Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 434/A/2017

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2017

A. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

I. Prin Sentinţa penală nr. 61 din 26 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul F. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Respinge cererea formulată de inculpatul FFF. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1), raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 C. pen.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii F. şi C., din infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea continuată de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 nemodificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul FFF., din complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1), raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 C. pen., în complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 nemodificată prin Legea nr. 187/2012 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul F., judeţul Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 nemodificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi (şase) luni închisoare.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

S-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată prin reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu, începând cu data de 09.07.2015, la data de 12.02.2016 inclusiv, data rămânerii definitive a încheierii din data de 10.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată împotriva inculpatului.

În baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a confiscat de la inculpat F. suma de 92.500 euro sau echivalentul în RON la data plăţii.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor proprietatea inculpatului prin ordonanţa din data de 15.07.2015, dată în Dosarul nr. x/2015 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi aplicată prin procesul-verbal din 16.07.2015, până la concurenţa sumei confiscate şi a cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

2. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. şi I., jud. Bacău, pentru infracţiunea continuată de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 nemodificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

S-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată prin reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu, începând cu data de 23.07.2015, la data de 18.11.2015 inclusiv.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată împotriva inculpatului.

În baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969 s-a confiscat de la inculpat C. suma de 92.500 euro sau echivalentul în RON la data plăţii.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor proprietatea inculpatului prin ordonanţa din data de 03.08.2015, dată în Dosarul nr. x/2015 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi aplicată prin procesul-verbal din aceeaşi zi, până la concurenţa sumei confiscate şi a cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

3. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul FFF., judeţul Bacău, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 nemodificată prin Legea nr. 187/2012 şi art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 86<SUP>1</SUP> C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

S-a fixat, în baza art. 86<SUP>2</SUP> alin. (1) C. pen. din 1969, un termen de încercare de 4 (patru) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Supravegherea inculpatului, pe durata termenului de încercare, va fi exercitată de Serviciul de Probaţiune Bacău.

S-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună, potrivit art. 86<SUP>3</SUP> alin. (1) C. pen. din 1969, următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la serviciul de probaţiune desemnat cu supravegherea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului FFF. asupra prevederilor art. 86<SUP>4</SUP> alin. (1), raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969, în sensul că dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte din nou o infracţiune, instanţa revocă suspendarea sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa care i se va aplica pentru noua infracţiune.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86<SUP>4</SUP> alin. (2) C. pen. din 1969, în sensul că dacă nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere prevăzute de lege şi impuse de instanţă, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a acesteia în regim de detenţie.

S-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea, pe durata termenului de încercare, a executării şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., cu art. 241 alin. (1<SUP>1</SUP>) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016, s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată împotriva inculpatului.

În baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969 s-a confiscat de la inculpatul FFF. suma de 150.000 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. cu aplic.art. 249 şi următoarele C. proc. pen. şi art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, constând în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile ale inculpatului FFF., în vederea executării confiscării speciale şi a cheltuielilor judiciare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., cu art. 256 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea înscrisului, intitulat "Antecontract de vânzare-cumpărare", înscris aflat, în copie xerox, la dosarul de urmărire penală.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

II. Situaţia de fapt şi încadrarea juridică reţinută prin rechizitoriu

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, prin Rechizitoriul nr. x/2015, din data de 13.08.2015, şi înregistrat la Curtea de Apel Bacău sub nr. x/32/2015, a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor:

- C., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptele constând în aceea că, în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, prin intermediul inculpatului F. (în acea perioadă deputat în Parlamentul României) a pretins şi primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la J., în mai multe tranşe, suma totală de 185.000 euro, pentru ca, în calitate de senator în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a L., să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei EEE. jud. Bacău necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul unităţii administrativ teritoriale de SC M. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este J.

- F., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptele constând în aceea că, în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012 a pretins şi primit de la J., în mai multe tranşe, suma totală de 220.000 euro atât pentru sine şi pentru C., cât şi pentru partidul din care făceau parte, L. organizaţia judeţeană Bacău - pentru ca în calitate de deputat să-şi folosească influenţa personală sau prin intermediul lui C. - senator, pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei EEE., jud. Bacău necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul cărei asociat şi administrator este J.

Din suma totală de 220.000 euro, la solicitarea lui F., 150.000 RON au fost remişi acestuia de către J., prin intermediul SC N. SRL Bacău (societate la care J. deţine calităţile de asociat şi administrator), sub pretextul achiziţionării unui teren de la o persoană indicată de F. Astfel, la data de 11.08.2010 între O., în calitate de promitent-vânzător reprezentat de mandatarul Q. şi SC N. SRL Bacău, reprezentată prin administrator J., în calitate de promitent - cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 10.000 mp. situată în extravilanul comunei HHH., preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 RON.

Suma de 150.000 RON a fost virată de SC N. SRL Bacău în trei tranşe, în perioada 12.08.2010 - 22.07.2011, în conturile indicate de F. şi FFF.

- FFF., avocat în cadrul Baroului Bacău, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 C. pen., raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, faptele constând în aceea că, în perioada 2010 - 2011, l-a ajutat pe F. să primească de la J. suma de 150.000 RON, bani care reprezentau preţul influenţei pe care F., în calitate de deputat, direct sau prin intermediul lui C., a lăsat să se creadă că o are asupra membrilor Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei EEE. jud. Bacău necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale de SC M. S.A Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este J.

Astfel, la data de 11.08.2010, între O., în calitate de promitent-vânzător reprezentat de mandatarul Q. şi SC N. SRL Bacău, reprezentată prin administrator J., în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 10.000 mp. situată în extravilanul comunei HHH., preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 RON. Suma de 150.000 RON a fost virată de SC N. SRL Bacău în trei tranşe, în perioada 12.08.2010 - 22.07.2011 în conturile indicate de F. şi FFF.

Ajutorul direct şi efectiv dat de FFF. a constat în identificarea terenului care a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, îndeplinirea formalităţilor în vederea încheierii acestuia, asigurarea legăturii între Q. şi J., indicarea conturilor în care acesta din urmă urma să efectueze plăţile.

III. Camera preliminară

Prin Încheierea nr. 73/CP din data de 30.09.2015, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a respins cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii: F., C. şi FFF. şi a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x/2015, din data de 13. august. 2015, emis de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecăţii.

Inculpaţii nu au formulat contestaţie împotriva încheierii pronunţate de Judecătorul de cameră preliminară, astfel că aceasta a rămas definitivă.

IV. Cercetarea judecătorească în primă instanţă

Inculpaţii au arătat că nu recunosc săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi, în consecinţă, nu solicită ca judecata să se facă potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii.

Inculpaţii nu s-au prevalat de dreptul la tăcere, fiind de acord să dea declaraţii în cauză, condiţii în care Curtea a procedat la audierea acestora la termenul de judecată din data de 29.10.2015, a inculpatului F., pentru inculpatul C. şi pentru inculpatul FFF.

În temeiul art. 374 alin. (7) C. proc. pen., instanţa de fond a pus în discuţie contradictorie probele administrate în cursul urmăririi penale şi inculpaţii au arătat că înţeleg să conteste aceste probe, condiţii în care s-a procedat la readministrarea acestor probe, după cum urmează:

a) la termenul de judecată din data de 10.11.2015, a fost audiat martorul-denunţător J.;

b) la termenul de judecată din date 19.11.2015 s-a continuat audierea martorului-denunţător J. şi au mai fost audiaţi martorii: R., S., O. şi T.;

c) la termenul de judecată din data de 17.12.2015 au fost audiaţi martorii: U., V. şi W.;

d) la termenul de judecată din data de 05.01.2016 au fost audiaţi martorii: X., Y. şi Z.

e) la termenul de judecată din data de 01.03.2016 a fost audiat martorul AA. şi;

f) la termenul de judecată din data de 26.04.2016 a fost audiat martorul din lucrări Q.

Inculpatul F. a solicitat în apărare audierea martorului BB., martor care a fost audiat la termenul de judecată din data de 01.03.2016 şi a depus mai multe înscrisuri în circumstanţiere.

Inculpatul C. a solicitat în apărare audierea martorilor: CC., III., EE. şi FF., aceştia fiind audiaţi, după cum urmează: CC. la termenul de judecată din 05.01.2016, III. şi EE. la termenul de judecată din data de 01.03.2016 şi FF. la termenul de judecată din 29.03.2016.

Inculpatul FFF. a solicitat în apărare audierea martorilor: GG., II., JJ. şi KK., aceştia fiind audiaţi, după cum urmează: GG. la termenul de judecată din 10.11.2015, II. la termenul de judecată din 05.01.2016, JJ. la termenul din 01.03.2016 şi KK. la termenul de judecată din data de 29.03.2016.

Curtea a pus în discuţie şi a dispus audierea martorului LL., acesta fiind audiat la termenul de judecată din data de 29.03.2016.

V. Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond

Din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cele readministrate în cursul judecăţii, precum şi probele administrate în apărare la cererea celor trei inculpaţi şi dispuse din oficiu, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 20.10.2009, între SC M. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator era martorul-denunţător J.,şi Primăria comunei EEE., jud. Bacău s-a încheiat un contract de lucrări, având ca obiect construirea unei şcoli generale, achiziţia publică fiind estimată la suma 5,6 milioane RON fără TVA, sumă care urma a fi asigurată din bugetul de stat, conform H.G. nr. 1426/2006, privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale.

Prin acel contract de antrepriză s-a stabilit ca preţul lucrării să fie de 4.812.900,35 RON la, care s-a adăugat TVA, în valoare de 914.451,07 RON.

Prin H.G. nr. 1426/2006 s-a aprobat suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, şi alocarea acesteia bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. Potrivit anexei nr. 1, din obiectivele de investiţii care urmau a fi finanţate făcea parte şi Şcoala cu clasele. I - VIII, din satul EEE., comuna EEE. jud. Bacău.

Lucrările au fost finalizate în luna septembrie 2010, fără ca autoritatea publică să achite contravaloarea acestora în totalitate.

Până la data de 15.09.2010, data la care imobilul a fost predat autorităţii publice şi inaugurat cu ocazia începerii anului şcolar 2010 - 2011, Primăria EEE. a achitat SC M. SA Bacău doar suma de 498.000 RON.

Finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale este reglementată de Legea nr. 334 din data de 17 iulie 2006.

În conformitate cu dispoziţiile art. 3, în forma de la data săvârşirii de inculpaţi a infracţiunilor, sursele de finanţare a activităţii unui partid politic erau:

a) cotizaţii ale membrilor de partid;

b) donaţii, legate şi alte liberalităţi;

c) venituri provenite din activităţi proprii, conform art. 12;

d) subvenţii de la bugetul de stat.

Partidele politice nu pot avea şi folosi alte surse de finanţare decât cele prevăzute la alin. (1).

Partidele politice au obligaţia de a-şi organiza contabilitate proprie, conform reglementărilor contabile în vigoare.

Operaţiunile de încasări şi plăţi ale partidelor politice se efectuează prin conturi bancare, în RON şi în valută, deschise la bănci cu sediul în România, potrivit legii.

Potrivit art. 4 - 10 din aceeaşi lege:

"(1) Cuantumul cotizaţiilor, repartizarea şi utilizarea acestora se stabilesc prin hotărâri ale partidului politic, potrivit statutului propriu.

(2) Veniturile totale provenite din cotizaţii sunt neplafonate.

(3) Suma cotizaţiilor plătite într-un an de un membru de partid nu poate depăşi 48 de salarii minime brute pe ţară. Salariul de bază minim brut pe ţară luat ca referinţă este cel existent la data de 1 ianuarie a anului respectiv.

(4) Partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, cuantumul total al veniturilor din cotizaţii până la data de 31 martie a anului următor, precum şi lista membrilor de partid care au plătit într-un an cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte 10 salarii minime brute pe ţară.

(5) Lista prevăzută la alin. (4) trebuie să cuprindă următoarele elemente: numele şi prenumele membrului de partid, cetăţenia, codul numeric personal, valoarea şi data la care a fost plătită cotizaţia.

Donaţii

ART. 5

(1) Donaţiile primite de un partid politic într-un an fiscal nu pot depăşi 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.

(2) În anul fiscal în care au loc alegeri generale locale, parlamentare, pentru Parlamentul European sau alegerea Preşedintelui României, plafonul va fi de 0,050% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.

(3) Donaţiile primite de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv.

(4) În anul fiscal în care au loc mai multe scrutine, donaţiile primite de la o persoană fizică pot fi de până la 400 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea de la data de 1 ianuarie a anului respectiv, pentru fiecare campanie electorală sau campanie pentru referendum, cu respectarea dispoziţiilor alin. (2).

(5) Donaţiile primite de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 500 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv.

(6) În anul fiscal în care au loc mai multe scrutine, donaţiile primite de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 1.000 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea de la data de 1 ianuarie a anului respectiv, pentru fiecare campanie electorală sau campanie pentru referendum, cu respectarea dispoziţiilor alin. (2).

(7) Suma totală a donaţiilor făcute de persoanele juridice controlate direct sau indirect de o altă persoană ori de un grup de persoane fizice sau juridice nu poate depăşi limitele prevăzute la alin. (3) şi (5).

(8) Valoarea justă a bunurilor mobile şi imobile donate partidului, precum şi a serviciilor prestate acestuia cu titlu gratuit se include în valoarea donaţiilor, în limitele prevăzute la alin. (1)-(5).

(9) Se interzice persoanelor juridice care, la data efectuării donaţiei, au datorii exigibile mai vechi de 60 de zile la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau la bugetele locale să facă donaţii partidelor politice, cu excepţia situaţiei când au de recuperat sume mai mari decât datoria proprie.

(10) La efectuarea donaţiei, partidul politic are obligaţia de a solicita persoanei juridice donatoare prezentarea unei declaraţii pe propria răspundere privind respectarea condiţiei prevăzute la alin. (9).

(11) Este interzisă acceptarea sub orice formă, directă sau indirectă, de către partidele politice, a donaţiilor de bunuri materiale ori sume de bani sau prestarea de servicii gratuite făcute cu scopul evident de a obţine un avantaj economic ori politic sau cu încălcarea dispoziţiilor alin. (10).

ART. 6

Reducerile de preţ care depăşesc 20% din valoarea bunurilor sau serviciilor oferite partidelor politice şi candidaţilor independenţi se vor considera donaţii şi se vor înregistra distinct în contabilitatea proprie a partidului ori a candidatului independent, conform normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice.

ART. 7

(1) La primirea donaţiei sunt obligatorii verificarea şi înregistrarea identităţii donatorului, indiferent de caracterul public sau confidenţial al acesteia.

(2) La solicitarea scrisă a donatorului, identitatea sa rămâne confidenţială, în situaţia în care donaţia se situează în limita sumei anuale de 10 salarii de bază minime brute pe ţară.

(3) Suma totală primită de un partid politic ca donaţii confidenţiale nu poate depăşi echivalentul a 0,006% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.

ART. 8

(1) Toate donaţiile vor fi evidenţiate în mod corespunzător în documentele contabile, cu menţionarea datei la care au fost făcute şi a altor informaţii care să permită identificarea surselor de finanţare.

(2) Donaţiile de bunuri şi servicii prestate cu titlu gratuit vor fi reflectate în contabilitate la valoarea justă şi stabilită în condiţiile legii.

(3) Nu sunt considerate donaţii activităţile prestate pe bază de voluntariat în condiţiile legii.

ART. 9

(1) Partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, lista persoanelor fizice şi juridice care au făcut într-un an fiscal donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară, precum şi suma totală a donaţiilor confidenţiale primite până la data de 31 martie a anului următor.

(2) Lista prevăzută la alin. (1) trebuie să conţină următoarele elemente:

a) pentru persoanele fizice: numele şi prenumele donatorului, codul numeric personal, cetăţenia, valoarea, felul donaţiei şi data la care a fost efectuată;

b) pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, naţionalitatea, codul unic de înregistrare, valoarea, felul donaţiei şi data la care a fost efectuată donaţia.

ART. 10

(1) Este interzisă folosirea resurselor financiare, umane şi tehnice aparţinând instituţiilor publice, regiilor autonome, companiilor naţionale, societăţilor comerciale sau societăţilor bancare la care sunt acţionari majoritari statul ori unităţi administrativ-teritoriale, pentru sprijinirea activităţii partidelor politice sau a campaniei electorale a acestora, altfel decât în condiţiile stabilite de legile electorale.

(2) Partidele politice nu pot accepta donaţii sau servicii prestate cu titlu gratuit de la o autoritate ori instituţie publică, de la o regie autonomă, de la o companie naţională, societate comercială sau societate bancară cu capital integral ori majoritar de stat.

(3) Este interzisă acceptarea donaţiilor din partea unui sindicat sau a unui cult religios, indiferent de natura acestora.

(4) Sumele primite cu încălcarea prevederilor alin. (2) şi (3) se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat.

(5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător alianţelor politice, alianţelor electorale, precum şi candidaţilor independenţi."

Acestea sunt dispoziţiile legale referitoare la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, însă în fapt, contrar legii, partidele politice erau finanţate cu sume foarte mari din surse ilegale, este vorba de sumele cunoscute şi în mediul politic şi nu numai de "bani negri pentru partid".

Deseori, finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu deosebire atunci când se făcea în mod netransparent şi nelegal, nu era făcută de persoane fizice şi chiar de persoanele juridice dezinteresat, ci interesat.

Acest lucru rezultă şi din declaraţia martorului X., care arată:

"(...) pentru orice om de afaceri este bine să aibă o relaţie bună cu partidul aflat la guvernare (...) Aceasta întrucât partidul aflat la guvernare poate ajuta oamenii de afaceri, în special pe cei cu profil de construcţii, sau îi poate dezavantaja. Mă refer aici la câştigarea licitaţiilor pentru contractele de lucrări, achitarea lucrărilor, sprijin la CNSC în cadrul licitaţiilor contestate, lucrări suplimentare, recepţia lucrărilor, întocmirea de caiete de sarcini, eliberarea certificatelor fiscale,etc. În mod similar, partidul aflat la guvernare poate împiedica desfăşurarea activităţii unei firme de construcţii în cadrul atribuirii, executării sau decontării lucrărilor."

În luna mai 2010, la Organizaţia Judeţeană Bacău a L., a fost numită de la centru, de L., o nouă echipă de conducere, respectiv, inculpatul din prezenta cauză C., în funcţia de preşedinte şi inculpatul F., în funcţia de secretar general.

Din probele administrate rezultă că inculpatul C., dată fiind poziţia sa la nivelul conducerii centrale a L., conducea efectiv organizaţia şi că deciziile se luau, inclusiv cele referitoare la finanţare şi modul de folosire a sumelor adunate, din dispoziţia acestuia.

De asemenea, cutuma era că eventualul "sprijin", pentru diferite autorităţi locale, sau judeţene, agenţi economici, etc., la nivelul guvernului sau a ministerelor sau ale altor autorităţi, se făcea doar după contactarea acestora, în prealabil, de inculpatul C.

Una dintre atribuţiile secretarului general era şi aceea de a asigura finanţarea activităţii curente a organizaţiei, precum şi a campaniilor electorale.

Era cunoscut că Organizaţia Judeţeană Bacău a L., era finanţată, printre alţii şi de martorul denunţător J., care era şi administratorul mai multor societăţi comerciale, printre care şi în domeniul construcţiilor civile şi industriale.

În aceste condiţii, după numirea în funcţia de secretar general, pentru a asigura în continuare finanţarea partidului, inculpatul F., prin intermediul martorului R., a luat legătura cu martorul-denunţător J., care s-a arătat dispus să contribuie în continuare la finanţarea campaniei electorale.

Din declaraţiile date de martori, rezultă că la Organizaţia Judeţeană Bacău a L., sumele colectate doar din cotizaţii nu erau suficiente, nici pentru finanţare activităţii curente a partidului şi cu atât mai puţin pentru campaniile electorale.

Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, pentru organizarea alegerilor locale din anul 2011, la nivelul Organizaţia Judeţeană Bacău a L., s-au luat mai multe măsuri organizatorice, atât pentru precampania electorală, cât şi pentru campania electorală efectivă, stabilindu-se inclusiv sumele necesare.

Din conţinutul înscrisurilor provenind de la L. - Organizaţia Judeţului Bacău, şi din declaraţia martorului R. rezultă că pentru finanţarea precampaniei electorale s-a estimat suma de 150.000 de euro, iar pentru campania electorală pentru alegerile locale din 2012 suma de 300.000 euro.

În pofida probelor administrate şi a evidenţei, în cursul judecării cauzei, s-a încercat acreditarea ideii că finanţarea campaniei electorale la alegerile locale din 2012 s-ar fi asigurat din cotizaţii şi contribuţia fiecărui candidat la funcţia de primar şi de consilier judeţean sau local.

În acest context, F. şi C., la acea dată parlamentari, respectiv, primul deputat, dar şi secretar general al Organizaţiei Judeţene Bacău a L. Bacău, iar secundul senator, dar şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Bacău a L. Bacău, precum şi în conducerea centrală a acestui partid, i-au solicitat martorului-denunţător J. să finalizeze lucrările şi să predea imobilul beneficiarului, promiţându-i că vor face demersurile necesare pentru alocarea de Guvernul României a sumelor de bani necesare achitării contravalorii lucrărilor executate la investiţia din comuna EEE., judeţul Bacău.

Pentru a-şi exercita influenţa la nivelul membrilor Guvernului României în sensul asigurării finanţării, F., cu acordul şi din dispoziţia lui C., a pretins atât în nume propriu şi în numele lui C., cât şi pentru partidul din care amândoi făceau parte, respectiv, L., mai multe sume de bani, ajungând în final la un procent de aproximativ 20% din suma pe care societatea administrată de denunţător o avea de încasat, pentru investiţia din comuna EEE., judeţul Bacău.

Inculpaţii C. şi F. i-ai promis denunţătorului că vor face demersuri pe lângă Guvernul României pentru alocarea sumelor de bani necesare achitării lucrărilor executate de firma deţinută de martorul-denunţător J..

În perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, în scopul şi condiţiile menţionate anterior, martorul-denunţător J. i-a dat lui F., pentru sine, dar şi pentru inculpatul C., precum şi pentru partidul din care amândoi făceau parte, respectiv, L., suma totală de 220.000 euro, în această monedă sau în RON.

Contravaloarea lucrărilor efectuate la Şcoala EEE. a fost primită de SC M. SA Bacău în tranşe, în perioada octombrie 2009 - decembrie 2014, finanţarea fiind asigurată de Guvernul României.

Din suma totală de 220.000 euro, la solicitarea lui F., 150.000 RON (aproximativ 35.000 euro) au fost remişi, prin martorul Q., către fiul inculpatului F., respectiv, inculpatul FFF., sub pretextul achiziţionării unui teren,de la o persoană indicată de F., banii fiind utilizaţi în exclusivitate de inculpatul FFF.

Din declaraţia martorului - denunţător J., coroborate celelalte probe administrate în cauză, rezultă că s-a recurs la această modalitate, la sugestia inculpatului F., în condiţiile în care nu avea posibilitatea să remită inculpatului sume în cash.

Pentru a crea aparenţa de legalitate a "tranzacţiei", inculpatul F. a apelat la ajutorul fiului său, inculpatul FFF., avocat în cadrul Baroului Bacău.

Inculpaţii F. şi FFF. l-au identificat pe promitentul-vânzător, în persoana martorului O., unchiul inculpatului FFF., şi a terenului. Inculpatul FFF. a declarat că acesta se ocupa în mod curent de încheierea actelor juridice pentru unchiul său şi avea mandat special pentru încheierea acestora. Însă, realizând ilegalitatea acţiunii, pentru a nu fi implicat în încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, a apelat la prietenul său, martorul Q., care a acceptat să fie mandatat de unchiul său, martorul O. să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare a terenului.

