Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 29/F din data de 22 martie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/44/2018, a fost admisă cererea autorităţii judiciare italiene şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20 ianuarie 2017 de Parchetul General la Curtea de Apel Ancona - Italia, în dosarul de referinţă 4457/15 pe numele persoanei solicitate A. (reţinut în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila).
În baza art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a luat act că persoana solicitată A. nu a consimţit să fie predată autorităţilor judiciare italiene.
În baza art. 12 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 24 martie 2018 şi până la data de 22 aprilie 2018 inclusiv şi predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene.
În baza art. 230 C. proc. pen. s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.
S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii.
În conformitate cu art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei au rămas în sarcina statului.
Examinând actele şi lucrările dosarului Curtea a reţinut că autoritatea judiciară - Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Ancona a emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A. ce a avut la bază Sentinţa penală nr. 4457/2015 din 04 decembrie 2015 a Curţii de Apel Ancona, irevocabilă la data de 18 ianuarie 2017 prin care persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani şi 8 luni închisoare şi 6000 euro amendă, pentru săvârşirea a 3 infracţiuni - respectiv asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni al cărui scop era exploatarea prostituţiei şi favorizarea şi exploatarea prostituţiei - fapte prevăzute de art. 416, art. 110, 112 nr. 1, 582 şi 585 alin. (2) C. pen. italian, art. 3 nr. 4, 6 şi 8 şi art. 4 nr. 1 din Legea nr. 75/1958, art. 4 din Legea nr. 146/2006, art. 81 C. pen. italian.
S-a solicitat de către autorităţile judiciare italiene predarea persoanei solicitate pentru executarea unui rest de pedeapsă de 1 an, 3 luni, 14 zile închisoare şi 6000 euro amendă, din pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare şi 6000 euro amendă.
Autorităţile judiciare italiene au reţinut în hotărârea de condamnare că persoana solicitată A. făcea parte dintr-o organizaţie compusă din alţi 18 conaţionali, la conducerea căreia se afla B., organizaţie care se ocupa de favorizarea şi exploatarea prostituţiei începând din anul 2011 pe teritoriul provinciei administrative Fermo. Gruparea criminală împărţise teritoriul pe zone unde fetele urmau să practice prostituţia, prin violenţe şi intimidări de diverse feluri, îndreptare şi împotriva grupărilor rivale care încercau să se infiltreze în acele zone.
Coinculpaţii constrângeau fetele, în mare parte de naţionalitate română pentru a se prostitua şi să le predea veniturile încasate din exercitarea prostituţiei. Aceştia le aduceau pe fete din România în Italia, le procurau locuinţe şi le indicau străzile unde trebuiau să se prostitueze.
În urma unei încăierări care a izbucnit între unii membrii ai asocierii, Poliţia Judiciară a pus telefoanele acestora sub interceptare, din interceptări a reieşit rolul pe care fiecare coinculpat îl avea în sânul organizaţiei, precum şi modalităţile de executare şi de control asupra prostituţiei. Aceste informaţii au fost apoi confirmate de mărturisirile unora dintre coinculpaţi şi de declaraţiile victimelor. Lui A. i-a fost încredinţat controlul şi gestiunea unui grup de fete. După ce a fost pronunţată sentinţa, în aşteptarea soluţionării recursului în casaţie, persoana solicitată a fost supusă măsurii arestului la domiciliu după care aceasta a fost de negăsit.
Verificând mandatul european de arestare, Curtea a constatat că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Ancona, precum şi condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de art. 86 din aceeaşi lege.
De asemenea, s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 96 alin. (1) pct. 1 şi 3 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv fapte care dau loc. la predare, indiferent de denumirea pe care o are în legislaţia statului emitent, fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii de peste 3 ani, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.
Din actele dosarului a rezultat că nu există nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată şi prin urmare, cererea formulată de autorităţile judiciare italiene, de punere în executare a mandatului european de arestare este pe deplin justificată.
Prezentă în instanţă, persoana solicitată A., a precizat că nu este de acord cu predarea sa autorităţilor judiciare italiene.
