Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 117/F din 22 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus în baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen., art. 16 lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal în ceea ce o priveşte pe inculpata A.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată latura civilă a cauzei.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Inculpata A., în calitate notar public, a atestat în mod necorespunzător adevărului în cuprinsul Încheierii de autentificare cu nr. x din 06.08.2008, că în faţa sa s-au prezentat numiţii C. şi B. şi că aceştia au semnat în faţa sa o declaraţie prin care renunţau de bună voie la dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x, nr. 12A (fost nr. 30), Sector 3, cu numărul cadastral x, constituie infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) Noul C. pen.

Din datele dosarului rezultă că inculpata, notar public, se afla la momentul autentificării declaraţiei în cauză în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prevăzute de Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale în vigoare la acel moment.

Audiată fiind, inculpata A. a negat acuzaţiile ce i s-au adus, precizând că la autentificarea declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager sub nr. x din 06.08.2008, a respectat dispoziţiile legale în materie, că părţile solicitante au prezentat buletinele de identitate în original, încheierea nr. 357061 de intabulare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29.07.2008 de notar public G. emisă de OCPI Sector 3, au completat şi semnat cererile de autentificare, conţinând solicitarea de redactare şi autentificare a declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager.

Inculpata a declarat că la nivelul biroului său notarial nu se proceda la acel moment la completarea cererii de autentificare de personalul biroului, fiind obligaţia părţilor în cauză.

S-a procedat la redactarea actului solicitat, care a fost prezentat părţilor pentru verificare.

Inculpata a menţionat că în cazul unei asemenea declaraţii, aduce la cunoştinţa părţilor consecinţele juridice ale acestui act (pierderea dreptului de folosinţă şi posesie a imobilului).

Aceasta a adăugat că, în continuare a procedat la identificarea părţilor pe baza buletinelor de identitate prezentate în original, stabilind că persoanele aflate în faţa sa sunt aceleaşi cu cele din actul de identitate, motiv pentru care acestea au semnat declaraţia în cauză, procedând în acelaşi sens.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel, secţia a II-a penală, sub nr. x/2/2015.

Prin încheierea pronunţată la data de 02.12.2015, în baza art. 346 alin. (1) Noul C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile inculpatei şi s-a dispus începerea judecării cauzei privind pe inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) Noul C. pen.

Conform art. 342 C. proc. pen. obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Inculpata a formulat, prin apărător ales, excepţii, privind probele administrate în faza de urmărire penală, constând în:

- ignorarea de către organele de urmărire penală, a administrării probatoriilor pentru aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei.

- nesocotirea obligaţiei de aflare la timp şi în mod concret a faptelor care au constituit infracţiuni în prezenta cauză, astfel încât nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi orice persoană care a săvârşit infracţiuni să fie pedepsită potrivit legii într-un termen rezonabil.

- cauza a fost înregistrată pe rolul organelor de urmărire penală în anul 2010 pentru ca în anul 2015, luna octombrie, când s-a întocmit rechizitoriul să se dispună clasarea pentru toate persoanele implicate ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa trimiterii în judecată numai a clientei sale, pentru săvârşirea unei pretinse infracţiuni de fals intelectual.

În ceea ce priveşte persoanele faţă de care s-au efectuat cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, uz de fals, fals în declaraţii, organele de urmărire penală au dispus clasarea sau chiar au fost transformate în persoane vătămate, în prezenta cauză.

- deşi doamna notar şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea cu intenţie a infracţiunii de fals intelectual în contextul în care ceilalţi făptuitori, părinţi împreună cu fiul şi nora lor au săvârşit fapte penale prin care s-au prejudiciat reciproc.

- prin tergiversarea desfăşurării urmăririi penale au fost încălcate principii, situaţie în care a invocat dispoziţiile art. 346 alin. (3) Noul C. proc. pen., potrivit cu care judecătorul de Cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă rechizitoriul este neregulamentar întocmit atrăgând imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecăţii.

- numiţii I. şi Nedelea Daniel au săvârşit infracţiunile de fals în declaraţii prin declararea în mod mincinos că imobilul nu este grevat de sarcini obţinând două împrumuturi frauduloase în dauna soţilor J., cunoscând că "persoane necunoscute" au renunţat la beneficiul uzufructului viager constituit în favoarea părinţilor lor, iar la puţin timp după ce se obţine acea declaraţie de renunţare la beneficiul uzufructului viager, declaraţie dată în faţa doamnei notar, aceştia - fiu şi noră ai părţilor vătămate se grăbesc să ia două împrumuturi declarând cu acea ocazie, în faţa altui notar că imobilul nu este grevat de nicio sarcină.

Mai mult, fiul şi nora părţilor vătămate au fost împreună cu părinţii lor când aceştia şi-au rezervat un drept de uzufruct viager şi au susţinut că nu au ştiut cine s-a prezentat la notar şi nu că părinţii ar fi renunţat la acel beneficiu.

Se pune problema cum au declarat în faţa altui notar când au luat împrumutul şi au luat o sumă de bani, că imobilul nu este grevat de sarcini, când cunoşteau că la momentul întocmirii contractului de vânzare-cumpărare de către părinţi, în favoarea fiului şi nurorii, că aceştia şi-au rezervat un drept de uzufruct viager.

