Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 160/A din 22 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă SC C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1980 din 01.11.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi SC A. SRL şi SC E. SRL şi intimata-intervenientă SC D. SRL
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 25.01.2012, reclamantele SC B. SRL şi SC E. SRL au chemat în judecată pe pârâta SC C. SRL, pentru ca, în temeiul prevederilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, să se dispună anularea înregistrarea mărcii naţionale F., la data de 02.07.2007, ca marcă individuală, verbală, pentru clasa de servicii 35.
SC D. SRL a formulat intervenţie în interes propriu, prin care a formulat aceeaşi cerere ca reclamanta.
Prin sentinţa civilă nr. 1980 din 01 noiembrie 2012, cererea de chemare în judecată a fost admisă şi s-a anulat înregistrarea mărcii naţionale F. înregistrată de pârâtă din 02 iulie 2007, respingându-se cererea de intervenţie a SC D. SRL, ca fiind formulată de o persoană care nu justifică drept şi interes în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat.
Prin decizia nr. 3426 din 3 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins excepţia nulităţii recursului şi a admis recursul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva deciziei de apel, casând decizia şi dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, pentru următoarele motive:
În analiza apelului declarat de pârâtă s-a pornit, corect, de la criteriile de evaluare a relei-credinţe la înregistrarea mărcii naţionale F., la data de 2.07.2007, ca marcă individuală, verbală, pentru clasa de servicii 35-import, regruparea în avantajul terţilor a maşinilor de îngheţată (cu excepţia transportului lor), permiţând consumatorilor să le vadă şi să le cumpere comod, astfel cum acestea s-au cristalizat în cauza C-529/07 (Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG împotriva Franz Hauswirth GmbH).
Prin această hotărâre, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că instanţa trebuie să ia în considerare toţi factorii pertinenţi specifici speţei şi existenţi la momentul depunerii cererii de înregistrare a unui semn ca marcă, în special:
- împrejurarea că solicitantul are sau trebuia să aibă cunoştinţă de faptul că un terţ utilizează un semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar, ce poate produce confuzie cu semnul a cărei înregistrare se cere;
- intenţia solicitantului de a-l împiedica pe terţ să utilizeze un astfel de semn în continuare, precum şi
- nivelul de protecţie juridică de care beneficiază semnul terţului şi semnul a cărui înregistrare se solicită.
În vederea aplicării acestor criterii, instanţa de apel a reţinut două aspecte: gradul înalt de protecţie al semnului distinctiv pentru care se solicită anularea pentru rea-credinţă, apreciat de instanţă ca fiind notoriu în segmentul de piaţă vizat, marca F. fiind înregistrată în Italia, prezentă pe piaţa din România din anul 2005 prin distribuirea produselor de către reclamantă prin intermediul contractelor de distribuire încheiate cu firma G. şi absenţa justificării alegerii denumirii mărcii.
Cu privire la nivelul de protecţie juridi
că a semnului F., instanţa a învederat notorietatea acestuia în România pentru segmentul de adresabilitate, urmare a materialelor publicitare în reviste de specialitate, a ofertelor de vânzare către potenţiali cumpărători, a vânzărilor efectuate şi a organizării de seminarii.
Contractul de prestări servicii de publicitate şi reclamă din decembrie 2006 prevede includerea în revista x a unor materiale publicitare pentru reclamanta SC B. SRL
Din extrasele revistelor - filele 95-104 ds. primei instanţe - se reliefează fotografiile unor "echipamente şi utilaje pentru industria alimentară" în special maşini de îngheţată G., semnul F. fiind greu de distins sau aproape imposibil de distins.
Ofertele de vânzare către varia societăţi comerciale nu ar putea constitui prin ele însele dovezi de notorietate a semnului F., dat fiind caracterul lor nepublic şi fără o coroborare cu alte probe.
Referitor la rezultatele foarte bune de comercializare a maşinilor de îngheţată F. pe întreg teritoriul României, reclamanta, prin anexa 9 a cererii de chemare în judecată a ataşat 6 facturi de vânzare a unor maşini de îngheţată F. - o maşină în Zalău, două maşini în Sibiu, o maşină în Botoşani, cinci maşini de îngheţată pentru un hotel din Bucureşti.
Privitor la seminariile de promovare a maşinii de îngheţată ce are ataşat şi semnul F. s-a constatat că secţiunea de prezentare de utilaje de gelaterie din anul 2005 se referă la utilajele G., iar din cuprinsul fişelor de comandă pentru seminarul din 2007, rezultă că scopul seminarului ar fi fost acela de vânzare a unor paste pentru aromatizarea cremelor, deserturilor, mixurilor pentru îngheţată, etc., precum şi a unor baze aromatizate pentru prepararea mixurilor pe utilaje G. .
Şi seminarul anterior, din 2006 are un conţinut asemănător fiind desfăşurat sub sigla G.
În 2008 la seminarul de îngheţată artizanală se arată că vor fi prezentate "aparate de îngheţată G.
Într-unele dintre înscrisurile depuse (în special fotografii) apar maşinile de îngheţată G. purtând şi semnul F.
La fila 287 apare o ofertă cu un discount de 5% pentru maşina de îngheţată F. doar pe timpul seminarului.
S-a făcut aplicarea unei prezumţii de cunoaştere a faptului relevant de către titularul dreptului din România, în absenţa unor raporturi contractuale sau concurenţiale legale între părţi ori chiar legături de altă natură cu piaţa relevantă în aprecierea nivelului juridic de protecţie a mărcii reclamantei.
Instanţa a presupus că este exclus ca pârâta să nu fi cunoscut marca F. deoarece trebuia/putea să valorifice site-uri de specialitate.
Numai că simpla culpă (lipsă de diligenţă în acţiunile întreprinse) nu poate avea semnificaţia relei-credinţe.
Recurenta a invocat principiul teritorialităţii în evaluarea gradului de protecţie juridică a semnelor în conflict.
Principiul teritorialităţii drepturilor asupra mărcilor, expres reglementat de art. 1 din Legea nr. 84/1998, nu constituie un impediment la aprecierea relei-credinţe, deoarece reaua-credinţă la înregistrarea unei mărci naţionale subzistă independent de principiul teritorialităţii, fiind posibil ca prin înregistrarea mărcii naţionale să se urmărească împiedicarea extinderii teritoriale a unui alt concurent.