Între O., în calitate de promitent-vânzător, reprezentat de mandatarul martorul Q., şi SC N. SRL Bacău, reprezentată prin administrator martorul-denunţător J., în calitate de promitent-cumpărător, la data de 11.08.2010, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 10.000 mp., teren situată în extravilanul comunei HHH., jud. Bacău, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000.

Potrivit aşa-zisului antecontract de vânzare-cumpărare, preţul urma a fi achitată astfel: 50.000 RON la semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare, iar diferenţa de 100.000 RON la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, convenindu-se ca, contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică urma să fie încheiat cel târziu în termen de 2 luni de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.

Formalităţile privind încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare au fost îndeplinite de inculpatul FFF., fiul lui F.

SC N. SRL Bacău a virat, la data de 12.08.2010, în contul mandatarului Q., deschis la ING suma de 50.000 RON. Din această sumă, 30.500 RON au fost retraşi în numerar de la ghişeul băncii de titularul contului în aceeaşi zi, 12.08.2015. Restul sumei a fost retrasă, prin utilizarea cardului bancar, în perioada 12.08.2010 - 14.10.2010.

La data de 26.10.2010 SC N. SRL Bacău a virat în contul mandatarului Q. suma de 50.000 RON, sumă care a fost retrasă prin utilizarea cardului bancar, în perioada 27.10.2010 - 01.11.2010, cu excepţia a două achiziţii prin POS, de valori reduse.

Ulterior, la data de 22.07.2011, SC N. SRL Bacău a virat în contul proprietarului O. suma de 50.000 RON, care a fost retrasă integral prin utilizarea cardului bancar, în perioada 22.07.2011 - 25.07.2011.

Aşa cum rezultă din relaţiile transmise de unitatea bancară, pe cele două conturi menţionate anterior nu au mai avut loc alte operaţiuni, cu excepţia primirii sumelor de bani de la SC N. SRL Bacău şi retragerea acestora.

Sumele de bani virate în conturile martorilor O. şi Q. au fost însuşite de inculpatul FFF., aspect recunoscut, de altfel şi de acesta.

Deşi SC N. SRL Bacău a achitat în întregime preţul stabilit prin antecontract, contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică nu a fost încheiat până în prezent.

Din examinarea lucrărilor dosarului, inclusiv alte contracte de vânzare-cumpărare încheiate de proprietar pentru suprafeţe de teren situate în aceeaşi parcelă, rezultă că valoarea terenului care a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare este supraestimată, iar din declaraţia denunţătorului rezultă lipsa oricărui interes real de a achiziţiona suprafaţa respectivă de teren, aspect confirmat şi de faptul că până în prezent nu s-a perfectat vânzarea-cumpărarea, deşi preţul a fost achitat în totalitate.

Mai mult decât atât, din probatoriul administrat rezultă că terenul în cauză a fost vândut ulterior către alte persoane, tranzacţiile fiind încheiate cu ştiinţa lui FFF. şi în interesul acestuia.

Astfel, obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data 11.08.2010 îl constituie suprafaţa de 10.000 mp din suprafaţa de 32.200 mp situat în extravilanul comunei HHH. sola 35 parcela 183/27/2, cu număr cadastral al bunului imobil 3670, înscris în CF nr. 3168/HHH. la O.C.P.I. Bacău.

Aşa fiind, suprafaţa de 10.000 mp care face obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare nu este individualizată, terenul făcând parte din suprafaţa totală de 32.200 mp deţinut de O.

Din înscrisurile comunicate de O.P.I. Bacău, coroborate cu înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 09.07.2015 şi înscrisurile comunicate de Biroul Notarului Public MM., Biroul Notarului Public B. şi Biroul Notarului Public OO. rezultă următoarea situaţie a terenului în suprafaţă de 32.200 mp:

Prin încheierea de autentificare nr. 647/14.10.2010 a Biroul Notarului Public PP. a fost autentificat actul de dezmembrare solicitat de proprietarul O., prin mandatarul Q., după cum urmează:

- lotul 1 format din suprafaţa de 22.200 mp teren arabil extravilan sola 35 parcela 183/27/2, cu număr cadastral al bunului imobil 60918;

- lotul 2 format din suprafaţa de 10.000 mp teren arabil extravilan sola 35 parcela 183/27/2, cu număr cadastral al bunului imobil 60919;

Ulterior, prin actul de dezlipire autentificat sub nr. 474/22.05.2013 la Biroul Notarului Public MM., proprietarul O. a hotărât dezlipirea terenului proprietatea sa, situat în extravilanul comunei HHH., compus din suprafaţa de 10.000 mp teren arabil extravilan, sola 35, parcela 183/27/2, cu număr cadastral al bunului imobil 60919, în 2 loturi, după cum urmează:

- lotul 1 format din suprafaţa de 2.129 mp teren arabil extravilan sola 35 parcela 183/27/2, cu număr cadastral al bunului imobil 66118;

- lotul 2 format din suprafaţa de 7.171 mp teren arabil extravilan sola 35 parcela 183/27/2, cu număr cadastral al bunului imobil 66119;

Toate loturile de teren provenite din dezmembrarea suprafeţei iniţiale de 32.200 mp au fost vândute în perioada 07.10.2011 - 13.03.2014, cu preţul total de 24.877 RON şi 4.000 euro, astfel:

Astfel, suprafaţa de 22.000 mp cu număr cadastral al bunului imobil 60918 a fost vândută la data de 13.10.2011 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1184 la Biroul Notarului Public MM., de proprietarul O., preţul vânzării fiind 24.877 RON.

Suprafaţa de 2.129 mp teren, cu număr cadastral al bunului imobil 66118, a făcut obiectul contractului de schimb imobiliar, autentificat sub nr. 476/22.05.2013 la Biroul Notarului Public MM., încheiat între O. şi JJ.. În schimbul suprafeţei sus-menţionate, O. a devenit proprietarul suprafeţei de 2.130 mp teren arabil, situat în extravilanul com. HHH. jud. Bacău, sola 35 parcela 183/27/2, cu număr cadastral al bunului imobil 66132.

Această suprafaţă de teren dobândită prin contractul de schimb, împreună cu suprafaţa de 7.171 mp teren arabil extravilan, cu număr cadastral al bunului imobil 66119, au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între vânzătorul O., prin mandatar QQ., şi cumpărătorul KK., contractul fiind autentificat sub nr. 277/13.03.2014 la Biroul Notarului Public B.. Preţul acestei vânzări a fost convenit la suma de 4.000 euro.

Din cele prezentate mai sus rezultă că suprafaţa de teren care a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC N. SRL Bacău, reprezentată de martorul-denunţător J. a fost vândută anterior datei de 22.05.2013.

Cu toate acestea, atât inculpatul F., cât şi inculpatul FFF. au ascuns această situaţie martorului - denunţător J., ba mai mult, l-au asigurat că terenul este în continuare în proprietatea promitentului-vânzător şi că în perioada imediat următoare inculpatul FFF. va face demersurile necesare pentru perfectarea vânzării-cumpărării.

În condiţiile în care avocatul GG., care reprezintă interesele SC N. SRL Bacău, precum şi ale martorului-denunţător J.,a aflat de la notarul KK. că terenul a fost vândut, J. i-a cerut explicaţii lui FFF., iar acesta a negat înstrăinarea terenului, afirmând că "terenul e al unchiului" (a se vedea în acest sens convorbire telefonică din 06.07.2015 purtată de FFF. cu J.). La rândul său, GG. i-a reproşat inculpatului FFF. "trebuia să-i spui omului că terenul ăla e pe numele lu’ ăsta" - n.n. KK. (a se vedea convorbire telefonică din 06.07.2015 purtată de FFF. cu GG.), însă inculpatul FFF. a negat din nou înstrăinarea terenului.

Pentru a păstra aparenţa asupra faptului că suprafaţa de teren este încă în proprietatea unchiului său O., FFF. i-a solicitat acestuia să dea o declaraţie notarială, care a fost autentificată sub nr. 1833/07.07.2015 la Biroul Notarului Public OO..

Prin această declaraţie, martorul O. recunoaşte promisiunea din 11.08.2010, încheiată cu SC N. SRL Bacău, având ca obiect "10.000 mp teren situat în extravilanul comunei HHH." şi se obligă ca până la data de 01.10.2015 să îndeplinească toate formalităţile necesare încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, deşi, aşa cum se arăta mai sus, terenul respectiv fusese vândut, nemaifiind în proprietatea acestuia.

Din examinarea declaraţiei din date de martorul O., care este unchiul inculpatului FFF., se constat că această declaraţie are un conţinut vag, întrucât suprafaţa la care se referă nu este individualizată din punct de vedere cadastral, ci identificată generic ca fiind situată în extravilanul comunei HHH.

La data de 25.06.2015, între denunţătorul J. şi inculpatul F. a avut loc o discuţie la biroul celui dintâi, dialogul fiind înregistrat ambiental audio-video, în baza autorizaţiei emise în condiţiile legii, de instanţa competentă.

Din conţinutul discuţiei rezultă, fără echivoc, că inculpatul F. este persoana care a decis vânzarea terenului, iar fiul său, inculpatul FFF., a făcut demersurile necesare încheierii actelor împreună cu avocatul GG., care reprezintă interesele denunţătorului, creând aparenţa de legalitate:

J.: Băi, nea A.! Hai să vedem cum dracu’ rezolvăm cu terenu’ ăla (...) [înjură - n.n.] (...)

F.: Păi nici azi nu-i rezolvatăş

J.: Păi nu-i rezolvat, băi! Şi mă ia ăştia din contabilitate!

(...)

F.: Păi da’ n-am zis ş Că i-am spus lu’ ăsta să se ducă s-o rezolve!

J.: Că m-o luat şi contabila (...) îs 150.000 de RON!

F.: Gata mă! Gata! Doar terenu-i acolo! Nu-i luat de (...) nimeni! Terenu-i acolo!

J.: Păi hai să (...) trimite să-ncheie actele (...) [înjură - n.n.] (...)

F.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) să facă actele (...)

J.: N-am (...) că (...)

F.: Eu am crezut că le-ai făcut, bă! (...) [înjură - n.n.] (...)

J.: Da’ n-am vorbit şi atunciş Bă, hai să le stingem!

F.: Da’ doar i-am spus şi eu! Eu am spus (...) Am vorbit cu el: Gata, am rezolvat-o cu SECUIU! De ce nu se-ntâlnesc ei amândoiş

J.: Da’ am vorbit (...)

F.: Bine! Bine că mi-ai spus! Eu am crezut că s-o întâlnit de când lumea!

J.: Da’ cu cineş L-o sunat pe fiu-tu!

F.: Da! Şiş

J.: Atunci (...) Şi (...) o rămas că nu (...) că nu ştiu ce naiba s-o întâmplat de nu o mai făcut!

F.: Las’ că-i spun eu s-o rezolve!

J.: El se ocupăş

F.: Păi pe el îl pun! Ceş Mă ocup eu de treburi de asteaş

În cursul discuţiei, denunţătorul îi reproşează inculpatului F. că C. nu s-a ţinut de promisiune şi că nu i-au fost decontate la timp lucrările de la Şcoala EEE., deşi a "cheltuit" în acest scop.

Procesul-verbal de redare a dialogului ambiental relevă că inculpatului F. cunoaşte exact natura nemulţumirii denunţătorului, arătându-se surprins că acesta nu şi-a luat banii pentru lucrarea din comuna EEE. nici până în prezent:

F.: Da’ stai şi tu liniştit! (...) [înjură - n.n.] (...) Tu nu vezi că-s călare unii peste alţiiş (...) [neinteligibil - n.n.] (...) Bă! Acuma, eu îţi spun o chestie! Trebuia să bage (...) [înjură - n.n.] (...) o lege a partidelor politice ca lumea, pe care (...) Toată lumea o fost sponsorizată! Tre’ să-i aduni pe toţi şi-i bagi la puşcărie pe toţi! Nu există deputat care să nu fi fost sponsorizat! (...) [râde - n.n.] (...) Există în ţara asta vreo (...) vreun preşedinte de consiliu judeţean, primar, deputat (...) oricare.. Tre’ să-i bagi pe toţi că toţi am fost sponsorizaţi! Că doar campania nu se face cu vorbe!

J.: Sponsorizat sponsorizat, da’ (...)

F.: Bine! Acolo (...) aici, când te duci şi ceri (...) ăă (...) 10 %, asta-i altă treabă! Aici e golăneală! Când îţi pun condiţii (...) Bă! Eu asta am spus: Bă, când pui condiţii (...)

J.: C. m-o (...) [foloseşte un cuvânt vulgar - n.n.] (...) cu (...) cu banii ăia de la Şcoala EEE (...)

F.: Nu ştiu! Da’ eu ţi-am spus (...)

J.: De-mi vine să (...)

F.: K.! Eu m-am dus (...)

J.: O promis că dă, că face, că (...)

F.: Nici acuma n-ai luat banii ăia, nuş

J.: I-am luat banii (...) acuma! Da’ atunci cât am cheltuitş

F.: Nu ştiu! Da-ţi dai seama ce (...) ce bâlci e (...) [neinteligibil - n.n.] (...) KKK. îi lasă (...) [înjură - n.n.] (...) Ce să-i zic eu acumaş

În continuarea discuţiei J. îi propune inculpatului să meargă la C. şi să-i ceară banii înapoi. F. nu neagă că banii au fost primiţi dar afirmă că în contextual neînţelegerilor politice nu mai discută în prezent cu C. şi că nu vrea să discute acest subiect nici cu martorul:

J.: la spune-i c-am cerut banii înapoi!

F.: Îmş

J.: Spune-i (...) dacă te întâlneşti cu el, spune-i că am cerut banii înapoi! Să îmi dea banii!

F.: Dă-l în (...) [înjură - n.n.] (...) N-am nicio treabă să discut cu el treburi din astea!

J.: Da’ i-ai dat atunci ceva din ce-o fostş

F.: Nu i-am dat nimica! Adică nu (...) că nu mă (...) Despre trecut nu mai vreau să aud! Să-nchid subiectul!

J.: Stai oleacă! Da’ (...) tu din ăia (...)

F.: Lasă băi! Gata! Nu mai discutăm despre asta! Îi mort totul! Ce să mai (...)!

F. recunoaşte în mod tacit că a luat sume de bani de la J., dar susţine că nu au fost pentru sine, ci pentru partid şi subliniază că nu vrea să vorbească despre acest subiect:

J.: Bun! O zis că-mi face (...) că-mi dă banii! Când o fost ministru de interne!

F.: Hai să-nchidem subiectul ăsta! Gata! Nu mai vreau să aud! Eu am fost prostu’ proştilor! Înţelegiş În toată afacerea!

J.: Şi eu am luat-o de nu m-am văzut!

F.: K.!

J.: Era să intru şi-n faliment (...)

F.: E (...) eu închid subiectul ăsta! Nu mai discutăm! Eu (...) ce-am putut (...) am putut să fac, am făcut! Pentru primar, pentru (...) [neinteligbil - n.n.] (...) Nu vreau să aud! Eu am (...) plătesc câte 1.000 de euro în fiecare lună, am datorii pe la bănci (...) Vreau să vând, să plătesc datoriile (...) Eu am (...)

J.: Îi cel mai bine!

F.: Da, mă!

J.: Da, mă! Da’ parcă mă zgârie aşa pe cap!

F.: Mai am 100.000 de euro de plătit! (...) [neinteligibil - n.n.] (...) Ce dracu! Vând ce am de vândut (...) casa aia vreau s-o dau la cineva în chirie (...) îmi iau o căsuţă mai mica şi stau cuminte. (...) [neinteligibil - n.n.] (...) de toţi banii pe care i-am dus eu acasă! Să vă stea vouă în gât!

J.: Aşa ziceş Că i-ai dus acasăş

F.: Da! Eu îs (...) [neinteligibil - n.n.] (...) Ce să duci, băş Da’ ceş Eu îs tâmpit la capş

J.: Ei (...)! Da’ adevăru-i că nu i-ai dus toţi (...) 270.000 de euro (...)

F.: Da’ nu mă interesează! Eu nu ştiu ce-o fost.

J.: La partid (...) [râde - n.n.] (...)

F.: Nu mă interesează! Nu ştiu ce-o fost, ce n-o fost, nu mă interesează! De trecut, numai de bine! Nu ştiu! Nu mă interesează discuţiile astea! Am uitat subiectul ăsta!

J.: Nu-i (...) Da’ eu (...) dacă ştiu că (...) mă plimba în fiecare marţi la Bucureşti (...)

F.: Păi ce să-i fac, măş Dacă ăsta-i omulş Nu mă interesează pe mine de el! Nu mă interesează!

Fragmentul de dialog relevă că între F. şi C. au existat discuţii contradictorii cu privire la destinaţia sumelor de bani luate de la J., în sensul în care inculpatul F. a fost acuzat de C. că şi-a însuşit personal o parte din bani, aspect negat de F.

Discuţiile contradictorii dintre F. şi C. sunt confirmate atât de primul menţionat cât şi de martorul R., astfel cum se va arăta în continuare.

În cadrul discuţiei din data de 25.06.2015, inculpatul F. insistă asupra faptului că nu trebuie să mai vorbească despre bani nici acum şi nici în viitor şi chiar îşi manifestă supărarea în legătură cu subiectul discuţiei. Din nou, inculpatul F. recunoaşte tacit primirea unor sume de bani pentru C., dar repetă că nu mai vrea să discute acest aspect, că nu mai este interesat de subiect:

J.: Nu discut, da’ nu pot nici să uit (...) îs 270.000 euro (...)

F.: Îi treaba ta! Îi treaba ta, mă, ce-ai făcut tu cu ei! Nu ştiu! Nu discut eu despre treaba asta! Nu ştiu de ce tre’ să discutăm asta!

J.: Cică ce-am făcut eu cu ei!

F.: K.! Hai să-nchidem subiectul ăsta!

J.: Păi îl închidem, da’ dă-l în puşca mea! Să dea banii! Cât o luat el din ăiaş

F.: Nu ştiu, bă! Nu mă interesează asta!

J.: Da’ nu tu i-ai datş

F.: Nu ştiu! Bă! Vrei să discutăm numai despre treburile asteaş De asta am venit eu aici să discutămş

În continuare cei doi interlocutori discută din nou aspectul legat de vânzarea terenului, context în care F. îi dă asigurări martorul că se va finaliza tranzacţia, urmând ca fiul său, FFF. să se ocupe de formalităţi:

J.: Cu (...) Cu ăştia cândş Cu 150.000 RONş Când o stingemş

F.: Care mă 150.000 ş

J.: Cu terenu’ !

F.: Lasă mă! Terenu-i vândut, o să se rezolve problema (...)

F.: Las-o măi! Aia-i (...)

J.: Bun! Atunci când (...) când să meargăş Că mă ia (...)

F.: (...) [vorbeşte concomitent cu J., neinteligibil - n.n.] (...) Îi spun lu’ G. să se înţeleagă, ei şi-au făcut tranzacţia, să se ducă să (...) Terenu-i acolo, nu-i vândut, nu-i luat de nimeni.

În continuare F. îi spune martorului că terenul este proprietatea unei rude, aspect real întrucât promitentul-vânzător, O. este unchiul soţiei sale, GGG.:

F.: Ăla era terenul unei (...) rude (...) L-o lămurit G. să-l dea (...) Doar nu era terenu’ meu! N-am eu teren acolo!

J.: Eu ce să-nţelegş Când o luat banii i-ai făcut bine (...)

F.: Nu i-am făcut bine, măi! Nu i-am făcut bine! Vorbesc despre (...) asta-i tranzacţia comercială! Ceş Aia o fost o tranzacţie comercială, o să se termine, e precontract făcut, este (...)

Procesul-verbal de redare a dialogului ambiental purtat de martorul J. cu inculpatul F. demonstrează şi titlul cu care au fost daţi banii, respectiv influenţarea membrilor guvernului pentru a aloca sume de bani necesare achitării lucrărilor executate de SC M. SA Bacău. Totodată, din acelaşi mijloc de probă rezultă că discuţiile s-au purtat în trei: J., F. şi C.:

J.: Da’ n-ai fost la discuţii de fiecare datăş

F.: Bă! Nu mai are nici un sens!

J.: Acuma spui că nu!

F.: Subiectu’ ăsta s-a închis, gata! Are rostş De asta am venit aiciş Să mă (...)

Având în vedere insistenţele denunţătorului privind recuperarea sumelor de bani, inculpatul F. îi reproşează acestuia că a dat banii de bună-voie:

F.: Hai, mă! Mă, K. ! Nu ţi-o băgat nimeni mâna-n buzunar, nu te-o obligat nimeni, nu ţi-o făcu nimeni nu ştiu ce (...) Ce Dumnezeu!

J.: Nu mi-o băgat da’ mi-o zis că nu-mi dă!

F.: O zis că (...) Nu ştiu! Treaba lui! Ce-ai vorbit cu el, nu mă interesează pe mine ce-ai vorbit cu el!

În continuare, inculpatul F. insistă ca martorul să nu mai vorbească niciodată despre acest subiect:

"Despre asta nu mai discutăm niciodată! S-o terminat bâlciul, ce-a fost a fost (...)! Ne-am lăsat amândoi de politică (...) nu ne mai interesează"

Pe parcursul discuţiei, aşa cum am arătat anterior, inculpatul F. recunoaşte că a luat bani de la J. însă neagă că sumele au fost pentru sine:

"Eu ţi-am spus! Să le stea...să le stea în gât..repet: Să le stea în gât toţi banii care i-am luat eu de la tine şi i-am dus acasă! Da’ toţi!"

Dialogul confirmă declaraţia martorului J. în sensul că deşi la discuţii participa şi C., sumele de bani stabilite au fost remise efectiv inculpatului F.:

J.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) nu spunea să discut cu tine tot timpul ş

F.: Nu mai... (...) [înjură - n.n.] (...) nu mai vreau să discut (...)

J.: Când era vorba de bani.

F.: Bă! Nu mai vreau să aud de el! Înţelegiş

J.: Asta-i altceva dacă nu mai vrei să auzi de el!

F.: Nu mai vreau să aud, nu mai vreau să discutăm despre treburile astea!

J.: Nu vrei să auzi de el, asta-i altceva! Da’.

La finalul discuţiei inculpatul F. repetă că nu mai vrea să discute subiectul, că relaţiile cu C. s-au deteriorat şi îi spune martorului să se ducă personal să ceară banii de la acesta din urmă. Cei doi interlocutori stabilesc ca FFF. să ia legătura cu avocatul GG. pentru a demara formalităţile în scopul încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.

Urmare a acestei înţelegeri, la data de 01.07.2015, inculpatul FFF. s-a deplasat la biroul martorului J. cei doi purtând o discuţie în prezenţa avocatului GG..

Din conţinutul dialogului înregistrat ambiental rezultă, în mod indubitabil că J. nu ştie unde este amplasat exact terenul:

J.: Ăă (...) din câte ştiu, e undeva prin (...) ăă (...)

FFF.: La SS., vis-a-vis de ... ăă ... am uitat cum îl cheamă ... e un ... fost u ... han, sau nu ştiu ce era acolo pe vremuri! La ...ăă.

J.: Unde-i bisericuţa aia, pe dreapta, pe acolo (...)

FFF.: Exact! Acolo! Chiar pe partea dreaptă! După parcarea.

