Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 33 din data de 7 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în Dosar nr. x/2018, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. -împotriva Sentinţei penale nr. 61 din 4 iulie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin neapelare în data de 23 august 2016.
Contestatorul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 61 din data de 4 iulie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. x/2016, în baza art. 136 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea şi executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă, aplicate numitului A., prin Sentinţa penală din 17 februarie 2011 pronunţată de Curtea Penală de Justiţie din Dublin, Irlanda în Dosarul nr. x/2010, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 4 din C. pen. din 1964 al Irlandei (având corespondent în legislaţia română în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 175 lit. a) C. pen. din 1968 în vigoare la data comiterii faptei, respectiv omor calificat prev. de art. 189 lit. a) C. pen. în vigoare în prezent).
A fost dedusă din pedeapsa recunoscută perioada în care persoana condamnată A. s-a aflat arestată preventiv şi în executarea pedepsei în Irlanda, cu începere din 28 ianuarie 2010 la zi.
În baza art. 136 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. şi continuarea executării pedepsei recunoscute, într-un penitenciar din România.
La data de 18 aprilie 2018, petentul condamnat A., aflat în stare de detenţie în Penitenciarul Aiud a formulat o cerere prin care a solicitat transferarea sa înapoi în Irlanda, în vederea continuării executării pedepsei în statul irlandez.
În motivarea cererii, condamnatul a susţinut că transferul său în România s-a realizat în mod ilegal, deoarece el nu a adresat nicio cerere în acest sens, că procedura s-a desfăşurat fără citarea sa, iar el nu şi-a dat acordul pentru a fi transferat în România, în vederea executării pedepsei. Ca atare, condamnatul a apreciat că Sentinţa penală nr. 61/2016 din 4 iulie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. x/2016 este nelegală.
Condamnatul a mai invocat ca motiv al cererii sale faptul că potrivit legii penale irlandeze, mai favorabilă decât cea română, ar putea beneficia de liberare condiţionată după executarea a 8 ani de detenţie.
Cererea condamnatului a fost apreciată ca reprezentând o contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Analizând cererea condamnatului, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că, prin Sentinţa penală din 17 februarie 2011 pronunţată de Curtea Penală de Justiţie din Dublin, Irlanda în Dosarul nr. CC0034/2010, a fost condamnat numitul A. - cetăţean român cu domiciliul în România, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea pe teritoriul Irlandei a infracţiunii de omor, prev. de art. 4 din C. pen. din 1964 al Irlandei.
În fapt, s-a reţinut în sarcina autorului că în 27 ianuarie 2010, acesta s-a deplasat din România în Dublin, având în bagaj două cuţite, a determinat-o pe persoana vătămată B. să îl însoţească în camera de la Irish Management Institute din Dublin unde era cazat şi pe fondul unei crize de gelozie, a suprimat viaţa victimei, prin secţionarea gâtului acesteia cu cuţitul.
Prin adresa din 27 iunie 2016 din Dosar nr. x/2016, în temeiul art. 153 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat recunoaşterea şi executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă, aplicate condamnatului A.
Prin ordonanţa din 23 iunie 2016 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Alba Iulia, în vederea admiterii cererii de transferare în România a persoanei condamnate A. respectiv în vederea recunoaşterii şi executării în România a hotărârii de condamnare pronunţate în Irlanda.
S-a reţinut că nu este incident vreunul din motivele, obligatorii, de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 136 alin. (2) din lege, şi că persoana condamnată a fost de acord să execute pedeapsa în România, condiţie în acord cu prevederile art. 136 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/204.
Instanţa a constatat că procedura de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti de condamnare, în vederea transferării persoanei condamnate în România în scopul continuării executării pedepsei a fost declanşată la solicitarea persoanei condamnate, acesta formulând la data de 3 decembrie 2012 o cerere către Departamentul de Justiţie al Irlandei, solicitând transferarea sa şi executarea pedepsei în România, invocând faptul că are toată familia în România şi este costisitor pentru membrii familiei să îl viziteze în Irlanda.
Totodată s-a reţinut că, la data de 26 septembrie 2013, condamnatul a completat personal un formular al unei cereri de transfer, prin care a motivat că solicită transferarea sa în România, pentru a fi aproape de familie şi pentru că nu primea vizite în penitenciarul din Irlanda.
Curtea de Apel a constatatat că procedura de recunoaştere şi transferare în România în vederea executării în continuare a pedepsei s-a desfăşurat în condiţii de legalitate, în conformitate cu prevederile art. 136 din Legea nr. 302/2004. Sentinţa penală nr. 61 din 4 iulie 2016 a fost pronunţată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, însă condamnatul nu a formulat apel.
Ca atare, s-a constatat că persoana condamnată este cea care a iniţiat demersul transferării sale în România în vederea executării pedepsei, din motive de ordin familial, iar poziţia sa nu poate fi retractabilă, hotărârea judecătorească pronunţată în acest sens rămânând definitivă prin neapelare.
Totodată instanţa a reţinut că, solicitarea condamnatului nu constituie un impediment la executarea pedepsei, compatibil a fi încadrat în cazul de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Împotriva Sentinţei penale nr. 33 din data de 7 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în Dosar nr. x/2018, în termen legal, condamnatul A. a declarat contestaţie, prin care a reiterat solicitările făcute în faţa instanţei de fond, susţinând că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Analizând contestaţia formulată de condamnatul A., atât potrivit susţinerilor orale ale apărătorului, cât şi în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 598 C. proc. pen. contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptata împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invoca amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Contestaţia la executare reprezintă procedeul jurisdicţional prevăzut de lege pentru rezolvarea incidentelor ivite pe parcursul executării unei hotărâri penale definitive .
Aprecierile condamnatului, în sensul că transferul lui în România s-a realizat în mod nelegal, că nu şi-a dat acordul pentru transfer şi că potrivit legii penale irlandeze ar putea beneficia de liberare condiţionată după executarea a 8 ani de detenţie nu pot fi calificate ca fiind caz de contestaţie la executare, în speţă, nefiind incidente nici unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 598 C. proc. pen.
Pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.
Împrejurarea constatată ulterior de către condamnat, în sensul că legea penală irlandeză l-ar favoriza sub aspectul liberării condiţionate, nu poate constitui temei legal pentru o revocare a consimţământului iniţial la transfer, legea penală română nereglementând explicit o asemenea ipoteză, după ce a fost încuviinţat transferul.
Aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de fond, procedura de recunoaştere şi transferare în România în vederea executării în continuare a pedepsei s-a desfăşurat în condiţii de legalitate, în conformitate cu prevederile art. 136 din Legea nr. 302/2004, persoana condamnată fiind cea care a iniţiat demersul transferării sale în România în vederea executării pedepsei, din motive de ordin familial, iar împotriva Sentinţei penale nr. 61 din 4 iulie 2016 condamnatul nu a formulat apel, acesta rămânând definitivă prin neapelare.
Pentru considerentele ce precedă, Înalta Curte constată că Sentinţa penală nr. 33 din data de 7 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 33 din data de 7 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2018.
Procesat GGC MM