S-a menţionat că simpla cunoaştere a faptului relevant (folosirea unui semn identic în legătură cu produse identice) nu este suficient în sine pentru a stabili existenţa relei-credinţe, fiind necesar să se ia în considerare intenţia solicitantului la momentul depunerii cererii de înregistrare; or, intenţia solicitantului este un element subiectiv care trebuia stabilit prin trimitere la circumstanţele obiective ale speţei.
Din cele mai sus expuse rezultă că instanţa de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt cu privire la gradul de cunoaştere al semnului pentru care se cere anularea mărcii pentru rea-credinţă, câtă vreme se face o apreciere generică a probelor administrate, fără o analiză concretă a acestora în vederea susţinerii soluţiei adoptate.
Instanţa de apel a reţinut că motivaţia pârâtei în alegerea denumirii mărcii fanteziste F., denumirea societăţii chineze şi faptul că pe maşinile de îngheţată se afla deja aplicat semnul F., nu este pertinentă. S-a arătat că pentru partenerul chinez nu au fost depuse înscrisuri cu privire la negocierile dintre el şi societatea reclamantei pentru a se releva aspecte de bună-credinţă, ori cataloage cu produsele oferite de firma chineză, perioada de timp în care firma din China a folosit denumirea şi altele asemenea.
Din chiar cuprinsul motivării deciziei rezultă că instanţa ar fi trebuit să ordone, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ca părţile să completeze probele pentru a fi prevenită orice greşeală în stabilirea faptelor.
În rejudecare, în conformitate cu dispoziţiile instanţei de recurs, instanţa de apel a solicitat părţilor completarea probatoriului, apelanta depunând înscrisuri în dovedirea afirmaţiilor sale privind motivele ce au justificat alegerea denumirii mărcii fanteziste F., respectiv denumirea partenerului chinez, semnul utilizat de partenerul chinez şi corespondenţa purtată cu partenerul chinez pe parcursul negocierilor.
Aşa cum s-a reţinut şi anterior deciziei de casare, dar şi prin această din urmă decizie, criteriile de evaluare a relei-credinţe sunt cristalizate în cauza C-529/07 (Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG împotriva Franz Hauswirth GmbH), instanţa trebuind să ia în considerare toţi factorii pertinenţi specifici speţei şi existenţi la momentul depunerii cererii de înregistrare a unui semn ca marcă.
În rejudecare, intimata reclamantă nu a adus probe suplimentare referitoare la gradul de cunoaştere a semnului F.
Articolul 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998 nu reclamă notorietatea semnului pentru care se solicită anularea mărcii adverse, gradul de cunoaştere fiind relevant mai ales în ceea ce priveşte posibilitatea recurgerii la o prezumţie de cunoaştere a semnului în piaţa relevantă, atunci când nu există o dovadă nemijlocită că solicitantul a cunoscut existenţa anterioară a unei mărci/semn advers similar.
Deşi nu s-a demonstrat notorietatea semnului F. în legătură cu maşinile de îngheţată comercializate de reclamantă, există însă un grad suficient de cunoaştere în segmentul de piaţă românească relevantă a maşinilor de îngheţată F. produse de societatea italiană G., de la care să se plece în evaluarea cunoaşterii existenţei acestuia de către apelantă.
Hotărârea CJUE în cauza susmenţionată se referă la prezumţia de cunoaştere ce "poate rezulta, printre altele, din împrejurarea că, în sectorul economic vizat, o astfel de utilizare este îndeobşte cunoscută".
Astfel, gradul suficient de consistent de cunoaştere a mărcii F. utilizată de producătorul italian ale cărui produse sunt comercializate în România de reclamantă, rezultă, atât la nivel internaţional, cât şi naţional, din situaţia vânzărilor ce reies din centralizatorul vânzărilor începând cu anul 1997, coroborat cu facturile exemplificativ depuse, ce includ şi vânzări în ţara noastră, dar şi din promovarea mărcii pe piaţa românească prin materiale publicitare în reviste de specialitate; în fotografiile maşinilor de îngheţată G. se vede, în partea superioară, semnul F.; de asemenea, utilajele au fost promovate şi prin organizarea unor seminarii, din imaginea de la fila 266 - vol. II din dosarul anterior de apel putându-se observa, în fundal, exact maşina de îngheţată G. purtând marca F., la fel şi în imaginile de la fila 88 şi următoarele dosar tribunal, referitoare la seminarul de gelaterie din 2006.
În aceste condiţii, apelanta-pârâtă ar fi putut şi trebuit să cunoască marca F. şi utilizarea acestui semn pe piaţa din România de către reclamantă, un comerciant de bună-credinţă având obligaţia să prospecteze piaţa.
Aşa cum a arătat şi tribunalul, orice comerciant, la momentul la care porneşte o afacere face în mod obligatoriu studii de fezabilitate care includ şi concurenţa. Fie doar şi pentru atât, pârâta trebuia să cunoască prezenţa pe piaţa românească a mărcii italiene F., marcă cu tradiţie în ceea ce priveşte producţia de maşini pentru îngheţată.
Este adevărat, aşa cum arată şi instanţa de recurs, că simpla culpă (lipsa de diligenţă) nu echivalează relei-credinţe, însă Curtea, de această dată, a utilizat gradul semnificativ de cunoaştere în piaţă a semnului utilizat de către reclamantă doar pentru a prezuma una - nu toate - dintre componentele relei-credinţe, şi anume cunoaşterea de către apelanta-pârâtă a faptului relevant.
Curtea a apreciat că această cunoaştere (care nu înseamnă în sine rea-credinţă) de către pârâtă a utilizării pe piaţa românească a semnului F. rezultă nu doar din prezumţia sus-referită, ci şi din coroborarea acesteia cu menţiunile ce apar pe site-ul de promovare al pârâtei:
"… spre deosebire de unii importatori care inventează tot felul de origini ale maşinilor: franceză, germană sau chiar italiană şi americană" ori "majoritatea maşinilor de îngheţată comercializate în România … sunt produse tot în China şi importate ulterior prin diverse firme din alte ţări, generând pentru cei neavizaţi falsa impresie că sunt fabricate în respectivele ţări. Renunţaţi la mirajul maşinilor produse în anumite ţări europene sau americane, chiar dacă vin cu factura emisă de firme din altă ţară" .
Aceste menţiuni întăresc prezumţia că apelanta cunoştea piaţa produsele comercializate pe piaţă şi, prin urmare, existenţa pe piaţa românească a maşinilor de îngheţată comercializate de reclamantă sub semnul F.