Inculpatul FFF. îi explică lui J. că nu s-a perfectat vânzarea din cauza faptului că nu era făcută dezmembrarea, terenul vândut fiind parte dintr-o suprafaţă mai mare. În acest context J. afirmă că preţul menţionat pe antecontract este exagerat, însă FFF. apreciază că "La SS., la momentul anului 2008 - 2009, era şi 15 euro metru pătrat!" şi chiar îl ironizează pe J.:

FFF.: Cine ştie cum va ajunge norocul şi (...)

J.: Da!

FFF.: (...) [râde- n.n.] (...)

J.: Peste vreo cinzeci de ani (...)

FFF.: Eh! Niciodată nu se ştie!

J.: Peste vreo cinzeci de ani cred că iau (...) ăă (...)150.000 de RON!

În continuarea discuţiei J. precizează titlul cu care au fost daţi de fapt cei 150.000 RON şi că vânzarea terenului a fost un pretext pentru virarea banilor solicitaţi de F., aspecte pe care FFF. le confirmă:

J.: Păi da! Atunci mi-o zis A.! Băi, am nevoie de nişte bani! Asta-i soluţia! Prin teren! Că n-aveam cum să scot banii din (...) ăă (...)

FFF.: Da!

J.: Da’ trebuie şi stinsă în (...) trebuie şi stinsă în acte! Că numai teren nu-mi trebuia mie sau (...)

FFF.: Vă salut! Trăiţi!

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, la data de 09.07.2015, în calitate de suspect, inculpatul F. negat comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Ulterior, la 17.07.2015 inculpatul F. a dat o nouă declaraţie din care rezultă că imediat după preluarea de către C. a conducerii organizaţiei judeţene Bacău a L., în luna aprilie 2010, şi numirea sa ca secretar general al organizaţiei, l-a cunoscut pe J., acesta fiindu-i prezentat ca principalul sponsor al partidului. F. a declarat că, iniţial, a purtat cu J. mai multe discuţii de principiu cu privire la continuarea sponsorizării partidului.

În perioada în care au ocupat funcţii de conducere în cadrul L. Bacău, F. şi C. stabileau necesităţile financiare ale partidului, iar C., după efectuarea calculelor şi în funcţie de aceste necesităţi, îi spunea lui F. să meargă la J., stabilind totodată şi suma de bani pe care să o ceară de la acesta.

F. a recunoscut că, în perioada cuprinsă între toamna anului 2010 şi primăvara anului 2012, a fost de mai multe ori la J., de la care a luat sume de bani, în RON sau euro, totalizând, în opinia inculpatului, echivalentul a 80.000 euro. F. a arătat că toţi aceşti bani au fost predaţi lui C. la sediul partidului, în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei şi că acesta a stabilit destinaţia sumelor de bani, astfel: o parte din aceştia (aproximativ 50% din suma primită de la J.) erau destinaţi cheltuielilor partidului, iar diferenţa rămânea în posesia şi la dispoziţia lui C., ca preşedinte de partid, cu titlul de "cheltuieli de protocol".

În această declaraţie inculpatul F. confirmă neînţelegerile avute cu C., motivate de suspiciunea acestuia că F. nu ar fi adus la partid toţi banii primiţi de la J.. Astfel, F. a precizat că în anul 2012, posibil în perioada precampaniei electorale, C. l-a acuzat că şi-a însuşit sume de bani provenite de la J..

În aceste condiţii, F. a întocmit o situaţie privind banii primiţi de la J. şi cheltuielile efectuate, inclusiv "protocolul preşedintelui", situaţie pe care i-a prezentat-o lui C., pentru a justifica aceste sume, justificări cu care C. a fost de acord. În urma acestor calcule, F. a concluzionat că a primit de la J. doar suma de 80.000 euro, sumă ce reprezintă "bani negri pentru partid".

Din declaraţia inculpatului F. rezultă, de asemenea, că în toamna anului 2010, după inaugurarea şcolii din comuna EEE., J. i-a solicitat sprijinul în sensul intervenţiei la Guvernul României pentru alocarea sumelor necesare plăţii lucrărilor executate de societatea deţinută de denunţător. F. a precizat că personal nu avea o astfel de influenţă, aspect pe care i l-a adus la cunoştinţă lui J., dar a transmis solicitarea acestuia lui C., care avea influenţa necesară datorită funcţiilor deţinute: senator, preşedinte al L. Bacău şi vicepreşedinte, la nivel naţional al acestui partid.

Inculpatul F. a declarat că în cadrul discuţiilor purtate cu J., acesta i-a spus că aceeaşi solicitare i-a adresat-o personal lui C., care i-a promis rezolvarea finanţării. Inculpatul a mai precizat că, iniţial, C. a fost de acord să se implice în obţinerea fondurilor necesare însă, ulterior, a afirmat că sunt probleme în legătură cu câştigarea licitaţiei şi valoarea mare a contractului şi că va fi greu să solicite o sumă atât de mare de la Guvern.

De asemenea, din declaraţia inculpatului F., rezultă că J. a insistat în solicitarea sa de a se face intervenţii pentru asigurarea finanţării Şcolii EEE., că a dat sumele de bani anterior menţionate tocmai pentru rezolvarea acestei solicitări, dar că C. nu i-a spus niciodată de ce nu a rezolvat solicitarea, deşi avea influenţă la nivelul conducerii centrale a partidului, partid aflat la guvernare în acea perioadă. Inculpatul F. a declarat că acesta nu a fost singurul caz în care C. a promis rezolvarea unei probleme şi nu s-a ţinut de cuvânt.

În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată inculpatul F. a a arătat împrejurările în care a luat legătura cu martorul-denunţător J., că s-a interesat la vechea conducere a L. Bacău dacă mai vreo obligaţie la J., faţă de faptul că acesta sponsorizase campania prezidenţială din 2009 cu 250.000 euro şi i s-a spus că nu mai au nici o obligaţie, că el i-a spus martorului denunţător că nu doreşte să aibă nici o obligaţie faţă de acesta, iar dacă doreşte să sponsorizeze în continuare partidul este simpla sa voinţă. Inculpatul a arătat că martorul S., primarul comunei EEE. şi membru în Biroul Judeţean Bacău al L. în mod repetat şi insistent a solicitat sprijin pentru alocarea fondurilor necesare plăţii lucrărilor efectuate şcoala din comună, dar că s-au interesat de situaţia acestei investiţii şi că au apreciat că ceva este în neregulă, faţă de valoarea iniţială a lucrării. În ceea ce priveşte promisiunea de sprijin pentru obţinerea fondurilor efectuării plăţilor contravalorii lucrărilor la Şcoala din comuna EEE., inculpatul a declarat că în urma discuţiilor făcute cu inculpatul C., cât timp se aflau în stare de arest preventiv, acesta ar fi spus că a făcut această promisiune, "aşa cum se obişnuieşte, doar ca o declaraţie politică".

Cu privire la terenul care a făcut obiectul "antecontractului de vânzare-cumpărare" inculpatul a susţinut că martorul denunţător i-ar fi cerut cu privire la condiţiile înfiinţării unei ferme agricole şi că, astfel, martorul denunţător s-a înţeles cu fiul său să cumpere acel teren.

Inculpatul F. a arătat că în cursul urmăririi penale, în declaraţia din data de 17.07.2015, a recunoscut că a primit de la martorul denunţător J., în mai multe tranşe, suma de aproximativ 80.000 euro, bani pe care i- a dat inculpatului C., că din această jumătate s-a reţinut pentru cheltuieli de protocol, iar ceilalţi au fost folosiţi pentru diverse cheltuieli ale partidului, dar că a dat acea declaraţie deoarece procurorul i-ar fi prezentat pe monitorul calculatorului o aşa-zisă declaraţie a inculpatului C. prin care C. îl suspecta pe el că şi-ar fi însuşit banii luaţi de la K., condiţii în care a spus că dacă el îl suspectează de aşa ceva, "înseamnă că eu al luat banii şi i-am dat lui". Apoi, inculpatul a arătat că ştie că J. a cheltuit această sumă de 80.000 de euro pentru L., dar că plata materialelor de propagandă a făcut-o direct martorul-denunţător. Inculpatul recunoaşte că la un moment dat au apărut discuţii în partid u privire la faptul că el şi-ar fi însuşit din banii daţi de K. pentru partid şi că în aceste condiţii a mers la acesta şi i-a cerut să-i prezinte lista cu sumele cheltuite, listă pe care i-a prezentat-o inculpatului C. şi că acesta s-ar fi convins de realitate şi discuţiile pe acest subiect s-au încheiat.

În cursul urmăririi penale inculpatul C. a declarat că a participat la festivităţile de deschidere a anului şcolar 2010/2011 la şcoala din comuna EEE., împrejurare în care atât primarul comunei cât şi constructorul au ridicat problema plăţii lucrărilor executate, dar că nu a făcut nicio promisiune în sensul implicării în achitarea datoriei pe care o avea autoritatea locală faţă de constructor, întrucât această problemă depăşea competenţele sale de senator. Inculpatul a arătat că nu ştie nimic despre sumele de bani primite de F. de la J. şi nu a participat niciodată la vreo discuţie cu privire la aceste sume. Inculpatul C. a precizat că nu s-a implicat în alocarea fondurilor către comuna EEE., nici în perioada februarie - aprilie 2012, când a fost Ministrul Administraţiei şi Internelor, deşi teoretic ar fi putut rezolva această problemă.

Din declaraţia inculpatului C. rezultă că nici în cadrul şedinţelor/întrunirilor cu membri de partid nu a afirmat/promis că se va implica în obţinerea banilor de către Unitatea Administrativ Teritorială EEE. de la Guvernul României şi nu a avut nicio discuţie cu F. în legătură cu această solicitare. De asemenea, inculpatul a declarat că nu s-a întâlnit niciodată cu J. (cu excepţia unor festivităţi/manifestări publice) şi acesta nu i-a solicitat niciodată sprijinul pentru plata lucrărilor executate la şcoala EEE.. C. a susţinut că, deşi a fost preşedintele L. Bacău, nu ştie cum a fost susţinut financiar partidul, dacă au fost sponsori oficiali sau neoficiali ai partidului, care au fost sursele de finanţare în campaniile electorale (cu excepţia cotizaţiilor). Inculpatul C. şi-a preconstituit această apărare încă din data de 09.07.2015, când a fost reţinut F.. Astfel, în contextul mediatizării cazului, inculpatul C. a purtat patru convorbiri telefonice în ziua de 09.07.2015 în cadrul cărora a făcut în mod repetat afirmaţii că nu a avut nicio implicare în finanţarea şcolii de la EEE., că nu a făcut nicio intervenţie pentru nicio persoană, că nu ştie ce făceau "derbedeii" (n.n. cu referire la inculpatul F.) şi că nu are cunoştinţă de banii ceruţi prin folosirea numelui său.

Faptul că inculpatul C. a realizat, după mediatizarea începerii cercetării penale în cauză şi cu deosebire după arestarea inculpatului FFF., gravitatea situaţiei şi că ar fi posibil să fie cercetat şi el penal şi chiar arestat, rezultă şi din convorbirea telefonică interceptată legal, din data de 09.07.2015, dintre el şi soţia sa TT., precum şi din convorbirile telefonice interceptată legal, din data de 26.06.2015 şi 09.07.2015, dintre el şi martorul X.

Gravitatea situaţiei şi implicarea inculpatului C. rezultă din convorbirea telefonică interceptată legal, din data de 09.07.2015, dintre acesta şi numitul UU., persoană cu funcţie de conducere la data săvârşirii faptelor al L. şi care în mod evident cunoştea şi modalitatea de finanţare a partidului la nivelul judeţului Bacău.

În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată inculpatul C. a declarat, în esenţă că nu a pretins de la J., nici în nume propriu şi nici pentru partid, nici direct şi nici indirect, prin inculpatul F., sume de bani sub pretextul că va interveni la nivel guvernamental pentru alocarea fondurilor necesare plăţii lucrărilor efectuate la Şcoala din EEE.

Inculpatul a mai arătat că a participat la festivităţile de deschidere a anului şcolar 2010 - 2011, când a avut loc şi inaugurarea noii şcoli din comuna EEE., festivitate la care a participat şi J., prilej cu care în mod public primarul comunei, martorul S., a ridicat problema datoriilor pe care le avea în legătură cu această investiţie şi că i-ar fi spus că, "în funcţie de calitatea pe care o aveam de senator şi potrivit prevederilor legale (...) există posibilitatea alocării sumelor dar în condiţiile în care acest lucru ar fi legal, având în vedere şi Hotărârea Guvernului din 2006, prin care s-a aprobat această investiţie". Inculpatul a mai declarat că niciodată inculpatul F. nu a venit să-i aducă la cunoştinţă solicitarea numitului J. privind efectuarea de demersuri pentru obţinerea finanţării investiţiei, deoarece ştia poziţia sa din cadrul şedinţelor de partid.

La rândul său, inculpatul FFF. în cursul urmăririi penale, a declarat că se ocupă în mod obişnuit de tranzacţiile imobiliare ale unchiului mamei sale, O.. La data încheierii antecontractului, nefiind în municipiul Bacău, a rugat un prieten, respectiv pe Q. să îndeplinească formalităţile pentru încheierea acestei tranzacţii. Cât priveşte împrejurările în care a fost încheiată promisiunea de vânzare-cumpărare inculpatul a arătat că tatăl său i-a spus că J. doreşte să achiziţioneze un teren şi tot de la tatăl său a aflat că preţul oferit de martor este de 150.000 RON. Inculpatul a transmis această ofertă unchiului O. care a fost de acord să vândă suprafaţa de 1 ha. Inculpatul a declarat că banii viraţi de SC N. SRL în contul lui Q. au fost predaţi de către acesta proprietarului O., iar banii viraţi în contul acestuia din urmă au fost utilizaţi în interes personal, inclusiv prin împărţirea către rude (printre care şi inculpatul). FFF. a mai arătat că unchiul său a deţinut şi utilizat cardul bancar, uneori cu ajutorul său.

Din declaraţia inculpatului mai rezultă că şi în prezent O. este proprietarul terenului care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare, cu menţiunea că acest teren a fost ipotecat la un moment dat pentru garantarea unei datorii a inculpatului. FFF. a declarat că nu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, deşi J. a solicitat acest lucru, întrucât procedura de vânzare a terenurilor situate în extravilan este în prezent greoaie.

În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată inculpatul FFF. a declarat, în esenţă, că a cumpărat în anul 2008 suprafaţa de 50.000 mp teren în extravilanul comunei HHH., dar, deoarece se afla în în acea perioadă în divorţ cu soţia sa şi nu dorea ca acest teren să intre în masa de partaj, în actul de vânzare-cumpărare a fost trecut ca şi cumpărător unchiul său, martorul O.; că ulterior a împrumutat mai multe sume de bani de la martorii JJ., VV. şi KK. şi că au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică cu aceştia, dar de fapt "acestea nu au fost acte de transfer al proprietăţii, ci erau garanţii pentru banii pe care îi împrumutasem de la aceştia."

Cât priveşte terenul care a făcut obiectul "antecontractului de vânzare-cumpărare" cu J., a susţinut că a aflat de la tatăl său, inculpatul FFF., că J. este interesat să achiziţioneze un teren într-o zonă limitrofă municipiului Bacău şi că tot tatăl său i-a spus să ia legătura cu HH., care asigura asistenţa juridică societăţii lui J.; inculpatul a mai arătat că unchiul său O. a dat mandat pe rând lui, martorului WW. şi Q. să vândă terenul; că a apelat la Q. deoarece el nu se afla în localitate şi avea încredere în el, că nu-şi aminteşte dacă a fost şi el la notar în momentul în care O. a dat mandat martorului Q., dacă antecontractul de vânzare-cumpărare l-a redactat el sau Q. şi nici dacă a fost prezent la semnarea actului; s-a mai arătat că nu s-a încheiat actul de vânzare-cumpărare în formă autentică deoarece suprafaţa de 10.000 mp teren făcea parte dintr-o parcelă mai mare şi "nu era apt de dezmembrare", că au fost mai multe tentative de autentificare actelor, dar că nu a mai fost căutat de GG.. Inculpatul recunoaşte că plata preţului s-a făcut în trei tranşe de câte 50.000 RON, sume achitate în cont bancar de unde au fost scoşi de el, respectiv de Q., care, apoi, i-a înmânat lui, banii fiind folosiţi în nume personal.

Săvârşirea de către inculpaţii: C., F. şi FFF. a infracţiunii de trafic de influenţă, în forma autoratului, respectiv, pentru inculpatul FFF., a complicităţii rezultă din coroborarea declaraţiilor date denunţătorul J., atât în cursul urmăririi penale, cât şi la instanţa, procesele-verbale de redare a dialogurilor ambientale menţionate şi redate în partea de mai sus, a declaraţiilor date la datele de 17.07.2015, de coinculpatului F., precum şi din declaraţiile date de martorii: J., R., S., T., X., Z., martorul W., U. şi AA., cu deosebire în cursul urmăririi penale, declaraţii care vor fi analizate în continuare.

Astfel, din declaraţia martorului J. rezultă că în perioada 2010 - 2012 s-a întâlnit în mai multe rânduri cu inculpaţii F. şi C., fiecare din aceştia asigurându-l că, prin influenţa pe care o are la nivel guvernamental, va asigura sumele de bani necesare plăţii lucrărilor efectuate la Şcoala EEE.. Pentru a-şi folosi atât influenţa personală la nivelul factorilor de decizie din Guvernul României cât şi în vederea folosirii unei asemenea influenţe de către C., F. a pretins atât pentru sine şi pentru C. cât şi pentru partidul din care amândoi făceau parte (L.) sume de bani, totalizând 270.000 euro. Aceşti bani au fost daţi în mai multe tranşe, atât în Bacău cât şi în Bucureşti, în această din urmă locaţie, cu ocazia deplasărilor pe care martorul denunţător le făcea, de regulă, în zilele de marţi, întrucât cei doi inculpaţi îi promiteau că în şedinţele de Guvern care aveau loc în zilele de miercuri se va analiza şi aproba alocarea fondurilor pentru Şcoala EEE.. Martorul denunţător a precizat că a avut întâlniri şi discuţii directe cu C., iar acesta i-a promis rezolvarea finanţării lucrărilor. În cadrul acestor discuţii, C. l-a asigurat pe J. că ştie de sumele primite de F. şi că acesta din urmă a fost desemnat să se ocupe atât de primirea sumelor de bani cât şi de obţinerea finanţării.

În ceea ce priveşte încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, martorul J. a precizat că iniţiativa i-a aparţinut inculpatului F. în condiţiile în care i-a precizat că nu dispune în acea perioadă de sume de bani în numerar. Martorul-denunţător a precizat că nu a intenţionat să achiziţioneze nicio suprafaţă de teren, nu ştie unde este amplasat terenul menţionat în antecontract, preţul este supraevaluat în condiţiile în care 1 ha de tern în extravilanul comunei HHH. ar fi de maxim 15.000 RON, nu i-a cunoscut pe proprietarul O. sau mandatarul Q. şi nu a negociat cu aceştia preţul terenului, suma de 150.000 RON fiind stabilită de inculpatul F.

Din declaraţia martorului R., deputat în Parlamentul României în perioada 2008 - 2012 din partea L., audiat în cursul urmăririi penale, rezultă că în luna aprilie 2010, la conducerea organizaţiei judeţene Bacău a partidului au fost numiţi C. în funcţia de preşedinte şi F. în funcţia de secretar general. Imediat după această numire, la propunerea inculpatului F., martorul R. a fost împreună cu el la J., cunoscut ca fiind principalul sponsor al L. Bacău. Cu această ocazie, cei trei au discutat despre sponsorizarea partidului de către J.. După instalarea noii conduceri, s-a hotărât ca F. să ţină legătura cu sponsorii partidului, în sensul de a solicita şi încasa de la aceştia sume de bani. În toamna anului 2010, în cadrul unei şedinţe de partid, s-a discutat despre necesităţile de finanţare pentru alegerile locale ce urmau a avea loc în vara anului 2012, stabilindu-se că în perioada precampaniei electorale, respectiv anul 2011 era necesară suma de 150.000 euro, iar în anul 2012 (în campania electorală) era necesară suma de 300.000 euro. În cadrul întâlnirilor restrânse care aveau loc în biroul lui C. şi la care participa doar conducerea partidului (inclusiv parlamentarii), F. le-a adus la cunoştinţă că a discutat cu J., principalul sponsor al partidului, şi că vor avea banii necesari pentru susţinerea campaniei electorale, întrucât acesta le va pune la dispoziţie sumele de bani anterior menţionate, aspect cu care C. a fost de acord.

Din declaraţia acestui martor rezultă că în primăvara anului 2012 a asistat la o discuţie între F. şi C., în biroul acestuia din urmă, discuţie la care a participat şi X., alt membru marcant al partidului (fost prefect al judeţului Bacău). Subiectul acestei discuţii l-a constituit sumele de bani luate de F. de la J.. C. i-a reproşat lui F. că nu a adus la partid toţi banii luaţi de la J., context în care F. a încercat să justifice atât banii luaţi de la J., cât şi modul de cheltuire al acestora, în sensul că ar fi dus o sumă de bani, ca donaţie, la sediul central al partidului şi ar fi plătit o firmă de consultanţă din Bucureşti. Întrucât discuţiile dintre cei doi inculpaţi se purtau pe un ton foarte ridicat, martorul R. a părăsit încăperea.

Martorul R. confirmă declaraţia denunţătorului J., în sensul că acesta din urmă se deplasa aproape săptămânal, de regulă în zilele de marţi, la Bucureşti, unde se întâlnea cu F.. La unele dintre aceste întâlniri participa şi martorul R., cei trei discutând problema fondurilor pentru Şcoala EEE., iar F. afirma că se încearcă rezolvarea problemei în şedinţele Guvernului din zilele de miercuri.

De asemenea, declaraţia martorului R. confirmă că în schimbul sumelor de bani primite efectiv de F. de la J., acesta din urmă a solicitat în mod constant alocarea sumelor de bani necesare plăţii lucrărilor executate la Şcoala EEE.. Această solicitare a fost discutată inclusiv în şedinţele de partid, iar C. a fost de acord cu solicitarea şi a afirmat că atât el personal, cât şi F. se vor implica în obţinerea acestor fonduri la nivel guvernamental. Având în vedere funcţiile deţinute de C. (senator în Parlamentul României, preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a L., vicepreşedinte la nivel naţional al L.) martorul a precizat că acesta era singurul în măsură să rezolve solicitarea lui J., în timp ce F. ar fi putut influenţa o astfel de decizie la nivel guvernamental doar cu ştiinţa şi acordul lui C..

Deşi nu cunoaşte exact cuantumul sumelor de bani primite de F. de la J. cu ştiinţa lui C., martorul a declarat că este cert că au fost primite astfel de sume de bani de către cei doi pentru finanţarea "la negru" a partidului, iar între banii daţi de J. şi solicitarea acestuia de a fi alocate fonduri pentru lucrările de la Şcoala EEE. există o legătură directă, întrucât, în toată această perioadă, singura solicitare a lui J. a fost ca partidul, prin C. şi F., să-şi exercite influenţa la nivelul Guvernului Românie în vederea alocării sumelor de bani pentru achitarea lucrărilor executate de SC M. SA În plus, martorul a arătat că singurul motiv pentru care J. nu a mai dat bani partidului pentru alegerile locale din vara anului 2012 a fost faptul că C. şi F. nu au rezolvat solicitarea acestuia.

