea valorificării sale ulterioare), reprezintă aspecte tranşate de Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 3185 din 01 decembrie 2011, devenită definitivă, sub aceste aspecte, prin respingerea apelului exercitat de contestatoare şi irevocabilă, prin nerecurare.
Pe de altă parte, calitatea probatoriilor administrate în susţinerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii şi, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop, pun în discuţie o problemă de temeinicie a hotărârii care, scapă controlului instanţei de recurs.
Instanţa de recurs nu poate verifica modul în care instanţele de fond au analizat şi apreciat probatoriile administrate, cu consecinţa statuării cu privire la săvârşirea de către acestea a unei greşeli de fapt, întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
În acest sens, aspectele învederate prin cererea de recurs de către reclamanta A. referitoare Ia existenţa la dosarul cauzei a unui contract de vânzare cumpărare cu privire la un imobil cu o categorie de folosinţă inferioară celui suspus exproprierii, pentru care preţul de vânzare a fost de 18 euro/m.p., precum şi cele expuse prin memoriul de recurs de către recurentul pârât Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, privitoare la existenţa la dosarul cauzei a contractului de vânzare-cumpărare din 29 ianuarie 2009 având ca obiect teren în suprafaţă de 1.600 m.p., pentru care preţul de vânzare a fost de 15 RON/mp, a contractului de vânzare cumpărare din 12 februarie 2009, având ca obiect teren în suprafaţă de 3,045 m.p., pentru care preţul de vânzare a fost de 0,32 RON/m.p., a contractului de vânzare cumpărare din 19 martie 2009, având ca obiect imobil teren în suprafaţă de 1600 m.p., pentru care preţul de vânzare a fost de 3,15 RON/m.p., a contractului de vânzare-cumpărare din 21 mai 2009, având ca obiect imobil casă în suprafaţă de 5.827 m.p., pentru care preţul de vânzare a fost de 0,5 RON/m.p., a contractului de vânzare-cumpărare din 15 septembrie 2009, având ca obiect teren în suprafaţă de 2541 m.p., pentru care preţul de vânzare a fost de 1,96 RON/m.p., respectiv a contractului de vânzare-cumpărare din 07 octombrie 2009, având ca obiect teren în suprafaţă de 5600 m.p., pentru care a fost stabilită o valoare de 8,92 RON/m.p., înscrisuri de care instanţa de apel nu a ţinut cont în stabilirea despăgubirilor, pentru argumentele arătate, nu pot fi supuse controlului de legalitate.
Atributul instanţei de recurs priveşte, în această fază procesuală, verificarea respectării de către curtea de apel a criteriilor de stabilire a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, astfel cum acestea sunt reglementate de prevederile art. 25 şi art 26 din Legea nr. 33/1994, în acord cu dispoziţiile din decizia de casare.
Pentru aceleaşi considerente, nu pot face obiect al controlului de legalitate nici aspectele invocate prin memoriul de recurs de către reclamanta A. referitoare la existenţa unor hotărâri judecătoreşti, pronunţate în alte dosare în legătură cu acordarea de despăgubiri într-un cuantum mai mare pentru terenuri învecinate celui expropriat, jurispudenţa instanţelor nefiind recunoscută izvor de drept, cu atât mai mult în materia exproprierii, unde legiuitorul a prevăzut în mod expres criterii care trebuie avute în vedere pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilele expropriate.
Din analiza argumentelor invocate de ambii recurenţii în susţinerea nelegalităţii deciziei curţii de apel, se constată că acestea vizează aspecte comune, referitoare la aplicarea şi interpretarea greşită de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, critici ce se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., al căror caracter fondat sau nefondat urmează a fi analizat prin aceleaşi considerente.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă şi reală a legii, anume ca soluţia pronunţată să fie în contradicţie cu legea şi înlăturarea unei astfel de contradicţii să nu fie cu putinţă, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.
Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că "la calcularea cuantumului despăgubiri lor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la momentul exproprierii".
Ţinând seama de toate acestea, Înalta Curte reţine că cele două aspecte esenţiale ce trebuie stabilite de instanţă sunt preţul de piaţă, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate pentru imobile similare în unitatea administrativ teritorială în care se află terenul expropriat, precum şi momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii, iulie 2010.
Astfel, în speţă, instanţa de apel a dispus refacerea raportului de expertiză pentru ca valoarea despăgubirilor să fie stabilită în raport cu data transferului dreptului de proprietate, iulie 2010, în acord cu decizia de casare şi cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 380/2015.
Prin încheierea din data de 25 mai 2016, Curtea de apel a desemnat 3 experţi pentru refacerea raportului de expertiză, în acord cu decizia de casare. Astfel, au fost numiţi experţii F., G. şi H.
Constatând că cei trei experţi nu au ajuns la o valoare comună a despăgubirilor, instanţa de apel a trecut la analiza valorile despăgubirilor propuse în raport de exigenţele impuse de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a considerentelor deciziei de casare.
Urmare a acestui demers, instanţa de apel a omologat raportul de expertiză al expertului G., apreciind că acesta răspunde exigenţelor legale cât şi celor dispuse de Înalta Curte prin decizia de casare, spre deosebire de ceilalţi doi experţi F. şi H. care la stabilirea cuantumului despăgubirilor, fie au avut în vedere contracte de vânzare cumpărare încheiate într-o altă perioadă, cum este cazul expertului F. care a avut în vedere contracte de vânzare cumpărare perfectate la nivelul anului 2009 (aşa cum reiese din conţinutul raportului de expertiză, pct. 2.8 aflat la dosarului curţii de apel), fie au propus o valoare a despăgubirilor derizorie, nesusţinută probatoriu (cum este cazul expertului H. care, deşi a reţinut că valorile de tranzacţionare de pe piaţa liberă a terenurilor nu reprezintă valori de despăgubire, a propus un cuantum al despăgubirilor de 8 RON).
