Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 139 din 20 aprilie 2017, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în Dosarul nr. x/216/2015, s-a respins solicitarea formulată de inculpatul A., prin apărător, cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din infracţiunile prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen. şi art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, în forma în vigoare la data de 14 ianuarie 2011, cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 C. pen. anterior.
În baza art. 334 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., născut la data de (...), la pedeapsa amenzii penale în sumă de 12.000 lei, reprezentând 240 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În baza art. 335 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa amenzii penale în sumă de 12.000 lei, reprezentând 240 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
S-a constatat că inculpatul A. a fost condamnat, prin Sentinţa penală nr. 203 din 05 noiembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Zărneşti în Dosarul nr. x/338/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 328/R pronunţată de Curtea de Apel Braşov în data de 28 martie 2013, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori, cu executare în condiţiile art. 861 C. pen. anterior.
S-a constatat că inculpatul A. a fost condamnat, prin Sentinţa penală nr. 1719 din 06 octombrie 2015 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. x/197/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 452/A pronunţată de Curtea de Apel Braşov în data de 01 iunie 2016, la pedeapsa amenzii penale în sumă de 3000 lei, reprezentând 200 zile amendă.
În baza art. 43 alin. (2) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă a amenzii penale în sumă de 17.000 lei, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., săvârşită în data de 27 mai 2013, a infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., săvârşită în data de 14 ianuarie 2011 şi a infracţiunii prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., săvârşită în data de 14 ianuarie 2011.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. (1) şi (3) C. pen.
În baza art. 96 alin. (4) C. pen., s-a menţinut beneficiul suspendării sub supraveghere acordat inculpatului prin Sentinţa penală nr. 203 din 05 noiembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Zărneşti în Dosarul nr. x/338/2012, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 328/R pronunţată de Curtea de Apel Braşov în data de 28 martie 2013, cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în sarcina inculpatului, prin aceleaşi hotărâri.
S-a dispus desfiinţarea actelor de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 1719 din 06 octombrie 2015, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. x/197/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 452/A pronunţată de Curtea de Apel Braşov în data de 01 iunie 2016, urmând a fi emise noi acte de executare în baza prezentei sentinţe.
Sumele de bani avansate de inculpat în baza condamnării la pedeapsa amenzii de 3.000 lei conform actelor de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 1719 din 06 octombrie 2015 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. x/197/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 452/A pronunţată de Curtea de Apel Braşov în data de 01 iunie 2016, au fost deduse din cuantumul amenzii rezultante stabilite.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul său, parchetul a criticat hotărârea atacată pentru motive de netemeinicie, susţinând că în mod greşit instanţa de fond i-a aplicat inculpatului pedeapsa amenzii penale, în cauză impunându-se a se dispune condamnarea la pedepse cu închisoarea, în condiţiile art. 60 C. pen., precum şi aplicarea pedepsei complementare şi accesorii prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.
De asemenea, a susţinut parchetul că în mod greşit prima instanţă a reţinut în cauză prevederile art. 43 alin. (2) C. pen. şi art. 96 alin. (4) C. pen., întrucât inculpatul nu se află în stare de recidivă, parchetul fiind nemulţumit şi de faptul că instanţa a menţinut suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, insistându-se şi asupra aplicării art. 67 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 66 alin. (1) lit. i) din acelaşi cod, în sensul interzicerii dreptului de conduce autovehicule, ca pedeapsă complementară şi accesorie, raportat la împrejurările cauzei şi la comportamentul inculpatului.
Inculpatul, la rândul său, a solicitat, în principal, achitarea, în baza art. 16 lit. a) şi c) C. proc. pen., susţinând că nu există probe că a săvârşit infracţiunea.
Apelantul-inculpat a reiterat apărarea potrivit căreia la data de 14 ianuarie 2011 nu avea suspendat dreptul de a conduce, invocând ca probă cazierul său rutier şi din adresele de la I.P.J. Braşov şi I.P.J. Caraş-Severin.
O altă critică, subsidiară, privea cuantumul amenzilor aplicate, în opinia apelantului, instanţa de fond neţinând cont de veniturile sale de la momentul aplicării acelei amenzi, respectiv de împrejurarea că are un venit de 1223 lei şi doi copii minori în întreţinere.
Prin Decizia penală nr. 829/A din 20 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/216/2015, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş împotriva Sentinţei penale nr. 139 din 20 aprilie 2017 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în Dosarul nr. x/216/2015, inculpat fiind A.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală şi, în rejudecare:
A fost descontopită pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, înlăturându-se sporul.