Implicarea inculpaţilor C. şi F. în obţinerea finanţării pentru Şcoala EEE. este confirmată şi de martorul S., primarul comunei EEE. din anul 2004 şi până în prezent. Din declaraţia acestui martor, dată în cursul urmăririi penale, rezultă că în anul 2010, fiind membru al L., a participat la o şedinţă a organizaţiei judeţene a partidului în cadrul căreia a ridicat problema lipsei finanţării pentru Şcoala EEE., context în care C. a afirmat că de această problemă se va ocupe personal F., persoană care, de asemenea, era prezentă la şedinţă. C. a participat la deschiderea anului şcolar din 2010, ocazie cu care a fost inaugurată Şcoala EEE. Cu această ocazie, C. a afirmat că se va ocupa personal pentru alocarea fondurilor pentru achitarea lucrărilor executate.

La începutul anului 2012, în perioada când C. era Ministrul Administraţiei şi Internelor, J. i-a spus martorului S. că se vor aloca bani pentru plata lucrărilor până în luna august 2012, conform promisiunilor făcute de C. şi F.. De asemenea, martorul a mai declarat că, după alegerile locale din luna iunie 2012, J. i-a relatat că C. şi F. nu sunt serioşi şi că "s-a săturat" de câte drumuri a făcut la Bucureşti şi de câţi bani a dat, spunându-i expres că i-a dat lui F. suma de 300.000, fără a preciza moneda, pentru a i se plăti lucrările.

Martorul a mai precizat că atât XX. cât şi F. i-au promis alocarea banilor de către Guvern, discuţiile continuând până în toamna anului 2012 când S., pe fondul blocării conturilor primăriei EEE. de către SC M. SA, i-a reproşat lui C. că nu a rezolvat finanţarea nici măcar în perioada în care a fost Ministrul Administraţiei şi Internelor.

Din declaraţia martorului T., fost membru al L., fost preşedinte al organizaţiei municipale Bacău a L. şi candidatul acestui partid pentru funcţia de primar al municipiului Bacău la alegerile locale din 2012, audiat în cursul urmăririi penale, rezultă că, începând cu luna aprilie 2010, decidenţi în cadrul organizaţiei judeţene Bacău a partidului erau C. şi F.. Martorul confirmă că în cadrul partidului au avut loc discuţii privind sumele de bani necesare susţinerii campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2012, ajungându-se la concluzia că partidul ar avea nevoie de 200.000 - 250.000 euro. De obţinerea acestor fonduri se ocupau C. şi F., iar principalul sponsor al partidului era J..

Deşi a arătat că nu cunoaşte care au fost efectiv sursele de finanţare ale partidului, martorul a precizat că F. l-a asigurat că vor avea finanţare pentru campania electorală din anul 2012. T. a declarat că partidul nu l-a susţinut financiar pentru campania electorală de la alegerile locale din anul 2012.

De asemenea, martorul a susţinut că au existat discuţii legate de finanţarea Şcolii EEE., problemă ridicată de primarul S. în cadrul şedinţelor L. şi că C. spunea de fiecare dată că va rezolva problema.

Audiat în cursul urmăririi penale, martorul X. a declarat că în perioada septembrie/octombrie 2010 până în luna mai 2012 a fost prefect al judeţului Bacău, cu sprijinul L. fiind un apropiat al conducerii organizaţiei judeţene a L. Bacău. În cadrul L. Bacău, conducerea organizaţiei a stabilit ca F., în calitate de secretar general, să se ocupe de asigurarea finanţării partidului.

Deşi inculpatul C. a negat că s-ar fi întâlnit cu J. în alte împrejurări decât festivităţi publice, martorul X. (a cărui audiere a fost solicitată de inculpat) a precizat că în perioada când a fost prefect s-a întâlnit în Bucureşti, la un restaurant, cu C., F., R. şi J.. Subiectul discuţiei a fost intenţia lui J. de a înfiinţa o televiziune prin care să susţină şi campania electorală a L. Celelalte persoane prezente la discuţie, inclusiv C. au fost de acord cu acest proiect, însă nu s-au stabilit acţiuni concrete la sfârşitul întâlnirii. Niciunul dintre participaţi nu a părut surprins sau deranjat de prezenţa lui J., motiv pentru care martorul a apreciat că C., F. şi R. ştiau că se vor întâlni cu J.

Martorul X. a declarat că în anul 2011, când a acceptat să candideze la alegerile locale din anul 2012, le-a spus inculpaţilor C. şi F. că nu are bani pentru a-şi susţine campania electorală şi nici susţinători proprii. Cei doi i-au răspuns că nu trebuie să-l intereseze acest subiect întrucât ei vor asigura finanţarea campaniei. Martorul a precizat că referirile la bani din cadrul acestor discuţii priveau alte sume decât cele provenite din cotizaţii, aceste sume fiind insuficiente pentru a susţine o campanie electorală.

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul Z., preşedinte al L. Bacău, anterior lunii aprilie 2010, a declarat că numitul W. i-a povestit cu mai mulţi ani în urmă că în secretariatul partidului se auzeau din biroul preşedintelui, discuţii şi chiar certuri aprinse între C. şi F., în legătură cu banii care nu aveau o provenienţă legală, respectiv modul în care cei doi şi-ar fi împărţit aceşti bani.

Audiat în cursul urmăririi penale, martorul W., angajat la Cabinetul deputatului R. şi membru al L. - Organizaţia judeţeană Bacău în perioada 2006 şi până în prezent, a declarat că i-a auzit pe V., U. şi primarul comunei EEE. vorbind în sediul partidului cum că F. ar fi luat bani de la J. şi nu au ajuns la partid. Discuţiile au fost generate de faptul că în campania de la alegerile locale din 2012 partidul nu avea bani. Martorul confirmă că i-a povestit lui Z. că în partid se vorbea că F. a luat bani de la J. dar aceştia nu au ajuns la partid pentru susţinerea campaniei electorale din 2012. Martorul a mai precizat că în una din şedinţe de partid la care a participat în locul deputatului R. s-a discutat problema şcolii EEE. în sensul că primarul acestei comune, S., a cerut sprijin pentru obţinerea fondurilor necesare achitării facturilor emise pentru construcţia şcolii. În acest context, C. a afirmat că va face tot ceea ce este necesar să obţină aceşti bani prin intervenţii la Bucureşti pentru ca banii să fie alocaţi direct comunei.

Martorul U., vicepreşedinte al L. Bacău în perioada 2008 - 2012, audiat în cursul urmăririi penale, a declarat că J. era un sponsor al partidului fără a putea preciza cuantumul sumelor de bani pe care acesta le-ar fi dat. Conform aprecierii martorului, finanţarea partidului de către J. era interesată, în sensul că martorul urmărea obţinerea de lucrări (contracte de achiziţii publice) sau decontarea execuţiei unor lucrări. Martorul a precizat că a participat la o şedinţă a biroului permanent în care S., primarul comunei EEE. a cerut sprijinul conducerii partidului pentru plata lucrărilor executate la şcoala din comună de către SC N. SRL, societate deţinută de J., iar C. a spus că se va implica în obţinerea banilor prin solicitarea acestora de la Guvernul României.

Din declaraţia dată în cursul urmăririi penale de martorul O. rezultă că nu ştie să utilizeze un card bancar, nu are cunoştinţă de existenţa unor conturi deschise la bănci în numele său, nu a fost niciodată la o bancă pentru a face tranzacţii, nu a retras şi nu a cerut niciunei persoane să retragă bani în numele său. Fiindu-i prezentate înscrisurile privind contul deschis la YY. pe numele său, martorul a declarat că nu are cunoştinţă despre existenţa acestui cont şi nici despre faptul că în acest cont ar fi încasat suma de 50.000 RON, sumă pe care o apreciază ca fiind exagerată în raport cu valoarea reală a terenurilor pe care el le-a vândut, respectiv 4.500 - 5.000 RON pentru un hectar. De asemenea, martorul a declarat că nu îl cunoaşte pe Q. şi, prin urmare, nu a primit nicio sumă de bani de la acesta.

În declaraţia dată în faţa instanţei, martorul O. a susţinut că terenul a fost cumpărat iniţial de cu banii daţi de FFF., dar că după vânzarea terenurilor banii obţinuţi nu i-a dat lui FFF., ci i-a împărţit copiilor săi.

Din declaraţia martorului Q., dată în cursul urmăririi penale şi la instanţă, rezultă că la solicitarea prietenului său, FFF. a acceptat să fie împuternicit de O. pentru vânzarea unei suprafeţe de teren. Martorul a declarat că ştia că proprietarul O. este o rudă a inculpatului FFF.

De asemenea, Q. a arătat că nu a discutat cu J. niciun detaliu privind terenul tranzacţionat şi nu îl cunoştea pe acesta decât din vedere. Prin urmare, mandatul pe care l-a primit Q. a fost pur formal. În plus, Q. a declarat că întreaga sumă primită de la J. i-a predat-o lui FFF. şi nu proprietarului O..

Din toate aceste împrejurări rezultă că inculpatului FFF. a realizat şi acceptat caracterul fictiv al tranzacţiei încheiate cu martorul-denunţător J., a cunoscut că această tranzacţie, inclusiv preţul, au fost stabilite de tatăl său, F. direct cu martorul J. Aşadar, inculpatul FFF. a cunoscut că suma de 150.000 RON virată de J. şi pe care a folosit-o în mod personal şi exclusiv, nu reprezintă preţul terenului, ci cumpărarea influenţei tatălui său.

Aşa cum se arăta mai sus, pentru a crea aparenţa de legalitate a "tranzacţiei", inculpatul F. a apelat la ajutorul fiului său, inculpatul FFF., avocat în cadrul Baroului Bacău.

Inculpaţii F. şi FFF. l-au identificat pe promitentul-vânzător, în persoana martorului O., unchiul inculpatului FFF., şi au identificat terenul. Inculpatul FFF. a declarat că acesta se ocupa în mod curent de încheierea actelor juridice pentru unchiul său şi avea mandat special pentru încheierea acestora. Însă, realizând ilegalitatea acţiunii, pentru a nu fi implicat în încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, a apelat la prietenul său, martorul Q., care a acceptat să fie mandatat de unchiul său, martorul O. să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare a terenului.

Astfel, inculpatul FFF. s-a deplasat împreună cu unchiul său O. şi martorul Q. la biroului unui notar public şi martorul O. a dat mandat martorului Q., apoi, inculpatul FFF. au mers la sediul societăţii administrate de martorul-denunţător, unde inculpatul FFF. a mers şi s-a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare de martorul - denunţător, Q. rămânând la maşină.

De asemenea, inculpatul FFF. a fost cel care i-a cerut martorului Q. să deschidă cont la banca ING, cont în care să fie virat preţul aşa - zisei vânzări de societatea administrată de martorul-denunţător şi care a şi primit de la Q. sumele virate în cont, sume pe care le-a folosit în scop personal. Apoi, după plecarea martorului Q. în străinătate a cerut martorului denunţător ca diferenţa de preţ să fie virată într-un alt cont indicat de le.

După cum se poate observa, deşi promitentul-vânzător era prezent şi putea să încheie în nume propriu promisiunea de vânzare-cumpărare, inculpatul FFF. a apelat la acest subterfugiu de a încheia promisiunea de vânzare-cumpărare printr-un mandatar. De asemenea, deşi a susţinut că el se ocupa în mod curent de actele juridice încheiate de unchiul său O. şi ar fi putut ca acesta să-i dea lui mandat pentru a încheia acea promisiune de vânzare-cumpărare, s-a apelat la un intermediar, martorul Q., care să încaseze şi preţul vânzării, dar banii să-i fie remişi lui.

Era foarte simplu ca promisiunea de vânzare-cumpărare să fie încheiată direct de proprietarul terenului, de martorul O. şi acesta să încaseze şi preţul, sau ca acesta să dea mandat inculpatului FFF. să încheie tranzacţia şi tot acesta să încaseze şi preţul vânzării, au atât mai mult cu cât se susţine că în fapt terenul ar fi fost proprietatea sa.

Faptul că inculpatul FFF. avea cunoştinţă de împrejurările în care inculpatul F. şi martorul denunţător au convenit, în mod nelegal, la încheierea acelei "promisiuni de vânzare-cumpărare" şi că J. nu a intenţionat să cumpere terenul rezultă fără dubii şi din interceptarea convorbirii din data de 01.07.2015, din biroul martorului denunţător, dintre acesta şi inculpatul FFF.:

J.: Ăă (...) din câte ştiu, e undeva prin (...) ăă (...)

FFF.: La SS., vis-a-vis de...ăă...am uitat cum îl cheamă...e un...fostu...han, sau nu ştiu ce era acolo pe vremuri! La. ..ăă.

J.: Unde-i bisericuţa aia, pe dreapta, pe acolo (...)

FFF.: Exact! Acolo! Chiar pe partea dreaptă! După parcarea.

Inculpatul FFF. îi explică lui J. că nu s-a perfectat vânzarea din cauza faptului că nu era făcută dezmembrarea, terenul vândut fiind parte dintr-o suprafaţă mai mare. În acest context J. afirmă că preţul menţionat pe antecontract este exagerat, însă FFF. apreciază că "La SS., la momentul anului 2008 - 2009, era şi 15 euro metru pătrat!" şi chiar îl ironizează pe J.:

FFF.: Cine ştie cum va ajunge norocul şi (...)

J.: Da!

FFF.: (...) [râde- n.n.] (...)

J.: Peste vreo cinzeci de ani (...)

FFF.: Eh! Niciodată nu se ştie!

J.: Peste vreo cinzeci de ani cred că iau (...) ăă (...)150.000 de RON!

În continuarea discuţiei J. precizează titlul cu care au fost daţi de fapt cei 150.000 RON şi că vânzarea terenului a fost un pretext pentru virarea banilor solicitaţi de F., aspecte pe care FFF. le confirmă:

J.: Păi da! Atunci mi-o zis A.! Băi, am nevoie de nişte bani! Asta-i soluţia! Prin teren! Că n-aveam cum să scot banii din (...) ăă (...)

FFF.: Da!

J.: Da’ trebuie şi stinsă în (...) trebuie şi stinsă în acte! Că numai teren nu-mi trebuia mie sau (...)

FFF.: Vă salut! Trăiţi!

Inculpatul FFF. a susţinut în declaraţia dată în faţa instanţei că în fapt, nu ar fi avut loc o vânzare-cumpărare a terenului către martorul KK., ci că ar fi fost o garanţie pentru un împrumut, aspect care este infirmat de martorul KK. în declaraţia dată în faţa instanţei.

De asemenea, caracterul fictiv al promisiunii de vânzare-cumpărare dintre societatea administrată de martorul denunţător J. şi martorul O. rezultă şi din interceptarea convorbirii telefonice din data de 09.07.2015, purtată de inculpatul F., care tocmai fusese reţinut pentru săvârşirea faptelor deduse judecăţii şi martorul KK.

Din coroborarea probatoriului prezentat mai sus, rezultă că în perioada aprilie 2010 - începutul anului 2012, persoana cu putere de decizie în cadrul organizaţiei judeţene Bacău a L. a fost inculpatul C.. Din această poziţie, C. a stabilit atât sumele care au fost pretinse şi primite de F. de la J., cât şi destinaţia acestor sume de bani, respectiv modul de cheltuire. De asemenea, probatoriul administrat relevă, dincolo de orice dubiu, că inculpatul C. i-a promis martorului denunţător, atât direct, cât şi prin intermediul lui F., că îşi va folosi influenţa pe lângă factorii de decizie din cadrul Guvernului României pentru alocarea sumelor necesare plăţii contravalorii lucrărilor executate la Şcoala EEE. de firma denunţătorului. Aceeaşi promisiune de intervenţie la nivel guvernamental a fost făcută şi de inculpatul F..

Faptul că inculpatul F. a promis denunţătorului, în schimbul unor sume de bani, pentru el, dar şi pentru inculpatul C., precum şi pentru Organizaţia Judeţeană Bacău a L., intervenţia la nivel guvernamental, pentru alocarea fondurilor necesare plăţii contravalorii lucrărilor efectuate de societatea administrată de denunţător la investiţia din comuna EEE. şi chiar efectuarea de intervenţii în nume personal şi din conţinutul procesului-verbal nr. x/P/2015 din 06.07.2015, privind imprimarea pasajului înregistrării ambientale din 25.06.2015, care conţine dialogul ambiental purtat de F. cu J. şi redarea scrisă a acestui dialog.

Faptul că inculpatul C. a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii rezultă şi din aspectele care vor fi prezentate.

Deoarece nu se asigurau materiale electorale şi nici resurse financiare pentru plata comenzilor pentru aceste materiale necesare alegerilor locale din 2012 şi cei din conducerea organizaţiei şi chiar şi simplii membri de partid aveau cunoştinţă că martorul-denunţător finanţa partidul şi că a dat banii în acest scop inculpatului F., inculpatul C. a avut o discuţie în biroul său cu inculpatul F. prin care i-a reproşat însuşirea unor sume primite de la martorul denunţător.

În declaraţia din data de 17.07.2015, dată în cursul urmăririi penale, precum şi în cea dată la instanţă, inculpatul F. recunoaşte existenţa acestui episod şi arată că în urma reproşului inculpatului C., în sensul că şi-ar fi însuşit sume de bani primite de la J., el ar fi întocmit o situaţie cu toţi banii luaţi de la J. şi cu toate cheltuielile făcute, inclusiv cele pentru protocol şi că i-ar fi demonstrat că nu şi-a însuşit nici un ban.

În această declaraţie inculpatul F. detaliază împrejurările în care au fost săvârşite faptele şi contribuţia fiecăruia.

În condiţiile în care nu ar fi fost implicat în această "finanţare" de martorul denunţător, inculpatul C. nu i-ar fi reproşat inculpatului F. însuşirea unor sume, ci, indignat de comportamentul secretarului general al organizaţiei de partid pe care o conducea, i-ar fi reproşat acest comportament şi i-ar fi cerut, aşa cum era firesc, demisia din funcţie şi chiar din partid, sau ar fi luat măsuri de sancţionare sau chiar excludere a acestuia din partid.

Apoi, în condiţiile în care finanţarea campaniei era asigurată numai din surse legale, faţă de faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 334 din data de 17 iulie 2006, partidul avea obligaţia de a-şi organiza contabilitate proprie, conform reglementărilor contabile în vigoare, iar operaţiunile de încasări şi plăţi ale partidelor politice să fie efectuate prin conturi bancare, în RON şi în valută, deschise la bănci cu sediul în România, potrivit legii, inculpatul C. nu putea imputa inculpatului F. primirea de sume de bani de la martorul-denunţător şi însuşirea unora dintre aceste sume. Cel mult i se putea reproşa retragerea din contul partidului a unor sume virate legal, însuşirea şi folosirea lor în interes propriu.

Faptul că relaţiile dintre inculpaţii C. şi F. erau foarte bune, că inculpatul C. avea încredere în inculpatul F. rezultă din aceea că ambii au fost numiţi şi apoi aleşi, împreună, în funcţia de preşedinte şi respectiv secretar general la Organizaţia Judeţeană Bacău a L., apoi, chiar şi în momentul în care inculpatul C. a fost numit ministru la Ministerului Administraţiei şi Internelor, aşa cum acesta a declarat, i-a delegat atribuţiile inculpatului F.. În condiţiile în care îl percepea ca "derbedeu", aşa cum îl cataloghează în convorbirile telefonice efectuate după arestarea inculpatului F. şi nu numai, în mod evident nu ar fi acceptat să facă echipă cu el la conducerea organizaţie şi, cu atât mai puţin, nu i-ar fi delegat acestuia atribuţiile.

Situaţia în care se afla inculpatul C., implicarea acestuia în săvârşirea infracţiunilor, precum şi modul cu era percepută în mod real persoana acestui inculpat rezultă din declaraţia dată de martorul X. în cursul urmăririi penale, precum şi din convorbirile telefonice purtate de cei doi, care sunt redate în procesele-verbale de la dosar urmărire penală.

Din examinarea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi cele analizate mai sus, rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de cei trei inculpaţi.

Este adevărat că o parte dintre martorii audiaţi în cursul urmăririi penale, fiind audiaţi în instanţă, au revenit asupra declaraţiilor date, dar revenirea lor este nejustificată.

Aprecierea probelor este un proces de cunoaştere a realităţii obiective, un rol deosebit în evaluarea şi estimarea realităţii (realitate exprimată prin probe) revenind convingerii organelor judiciare şi conştiinţei lor juridice.

În dreptul procesual penal românesc funcţionează principiul liberii aprecieri a probelor, concluzia la care ajung organele judiciare sprijinindu-se pe probe care nu au o valoare dinainte stabilită (art. 103 alin. (1).

Probele nu au o valoare prestabilită, valoarea lor probantă nu depinde după cum au fost administrate în faţa instanţei sau în faza de urmărire penală. Toate probele au o valoare probantă egală, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate.

Nu există temei pentru o preferinţă între declaraţiile succesive ale martorilor, simplele retractări ale acestora nu sunt suficiente pentru a înlătura vinovăţia inculpatului.

În aceste condiţii, deoarece celelalte probe administrate, inclusiv cele propuse în apărare, nu se coroborează cu probele enunţate şi analizate mai sus, Curtea le va înlătura.

Se impune a se arăta că revenirea martorilor la declaraţiile date în cursul urmăririi penale este nejustificată, aceştia invocând aspecte de-a dreptul puerile şi lipsite de logică. În opinia Curţii revenirea a fost determinată de faptul că martorii au fost colegi de partid cu inculpaţii F. şi C., subordonaţi ai acestora pe linie de partid, iar unii dintre martori nu erau străini de modalitatea de săvârşirii faptelor de natură penală, ocupând anterior şi ei funcţii de conducere în aceeaşi organizaţie de partid, existând temerea că ar putea fi şi ei cercetaţi pentru fapte similare şi acest lucru cu atât mai mult cu cât încă din cursul urmăririi penale inculpatul F. a făcut un denunţ referitor la modul de finanţare a campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din anul 2009, precum şi pentru alte fapte penale şi implicarea martorului-denunţător şi reprezentanţilor L. în câştigarea unor licitaţii pentru mai multe lucrării publice de societăţile administrate de martorul denunţător. De asemenea, martorul X. a fost şi este vecin şi prieten cu inculpatul C., iar martorii O. este rudă cu inculpaţii F. şi FFF., martorul KK. este finul inculpatului F., iar alţii erau prieteni sau cunoştinţe ale inculpaţilor F. şi FFF.

Apoi, martorii au revenit asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale după punerea în libertate a inculpaţilor F. şi C., punere în libertate care a fost percepută de opinia publică, inclusiv de martori, ca o slăbiciune şi lipsă de fermitate a organelor judiciare şi că, dată fiind funcţiile deţinute de inculpaţi şi persoanele acestora, vor scăpa de răspundere penală.

Referitor la cuantumul sumelor de bani pretinse şi primite de inculpaţii C. şi F., Curtea reţine următoarele:

Martorul-denunţător J. a arătat că suma totală dată în scopul şi condiţiile arătate anterior este de 270.000 euro, sumă în care sunt incluse:

- suma de aproximativ 35.000 euro, reprezentând suma dată inculpatului F., la solicitarea acestuia, prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare din luna august 2010, sumă care a fost folosită exclusiv de A., respectiv inculpatul FFF.

Din analiza materialului probatoriul rezultă că inculpatul C. nu a avut nicio implicare în obţinerea şi folosirea sumei de aproximativ 35.000 euro; de altfel, prin actul de sesizare a instanţei nu s-a reţinut în sarcina inculpatul C. această sumă.

- suma de 50.000 euro dată inculpatului F. în perioada februarie - aprilie 2012, perioadă în care C. a fost Ministrul Administraţiei şi Internelor. Cu privire la această sumă, prin actul de sesizare s-a dispus clasarea cauzei pentru motivele arătate în rechizitoriu.

