Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzută de art. 99 lit. m), k), h) şi t) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constând în: nerespectarea dispoziţiilor sau deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente; absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat; nerespectarea, în mod repetat şi din motive imputabile, a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor şi exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă.
2. Soluţia instanţei de disciplină
Prin Hotărârea nr. 4P din 26 aprilie 2017, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte acţiunea disciplinară şi, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a aplicat pârâtului A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, sancţiunea disciplinară avertisment, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) şi k) din acelaşi act normativ.
Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară exercitată pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Cererea de recurs
Împotriva Hotărârii nr. 4P din 26 aprilie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, a declarat recurs pârâtul procuror A., invocând critici care se circumscriu, în opinia sa, motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurentul procuror a menţionat, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. k) şi m) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004, republicată, autorul recursului a susţinut că, în opinia sa, nu este întrunită situaţia premisă ce ţine de latura obiectivă, prevăzută de textul legal incriminator, în sensul caracterului repetat al conduitei reproşate, deoarece, deşi a lipsit de la serviciu în zilele respective, aceasta nu a fost manifestarea unui tip de conduită care, prin frecvenţa şi numărul de acte materiale, să atragă incidenţa textului legal incriminator în discuţie.
Cu referire la Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, respectiv la prevederile ce reglementează "dreptul la concedii fără plată pentru rezolvarea unor situaţii personale" şi la Regulamentul privind modul de desfăşurare a cursurilor de formare profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor, la faptul că, pentru zilele în care a absentat, salariul i-a fost redus corespunzător, la împrejurarea că avea de recuperat 17 zile de concediu de odihnă, recurentul a menţionat că hotărârea atacată este nu numai nelegală, dar şi lipsită de proporţionalitate şi generatoare de inechitate faţă de alţi procurori.
Consideră magistratul că faptei îi lipseşte şi gravitatea impusă de lege pentru angajarea răspunderii disciplinare, precizând punctual că: la 1 aprilie 2015, era data de naştere a prim-procurorului, când, de regulă, se organizează, după ora 12:00, o masă la sediul unităţii de parchet; la 30 aprilie 2015 era Joia Mare a Sărbătorilor de Paşti, când activitatea la parchet era mai relaxată, iar, la 3 martie 2016, a fost la Slobozia, la un seminar de formare profesională.
Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, recurentul procuror a menţionat, de asemenea, că s-a stabilit în mod eronat întrunirea elementelor constitutive ale acestei abateri disciplinare.
Apreciază partea că, faţă de circumstanţele concrete în care s-au petrecut faptele din 15 decembrie şi, respectiv, 21 decembrie 2015, nu se putea reţine caracterul nejustificat al încălcării dispoziţiilor administrative şi regulamentare invocate şi că s-a dat o semnificaţie eronată, disproporţionată, unor cazuri izolate, care nu constituie o conduită în sine.
În privinţa incidentului din 15 decembrie 2015, recurentul a menţionat că, în raport cu principiul bunei-credinţe, ce trebuie să guverneze atât relaţiile colegiale dintre procurorii unităţii de parchet, cât şi procedura disciplinară, trebuia avut în vedere faptul că, în afara sa, în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, activează alţi şapte procurori, care ar fi putut, la data menţionată, până la sosirea sa, să înregistreze şi să soluţioneze solicitarea petentului.
Cât priveşte neprezentarea sa la instanţă în data de 21 decembrie 2015, magistratul a arătat că, nici în acest caz, nu s-a dovedit existenţa legăturii de cauzalitate dintre faptă şi rezultatul produs şi nici a vinovăţiei. Aceasta deoarece, aşa cum a susţinut, de la jumătatea lunii decembrie nu mai erau cauze penale pe rolul judecătoriei, nu a fost înştiinţat în timp util de existenţa dosarului respectiv, iar prin consultarea personală a portalului instanţei în zilele precedente termenului, a constatat că nu figura niciun dosar pentru ziua menţionată.
4. Apărările intimatului
Intimatul procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat şi a ataşat la dosar întâmpinare, solicitând punctual şi motivat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
5. Procedura derulată în recurs
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din codul menţionat.
Având în vedere că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., precum şi condiţiile de admisibilitate, conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea din data de 15 ianuarie 2018, în acord cu concluziile raportului, completul de filtru a admis în principiu recursul.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatului, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succed.
Astfel, criticile expuse prin prisma ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu pot fi primite.
Referitor la fapta prevăzută de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004, republicată, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară "absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei sau a parchetului".
În ceea ce priveşte existenţa elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt contrazise de actele şi lucrările dosarului.
Din interpretarea gramaticală şi logică a textului legal în discuţie, rezultă că legiuitorul nu a înţeles să incrimineze doar absenţele consecutive sau acea conduită care să fie specifică magistratului, raportat la o anume frecvenţă sau un număr de acte materiale, cum propune recurentul.
