Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 35/F din data de 06 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis în dos. 113 Js 18379 din 17 din 18 ianuarie 2018 emis de autorităţile judiciare din Germania, respectiv emis de Parchetul din Memmingen, sub aspectul infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 242 (1), 243 (1) C. pen. german şi al mandatului european de arestare emis în ds. 206 Js 134466 din 17 emis la data de 06 decembrie 2017, de Parchetul din Augsburg, sub aspectul infracţiunii de furt calificat şi distrugerea proprietăţii, fapte prevăzute de art. 242(1), 243 (1), 303, 303c, 52 C. pen. german, infracţiuni care se regăsesc incriminate în art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) C. pen. lit. b) şi d C. pen. C. pen. român privind persoana solicitată A.
S-a luat act că persoana solicitată A., este de acord să fie predată către autorităţile judiciare din Germania.
În conformitate cu art. 103 alin. (5)-(6) şi art. 115 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus predarea persoanei solicitate A., către autorităţile judiciară germane.
S-a luat act că persoana solicitată doreşte să beneficieze de drepturile conferite de regula specialităţii.
S-a constatat că în cursul procedurii de executare a prezentelor mandate europene de arestare conform art. 100 din Legea nr. 302/2004 modificată, persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore în baza Ordonanţei nr. 1032/II/5/2018, emisă la data de 22 februarie 2018 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pentru 24 de ore, începând cu data de 22 februarie 2018, ora 14.00 până la data de 23 februarie 2018, ora 14.00.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că prin încheierea nr. 20/F din 23 februarie 2018, Curtea de Apel Piteşti în baza art. 101 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a aplicat persoanei solicitate măsura preventivă a controlului judiciar de 15 de zile de zile, respectiv de la data de 23 februarie 2018, până la data de 09 martie 2018, inclusiv.
Conform art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, în temeiul disp. art. 218 C. proc. pen., văzând şi dispoziţiile Deciziei 740 din 03 noiembrie 2015 a Curţii Constituţionale a României publicată în M. Of. nr. 927/15.12.2015, s-a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de persoana solicitată A., în vederea predării, pe o durată de 30 de zile începând cu data de 06 martie 2018 şi până la data de 04 aprilie, inclusiv.
În temeiul art. 221 alin. (1) C. proc. pen., pe durata aplicării măsurii arestului la domiciliu, s-a impus ca persoana solicitată A. să nu părăsească imobilul în care locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura.
În temeiul disp. art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, s-a impus inculpatului obligaţia de a se prezenta în faţa organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat.
S-a dispus ca autoritatea care va executa supravegherea măsurii arestului la domiciliu aplicată persoanei solicitate să fie Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea - prin Biroul de Supravegheri Judiciare.
Pe durata executării măsurii arestului la domiciliu, s-a dispus ca persoana solicitată să poată beneficia de drepturile la care se referă art. 218 alin. (4) C. proc. pen.
S-a atras atenţia persoanei solicitate asupra dispoziţiilor art. 221 alin. (4) şi 11 C. proc. pen.
S-a dispus ca hotărârea să se comunice persoanei solicitate, autorităţilor judiciare germane, Centrului de Cooperare Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Biroul Sirene, Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
S-a dispus plata sumei de 420 lei onorariu avocat oficiu desemnat persoanei solicitate din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a constatat că, la data de 22 februarie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a înaintat Curţii de Apel Piteşti, prin adresa nr. 1032/II/5/2018, Semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Shengen de către autorităţile judiciare competente din Germania, prin care s-a solicitat arestarea provizorie a persoanei urmărite A., în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Argeş, faţă de care autorităţile judiciare din Germania, respectiv Parchetele din Memmingen şi din Augsburg, au emis la datele de 18 ianuarie 2018 şi 06 decembrie 2017 mandatele european de arestare cu nr. 133 Js 18379 din 17 şi nr. 206 Js 134466/17, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (două acte materiale).
S-a reţinut că din conţinutul semnalării transmise rezultă că persoana solicitată A. este acuzată că, la data de 16 iulie 2017, a pătruns prin efracţie, împreună cu o altă persoană, în sediul "Autohaus Zimmermann" din oraşul Gunzburg - Germania (societate care are ca obiect de activitate vânzarea de autovehicule), sustrăgând suma de 383,43 de euro şi alte bunuri în valoare de 20.000 de euro. De asemenea, în noaptea de 19 din 20 iulie 2017, persoana solicitată a pătruns prin efracţie în clădirea Asociaţiei Inspecţiei Tehnice "TUV-Sud", situată în oraşul Aichach - Germania, de unde a sustras suma de 600 de euro, au aparat de cafea în valoare de 50 de euro şi a cauzat un prejudiciu de aproximativ 2.000 de euro prin forţarea uşilor şi a ferestrelor din această clădire.
De asemenea s-a reţinut că această faptă se regăseşte şi în legislaţia română, fiind sancţionată ca infracţiune de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d C. pen.
Totodată, s-a reţinut că persoana solicitată a fost căutată, localizată, identificată, audiată şi reţinută prin ordonanţa nr. 1032/II/5/2018 din data de 22 februarie 2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, pentru 24 de ore, începând cu data de 22 februarie 2018, ora 14.00, şi până la data de 23 februarie 2018, ora 14.00.