Este adevărat că simpla cunoaştere nu echivalează relei-credinţe, fiind necesară şi stabilirea unei intenţii frauduloase sau incorecte, cum ar fi aceea de a o împiedica sau de a obstrucţiona în viitor prezenţa reclamantei pe piaţa românească cu maşinile de îngheţată purtând semnul similar celui înregistrat de pârâtă pentru servicii de comercializare a unor bunuri, utilaje identice cu cele comercializate de reclamantă.
Referirile pe care pârâta le-a făcut în activitatea de publicitate pe propriul site la firmele concurente de pe piaţa românească sunt de natură a genera prezumţii nu doar cu privire la faptul cunoaşterii mărcii concurente de către pârâtă, ci şi a intenţiei de a paraliza marca reclamantei deja cunoscută pe piaţa naţională şi internaţională şi de a o dilua în funcţiile referitoare la originea produsului, urmând fi apropriată ("majoritatea maşinilor de îngheţată comercializate în România … sunt produse tot în China şi importate ulterior prin diverse firme din alte ţări, generând pentru cei neavizaţi falsa impresie că sunt fabricate în respectivele ţări. Renunţaţi la mirajul maşinilor produse în anumite ţări europene sau americane, chiar dacă vin cu factura emisă de firme din altă ţară").
În sprijinul celor de mai sus vine şi similaritatea graficii autocolantelor folosite şi aplicate pe utilaje, imaginile produselor comercializate de pârâtă (maşinile de îngheţată din China - filele 133, 15-137 dosar tribunal) demonstrând asemănarea acestor autocolante aplicate cu cele ale produselor comercializate de reclamantă (vezi, spre ex., fil. 96 dosar tribunal - fondul albastru, curcubeul, îngheţatele la cornet şi coloritul acestora), ceea ce face ca posibilitatea unei coincidenţe în alegerea denumirii mărcii F. să fie exclusă, aceasta fiind, probabil, şi motivul pentru care (aşa cum reclamanta a demonstrat) partenerul chinez al apelantei-pârâte nu a înregistrat în China semnul ca marcă.
Reţinând, suplimentar, şi cele deja statuate de instanţa de recurs legat de faptul că principiul teritorialităţii drepturilor asupra mărcilor nu constituie un impediment (legat de împrejurarea că semnul invocat de reclamantă a fost înregistrat ca marcă în Italia, nu în România), la aprecierea relei-credinţe, deoarece reaua-credinţă la înregistrarea unei mărci naţionale subzistă independent de principiul teritorialităţii, fiind posibil ca prin înregistrarea mărcii naţionale să se urmărească împiedicarea extinderii teritoriale a unui alt concurent, şi, reţinând apoi şi similaritatea mărcii înregistrate de apelantă pentru servicii legate de produse pentru care intimata-reclamantă foloseşte semnul asemănător (elementul dominant, F. fiind comun), Curtea, faţă de toate cele sus-expuse şi coroborate, a concluzionat în sensul relei-credinţe a apelantei la înregistrarea mărcii şi al respingerii apelului, în baza art. 296 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C. SRL, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Au fost de bună credinţă în înregistrarea mărcii, iar actele depuse la dosar dovedesc acest lucru.
Reclamanţii invocă conceptul de rea credinţă la înregistrarea unei mărci, clarificat prin hotărârea CJUE pronunţată în cauza Chocoiadefabriken Lindt &Sprungli (C-529/07, în interpretarea prevederilor art. 51 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 40/94 privind marca comunitară), însă nu s-a făcut aplicarea totală şi corectă a respectivului concept.
Reaua credinţă implică îndeplinirea cumulativă a mai multor cerinţe distincte, făcându-se referire la cunoaşterea factorului relevant (o marcă sau un semn anterior care este folosit pe aceleaşi clase de servicii), intenţia frauduloasă, gradul de protecţie juridică de care se bucură atât marca terţului, cât şi marca a cărui înregistrare se solicită a fi anulată.
În ceea ce priveşte reaua credinţă, trebuia avută în vedere atitudinea subiectivă a pârâtei la data înregistrării mărcii, adică la data de 2.07.2007, când nu a avut cunoştinţă de o altă marcă F. pe teritoriul României şi nici în altă ţară a Comunităţii Europene, nefolosind marca cu unicul scop de concurenţă neloială.
Reclamanţii nu aduc niciun element de natură a demonstra că la data înregistrării mărcii ar fi avut cunoştinţă de o marcă anterioară, toate afirmaţiile lor fiind simple supoziţii, fără o documentaţie care să demonstreze veridicitatea afirmaţiilor.
Curtea Europeană de Justiţie, în cazul menţionat, apreciază că simpla cunoaştere a factorului relevant nu prezumă prin ea însăşi existenţa unei intenţii frauduloase, aşa cum ar rezulta din susţinerile reclamanţilor, iar intenţia de a împiedica un terţ să comercializeze un produs poate, în anumite circumstanţe, să caracterizeze reaua credinţă a solicitatului mărcii, situaţie întâlnită în special în cazul în care titularul mărcii nu utilizează marca, ci o înregistrează doar în scopul exclusiv de a bloca accesul unui terţ pe piaţă, caz în care marca nu este aptă de a-şi îndeplini funcţiile esenţiale.
În evaluarea unei asemenea intenţii, este relevantă cercetarea actelor de comercializare a produselor cărora marca le-a fost destinată, instanţa de fond neluând în considerare faptul că societatea recurentă a comercializat în mod serios şi obiectiv produse cu marca F.
În ceea ce priveşte gradul de protecţie juridică de care se bucură atât marca terţului, cât şi marca a cărui înregistrare se solicită a fi anulată, trebuie a se verifica limitele teritoriale la care se raportează protecţia juridică a fiecărui semn în dispută, înregistrat sau nu, punându-se problema teritoriului relevant.
Reclamanţii nu au un drept înregistrat în România şi nici în Uniunea Europeană, iar pârâta are marca înregistrată în România începând cu data de 2.07.2007. În cazul în care ar fi fost un drept anterior ce s-ar fi opus, OSIM i-ar fi înştiinţat şi, întrucât nu au existat drepturi anterioare opozabile, marca a fost înregistrată şi beneficiază de toate drepturile conferite de lege.
Au reuşit, având legături comerciale în România, să dezvolte un brand din denumirea F., produsele fiind identificate de consumatori ca având o foarte bună calitate - produse F.
