Deliberând asupra apelurilor declarate de inculpaţii A. şi B. şi de partea civilă Municipiul Cluj-Napoca - prin Primar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 181 din 9 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a)-e) C. pen. şi s-au impus acestuia obligaţiile prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 93 alin. (3) C. pen., atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a)-e) C. pen. şi s-au impus acestuia obligaţiile prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 93 alin. (3) C. pen., atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.
Pe latură civilă, inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata către partea civilă Municipiului Cluj-Napoca prin primar a sumei de 166.855 lei, despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut faptul că între inculpatul A. şi partea civilă Municipiului Cluj-Napoca, prin primar, există mai multe litigii civile cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x nr. 4, compus din casă cu 30 de apartamente, teren aferent în suprafaţă de 791 mp şi curte în suprafaţă de 422 mp. Dintre cele 30 de apartamente, unul este întabulat în favoarea Companiei Naţionale "Loteria Română", două apartamente au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, iar restul de apartamente sunt întabulate în favoarea statului român şi aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca (23 de locuinţe şi 4 spaţii cu altă destinaţie). Dreptul de proprietate al statului român a fost dobândit în baza Decretului nr. 92/1950, acesta fiind întabulat iniţial în favoarea numiţilor C. şi D., în părţi egale.
Prin două hotărâri judecătoreşti definitive vol. 1 -, respectiv decizia civilă nr. 277/A/2003 a Curţii de Apel E.eşti (dosar nr. x/2002) şi decizia civilă nr. 130/A/2008 a Curţii de Apel Cluj (dosar nr. x/2007), F. (antecesorul inculpatului A.) a obţinut, ca urmare a constatării de către instanţe a nelegalităţii deciziei de naţionalizare emise în baza Decretului nr. 92/1950, două cote părţi de 1/8 din imobilul menţionat (în total 1/4), în calitate de moştenitor al numiţilor G. (mama sa) şi H. (unchiul său), cei doi fiind la rândul lor moştenitorii fostului coproprietar D.
În calitate de moştenitori ai lui F. (fost avocat în Baroul Cluj), inculpatul A., fratele său I. şi mama lor J., deţin cota parte de 1/4 din imobilul situat în Cluj-Napoca, strada x,.
În acest context, inculpatul a acţionat în judecată partea civilă solicitând, în mai multe rânduri, obligarea acesteia la plata cotei de 1/8 din suma încasată de Municipiul Cluj-Napoca cu titlu de chirie de la chiriaşii imobilului menţionat, cotă ce le revenea inculpatului, fratelui acestuia şi mamei sale în calitate de moştenitori ai defunctului F.. O astfel de acţiune civilă a fost înregistrată de către inculpat la data de 17.02.2014, când a solicitat obligarea părţii civile la plata cotei de 1/8 din suma de 22.070 lei, reprezentând chiria încasată de Municipiul Cluj-Napoca în perioada februarie 2013 - noiembrie 2013.
Prin sentinţa civilă nr. 7473 din data de 10 iulie 2014 (voi. 1 - f. 12), Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea inculpatului şi celorlalţi doi reclamanţi şi a obligat pârâtul Municipiul Cluj-Napoca să plătească reclamanţilor, cu titlu de chirie aferentă lunilor februarie 2013 - noiembrie 2013, suma de 2.758 lei.
După obţinerea sentinţei menţionate, inculpatul A. a cedat, contra sumei de 500 lei, creanţa de 2.958 lei (2.758 lei contravaloare chirii + 200 lei cheltuieli de judecată), către inculpatul B. În contractul de cesiune de creanţă datat 14.08.2014, domiciliul inculpatului B. este indicat în mod nereal ca fiind în Cluj-Napoca, str. y, nr. 5, apartament care aparţine în realitate inculpatului A. (inculpatul B. domiciliază în Sighetu Marmaţiei). Ulterior, cesionarul creanţei - inculpatul B. l-a angajat ca avocat pe unul dintre cedenţii creanţei, inculpatul A. şi, prin intermediul acestuia, în data de 26.08.2014, a adresat Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti K. şi L., o cerere de executare silită a debitorului Municipiul Cluj-Napoca, solicitând poprirea conturilor debitorului, pentru suma de 2.958 lei + cheltuieli de executare. Cererea de executare silită a făcut obiectul dosarului execuţional nr. x/2014 al S.C.P.E.J. K. şi L.
Drept cheltuială de executare a fost invocat onorariul avocaţial în faza de executare silită, pretins încasat de inculpatul A. de la inculpatul B., în cuantum de 80.000 lei, onorariul fiind vădit disproporţionat faţă de complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat. Ca justificare, inculpatul A. a depus la dosarul execuţional nr. 577/2014 o împuternicire avocaţială emisă în baza unui pretins contract de asistenţă juridică căruia i s-a atribuit numărul "153" din 24.08.2014 şi o chitanţă fără număr şi dată, conform căreia ar fi primit de la inculpatul B. suma de 80.000 lei reprezentând onorariu . Aparent, aşa cum se poate observa din examinarea copiei împuternicii avocaţiale, data contractului de asistenţă juridică este consemnată cu un alt instrument de scris.
Ca urmare, la data de 16.09.2014, executorul judecătoresc K. emite încheierea nr. 577/2014/2, stabilind totalul debitului datorat de Municipiul Cluj-Napoca, la suma de 83.413 lei (creanţa de 2.958 lei fixată prin titlul executoriu, onorariul avocaţial de 80.000 lei pentru faza de executare silită şi 455 lei onorariul executorului judecătoresc şi taxe).