Rezultă, aşadar, că suma totală pretinsă şi primită de inculpatul C., prin intermediul coinculpatului F. de la martorul J. este de 185.000 euro, iar suma totală pretinsă şi primită de inculpatul F. de la martorul J. este de 220.000 euro, din care 150.000 RON, echivalentul a 35.000 de euro, fiind primiţi prin inculpatul FFF.

Inculpatul F. a declarat în cursul urmăririi penale că a primit de la J., în numerar, doar suma de 80.000 euro, la care se adaugă suma de 30.000 euro achitată de J. direct unor furnizori ai partidului, cuantumul redus al sumei totale recunoscute fiind explicabil prin neînţelegerile şi acuzaţiile reciproce dintre F. şi C. cu privire la însuşirea unei părţi din sumele provenite de la martorul denunţător.

Aşa cum am arătat anterior, între inculpaţii F. şi C. au existat discuţii contradictorii şi reproşuri cu privire la sumele de bani primite de la J. şi modul de cheltuire a acestora. În cadrul acestor discuţii purtate pe un ton ridicat, C. i-a reproşat lui F. că şi-a însuşit parte din banii luaţi de la J. La rândul său, F. a declarat că aproximativ 50% din banii proveniţi de la J. nu erau destinaţi cheltuielilor partidului, ci erau însuşiţi de C., în calitate de preşedinte al organizaţiei, cu titlu de "protocol".

În cursul urmăririi penale, inculpatul C. a invocat în apărarea sa că martorii J. şi R. sunt prieteni ai coinculpatului F. şi, prin urmare, declaraţiile acestora ar fi subiective, în sensul de a-l acuza pe el pentru a confirma cele declarate de F.

Aşa cum se arăta şi prin rechizitoriu, această apărare nu poate fi primită, întrucât relaţiile dintre martori şi F. nu sunt de natură a pune la îndoială sinceritatea martorilor, cu atât mai mult cu cât declaraţiile acestora sunt de natură a confirma şi acuzaţia adusă inculpatului F., ca fiind persoana care a primit în mod efectiv şi direct bani de la denunţător.

Referitor la suma de 150.000 RON solicitată şi primită de F., prin fiul său, inculpatul FFF., prin simularea unei promisiuni de vânzare-cumpărare, probatoriul administrat demonstrează, dincolo de orice dubiu, fictivitatea acestei tranzacţii şi titlul real cu care J. a virat banii în conturile, având drept titulari pe Q. şi O., bani care au fost folosiţi în mod exclusiv de FFF.

Deşi inculpaţii F. şi FFF. susţin că antecontractul de vânzare-cumpărare reprezintă o tranzacţie comercială reală, fără nicio legătură cu interesul martorului J. de a-i fi decontate lucrările de la şcoala din comuna EEE., probatoriul administrat relevă că suma de 150.000 RON este o parte a preţului plătit de martorul-denunţător inculpatului F. pentru exercitarea influenţei la nivel guvernamental, în scopul alocării sumelor de bani Unitatea Administrativ Teritorială EEE.

În primul rând, se remarcă, aşa cum rezultă că preţul terenului în suprafaţă de 1 ha (10.000 m.p.) teren extravilan, de aproximativ 35.000 euro, a fost supraevaluat, raportat la preţul cu care au fost vândute, în perioada 2011 - 2013 suprafeţele de teren provenite din dezmembrarea aceluiaşi corp de teren de 32.000 mp., preţul total fiind de 24.877 RON şi 4.000 euro (pentru toate cele 3,2 de hectare). Lipsa intenţiei reale de vânzare-cumpărare este dovedită şi de faptul că terenul care a format obiectul antecontractului din data de 10.08.2010 a fost ulterior (până în anul 2013) vândut de FFF., aspect negat de ambii inculpaţi, atât în dialogurile înregistrate ambiental, cât şi în declaraţiile date în faţa procurorului la data de 09.07.2015.

Probatoriul administrat relevă că inculpaţii F. şi FFF. erau cei care dispuneau în realitate de terenurile aflate formal în proprietatea rudei lor, O. (la percheziţia domiciliară efectuată a data de 09.07.2015 la domiciliul celor doi inculpaţi au fost identificate mai multe înscrisuri, o parte în original, privind acte de proprietate şi tranzacţii încheiate în numele lui O.). În plus, faptul că s-a apelat la interpunerea mandatarului pentru încheierea unui act sub semnătură privată care putea cu uşurinţă să fie semnat de proprietar, nu dovedeşte decât intenţia inculpatului FFF. de a ascunde faţă de proprietar preţul care urma a fi încasat de la martorul-denunţător. Astfel, anterior încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare O. s-a deplasat la notariat pentru a-i da împuternicire martorului Q., fără ca inculpatul FFF. să poată oferi o explicaţie asupra motivelor pentru care O. nu a semnat în mod direct antecontractul de vânzare-cumpărare. Aşa fiind, singura explicaţie pentru interpunerea lui Q. este aceea că FFF. a evitat în acest fel ca martorul O. să observe preţul menţionat pe antecontractul de vânzare-cumpărare.

Situaţia de fapt astfel reţinută de instanţă rezultă analiza şi coroborarea următoarelor mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: denunţul numitului J. din 22.06.2015, declaraţiile acestuia din 22.06.2015 şi cea din 23.07.2015 dată de J., documentele înaintate la data de 20.06.2015 prin fax de la SC N. SRL Bacău, documentele aparţinând SC M. SA Bacău, privind relaţia cu Primăria EEE., adresa nr. 2987/14.07.2015 a Primăriei comunei EEE. şi documentele înaintate (contracte de lucrări, acte adiţionale, facturi, comunicări, rapoarte expertiză, încheieri etc.), documente înaintate de YY. cu adresa nr. CM/CI/2887/26.06.2015, documente înaintate de YY. cu adresa nr. CM/CI/2964/03.07.2015, adresa O.C.P.I. Bacău nr. 8719/09.07.2015 şi documentele anexate, adresa O.C.P.I. Bacău nr. 8699/09.07.2015 şi documentele anexate (extrase carte funciară), adresa Biroului notarului public B. nr. 127/09.07.2015 şi documentele înaintate, adresa Biroului notarului public MM. nr. 141/09.07.2015 şi documentele înaintate, adresa D.N.A. - S.T. Bacău nr. 131/P/2015 din 09.07.2015 către Biroul notarului public OO. şi documentele înaintate, adresa O.C.P.I. Bacău nr. 8719/09.07.2015 şi documentele anexate, adresa O.C.P.I. Bacău nr. 8893/14.07.2015 şi documentele anexate (extrase carte funciară), procesul-verbal nr. x/P/2015 din 08.07.2015 încheiat cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa numiţilor F. şi FFF., respectiv Cabinetului de avocat FFF., împreună cu documentele ridicate cu această ocazie (contracte de vânzare-cumpărare, comunicări, extrase carte funciară, chitanţe, încheieri O.C.P.I., procuri etc.), procesul-verbal nr. x/P/2015 din 06.07.2015 privind imprimarea pasajului înregistrării ambientale din 25.06.2015, care conţine dialogul ambiental purtat de F. cu J. şi redarea scrisă a acestui dialog, proces-verbal nr. x/P/2015 din 07.07.2015 privind imprimarea dialogurilor ambientale purtate de FFF. cu J. şi GG. la data de 01.07.2015, redarea scrisă a acestora, note de redare privind dialogurile purtate de F., J., FFF., urmare a mandatelor de supraveghere nr. 280/23.06.2015 şi 3/26.06.2015, planşa foto privind fotografiile judiciare din timpul întâlnirii dintre F. şi J. din 25.06.2015, procesul-verbal nr. x/P/2015 din 06.08.2015 de redare în formă scrisă a conţinutului înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de F., C. şi FFF., declaraţiile martorilor: O. din 09.07.2015, S. din 15.07.2015, R. din 20.07.2015, T. din 21.07.2015, Q. din 21.07.2015, X. din 29.07.2015, Z. din 30.07.2015, declaraţia de martor din 30.07.2015 dată de AA., Y. din 29.07.2015, U. din 05.08.2015, W. din 05.08.2015 şi V. din 05.08.2015, coroborate cu declaraţiile date de inculpaţi, după cum urmează: F.: 09.07.2015, din 17.07.2015 şi din 10.08.2015, FFF. din: 09.07.2015 şi C. din: 23.07.2015 şi din 10.08.2015, precum şi cele administrate în faţa instanţei de judecată, aşa cum au fost arătate şi analizate mai sus.

VI. Aplicarea legii penale mai favorabile

Prima instanţă a reţinut că după datele săvârşii infracţiunilor deduse judecăţii, respectiv, la data de 01.02.2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009, privind noul C. pen. al României, condiţii în care, faţă de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din această lege, instanţa are obligaţia să verifice care dintre legile penale succesive incidente în cauză este mai favorabilă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 C. pen.:

"(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile."

Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecinţelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condiţiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală şi, în sfârşit, criteriul pedepsei.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat că:

"Determinarea caracterului mai favorabil are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Aşa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret."

Cât priveşte determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională a statuat că:

"aceasta vizează aplicarea legii, şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze" (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).

În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din data de 06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 372 din data de 20.05.2014, statuând că:

"(...) dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile."

Din examinarea Legii nr. 78/2000, rezultă că prevederile art. 7, la data săvârşirii de inculpaţi a infracţiunilor avea următorul conţinut:

"(1) Fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 din C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din C. pen. privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control.

(2) Fapta de dare de mită săvârşită faţă de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 din C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani.

(3) Dacă infracţiunile prevăzute la art. 256 şi 257 din C. pen., precum şi infracţiunile prevăzute la art. 6<SUP>1</SUP> şi 8<SUP>2</SUP> din prezenta lege au fost săvârşite de una dintre persoanele menţionate la alin. (1) şi (2), maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani."

Prin Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. au fost modificate şi completate mai multe acte normative care cuprind dispoziţii penale, printre care şi Legea nr. 78/2000, astfel că, de la data de 01.02.2014, art. 7 are următorul conţinut:

"Faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care:

a) exercită o funcţie de demnitate publică;

b) este judecător sau procuror;

c) este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor;

d) este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din C. pen. se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime."

Din compararea legilor penale succesive, desigur din perspectiva celor arătate anterior şi aşa cum a statut Curtea Constituţională prin sus-menţionata decizie, precum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prima instanţă a constatat că pentru cei trei inculpaţi legea penală mai favorabilă este legea penală veche, lege sub imperiul căreia au fost comise faptele.

În consecinţă, Curtea, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii F. şi C., din infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea continuată de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 nemodificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Totodată, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul FFF., din complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1), raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., de art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 6 din raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 C. pen., în complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută Legea nr. 78/2000 nemodificată prin Legea nr. 187/2012 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

VII. Încadrarea juridică a faptelor reţinută de instanţă

Prima instanţă a reţinut că este întrunită latura obiectivă a infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

Astfel, elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă constă în primirea sau pretinderea de bani sau de alte foloase ori în acceptarea de promisiuni de daruri. A primi bani sau alte foloase înseamnă preluarea de inculpat a unei sume de bani, a unui bun,etc., iar a pretinde bai sau alte foloase înseamnă formularea de inculpat în mod expres sau tacit a cererii ca să i se dea o sumă de bani, sau un bun, etc. A accepta promisiuni sau daruri înseamnă a-ţi manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau la darurile oferite.

Fapta, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, poate fi săvârşită direct, adică nemijlocit, de inculpat, sau indirect, printr-o persoană intermediară. De asemenea, poate fi săvârşită de inculpat pentru sine sau pentru altul. În primul caz, primirea sau pretinderea folosului ori acceptarea promisiunii sau a darului se face în profitul inculpatului, pe când în celălalt caz, se face în profitul unei alte persoane.

Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca inculpatul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului. A avea influenţă asupra funcţionarului înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea funcţionarului. Inculpatul lasă să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului atunci când, fără a avea trecere pe lângă funcţionar, creează persoanei falsa credinţă că s-ar bucura de această trecere. Nu interesează dacă inculpatul a precizat sau nu numele funcţionarului asupra căruia are sau lasă să se creadă că are influenţă, sau dacă i-a atribuit un nume funcţionarului, ceea ce interesează este ca influenţa reală sau presupusă a inculpatului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinat al tranzacţiei.

Prevalându-se de o influenţă reală sau presupusă asupra funcţionarului, inculpatul trebuie să promită că va interveni la funcţionar pentru ca acesta să facă sau să nu facă un act care intră în atribuţiile sale de serviciu. Nu interesează dacă intervenţia promisă a avut loc şi nici dacă prin intervenţie s-a urmărit efectuarea de funcţionar a unui act legal sau a unui act ilegal.

Inculpatul F., în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012 a pretins şi primit de la J., în mai multe tranşe, suma totală de 220.000 euro atât pentru sine şi pentru C., cât şi pentru partidul din care făceau parte, L. organizaţia judeţeană Bacău - pentru ca în calitate de deputat să-şi folosească influenţa personală sau prin intermediul lui C. -senator, pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei EEE., jud. Bacău necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul cărei asociat şi administrator este J..

Din suma totală de 220.000 euro, la solicitarea lui F., 150.000 RON au fost remişi acestuia de către J., prin intermediul SC N. SRL Bacău (societate la care J. deţine calităţile de asociat şi administrator), sub pretextul achiziţionării unui teren de la o persoană indicată de F.. Astfel, la data de 11.08.2010 între O., în calitate de promitent-vânzător reprezentat de mandatarul Q. şi SC. N. SRL Bacău, reprezentată prin administrator J., în calitate de promitent - cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 10.000 mp. situată în extravilanul comunei HHH., preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 RON.

Suma de 150.000 RON a fost virată de SC N. SRL Bacău în trei tranşe, în perioada 12.08.2010- 22.07.2011, în conturile indicate de F. şi FFF..

Inculpatul C., în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, prin intermediul inculpatului F. (în acea perioadă deputat în Parlamentul României) a pretins şi primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la J., în mai multe tranşe, suma totală de 185.000 euro, pentru ca, în calitate de senator în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a L., să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei EEE. jud. Bacău necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul unităţii administrativ teritoriale de SC M. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este J..

Inculpatul FFF., în perioada 2010 - 2011, l-a ajutat pe F. să primească de la J. suma de 150.000 RON, bani care reprezentau preţul influenţei pe care F., în calitate de deputat, direct sau prin intermediul lui C., a lăsat să se creadă că o are asupra membrilor Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei EEE. jud. Bacău necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale de SC M. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este J.

Astfel, la data de 11.08.2010, între O., în calitate de promitent-vânzător reprezentat de mandatarul Q. şi SC N. SRL Bacău, reprezentată prin administrator J., în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 10.000 mp. situată în extravilanul comunei HHH., preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 RON. Suma de 150.000 RON a fost virată de SC N. SRL Bacău în trei tranşe, în perioada 12.08.2010 - 22.07.2011 în conturile indicate de F. şi FFF..

Ajutorul direct şi efectiv dat de FFF. a constat în identificarea terenului care a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, îndeplinirea formalităţilor în vederea încheierii acestuia, asigurarea legăturii între Q. şi J., indicarea conturilor în care acesta din urmă urma să efectueze plăţile.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpaţii au săvârşit infracţiunile deduse judecăţii cu intenţie directă. Inculpaţii F. şi C. şi-au dat seama şi au vrut să trafice influenţa lor reală sau presupusă asupra unor funcţionari, prevăzând şi dorind urmarea faptelor lor, adică starea de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu. Din lucrările dosarului rezultă că latura subiectivă a infracţiunilor comise de inculpaţi include şi scopul determinării funcţionarilor publici să facă acte ce intrau în atribuţiilor lor de serviciu. Aşa cum este cunoscut, nu este necesar ca acest scop să se fi realizat efectiv, fiind suficient ca inculpatul să-l fi urmărit sau acceptat în momentul primirii sau pretinderii folosului ori în momentul acceptării promisiunii sau a darului.

Inculpatul F. a susţinut că legea mai favorabilă ar fi legea nouă, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 291 alin. (1) C. pen., se cere ca inculpatul să fi promis că-l va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndepliniri şi deoarece inculpatul nu a făcut o asemenea promisiune a solicitat achitare.

Textul noului C. pen. reia într-un limbaj mai clar şi explicit prevederile cuprinse în art. 257 din C. pen. din 1969 şi circumstanţiază sfera subiectelor asupra cărora se exercită traficul de influenţă la funcţionarul public, în sfera căruia intră, astfel cum arătam anterior, funcţionarul din actuala reglementare, iar ca modalităţi alternative de comitere a faptei prevede, alături de îndeplinirea ori neîndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public, şi urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui astfel de act, respectiv îndeplinirea unui act contrar, ceea ce asigură corelarea cu infracţiunea de luare de mită în ceea ce priveşte comportamentul funcţionarului public, cu adaptarea corespunzătoare a limitelor de pedeapsă la sistemul sancţionator reglementat de noul C. pen.

Însă, aşa cum s-a prezentat mai sus, din probele administrate rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, inclusiv sub aspectul laturii obiective, inculpatul F., în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, pretinzând şi primind de la martorul-denunţător J., în mai multe tranşe, suma totală de 220.000 euro atât pentru sine şi pentru C., cât şi pentru partidul din care făceau parte, L. organizaţia judeţeană Bacău - pentru ca în calitate de deputat să-şi folosească influenţa personală sau prin intermediul lui C. -senator, pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei EEE., jud. Bacău necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul cărei asociat şi administrator este J.

Inculpatul F., prin avocatul ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă, infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Pentru a se desfăşura în bune condiţii, activitatea de serviciu trebuie să fie în afara suspiciunii că funcţionarii pot fi determinaţi să acţioneze sau să nu acţioneze, în cadrul atribuţiilor de serviciu, prin intervenţii făcute de diferite persoane, care au sau lasă să creadă că ar avea influenţă asupra lor. Crearea unor asemenea suspiciuni discreditează activitatea funcţionarului public şi îi aduce grave prejudicii. De aceea art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, ca, de altfel, şi art. 291 alin. (1) din Noul C. pen., incriminează infracţiunea de trafic de influenţă.

Fapta reprezintă, aşa cum rezultă şi din denumirea şi definiţia dată de legiuitor, o vânzare, o speculare a influenţei pe care inculpatul o are sau lasă să creadă că o are asupra unui funcţionar. Într-adevăr, în cazul traficului de influenţă, prevalându-se de influenţa pe care o are sau lasă să creadă că o are asupra funcţionarului, inculpatul se angajează, în schimbul unei sume de bani sau a altui folos să intervină la acel funcţionar, în interesul persoanei cu care încheie "tranzacţia".

În conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000:

"Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani."

Inculpaţii F. şi C. au pretins şi primit sume de bani de la J. lăsând să se creadă şi pentru ca să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei EEE. jud. Bacău, necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale de SC M. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este J.

Inculpaţii nu şi-au exercitat influenţa în sensul şi scopul prevăzut de art. 13 din Legea nr. 78/2000, ci acţiunile lor se circumscriu conţinutului juridic şi constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă.

Astfel, în susţinerea afirmaţiilor, inculpaţii au invocat influenţa, directă sau indirectă asupra membrilor din Guvern şi chiar dacă numele funcţionarilor din cadrul Guvernului nu au fost invocate în faţa martorului denunţător, indicarea calităţii şi a competenţei funcţionarului asupra căruia pretindeau că au influenţă sunt suficiente pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă.

Aşadar, întrucât inculpaţii C. şi F. au identificat de fiecare dată, prin indicarea calităţii, a locului de muncă şi a competenţei, persoane pe lângă care au pretins, contrar realităţii, că au influenţă, acţiunile lor se circumscriu elementului material al traficului de influenţă şi nu al altei infracţiuni aşa cum s-a solicitat schimbarea încadrării juridice.

Cerinţele legii cu privire la conţinutul constitutiv ale infracţiunii de trafic de influenţă sunt îndeplinite şi prin prisma atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului pe lângă care s-a promis intervenţia. Astfel, membrii Guvernului invocaţi aveau ca atribuţiuni îndeplinirea actului promis de către inculpaţi martorului denunţător J., respectiv alocării unei sume de bani Primăriei comunei EEE. jud. Bacău, necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON, executate în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale.

Inculpatul FFF. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1), raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 C. pen. şi a solicitat să se dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (1) şi 6 C. proc. pen., cu art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu art. 269 alin. (3) C. pen.

Potrivit legislaţiei noastre penale, constituie forme ale participaţiei penale numai acele activităţi care intervin înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii (participaţia anterioară şi participaţia concomitentă). Ajutorul dat unui infractor după comiterea infracţiunii, fără o înţelegere dinainte stabilită, nu constituie o formă a participaţiei penale, ci o activitatea autonomă, prin care se împiedică înfăptuirea justiţiei.

Această activitate prezintă aspecte variate, pe care C. pen. le incriminează sub diferite denumiri, ca infracţiuni de sine stătătoare (mărturie mincinoasă, nedenunţarea unor infracţiuni, omisiunea sesizării, înlesnirea evadării, etc. În art. 264 C. pen. din 1969 şi art. 269 C. pen., sub denumirea de "favorizarea infractorului", respectiv, "favorizarea făptuitorului", C. pen. incriminează ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. Spre deosebire de celelalte incriminări, la care am făcut referire, favorizarea făptuitorului are în vedere ajutorul dat unui făptuitor după comiterea infracţiunii în general şi nu aspectele particulare ale acestui ajutor. De aceea, infracţiunea de favorizare a făptuitorului are caracter subsidiar, activitatea de favorizare încadrându-se în dispoziţiile art. 264 C. pen. din 1969 şi art. 269 C. pen. numai dacă nu prezintă vreunul dintre aspectele particulare pe care C. pen. le incriminează distinct.

Infracţiunea de favorizare a făptuitorului are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, activitatea care este împiedicată prin ajutorul dat unui făptuitor pentru a îngreuna, sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, pe când infracţiunea de trafic de influenţă are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcţionarii pot fi influenţaţi, în exercitarea atribuţiilor lor, de persoane care au o influenţă reală sau presupusă asupra lor.

În cazul infracţiunii de favorizare a făptuitorului trebuie ca ajutorul să fie dat fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii.

În raport de situaţia de fapt reţinută de instanţa, faptele inculpatului FFF. constând în aceea că, în perioada 2010-2011, l-a ajutat pe F. să primească de la J. suma de 150.000 RON, bani care reprezentau preţul influenţei pe care F., în calitate de deputat, direct sau prin intermediul lui C., a lăsat să se creadă că o are asupra membrilor Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei EEE. jud. Bacău necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale de SC M. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este J.; astfel, la data de 11.08.2010, între O., în calitate de promitent-vânzător reprezentat de mandatarul Q. şi SC N. SRL Bacău, reprezentată prin administrator J., în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 10.000 mp. situată în extravilanul comunei HHH., preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 RON. Suma de 150.000 RON a fost virată de SC N. SRL Bacău în trei tranşe, în perioada 12.08.2010 - 22.07.2011 în conturile indicate de F. şi FFF.; ajutorul direct şi efectiv dat de FFF. a constat în identificarea terenului care a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, îndeplinirea formalităţilor în vederea încheierii acestuia, asigurarea legăturii între Q. şi J., indicarea conturilor în care acesta din urmă urma să efectueze plăţile şi primirea sumei de 150.000 RON, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, iar nu ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului, aşa cum a susţinut inculpatul.

Aşa cum se arăta şi mai sus, din probele administrate şi analizate de instanţă rezultă că inculpatul FFF. a realizat şi acceptat caracterul fictiv al tranzacţiei încheiate cu martorul-denunţător J., a cunoscut că această tranzacţie, inclusiv preţul, au fost stabilite de tatăl său, F. direct cu martorul J.. Aşadar, inculpatul FFF. a cunoscut că suma de 150.000 RON virată de J. şi pe care a folosit-o în mod personal şi exclusiv, nu reprezintă preţul terenului, ci cumpărarea influenţei tatălui său.