În condiţiile în care, în speţă, este pe deplin stabilit că recurentul procuror A. nu numai că a absentat de la serviciu de mai multe ori, respectiv în zilele de 1 aprilie 2015, 30 aprilie 2015 şi 3 martie 2016, dar, de fiecare dată, nici nu a anunţat conducerea unităţii şi nici nu a răspuns la telefon, se constată caracterul eronat al susţinerii din recurs, în sensul că nu este întrunită situaţia premisă referitoare la caracterul repetat, ce ţine de latura obiectivă a acestei abateri.
Relevant din perspectiva examinată este şi faptul că magistratul nu neagă săvârşirea faptei în materialitatea sa.
Şi sub aspectul laturii subiective, trebuie reţinută vinovăţia pârâtului procuror, deoarece acesta cunoştea că are obligaţia de a se prezenta la unitatea de parchet, nejustificând în niciun mod lipsa de la serviciu şi, chiar dacă nu a urmărit să afecteze activitatea instituţiei, a avut reprezentarea faptului că acest comportament este inadecvat şi neconform regulilor de disciplină a muncii.
Înalta Curte constată că motivele pentru care recurentul s-a considerat îndreptăţit să absenteze de la serviciu, incluzând cele fundamentate pe dispoziţiile Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor şi Regulamentului privind modul de desfăşurarea a cursurilor de formare profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor sau pe propriile opinii privind caracterul mai relaxat al activităţii în zilele în care a absentat, nu au relevanţa ce li se atribuie prin criticile aduse, acestea fiind inapte să-l exonereze pe magistrat de răspundere disciplinară
Lipsa de fundament a susţinerilor recurentului este relevată de faptul că deşi magistratul afirmă că avea de recuperat mai multe zile din concediul de odihnă, acesta nu a demonstrat o minimă diligenţă în a anunţa conducerea unităţii de parchet despre o eventuală imposibilitate de a se prezenta, nu a probat credibil respectiva imposibilitate şi nu a făcut dovada că pentru acele zile i se aprobase efectuarea concediului de odihnă.
Tot lipsit de relevanţă din perspectiva examinată este şi faptul că recurentului i s-au reţinut din indemnizaţie sumele corespunzătoare perioadelor în care a lipsit, întrucât aceste reţineri nu au avut caracterul unei sancţiuni pecuniare, ci au fost impuse de reducerea timpului efectiv lucrat de către procuror, faţă de totalul de opt ore pe zi, în raport cu care se calculează indemnizaţia integrală.
Ca atare, cu just temei, s-a reţinut de către instanţa de disciplină întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale acestei abateri disciplinare.
Referitor la fapta prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, legiuitorul a stabilit că "nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor sau deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente" constituie abatere disciplinară.
Aceste dispoziţii se completează cu ale art. 62 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, conform cărora:
"procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic".
De asemenea, potrivit art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii "Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente şi ordine de serviciu".
Raportat la dispoziţiile legale citate, se constată că, în speţă, programarea dispusă de conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni privind asigurarea serviciului pe unitate/instanţă constituie o decizie cu caracter administrativ, dată în conformitate cu dispoziţiile legale şi regulamentare care îi conferă prim-procurorului atribuţii de organizare a activităţii parchetului.
Instanţa de disciplină a dedus în mod just, din interpretarea întregului context factual conturat de probele administrate, că această nesocotire a obligaţiilor s-a concretizat în lipsa nejustificată de la serviciu a magistratului, în intervalul 800 - 1230, în data de 15 decembrie 2015, când era programat de serviciu pe unitate şi când un petent sosit la sediul unităţii de parchet la ora 9:45 a fost nevoit să aştepte până la ora 12:30 sosirea procurorului, pentru a i se da curs cererii de prelungire a dreptului de a conduce, în cadrul dosarului în care era cercetat, aflat spre soluţionare la acesta.
De asemenea, sustragerea recurentului de la îndeplinirea atribuţiilor stabilite de conducerea unităţii de parchet în aplicarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor s-a manifestat şi în data de 21 decembrie 2015, când era planificat să asigure serviciul de permanenţă în cazul judecării măsurilor preventive la Judecătoria Urziceni şi când acesta s-a prezentat la unitatea de parchet abia la ora 12:20, astfel încât, pentru participarea la judecarea unui dosar aflat pe rolul instanţei menţionate, având ca obiect verificare măsuri preventive, s-a impus desemnarea intempestivă a unui alt procuror, care nu avea suficient timp pentru a studia în profunzime dosarul.