În ziua următoare, la 17.09.2014, executorul judecătoresc a poprit conturile debitorului Municipiul Cluj-Napoca, deschise la Trezoreria Cluj, până la concurenţa sumei de 83.413 lei, iar în data de 29.09.2014, prin ordinul de plată nr. 210 (voi. 1 - f. 19), Municipiul Cluj-Napoca a achitat în contul S.P.C.E.J. K. suma de 83.413 lei; în data de 30.09.2014, suma pentru care conturile au fost poprite a intrat în posesia reprezentantului biroului executorului judecătoresc, persoană care, la rândul ei, a înmânat suma inculpatului A. . În data de 20.02.2014, inculpatul A., în numele său şi al reclamanţilor I. şi J., a înregistrat o altă acţiune civilă la Judecătoria Cluj-Napoca (dosar nr. x/2014), învederând instanţei că cei trei reclamanţi deţin împreună, în baza deciziei civile nr. 130/A/2008 a Curţii de Apel Cluj, cota de 1/8 din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x, , imobil în care locuiesc mai mulţi chiriaşi şi întrucât Municipiul Cluj-Napoca încasează chiria pentru întregul imobil, a solicitat instanţei obligarea pârâtului la plata cotei de 1/8 din suma de 2.747 lei, reprezentând chiria încasată de Municipiul Cluj-Napoca în perioada ianuarie 2013 - octombrie 2013.
Prin sentinţa civilă nr. 6960 din data de 1 iulie 2014 (vol 1 - f. 20), Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea reclamanţilor şi a obligat pârâtul Municipiul Cluj-Napoca să plătească reclamanţilor, cu titlu de chirie aferentă lunilor ianuarie 2013 - octombrie 2013, suma de 2.747 lei. Ulterior, inculpatul A. a cedat, contra sumei de 500 lei, creanţa de 2.947,46 lei (2.747,46 lei contravaloare chirii + 200 lei cheltuieli de judecată), către inculpatul B.
S-a reţinut că în contractul de cesiune de creanţă datat 01.09.2014, domiciliul inculpatului B. este indicat, din nou, în mod nereal ca fiind în Cluj-Napoca, str. y, ap. 50, apartament care aparţine în realitate inculpatului A. (inculpatul B. domiciliind în Sighetu Marmaţiei).
Apoi, inculpatul B. l-a angajat ca avocat pe inculpatul A. (unul dintre cedenţii creanţei) şi, prin intermediul acestuia, în data de 04.09.2014, s-a adresat Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti K. şi L., cu o cerere de executare silită a debitorului Municipiul Cluj-Napoca, solicitând poprirea conturilor debitorului, pentru suma de 2.947,46 lei + cheltuieli de executare, cerere înregistrată sub nr. 583/2014 al S.C.P.E.J. K. şi L. . Inculpatul B. a solicitat ca şi cheltuieli de executare, onorariul pe care a pretins că l-a achitat inculpatului A., în sumă de 80.000 lei, onorariu ce este vădit lipsit de proporţionalitate raportat la obiectul cererii şi munca depusă de avocat.
În susţinerea cererii, inculpatul A. a depus la dosarul execuţional nr. x/2014 o împuternicire avocaţială emisă în baza unui contract de asistenţă juridică, având numărul 136 din 01.09.2014 şi o chitanţă conform căreia ar fi primit de la inculpatul B. suma de 80.000 lei reprezentând onorariu . Ca urmare, la data de 07.10.2014, executorul judecătoresc L. a emis încheierea nr. 583/2014/2, debitul total datorat de Municipiul Cluj-Napoca, fiind stabilit la suma de 83.442,46 lei (creanţa de 2.947,46 lei stabilită prin titlul executoriu, onorariul avocaţial de 80.00 lei pentru faza de executare silită şi 495 lei onorariul executorului judecătoresc şi taxe). Ulterior, la 08.10.2014, executorul judecătoresc a poprit conturile debitorului Municipiul Cluj-Napoca, deschise la Trezoreria Cluj, până la concurenţa sumei de 83.442 lei (voi. 1 - f. 28), iar în data de 16.10.2014, prin ordinul de plată nr. 242, Municipiul Cluj-Napoca a achitat în contul S.P.C.E.J. K. suma de 83.442,46 lei; în data de 17.10.2014 suma pentru care conturile au fost poprite a intrat în posesia reprezentantului biroului executorului judecătoresc, persoană care, la rândul ei, a înmânat suma inculpatului A. .
S-a reţinut că starea de fapt nu a fost contestată din punct de vedere al derulării evenimentelor, inculpatul A., singurul care a dat declaraţii în cauză, arătând că a procedat astfel neurmărind obţinerea unui folos injust, ci acţionând astfel faţă de conduita părţii civile care, contrar sentinţelor civile obţinute încă din 2009, când s-a înregistrat primul litigiu, "continuă să folosească în mod abuziv acest imobil". Apoi, inculpatul a mai învederat faptul că, deşi potrivit legii civile un singur coproprietar nu poate să folosească întreg imobilul, partea civilă continuă să o facă şi, de aceea, a apreciat că "pentru a obliga primăria la respectarea hotărârilor civile pronunţate cu privire la dreptul meu de creanţă este necesar să cer executarea silită a acesteia şi cu privire la cheltuielile de executare. Pentru a sancţiona partea civilă am vândut creanţa coinculpatului". Mai mult, inculpatul a recunoscut că a urmărit ca executând partea civilă pentru o sumă mai mare, pe viitor, aceasta îşi va modifica comportamentul.
S-a apreciat că problema ce se impune a fi lămurită este fictivitatea atât a contractelor de cesiune de creanţe întocmite, cât şi a onorariilor vădit disproporţionate pretins achitate.
S-a reţinut că în cursul urmăririi penale inculpatul A. nu a propus martori cu privire la aceste aspecte (inculpatul A., cu ocazia audierii sale în calitate de inculpat a arătat că depune la dosar un set de înscrisuri şi că "în momentul în care B. mi-a plătit onorariile de câte 80.000 lei fiecare, au fost de faţă mai multe persoane pe care le pot propune ca martori, dacă este cazul" şi că abia în faza cercetării judecătoreşti inculpatul a propus în vederea audierii şi în apărarea sa pe martorii E., M. pentru primul act material şi respectiv, martorul O. pentru cea de-a doua faptă.
Analizând depoziţiile martorilor propuşi de către inculpatul A., s-a apreciat că aceasta sunt vădit subiective, fiind date "pro causa".