Cum se poate dispune clasarea cu privire la aceste persoane, pe motiv că ar fi intervenit prescripţia.

- nu se poate pune problema prescripţiei în raport de soţii K.; a considerat că temeiul folosit de procuror este incomplet, mai mult acest termen se dublează în situaţia în care s-au întocmit acte de urmărire penală, ca în cauza de faţă. A mai arătat că termenul de 5 ani de prescripţie se transformă într-unul de 10 ani şi nu se pune problema intervenirii prescripţiei.

- dacă s-ar fi aprofundat chestiunile cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu certitudine s-ar fi stabilit orice lipsa de implicare a doamnei notar, care se află într-o situaţie absolut paradoxală.

- a solicitat ca, în baza dispoziţiilor invocate, să se dispună restituirea cauzei la procuror deoarece în opinia sa sunt îndeplinire condiţiile pentru aplicarea prevederilor art. 346 alin. (3) Noul C. proc. pen.

Excepţiile şi cererile au fost comunicate şi puse la dispoziţia tuturor părţilor pentru studiu, răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost ataşat la dosarul cauzei.

Analizând excepţiile ridicate de către inculpata A., actele depuse de către inculpată şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi susţinerile celorlalte părţi, Curtea a constatat:

I. Au fost respectate normele care reglementează competenţa materială, după calitatea persoanei şi teritorială, atât în ceea ce priveşte efectuarea urmăririi penale, cât şi sesizarea instanţei.

Conform art. 38 lit. d) C. proc. pen., instanţa competentă în judecarea cauzei în primă instanţă este, din punct de vedere al competenţei teritoriale şi după calitatea persoanei, Curtea de Apel Bucureşti.

II. Legalitatea sesizării instanţei:

Obligaţia de verificare a legalităţii actului de sesizare, poartă asupra menţiunilor obligatorii şi a respectării condiţiilor prevăzute de art. 328 Noul C. proc. pen., vizând o verificare formală a conţinutului rechizitoriului.

Rechizitoriul a fost verificat, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, de procurorul general, cuprinde date referitoare la faptă, încadrare juridică, indică şi enumeră mijloacele de probă, cuprinde dispoziţia privind trimiterea în judecată şi cheltuieli judiciare.

În concluzie, rechizitoriul îndeplineşte condiţiile impuse de art. 328 Noul C. proc. pen., neconţinând elemente de neregularitate, care să impună remedierea de către procuror.

III. Legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală:

Verificând legalitatea administrării probelor, s-a constatat că au fost respectate condiţiile impuse de Noul C. proc. pen., principiile legalităţii şi loialităţii probelor, care presupun administrarea numai a mijloacelor de probă prevăzute de lege, în condiţiile stabilite de Noul C. proc. pen., legislaţia specială şi jurisprudenţa CEDO.

Prin modul în care au fost administrate, nu a avut loc încălcarea dispoziţiilor legale privind administrarea probelor, neaducându-se atingere caracterului echitabil al procesului penal.

Judecătorul de cameră preliminară are obligaţia verificării probelor doar sub aspectul legalităţii (respectării normelor de procedură ce reglementează legalitatea obţinerii probelor prin mijloace de probă), şi nu temeinicia administrării acestora pentru justa soluţionare a cauzei.

În ceea ce priveşte actele întocmite de organele de urmărire penală, procuror şi organ de cercetare a poliţiei judiciare, au fost respectate dispoziţiile Noului C. proc. pen., constatându-se că există o cronologie a întocmirii actelor, plecând de la momentul sesizării, prin plângere penală, până la întocmirea rechizitorului şi că au fost întocmite cu respectarea principiului legalităţii, după începerea urmăririi penale, fiindu-i respectate inculpatei drepturile la asistenţă juridică.

Întrucât la art. 371 Noul C. proc. pen., mărgineşte obiectul judecăţii la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei şi nu sub aspectul calificării faptei, instanţa poate schimba încadrarea juridică, conform art. 386 Noul C. proc. pen., dar se limitează în judecarea cauzei la persoanele inculpate şi faptele reţinute în sarcina acestora.

În ceea ce priveşte contestarea legalităţii sesizării instanţei şi administrării probelor, pe considerentul că nu s-a ţinut cont de implicaţia penală a altor persoane, acest aspect nu poate fi luat în considerare, întrucât Noul C. proc. pen. nu prevede în art. 328 Noul C. proc. pen. obligaţia analizării participaţiei penale şi a altor persoane, iar instituţia extinderii acţiunii penale de către judecător nu mai este prevăzută de noul cod.

În ceea ce priveşte soluţiile de clasare dispuse în cauză, acestea pot fi verificate sub aspectul legalităţii în procedura reglementată de art. 340 şi urm. C. proc. pen.

Aşa cum s-a arătat, obiectul camerei preliminare din punct de vedere al probelor şi mijloacelor de probă îl constituie doar verificarea respectării principiului legalităţii acestora, aspect ce presupune respectarea normelor de procedură în administrare şi nu analiza conţinutului din punct de vedere al temeiniciei, utilităţii, pertinenţei şi concludenţei, aspecte ce ţin de fondul cauzei şi se analizează de către judecător în hotărârea ce se va pronunţa.

