Asupra recursului în casaţie de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58 din data de 13 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, în baza art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 199 C. pen. coroborat cu art. 75 alin. (2) şi art. 76 C. pen. şi cu reţinerea art. 67 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. "h)" (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), "n)" (dreptul de a comunica cu persoanele vătămate, B. şi C. şi cu membrii familiei acestora, soţie şi copii) şi o) (dreptul de a se apropia la mai puţin de 5 m de poarta locuinţei persoanelor vătămate), pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) şi o) C. pen.
S-a admis, în parte, acţiunea civilă promovată de partea civilă B. în contradictoriu cu inculpatul A..
A fost obligat inculpatul către partea civilă la plata sumelor de 3.000 lei pentru recuperare medicală, 900 lei, cu titlu de venituri de care a fost lipsit cât timp s-a aflat în incapacitate de muncă şi 2.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale.
S-a respins cererea părţii civile B. privind acordarea de despăgubiri reprezentând echivalent pierdere/diminuare capacitate de muncă.
S-a admis, în parte, acţiunea civilă promovată de partea civilă, C.
A fost obligat inculpatul către partea civilă C. la plata sumelor de: 3.000 lei (recuperare medicală), 12.740 GBP (venituri de care a fost lipsit cât timp s-a aflat în incapacitate de muncă), 10.000 euro (diferenţe salariale urmare a diminuării capacităţii de muncă) şi 5.000 euro (daune morale, în echivalentul monedei naţionale la data plăţii).
S-au admis acţiunile civile promovate de părţile civile Spitalul Municipal Urziceni şi Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, în contradictoriu cu inculpatul A.
A fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti la plata sumelor de 1.498,32 lei (cheltuieli pentru spitalizarea lui B.) şi de 1.487,92 lei (cheltuieli pentru spitalizarea lui C.), fiecare dintre sume cu dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii efective.
A fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Municipal Urziceni, la plata sumei de 254,13 lei, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea numitului B..
S-a respins acţiunea civilă promovată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, Bucureşti.
În baza art. 276 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., la plata cheltuielilor judiciare către părţile civile B. şi C., câte 2.000 lei pentru fiecare.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, inculpatul A. şi părţile civile B. şi C..
Prin decizia penală nr. 1125/A din 14 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, inculpatul A. şi părţile civile B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 58 din data de 13 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în dosarul nr. x/2015.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă şi, în fond, rejudecând:
În temeiul art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 199 coroborat cu art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat (fapta din data de 26 februarie 2014).
S-au menţinut pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea adăugării profilelor genetice în SNDGJ.
S-au modificat despăgubirile acordate părţii civile C., în sensul că a fost obligat inculpatul A. să plătească acesteia sumele de: 3.000 lei - daune materiale; 11.296,91 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR de la data plăţii) - venituri de care a fost lipsită cât s-a aflat în incapacitate de muncă; 9.496,85 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR de la data plăţii) - venituri de care a fost lipsită ca urmare a diminuării capacităţii de muncă; 5.000 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR de la data plăţii) - daune morale.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor au rămas în sarcina statului.
***
Curtea de apel a reţinut cu privire la situaţia de fapt, că, pe fondul unui conflict preexistent, în seara de 26.02.2014, după ce se întorsese de la priveghiul unui prieten, întrucât începuse ploaia şi inculpatul se oferise să meargă la domiciliu, pentru a aduce o folie, necesară protejării unui pat pe care gazda îl scosese în curte, pentru a face loc persoanelor participante la înmormântare, şi întâlnindu-se cu partea civilă C., între cei doi a izbucnit unul dintre scandalurile obişnuite, inculpatul atacându-l cu un obiect tăietor, posibil sabie. De asemenea, s-a reţinut că, în ajutorul acesteia, a venit tatăl său B., care l-a văzut pe inculpat asupra fiului său, având în mână o sabie. În acest context, s-a constatat că partea civilă B. l-a împins pe inculpat răsturnându-l pe sol, provocând lovirea capului acestuia de pietrişul din zonă (posibil nişte spărturi de beton pe care inculpatul le avea la poartă). Ulterior, B. s-a aplecat să îl ridice pe fiul său, moment în care inculpatul l-a lovit cu piciorul în piept şi în cap, partea civilă căzând pe spate, fapt ce i-a permis inculpatului să îi aplice mai multe lovituri cu sabia.
Totodată, s-a arătat că zgomotele conflictului au determinat ieşirea din casă a martorei D., mama lui A. şi a lui B. şi la intervenţia acestei martore, inculpatul s-a deplasat către locuinţa sa, intrând în curte pe poartă, fără a-i adresa vreun cuvânt mamei sale.