Au fost evidenţiate în declaraţiile primilor doi martori, care se presupune că au asistat la acelaşi eveniment, contradicţii evidente şi importante. Astfel, martorul E. a intrat în biroul inculpatului A., a văzut masa plină de bani, apreciind că sunt în jur de 100.000 lei, ştiind sigur "din discuţiile purtate de inculpaţi" că aceşti bani reprezintă onorariu avocaţial în legătură cu problemele cu municipalitatea. De asemenea, martorul a afirmat că i s-a permis să asiste la discuţiile dintre inculpaţi, că i s-a părut normal acest lucru, că inculpatul A. i-a spus despre persoana din biroul său că este om de afaceri, numele de B. l-a aflat din discuţiile purtate, persoana nefiindu-i prezentată.
De asemenea, martorul susţine că a mai asistat şi la alte discuţii dintre inculpatul A., în calitate de avocat, şi alţi clienţi, dar nu îşi aduce aminte conţinutul acestora, însă, audiat la 4.05.2017, după aproape doi ani de la eveniment şi-a amintit, în mod surprinzător şi neverosimil nu numai de conţinutul convorbirii, dar chiar şi de numele contractantului, cu toate că acesta nu i-a fost prezentat, motivul invocat fiind acela că martorul are "o memorie bună".
În continuare, s-a analizat declaraţia martorului M., care a arătat că l-a vizitat pe inculpatul A. împreună cu martorul E. în cursul lunii august 2014 şi care, audiat la data de 4.05.2017, a arătat în schimb că nu a asistat la nicio discuţie între inculpaţi, că a dedus că persoana care se afla în biroul inculpatului A. se numea B., pentru că aşa îi spunea inculpatul A., că a stat aproximativ 10 minute în biroul inculpatului şi că, într-adevăr, a văzut bancnote de 100 de lei pe biroul inculpatului şi a dedus că este vorba de o sumă mare de bani, dar nu ştie ce reprezintă această sumă. Mai mult, acest martor a afirmat că martorul E. a stat în biroul la fel de mult timp şi că au asistat la aceleaşi împrejurări.
Conchizând cu privire la aceste aspecte, instanţa de fond a constatat că neconcordanţele evidente şi importante se referă la identitatea persoanei care se afla în biroul inculpatului, cât şi la destinaţia sumei de bani, fiind evident date pro causa.
În ceea ce-l priveşte pe martorul O., s-a reţinut că acesta s-a prezentat pentru a fi audiat abia după ce s-a dispus amendarea sa şi a declarat că se află în relaţii de prietenie cu inculpatul A., fratele acestuia fiind avocatul său de 9-10 ani. Mai mult, acesta a afirmat că inculpatul A. a vrut să-i vândă o creanţă întrebându-l dacă are bani, dar martorul a răspuns negativ şi a aflat ulterior că inculpatul i-a vândut creanţa coinculpatului B., pe care l-a cunoscut în biroul inculpatului A. şi despre care ştia că lucrează în construcţii. Martorul a mai arătat că este vorba de aceeaşi creanţă şi că a fost abordat de către inculpatul A. cu aproximativ doi ani înainte de a fi vândută lui B., ceea ce în mod evident nu este posibil faţă de data sentinţei civile ce constituie titlu executor. La rândul său, martorul a învederat faptul că a intrat în biroul inculpatului doar pentru a-l saluta, cum, de altfel, obişnuia să facă, şi că a văzut mulţi bani pe biroul inculpatului, care i-a spus că domnul B. doreşte să-l angajeze într-o cauză.
S-a apreciat că depoziţia martorului este subiectivă, cu atât mai mult, cu cât acesta a recunoscut că, după ce a fost citat ca martor, a luat legătura cu inculpatul şi s-a deplasat la biroul acestuia unde a fost informat cu privire la motivul pentru care a fost propus ca martor. Coroborând probele administrate în cauză, Curtea a constatat că s-a dovedit dincolo de orice tăgadă caracterul fictiv al contractelor de concesiune şi că cele două onorarii a câte 80.000 lei nu au fost achitate.
Pe lângă aspectele evidente legate de disproporţionalitatea onorariilor pretins a fi fost achitate, precum şi de diferenţele vizibile între creanţe şi sumele modice obţinute ca urmare a cesionării acestora, în ambele cazuri 500 lei şi necomunicate cu rea-credinţă părţii civile (cu toate că din declaraţia martorului O. rezultă că întrebarea inculpatului a fost dacă acesta are bani) s-au observat o serie de neconcordanţe cu privire la numerele ce apar pe contracte, cel depus la dosar fiind numerotat cu 133 (f 208 volI, dos.u.p.), în timp ce la dosarul execuţional fusese depusă împuternicirea avocaţială cu numărul 153, emis în baza contractului nr. 153/24.08.2014, la emiterea unei chitanţe fără număr şi dată şi domiciliul nereal al inculpatului B., trecut de ambele dăţi.
Instanţa de fond a apreciat că un alt aspect ce se coroborează cu restul probelor, că este împrejurarea că inculpatul B., care a înţeles să se sustragă atât de la urmărirea penală, cât şi de la judecată, a beneficiat efectiv în perioada 2010-2014 de venituri în sumă de 134.925 lei, aspect dovedit prin procesului-verbal întocmit de inspectorul antifraudă din cadrul ANAF - Direcţia de combatere a Fraudelor, astfel că, este greu de crezut că acesta a putut să achite suma de 160.000 lei în decurs de o săptămână în comparaţie cu veniturile obţinute în decursul a patru ani.