Pentru a crea aparenţa de legalitate a "tranzacţiei", inculpatul F. a apelat la ajutorul fiului său, inculpatul FFF., avocat în cadrul Baroului Bacău.

Inculpaţii F. şi FFF. l-au identificat pe promitentul-vânzător, în persoana martorului O., unchiul inculpatului FFF., şi au identificat terenul. Inculpatul FFF. a declarat că acesta se ocupa în mod curent de încheierea actelor juridice pentru unchiul său şi avea mandat special pentru încheierea acestora. Însă, realizând ilegalitatea acţiunii, pentru a nu fi implicat în încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, a apelat la prietenul său, martorul Q., care a acceptat să fie mandatat de unchiul său, martorul O. să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare a terenului.

Astfel, inculpatul FFF. s-a deplasat împreună cu unchiul său O. şi martorul Q. la biroului unui notar public şi martorul O. a dat mandat martorului Q., apoi, inculpatul FFF. au mers la sediul societăţii administrate de martorul-denunţător, unde inculpatul FFF. a mers şi s-a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare de martorul - denunţător, Q. rămânând la maşină.

De asemenea, inculpatul FFF. a fost cel care i-a cerut martorului Q., l-a propunerea martorului-denunţător, să deschidă cont la banca ING, cont în care să fie virat preţul aşa - zisei vânzări de societatea administrată de martorul-denunţător şi a fost cel care a şi primit de la Q. sumele virate în cont, sume pe care le-a folosit în scop personal. Apoi, după plecarea martorului Q. în străinătate a cerut martorului denunţător ca diferenţa de preţ să fie virată într-un alt cont indicat.

După cum se poate observa, deşi promitentul-vânzător era prezent şi putea să încheie în nume propriu promisiunea de vânzare-cumpărare, inculpatul FFF. a apelat la acest subterfugiu de a încheia promisiunea de vânzare-cumpărare printr-un mandatar. De asemenea, deşi a susţinut că el se ocupa în mod curent de actele juridice încheiate de unchiul său O. şi ar fi putut ca acesta să-i dea lui mandat pentru a încheia acea promisiune de vânzare-cumpărare, s-a apelat la un intermediar, martorul Q., care să încaseze şi preţul vânzării, dar banii să-i fie remişi lui.

Era foarte simplu ca promisiunea de vânzare-cumpărare să fie încheiată direct de proprietarul terenului, de martorul O. şi acesta să încaseze şi preţul, sau ca acesta să dea mandat inculpatului FFF. să încheie tranzacţia şi tot acesta să încaseze şi preţul vânzării, au atât mai mult cu cât se susţine că în fapt terenul ar fi fost proprietatea sa.

Faptul că inculpatul FFF. avea cunoştinţă de împrejurările în care inculpatul F. şi martorul denunţător au convenit, în mod nelegal, la încheierea acelei promisiuni de vânzare-cumpărare şi că J. nu a intenţionat să cumpere terenul rezultă fără dubii şi din interceptarea convorbirii din data de 01.07.2015, din biroul martorului denunţător, dintre acesta şi inculpatul FFF.:

J.: Ăă (...) din câte ştiu, e undeva prin (...) ăă (...)

FFF.: La SS., vis-a-vis de...ăă...am uitat cum îl cheamă...e un...fostu...han, sau nu ştiu ce era acolo pe vremuri! La. ..ăă.

J.: Unde-i bisericuţa aia, pe dreapta, pe acolo (...)

FFF.: Exact! Acolo! Chiar pe partea dreaptă! După parcarea.

Inculpatul FFF. îi explică lui J. că nu s-a perfectat vânzarea din cauza faptului că nu era făcută dezmembrarea, terenul vândut fiind parte dintr-o suprafaţă mai mare. În acest context J. afirmă că preţul menţionat pe antecontract este exagerat, însă FFF. apreciază că "La SS., la momentul anului 2008 - 2009, era şi 15 euro metru pătrat!" şi chiar îl ironizează pe J.:

FFF.: Cine ştie cum va ajunge norocul şi (...)

J.: Da!

FFF.: (...) [râde- n.n.] (...)

J.: Peste vreo cinzeci de ani (...)

FFF.: Eh! Niciodată nu se ştie!

J.: Peste vreo cinzeci de ani cred că iau (...) ăă (...)150.000 de RON!

În continuarea discuţiei J. precizează titlul cu care au fost daţi de fapt cei 150.000 RON şi că vânzarea terenului a fost un pretext pentru virarea banilor solicitaţi de F., aspecte pe care FFF. le confirmă:

J.: Păi da! Atunci mi-o zis A.! Băi, am nevoie de nişte bani! Asta-i soluţia! Prin teren! Că n-aveam cum să scot banii din (...) ăă (...)

FFF.: Da!

J.: Da’ trebuie şi stinsă în (...) trebuie şi stinsă în acte! Că numai teren nu-mi trebuia mie sau (...)

FFF.: Vă salut! Trăiţi!

Apoi, trebuie arătat că latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă comisă de inculpatul F. nu a constat doar în pretinderea de bani, sau acceptarea de promisiuni sau daruri, ci şi în primirea de bani.

Ori, inculpatul FFF., a fost cel care a şi primit suma de 150.000 RON de la martorul denunţător J..

Inculpaţii F. şi FFF. au mai susţinut că primirea sumei de 150.000 RON a reprezentat preţul vânzării-cumpărării suprafeţei de 10.000 mp. situată în extravilanul comunei HHH., iar acest lucru rezultă şi din aceea că s-a formulat acţiune civilă prin care se solicită.

Din analiza probelor administrate se constată că suma de 150.000 RON a constituit suma pretinsă de inculpatul F. de la J., în mai multe tranşe, pentru ca, în calitate de deputat în Parlamentul României şi secretar general al organizaţiei judeţene Bacău a L., pentru a-şi folosi influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei EEE. jud. Bacău necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul unităţii administrativ teritoriale de SC M. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este J.

Potrivit art. 28 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Instanţa penală reţinând că în cauză sunt probe din care rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existenţa faptelor, faptul că acestea constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., cu art. 256 C. proc. pen., va dispune desfiinţarea înscrisului, intitulat "Antecontract de vânzare-cumpărare", înscris aflat, în copie xerox, la dosarul de urmărire penală, astfel că o acţiune civilă va fi lipsită de obiect.

Curtea, constatând că sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracţiune, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii şi subiective, şi a fost săvârşită de cei trei inculpaţi cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, se va dispune condamnarea acestora.

VIII. Individualizarea judiciară a pedepselor

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci dimpotrivă, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după reguli şi criterii precis determinate de lege. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului stabilirii acesteia, aşa încât respectarea lui este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Pedeapsa stabilită de lege pentru săvârşirea infracţiunii pentru care inculpatul au fost trimişi în judecată cei trei inculpaţi este închisoarea de la 2 (doi) la 10 (zece) ani.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporţionare a acesteia, ţinând seama şi de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. Se va urmări formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. de la 1969, la stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţa trebuie să ţină seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Traficarea influenţei pe care o persoană o are pe lângă un funcţionar (reală), sau pe care lasă să se înţeleagă că o are pe lângă acesta (presupusă), creează reale şi grave stări de pericol, atât pentru prestigiul, autoritatea, credibilitatea organelor, a instituţiilor, organismelor statului, serviciilor publice şi a altor unităţi, pentru corectitudinea, cinstea funcţionarilor, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora, îndeplinind funcţiile încredinţate, cât şi asupra publicului larg care apelează la aceste servicii. Ea este de natură să creeze, să inducă ideea deosebit de nocivă, periculoasă pentru echilibrul relaţiilor sociale în ansamblul lor, a posibilităţii promovării unor interese pe căi oculte, în afara condiţiilor legii, prin cumpărarea favorurilor funcţionarului însărcinat cu examinarea şi soluţionarea acestora, că funcţionarii sau alţi salariaţi aflaţi în serviciu, ar putea acţiona sub înrâurirea intervenţiei unor persoane real sau presupus influente, aspect care de altfel rezultă cu prisosinţă din declaraţiile cumpărătorilor de influenţă audiaţi în cauză.

Cu toate că prin elementul material al laturii obiective, infracţiunea de trafic de influenţă nu este legată nemijlocit de activitatea funcţionarului, ea îşi răsfrânge aspectele negative asupra acesteia, discretizează autoritatea, instituţia, unitatea din care face parte, serviciul căreia îi aparţine, creând o stare de suspiciune, neîncredere cu privire la corectitudinea, cinstea lui. Prin consecinţele sale, traficul de influenţă are legătură nemijlocită cu serviciul funcţionarului pe lângă care are sau lasă să se creadă că are influenţă, toate aceste aspecte justificând atât incriminarea traficului de influenţă, cât mai ales încadrarea sa în categoria infracţiunilor de corupţie.

Mai mult decât atât, atitudinea sa este de natură să se repercuteze în mod direct asupra cinstei, corectitudinii şi moralităţii funcţionarilor, care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică, pe diferitele segmente, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, elemente care prezintă condiţii sine qua non, nu numai pentru prestigiul şi autoritatea acestora şi a instituţiei în cadrul căreia acţionează, ci pentru însăşi existenţa, echilibrul şi forţa societăţii.

Amploarea pe care au luat-o infracţiunile de corupţie în societatea românească dar mai ales cele la nivel înalt cum este infracţiunea cu privire la care este cercetat inculpatul - care se presupune că s-a folosit de calitatea de parlamentar pe care o avea la data faptei pentru dobândirea de sume de bani pentru a facilita interesul unei firme private - justifică faţă de societate un interes sporit dar şi o tulburare în sânul acesteia . Faptul că un senator al Parlamentului României săvârşeşte fapte de corupţie are o puternică rezonanţă socială în contextul în care onestitatea persoanelor care exercita funcţii de demnitate publică este o condiţie esenţială pentru înfăptuirea actului de autoritate publică de la nivel central sau teritorial.

Investirea de către cetăţeni a parlamentarilor cu puterea de a legifera presupune din partea acestora din urmă un comportament dincolo de orice suspiciune de corupţie. Înşelarea încrederii acordate conduce la erodarea democraţiei însăşi şi este necesar ca aceiaşi cetăţeni, prin intermediul organelor judiciare, să beneficieze de instrumente ferme care să dovedească voinţa şi determinarea statului de a se proteja de faptele de corupţie ale reprezentanţilor săi cei mai înalţi.

Prin infracţiunile comise de inculpaţi au fost vătămate valori deosebit de importante ocrotite de legea penală, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii, induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranţă în opinia publică, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea inculpaţilor şi celor tentaţi să comisă fapte similare impresia că pot persista în sfidarea legii, ceea ce practic ar echivala cu încurajarea tacită a acestora şi la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi protecţiei a statului, fapt care în final s-ar repercuta negativ asupra finalităţii actului de justiţie.

În conformitate cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31.10.2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 903 din 05.10.2004 şi ale Convenţiei penale privind Corupţia a Consiliului Europei, adoptată la Strasbourg la 27.01.1999 şi ratificată de România prin Legea nr. 27 din data de 16.01.2002, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 65 din data de 30.01.2002, corupţia constituie o ameninţare pentru stabilitatea şi siguranţa societăţilor, subminând instituţiile şi valorile democratice, valorile etice şi justiţia, compromiţând dezvoltarea durabilă şi statul de drept; corupţia subminează principiile de bună administrare, echitate şi justiţie socială, denaturează concurenţa, împiedică dezvoltarea economică şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor democratice şi bazele morale ale societăţii.

Aşa cum rezultă şi din Strategia naţională anticorupţie, adoptată de Guvernul României, la nivelul percepţiei publice, corupţia continuă să fie identificată ca o piedică în prestarea serviciilor publice de calitate la nivel central şi local, ca un fenomen care subminează administrarea eficientă fondurilor publice.

Raportul Comisiei Europene privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare reiterează recomandarea consolidării politicii generale anticorupţie, cu deosebire la nivel înalt.

Faptele presupuse a fi săvârşite de inculpaţi, dar cu deosebire de inculpaţii F. şi C. prezintă în concret un grad ridicat de pericol social, având în vedere că avem de a face cu infracţiuni de corupţie, săvârşite de preşedintele unei organizaţii judeţene de partid şi de secretatul general al acestei organizaţii şi, în mod evident sunt de natură să lezeze relaţiile sociale referitoare la normala desfăşurare a activităţii organelor statului, inclusiv a Guvernului României.

Inculpatul F. este căsătorit, are studii superioare, nu are antecedente penale, iar în perioada 2008 - 2012 a fost deputat în Parlamentul României. Începând cu data de 06.04.2010 şi până în 2012 a fost secretar general al L. - Organizaţia Judeţeană Bacău, iar în prezent este pensionar.

Referitor la persoana inculpatului C. acesta este căsătorit, are studii superioare, nu are antecedente penale, iar în perioada 2008-2012 a fost senator în Parlamentul României. Începând cu data de 06.04.2010 şi până în 2012 a fost preşedinte al L. - organizaţia judeţeană Bacău. În perioada februarie- aprilie 2012 a fost ministrul Administraţiei şi Internelor. În prezent este consilier în cadrul Ministerului economiei. Inculpatul FFF. este necăsătorit, are studii superioare, nu are antecedente penale şi este avocat în cadrul Baroului Bacău.

La individualizarea pedepsei pentru inculpatul FFF., Curtea va avea în vedere şi faptul că acesta cunoscând ilegalitatea tranzacţiei şi natura penală a faptelor comise de tatăl său, în loc să-l sfătuiască să nu procedeze în sensul arătat mai sus a conceput încheierea acelei aşa-zise, promisiuni de vânzare-cumpărare, prin interpunerea altor persoane, precum şi faptul că în faţa unor probe indubitabile de vinovăţie a negat săvârşirea infracţiunii, încercând că creeze un alt scenariu cu privire la împrejurările în care a dat declaraţiile în cursul urmăririi penale.

Curtea constată că nu se impune reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. din 1969.

Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. din 1969, nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite, deoarece, din redactarea dată acestui text, rezultă că recunoaşterea unor atari împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.

În această apreciere este obligatoriu să se ţină seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea, de urmările produse, sau care s-ar fi putut produce, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la fapte şi persoana inculpatului.

Recunoaşterea circumstanţelor atenuante judiciare este atributul instanţei de judecată şi deci lăsată doar la aprecierea acesteia.

Gravitatea şi pericolul social al faptelor sunt elemente care nu pot fi omise şi care trebuiesc bine evaluate de instanţă în alegerea pedepselor şi a cuantumului acestora.

Având în vedere gradul de pericol al infracţiunilor săvârşite, precum şi persoanele celor trei inculpaţi, Curtea constată că faptele comise aceştia au o asemenea gravitate, încât face inoportună reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea acestora, deoarece prin coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile comise, se ajunge la pedepse vădit disproporţionate faţă de gravitatea faptelor şi persoanele inculpaţilor, pedepse care nu-şi atinge scopul preventiv-educativ.

Aşa cum este cunoscut, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul inculpatului.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român.

Având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. de la 1969, situaţia de fapt reţinută mai sus, gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor comise, determinat de natura acestora, de împrejurările şi modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul, de urmările produse, de atingerea gravă adusă valorilor sociale ocrotite de legiuitor, referitoare la încrederea în capacitatea justiţiei de a soluţiona în mod obiectiv cauzele, atitudinea ulterioară a inculpatului, care nu a recunoscut săvârşirea faptelor, Curtea apreciază că scopul pedepselor poate fi realizat prin aplicarea unor pedepse de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru inculpatul F., de 3 (trei) ani închisoare pentru inculpatul C., care să fie executate în regim de detenţie şi de 2 (doi) ani închisoare, pentru inculpatul FFF., pentru acesta din urmă cu suspendarea sub supraveghere a executării.

Referitor la aplicarea pedepsei accesorii, prima instanţă a reţinut următoarele:

Restrângerea exerciţiului unor drepturi poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, iar măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.

Proporţionalitatea consecinţelor juridice cu situaţia care le-a creat este o noţiune generală regăsită atât în Constituţia României [art. 53 alin. (2)] - restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o), cât şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (ingerinţa statelor prin restrângerea exerciţiului anumitor drepturi trebuie să fie proporţională cu scopul legitim urmărit), dar şi în dreptul penal român.

Printre principiile fundamentale ale dreptului penal este şi principiul individualizării sancţiunilor de drept penal.

Conformându-se principiului constituţional mai sus prezentat în ceea ce priveşte pedepsele principale, legiuitorul asigură echilibrul între dreptul care face obiectul limitării prin sancţiunea penală aplicată inculpatului - libertatea persoanei şi valoarea socială a cărei protecţie a determinat limitarea - în cazul nostru dreptul de proprietate.

Individualizarea trebuie să conducă la stabilirea unei sancţiuni care să reflecte in abstracto gravitatea atingerii valorii sociale ocrotite.

Criteriile de individualizarea au în vedere stabilirea şi aplicarea pedepselor, indiferent dacă este vorba despre pedepse principale, complementare sau accesorii.

Anterior modificării, C. pen. prevedea că interzicerea exerciţiului tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. din 1969, intervenea de drept, fără nici o distincţie între diversele categorii de drepturi atunci când pedeapsa principală este privativă de libertate.

Ca urmare a modificării intervenite prin Legea nr. 278/2006, desigur şi având în vedere şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României şi a necesităţii armonizării legislaţiei româneşti cu cea europeană, interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) C. pen., se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.

Per a contrario, potrivit actualelor dispoziţii de drept penal,interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) C. pen. din 1969, operează de drept, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

Desigur că interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. din 1969, respectiv, "dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii", are loc doar atunci când inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii s-a folosit de o funcţie, profesie sau o anumită activitate.

Faptul că legiuitorul a prevăzut, că interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) C. pen., operează de drept, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei se justifică prin aceea că este posibil ca în săvârşirea anumitor infracţiuni inculpaţii să se fi folosit de anumite funcţii sau profesie, condiţii în care s-ar justifica interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., text incident în cauză în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii F. şi C.

În condiţiile în care legiuitorul nu ar fi prevăzut că, "condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) C. pen. din 1969 din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei", ar fi însemnat că atunci când în săvârşirea anumitor infracţiuni inculpaţii s-ar folosi de o anumită funcţii sau profesie interzicerea dreptului de a ocupa respectiva funcţie, sau profesia să nu se interzică de drept, ci să fie la latitudinea magistratului, care să aprecieze dacă interzice acest drept sau nu.

Având în vedere, gravitatea infracţiunilor săvârşite, faptul că inculpaţii F. şi C. s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii de funcţiile pe care le deţineau, prima instanţă a apreciat că se impune a se dispune interzicerea şi a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969.

În ceea ce priveşte interzicerea dreptului de a alege, având în vedere infracţiunile săvârşite de inculpaţi, instanţa de fond a constatat că nu se impune interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a alege, fiind contrară art. 3 din Protocolul nr. 1.

În consecinţă, s-a interzis inculpaţilor F. şi C. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, iar inculpatului FFF. doar exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru acesta urmând a se dispune, în baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, suspendarea, pe durata termenului de încercare, a executării şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

IX. Confiscarea specială

În conformitate cu dispoziţiile art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969, dispoziţiile art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969 se aplică în mod corespunzător, iar potrivit acestui din urmă text:

"Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în RON."

În raport de aspectele reţinute prin actul de sesizare a instanţei şi cele arătate mai sus, referitoare la sumele primite de inculpaţii F. şi C., atât pentru ei, cât şi pentru partidul din care făceau parte, precum şi declaraţiile date inculpatul F. în cursul urmăririi penale şi transcrierea înregistrării convorbirilor telefonice, autorizate în conformitate cu dispoziţiile procedurale, instanţa, în temeiul art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969, instanţa de fond a dispus confiscarea de la inculpaţii F. şi C. a sumei de câte 92.500 euro, sau echivalentul în RON la data plăţii.

În ceea ce priveşte suma de 150.000 RON, remişi martorul-denunţător J., prin intermediul SC N. SRL Bacău (societate la care J. deţine calităţile de asociat şi administrator), sub pretextul achiziţionării suprafeţei de 10.000 m.p., teren situat în extravilanul comunei HHH., din toate probele administrate, inclusiv din declaraţia inculpatului FFF., rezultă că această sumă a fost primită, prin intermediul martorului Q., de inculpatul FFF.

În consecinţă, în temeiul art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a dispus confiscarea de la inculpatul FFF. a sumei de 150.000 RON.

X. Măsuri asigurătorii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 249 alin. (1) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu, sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă, sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori al reparării pagubei produse prin infracţiune.

De asemenea potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie:

"În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Prin ordonanţa din data de 15.07.2015 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile proprietatea inculpatului F., până la concurenţa sumei de 270.000 euro:

- suprafaţa de 101 mp teren situat în intravilanul comunei JJJ. jud. Bacău, înscris în Cartea funciară nr. 62645 a UAT JJJ. cu numărul cadastral x dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 la B.N.P. PP.;

- imobilul constituit din: locuinţă P+1 în suprafaţa de 148,47 mp, foişor în suprafaţa de 18,60 mp şi piscină în suprafaţa de 58,75 mp, situate în intravilanul comunei JJJ. jud. Bacău, înscris în Cartea funciară nr. 62275 a U.A.T. JJJ., cu numărul cadastral x dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 la B.N.P. PP.;

- imobilul constituit din locuinţă P+1 în suprafaţa de 129,13 mp situat în intravilanul comunei JJJ. jud. Bacău, înscris în Cartea funciară nr. 62274 a U.A.T. JJJ., cu numărul cadastral x, dobândit prin: act de dezmembrare autentificat sub nr. 1084/2006 la B.N.P. ZZ., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1963/1996 la B.N.P. AAA., autorizaţie de construire nr. 20/1996.

Prin procesul-verbal din data de 16.07.2015 s-a procedat la indisponibilizarea şi declararea ca sechestrat a imobilelor sus-menţionate.

Prin ordonanţa din data de 03.08.2015 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile proprietatea inculpatului C., până la concurenţa sumei de 185.000 euro:

- apartament compus din trei camere şi dependinţe având suprafaţa construită de 126,16 mp situat în mun. Bacău, înscris în Cartea funciară nr. 60382-C1-U28 a U.A.T. Bacău, cu numărul cadastral (7352/1-7352/2)1/A;1 dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2007 la B.N.P. KK..

Prin procesul-verbal din data de 03.08.2015 s-a procedat la indisponibilizarea şi declararea ca sechestrat a imobilelor sus-menţionate evaluate la suma totală de 80.000 euro.

Măsura asigurătorie a fost contestată de inculpatul C., contestaţia acestuia fiind respinsă prin încheierea nr. 17/07.08.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. x/2015.

În consecinţă, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor proprietatea inculpatului F., prin ordonanţa din data de 15.07.2015, dată în Dosarul nr. x/2015 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi aplicată prin procesul-verbal din 16.07.2015, precum şi a bunurilor proprietatea inculpatului C., până la concurenţa sumei confiscate şi a cheltuielilor judiciare către stat.

De asemenea, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., cu art. 249 şi următoarele C. proc. pen.şi art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, constând în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile ale inculpatului FFF., în vederea executării confiscării speciale şi a cheltuielilor judiciare.