Coroborând dispoziţiile art. 342 Noul C. proc. pen. cu art. 396 Noul C. proc. pen. şi art. 16 lit. b) Noul C. proc. pen., rezultă, fără dubii, că analiza conţinutului constitutiv al infracţiunii este atributul exclusiv al instanţei de fond, care poate pronunţa o condamnare dacă fapta există, constituie infracţiune şi este săvârşită de inculpat, sau achitare în cazul în care sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) Noul C. proc. pen., şi nu al judecătorului de cameră preliminară.

S-a apreciat că nu se impun a fi invocate excepţii din oficiu.

În faza de cercetare judecătorească

Inculpata A. a solicitat efectuarea cercetării judecătoreşti conform procedurii comune, cu administrarea de probe.

Curtea a invocat din oficiu excepţia prescripţiei răspunderii penale.

Avocatul inculpatei a precizat că solicită continuarea procesului penal, conform art. 18 C. proc. pen., deoarece soluţia preconizată în cauză este aceea de achitare a inculpatei.

Curtea a admis cererea de continuare a procesului penal.

Avocatul inculpatei a solicitat audierea inculpatei, cu precizarea că nu solicită readministrarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, pe care înţelege să îl însuşească.

Inculpata A. a declarat că îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală, nu recunoaşte fapta imputată, iar din probele administrate în cauză nu reiese nicio dovadă cu privire la aceasta.

Analizând ansamblul materialului probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 05.10.2010, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 2000/P/2010 plângerea penală formulată de numiţii C. şi B. prin care solicitau efectuarea de cercetări faţă de numiţii A., notar public, L. şi M. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen.

La data de 05.10.2012 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. x/P/2012 ordonanţa nr. 18210/P/2010 din data de 08.06.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii M. şi L. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen. şi art. 74 din Legea nr. 58/1998, respectiv disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a noului dosar în favoarea parchetului în vederea efectuării de cercetări faţă de numita A., notar public.

La data de 31.01.2013 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 2000/P/2010 plângerea penală formulată de numiţii M. şi N. împotriva numitei A., notar public, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen.

La data de 13.05.2013, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. x/P/2013 adresa nr. x/P/2013 din 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, de înaintare a dosarului nr. x/2013 privind plângerea penală formulată de numiţii M. şi N. împotriva numiţilor I., O., C. şi B. având ca obiect efectuarea de cercetări faţă de aceştia pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals material sub înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în declaraţii prevăzute de art. 215 C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 292 C. pen.

La data de 29.07.2008, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1191 de notarul public G., având ca obiect vânzarea imobilului situat în Bucureşti, str. x, nr. 12A (fost nr. 30), sector 3, de către vânzătorii C. şi B. către cumpărătorii I. şi O. (fiul, respectiv nora vânzătorilor) la preţul de 20.000 USD, preţ achitat integral la data de 28.02.2002, conform antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 28.02.2002 de notar public G.

Vânzătorii şi-au rezervat în cadrul contractului amintit dreptul de uzufruct viager asupra întregului imobil în cauză.

Prin încheierea nr. 6706 din 30.07.2008 autentificată de notar public G., s-a dispus rectificarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 29.07.2008 de notar public G., în sensul reţinerii valorii de circulaţie a imobilului - obiect al contractului - la suma de 128.000 euro, aplicându-se o reducere de 20% la totalul sumei de 160.000 euro, ca urmare a rezervării dreptului de uzufruct viager, evaluare stabilită conform Ghidului privind valorile orientative ale proprietarilor imobiliare în Municipiul Bucureşti, emis de Camera Notarilor Publici Bucureşti.

Prin încheierea nr. 357061 din 31.07.2008 emisă de OCPI Sector 3, s-au făcut menţiunile necesare, respectiv s-au admis intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză în favoarea soţilor K., respectiv înscrierea dreptului de uzufruct viager asupra aceluiaşi imobil în favoarea soţilor W.

Prin încheierea nr. 3276 din 06.08.2008 autentificată de notar public A., s-a luat act de declaraţia numiţilor C. şi B. de renunţare de bună voie la dreptul de uzufruct viager notat în favoarea acestora prin contractul de vânzare-cumpărare menţionat mai sus.

Totodată, prin aceeaşi încheiere, sus-numiţii au declarat că sunt de acord cu radierea din Cartea funciară nr. x a OCPI Sector 3 Bucureşti a dreptului de uzufruct viager notat în favoarea lor.

Prin încheierea nr. 367304 din 08.08.2008 emisă de OCPI Sector 3, s-a notat radierea dreptului de uzufruct viager privind imobilul situat în Bucureşti, str. x, nr. 12A (fost nr. 30), sector 3, ca urmare a renunţării soţilor W.

La data de 07.11.2008, s-a încheiat contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 7942 de notar public P., având ca obiect acordarea cu titlu de împrumut a sumei de 39.000 euro cu termen de restituire până la data de 07.05.2009, de către împrumutătorul M. către împrumutaţii K., împrumut garantat prin constituirea unei ipoteci convenţionale de rang I în favoarea împrumutătorului creditor ipotecar M. asupra imobilului, proprietatea împrumutaţilor, situat în Bucureşti, str. x, nr. 12A (fost nr. 30), sector 3.