S-a reţinut că apărătorul inculpatului B. a încercat să acrediteze ideea, aceasta nefiind însă dovedită, că inculpatul s-ar fi ocupat cu cămătăria şi de aceea ar fi avut bani cash, proveniţi din restituirea împrumuturilor. Aceste aspecte nu au fost însă confirmate şi sunt în defavoarea inculpatului, reprezentând venituri nelegal obţinute. Mai mult, din actele de la dosar, a rezultat că cei doi inculpaţi au mai încheiat şi alte contracte de cesiune, fiind vorba şi de alte sume mari achitate cu titlu de onorariu avocaţial, dosare instrumentate de Judecătoria Cluj-Napoca, amintindu-se aici cu titlu de exemplu dosarul nr. 12.788/211/2015 - suma de 60.000 lei, fiind greu de crezut că inculpatul B., raportat la veniturile pe care le realiza, era în măsură să achite astfel de sume.
Apoi, s-a observat că prin sentinţa civilă nr. 728 din 26.01.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost apreciată ca nelegală întreaga executare silită desfăşurată în dosarul execuţional nr. x/2014, constatându-se că acel contract de cesiune încheiat este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită, iar prin sentinţa civilă nr. 897 din 28.01.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă, în parte, contestaţia la executare formulată de partea civilă, fiind reduse cheltuielile de executare din dosarul execuţional nr. x/2014 la suma de 250 lei.
Apoi, nu este lipsit de importanţă nici faptul că inculpatul A. nu a făcut dovada raportării la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, a sumelor primite cu titlu de onorarii avocaţiale, deşi au depăşit suma de 15.000 euro.
Conchizând, s-a constatat pe deplin dovedită vinovăţia celor doi inculpaţi, care prin activitatea lor infracţională au indus în eroare partea civilă cu scopul de a obţine un folos patrimonial injust.
În drept,s-a constatat că fapta inculpatului A., care în data de 14.08.2014, a încheiat, în calitate de cedent, un contract de cesiune de creanţă cu cesionarul B., având ca obiect drepturile de creanţă asupra debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", drepturi consfinţite prin sentinţa civilă nr. 7473 din 10.07.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, reprezentând contravaloarea chiriilor percepute de debitor pentru imobilul din Cluj-Napoca, str. x, şi a cheltuielilor de judecată (suma de 2.958 lei), iar ulterior, cesionarul B. a apelat la serviciile cedentului creanţei, avocatul A., căruia i-a achitat în mod fictiv un onorariu avocaţial în cuantum de 80.000 lei, pentru a-l "reprezenta" în faţa SCPEJ K. şi L. în procedura executării silite împotriva debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", onorariul exorbitant şi nejustificat pentru serviciile prestate fiind cuprins în debitul stabilit în sarcina Municipiului Cluj-Napoca, debitorul fiind astfel indus în eroare şi executat silit pentru suma de 83.413 lei, iar ulterior, în data de 01.09.2014 a încheiat, în calitate de cedent, un contract de cesiune de creanţă cu cesionarul B., având ca obiect drepturile de creanţă asupra debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", drepturi consfinţite prin sentinţa civilă nr. 6960 din 01.07.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, reprezentând contravaloarea chiriilor percepute de debitor pentru imobilul din Cluj-Napoca, str. x, şi a cheltuielilor de judecată (suma de 2.947,46 lei), iar ulterior, cesionarul B. a apelat la serviciile cedentului creanţei - avocatul A., căruia i-a achitat în mod fictiv un onorariu avocaţial în cuantum de 80.000 lei, pentru a-l "reprezenta" în faţa SCPEJ K. şi L. în procedura executării silite împotriva debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", onorariul exorbitant şi nejustificat pentru serviciile prestate fiind cuprins în debitul stabilit în sarcina Municipiului Cluj-Napoca, debitorul fiind astfel indus în eroare şi executat silit pentru suma de 83.442,46 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).
Fapta inculpatului B., care, în data de 14.08.2014 a încheiat, în calitate de cesionar, un contract de cesiune de creanţă cu cedentul A., având ca obiect drepturile de creanţă asupra debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", drepturi consfinţite prin sentinţa civilă nr. 7473 din 10.07.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, reprezentând contravaloarea chiriilor percepute de debitor pentru imobilul din Cluj-Napoca, str. x, şi a cheltuielilor de judecată (suma de 2.958 lei), iar ulterior, a apelat la serviciile cedentului creanţei - avocatul A., căruia i-a achitat în mod fictiv un onorariu avocaţial în cuantum de 80.000 lei, pentru a-l "reprezenta" în faţa SCPEJ K. şi L. în procedura executării silite împotriva debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", onorariul exorbitant şi nejustificat pentru serviciile prestate fiind cuprins în debitul stabilit în sarcina Municipiului Cluj-Napoca, debitorul fiind astfel indus în eroare şi executat silit pentru suma de 83.413 lei, iar ulterior, în data de 01.09.2014 a încheiat, în calitate de cedent, un contract de cesiune de creanţă cu cedentul A., având ca obiect drepturile de creanţă asupra debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", drepturi consfinţite prin sentinţa civilă nr. 6960 din 01.07.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, reprezentând contravaloarea chiriilor percepute de debitor pentru imobilul din Cluj-Napoca, str. x, şi a cheltuielilor de judecată (suma de 2.947,46 lei), iar ulterior, a apelat la serviciile cedentului creanţei - avocatul A., căruia i-a achitat în mod fictiv un onorariu avocaţial în cuantum de 80.000 lei, pentru a-l "reprezenta" în faţa SCPEJ K. şi L. în procedura executării silite împotriva debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", onorariul exorbitant şi nejustificat pentru serviciile prestate fiind cuprins în debitul stabilit în sarcina Municipiului Cluj-Napoca, debitorul fiind astfel indus în eroare şi executat silit pentru suma de 83.442,46 lei, întruneşte elementele constitutive infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).
S-a apreciat că în cazul ambilor inculpaţi sunt îndeplinite condiţiile infracţiunii în formă continuată, actele materiale fiind comise într-un interval de timp scurt, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, având acelaşi modus operandi şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, astfel că s-a dispus schimbarea încadrării juridice din concurs de infracţiuni, într-o singură infracţiune în formă continuată.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., împrejurările concrete de comitere a faptei, contribuţia reală a fiecăruia dintre inculpaţi, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, prejudiciul cauzat fiind relativ mare, de scopul urmărit, scop ce rezultă din însăşi declaraţia inculpatului A., conduita celor doi inculpaţi, inculpatul A. negând comiterea vreunei fapte penale, iar inculpatul B., sustrăgându-se atât de la urmărire penală cât şi de la judecată.