Conduita culpabilă a recurentului, care a fost sancţionată în contextul acestei abateri disciplinare, este obiectivată şi de încălcarea obligaţiilor impuse de prevederile art. 97 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, conform cărora procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii au următoarele atribuţii: lit. g) "participă la judecarea cauzelor penale şi civile, potrivit legii; lit. 1) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege şi regulamente sau stabilite de procurorul ierarhic superior", precum şi de dispoziţiile art. 200 din acelaşi regulament, care stipulează:
"Programul administrativ de lucru al parchetelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână şi se desfăşoară în intervalul orar 8:00 - 16:00. În cazul procurorilor, programul începe, de regulă, la ora 8:00 şi se încheie, de regulă, la ora 16:00. Aceştia sunt însă obligaţi să fie prezenţi la ora stabilită pentru îndeplinirea activităţilor în care sunt planificaţi ori pe care şi le-au stabilit sau care impun prezenţa lor, ca efect al unor dispoziţii legale sau regulamentare, ori pentru şedinţele de judecată în care au fost desemnaţi. Programarea în şedinţele de judecată a procurorilor se face în raport cu nevoile instanţei şi ale parchetului, asigurându-se acestora şi timpul necesar pregătirii profesionale".
Semnificativă este, în contextul examinat, lipsa de suport rezonabil a argumentelor invocate de recurent pentru care acesta consideră că nu-i poate fi atrasă răspunderea disciplinară pentru această abatere, fără a justifica propriu-zis, în mod credibil, nerespectarea planificărilor de serviciu, omisiunea informării conducerii instanţei asupra acestui aspect sau cauzele pentru care nu a putut fi contactat.
Astfel, în considerarea caracterului personal şi imperativ al sarcinilor de serviciu stabilite în sarcina procurorului recurent şi în condiţiile în care acesta nu a anunţat şi nu a probat o imposibilitate obiectivă de prezentare la parchet/instanţă în cadrul intervalului orar legal impus, nu se poate reţine că, în temeiul principiului bunei-credinţe, la data de 15 decembrie 2015, colegii procurori ar fi avut îndatorirea să înregistreze şi să soluţioneze solicitarea petentului până la sosirea sa sau că, la data de 21 decembrie 2015, în temeiul unor aprecieri pur subiective privind lipsa dosarelor de pe rolul judecătoriei, nu trebuia să se prezinte la instanţă, deşi era planificat în acest sens.
Ca atare, se impune a se considera că fapta în discuţie, sub aspectul laturii obiective, întruneşte cerinţele prevăzute de textul legal incriminator mai sus menţionat.
Nici în privinţa concluziei existenţei laturii subiective, criticile recurentului nu sunt fondate.
Semnificativ în contextul examinat este, în primul rând, faptul că, deşi cunoştea sau trebuia să cunoască obligaţiile ce-i reveneau potrivit planificării întocmite, nici în acest caz, magistratul nu a demonstrat o minimă diligenţă în a anunţa conducerea parchetului despre o eventuală întârziere sau imposibilitate de a se prezenta la parchet/instanţă unde era programat pentru îndeplinirea anumitor îndatoriri de serviciu.
Ca atare, şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, se constată că secţia pentru procurori în materie disciplinară a reţinut corect vinovăţia recurentului pârât, fiind dovedită existenţa elementului intenţional, volitiv, de natură a atrage răspunderea disciplinară.
Consecinţa imediată şi directă a acestei conduite, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, constă în aceea că, prin comportamentul inadecvat şi neconform regulilor care reglementează activitatea Ministerului Public, acesta a perturbat atât activitatea unităţii de parchet, cât şi pe cea a instanţei de judecată.
Aprecierile personale ale procurorului recurent, cu privire la lipsa urmărilor imediate ale conduitei sale sau a legăturii dintre faptă şi rezultatul produs, sunt, pe de o parte, în contradicţie cu susţinerile explicite şi concordante ale martorilor (procurori şi grefieri) ascultaţi în cursul cercetării disciplinare.
Pe de altă parte, aceste aprecieri sunt irelevante, întrucât răspunderea disciplinară a procurorului derivă din exigenţa de care acesta trebuie să dea dovadă prin comportamentul său, atât în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cât şi în afara acestora, respectiva exigenţă fiind stabilită în temeiul unor aspecte obiective şi nu pe baza evaluărilor personale.
Se constată, aşadar, că faptele reproşate recurentului procuror intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 99 lit. k) şi m) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum în mod just a fost reţinut de către instanţa de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei, a urmărilor prejudiciabile şi a legăturilor de cauzalitate dintre faptele ilicite şi rezultatele produse, ceea ce susţine legalitatea încadrării lor în abaterile disciplinare prevăzute de textele legale menţionate.
Prin urmare, în baza dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 4P din 26 aprilie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2018.
Procesat de GGC - NN