Curtea a mai avut în vedere că, după finalizarea incidentului, inculpatul A. a apelat-o telefonic pe martora E., cerându-i acesteia să trimită pe cineva la domiciliul său, dintre cei prezenţi la înmormântare, deoarece este bătut de fratele şi de nepotul său şi întrucât ştia despre relaţiile conflictuale dintre inculpat şi fratele său, l-a trimis la faţa locului pe fiul său, F., însoţit de mai multe persoane dintre cei aflaţi la înmormântare.
De asemenea, s-a reţinut că, imediat după plecarea inculpatului, atât acesta, cât şi persoana vătămată B. au alertat serviciul de urgenţă 112, sesizând fiecare că a fost victima unei agresiuni comise de către cealaltă parte.
***
Împotriva deciziei penale nr. 1125/A din data de 14 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie la data de 14.11.2017.
Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29.01.2018, termenul pentru examinarea admisibilităţii, în principiu, a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., fiind stabilit la data de 28 februarie 2018.
Cu prilejul examinării admisibilităţii, în principiu, a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.
S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii.
Prin motivele scrise, în susţinerea primului caz de recurs în casaţie invocat, şi anume, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", în esenţă, s-a arătat că inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 199 coroborat cu art. 75 alin. (2) şi art. 76 şi cu reţinerea art. 67 alin. (2) C. pen., fiind înlăturate probele administrate în favoarea sa, respectiv declaraţiile sale, ale martorilor G., E., H. şi declaraţia fiului inculpatului, I., dată în faţa instanţei de apel, plângerea penală formulată de inculpat şi raportul de expertiză efectuat, care erau de natură a conduce la reţinerea legitimei apărări şi nu a stării de provocare, situaţie care a făcut ca fapta să fie prevăzută de legea penală.
Totodată, s-a susţinut că nu a fost folosită o sabie, iar inculpatul are certificat medico-legal aşa încât, eventual, în sarcina acestuia se putea reţine infracţiunea de vătămare corporală.
De asemenea, referitor la poziţia psihică a inculpatului în raport de fapta pentru care a fost acuzat, s-a precizat că intenţia inculpatului nu a fost de a suprima viaţa vreunei persoane vătămate, fiind în legitimă apărare, dovadă că a suferit politraumatisme în urma agresiunilor îndreptate împotriva sa.
În privinţa celui de-al doilea caz de recurs în casaţie invocat de inculpat, prin apărător ales, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.: "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", în esenţă, s-a precizat că, la data de 07.10.2016, inculpatul a recunoscut faptele astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, fără a solicita administrarea altor probe cu excepţia celor existente la dosarul de urmărire penală, solicitând să beneficieze de prevederile art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar din acest punct de vedere, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, ceea ce a făcut ca limitele de pedeapsă avute în vedere de instanţă să fie mai mari.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.
Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este dată numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de 438 C. proc. pen. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
În calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului şi spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel şi de Înalta Curte, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen. invocate în cererea de recurs în casaţie.
Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.
Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat a fost invocată incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi faptul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Recurentul inculpat A. a fost condamnat prin decizia penală nr. 1125/A din data de 14 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat (fapta din data de 26 februarie 2014) prev. de art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 199 coroborat cu art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) din C. pen.
În raport de criticile aduse deciziei de condamnare de către recurentul inculpat, întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte menţionează că, în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, se analizează dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute de legea penală în sensul că acestea constituie infracţiuni.
Incidenţa pct. 7 al art. 438 C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală poate interveni în condiţiile în care situaţia de fapt nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunii, astfel cum e prevăzută de lege.
Aşadar, în raport de scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte menţionează că instanţa de recurs în casaţie are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel - care nu poate fi schimbată.
Prin decizia recurată s-a reţinut că, pe fondul unui conflict preexistent, în seara de 26.02.2014, după ce se întorsese de la priveghiul unui prieten, între inculpatul A. şi partea civilă C. a izbucnit unul dintre scandalurile obişnuite, iar inculpatul în cadrul acestui conflict l-a atacat cu un obiect tăietor, posibil sabie. S-a mai reţinut că, în ajutorul părţii civile, a venit tatăl său B., care l-a împins pe inculpat răsturnându-l pe sol, provocând lovirea capului acestuia de pietrişul din zonă, după care în momentul în care se aplecase să-l ridice pe fiul său, B. a fost lovit cu piciorul în piept şi în cap de inculpat, astfel că partea civilă a căzut pe spate, fapt ce i-a permis inculpatului să îi aplice mai multe lovituri cu sabia.