Ceea ce se critică prin prezentul demers judiciar, priveşte faptul că instanţa de apel a înlăturat, în mod nelegal, opinia exprimată de expertul F. care a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor contracte de vânzare perfectate în anul 2009 şi a validat raportul întocmit de expertul G.
Or, instanţa de recurs apreciază că, în mod legal, instanţa de apel a înlăturat concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul F. Aşa cum rezultă din conţinutul raportului, aflat la dosarului curţii de apel, la punctul 2.8, expertul în cauză a reţinut că datele de comparaţie avute în vedere în stabilirea despăgubirilor au fost reprezentate de contractul de vânzare cumpărare din 29 ianuarie 2009, contractul de vânzare cumpărare din 03 iunie 2009, contractul de vânzare cumpărare din 27 mai 2009, respectiv de contractul de vânzare cumpărare din 07 octombrie 2009. Or, aceste contracte vizează o altă perioadă decât cea în raport de care instanţa de apel urma să stabilească cuantumul despăgubirilor, conform indicaţiilor din decizia de casare, respectiv iulie 2010. O validare a concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul F. ar fi presupus o încălcare a dispoziţiilor deciziei de casare care a impus instanţei de apel ca, în rejudecare, să stabilească despăgubirile în raport de valoarea de piaţă de la momentul exproprierii, respectiv iulie 2010, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 380/2015. Din această perspectivă, criticile invocate de către recurenţi sunt nefondate.
Ceea ce s-a mai imputat instanţei de apel a fost faptul că în mod greşit a validat raportul de expertiză întocmit de expertul G., motivat de faptul că acesta nu a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor valori din contracte de vânzare cumpărare, ci preţurile din ofertele de vânzare cumpărare.
Este adevărat că dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
De asemenea, se mai reţine că, potrivit deciziei de casare, instanţa de apel avea obligaţia de a efectua adrese către instituţiile care deţin informaţii în legătură cu contracte de vânzare cumpărare autentice încheiate cu privire Ia imobile aflate în unitatea administrativ teritorială în care se află imobilul supus exproprierii, respectiv Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, primărie, Direcţia de Taxe şi Impozite Locale, în vederea identificării unor atare înscrisuri, iar numai în cazul în care în urma acestor verificări efectuate în mod concret, se va constata că nu există asemenea tranzacţii, se vor avea în vedere alte metode propuse de experţi.
Instanţa de apel a respectat dispoziţiile deciziei de casare.
Astfel, în urma verificărilor efectuate, conform înscrisurilor aflate Ia dosarului curţii de apel nr. x/105/2010**, instanţa a constatat că nu există contracte de vânzare-cumpărare, sau acestea sunt sporadice astfel încât nu sunt în măsură să releve preţul obişnuit de tranzacţionare al imobilelor de acelaşi fel cu cel expropriat. Or, acţiunea contestatoarei nu poate fi respinsă pur şi simplu, menţinându-se despăgubirea oferită de expropriator, în condiţiile în care nici aceasta din urmă nu este rezultatul unei evaluări legale. Aşa cum Înalta Curte a reţinut în cuprinsul considerentelor deciziei de casare, în lipsa contractelor de vânzare cumpărare, perfectate în perioada de referinţă, iulie 2010, se pot aprecia ca relevante orice alte relaţii care sunt compatibile normelor legale incidente, relaţii din care să rezulte informaţii concludente privind preţul de vânzare al unor astfel de imobile.
În lipsa unor contracte de vânzare-cumpărare, nimic nu împiedică o evaluare care să aibă în vedere alte criterii, propuse de către experţi, precum: ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de mică publicitate pentru imobile de acelaşi fel.
Prin urmare, soluţia curţii de apel care a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul G., care în lipsa identificării unor comparabile a apreciat că se impune stabilirea cuantumului despăgubirilor în funcţie de ofertele de piaţă, este în acord cu prevederile legale şi cu decizia de casare.
Aşadar, soluţia curţii de apel, şi din această perspectivă, este una legală.
Este de observat că jurisprudenţa contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte ea trebuie să fie, în acelaşi timp, convenabilă pentru realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta (CEDO, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James şi alţii vs. Regatul Unit).
Rezultă astfel cu evidenţă că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat.
În acest sens, contrar celor susţinute prin cererea de recurs, instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în acord cu decizia de casare.
Înalta Curte constată că printre experţii numiţi, în rejudecare, nu se regăseşte expertul E. Ca atare, referirile pe care recurenta pârâtă le face prin memoriul de recurs legate de faptul că singurul raport de expertiză întocmit cu respectarea prevederilor legale este cel al expertului E. sunt străine de cauză. Împrejurarea că, în primul ciclu procesual, E. a fost numit expert parte, desfiinţarea deciziei nr. 77 din 05 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 3418 din 18 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, face imposibilă verificarea conformităţii cu prevederile legale a concluziilor raportului întocmit de către acesta excede controlului de legalitate în prezenta fază procesuală. În ceea ce priveşte susţinerea recurentei pârâte în sensul că la stabilirea despăgubirilor trebuiau luate în considerare preţuri din contracte de vânzare cumpărare perfectate în anul 2007, aceasta este nefondată şi în dezacord cu decizia de casare care a prevăzut că momentul în raport de care se vor calcula despăgubirile este iulie 2010.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de contestatoarea A. şi de pârâtul Statul Român reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (C.N.A.D.N.R.), actuala Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA împotriva deciziei civile nr. 575 din 14 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apei Ploieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de contestatoarea A. şi de pârâtul Statul Român reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (C.N.A.D.N.R.), actuala Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA împotriva deciziei civile nr. 575 din 14 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2017.