A fost înlăturată condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale, cu toate consecinţele.
A fost înlăturată dispoziţia de menţinere a beneficiului suspendării executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 203/2012 a Judecătoriei Zărneşti.
S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a fost condamnat inculpatul A. la 1 an închisoare.
În baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a fost condamnat acelaşi inculpat la 8 luni închisoare.
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012, a fost anulată dispoziţia de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 203/2012 a Judecătoriei Zărneşti, definitivă la 28 martie 2013.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate în prezenta cauză, de 1 an şi, respectiv, 8 luni închisoare, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 203/2012 a Judecătoriei Zărneşti, definitivă la 28 martie 2013 şi cu pedeapsa de 3.000 lei amendă penală, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se adaugă 3.000 lei, amendă penală.
În baza art. 57 C. pen. anterior, s-a dispus executarea pedepsei închisorii în regim de deţinere.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.
A fost contopită această pedeapsă accesorie cu pedeapsa aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 203/2012 a Judecătoriei Zărneşti şi s-a dispus, în baza art. 71 C. pen. anterior, executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din acelaşi cod.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., care a fost obligat la 700 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 20 noiembrie 2017, calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
Procedura de comunicare prevăzută de art. 439 alin. (2) şi 4 C. proc. pen. a fost îndeplinită.
În cuprinsul cererii de recurs în casaţie recurentul inculpat a susţinut că, în cauză, legea penală mai favorabilă este cea în vigoare, care permite aplicarea pedepsei amenzii penale, în raport cu natura acestei sancţiuni fiind posibilă şi menţinerea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. A arătat recurentul inculpat că legea penală anterioară presupune un tratament mai blând în cazul concursului de infracţiuni, fiind însă necesar a se analiza în concret care este legea penală mai favorabilă, cu luarea în considerare a instituţiilor de drept penal incidente în cauză, respectiv condiţii de sancţionare, circumstanţe de agravare ori de atenuare, pluralitate de infracţiuni, în cele mai multe situaţii determinarea legii penale mai favorabile realizându-se după criteriul pedepselor principale.
Prin urmare, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, înlăturarea dispoziţiilor prin care s-a aplicat greşit legea, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în vederea repunerii pedepselor principale în limitele legale.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 6 decembrie 2017, termenul pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie fiind stabilit pentru 8 ianuarie 2018, fără citarea părţilor, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.
La data de 4 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent a întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie ce formează obiectul Dosarului nr. x/216/2015.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 8 ianuarie 2018, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 829/A din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/216/2015.
A respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurentul inculpat şi a trimis cauza Completului C6, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de inculpatul A., cu citarea acestuia, pentru termenul din 19 februarie 2018.
Admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie a fost generată exclusiv de Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen. constatându-se că sintagma "dacă cererea este vădit nefondată" din cuprinsul acestora este neconstituţională.
Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Astfel, recursul în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile, pornind de la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte reţine că aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută/menţinută prin hotărârea atacată. Acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative.
Recurentul a susţinut că legea penală mai favorabilă este legea penală în vigoare, care permite aplicarea pedepsei amenzii penale fiind astfel posibilă menţinerea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani. De asemenea, că sau reţinut doar circumstanţele agravante, fără a se avea în vedere circumstanţele personale.
Potrivit disp.art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2000, constituie infracţiune punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani, iar potrivit disp. art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2000 constituie infracţiune conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Stabilind vinovăţia inculpatului, instanţa de apel a reţinut, în procesul de individualizare a pedepselor şi asupra legii penale mai favorabile, prin prisma dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi a constatat că legea veche conţine dispoziţii mai favorabile, în privinţa regulilor de contopire a pedepselor aplicate pentru infracţiuni concurente.
În aceste condiţii, pedepsele stabilite pentru cele doua infracţiuni reţinute în sarcina recurentului inculpat de 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, respectiv de 8 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, nu sunt în afara limitelor prevăzute de lege.
Totodată Înalta Curte reţine că verificarea pedepselor aplicate de instanţa de apel se realizează în raport de încadrările juridice reţinute de aceasta şi nu în raport de principiul aplicării legii penale mai favorabile, astfel cum a solicitat inculpatul, pedepsele fiind stabilite în limitele prevăzute de lege cu reţinerea corespunzătoare a concursului de infracţiuni şi a modului de stabilire a sancţiunii în cazul acestuia, în raport de legea mai favorabilă reţinută de instanţa de apel.
Având în vedere considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 829/A din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/216/2015.
În temeiul disp.art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 829/A din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/216/2015.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 februarie 2018.
Procesat de GGC - NN