La data de 29.01.2009, s-a încheiat între M. în calitate de împrumutător şi I. şi K. în calitate de împrumutaţi contractul de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificat sub nr. 529 de către notarul public P., având ca obiect acordarea cu titlu de împrumut a sumei de 11.500 euro cu termen de restituire până la data de 07.05.2009, împrumut garantat prin constituirea în favoarea împrumutătorului creditor ipotecar M. a unei ipoteci convenţionale de rang II asupra imobilului, proprietatea împrumutaţilor, situat în Bucureşti, str. x, nr. 12A (fost nr. 30), sector 3.

La data de 04.03.2009, notarul public Q. a autentificat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare sub nr. x privind asumarea obligaţiei de vânzare a imobilului situat în Bucureşti, str. x, nr. 12A (fost nr. 30), sector 3, de către promitenţii vânzători I. şi O. în favoarea promitentului cumpărător R. la preţul de 80.000 euro, cu plata avansului în cuantum de 20.000 euro, urmând ca diferenţa de preţ să fie achitată în termen de 30 de zile.

În baza convenţiei autentificate sub nr. x din 17.07.2009 de notarul public P., s-a radiat promisiunea de vânzare descrisă mai sus.

La data de 17.07.2009, s-a încheiat contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 797 de notar public P., având ca obiect acordarea cu titlu de împrumut a sumei de 52.000 euro cu termen de restituire până la data de 17.12.2009 de către împrumutătorul N. către împrumutaţii I. şi O., împrumut garantat prin constituirea unei ipoteci convenţionale de rang III în favoarea împrumutătorului creditor ipotecar N. asupra imobilului, proprietatea împrumutaţilor, situat în Bucureşti, str. x, nr. 12A (fost nr. 30), sector 3.

La autentificarea contractelor de împrumut menţionate mai sus, numiţii I. şi O. au declarat că imobilul nu este grevat de sarcini sau servituţi, respectiv nu au amintit existenţa unui drept de uzufruct viager asupra imobilului adus în garanţie în favoarea soţilor W.

Atât în plângerea formulată, cât şi în declaraţiile date părţile vătămate C. şi B. au susţinut că nu au semnat declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager autentificată de notar public A. prin încheierea nr. x din 06.08.2008, considerând actul în cauză ca fiind fals.

Aceştia au menţionat că în data de 22.10.2010, au primit la domiciliul din Bucureşti, str. x, nr. 12A (fost nr. 30), sector 3, somaţia nr. 63/2010 emisă de executor judecătoresc S. în cadrul dosarului de executare nr. x/2010 având ca obiect somarea debitorilor I. şi O. de a achita suma de 50.500 euro datorată creditorului M. în baza contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 29.01.2009 de notar public P. şi a contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 07.11.2008 de notar public P., urmând ca în caz contrar să se procedeze la scoaterea la vânzare prin licitaţie publică a imobilului amintit. Au observat că în cuprinsul titlurilor executorii nu se făcea menţiune de existenţa dreptului lor de uzufruct viager rezervat asupra imobilului din Bucureşti, str. x, nr. 12A (fost nr. 30), sector 3.

Aceştia au susţinut că nu au avut cunoştinţă de faptul că fiul şi nora contractaseră o serie de împrumuturi, garantate cu imobilul dobândit de la ei, ulterior, fiul, I., le-a spus că declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager, contestată de soţii W., i-a fost înmânată acestuia de numitul L. cu prilejul semnării primului contract de împrumut.

Totodată, cu privire la predarea buletinelor de identitate în original altor persoane ulterior datei de 29.07.2008 - data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, părţile vătămate W. prezintă lucrurile în mod diferit, în vreme ce partea vătămată C. a precizat că aceste acte au fost date fiului sau, I., pentru rezolvarea unei probleme (fără a-şi aminti obiectul acesteia), soţia sa negând acest lucru.

Aspectele din declaraţia părţii vătămate C. cu privire la înmânarea buletinelor de identitate de către soţia sa fiului I., se coroborează cu declaraţia acestuia din urmă, conform căreia în luna noiembrie i-a înmânat martorului L. copii după buletinele de identitate ale soţilor W. în vederea încheierii la notariat a contractului de împrumut.

De la biroul notarului public A. a fost ridicat dosarul subsecvent încheierii de autentificare nr. x din 06.08.2008.

Având în vedere că părţile vătămate contestau prezenta la BNP A. şi implicit, semnarea documentelor - cererile adresate biroului notarial şi actul de renunţare la dreptul de uzufruct viager rezervat asupra imobilului din Bucureşti, str. x, nr. 12A (fost nr. 30), sector 3 s-a dispus efectuarea unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică şi ulterior a unor expertize criminalistice.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 17.01.2011 întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic - Laboratorul de Expertize Grafice şi Tehnica Documentelor, s-a concluzionat:

- semnăturile depuse la rubrica "Declaranţi" pe documentul intitulat "Declaraţie", autentificat sub nr. x din 06.08.2008 nu au fost executate de C. şi B.

- semnăturile depuse la rubrica "Semnătura" de pe cererile datate 06.08.2008, adresate notarului public A. şi completate pe numele C., respectiv B., nu au fost executate de aceştia din urmă.

- cele patru semnături în litigiu sunt contrafaceri realizate prin imitarea liberă a uneia sau unora dintre semnăturile realizate de C. şi B. şi nu se poate stabili, prin examinări grafoscopice, persoana sau persoanele care le-au executat.

Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 285/19.09.2011 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti s-a concluzionat:

- completările manuscrise de pe cererea pe numele B., datată 06.08.2008 şi adresată notarului public A., şi semnăturile date pe acest nume pe cererea individualizata mai sus şi declaraţia de renunţare la uzufruct viager, autentificată sub nr. 3276/06.08.2008 de notarul public A. nu aparţin numitei B.

- manuscrise de pe cererea pe numele C., datată 06.08.2008 şi adresată notarului public A., şi semnăturile date pe acest nume pe cererea individualizată mai sus şi declaraţia de renunţare la uzufruct viager, autentificată sub nr. x din 06.08.2008 de notarul public A. nu au fost executate de numitul C.

Expertul criminalist T., expert recomandat de inculpata A., a întocmit o notă de observaţii privitor la raportul de expertiză criminalistică menţionat mai sus, în cuprinsul căreia se constată că semnăturile în discuţie şi scrisul din cererile de autentificare nu aparţin numiţilor C. şi B., fiind executate din memorie şi nu cu model de semnătură originală în faţă.

Expertul criminalist U., expert recomandat de părţile civile C. şi B. a întocmit o nota de observaţii privitor la raportul de expertiză criminalistică menţionat mai sus, în cuprinsul căreia a constatat că semnăturile de pe înscrisul intitulat "Declaraţie", autentificat sub nr. x din 06.08.2008 de notar public A. nu au fost executate de numiţii C. şi B. şi scrisul şi semnăturile de pe cererile datate 06.08.2008, adresate notarului public, completate pe numele C., respectiv B., nu au fost executate de aceştia din urmă.

Acelaşi expert a mai concluzionat că scrisul şi semnăturile de pe cererile datate 06.08.2008, adresate notarului public, completată pe numele C. şi B. au fost realizate de aceeaşi persoană care a semnat pentru susnumitul cele două exemplare ale actului intitulat "Declaraţie", autentificat sub nr. x din 06.08.2008 de notar public A.

În final, expertul în cauză a precizat că grafismele în litigiu realizate pe numele lui C. au fost executate de către o altă persoană, diferită de cea care a realizat scrisul olograf şi semnăturile pentru B..

Prin raportul de expertiză criminalistică nr. x din 18.07.2013 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti s-a concluzionat:

- completările olografe ale rubricilor cererilor de autentificare datate 06.08.2008 şi adresate notarului public A., întocmite pe numele C. şi B., nu au fost realizate de niciunul dintre numiţii A., I., O., M., N. şi L..

- nu se poate stabili dacă semnăturile de pe cererile de autentificare datate 06.08.2008, adresate notarului public şi completate pe numele C. şi B. şi semnăturile de pe declaraţia de renunţare la uzufruct viager autentificată sub nr. x din 06.08.2008 de notar public A., date pe numele C. şi B. au fost sau nu executate de A., I., O., M., N. şi L.

- semnăturile contestate reprezintă contrafaceri (titularul lor fiind exclus ca autor) care pot fi realizate de orice persoană care ştie să scrie.

Expertul criminalist recomandat de numitul M. a întocmit o notă de opinii, prin care a concluzionat despre completările olografe ale rubricilor cererii de autentificare datată 06.08.2008, adresată notarului public A., întocmită pe numele B., semnătura de pe cerere şi semnătura pentru numele B. de pe declaraţia de renunţare la uzufruct viager autentificată sub nr. x din 06.08.2008 de notar public A., au fost efectuate de O., iar completările olografe ale rubricilor cererii de autentificare datată 06.08.2008, adresată notarului public A., întocmită pe numele C., au fost efectuate de I.

A precizat acelaşi expert că nu au fost stabilite elemente de asemănare între semnătura de pe cererea de autentificare datată 06.08.2008, completată pe numele C., semnătura dată pe numele C. de pe declaraţia autentificată sub nr. x din 06.08.2008 de notar public A. şi semnăturile şi scrisul executate de A., O., M., N. şi L.

Martorul I. a declarat că înainte de semnarea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 07.11.2008 de notar public P., s-a întâlnit cu numitul L., căruia i-a înmânat o copie a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29.07.2008 de notar public G., în vederea dovedirii garanţiei imobiliare necesare pentru acordarea împrumutului.

La câteva zile distanţă, a fost informat telefonic de către L. despre faptul că exista o problemă (piedică) pentru încheierea contractului de împrumut (fără a i se preciza în ce consta aceasta), pentru rezolvarea căreia sunt necesare copii după buletinele de identitate ale părinţilor săi, acte înmânate acestuia din urmă.

Martorul I. a mai declarat că până la primirea somaţiei de executare de către părinţii săi nu a avut cunoştinţă de existenţa declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager autentificată sub nr. x din 06.08.2008 de notar public A., astfel că acesta nu a depus un asemenea act la notarul public P. înainte de semnarea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 07.11.2008 de acesta.

Totodată, la semnarea contractului de împrumut menţionat mai sus, nu i s-a adus la cunoştinţă despre această declaraţie de renunţare la dreptul de uzufruct viager.

Acesta a mai precizat că părinţii săi nu i-au comunicat încheierea unei declaraţii de renunţare la dreptul de uzufruct viager instituit în favoarea lor.