Deopotrivă, s-a reţinut că din fişa de cazier judiciar şi aplicaţia Ecris GPS a Ministerului Public a rezultat că persoana solicitată nu este cercetată penal sau trimisă în judecată pentru săvârşirea unei alte infracţiuni.
La termenul de judecată din data de 23 februarie 2018, Curtea de Apel Piteşti a procedat la audierea persoanei solicitate, prezentată în stare de reţinere, aceasta arătând că nu are obiecţiuni în legătură cu datele de identitate personală, aşa cum sunt consemnate în Semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Shengen, că a luat cunoştinţă de conţinutul informării introduse în spaţiu Schengen, nu are nimic de spus în legătură cu cele menţionate şi, în principiu, este de acord cu predarea autorităţilor judiciare germane.
Prin Încheierea penală nr. 20/F din 23 februarie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/46/2018, Curtea de Apel Piteşti a respins propunerea formulată de parchet, de luare a măsurii arestării faţă de persoana solicitată A., în vederea predării şi, în baza art. 101 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004, i-a aplicat persoanei solicitate măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 23 septembrie 2018 până la data de 9 martie 2018, inclusiv. Totodată, a fixat un nou termen de judecată pentru ca parchetul să depună la dosar mandatul european de arestare în original, însoţit de traducerea în limba română.
La data de 28 februarie 2018, mandatul european de arestare a fost depus la dosar de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Fiind audiată, s-a reţinut că persoana solicitată a declarat că nu are obiecţii privind identitatea. A primit o copie a mandatului european de arestare şi are cunoştinţă de conţinutul acestuia. A declarat că a luat cunoştinţă de posibilitatea de a consimţi la predare şi consecinţele consimţământului astfel exprimat, precum şi de regula specialităţii. A precizat, totodată, că este de acord cu predarea sa autorităţilor judiciare germane şi nu are comentarii sau obiecţiuni asupra conţinutului mandatului european de arestare.
În raport cu probele administrate în cauză, instanţa a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru a se admite cererea formulată de către parchet şi a se dispune executarea mandatului european de arestare, întrucât infracţiunea pentru care persoana solicitată este urmărită de către autorităţile judiciare din Germania are corespondent în legislaţia română, respectiv infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d C. pen., precum şi că nu există niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare a mandatului european de arestare.
Curtea de Apel Piteşti a constatat că în cursul procedurii de executare a prezentelor mandate europene de arestare conform art. 100 din Legea nr. 302/2004 modificată, persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore în baza Ordonanţei nr. 1032/II/5/2018, emisă la data de 22 februarie 2018 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pentru 24 de ore, începând cu data de 22 februarie 2018, ora 14.00 până la data de 23 februarie 2018, ora 14.00.
De asemenea, s-a constatat că, prin încheierea nr. 20/F din 23 februarie 2018, Curtea de Apel Piteşti, în baza art. 101 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a aplicat persoanei solicitate măsura preventivă a controlului judiciar de 15 de zile, respectiv de la data de 23 februarie 2018, până la data de 09 martie 2018, inclusiv.
În legătură cu măsura de prevenţie care se aplică persoanei solicitate în vederea predării, Curtea a constatat următoarele:
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, publicată în M. Of. nr. 927 din 15 decembrie 2015, cu referire la măsura de prevenţie a arestului la domiciliu, în considerentul nr. 26 din decizie, a statuat următoarele: "Curtea constată că măsura arestului la domiciliu este similară arestării preventive, atât sub aspectul includerii lor în categoria măsurilor preventive, cât şi sub aspectul naturii lor privative de libertate, al identităţii cauzelor şi condiţiilor în care cele două măsuri pot fi dispuse şi al modului similar de dispunere şi prelungire a lor. Curtea reţine, totodată, lipsa importanţei, locului şi condiţiilor în care cele două măsuri preventive sunt executate, din perspectiva posibilităţii asimilării acestora".
În conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, reproduse şi în Legea nr. 47/1992, republicată, de organizare şi funcţionale a Curţii Constituţionale, deciziile instanţei constituţionale, de la data publicarea lor în Monitorul Oficial sunt general obligatorii, şi au putere numai pentru viitor.
Această obligativitate are în vedere decizia Curţii în întregimea ei şi nu numai dispozitivul acesteia, aşa cum constant s-a arătat în literatura de specialitate. Prin urmare, obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale se referă şi la interpretarea pe care această instanţă o conferă unor norme juridice, instituţii juridice sau texte de lege.
În consecinţă, interpretarea pe care Curtea Constituţională o conferă măsurii de prevenţie a arestului la domiciliu, în raport cu arestarea preventivă, este general obligatorie şi se aplică în orice situaţie concretă în care legea reglementează aceste măsuri.
Curtea a constatat că, în ipoteza în care actul normativ prevede numai măsura arestului, fără a se reglementa în mod expres şi măsura arestului la domiciliu, această din urmă măsură de prevenţie poate fi aplicată de către instanţă, având în vedere în primul rând identitatea de natură juridică, de conţinut şi de executare între cele două măsuri preventive, aspect constatat de către Curtea Constituţională a României, printr-o decizie general obligatorie, inclusiv pentru instanţele de judecată care urmează să aplice în concret legea privind măsurile de prevenţie.