În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpaţilor, s-a constatat că nu au antecedente penale, au studii superioare, inculpatul A. profesând ca avocat în cadrul Baroului Cluj şi sunt relativ tineri.
Faţă de cele de mai sus, s-a apreciat că o pedeapsă de doi ani închisoare pentru inculpatul A. şi respectiv de 1 an şi 6 luni pentru coinculpat, ambele pedepse orientate spre minimul special prevăzut de textul incriminator, sunt în măsură să contribuie la sancţionarea şi reeducarea acestora.
Apoi, văzând circumstanţele personale arătate mai sus, s-a apreciat că, în cazul ambilor inculpaţi aplicarea pedepselor este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpaţii nu vor comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea strictă şi specializată a conduitei acestora, astfel că, s-a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 91 şi urm. C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că partea civilă a formulat pretenţii în cursul urmăririi penale, solicitând obligarea inculpaţilor la plata întregului prejudiciu cauzat acestora în sumă de 924.740 lei, încasate în mod nelegal prin înfiinţarea popririi asupra conturilor părţii civile în mai multe rânduri.
S-a reţinut că potrivit art. 19 alin. (1) C. proc. pen., acţiunea civilă exercitată în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, în speţa de faţă, suma de 166.855 lei. S-au constatat îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale doar cu privire la această sumă, conform art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., potrivit căruia, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane şi cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
De altfel, s-a reţinut că prejudiciu cauzat nu a fost recuperat, cu toate că au fost pronunţate hotărârile civile amintite, inculpatul A. precizând şi cu ocazia încercării unei medieri cu partea civilă că doreşte realizarea unei compensări şi s-a dispus admiterea în parte a acţiunii civile promovate de partea civilă Municipiului Cluj-Napoca prin primar şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata către partea civilă a sumei de 166.855 lei, despăgubiri civile
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termen legal, inculpaţii B. şi A. şi partea civilă Municipiul Cluj Napoca.
Partea civilă Municipiul Cluj Napoca a depus cererea de apel, fără a preciza motivele pe care se întemeiază.
Apelul inculpatului B. a vizat temeinicia soluţiei de condamnare, acesta solicitând, în principal, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., iar, în subsidiar, în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II din C. proc. pen., având în vedere că fapta nu a fost comisă cu intenţie.
În dezvoltarea motivelor de apel a solicitat reaprecierea probatoriului administrat şi constatarea faptului că cele două contracte de asistenţă judiciară sunt reale şi că onorariile au fost efectiv achitate, existând la dosar chitanţe, facturi şi declaraţiile fiscale depuse de acesta.
S-a arătat că situaţia de fapt indică existenţa unui abuz de drept, iar nu a unei infracţiuni, lipsind latura obiectivă deoarece nu a fost prezentată o faptă mincinoasă ca una reală sau invers, nu au fost efectuate manopere dolosive, ci au fost folosite pârghii legale cu scopul de a determina partea civilă să-i respecte inculpatului A. dreptul de proprietate.
A mai arătat că inculpatul A. a încercat să determine primăria să-i respecte dreptul de proprietate, abuz de drept care a fost sancţionat prin întoarcerea executării silite.
Cu privire la latura civilă, a solicitat lăsarea nesoluţionată a acesteia, în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. şi următoarele, subliniind totodată că admiterea laturii civile ar conduce la apariţia a două titluri de creanţă pentru aceeaşi sumă.
Criticile formulate de inculpatul A. vizează, de asemenea, temeinicia sentinţei atacate pe motiv că nu a existat nicio acţiune de inducere în eroare, solicitându-se achitarea potrivit dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza II din C. proc. pen.
În motivele de apel s- a susţinut că acţiunea de a pune în executare conform prevederilor art. 622 şi următoarele din C. proc. civ., precum şi cesiunea unei creanţe prin încheierea unui contract, nu sunt fapte prevăzute de legea penală, fiind reglementate de C. proc. civ., respectiv C. civ. Aşadar, litigiile cu partea civilă sunt de natură civilă şi în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea sa, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că atât contractul de cesiune creanţă, cât şi contractul de asistenţă juridică, nu au fost încheiate fictiv. Activitatea de a reprezenta un client în faţa organelor de executare silită este o operaţiune prevăzută de legea specială, iar faptul că partea civilă nu a respectat hotărârile judecătoreşti şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile rezultă din probele administrate în dosar.
A susţinut că declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de fond sunt reale, contrar celor reţinute de instanţa de fond, în sensul că aceştia au dat declaraţii pro cauza.
Având în vedere că instanţa de judecată s-a pronunţat în contestaţiile la executare al căror obiect au fost contractele de cesiune, a apreciat că litigiul este unul civil şi se impune achitarea sa.
A menţionat că nu există nicio dispoziţie legală care să îi interzică să încaseze un onorariu, chiar exorbitant, dispoziţiile C. proc. civ., prevăd posibilitatea diminuării acestui onorariu în faţa instanţei de executare.
Pe latură civilă, a menţionat că instanţa de fond l-a obligat să achite, în solidar, cu coinculpatul, suma de 166.000 lei în condiţiile în care i se reproşează că a încheiat două contracte juridice pentru două sume în cuantum de câte 80.000.
La termenul de judecată din 5 iunie 2018 apelantul inculpat A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, invocând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., pe motiv că această dispoziţie încalcă prevederile art. 16 din Constituţia României, întrucât conţine o dispoziţie contradictorie în sensul că, instanţa de apel este obligată să reaudieze martorii care au dat declaraţii în faţa instanţei de fond, în ipoteza în care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare pe aceste declaraţii, dar nu şi în caz de condamnare.
Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 252/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., în concurs real, respectiv a două infracţiuni de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, la data de 14.08.2014, inculpatul A. a încheiat, în calitate de cedent, un contract de cesiune de creanţă cu cesionarul B., având ca obiect drepturile de creanţă asupra debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", drepturi consfinţite prin sentinţa civilă nr. 7473 din 10.07.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, reprezentând contravaloarea chiriilor percepute de debitor pentru imobilul din Cluj-Napoca, str. x, şi a cheltuielilor de judecată (suma de 2.958 lei).
Ulterior, cesionarul B. a apelat la serviciile cedentului creanţei, avocatul A., căruia i-a achitat în mod fictiv un onorariu avocaţial în cuantum de 80.000 lei, pentru a-l "reprezenta" în faţa SCPEJ K. şi L. în procedura executării silite împotriva debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", onorariul exorbitant şi nejustificat pentru serviciile prestate fiind cuprins în debitul stabilit în sarcina Municipiului Cluj-Napoca, debitorul fiind astfel indus în eroare şi executat silit pentru suma de 83.413 lei.
De asemenea, la data de 01.09.2014, acelaşi inculpat A. a încheiat, în calitate de cedent, un contract de cesiune de creanţă cu cesionarul B., având ca obiect drepturile de creanţă asupra debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", drepturi consfinţite prin sentinţa civilă nr. 6960 din 01.07.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, reprezentând contravaloarea chiriilor percepute de debitor pentru acelaşi imobil şi a cheltuielilor de judecată (suma de 2.947,46 lei).
Procedând în aceeaşi modalitate, cesionarul B. a apelat la serviciile cedentului creanţei, avocatul A., căruia i-a achitat în mod fictiv un onorariu avocaţial în cuantum de 80.000 lei, pentru a-l "reprezenta" în faţa SCPEJ K. şi L. în procedura executării silite împotriva debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", onorariul exorbitant şi nejustificat pentru serviciile prestate fiind cuprins în debitul stabilit în sarcina Municipiului Cluj-Napoca, debitorul fiind astfel indus în eroare şi executat silit pentru suma de 83.442,46 lei.
Procedând la reevaluarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că situaţia de fapt este probată cu înscrisuri, nefiind contestată de inculpaţi în aspectele sale obiective.
Astfel, Înalta Curte reţine că între inculpatul A. şi partea civilă Municipiul Cluj Napoca subzistă o situaţie litigioasă în legătură cu drepturile asupra imobilului situat în Cluj Napoca, str. x , situaţie care a generat numeroase litigii civile, atestate de hotărârile judecătoreşti depuse la dosar.
Relevante în cauză sunt sentinţele civile nr. 7473 din 10.07.2014 şi nr. 6960 din 01.07.2014, ambele pronunţate de Judecătoria Cluj Napoca, prin care s-a admis cererea reclamanţilor A., I. şi J. şi s-a dispus obligarea pârâtului Municipiul Cluj Napoca la plata către reclamanţi a sumelor de 2.758 lei, respectiv de 2.747 lei, reprezentând sume din chirii încasate de Municipiul Cluj Napoca şi cuvenite reclamanţilor.
Ulterior obţinerii titlurilor executorii, inculpatul A. a cesionat contra sumei de 500 lei fiecare, ambele creanţe către inculpatul B., fiind încheiate contracte de cesiune de creanţă la data de 14.08.2014, respectiv 01.09.2014.
Subsecvent încheierii contractelor de cesiune, inculpatul B., a formulat succesiv cereri de executare silită prin intermediul inculpatului A. -avocat, în calitate de reprezentant legal al său, cereri înregistrate la data de 26.08.2014, respectiv 04.09.2014, pe rolul Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti K. şi L., constituindu-se dosarele execuţionale nr. 577/2014 şi nr. 583/2014. În ambele dosare au fost incluse drept cheltuieli de executare, onorarii avocaţiale în valoare de 80.000 lei fiecare, fiind depuse în acest scop contracte de asistenţă judiciară şi chitanţe.
La data de 16.09.2014, prin încheiere, executorul judecătoresc a stabilit în dosarul execuţional nr. x/2014, totalul debitului datorat la suma de 83.413 lei, din care creanţa rezultând din titlul executoriu în cuantum de 2.958 lei, onorariul avocaţial de 80.000 lei şi 455 lei onorariul executorului judecătoresc şi taxe, iar la data de 17.09.2014 a instituit poprire asupra conturilor debitorului deschise la Trezorerie, suma fiind achitată în contul SPCEJ K. la 29.09.2014 şi remisă inculpatului A. la 30.09.2014.
De asemenea, prin încheierea dată în dosarul execuţional nr. x/2014, la data de 07.10.2014, executorul judecătoresc a stabilit totalul debitului datorat la suma de 83.442,46 lei, din care creanţa rezultând din titlul executoriu în cuantum de 2.947,46 lei onorariul avocaţial de 80.000 lei şi 495 lei onorariul executorului judecătoresc şi taxe, iar la data de 08.10.2014 a instituit poprire asupra conturilor debitorului deschise la Trezorerie, suma fiind achitată în contul SPCEJ K. la data de 16.10.2014 şi remisă inculpatului A. la 17.10.2014.
Prin sentinţa civilă nr. 728 din 26.01.2015, Judecătoria Cluj Napoca a constatat nelegalitatea executării silite ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al SPCEJ K. şi L., apreciind ca lovit de nulitate absolută, pentru cauză ilicită, contractul de cesiune de creanţă.
De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 897 din 28.01.2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin decizia civilă nr. 448/A din 28.04.2015 a fost admisă în parte contestaţia la executare formulată de Municipiul Cluj Napoca şi au fost reduse cheltuielile de executare, onorariul avocaţial fiind redus la 250 lei.
Aspectul de fapt controversat în cauză este reprezentat de caracterul real sau fictiv al contractelor de asistenţă juridice încheiate, cât şi al chitanţelor doveditoare privind plata onorariilor, inculpaţii susţinând, contrar acuzării, că acestea atestă operaţiuni reale, cu precizarea că scopul urmărit a fost acela de a determina partea civilă ca pe viitor să respecte drepturile inculpatului A. asupra imobilului în cauză, ceea ce constituie în opinia acestora un abuz de drept, iar nu infracţiunea de înşelăciune.