Datorită publicităţii şi promovării făcute, marca F. şi maşinile de îngheţată aferente au devenit foarte cunoscute în România, atât prin calitatea lor excelentă, cât şi prin preţul foarte accesibil adaptat la condiţiile economice existente, recurenta devenind cel mai mare importator şi distribuitor de maşini de îngheţată de foarte bună calitate, situată în prezent pe primul loc. în România atât ca număr de unităţi vândute, cât şi ca stoc permanent de maşini de îngheţată, respectiv piese de schimb, accesorii şi consumabile.
Au aflat de la clienţi pe parcursul anului 2010 şi 2011 că există alte societăţi care folosesc în activitatea comercială denumirea F., pentru a promova maşini de îngheţată - reclamanţii SC B. SRL şi SC E. SRL, care oferă servicii şi produse identice pe care le comercializează sub denumirea F., denumire ce copiază până la identitate denumirea semnului pe care l-au folosit anterior.
Era în pericol să piardă o mare parte din clientelă prin atragerea acesteia de către reclamante prin manopere dolosive de folosire a semnului F., semn foarte cunoscut, pe care publicul îi asociază cu societatea recurentă şi, ca urmare, au fost nevoiţi să le acţioneze în judecată pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Instanţa a reţinut că pârâta nu a oferit explicaţii pertinente cu privire la faptul că a ales denumirea fantezistă drept marcă, decât prin invocarea partenerilor chinezi, şi că nu au fost depuse înscrisuri privitoare la negociere şi societate pentru a releva buna credinţă, precum şi că nu s-a prezentat un catalog al produselor în sensul utilizării semnului anterior.
Documentele depuse în dosar dovedesc alegerea denumirii F., iar pentru a nu mai face un efort material s-a decis lăsarea acestora pe maşinile de îngheţată şi obţinerea protecţiei pe România, alegerea denumirii nefiind determinată de aşa zisa cunoaştere a produselor din Italia, invocată de către reclamanţi.
A prezentat data de înfiinţare a firmei şi cum au ales relaţia cu firma respectivă, precum şi o mulţime de dovezi, înscrisuri referitoare la relaţia cu partenerul chinez şi cum au ales denumirea F., înscrisuri pe care instanţa nu le-a luat în considerare.
Firma recurentă s-a înfiinţat în anul 1999, iar în anul 2007 şi-a extins afacerea în domeniul vânzării de îngheţată în spaţiile comerciale deţinute şi, ştiind că în China toate produsele sunt la un preţ foarte mic, au început colaborarea cu un producător de maşini de îngheţată şi au importat primul container cu maşini de îngheţată, prima factură fiind emisă de către firma din China în data de 10.04.2007.
Cum producătorul chinez se numea Jiangmen City F. Trading LTD şi comercializa maşini de îngheţată ce aveau pe ele colante cu denumirea F., s-a decis lăsarea acestora pe maşinile de îngheţată importate şi obţinerea protecţiei în România a denumirii.
La data respectivă, administratorii recurentei nu aveau cunoştinţă de marca folosită şi uzitată de către SC B. şi SC E. SRL şi întrucât doreau să-şi desfăşoare activitatea în legalitate au solicitat înregistrarea mărcii sub care să comercializeze aceste maşini de îngheţată, marca aleasă fiind F.
Administratorii au creat şi un site de prezentare x, ulterior extinzând publicitatea şi promovarea cu încă 5 site-uri şi cu numeroase anunţuri în ziarele specializate pe anunţuri publicitare.
Colaborarea cu producătorul din China a avut un caracter continuu şi serios, a atins scopul indicat de marcă de a individualiza produsele proprii, continuând şi în prezent importul şi distribuţia mai multor containere şi produse aferente mărcii F.
Au depus la dosar în traducere autorizată "autorizaţie de funcţionare", "formular de înregistrare al companiilor de comerţ exterior" ale firmei chineze şi "certificat de distribuitor" în traducere legalizată, în care firma chineză le dă acordul de folosire a numelui F. şi înregistrarea lui.
Nu se menţionează decât lapidar existenţa solicitării recurentei de cercetare documentară de la OSIM privind disponibilitatea la înregistrare a denumirii F. şi răspunsul OSIM, prin care se arată clar că nu există altă denumire înregistrată F. pe clasa respectivă - instanţa recunoscând că acest aspect constituie un aspect al bunei credinţe.
Dacă nu au avut un catalog nu înseamnă că erau de rea credinţă. Desfăşurarea activităţii comerciale nu presupune un "stas", aşa cum arată instanţa. La data respectivă, încerca să se descurce cu resurse finaciare limitate şi nu avea puterea financiară sa facă un catalog sau o cercetare de piaţă, cum îi îndrumă instanţa.
Instanţa indică faptul că din probele administrate rezultă că marca anterioară ar fi notorie, lucru neadevărat din mai multe considerente.
Astfel, intimata a prezentat un dosar de acte prin care demonstrează că a comercializat maşini de îngheţată atât în România cât şi în Europa, dar instanţa de apel nu a observat că în documentele respective nu se vorbeşte numai de brandul F., ci şi de alte maşini de îngheţată, acestea fiind subbranduri ale mărci G. În fapt, dacă ar fi vorba de notorietate, denumirea de Carpegiani ar fi notorie, în niciun caz denumirea F.
Totodată, posibil ca marca F. să fie notorie în Italia, dar în nici un caz nu poate fi notorie în România, nefiind de înţeles cum de instanţa a arătat că un concurent trebuia să îl cunoască. Instanţa menţionează gradul de protecţie al mărcii, dar marca F. era cunoscută înregistrată numai în Italia, nu şi în România, aplicându-se astfel şi principiul teritorialităţii.
Instanţa de apel a mai reţinut că atitudinea pârâtei evidenţiază faptul că înregistrarea mărcii în România a fost deturnată de la scopul iniţial prevăzut de lege şi anume acela de a distinge produsele şi serviciile de cele ale altor concurenţi.
Recurenta a fost de bună credinţă, marca fiind înregistrată doar pentru a individualiza propriile produse, iar drept dovadă, instanţa menţionează foarte clar că au probat faptul folosirii efective a mărcii.
Instanţa se contrazice când reţine că nu au probat folosirea mărcii, ci au înregistrat-o doar pentru a face concurenţă neloială, iar ulterior menţionează ca probat faptul folosirii efective a mărcii.