Fiind audiată în conformitate cu disp. art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor italiene deoarece familia sa se află pe teritoriul României. A precizat totodată că, în situaţia în care s-ar dispune predarea sa, posibilitatea de a ţine legătura cu membrii familiei sale ar fi extrem de redusă deoarece condiţiile de detenţie sunt mai aspre, fiindu-i permis a-i contacta telefonic doar o singură dată pe lună, iar corespondenţa scrisă ar ajunge foarte greu.
Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conţinutul mandatului, datele personale ale persoanei solicitate, precum şi motivele de ordin familial invocate de aceasta, Curtea a apreciat că predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.
Prin urmare, s-a apreciat că motivul opţional de refuz nu este aplicabil în prezenta cauză, persoana solicitată nefiind într-o situaţie specială, care ar impune refuzul predării, urmând a se lua în considerare raţiunile ce ţin, preponderent, de asigurarea bunei desfăşurări a procedurii şi recunoaşterea şi încrederea reciprocă ce stau la baza executării mandatelor europene de arestare.
De asemenea, persoana solicitată a precizat că nu renunţă la regula specialităţii prev. în art. 115 din Legea nr. 302/2004 republicată, situaţie în care predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene va fi condiţionată de faptul că aceasta nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de articolul 12 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, dar şi de articolul 96 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, ţinând cont de dispoziţiile legale în ceea ce priveşte luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate şi de faptul că privarea sa de libertate este necesară pentru procedura de punere în executare a mandatului, Curtea a dispus arestarea provizorie în vederea predării, pe o durată de 30 zile, respectiv de la data de 24 martie 2018 şi până la data de 22 aprilie 2018 inclusiv, persoana solicitată fiind anterior reţinută de Parchet la data de 08 martie 2018 şi arestată provizoriu de la data de 09 martie 2018 şi până la data de 23 martie 2018.
Împotriva acestei sentinţe, persoana solicitată a formulat, în termen legal, prezenta contestaţie, solicitând executarea pedepsei într-un penitenciar din România.
Analizând contestaţia formulată de persoana solicitată A. atât potrivit susţinerilor orale ale apărătorului, cât şi în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 (republicată) mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.
În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel ar însemna să se încalce principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 101 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală rezultă faptul că, în scopul asigurării bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, judecătorul de la instanţa sesizată are posibilitatea fie să dispună arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de cel mult 15 zile, fie să aplice, pe o durată de cel mult 30 de zile, o măsură preventivă neprivativă de libertate prevăzută de Codul de procedură penală.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5, parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Analizând actele şi lucrările din dosar Înalta Curte constată că sentinţa contestată este legală şi temeinică în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 24 martie 2018 şi până la data de 22 aprilie 2018 inclusiv şi predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene, în scopul asigurării bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare.
Totodată se constată că persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani şi 8 luni închisoare şi 6000 euro amendă, pentru săvârşirea a 3 infracţiuni - respectiv asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni al cărui scop era exploatarea prostituţiei şi favorizarea şi exploatarea prostituţiei - fapte prevăzute de art. 416, art. 110, 112 nr. 1, 582 şi 585 alin. (2) C. pen. italian, art. 3 nr. 4, 6 şi 8 şi art. 4 nr. 1 din Legea nr. 75/1958, art. 4 din Legea nr. 146/2006, art. 81 C. pen. italian, iar infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 96 alin. (1) pct. 1 şi 3 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv fapte care dau loc. la predare,
Înalta Curte apreciază că motivul opţional de refuz nu este aplicabil în prezenta cauză, persoana solicitată nefiind într-o situaţie specială, care ar impune refuzul predării.
Opţiunea instanţei pentru luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării către autorităţile italiene, iar nu a unei alte măsuri mai blânde prevăzute de art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 (control judiciar, control judiciar pe cauţiune sau arest la domiciliu) a fost determinată de caracterul urgent şi de necesitatea împiedicării sustragerii persoanei solicitate procedurilor judiciare în curs în stadiul emitent.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 29/F din data de 22 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/44/2018.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 230 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 29/F din data de 22 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/44/2018.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 230 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 aprilie 2018.
Procesat de GGC - GV