Premergător oricărei analize asupra caracterului fictiv sau simulat al înscrisurilor menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că faptele, astfel cum sunt descrise în concret, nu realizează tipicitatea infracţiunii de înşelăciune, infracţiune contra patrimoniului, al cărei specific constă în aceea că, în urma unor manopere dolosive ale făptuitorului sau prin apelarea la alte elemente frauduloase, victima inducerii în eroare se angajează într-o conduită prejudiciabilă.
De esenţa acestei infracţiuni este aceea că făptuitorul amăgeşte, nesocoteşte încrederea acordată în cadrul unor relaţii cu conţinut patrimonial, or, fapta care stă la baza acuzaţilor aduse inculpaţilor constă în aceea că au folosit, prin depunerea în dosarele execuţionale, contracte de asistenţă judiciară şi chitanţe ce nu atestă operaţiuni reale, partea civilă fiind executată silit inclusiv pentru sume ce reprezintă onorarii avocaţiale pretins fictive.
Prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi judiciare iese din sfera acestor relaţii protejate prin incriminarea înşelăciunii (art. 244, Titlul II), însă este proteguită în cadrul altor infracţiuni cum sunt cele de fals (Titlul VI), contra înfăptuirii justiţiei (Titlul IV) ş.a. Astfel, "inducerea în eroare" a unei autorităţi aduce în discuţie alt tip de relaţii sociale nesocotite şi alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi falsul în declaraţii, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate etc.
Folosirea înscrisurilor falsificate într-un dosar execuţional ce face obiectul unei executări silite ar putea constitui o faptă prevăzută de legea penală subsumată infracţiunii de fals şi/sau uz de fals, iar nu infracţiunii de înşelăciune. Concluzia rezultă din aceea că obiectul juridic al infracţiunii de înşelăciune îl constituie protejarea relaţiilor sociale de ordin patrimonial bazate pe încredere, în timp ce obiectul juridic al infracţiunii de fals este diferit şi se referă la proteguirea relaţiilor sociale în legătura cu valoarea încrederii publice acordate anumitor categorii de înscrisuri. În acelaşi sens, în practica instanţei supreme, s-a statuat că fapta avocatului de a depune la instanţa de judecată, în cadrul unui proces, chitanţe falsificate care atestă, în mod nereal, încasarea unor sume de bani cu titlu de onorariu, în scopul obligării părţii adverse de către instanţă, la plata cheltuielilor de judecată, nu întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi 2 C. pen., ci numai elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât infracţiunea de înşelăciune constituie o infracţiune contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii în cadrul unor relaţii cu conţinut patrimonial, iar inducerea în eroare a unei autorităţi nu se include în sfera relaţiilor protejate prin incriminarea înşelăciunii (decizia nr. 449/A din 8 decembrie 2015, publicată pe site-ul www.scj.ro).
Mai mult, în cazul infracţiunii de înşelăciune, bunul ce constituie folosul material injust iese din posesia sau detenţia subiectului pasiv şi intră în sfera de dispoziţie a făptuitorului ca rezultat al inducerii în eroare a acestuia, care astfel este determinat să ia o dispoziţie patrimonială păgubitoare. Or, în cauză, paguba nu apare ca un efect direct al amăgirii, ea nu provine dintr-un act de voinţă al executorul judecătoresc sau al părţii civile -debitor în procedura executării silite, ci din maniera abuzivă în care inculpaţii şi-au exercitat drepturile în cadrul acestei faze a procesului civil.
Astfel, inculpatul A. a depus în dosarele de executare chitanţe ce atestau onorarii pretins neîncasate pentru ca executarea să poarte şi asupra plăţii acestora cu titlu de cheltuieli de executare. Or, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Lege 188/2000 "Executorii judecătoreşti nu pot refuza îndeplinirea unui act dat în competenţa lor decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.", dispoziţii ce coroborate cu cele prev. de art. 56 din acelaşi act normativ, potrivit cărora refuzul de a îndeplini atribuţiile prevăzute la art. 7 lit. b)-i) se motivează, dacă părţile stăruie în cererea de îndeplinire a acestora, rezultă că punerea în executare a unui titlu executoriu, atribuţie prev. de art. 7 lit. a) nu poate face obiectul unui refuz.
În conformitate cu art. 622 alin. (3) C. proc. civ., executarea silită are loc până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, precum şi a cheltuielilor de executare, onorariul avocatului în faza de executare silită, fiind una din cheltuielile enumerate expres de art. 669 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, art. 669 alin. (4) C. proc. civ. statuează în sensul că:
"Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta...".
Aşa cum rezultă din interpretarea literară a textelor incidente, doar instanţa de executare este îndrituită a verifica şi cenzura cuantumul onorariilor solicitate în cuprinsul cheltuielilor de executare potrivit criteriilor reglementate de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei."
Având natura juridică de mijloace de probă, înscrisurile (chitanţele) depuse de inculpat în dosarele de executare sunt producătoare de consecinţe juridice, fiind prezumate ca atestă plata onorariilor consemnate în cuprinsul acestora, până la proba contrară.
Ca atare, dispoziţiile legale aplicabile în procedura executării silite nu confereau executorului judecătoresc posibilitatea de a refuza punerea în executare a cheltuielilor de executare, implicit a onorariului avocaţial, dar nici reducerea acestora, chiar şi în contextul în care acesta ar fi sesizat caracterul exorbitant, nejustificat de mare în raport cu debitul principal al acestuia, ceea ce probabil s-a şi întâmplat, disproporţia fiind una vădită, aptă de a genera suspiciuni cel puţin cu privire la scopul urmărit prin solicitarea respectivelor onorarii. Inducerea în eroare, ca element constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, lipseşte în contextul în care executorul nu a procedat la includerea cheltuielilor de executare constând în onorariul avocaţial şi la punerea în executare inclusiv a acestei sume de bani ca rezultat al amăgirii sale asupra realităţii acestei cheltuieli, ci în urma respectării dispoziţiilor legale incidente de la care nu avea posibilitatea să deroge.