În realitate, aşa cum arată şi actele din dosar, marca a fost folosită efectiv şi serios, recurenta comercializând mult mai mult decât intimaţii.
Argumentaţia instanţei bazată pe situl său de promovare nu este corectă, deoarece raportarea la site-uri se face la momentul actual sau apropiat, în niciun caz la momentul depunerii mărcii, aşa cum prevede legea. Raportarea la alte firme se face la aproape 6-7 ani din momentul depunerii şi înregistrării mărcii la OSIM, iar instanţa nu a sesizat acest aspect şi a extins perioada actuală de prezentare a site-urilor ca şi cum ar fi de la momentul înregistrării mărcii.
Mai mult decât atât, aşa cum au arătat cu dovezi, site-ul era întocmit după data înregistrării mărcii.
Au depus la ultimul termen acte pe care instanţa nu le-a luat în considerare - I. precizări referitoare la înscrisurile depuse de reclamante la termenul din 25-01-2017; II. precizări referitoare la textul de pe site-urile sale pe care reclamanta l-a invocat în şedinţa din 25-01-2017; anexa 8 şi anexa 9 .
Intimatele reclamante au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii cererii de recurs pentru lipsa semnăturii reprezentantului societăţii comerciale recurente (urmând a fi avute în vedere cele anterior reţinute) şi pentru neindicarea motivelor de nelegalitate, solicitând, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
Decizia de apel a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, astfel cum acestea au fost interpretate în mod constant de instanţele judecătoreşti române şi de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cazul C-529/2007 Lindt, la împrejurări de fapt corect stabilite în raport de probele aflate la dosarul cauzei, analizate in extenso în cuprinsul motivării hotărârii, cu indicarea exactă a filelor din dosar la care se găseşte fiecare înscris analizat.
În motivarea întâmpinării s-au arătat şi principalele critici formulate prin cererea de apel, cu detalierea acestora, considerentele primei instanţe şi argumentele pentru care dezlegările primei instanţe sunt corecte şi corespund dispoziţiilor legale incidente şi jurisprudenţei constante pronunţate în interpretarea acestora.
Analiza factorilor relevanţi pentru stabilirea relei-credinţe a apelantei la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii F. demonstrează că apelul este nefondat.
Primul factor pertinent pentru stabilirea relei-credinţe la înregistrarea mărcii se verifică dacă solicitantul înregistrării mărcii "trebuie să aibă cunoştinţă" de faptul că un terţ utilizează cel puţin într-un stat membru un semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar, ceea ce înseamnă că nu este necesară proba cunoaşterii efective de către solicitantul înregistrării mărcii a faptului utilizării semnului de către un terţ cel puţin într-un stat membru.
Prima instanţă a reţinut în mod corect că probele administrate în dosar "demonstrează că marca F. devenise cunoscută pe piaţa românească la momentul la care pârâta a depus cerere de înregistrare la OSIM", cu referire la împrejurările de fapt relevante, după cum urmează.
Durata folosirii în România a semnului F. în legătură cu maşini de îngheţată - din anul 2005, de când, în calitate de distribuitoare exclusive a produselor şi echipamentelor comercializate în România de societatea comercială italiană G., intimatele-reclamante au vândut pe teritoriul României maşini pentru îngheţată, o categorie de maşini de îngheţată având inscripţionate mărcile producătorului, G. şi F.
Pe aceste maşini de îngheţată sunt aplicate autocolante care au anumite culori şi elemente grafice care asigură distinctivitate maşinilor de îngheţată mărcile G. şi F.
Materialele promoţionale se disting prin marca verbală F., asociată culorilor curcubeului, cu evidenţierea elementelor relevante.
Cu începere din iulie 2006 intimatele-reclamante au încheiat contracte de prestări servicii de publicitate şi reclamă având ca obiect publicitatea maşinii automate pentru îngheţată ce poartă mărcile G. şi F.
Intimatele-reclamante au organizat seminarii, cursuri şi aplicaţii pentru producătorii români din industria alimentară - seminarii de gelaterie din 20.05.2005, între 01.03.2006 şi 03.03.2006 şi între 22.02.2007 şi 23.02.2007, precum şi cel ulterior datei înregistrării mărcii, la 20.02.2008.
Au trimis numeroase oferte de comercializare a maşinii de îngheţată ce poartă mărcile G. şi F. către societăţi comerciale din întreaga ţară.
Au înregistrat rezultate foarte bune de comercializare a acestora pe întreg teritoriul României (anexa 9, filele 123-128, dosar Tribunal Bucureşti-facturi fiscale emise de SC E. SRL, pentru maşini de îngheţată produse de G., comercializate sub mărcile G. şi F., la o dată anterioară înregistrării mărcii F. de către pârâta-apelantă - din 31.03.2007, din 03.04.2007, din 11.04.2007, din 24.04.2007, din 31.05.2007, din 29.06.2007.
Din facturile depuse reiese că vânzarea maşinilor de îngheţată de către intimate s-a făcut la nivelul întregii ţări, inclusiv în judeţul Bacău, în care îşi are sediul apelanta.
Durata folosirii mărcii F. pentru maşini de îngheţată în ţări membre ale Uniunii Europene şi în numeroase alte ţări ale lumii, din anul 1995, cu 12 ani anterior datei de 02.07.2007, permite prezumţia cunoaşterii de către apelantă a faptului utilizării efective în activităţi comerciale a semnului F., la data solicitării înregistrării mărcii verbale F., cu referire la probele relevante.
Marca F. a fost asociată în mintea consumatorilor maşinilor de îngheţată produse de G. încă din anul 1995, iar din fotografiile exemplificative reiese că maşinile de îngheţată mărcile G. şi F. au fost prezentate la târgul Expo CT de la Milano în anul 1995 şi expoziţiile internaţionale de la Longarone în 25-30.11.1995 şi 23-28.11.1996.
Societatea italiană G. s-a impus ca lider mondial de piaţă ca urmare a investiţiilor constante în dezvoltarea tehnologiei de producţie a maşinilor de îngheţată şi a serviciilor de asistenţă oferite partenerilor comerciali şi clienţilor săi finali (Opis explicativ depus în data de 15.01.2014, anexa numerotată 1.2. c privind prezentarea istoricului firmei).
Ca rezultat al eforturilor comerciale susţinute, în prezent societatea italiană are 11 reprezentanţe în întreaga lume, 300 de distribuitori exclusivi, iar maşinile de îngheţată şi echipamentele folosite în industria alimentară produse de aceasta se regăsesc în peste 100 de ţări.
