Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 948 din 29 septembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Aiud s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Aiud şi, în consecinţă:
În baza art. 50 raportat la art. 598 alin. (2) C. proc. pen. s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de deţinutul A., aflat în Penitenciarul Aiud, în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această hotărâre Judecătoria Aiud a reţinut că prin contestaţia formulată contestatorul condamnat A. a solicitat să se constate că pedeapsa principală de 23 de ani şi 4 luni la care a fost condamnat prin sentinţa penală a Curţii cu Juri din Brescia pronunţată în data de 25 septembrie 2009 de Curtea cu Juri din Brescia, modificată prin Sentinţa penală nr. 5 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel cu Juri din Brescia, rămasă irevocabilă la data de 18 aprilie 2013, a fost amnistiată parţial cu 3 ani, de autorităţile italiene, în baza Legii nr. 241 din data de 31 iulie 2006, astfel că pedeapsa rămasă de executat de către contestator este de 20 de ani şi 4 luni închisoare şi drept consecinţă a solicitat:
- să fie anulat mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 923 din 30 iunie 2015, emis în baza Sentinţei penale nr. 131/PI din 16 octombrie 2014 a Judecătoriei Oradea;
- să se dispună emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei pentru 20 de ani şi 4 luni închisoare, la data rămânerii definitive a sentinţei ce se va pronunţa, iar din pedeapsa de executat să se deducă durata deja executata din 26 septembrie 2008 la 04 decembrie 2008 şi de la data de 05 decembrie 2008 la zi;
- să se constatate că pe durata executării pedepsei în Italia contestatorul a beneficiat de 495 de zile de eliberare anticipate, care să fie avute în vedere la calculul fracţiilor de pedeapsă considerată ca executată potrivit art. 100 alin. (1) şi (2) C. pen. privind condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii.
Contestatorul şi-a întemeiat contestaţia la executare penală pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În fapt, contestatorul a arătat că prin sentinţa penală a Curţii cu Juri din Brescia, pronunţată în data de 25 septembrie 2009, modificată prin Sentinţa penală nr. 5 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel cu Juri din Brescia, rămasă irevocabilă la data de 18 aprilie 2013, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 23 de ani şi 4 luni închisoare pentru comiterea a 4 infracţiuni.
În perioada în care executa pedeapsa pe teritoriul Republicii Italiene, fiind sub jurisdicţia legislaţiei acestui stat, a intervenit Legea nr. 241 din 31 iulie 2006 prin care a fost amnistiată o parte din pedeapsa care a fost aplicată, respectiv 3 ani închisoare din cei 23 de ani şi 4 luni aplicaţi.
Reducerea pedepsei de 23 de ani şi 4 luni închisoare la 20 ani şi 4 luni închisoare, ca urmare a amnistiei prin Legea nr. 241/2006, este menţionată în Ordinul nr. SIEP 191/2013 dat de Parchetul general al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, Biroul de executări penale, precum şi în certificatul emis de acesta la data de 08 octombrie 2014.
În certificatul emis de Procuratura generală din Brescia - Serviciul executări penale s-a precizat că în urma beneficiului acordat prin prisma amnistiei, pedeapsa rămasă de executat a contestatorului, este de 20 de ani şi 4 luni închisoare.
Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 131/PI/2014, pronunţată în Dosarul nr. x/35/P/2014 de Curtea de Apel Oradea, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi în consecinţă a fost recunoscută sentinţa penală a Curţii de Apel cu Juri din Brescia pronunţată în data de 25 septembrie 2009, rămasă definitivă prin Sentinţa nr. 5 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel cu Juri din Brescia, prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 23 de ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 144 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii, a arestului preventiv din 26 septembrie 2008 până la 04 decembrie 2008 precum şi perioada executată de contestator din 05 decembrie 2008 până la zi.
Curtea de Apel Oradea a dispus transferul contestatorului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
Prin Sentinţa penală nr. 776/2015, pronunţată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/271/2013, definitivă prin neapelare la data de 30 iunie 2015, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicare art. 37 lit. b) C. pen.
Contestatorul a considerat că Judecătoria Aiud este competentă să soluţioneze prezenta contestaţie la executare având în vedere prevederile art. 598 alin. (2) lit. d) rap. la art. 597 alin. (6) C. proc. pen.