În ceea ce priveşte pretinsa inducere în eroare a debitorului, partea civilă Municipiul Cluj Napoca, Înalta Curte observă, pe de o parte, că virarea sumei de bani în urma popririi conturilor s-a produs independent de voinţa sa, iar, pe de altă parte, aceasta a utilizat toate remediile procesuale pentru a împiedica executarea sumei respective prin introducerea de contestaţii la executare, în cadrul cărora a solicitat şi suspendarea provizorie a executării, ceea ce atestă că a contestat tocmai caracterul cert al creanţei. De altfel, părţii civile i-au fost admise cererile formulate, însă din motive independente de inculpaţi, executarea a avut loc înainte de soluţionarea acestora. Se remarcă faptul că partea civilă a solicitat şi întoarcerea executării, aceasta fiind soluţionată în favoarea sa, conduita inculpaţilor în faza de executare fiind sancţionată prin maniera de soluţionare a acestor litigii civile. Aşadar, dincolo de faptul că inducerea în eroare a debitorului în procedura executării silite prin folosirea unor înscrisuri doveditoare, chiar având caracter nereal, nu poate constitui element material al infracţiunii de înşelăciune, în considerarea relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea acesteia, faptele nici nu au avut aptitudinea de a amăgi partea civilă asupra caracterului cert al creanţei.
De altfel, motivarea primei instanţe vizează exclusiv caracterul fictiv al contractelor încheiate şi caracterul nereal sau, cel puţin, exorbitant al onorariului avocaţial atestat de chitanţele folosite în procedura executării silite, aspecte de fapt ce ar fi avut relevanţă în contextul în care acţiunea penală ar fi fost exercitată pentru infracţiunea de fals.
Ca atare, fapta, astfel cum este descrisă în actul de sesizare, ce constituie obiectul judecăţii aşa cum este definit de art. 371 C. proc. pen., nu este prevăzută de legea penală. Conduita inculpatului A. s-ar putea subsuma infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă analiza elementelor de fapt şi de drept privind angajarea răspunderii penale pentru aceasta excede obiectului judecăţii, în contextul în care acuzaţia a fost formulată explicit doar sub aspectul inducerii în eroare prin folosirea de mijloace frauduloase, fără o acuzaţie distinctă sub aspectul falsificării înscrisurilor sub semnătură privată, folosite în vederea producerii unei consecinţe juridice. Or, art. 244 alin. (2) teza finală C. pen. menţionează expres:
"Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.", infracţiunea de fals fiind o infracţiune autonomă pentru care procurorul nu a exercitat acţiunea penală în cauza de faţă, astfel încât orice altă analiză privind caracterul real sau fictiv al celor consemnate în înscrisurile depuse în procedura executării silite excede obiectului judecăţii şi ar presupune în mod necesar o modificare completă, de substanţă, a situaţiei de fapt, ceea ce ar încălca dreptul la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil. Principiul separaţiei funcţiilor judiciare interzice instanţei a determina eventuala faptă penală comisă de o manieră care să modifice obiectul judecăţii printr-o schimbare de încadrare juridică în cauză din infracţiunea de înşelăciune în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate ridicată de apelantul inculpat A., Înalta Curte reţine că în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza, în contextul în care, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Se reţine că excepţia de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 421 pct. 2 lit. a) teza finală din C. proc. pen., potrivit cărora "Instanţa de apel readministrează declaraţiile pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare..." pe motiv că această dispoziţie încalcă prevederile art. 16 din Constituţia României, deoarece instanţa de apel ar trebui să fie obligată să reaudieze martorii care au dat declaraţii în faţa instanţei de fond şi în ipoteza în care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de condamnare pe aceste declaraţii.
Din analiza textului de lege criticat şi a motivelor invocate de către apelant, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele de admisibilitate expres prevăzute de lege, în condiţiile în care dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă nu au legătură cu obiectul cauzei.
Astfel, "legătura" dintre norma legală pretins contrară Constituţiei şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare tangenţială a acelei norme, ci implică o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispoziţiei în speţă şi necesitatea invocării excepţiei în vederea restabilirii stării de legalitate.
Or, pe de o parte, dispoziţia respectivă nu ar fi incidentă în cauză nici în ipoteza în care instanţa de apel ar fi obligată la readministrarea probei cu martori, deoarece soluţia de condamnare nu se bazează pe aceste declaraţii care au fost înlăturate, iar, pe de altă parte, achitarea pe considerentul că fapta nu este prevăzută de legea penală face inutilă readministrarea oricărui probatoriu sub acest aspect, criticile de neconstituţionalitate vizând un text de lege care nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelantul inculpat A..
În ceea ce priveşte apelurile declarate de inculpaţii B. şi A., acestea sunt fondate, urmând a fi admise şi a se desfiinţa sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond:
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita inculpaţii pentru infracţiunile ce au făcut obiectul judecăţii, faptele nefiind prevăzute de legea penală.
Pe latură civilă, văzând dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Municipiul Cluj Napoca prin Primar, respingând totodată apelul declarat de aceasta împotriva aceleiaşi sentinţe penale în contextul în care acţiunea civilă nu poate fi soluţionată alăturat acţiunii penale în caz de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi C. proc. pen.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei atât în fond, cât şi în apel, rămân în sarcina statului, în conformitate cu art. 275 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I.Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelantul inculpat A.
Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la comunicare.
II. Admite apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 181 din data de 09 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2016.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond:
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul B. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Municipiul Cluj Napoca prin Primar.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei rămân în sarcina statului.
III. Respinge apelul declarat de partea civilă Municipiul Cluj Napoca prin Primar împotriva aceleiaşi sentinţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 iunie 2018.