XI. Restabilirea situaţiei anterioare şi desfiinţarea unor înscrisuri.

Având în vedere condiţiile în care s-a încheiat acel aşa-zis antecontract de vânzare-cumpărare, în baza art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., cu art. 256 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea înscrisului, intitulat "Antecontract de vânzare-cumpărare", înscris aflat, în copie xerox, la dosarul de urmărire penală.

B. JUDECATA ÎN APEL

Împotriva Sentinţei penale nr. 61 din 26 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat apel inculpaţii C., F. şi FFF.

I. Motivele de apel

1. Inculpatul C. a solicitat achitarea în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen., pentru următoarele motive:

a. netemeinicia hotărârii atacate

S-a susţinut că soluţia atacată este netemeinică în privinţa situaţiei de fapt, fiind structurată mai mult pe paralelismul între două chestiuni tangenţiale cu cauza, dar prezumate a avea legătură cu săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă imputată inculpatului, respectiv problema finanţării şcolii din EEE. şi problema finanţării partidelor politice.

S-a invocat astfel existenţa unei înţelegeri între primarul comunei EEE. (martorul S.) şi câştigătorul licitaţiei (martorul J., ca reprezentant al SC M. SA) prin care s-a stabilit şi angajat o valoare totală a lucrării exagerat de mare, de 10 ori mai mare decât cea prevăzută în H.G.1426/2006.

Totodată, în 2011 denunţătorul J. a formulat o cerere de chemare în judecată a primăriei EEE., însă numai pentru o parte din sumă (2,87 milioane RON), fiind vorba probabil despre suma pe care acesta a putut să o justifice, ca preţ al construcţiei.

De asemenea, s-a invocat durata de timp scursă de la data comiterii faptelor şi cea a formulării denunţului, de 5 ani, fapt care a avut la bază fie o solicitare a organului de urmărire penală, fie propriul interes al denunţătorului.

În ce priveşte finanţarea L. Bacău s-a invocat lipsa dovezilor referitoare la primirea banilor de către inculpatul C., cu atât mai mult cu cât pentru o parte din sumele menţionate în denunţ (50.000 de euro) s-a dispus o soluţie de clasare faţă de acelaşi inculpat.

S-a contestat înscrisul prezentat de denunţător abia în faza de judecată pentru a dovedi pretinderea şi primirea sumelor de bani de către cei doi inculpaţi.

S-a mai susţinut că demersurile pentru plata lucrărilor le-ar fi putut face chiar primarul din EEE., dacă acesta nu ar fi avut interesul ocult de a se proteja pe sine, el fiind cel care a încălcat prevederile legale cu ocazia licitaţiei desfăşurată în lipsa unui buget corespunzător.

b. lipsa unei analize temeinice a probelor administrate în faza de judecată

S-a susţinut că judecătorul fondului a dat forţă probantă superioară unor probe în detrimentul altora, ignorând criteriul determinant de apreciere a probelor potrivit forţei lor de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţin sau de organul judiciar care le-a administrat.

c. lipsa probelor certe de vinovăţie

S-a invocat incoerenţa denunţului şi declaraţiile oscilante ale martorului J., acestea fiind singurele probe invocate de Parchet în susţinerea acuzaţiilor, restul probatoriului servind ca probe mediate.

Totodată, s-a invocat nerelevanţa înregistrărilor ambientale din 25.06.2015 dintre inculpatul F. şi denunţătorul J., din conţinutul cărora nu a rezultat cu certitudine că inculpatul C. ar fi săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii. În plus, proba a fost obţinută nelegal, în urma provocării martorului denunţător.

De asemenea, instanţa de fond nu a avut în vedere contradicţiile dintre declaraţiile martorilor audiaţi în ambele faze ale procesului penal şi le-a înlăturat pe cele din faza de judecată cu explicaţii lapidare şi absolut derizorii, deşi în timpul urmăririi penale asupra martorilor s-au utilizat presiuni.

S-a mai criticat ignorarea declaraţiilor inculpatului C., dar şi caracterul contradictoriu al declaraţiilor date de inculpatul F. (la 9.07.15, 17.07.2015 şi 29.10.2015, ultima în faţa instanţei).

d. neîntrunirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă

În speţă, nu există dovezi că inculpatul C. ar fi întărit convingerea denunţătorului că îi vor fi soluţionate favorabil problemele, că s-a prevalat de influenţă asupra membrilor Guvernului şi că a invocat această influenţă în mod expres.

De asemenea, nu a existat nicio înţelegere frauduloasă între inculpatul C. şi denunţător, nicio o negociere şi nici vreo întâlnire privată între aceştia, iar discursul ţinut de inculpat la deschiderea anului şcolar a fost unul public şi fără referire la adresa constructorului.

Nu s-a făcut dovada că denunţătorul ar fi transmis inculpatului disponibilitatea sa de a-i plăti o sumă de bani pentru sine şi pentru partid, în schimbul achitării urgente a lucrărilor de către Guvern.

Inculpatul nu a pretins şi nu a primit sume de bani de la denunţător şi oricum nu ar fi avut abilitatea de a determina funcţionarii Guvernului să facă modificări în ordinea de prioritate a plăţilor de la bugetul de stat.

Inculpatul nu i-a rezolvat problema denunţătorului nici din calitatea sa de ministru al Administraţiei şi Internelor, calitate în care ar fi putut sa dea o rezolvare favorabilă acestei situaţii fără să fie nevoit să apeleze la alt funcţionar.

De altfel, procurorul a dispus clasarea pentru o altă faptă reclamată de acelaşi denunţător, constând în aceea că i-ar fi dat inculpatului C. suma de 50.000 de euro în perioada în care acesta a ocupat funcţia de ministru, situaţie ce ridică semne de întrebare şi pentru celelalte acte materiale reţinute în sarcina inculpatului.

e. greşita schimbare a încadrării juridice prin reţinerea formei continuate a infracţiunii de trafic de influenţă

În speţă, ar putea fi vorba despre o singură infracţiune de trafic de influenţă, respectiv de o unitate naturală de infracţiune, care s-a consumat în momentul pretinderii banilor.

În plus, s-a susţinut că schimbarea încadrării juridice a fost dispusă fără a fi fost anterior pusă în discuţia părţilor.

Suplimentar, printr-un memoriu depus ulterior, inculpatul C. a mai formulat şi alte critici împotriva sentinţei apelate:

- greşita stabilire a legii penale mai favorabile, aceasta fiind în realitate noul C. pen. (art. 291 C. pen.), care prevede o condiţie suplimentară faţă de dispoziţiile C. pen. din 1969 (promisiunea determinării funcţionarului public), care nu este întrunită în speţă;

- lipsa avizului Preşedintelui României, fiind vorba şi despre sume presupus a fi fost primite în perioada în care inculpatul a ocupat funcţia de ministru;

- denunţul martorului J. a fost făcut din motive politice;

- audierea inculpatului F. s-a făcut după îndepărtarea din sala de judecată a inculpatului C.;

- declaraţia inculpatului F. din 17.07.2015 a fost dată prin sugestie şi constrângere morală, impunându-se excluderea acesteia din materialul probator;

- înregistrarea ambientală din 25.06.2015 s-a făcut de organele specializate ale S.R.I., impunându-se excluderea acesteia din materialul probator

În plus, se contestă conţinutul convorbirii, astfel cum acesta a fost redat pe suport de hârtie, dar şi lipsa suporţilor magnetici originali de la dosarul cauzei.

- greşita apreciere a probelor testimoniale, în condiţiile în care martorii au revenit în bloc asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală;

- motivarea sentinţei apelate este subiectivă şi deficitară, fiind folosite exprimări care ţin de flerul şi intuiţia specifice procurorului;

- Guvernul nu avea obligaţia de a asigura finanţarea din bugetul de stat a sumei pentru plata construcţiei şcolii din EEE., iar contractul de lucrări a fost semnat la 3 ani după emiterea H.G. nr. 1426/2006 la un preţ de 10 ori mai mare.

Chiar dacă în anul 2014 Guvernul României a achitat suma de 5.180.507,81 RON, plăţile au fost nelegale, fapt constatat şi de Curtea de Conturi în sinteza raportului de audit, dar şi în raportul privind finanţele publice locale pe anul 2014 referitor la judeţul Bacău.

- greşita confiscare a apartamentului inculpatului C., în condiţiile în care fapta imputată acestuia nu există.

2. Inculpaţii F. şi FFF. au solicitat achitarea în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen., înlăturarea măsurii confiscării şi a desfiinţării unui înscris,pentru următoarele motive:

a. motive de nelegalitate:

- lipsa de imparţialitate a instanţei de fond

S-a criticat modul în care a avut loc audierea martorilor, care fie nu au fost lăsaţi să declare tot ceea ce ştiau, citându-li-se pasaje din declaraţiile date în cursul urmăririi penale, în ideea ca martorii să menţină cele afirmate la procuror. În plus, în cazul martorului BBB., audierea acestuia s-a desfăşurat pe parcursul a două termene de judecată, dându-i se acestuia posibilitatea "să se pregătească" pentru următoarea audiere.

Totodată, s-a susţinut că instanţa de fond a preluat în hotărârea atacată conţinutul rechizitoriului, fără a exista o analiză proprie a judecătorului cauzei.

- hotărârea s-a bazat pe probe administrate nelegal

S-a făcut referire la înregistrarea ambientală a convorbirilor dintre inculpaţii F. şi FFF., pe de o parte şi martorul J., pe de altă parte, precum şi la declaraţia acestuia din urmă dată în faza cercetării judecătoreşti cu încălcarea egalităţii armelor (a se vedea motivul expus anterior).

- denunţul martorului J. nu cuprinde descrierea faptei

- fapta pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă

Astfel, condiţia prevăzută de legea nouă referitoare la promisiunea autorului infracţiunii că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, nu se regăseşte în descrierea faptei.

Nu se precizează când s-au pretins şi primit sumele de bani şi nici când s-a solicitat, respectiv promis exercitarea influenţei.

b. motive de netemeinicie

Instanţa de fond nu a făcut o evaluare a tuturor probelor administrate, dând prioritate denunţului martorului J., deşi acesta nu cuprindea promisiunea inculpatului F. că îşi va exercita influenţa la Guvern şi a fost făcut după vizionarea unei emisiuni TV.

Inculpatul F. nu a promis niciodată că se va exercita vreo influenţă în obţinerea finanţării lucrărilor din EEE., deoarece ştia că există mari nelegalităţi în legătură cu aceste lucrări, fapt confirmat şi de Curtea de Conturi.

În plus, instanţa de fond nu a analizat care era procedura prevăzută de lege pentru a se obţine finanţarea de la Guvern pentru construirea unei şcoli, pentru a se putea stabili dacă exista posibilitatea concretă de exercitare a influenţei invocată de denunţător.

Din convorbirile purtate între inculpatul F. şi denunţător nu rezultă că inculpatul ar fi pretins sume de bani pentru a-şi exercita influenţa la Guvern, în schimb demonstrează că denunţătorul era un sponsor al L.

În privinţa probelor provenite de la denunţător, ele demonstrează că acesta a făcut demersuri judiciare pentru obţinerea sumelor de bani de la Primăria EEE., dar şi de la numitul O. şi probează faptul că inculpatul F. nu a promis exercitarea influenţei (a se vedea hotărârea Tribunalului Bacău, a dosarului de insolvenţă, acţiunea în restituire pentru suma de 150.000 de RON promovată împotriva lui O.). În privinţa centralizatorului cu dispoziţii de plată, era imposibil ca suma de 300.000 de RON să fie remisă inculpatului F. în perioada 29.12 - 31.12.2012, întrucât în acea perioadă inculpatul s-a aflat la Suceviţa.

Raportul dintre denunţător şi inculpatul F. trebuie analizat din perspectiva sponsor-conducător de partid (mai exact, secretar general al L. Bacău).

Lipsa de credibilitate a denunţătorului rezultă şi din explicaţiile diferite pe care le-a dat cu privire la provenienţa sumelor de bani.

În ce-l priveşte pe inculpatul FFF., nu există nicio probă care să dovedească complicitatea la trafic de influenţă, câtă vreme chiar denunţătorul a declarat că toate discuţiile le-a purtat cu inculpatul F.

Inculpatul FFF. era proprietarul real al suprafeţei de teren ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, existând o dorinţă şi voinţă a denunţătorului de a cumpăra acest teren, fapt probat inclusiv de demersurile ulterioare exercitate împotriva lui O. (acţiunea în restituirea sumei de 150.000 de RON).

În plus, deşi antecontractul a fost încheiat în luna iulie 2010, denunţătorul a precizat că i s-au pretins sume de bani după octombrie 2010.

c. confiscarea specială şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii

Nu s-a făcut nicio delimitare între sumele primite de inculpatul F. pentru el şi cele primite pentru partid.

Nu există interesul unei anumite persoane pentru restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

II. Cercetarea judecătorească în apel

Probatoriile administrate în faza apelului au fost următoarele:

- audierea inculpaţilor care şi-au manifestat voinţa de a da o nouă declaraţie în faţa instanţei de apel (a se vedea încheierea din 3.11.2016), respectiv F. (la termenul din 27.01.2017) şi C. (la termenele din 2 martie 2017 şi 19 octombrie 2017);

- reaudierea martorilor V. (la termenul din 13.04.2017), U. (la termenul din 13.04.2017), Z. (la termenul din 25.05.2017), W. (la termenul din 25.05.2017) şi Y. (la termenul din 19.10.2017), la solicitarea inculpatului C. (a se vedea încheierile din 3.11.2016 şi 7.09.2017);

- reaudierea martorilor J. (la termenul din 7.09.2017), S. (la termenul din 7.09.2017) şi R. (la termenul din 7.11.2017), dispusă din oficiu de instanţa de apel (a se vedea încheierea din 25.05.2017);

- înscrisuri (a se vedea încheierile din 3.11.2016 şi 19.10.2017).

Celelalte cereri în probaţiune formulate de inculpaţi au fost respinse (a se vedea încheierile din 3.11.2016, 25.05.2017, 7.09.2017.

Prin încheierea din 7.09.2017 au fost respinse cererile formulate de inculpatul C. privind sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În ce priveşte compunerea completului de judecată în apel, aceasta a fost modificată începând cu termenul din 13.04.2017, prin schimbarea preşedintelui completului.

În aceste condiţii, având în vedere că până la această dată au fost audiaţi doar inculpaţii C. şi F., la termenul din 13.04.2017 a fost pusă în discuţie din oficiu reaudierea acestora, situaţie în care doar inculpatul C. a solicitat să dea un supliment de declaraţie, în timp ce inculpatul F. a precizat că nu doreşte să dea o nouă declaraţie în faţa instanţei de apel, iar inculpatul FFF. şi-a menţinut poziţia procesuală exprimată anterior, în sensul că nu doreşte să dea declaraţie în această fază procesuală (a se vedea încheierea din 13.04.2017).

III. Analiza motivelor de apel

Sintetizând motivele de apel formulate de apelanţii inculpaţi C., F. şi FFF., Înalta Curte va analiza criticile acestora sub următoarele aspecte:

1. legalitatea şi aprecierea probelor

Curtea constată că inculpaţii au pus în discuţie legalitatea unor probe administrate în faza de urmărire penală, cu referire la declaraţia inculpatului F. din 17.07.2015, care ar fi fost dată prin sugestie şi constrângere morală şi la înregistrarea convorbirii din 25.06.2015 purtate în mediu ambiental între inculpatul F. şi denunţătorul J., care ar fi fost obţinută în urma provocării acestuia din urmă şi prin implicarea organelor specializate ale S.R.I.

Curtea reţine că verificarea legalităţii administrării probelor în faza de urmărire penală se realizează exclusiv în procedura camerei preliminare, în condiţiile art. 342 C. proc. pen.

Examinând încheierea nr. 73 din 30.09.2015 prin care s-a finalizat procedura de cameră preliminară în prezenta cauză, Curtea constată pe de o parte că niciunul dintre inculpaţi nu a contestat legalitatea vreunei probe administrate în faza de urmărire penală, iar pe de altă parte că încheierea sus-arătată a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac a contestaţiei, astfel încât s-a depăşit cadrul procesual în care aceste aspecte să poată fi invocate.

Dincolo de aceste aspecte, Curtea constată că ulterior declaraţiei din 17.07.2015, inculpatul F. a mai fost audiat în faza de urmărire penală atât de procuror (în 10.08.2015), cât şi de judecătorul de drepturi şi libertăţi în contextul prelungirii măsurii arestării preventive (a se vedea declaraţia dată în 7.08.2015 în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bacău), ocazii cu care inculpatul nu a contestat nici conţinutul şi nici circumstanţele în care a dat declaraţia din 17.07.2015. Mai mult, atât în declaraţia dată în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cât şi cu ocazia dezbaterii propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, inculpatul F. a arătat că a colaborat cu organele de urmărire penală, că a recunoscut în totalitate maniera în care s-au derulat raporturile cu denunţătorul, iar declaraţia sa dată în faza de urmărire penală a "dus la punerea sub învinuire a altui inculpat din cauza pendinte" (a se vedea declaraţia şi încheierea din 7.08.2015 din Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bacău).

Abia în faţa primei instanţe şi, mai ales, în faţa instanţei de apel, inculpatul F. a invocat atât o stare fizică şi psihică precară (suferind de diabet şi aflat în detenţie de 8 zile), cât şi modalitatea neloială în care organele de urmărire penală ar fi acţionat la momentul luării declaraţiei incriminate (prin prezentarea unei declaraţii de presă a inculpatului C., în care acesta se delimita de orice acte în care erau implicaţi denunţătorul J. şi inculpatul F.), pentru a contesta conţinutul acestei declaraţii şi a justifica solicitarea de excludere a ei din materialul probator avut în vedere la soluţionarea cauzei.

Cu alte cuvinte, inculpatul F. a susţinut implicit că ar fi fost manipulat de organele de urmărire penală pentru a da o declaraţie incriminatoare la adresa inculpatului C., pe fondul stării sale fizice şi psihice, dar şi a invocării în mod mincinos a unei declaraţii dată în presă de acesta din urmă (în condiţiile în care el nu avea încă calitatea de suspect la acel moment), prin care arunca întreaga învinuire asupra inculpatului F.

În ce priveşte presupusa motivaţie care ar fi stat la baza declaraţiei din 17.07.2015, respectiv existenţa unei declaraţii de presă a inculpatului C.,inexistentă în realitate, accesând motorul de căutare Google în perioada de referinţă (luna iulie 2015) se poate constata existenţa cel puţin a unui articol, publicat în 11.07.2015 pe www.ziaruldegarda.ro, care citează poziţia inculpatului C. exprimată în contextul cercetărilor efectuate în acea perioadă (doar) împotriva inculpatului F.: " Fostul ministru C. afirmă că nu a fost audiat în dosarul prietenului F. şi că nu ştie nimic despre activităţile acestuia, "chiar dacă au existat poveşti şi zvonuri". "Niciodată, nimeni nu m-a întrebat nimic despre această situaţie. Nu am fost chemat sau audiat de niciun procuror, nu am nicio calitate în acest dosar. Nu am ştiut de prostiile care le făcea F., bănuiesc că sunt probe pentru ceea ce afirmă procurorii", ne-a spus C.".

Curtea mai reţine că în cuprinsul declaraţiei date de inculpatul F. în faţa instanţei de apel, acesta a recunoscut că înainte de a da declaraţia din 17.07.2015 s-a consultat cu apărătorul său, care de altfel l-a asistat pe inculpat pe parcursul întregii urmăriri penale şi a cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond.

Mai mult, aşa cum însuşi inculpatul F. o recunoaşte, retractarea declaraţiei din 17.07.2015 a avut loc în contextul în care pe perioada arestării preventive s-a întâlnit cu inculpatul C. la locul de deţinere "şi a purtat o discuţie cu acesta", ocazie cu care şi-a manifestat regretul pentru lucrurile neadevărate pe care le-ar fi declarat în faţa organelor de urmărire penală.

Curtea reţine că audierea directă şi nemijlocită, în condiţii de publicitate, a persoanelor care au dat declaraţii în faza de urmărire penală este o componentă importantă a dreptului la apărare al inculpatului, verificându-se cu această ocazie inclusiv circumstanţele în care declaraţiile anterioare au fost date, mai ales în ipoteza în care poziţia exprimată în faţa instanţei diferă de cea exprimată în faza de urmărire penală.

Într-o asemenea ipoteză, instanţa este obligată să analizeze motivele care au stat la baza schimbării de atitudine a persoanei audiate, care trebuie să fie nu doar logice şi credibile, ci şi susţinute de elemente exterioare, de natură a conduce la concluzia încălcării principiului loialităţii administrării probelor.

În speţă însă, Curtea constată că aspectele invocate în legătură cu circumstanţele în care a avut loc audierea inculpatului F. în 17.07.2015 nu pot conduce la o asemenea concluzie şi nu sunt de natură a pune sub semnul întrebării conţinutul respectivei declaraţii, fiind vorba doar despre o strategie pe care noii apărători ai inculpatului C. au înţeles sa o adopte în faza apelului.

În acest context, Curtea constată că abia după pronunţarea hotărârii de condamnare în primă instanţă, la 11.07.2016 inculpatul C. (iar nu inculpatul F.) a formulat o plângere penală împotriva procurorului de caz şi a unui ofiţer de poliţie judiciară sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de influenţare a declaraţiilor, cercetare abuzivă, inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi represiune nedreaptă, fiind invocată, între altele, determinarea inculpatului F., prin constrângere şi promisiuni, să dea declaraţii în acuzarea inculpatului C..

Fără a se substitui organelor judiciare care instrumentează această plângere penală, Curtea reţine că aspectele invocate de inculpatul C.în faţa instanţei de apel nu sunt de natură a conduce la înlăturarea declaraţiei din 17.07.2015, aceasta urmând a fi analizată în contextul celorlalte mijloace de probă aflate la dosar.

Astfel, Curtea constată că respectiva declaraţie, contestată în principal de o altă persoană decât cea căreia îi aparţine, a fost dată de aceasta în prezenţa şi după consultarea cu avocatul său ales şi nu a fost retractată în celelalte declaraţii date în faza de urmărire penală, inclusiv în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Mai mult, în faza camerei preliminare nu au fost invocate aspecte de nelegalitate/neloialitate în legătură cu acest mijloc de probă, nici de către inculpatul F. şi nici de către inculpatul C., deşi acesta era cadrul procesual prevăzut de lege în care respectiva problemă putea fi rezolvată.

În privinţa retractării declaraţiei din 17.07.2015, Curtea constată că aceasta a intervenit după ce inculpaţii C. şi F. au discutat pe perioada detenţiei, fapt care pune sub semnul întrebării buna-credinţă a acestui demers.

Mai mult, este de observat că, deşi retractarea a avut loc pentru prima dată odată cu declaraţia dată de inculpatul F. în faţa primei instanţe, acesta nu a făcut referire şi la starea fizică şi psihică precară în care se găsea la momentul declaraţiei din 17.07.2015, aspecte invocate abia cu ocazia declaraţiei din apel.

În realitate, motivul principal invocat atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, care ar fi stat la baza declaraţiei din 17.07.2015 ar fi constat într-o declaraţie de presă a inculpatului C., ce i-ar fi fost adusă la cunoştinţă de organele de urmărire penală, prin care acesta arunca întreaga vinovăţie asupra inculpatului F.

Or, dincolo de faptul că inculpatul nu a probat o asemenea conduită a organelor de urmărire penală, aceasta ar fi putut eventual avea relevanţă doar în măsura în care declaraţia inculpatului C. ar fi fost plăsmuită de aceste organe (nu ar fi existat în realitate) şi astfel, prin inducerea în eroare a inculpatului F., l-ar fi determinat pe acesta să dea la rândul său o declaraţie incriminatoare, nereală, la adresa inculpatului C..