În declaraţia dată în 18.04.2013, susnumitul a precizat că ulterior semnării primului contract de împrumut, a luat la cunoştinţă de extrasul de carte funciară solicitat pentru autentificarea actului în cauză, precizând că nu-şi explică cum s-a dispus radierea dreptului de uzufruct anterior de a-l cunoaşte pe numitul L.

Martorul I. a menţionat că la semnarea contractelor de împrumut nu a spus nimic de existenţa dreptului de uzufruct în favoarea părinţilor săi întrucât nu a considerat a fi util.

Martorul L. a declarat că la prezentarea la notarul public P. pentru analiza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29.07.2008 de notar public G., cu privire la dreptul de uzufruct viager existent în acest act, numitul I. a precizat că acest drept nu mai există deoarece părinţii săi au renunţat la acesta printr-o declaraţie înscrisă la cartea funciară.

Acesta a menţionat că radierea dreptului de uzufruct viager apărea în extrasul de carte funciară solicitat pentru încheierea primului contract de împrumut.

Martorul a negat faptul solicitării şi primirii de copii după buletinele de identitate ale părinţilor lui I. în condiţiile în care l-a cunoscut pe acesta din urma cu două săptămâni înainte de încheierea primului contract de împrumut, radierea dreptului de uzufruct viager existent în favoarea soţilor Ţintoiu fiind dispusă anterior.

Aspectele din declaraţia martorului I. în sensul că, atât extrasul de CF nr. x din 06.11.2008, cât şi declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct, au fot obţinute de către martorul L. căruia i-a înmânat copii ale buletinelor părinţilor săi, B., precum şi copie a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 29.07.2008 sunt contrazise de declaraţiile martorului L. (persoana care i-a acordat împrumuturile), cât şi de declaraţia martorului M. (persoana care a intermediat împrumutul - coincidenţa de nume între împrumutător şi intermediarul împrumutului) conform cărora cei doi, împrumutător - L. şi împrumutat - I. s-au cunoscut în luna noiembrie 2008, deci la câteva luni distanţă de data întocmirii declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager (de remarcat că şi martorul I. a declarat că l-a cunoscut pe cel care i-a acordat împrumuturile în luna noiembrie).

Martorul P., notar public, a declarat referitor la contractele de împrumut autentificate de el că la momentul analizării actelor depuse în vederea încheierii contractelor amintite, a constatat existenţa declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager autentificată sub nr. x din 06.08.2008 de notar public A. împreună cu încheierea de radiere a dreptului de uzufruct viager în cauză, aspect confirmat şi de extrasul de carte funciară solicitat pentru autentificare.

În privinţa persoanei care a depus declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager autentificată sub nr. x din 06.08.2008 de notar public A. împreună cu încheierea de radiere a dreptului de uzufruct viager, susnumitul a menţionat în prima declaraţie că nu îşi aminteşte acest fapt, iar în a doua declaraţie, acesta a indicat ca fiind persoana împrumutatului garant ipotecar (I. şi O.).

Martora V., secretar la BNP A., a declarat că pentru autentificarea declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager în cauză, a cerut părţilor solicitante buletinul de identitate în original, şi nu în copie, nu îşi aminteşte dacă părţile solicitante erau însoţite şi de alte persoane, iar referitor la eliberarea încheierii de radiere a dreptului de uzufruct, a menţionat că pentru acest act nu se semnează de primire.

Inculpata A. a declarat că la autentificarea declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager nr. x din 06.08.2008, a respectat dispoziţiile legale în materie, că părţile semnatare s-au prezentat la biroul notarial, au completat şi semnat solicitarea de redactare şi autentificare a declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager, actul redactat a fost prezentat părţilor cărora le-a adus la cunoştinţă consecinţele juridice ale acestora. Totodată, a precizat că a procedat la identificarea părţilor pe baza buletinelor de identitate, prezentate în original, stabilind ca persoanele aflate în faţa sa sunt aceleaşi cu cele din actul de identitate, motiv pentru care au semnat declaraţia respectivă.

S-a constatat că toate expertizele grafice dispuse în cauză, în faza de urmărire penală, (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 17.01.2011 întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic - Laboratorul de Expertize Grafice şi Tehnica Documentelor, raportul de expertiză criminalistică nr. x din 19.09.2011 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, raportul de expertiză criminalistică nr. x din 18.07.2013 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti), inclusiv opiniile întocmite de experţii parte, au concluzionat faptul că numiţii C. şi B. nu au completat şi semnat cererile de autentificare adresate BNP A. şi declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager autentificata sub nr. x din 06.08.2008 de notar public A., aspect ce demonstrează fără posibilitate de tăgadă că aceştia nu s-au prezentat la BNP A., iar aceasta nu şi-a respectat atribuţiile de serviciu.

Coroborând dispoziţiile din Legea nr. 36/1995, Legea nr. 7/1996 şi C. civ. - în vigoare la data întocmirii declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager rezultă că notarul public care a întocmit un act prin care se naşte, se modifica sau se stinge un drept real imobiliar este obligat să ceară înscrierea în CF şi, în acest scop, la autentificarea respectivului act se solicita un extras de carte funciară.

Aşa cum rezultă din declaraţiile inculpatei A. actele de identitate nu prezentau modificări evidente, erau buletine de identitate emise în urmă cu 13 ani, astfel încât nu se poate reţine o inducere în eroare a acesteia prin falsificarea buletinelor de identitate.