Totodată, s-a avut în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie. Astfel, prin Hotărârea din 6 noiembrie 1980, pronunţată în Cauza Guzzardi împotriva Italiei, instanţa europeană a statuat că privarea de libertate poate îmbrăca diverse forme, nu întotdeauna asemănătoare cu închisoarea, acestea din urmă fiind necesar a fi evaluate nu din perspectiva formei, ci a conţinutului, cum ar fi obligaţia de a sta într-un spaţiu limitat, izolarea de societate şi de familie, încetarea îndeplinirii îndatoririlor oficiale, imposibilitatea contactului liber cu diferite categorii de persoane.
Mai mult decât atât, referindu-se în concret la natura măsurii arestului la domiciliu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mod constant, în jurisprudenţa sa, a stabilit că această măsură de prevenţie reprezintă o măsură privativă de libertate, în accepţiunea art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea în acest sens şi Hotărârea din 7 noiembrie 2013 pronunţată în Cauza Emakov împotriva Rusiei).
De asemenea, s-a arătat că, în mod constant instanţa europeană a drepturilor omului a făcut referire la obligativitatea de a exista în legislaţia internă, dar şi în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, măsuri de prevenţie alternative aplicabile după circumstanţele cauzelor pentru a se garanta în acest fel libertatea individuală a persoanelor.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul menţionat mai sus, este invocată şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Curtea a reţinut că în legislaţia română măsura arestului la domiciliu este reglementată de actualele dispoziţii ale Codului de procedură penală.
Având în vedere identitatea de natură juridică dintre măsura arestării preventive şi măsura arestului la domiciliu, fapt statuat de instanţa noastră constituţională, Curtea a constatat că măsura arestului la domiciliu poate fi aplicată chiar şi în ipoteza în care actul normativ care reglementează situaţia de fapt din cauza dedusă judecăţii, nu se referă în mod expres la o astfel de măsură de prevenţie.
Totodată, s-a apreciat că sunt incidente şi dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora reglementările privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi pactele şi celelalte tratate la care România este parte. În consecinţă, reglementările interne privind măsurile de prevenţie, aplicarea acestora, trebuiesc interpretate de către instanţele judecătoreşti în raport cu instrumentele juridice internaţionale în această materie.
Esenţa jurisprudenţei internaţionale privind libertatea individuală sub aspectul aplicării măsurilor de prevenţie, constă în necesitatea existenţei unor alternative în ceea ce priveşte măsura de prevenţie care poate fi aplicată. Se reţine, de asemenea, şi aspectul mai sus-menţionat, şi anume identitatea de natură juridică între măsura arestării şi măsura arestului la domiciliu.
Un alt argument se referă la dispoziţiile art. 53 din Constituţia României, potrivit cărora orice restrângere a exercitării unui drept trebuie să respecte, printre altele, cerinţele principiului proporţionalităţii şi să fie necesară în vederea scopului legitim urmărit. Aceste cerinţe rezultă şi din jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a României, dar şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În consecinţă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor normative cuprinse în Legea nr. 302/2004, privind măsura de prevenţie care se aplică persoanei solicitate în vederea predării, este necesar să se realizeze în raport cu dispoziţiile normelor constituţionale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi, dar şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, în speţă Decizia nr. 740/2015.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, natura infracţiunii pentru care A. este solicitat de către autorităţile judiciare germane, datele existente la dosar, privind conduita persoanei solicitate, lipsa antecedentelor penale, Curtea a constatat că aplicarea măsurii arestului preventiv are un caracter excesiv, depăşind ceea ce este necesar pentru atingerea scopului pe care legea îl are în vedere şi, în concret, în cazul aplicării acestei măsuri nu sunt respectate cerinţele prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală.
Având în vedere interpretarea dispoziţiilor din Legea nr. 302/2004, referitoare la măsura de prevenţiei aplicate în aceste situaţii, şi în baza Deciziei nr. 740/2015 a Curţii Constituţionale, prin care se constată identitatea de natură juridică dintre arestarea preventivă şi arestul la domiciliu, Curtea a constatat că, în raport şi cu cerinţele principiului proporţionalităţii, se poate aplica persoanei solicitate măsura arestului la domiciliu.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de apărătorul persoanei solicitate au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:
Având în vedere menţiunile din adresa nr. 896017 din 20 martie 2018 a Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vâlcea, Serviciul de Investigaţii Criminale, Biroul Supravegheri Judiciare, în sensul că persoana solicitată A. a fost predată autorităţilor germane la data de 12 martie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată ca rămasă fără obiect contestaţia formulată în cauză.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Sentinţei penale nr. 35/F din data de 06 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind persoana solicitată A..
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de parchet rămân în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în sumă de 230 lei, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Sentinţei penale nr. 35/F din data de 06 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind persoana solicitată A.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de parchet rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în sumă de 230 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2018.
Procesat de GGC - GV