Numărul maşinilor automate de îngheţată vândute sub mărcile G. şi F. la nivel mondial, anterior înregistrării în România a mărcii verbale F. din 02 iulie 2007, depăşeşte cifra de 8.000 de unităţi.
Mărcile G. şi F. au fost efectiv folosite în legătură cu comercializarea maşinilor de îngheţată cu începere din anul 1996, în ţări precum România, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Rusia, Germania, Austria, Polonia, Arabia Saudită, Coreea de Sud, Columbia, Republica Dominicană, Mexic, India, Cehia, Belgia, Spania, Ungaria, Bolivia, Salvador, Hong Kong, Brazilia, Franţa, Iordania, Tunisia, Maroc, Singâpore, Africa de Sud, Israel, Elveţia, Turcia, Australia, Etiopia, Grecia, Cipru, Statele Unite ale Americii, Nigeria, Liban, Malaezia, Ucraina, Sudan, Chile, Slovenia, Republica Arabă Siriană etc.
S-au depus la dosar facturi emise de către producătorul G. în legătură cu vânzarea maşinilor de îngheţată F. în intervalul 2002-2007 către comercianţi cumpărători din ţări precum Italia, Franţa, Emiratele Arabe Unite, Polonia, Republica Dominicană, Republica Cehă, Malta, Tailanda, Slovenia, Spania, Georgia, Germania, România, Columbia, Egipt, Bosnia-Herţegovina, ce fac dovada duratei îndelungate a folosirii efective a mărcii F. în legătură cu maşini de îngheţată anterior datei înregistrării în România a mărcii verbale F.
Potrivit Deciziei CJUE, durata utilizării pe piaţă a unui semn permite prezumţia de cunoaştere a utilizării semnului de către cel care a înregistrat semnul ca marcă.
Afirmaţiile apelantei cu privire la concurenţii săi direcţi pe piaţa maşinilor de îngheţată, făcute pe site-urile de internet, prin intermediul cărora a comercializat şi comercializează maşinile de îngheţată marca F., fac dovada că apelanta a cunoscut semnul F. în legătură cu comercializarea maşinilor de îngheţată la data solicitării înregistrării mărcii verbale F. - sub acest aspect, statuările primei instanţe fiind corecte.
Alegerea spre înregistrare ca marcă verbală a semnului F. în legătură cu clasa de servicii 35 limitată la o clasă care permite consumatorilor să cumpere produsele maşini de îngheţată face dovada cunoaşterii faptului utilizării efective a semnului F. pentru maşini de îngheţată la data solicitării înregistrării mărcii verbale F.
Înscrisurile depuse de apelantă la dosarul instanţei de apel după casare nu fac dovada că pretinsul producător chinez H. are un drept de marcă înregistrată asupra semnului F.
Căutarea în registrul online al mărcilor înregistrate de Oficiul Chinez de Mărci (site-ul x, accesat la data de 24.01.2017), pentru secvenţa de căutare după criteriul numelui societăţii chineze H. şi după criteriul denumirii mărcii F. nu afişează niciun rezultat, la fel şi căutarea în registrul Romarin.
În lipsa oricărei dovezi privind existenţa unui drept la marcă al societăţii chineze H. asupra semnului F., înscrisul intitulat "certificat distribuitor" nu este apt să facă dovada dreptului societăţii apelante de a înregistra marca F. în nume propriu (conform cerinţelor art. 6 septies din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883).
Acest înscris se impune a fi înlăturat, deoarece are un conţinut fals, contrazis de aspecte de fapt relevante, dovedite de intimate prin înscrisuri depuse la termenul din data de 25 ianuarie 2017: căutarea cu motorul google a site-ului societăţii chineze H. are ca rezultat afişarea site-ului unei societăţi "implicate în proiectarea, producţia şi vânzarea de ceainic electric"; căutarea numelui de domeniu x în baza de date relevă că acesta este liber, nefiind înregistrat.
Pretinsul certificat de licenţă depus de apelantă după casare are înscrisă adresa de internet x. Site-ul permite accesarea Sistemului de informaţi de credit şi de publicitate de stat şi nu face dovada existenţei unui contract de licenţă.
Manualul de utilizare a maşinii de îngheţată şi catalogul de produse provin de la o altă societate chineză, diferită de societatea H., cu numele comercial F. şi cu adresa de internet x, iar apelanta nu face dovada existenţei drepturilor acestei societăţi asupra semnului F. şi nici a unei legături comerciale cu aceasta.
Între marca F. şi marca F. există o puternică similaritate vizuală, conceptuală, auditivă - la fel şi între produse, iar aceasta dă naştere unui risc de confuzie pentru consumatori datorat modalităţii concrete de folosire a mărcii F., prin aplicarea mărcii direct pe maşinile de îngheţată comercializate online.
Prin Decizia CJUE s-a statuat că natura mărcii (verbală, figurativă, sonoră, tridimensională etc.) şi libertatea de a alege un anumit semn ca marcă în legătură cu un produs sau un serviciu este un criteriu pertinent pentru aprecierea relei-credinţe la înregistrarea mărcii.
Pe site-urile de internet prin intermediul cărora apelanta comercializează maşini de îngheţată sub marca F. apar fotografii ale maşinilor de îngheţată importate din China, din care reiese că autocolantele folosite de aceasta au anumite culori şi elemente grafice - pe fondul de culoare albastră al autocolantelor este desenat un curcubeu (F. în limba engleză) şi cupe de îngheţată la cornet, cu marginile în culori.
Aceste autocolante imită până la confuzie din punct de vedere vizual autocolantele folosite pentru comercializarea maşinilor de îngheţată sub mărcile G. şi F.
Comportamentul pârâtei face dovada intenţiei sale ca, prin înregistrarea mărcii F., să paraziteze activitatea comercială a reclamantelor şi să beneficieze injust de publicitatea efectuată de acestea pe teritoriul României pentru maşinile de îngheţată marca F., maşini de calitate superioară, produse potrivit normelor UE.
Afirmaţiile apelantei şi înscrisurile depuse la dosarul instanţei de apel după casare permit prezumţiile că producătorul chinez a contrafăcut marca F., folosită în legătură cu comercializarea la nivel mondial a maşinilor de îngheţată de către producătorul italian G. cu începere din anul 1995 şi că înregistrarea mărcii F. maschează săvârşirea unor fapte de contrafacere pe teritoriul României, prin aparenţa de legalitate pe care o creează un drept la marcă înregistrată.