Chiar dacă între data emiterii actelor de identitate şi data încheierii declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager au trecut 13 ani, şi fizionomia persoanelor se schimba în acest interval de timp, s-a considerat că modificarea fizionomiei umane într-un interval de aproximativ 10-15 ani nu poate fi atât de accentuată încât să facă imposibilă identificarea persoanei după fotografia din actul de identitate.

În situaţia în care diferenţa dintre fizionomia persoanei care se prezintă în faţa notarului public în vederea încheierii unui act şi cea din fotografia din actul de identitate este aşa de mare încât creează dubii cu privire la identitate, stabilirea identităţii de către notarul public se poate face prin alte metode, prevăzute de lege, respectiv, atestarea de către avocatul care asistă partea; doi martori de identitate, cunoscuţi personal de notarul public sau legitimaţi.

Dar cum inculpata A. a afirmat că nu i-a atras nimic atenţia la fizionomia persoanelor care s-au prezentat în faţa sa este greu de crezut că se puteau prezenta două persoane cu o fizionomie asemănătoare cu cea a părţilor civile şi care aveau în posesie buletinele de identitate ale acestora sau copii.

S-a constatat că inculpata A. a falsificat conţinutul actului autentificat prin atestarea unei fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv aceea ca soţii Ţintoiu-D. s-au prezentat în faţa sa şi au semnat declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct, expertizele grafice efectuate în cauză stabilind fără dubiu că aceştia nu au semnat declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager, nu au completat şi semnat cererile de la biroul notarial.

În drept, fapta inculpatei A., care în calitate de notar public, a atestat în mod necorespunzător adevărului în cuprinsul încheierii de autentificare cu nr. x din 06.08.2008, că în faţa sa s-au prezentat numiţii C. şi B. şi că aceştia au semnat în faţa sa o declaraţie prin care renunţau de bună voie la dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x, nr. 12A (fost nr. 30), sector 3, cu numărul cadastral x, constituie infracţiunea de fals intelectual.

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen. - de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit două sau mai multe legi penale, astfel că urmează a se aprecia care este legea penală mai favorabilă prin examinarea condiţiilor de incriminare a faptei, de sancţionare, normelor şi instituţiilor incidente care influenţează răspunderea penală.

Din punct de vedere al sancţiunii s-a constatat că în C. pen. vechi infracţiunea de fals intelectual era pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, în timp ce în C. pen. nou este sancţionată cu o pedeapsă cuprinsă între 1 an şi 5 ani, astfel ca, prin raportare la minimul special al pedepsei, C. pen. de la 1968 constituie legea penală mai favorabilă.

Din punct de vedere al instituţiilor incidente care influenţează răspunderea penală - prescripţia răspunderii penale - s-a constatat că vechiul C. pen. este legea penală mai favorabilă, întrucât, deşi termenul de prescripţie este acelaşi - 5 ani - când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, dar termenul de prescripţie specială este mai mic - prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut pentru acea infracţiune a fost depăşit cu încă jumătate - art. 124 C. pen., spre deosebire de noul C. pen. care prevede că dacă termenele de prescripţie au fost depăşite cu încă o dată vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni - art. 155 alin. (4) C. pen.

Infracţiunea de fals intelectual fiind săvârşită la data de 06.08.2008 s-a constatat ca, în conformitate cu art. 122 lit. d) C. pen. raportat la art. 124 C. pen., la data de 06.02.2016 a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Constatând că, urmare a continuării procesului penal nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. a)-d) C. proc. pen., s-au aplicat dispoziţiile privind încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen., în caz de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, instanţa a lăsat acţiunea civilă nesoluţionată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpata A.

Parchetul a criticat hotărârea sub două aspecte: primul vizează omisiunea instanţei de fond de a dispune asupra desfiinţării înscrisului falsificat şi a actelor subsecvente acestuia; al doilea vizează greşita nesoluţionare a laturii civile.

Sub primul aspect, Parchetul a invocat, - în raport de fapta reţinută în sarcina inculpatei - respectiv infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. - dispoziţiile art. 25 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 580 C. proc. pen., solicitând desfiinţarea parţială a contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară încheiate între împrumutătorul M. şi împrumutaţii I. şi O., autentificate de către notarul public P. sub nr. x din 7.11.2008, 29.01.2009 şi 17.07.2009, în sensul înlăturării menţiunii nereale, conform căreia imobilul este liber de sarcini.

Sub cel de-al doilea aspect, Parchetul a invocat decizia nr. 586 din 13.09.2016 a Curţii Constituţionale, prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în ceea ce priveşte lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Ca atare, s-a solicitat disjungerea laturii civile a cauzei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Sub aspectul laturii penale s-a solicitat desfiinţarea hotărârii şi anularea înscrisurilor reţinute în considerentele motivelor de apel.

Apelanta inculpată A. a solicitat desfiinţarea hotărârii şi în rejudecare achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fapta nefiind săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege.

În motivarea apelului, inculpata a arătat că a respectat întocmai, dispoziţiile legale, solicitând cărţile de identitate ale persoanelor vătămate, şi, în condiţiile în care nu a avut niciun dubiu cu privire la identitatea acestora, a întocmit actul notarial.