În susţinerea cererii contestatorul a anexat în copie următoarele acte:
- Sentinţa penală nr. 131/P/2014 a Curţii de Apel Oradea;
- Sentinţa penală nr. 776/2015 a Judecătoriei Oradea;
- mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 923 din 30 iunie 2015
- Ordin de executare pentru descarcerare nr. 191/2013, emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel din Brescia;
- Certificatul stării de executare a pedepsei, emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel din Brescia - Serviciul executări penale;
- Practică judiciară relevantă în cauză: Sentinţa penală nr. 49/2010 a Curţii de Apel Bucureşti; Sentinţa penală nr. 1271/2015 a Judecătoriei Galaţi.
La dosar a fost comunicată la solicitarea instanţei, situaţia juridică a contestatorului şi copia mandatului de executare nr. 923/2015 emis în data de 30 iunie 2015.
La termenul de judecată din data de 26 mai 2017 instanţa a calificat cererea ca fiind contestaţie la executare conform dispoziţiilor art. 598 lit. c) C. proc. pen. şi a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Aiud de soluţionare a contestaţiei.
S-a reţinut că deţinutul A. se află în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de 23 de ani şi 4 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 776/2015 a Judecătoriei Oradea. Prin această sentinţă a fost condamnat deţinutul la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, pedeapsă care a fost contopită cu pedeapsa de 23 de ani şi 4 luni închisoare aplicată petentului contestator prin sentinţa penală a Curţii cu Juri din Brescia, pronunţată în data de 25 septembrie 2009 de Curtea cu Juri din Brescia, modificată prin Sentinţa penală nr. 5 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel cu Juri din Brescia, rămasă irevocabilă la data de 18 aprilie 2013, sentinţă recunoscută prin Sentinţa penală nr. 131/PI/2014, pronunţată în Dosarul nr. x/35/P/2014 de Curtea de Apel Oradea.
Prin contestaţia de faţă, contestatorul a invocat o cauză de micşorare a pedepsei, anume faptul că ar fi aplicabilă instituţia amnistiei conform unei legi emise în anul 2006 de autorităţile italiene. Având în vedere faptul că această lege are o dată anterioară momentului în care autorităţile române au procedat la recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine şi reducerea pedepsei vizează această hotărâre, contestaţia la executare a fost calificată în baza art. 598 lit. c) C. proc. pen., acesta invocând de fapt un motiv preexistent recunoaşterii hotărârii străine.
Fiind vorba despre o recunoaştere a unei hotărâri judecătoreşti străine făcută pe cale principală, conform art. 136 din Legea nr. 302/2004, în cadrul acestei proceduri, condamnatul ar fi trebuit să invoce - pentru momentul la care s-a făcut adaptarea pedepsei - motivul deja existent atunci, de reducere a pedepsei conform legii de amnistie invocate. Mai mult, condamnatul nu a invocat acest motiv nici în faţa instanţei de fond ulterioare, Judecătoria Oradea.
Or, în atare condiţii, Judecătoria Aiud a considerat că este în competenţa instanţei care a procedat la aplicarea efectivă a pedepsei iniţiale - Curtea de Apel Oradea - soluţionarea prezentei cauze conform regulilor de competenţă stabilite potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen., - instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare în cazul prevăzut de lit. c) este instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
S-a reţinut că dispoziţiile legale menţionate nu instituie o competenţă alternativă, ci una obligatorie, astfel încât, atunci când petentul solicită lămurirea unei hotărâri, competentă exclusiv este instanţa care a pronunţat respectiva hotărâre, în cazul de faţă, Curtea de Apel Oradea, urmând ca eventualele consecinţe asupra mandatului în executare să fie aplicate subsecvent, inclusiv în ceea ce priveşte aspectele invocate la petitul II al cererii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 598 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 50 C. proc. pen., instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Aiud şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Oradea competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de către contestatorul A..
Cheltuielile judiciare efectuate în cauză până în prezent au rămas în sarcina statului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, la data de 03 noiembrie 2017, sub nr. x/175/2017.
Examinând contestaţia la executare formulată în cauză, în raport de temeiurile de fapt şi de drept invocate în sprijinul acesteia, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală a Curţii cu Juri din Brescia, pronunţată în data de 25 septembrie 2009, modificată prin Sentinţa penală nr. 5 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel cu Juri din Brescia, rămasă irevocabilă la data de 18 aprilie 2013, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 23 de ani şi 4 luni închisoare pentru comiterea a 4 infracţiuni.
Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 131/PI/2014, pronunţată în Dosarul nr. x/35/P/2014 de Curtea de Apel Oradea, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi în consecinţă a fost recunoscută sentinţa penală a Curţii de Apel cu Juri din Brescia pronunţată în data de 25 septembrie 2009, rămasă definitivă prin Sentinţa nr. 5 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel cu Juri din Brescia, prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 23 de ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 144 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii, a arestului preventiv din 26 septembrie 2008 până la 04 decembrie 2008 precum şi perioada executată de contestator din 05 decembrie 2008 până la zi.
Curtea de Apel Oradea a dispus transferul contestatorului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
Prin Sentinţa penală nr. 776/2015, pronunţată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/271/2013, definitivă prin neapelare la data de 30 iunie 2015, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 alin. (1), 2 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pedeapsă care a fost contopită cu pedeapsa de 23 de ani şi 4 luni închisoare aplicată petentului contestator prin sentinţa penală a Curţii cu Juri din Brescia, pronunţată în data de 25 septembrie 2009 de Curtea cu Juri din Brescia, modificată prin Sentinţa penală nr. 5 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel cu Juri din Brescia, rămasă irevocabilă la data de 18 aprilie 2013, sentinţă recunoscută prin Sentinţa penală nr. 131/PI/2014, pronunţată în Dosarul nr. x/35/P/2014 de Curtea de Apel Oradea.
Însă, aşa cum rezultă din actele de la dosar, în special "certificatul stării de executare" emis de către Procuratura Generala a Republicii Italiene de pe lângă Curtea de Apel din Brescia (dos. x/35/2014 al Curţii de Apel Oradea, ataşat prezentului dosar), prin sentinţa instanţei italiene s-a recunoscut condamnatului A. beneficiul amnistiei acordate prin Legea nr. 241/2006 asupra unei părţi din pedeapsa stabilită, respectiv asupra a 3 ani închisoare, astfel încât, în acelaşi înscris se menţionează în mod expres "pedeapsa rămasă de executat: închisoare 20 de ani, 4 luni". De asemenea, reducerea pedepsei stabilite este menţionată şi în Ordinul nr. SIEP 191/2013 dat de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, Biroul de executări penale.
Ca atare, Curtea a constatat că Sentinţa penală nr. 131/P/2014 prin care s-a procedat la recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţate de către autorităţile judiciare italiene, stabilind pedeapsa la executarea căreia A. a fost obligat, precum şi durata măsurilor preventive şi a celei executate din pedeapsa în Italia, nu a lămurit suficient de clar durata rămasă efectiv de executat în raport de toate aceste elemente, omiţând să dea cuvenita relevanţă menţiunilor exprese din certificatul emis de către autorităţile judiciare italiene.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., a admis contestaţia la executare împotriva Sentinţei penale nr. 131/PI/2014 pronunţată în Dosarul nr. x/35/2014 al Curţii de Apel Oradea.
A constatat că Serviciul Executări Penale al Procuraturii Generale a Republicii Italiene de pe lângă Curtea de Apel Brescia a reţinut în favoarea persoanei solicitate A. incidenţa amnistiei acordată prin Legea italiană nr. 241 din 31 iulie 2006 pentru pedeapsa de 3 ani închisoare din durata pedepsei totale de 23 ani şi 4 luni închisoare, stabilind totodată că pedeapsa rămasă de executat este de 20 de ani 4 luni închisoare şi, în consecinţă:
A lămurit dispozitivul Sentinţei nr. 131/PI/2014 a Curţii de Apel Oradea doar sub aspectul cuantumului pedepsei principale dispuse a fi executate în România în sensul că:
A dispus executarea de către persoana condamnată A., actualmente deţinut în Penitenciarul Aiud, a pedepsei principale a închisorii de 20 ani şi 4 luni.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie persoana solicitată A., fără a o motiva.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fixându-se termen de judecată la 2 martie 2018.
La data de 22 februarie 2018, condamnatul A. a declarat că nu îşi însuşeşte contestaţia formulată şi că nu doreşte să fie prezent la judecată.
Înalta Curte, având în vedere manifestarea de voinţă a contestatorului, cât şi prevederile legale aplicabile, va lua act de neînsuşirea contestaţiei formulate de numitul A. împotriva Sentinţei penale nr. 123/PI/2017 din data de 20 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de neînsuşirea contestaţiei formulate de numitul A. împotriva Sentinţei penale nr. 123/PI/2017 din data de 20 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 130 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 martie 2018.
Procesat de GGC - GV