În ceea ce priveşte al doilea factor pertinent pentru stabilirea relei-credinţe la înregistrarea mărcii, apelanta a trimis către intimate somaţii în iunie 2011, prin care pretinde că are calitatea de titular al mărcii naţionale, punându-le în vedere să renunţe la folosirea mărcii.
Aceasta a formulat acţiune în contrafacere împotriva intimatelor, în noiembrie 2011 a depus cerere de înregistrare a mărcii naţionale identice F. pentru clasele 7, 11 şi 35 (în timpul soluţionării prezentei acţiuni) - marca fiind refuzată la înregistrare de către OSIM, ca urmare a admiterii opoziţiei formulate de intimatele-reclamante şi a mărcii comunitare F. pentru clasele 7, 35 şi 39, înregistrată în februarie 2011.
Confuzia produsă în mintea consumatorilor permite acapararea de către apelantă a întregului segment de piaţă a maşinilor de îngheţată comercializate sub mărcile G. şi F., creat ca urmare a muncii, a investiţiilor şi activităţilor economice desfăşurate de către intimate anterior (din 2005) şi ulterior datei înregistrării mărcii - sub acest aspect, statuările primei instanţe fiind corecte.
În ceea ce priveşte al treilea factor pertinent pentru stabilirea relei-credinţe la înregistrarea mărcii - nivelul de protecţie juridică de care beneficiază semnul terţului şi semnul a cărui înregistrare se solicită, prima instanţă a analizat semnificaţia prezenţei mai îndelungată pe piaţa naţională şi pe pieţele internaţionale a semnului F. pentru maşini de îngheţată şi împrejurarea că apelanta este un actor mai recent pe piaţa naţională a maşinilor de îngheţată comercializate sub semnul F. - dezlegările primei instanţe fiind corecte.
Intimatele au făcut dovada că pe piaţa maşinilor de îngheţată semnul F. se bucură de un nivel mai ridicat de protecţie juridică faţă de cel al mărcii F., a cărei anulare o solicită, ca urmare a utilizării de mai mult timp, în mai mare spaţiu şi în volum mai mare a maşinilor de îngheţată, comercializate la nivel mondial sub semnul F.
Analizând decizia în raport de criticile formulate şi de apărărările din întâmpinare, care se circumscriu cadrului procesual al litigiului în prezenta etapă, fixat prin decizia anterioară de recurs şi decizia de apel recurată, Înalta Curte urmează să dispună admiterea recursului şi casarea deciziei, cu trimiterea cauzei în vederea rejudecării la aceeaşi instanţă de apel, în considerarea argumentelor ce succed:
În soluţionarea cauzei, instanţa de apel a făcut referire la criterii de evaluare a relei-credinţe conturate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.) în cauza C-529/07 (Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG împotriva Franz Hauswirth GmbH) şi la dispoziţiile deciziei anterioare de recurs.
Relativ la primul criteriu subliniat - împrejurarea că solicitantul are sau trebuia să aibă cunoştinţă de faptul că un terţ utilizează un semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar, ce poate produce confuzie cu semnul a cărei înregistrare se cere, instanţa de apel a constatat că, deşi nu s-a demonstrat notorietatea semnului F. în legătură cu maşinile de îngheţată comercializate de reclamante, există un grad suficient de cunoaştere în segmentul de piaţă românească relevantă a maşinilor de îngheţată F. produse de societatea italiană G., de la care să se plece în evaluarea cunoaşterii existenţei acestuia de către apelantă.
În lămurirea acestui criteriu, prin aceeaşi hotărâre s-a dat efecte şi prezumţiei de cunoaştere ce "poate rezulta, printre altele, din împrejurarea că, în sectorul economic vizat, o astfel de utilizare este îndeobşte cunoscută" - prezumţie constatată a rezulta din probe administrate, astfel cum acestea au fost indicate.
Prin decizia anterioară de recurs s-a reţinut că instanţa de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt cu privire la gradul de cunoaştere a semnului pentru care se cere anularea înregistrării mărcii pentru rea credinţă câtă vreme se face o apreciere generică a probelor administrate, fără o analiză concretă a acestora, în vederea susţinerii soluţiei adoptate.
O astfel de analiză concretă se subliniază în decizia de recurs, prin referirea punctuală şi concretă la probe, fără ca aceasta să se regăsească şi în decizia de apel, influenţând deplina stabilire a situaţiei de fapt relativ la criteriul vizat - contestat de recurenta pârâtă.
Instanţa de apel face trimitere generică la "centralizatorul vânzărilor începând cu anul 1997, coroborat cu facturile exemplificativ depuse (vezi filele 11-70 vol. II primul dosar de apel, filele 71-109 vol. II în primul dosar de apel), ce includ şi vânzări în ţara noastră" - fără o detaliere punctuală, de natură a fi în măsură să susţină utilizarea îndeobşte cunoscută în sectorul economic vizat, posibil a fi confirmată ca situaţie de fapt - sub aspectul duratei, spaţiului şi volumului de utilizare, care pot fi privite corelat cu nivelul de protecţie juridică - ce nu ar putea fi cenzurată de instanţa de recurs, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Este necesar a se verifica dacă au fost avute în vedere livrările făcute către intimatele reclamante, prin raportare la calitatea acestora de distribuitori ai firmei din Italia, iar intimatele reclamante fac referiri la comercializări şi în Italia (unde se reclamă şi înregistrarea unei mărci anterior celei în cauză) şi alte state ale Uniuni Europene (unde se pune şi problema înregistrării unei mărci comunitare, însă în anul 2011, ulterior celei în discuţie) precum şi în numeroase alte state din afara acesteia - o analiză a probelor nefiind permisă instanţei de recurs de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte promovarea mărcii pe piaţa românească prin materiale publicitare în reviste de specialitate (cu referire în decizia de apel la filele 1-10 vol. II din dosarul de apel anterior rejudecării, filele 294-301 vol. I din dosarul de apel anterior rejudecării) nu s-a făcut o detaliere care să permită a se verifica dacă s-a ţinut cont şi de sublinierile din decizia anterioară de recurs.
S-au apreciat fotografiile maşinilor de îngheţată G., arătându-se că se vede, în partea superioară, semnul F., fără ca acestea să fie asociate la un reper, inclusiv temporal (cu excluderea celor ulterioare datei înregistrării mărcii).