Conflictul s-a finalizat prin ieşirea din casă a martorei D., mama lui A. şi a lui B. şi la intervenţia acesteia, conflictul a încetat, inculpatul deplasându-se către locuinţa sa, intrând în curte fără a-i adresa vreun cuvânt mamei sale.
Curtea a mai reţinut că, după terminarea incidentului, inculpatul A. a apelat-o telefonic pe martora E., cerându-i acesteia să trimită pe cineva la domiciliul său, dintre cei prezenţi la înmormântare, deoarece este bătut de fratele şi de nepotul său şi, întrucât ştia despre relaţiile conflictuale dintre inculpat şi fratele său, l-a trimis la faţa locului pe fiul său, F., însoţit de mai multe persoane dintre cei aflaţi la înmormântare.
Totodată, prin decizia atacată s-a reţinut că la faţa locului au sosit organele de poliţie apelate atât de inculpat, cât şi de părţile civile care au reclamat că au fost victimele unei agresiuni de către cealaltă parte.
Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată că criticile recurentului inculpat se circumscriu numai în aparenţă cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte referirile pe care le-a făcut apărarea constând în reţinerea unei alte încadrări juridice, respectiv vătămare corporală, instanţa supremă notează că această critică vizând încadrarea juridică nu se subsumează vreunui caz de casare dintre cele prev. de art. 438 C. proc. pen.
Situaţia de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanţa de apel relevă elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 199 C. pen.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul A. a atacat partea civilă C. cu o sabie, prin aplicarea de lovituri repetate în partea superioară a corpului, de o intensitate ridicată, cu intenţia de a provoca decesul acesteia, intenţie care a fost evaluată de instanţa de apel în funcţie de instrumentul folosit (sabie), zona vizată, natura şi gravitatea leziunilor suferite -secţionarea tendonului flexor lung al policelui stâng şi plagă tăiată la nivelul antebraţului drept. S-a reţinut că rezultatul nu a fost cel urmărit de inculpat doar datorită gestului de apărare al părţii civile care a parat lovitura cu mâinile, precum şi intervenţiei tatălui său, B. care l-a împiedicat pe inculpat să îi mai aplice lovituri fiului său, atacul fiind ulterior realizat şi asupra acestei din urmă persoane, tot cu sabia, fiindu-i aplicate două lovituri în zona hemitoracelui stâng şi în zona peniană, zone potenţial vitale şi au necesitat pentru vindecare zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, situaţia de fapt reţinută prin hotărârea recurată nu relevă nici varianta inculpatului în sensul că ar fi fost în legitimă apărare, nefiind prezentat vreun atac declanşat de aceste părţi împotriva inculpatului care să necesite o apărare din partea acestuia. De esenţa legitimei apărări este existenţa unui atac de o anumită gravitate care să pună în pericol persoana sau drepturile acesteia ori un interes general, fiind necesar ca atacul să legitimeze acţiunea de apărare, respectiv să fie material, direct, imediat şi injust, or, în cauză, lipseşte acest element esenţial.
Înalta Curte reiterează că starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate, reaprecierea probelor şi încadrarea juridică dată faptelor nu pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.
După cum s-a menţionat, instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.
În privinţa celui de-al doilea caz de recurs în casaţie invocat de inculpat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.: "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că deşi acesta a invocat că limitele de pedeapsă avute în vedere de instanţă sunt prea mari solicitând să beneficieze de prevederile art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în vederea reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, în cadrul dezbaterilor apărarea recurentului a menţionat că nu mai critică nereţinerea dispoziţiilor privind procedura simplificată cu efect asupra limitelor de pedeapsă, ci doar solicită reţinerea acestora în circumstanţiere.
Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată că aceste critici se circumscriu numai în aparenţă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., reindividualizarea pedepsei ţinând de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea acesteia.
Pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului se situează în limitele legale prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul J. a fost condamnat, respectiv tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 199 C. pen. coroborat cu art. 75 alin. (2) şi art. 76 C. pen. şi cu reţinerea art. 67 alin. (2) C. pen.
Astfel, limitele de pedeapsă de la 15 la 25 de ani închisoare prevăzute pentru infracţiunea de omor prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., au fost reduse ca efect al tentativei şi circumstanţei atenuante a provocării, a căror incidenţă a fost stabilită cu caracter definitiv de instanţa de apel, aşa încât pedeapsa de 5 ani închisoare, se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1125/A din data de 14 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1125/A din data de 14 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 65 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2018.