În opinia sa, fiul persoanelor vătămate a fost cel care s-a implicat în activitatea infracţională, acesta contractând, ulterior încheierii actului solicitat, prin care s-a constatat renunţarea la dreptul de uzufruct, a patru împrumuturi.

Apelanta inculpată nu a avut motive să se îndoiască de identitatea persoanelor care s-au prezentat în faţa sa, şi în atare condiţii nu i se poate reţine intenţia de a întocmi actul de renunţare în alte condiţii decât cele legale.

Pe cale de consecinţă s-a solicitat, în principal, achitarea inculpatei şi respingerea acţiunii civile iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluţionarea unitară a întregii cauze de către instanţa de fond.

Înalta Curte, examinând apelurilor prin prisma criticilor formulate, cu respectarea dispoziţiilor art. 408 şi următoarele din C. proc. pen., constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:

Din actele cauzei rezultă că inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., constând în aceea că, în calitate de notar, în încheierea de autentificare nr. x din 6.08.2008 a stipulat, în mod necorespunzător, că s-au prezentat în faţa sa numiţii C. şi B., prin care au dat o declaraţie falsă în sensul renunţării de bună-voie la dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x, nr. 12A, sector 3, cu număr cadastral x.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 28 octombrie 2015.

Prin încheierea pronunţată la data de 2 decembrie 2015, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, respectiv legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

La termenul de judecată din 23 iunie 2016 inculpata A. a solicitat continuarea procesului penal, administrarea de probe şi achitarea sa conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual.

Prin hotărârea atacată instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal, conform art. 396 alin. (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., fiind împlinit termenul de prescripţie.

A lăsat nesoluţionată latura civilă.

Ulterior pronunţării hotărârii instanţei de fond (22.06.2016) a fost pronunţată Decizia nr. 586 din 13 septembrie 2016 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial nr. 1.001 din 13 decembrie 2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În esenţă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală în cazul prevăzut la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., presupune, de plano, repararea prejudiciilor provocate prin săvârşirea infracţiunilor pentru care intervine prescripţia răspunderii penale în urma parcurgerii unei proceduri nejustificat de lungi, care presupune mai întâi constituirea persoanei vătămate ca parte civilă în procesul penal, iar, apoi, după pronunţarea hotărârii de către instanţa penală a soluţiei de încetare a procesului penal, parcurgerea procedurii civile.

Aşadar, Curtea a considerat că garanţiile procesuale prevăzute la art. 27 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., respectiv art. 522 - 526 C. proc. pen., apar ca fiind insuficiente pentru asigurarea dreptului fundamental prevăzut la art. 21 alin. (3) şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând calea de atac exercitată de Parchet şi inculpata A., prin prisma deciziei pronunţată de instanţa de contencios constituţional şi a hotărârii instanţei de fond, soluţia care se impune este aceea de desfiinţare a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru a se pronunţa, deopotrivă, atât asupra laturii penale a cauzei cât şi asupra laturii civile.

Nu se impune disjungerea laturii civile de latura penală a cauzei - astfel cum a susţinut Parchetul - din cel puţin două motive.

Pe de o parte, disjungerea acţiunii civile constituie o excepţie în procesul penal.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 26 C. proc. pen., instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile, când soluţionarea acesteia determină depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a acţiunii penale.

Regula este preluată şi în dispoziţiile art. 26 alin. (1) C. proc. pen., disjungerea fiind generată de depăşirea unui termen rezonabil, şi nu a duratei rezonabile.

În cauză însă, cu privire la soluţionarea acţiunii penale, instanţa a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie - cercetările în faza de urmărire penală fiind prelungite semnificativ - durata rezonabilă a procedurii nefiind generată astfel de complexitatea probatoriului necesar a fi administrat.

Pe de altă parte, inculpata a solicitat continuarea procesului penal şi pronunţarea unei hotărâri de achitare apreciind că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., lipsind latura subiectivă şi respingerea acţiunii civile.

Din această perspectivă instanţa are obligaţia de a verifica susţinerile inculpatei prin administrarea de probe pentru ca, la finalizarea cercetării judecătoreşti, să aprecieze dacă, prioritar se impune achitarea inculpatei conform art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. şi doar dacă nu este susţinută o astfel de ipoteză să dispună încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie şi pronunţarea pe fond asupra laturii civile a cauzei.

Soluţia trimiterii cauzei spre rejudecare se impune şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil. Noţiunea de proces echitabil este definită în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care face trimitere implicită dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv art. 8 din C. proc. pen. Echitatea evocă principiul due process of law. Ea presupune un sens strict, în care echitatea include drepturile apărării şi egalitatea armelor dar şi un sens larg, în care echitatea evocă ideea de bună justiţie, incluzând, în plus, pe lângă celeritatea procedurii, şi principii de interes general cât şi de interes individual.

Dreptul la un proces echitabil trebuie să se regăsească în conţinutul oricărei proceduri, pe toată durata derulării procesului penal, ca o sumă de garanţii procedurale acordate nu numai inculpatului dar şi celorlalte persoane interesate, a tuturor participanţilor la proces.

Pe cale de consecinţă, cum excepţia disjungerii acţiunii civile, nu poate fi însuşită, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. coroborate cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, va dispune admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpata A. cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 117/F din 22 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Desfiinţează sentinţa penală nr. 117/F din 22 iunie 2016 şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu prezenta cauză rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2017.