Cu privire la seminariile de gelaterie, prin decizia anterioară de recurs s-au subliniat referinţele făcute la utilaje G. în secţiunea de prezentare (seminarul din 20.05.2005), sigla de desfăşurare şi scopul seminarului (01.03.2006-03.03.2006) şi fişele de comandă referitoare la scopul seminarului (22.02.2007-23.02.2007), iar prin decizia de apel nu s-au arătat argumentele pentru care semnului F. i s-a dat relevanţa în context - instanţa de apel reţinând şi că acesta s-a regăsit pe maşina de îngheţată G., cu privire la această siglă subliniindu-se şi existenţa unei mărci.
La rejudecare urmează a fi avute în vedere şi celelalte modalităţi de utilizare a semnului, valorificate de către intimatele reclamante.
Menţiunile de pe site-ul de promovare al recurentei pârâte au fost apreciate de instanţa de apel în analiza atât a criteriului mai sus menţionat - coroborat însă cu celelalte elemente de reper, cât şi a celui referitor la intenţia solicitantului de a-l împiedica pe terţ să utilizeze un astfel de semn în continuare, reflectat în aceeaşi jurisprudenţă comunitară, cele două criterii fiind într-o strânsă legătură - relevată, de altfel, şi în decizia de apel.
Buna sau reaua credinţă a solicitantului se analizează în raport cu data de înregistrare a mărcii a cărei anulare se solicită, însă pot exista ipoteze situate ulterior acestei date, care să confirme atitudinea subiectivă a acestuia la data de referinţă.
Este cazul, de exemplu, reţinut în jurispudenţa comunitară, când, ulterior, se adevereşte că solicitantul a înregistrat un semn ca marcă fără intenţia de a-l utiliza, cu unicul scop de a împiedica intrarea pe piaţă a unui terţ - caz asupra căruia se insistă în susţinerea recursului, deşi acesta nu a fost confirmat prin decizia de apel.
Criteriul intenţiei urmează a fi pe deplin explicitat din perspectiva în care interesează, urmând a se avea în vedere şi celelalte apărări ale recurentei pârâte, între care şi cele prin care susţine (relativ la aspectul reţinut de instanţa de apel) că raportarea la alte firme se face la o anumită distanţă din momentul înregistrării mărcii şi că a depus la ultimul termen acte pe care instanţa nu le-a luat în considerare, precum şi celelalte elemente subliniate în context de către intimatele reclamante.
Prima instanţă de apel a mai avut în vedere motivaţia recurentei pârâte în alegerea denumirii mărcii fanteziste F., iar infirmarea acesteia pe lipsa dovezilor din partea apelantei (prezenta recurentă) a fost sancţionată de instanţa anterioară de recurs, care a impus ca, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să se ordone completarea probelor pentru a fi prevenită orice greşeală în stabilirea faptelor.
S-a reţinut că apelanta a depus în rejudecare înscrisuri în dovedirea afirmaţiilor sale privind motivele ce au justificat alegerea denumirii mărcii fanteziste F., respectiv denumirea partenerului chinez, semnul utilizat de partenerul chinez, corespondenţa purtată cu partenerul chinez pe parcursul negocierilor - fără a se regăsi referiri în decizie sub acest aspect.
Recurenta pârâtă susţine că s-au depus la ultimul termen acte pe care instanţa nu le-a luat în considerare, iar intimatele reclamante au făcut referire prin întâmpinare la probe administrate în rejudecare - probe care nu pot fi analizate de instanţa de recurs, faţă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Cu referire la probele avute în vedere, din dosarul primei instanţe, instanţa de apel a reţinut însă similaritatea graficii autocolantelor folosite şi aplicate pe utilaje şi că imaginile produselor comercializate de pârâtă (maşinile de îngheţată din China) demonstrează asemănarea acestor autocolante aplicate cu cele ale produselor comercializate de reclamantă.
Intimatele reclamante au susţinut prin întâmpinarea din dosarul de recurs că înscrisurile depuse la dosarul instanţei de apel după casare permit prezumţiile că producătorul chinez a contrafăcut marca F., neavând un drept înregistrat, şi că înregistrarea mărcii F. maschează săvârşirea unor fapte de contrafacere pe teritoriul României, prin aparenţa de legalitate pe care o creează un drept la marcă înregistrată.
Instanţa urmează a aprecia şi măsura în care aceste aspecte pot influenţa analiza existenţei relei credinţe a titularului la înregistrarea mărcii.
Nivelul de protecţie juridică de care beneficiază semnul terţului şi semnul a cărui înregistrare se solicită, la care s-au făcut referiri în cererea de recurs şi în întâmpinare inclusiv din perspectiva jurisprudenţei comunitare, urmează a fi avut în vedere la rejudecare.
Astfel, în hotărârea de referinţă s-a subliniat că faptul că un terţ utilizează de multă vreme un semn pentru un produs identic sau similar ce poate conduce la confuzie cu marca solicitată, iar acest semn beneficiază de un anumit nivel de protecţie juridică este un factor pertinent pentru a aprecia existenţa relei‑credinţe a solicitantului.
Într-un astfel de caz, solicitantul ar putea beneficia de drepturile conferite de marcă cu unicul scop de a face concurenţă neloială unui concurent care utilizează un semn care, prin propriile calităţi, a obţinut deja un anumit nivel de protecţie juridică.
Aşa fiind, nu este exclus totuşi ca în astfel de împrejurări şi, în special, atunci când mai mulţi producători utilizează pe piaţă semne identice sau similare pentru produse identice sau similare ce pot conduce la confuzie cu semnul a cărei înregistrare se cere, solicitantul să urmărească un obiectiv legitim pentru înregistrarea acestui semn.
Acesta poate fi cazul, în special, atunci când solicitantul are cunoştinţă, la momentul depunerii cererii de înregistrare, de faptul că un terţ, care este un actor recent pe piaţă, încearcă să profite de semnul amintit prin copierea prezentării sale, ceea ce conduce solicitantul la obţinerea înregistrării semnului pentru a împiedica utilizarea acestei prezentări (parag. 46-49.)
În considerarea acestor argumente, care susţin caracterul fondat al recursului, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. (care nu permit instanţei de recurs verificarea criticilor ce se circumscriu dispoziţiilor pct. 9 al aceluiaşi articol), neputându-se astfel reţine nulitatea cererii, Înalta Curte urmează să dispună casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva deciziei nr. 160/A din data de 22 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2017.