Însă, aşa cum rezultă din publicaţia on-line menţionată anterior, dar şi din convorbirile telefonice private, purtate în ziua reţinerii inculpatului F. (9.07.2015), înregistrate în condiţiile legii şi redate în procesele-verbale aflate la dosar, inculpatul C. a exprimat o asemenea poziţie, astfel încât, independent dacă şi pe ce cale inculpatul F. a ajuns să o cunoască, ea era de natură a schimba atitudinea procesuală a acestuia, în condiţiile în care el nu dorea să-şi asume singur şi integral răspunderea pentru faptele imputate de organele de urmărire penală.

Împrejurarea că declaraţia din 17.07.2015 exprimă adevărul sau nu, este lipsită de relevanţă în acest punct al analizei, căci ceea ce s-a criticat în legătură cu această declaraţie nu a fost atât conţinutul ei incriminator la adresa inculpatului C., ci că acesta ar fi fost determinat prin manopere dolosive, lipsite de loialitate, de către organele de urmărire penală, fapt care nu s-a probat în speţă.

Pentru toate aceste considerente, critica inculpatului C., ce pune în discuţie nelegalitatea/neloialitatea audierii inculpatului F. din 17.07.2015 nu poate fi primită.

În ce priveşte înregistrarea convorbirii din 25.06.2015 purtate în mediu ambiental între inculpatul F. şi denunţătorul J., Curtea constată de asemenea că nici aceasta nu a fost contestată în procedura de cameră preliminară sub aspectul nelegalităţii sau neloialităţii, ci acest lucru s-a întâmplat pentru prima dată în faza apelului.

În egală măsură, Curtea reţine că, pe de o parte, apelanţii inculpaţi au pus în discuţie nelegalitatea acestei înregistrări, însă pe de altă parte, ei s-au prevalat de conţinutul acesteia atunci când au susţinut lipsa probelor de vinovăţie, în condiţiile în care, în opinia lor, această înregistrare nu demonstrează acuzaţiile aduse inculpaţilor prin actul de sesizare.

Dincolo de împrejurarea că a fost depăşită faza procesuală în care se analizează legalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi făcând abstracţie de inconsecvenţa manifestată de inculpaţi în motivele de apel formulate, Curtea constată că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă că înregistrarea în litigiu ar fi fost efectuată cu sprijinul tehnic al S.R.I.

Dimpotrivă, din procesul-verbal întocmit la 25.06.2015 rezultă că instalarea mijloacelor tehnice speciale de înregistrare ambientală audio-video a dialogurilor purtate de inculpatul F. şi denunţătorul J. a fost efectuată de un ofiţer de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. (comisarul şef CCC.), iar din procesul-verbal din 6.07.2015 rezultă că acelaşi ofiţer a procedat la redarea în formă scrisă a înregistrării audio a dialogului purtat între persoanele sus-arătate în data de 25.06.2015, precum şi la întocmirea unei planşe fotografice cu fotografii judiciare din timpul întâlnirii celor doi.

În ce priveşte loialitatea administrării acestei probe, Curtea constată că la data la care a avut loc discuţia dintre inculpatul F. şi denunţătorul J. activitatea infracţională ce face obiectul cercetărilor era demult epuizată, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie existenţa unei provocări, în sensul art. 101 alin. (3) C. proc. pen.

Prin urmare, nici critica referitoare la nelegalitatea/neloialitatea înregistrării convorbirii din 25.06.2015 purtate în mediu ambiental între inculpatul F. şi denunţătorul J. nu este întemeiată.

În acelaşi context mai larg, al criticilor referitoare la legalitatea actelor de urmărire penală, Curtea constată că inculpatul C. a invocat în faţa instanţei de apel lipsa avizului Preşedintelui României pentru începerea urmăririi penale, având în vedere că o parte din sumele ce au constituit preţ al traficului de influenţă ar fi fost primite în perioada în care acest inculpat a ocupat funcţia de ministru.

În ce priveşte această critică, Curtea reţine că aspectul sus-arătat putea fi cenzurat doar în procedura camerei preliminare, ce are ca obiect inclusiv verificarea legalităţii efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Dincolo de împrejurarea că o asemenea critică nu a fost formulată în procedura de cameră preliminară, faptele imputate inculpatului C. în prezenta cauză au vizat exclusiv perioada anterioară dobândirii calităţii de ministru, respectiv aprilie 2010- ianuarie 2012, în condiţiile în care a ocupat această demnitate în perioada 9.02.2012 - 7.05.2012.

În plus, prin rechizitoriu s-a dispus o soluţie de clasare cu privire la pretinderea şi primirea de inculpaţii C. şi F. a sumei de 50.000 de euro de la acelaşi denunţător, în perioada în care cel dintâi a ocupat funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, întrucât probatoriul administrat în faza de urmărire penală nu a demonstrat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că au fost primiţi bani de către cei doi inculpaţi şi în această perioadă.

În consecinţă, nici această critică nu poate fi primită.

În fine, Curtea constată că inculpaţii au contestat modul în care instanţa de fond a apreciat probatoriul administrat în cauză, în condiţiile în care martorii audiaţi în faza de judecată au revenit asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, fiind totodată ignorate declaraţiile inculpatului C., dar şi contradicţiile existente între diferitele declaraţii date de inculpatul F. pe parcursul procesului penal.

Curtea reţine că legislaţia procesual-penală consacră principiul liberei aprecieri a probelor. Astfel, potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

Neexistând o ordine legală de preferinţă, rezultă că probele administrate în faza de judecată nu au o valoare absolută şi nici preeminenţă faţă de cele administrate în faza de urmărire penală.

În situaţia în care există contradicţii între conţinutul depoziţiilor date de aceleaşi persoane în diferite faze ale procesului penal, instanţa de judecată este obligată să analizeze motivele care au stat la baza schimbării declaraţiilor şi să le reţină doar pe acelea care se coroborează cu celelalte mijloace de probă şi contribuie la stabilirea adevărului judiciar.

În speţă, în faţa instanţei de fond, o parte din martorii propuşi în acuzare şi-au modificat sau nuanţat declaraţiile date în cursul urmăririi penale, însă prima instanţă a apreciat că această revenire a martorilor nu a fost logică şi credibilă, fiind determinată de calităţile avute de martori (colegi de partid cu inculpaţii), de legăturile acestora cu inculpaţii (unii fiind rude, afini sau prieteni cu aceştia), dar şi de evoluţia procesului penal (inculpaţii au fost puşi în libertate).

Fără a analiza la acest moment dacă probatoriile administrate în cauză au fost apreciate în mod corect de instanţa de fond, Curtea se mărgineşte a constata că prima instanţă a reţinut motivat care sunt probele avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt şi soluţionarea acţiunii penale, după cum a explicat în considerentele hotărârii atacate de ce nu a reţinut declaraţiile martorilor din faza de judecată.

Tot astfel, instanţa de fond a înlăturat motivat apărările inculpaţilor, astfel cum acestea au fost formulate în cuprinsul declaraţiilor date în cauză, arătând şi analizând în cuprinsul hotărârii atacate care sunt probele care dovedesc săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Înlăturarea apărărilor inculpaţilor nu echivalează cu ignorarea declaraţiilor date de aceştia pe parcursul procesului penal, ci este rezultatul unui proces de analiză şi apreciere a întregului material probator aflat la dosar care în speţă, în opinia instanţei de fond, a condus la concluzia vinovăţiei inculpaţilor.

Prin urmare, reţinând motivat o parte din probatoriul administrat în cauză şi înlăturând alte mijloace de probă, instanţa de fond a făcut aplicarea principiului liberei aprecieri a probelor, în condiţiile aceasta a analizat şi evaluat întregul material probatoriu aflat la dosar, astfel încât nici această critică nu este întemeiată.

2. cercetarea judecătorească în primă instanţă, motivarea hotărârii apelate şi imparţialitatea judecătorului care a pronunţat-o

În ce priveşte cercetarea judecătorească în primă instanţă, inculpaţii au contestat modul în care au fost audiaţi martorii, în special denunţătorul J., dar şi a inculpatul F.

Referitor la audierea martorilor de către instanţa de fond, din conţinutul declaraţiilor şi a încheierilor aflate la dosarul cauzei rezultă că au fost respectate disp. art. 381 rap. la art. 119 - 124 C. proc. pen., întrucât declaraţiile cuprind susţinerile martorilor audiaţi şi răspunsurile la întrebările ce le-au fost adresate de instanţa de judecată, procuror şi inculpaţi, iar în încheierile de şedinţă au fost consemnate întrebările respinse, cu motivarea corespunzătoare.

Împrejurarea că martorilor li s-ar fi citat pasaje din declaraţiile date în cursul urmăririi penale nu contravine dispoziţiilor legale, în condiţiile în care disp.art. 381 alin. (6) C. proc. pen. prevăd această posibilitate în situaţia în care, cum a fost şi cazul în speţă, există contradicţii între susţinerile făcute în instanţă şi declaraţiile date în faza de urmărire penală.

O asemenea modalitate de a proceda nu este prevăzută pentru ca "martorii să menţină cele afirmate la procuror", ci pentru a da posibilitate judecătorului să aprecieze asupra verosimilităţii motivelor care justifică diferenţele între declaraţiile aceleiaşi persoane şi să decidă ulterior, cu ocazia deliberării, în legătură cu reţinerea sau, după caz, înlăturarea unor declaraţii.

Referitor la audierea martorului denunţător J., Curtea constată că aceasta a avut loc la două termene consecutive (10.11 şi 19.11.2015), în condiţiile în care starea de sănătate a martorului nu a permis finalizarea declaraţiei la primul termen de judecată la care s-a prezentat.

În acest context, Curtea reţine, pe de o parte, că întreruperea ascultării unei persoane din motive medicale este permisă potrivit art. 106 alin. (1) C. proc. pen., iar pe de altă parte, că la termenul din 10.11.2015 apărătorii inculpaţilor nu au contestat această măsură şi nici realitatea motivelor care au susţinut-o.

În egală măsură, împrejurarea că audierea martorului s-a desfăşurat pe parcursul a două termene de judecată nu a afectat dreptul la apărare al inculpaţilor, în condiţiile în care aceştia au avut posibilitatea de adresa întrebări martorului audiat la termenul din 19.11.2015.

Susţinerea că prin întreruperea ascultării, i s-a dat posibilitatea martorului "să se pregătească pentru următoarea audiere", este o simplă alegaţie, în condiţiile în care martorul nu avea cum să ştie care vor fi întrebările pe care instanţa de judecată, procurorul sau inculpaţii i le vor adresa în a doua parte a declaraţiei.

Tot astfel, împrejurarea că martorul denunţător a depus la dosar o serie de înscrisuri nu a adus atingere dreptului la apărare al inculpaţilor, în condiţiile în care o parte dintre acestea se aflau deja la dosar, iar altele au putut fi contestate de inculpaţi, lucru care s-a întâmplat inclusiv prin probatoriile propuse şi încuviinţate în apel (a se vedea comunicarea dispoziţiilor de plată menţionate în centralizatorul depus de martor la termenul din 19.11.2015).

De altfel, Curtea remarcă faptul că, deşi inculpaţii au contestat atât conţinutul declaraţiei martorului J., cât şi modalitatea în care acesta a fost audiat în faţa instanţei de fond, reaudierea martorului în apel s-a dispus din oficiu de către instanţa de control judiciar, iar nu la solicitarea inculpaţilor, deşi mărturia acestuia fusese reţinută în dovedirea vinovăţiei lor.

Referitor la audierea inculpatului F., Curtea constată că ascultarea separată a inculpaţilor este permisă de lege şi are loc conform art. 379 alin. (2) C. proc. pen. "când interesul aflării adevărului o cere".

Prin urmare, audierea inculpaţilor în prezenţa celorlalţi sau separată este atributul suveran al instanţei de judecată, care poate decide într-un sens sau altul, în funcţie de particularităţile cauzei.

În speţă, Curtea reţine că audierea separată a tuturor celor 3 inculpaţi a avut loc la termenul din 29.10.2015, fiind o măsură pusă în discuţia procurorului şi părţilor, cu care toţi au fost de acord. Mai mult, din conţinutul încheierii de şedinţă de la acel termen de judecată rezultă că inculpaţii audiaţi în condiţiile art. 379 alin. (2) C. proc. pen. nu au dorit să li se citească declaraţiile date în lipsa lor, conform art. 379 alin. (3) C. proc. pen., precizând că vor lua cunoştinţă de conţinutul acestora de la dosarul cauzei.

În fine, în măsura în care considerau necesară, inculpaţii audiaţi separat puteau solicita reaudierea în prezenţa celorlalţi sau doar a unora din ei, lucru care nu s-a întâmplat de vreme ce chiar ei au fost de acord cu audierea separată. În plus, în apel audierea inculpaţilor care au dorit să dea o nouă declaraţie s-a făcut în prezenţa celorlalţi, astfel încât şi din această perspectivă nu se poate vorbi despre vreo vătămare adusă drepturilor lor procesuale.

În ce priveşte motivarea hotărârii apelate, inculpaţii au susţinut pe de o parte că aceasta reprezintă o preluare a rechizitoriului, fără o analiză proprie a instanţei de judecată, iar pe de altă parte, că aceasta este subiectivă şi deficitară.

Dincolo de împrejurarea că unele dintre critici se exclud reciproc (motivare subiectivă/motivare fără analiză proprie), din examinarea conţinutului hotărârii atacate rezultă că expunerea, ca parte a acesteia, cuprinde toate menţiunile prevăzute în art. 403 C. proc. pen., fiind descrisă situaţia de fapt şi analizate atât probele care au servit ca temei pentru soluţia de condamnare a inculpaţilor, cât şi cele care au fost înlăturate.

În ce priveşte situaţia de fapt, instanţa nu este obligată să reţină propria sa stare de fapt atunci când aceasta a fost descrisă corespunzător în actul de sesizare, iar probatoriul administrat în cauză o confirmă. Din această perspectivă, însuşirea în tot sau parte a situaţiei de fapt din rechizitoriu nu echivalează cu nemotivarea hotărârii judecătoreşti.

Esenţa hotărârii o constituie însă analiza probatoriului care a stat la baza soluţiei dispusă cu privire la latura penală şi, după caz, la latura civilă a cauzei. Fiind vorba despre o analiză, această parte a motivării nu trebuie să se rezume la redarea ca atare a unor mijloace de probă, ci trebuie să cuprindă raţionamentul logico-juridic stabilit pe baza acestora, cu evidenţierea probelor care au condus la stabilirea adevărului judiciar, dar şi a celor care, dimpotrivă, au fost înlăturate.

O asemenea analiză este în egală măsură obiectivă şi subiectivă, căci are la bază realitatea faptică rezultată din probe, dar totodată reflectă convingerea la care judecătorul a ajuns în urma aplicării principiului liberei aprecieri a probelor.

În speţă, contrar celor susţinute de inculpaţi în apel, Curtea constată că în hotărârea atacată instanţa de fond a inserat propria analiză a probatorului administrat în cauză, arătând explicit care sunt mijloacele de probă din care rezultă, în opinia sa, săvârşirea infracţiunii imputate inculpaţilor, motivele pentru care a înlăturat celelalte probatorii (cu referire expresă la revenirea martorilor asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale), inclusiv cele propuse în apărare, rezultând totodată raţionamentul logico-juridic pe baza căruia s-a ajuns la concluzia că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Prin urmare, criticile inculpaţilor cu referire la nemotivarea hotărârii apelate sunt nefondate.

În ce priveşte lipsa de imparţialitate a judecătorului care a soluţionat cauza în fond, deşi acest motiv de apel a fost enunţat ca atare de inculpaţii F. şi FFF., nu există o dezvoltare proprie şi separată a acestuia, distinctă de alte critici deja analizate (cele referitoare la audierea martorilor, inclusiv a denunţătorului, precum şi la motivarea hotărârii apelate), astfel încât se deduce că dovada lipsei de imparţialitate ar trebui să rezulte tocmai din criticile menţionate anterior.

Curtea reţine că aspectele la care inculpaţii au făcut trimitere nu fac dovada că judecătorul care a soluţionat cauza în primă instanţă ar fi fost lipsit de imparţialitate.

Totodată, în măsura în care, pentru motivele expuse sau oricare altele, inculpaţii ar fi avut un dubiu cu privire la imparţialitatea judecătorului cauzei, acestea trebuiau invocate în primul rând în cursul judecăţii în primă instanţă, prin formularea unei cereri de recuzare, lucru care nu s-a întâmplat.

În fine, împrejurarea că motivarea hotărârii, ca şi soluţia atacată sunt defavorabile inculpaţilor, nu poate conduce retroactiv la concluzia că judecătorul cauzei a fost părtinitor pe parcursul judecăţii, ci aceasta ar trebui să rezulte din elemente decelate în cursul cercetării judecătoreşti şi valorificate ca atare în cadrul procedural prevăzut de lege.

În consecinţă, nici această critică nu poate fi primită.

3. situaţia de fapt şi întrunirea condiţiilor de tipicitate

Prin criticile formulate pe fondul cauzei inculpaţii au pus în discuţie, pe de o parte, situaţia de fapt reţinută de procuror, prin rechizitoriu şi de prima instanţă, prin hotărârea atacată, iar pe de altă parte, întrunirea condiţiilor de tipicitate prevăzute de lege pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

În concret, inculpaţii au negat săvârşirea acţiunilor ce constituie elementul material al infracţiunii (pretinderea/primirea vreunei sume de bani de la martorul denunţător J.), contestând existenţa unei înţelegeri între acesta şi inculpaţii C. şi F. cu privire la plata unor sume de bani în beneficiul inculpaţilor şi al partidului din care aceştia făceau parte, în schimbul influenţei exercitate de ei la nivelul Guvernului României pentru alocarea resurselor necesare achitării lucrărilor de construcţie a şcolii din comuna EEE., executate de societatea martorului J.

În ce priveşte încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare referitor la suprafaţa de 10.000 mp. din extravilanul comunei HHH., s-a susţinut că aceasta a fost o operaţiune reală, care a avut la bază dorinţa martorului denunţător de a achiziţiona respectiva suprafaţă de teren, iar împrejurarea că în final vânzarea nu s-a mai realizat se datorează dezinteresului martorului J., care nu a mai insistat pentru încheierea contractului, deşi plătise preţul terenului. În acest context, s-a susţinut că nu există nicio probă care să dovedească complicitatea inculpatului FFF. la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Totodată, inculpaţii au contestat întrunirea condiţiei prevăzute de textul incriminator referitoare la scopul urmărit prin săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv determinarea funcţionarilor publici competenţi (în speţă, membri Guvernului) de a acţiona în sensul dorit de cumpărătorul de influenţă, adică de a îndeplini un act ce intra în atribuţiile lor de serviciu, prin care erau alocate resursele financiare necesare achitării debitelor către societatea martorului denunţător.

În acest context, inculpaţii au susţinut că alocarea sumelor de bani prin hotărâre de Guvern nu era legal posibilă (fapt constatat ulterior şi de Curtea de Conturi), că lucrările la şcoala din EEE. se executaseră fără să existe în prealabil o finanţare, iar valoarea acestora era exagerată, că denunţătorul acţionase deja în justiţie pentru recuperarea debitelor şi nu ar mai fi avut astfel interesul pentru a solicita intervenţia inculpaţilor.

În fine, inculpaţii au arătat că în speţă nu este întrunită condiţia prevăzută de C. pen. în vigoare referitoare la promisiunea autorului infracţiunii de trafic de influenţă de a-l determina pe funcţionarul public competent să aibă conduita dorită de cumpărătorul de influenţă, în acest caz - de a îndeplini un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu.

În ce priveşte pretinderea şi primirea unor sume de bani de la martorul denunţător J. de către inculpaţii C. şi F., în parte cu complicitatea inculpatului FFF., Curtea constată că declaraţiile martorului J. se coroborează cu declaraţiile inculpatului F., cu procesul-verbal de redare a convorbirii purtate în 25.06.2015 între martorul K. şi inculpatul F., cu declaraţiile martorilor S., R., Z., W., O., Q. şi înscrisurile bancare aflate la dosar.

Din declaraţiile martorului denunţător J. rezultă în esenţă că în vara anului 2010, cu două-trei luni mai înainte de începerea anului şcolar, în contextul în care lucrările de construcţie executate de societatea SC M. S.A la şcoala din comuna EEE. erau avansate, a discutat mai întâi cu martorul S. (primarul comunei), iar ulterior cu inculpaţii C. şi F., în calităţile deţinute de aceştia de membri în Parlamentul României din partea judeţului Bacău, dar şi de conducători ai filialei L. Bacău, partid aflat la guvernare, în legătură cu achitarea lucrărilor executate.

În discuţiile purtate cu martorul J., cei doi inculpaţi au promis acestuia că vor face demersuri pentru a fi alocaţi banii necesari pentru această investiţie, lăsând să se înţeleagă că pentru a rezolva această problemă vor uza de influenţa pe care o aveau la nivel guvernamental, în condiţiile în care în acea perioadă Guvernul era compus şi susţinut de partidul pe care cei doi îl reprezentau şi îl conduceau la nivelul filialei Bacău (inculpatul C., ca preşedinte interimar, iar inculpatul F., ca secretar general).

În schimbul acestei influenţe, cei doi inculpaţi au pretins de la martorul K. plata unor sume de bani, care au fost înmânaţi inculpatului F. în mai multe tranşe, în biroul martorului sau în camera de hotel ocupată de inculpat în Bucureşti. Deşi inculpatul C. nu a primit vreo sumă de bani în mod direct de la denunţător, el a cunoscut că banii erau înmânaţi de acesta inculpatului F., fapt care rezulta din discuţiile purtate de inculpatul C. cu martorul K. cu ocazia unor întâlniri ulterioare, în cadrul cărora acesta reitera problema alocării sumelor necesare achitării lucrărilor efectuate. De altfel, inculpatul C. i-a spus denunţătorului să nu vorbească cu el prin telefon despre bani, îndrumându-l să poarte aceste discuţii cu inculpatul F..

Pe lângă sumele de bani înmânate ca atare inculpatului F., în cuantum total de 185.000 de euro, acesta a mai primit de la martorul K. şi suma de 150.000 de RON, în baza unui antecontract fictiv de vânzare-cumpărare încheiat de denunţător, dar la solicitarea inculpatului F., cu proprietarul unei suprafeţe de teren de 10.000 mp, sumă plătită prin transfer bancar în 3 tranşe egale (prima la 12.08.2010 - data încheierii antecontractului -, iar celelalte două, la 26.10.2010 şi 21.07.2011), care au ajuns în posesia inculpatului FFF., fiul inculpatului F.. Ulterior, contractul de vânzare-cumpărare nu s-a mai încheiat.

Aspectele esenţiale cuprinse în declaraţiile martorului J. sunt confirmate de inculpatul F. în declaraţia dată în faţa procurorului în 17.07.2015.

Cu această ocazie, inculpatul a arătat că a fost desemnat să ţină legătura cu J. şi să preia sume de bani de la acesta, acţionând în acest sens la cererea inculpatului C., în schimbul intervenţiei pe care acesta urma să o facă la Guvernul României pentru rezolvarea problemei finanţării şcolii din EEE..

Inculpatul a mai arătat că a primit 80.000 de euro în biroul lui J., din toamna anului 2010 până în primăvara anului 2012 şi că toţi banii au fost predaţi inculpatului C. la sediul L.

În acest context, inculpatul F. a arătat că în precampania aferentă alegerilor locale din 2012, inculpatul C. l-a acuzat că şi-ar fi însuşit din banii primiţi de la J., fapt contestat de inculpatul F., care i-a demonstrat contrariul.

Această din urmă afirmaţie a inculpatului F. este confirmată şi de alte mijloace de probă, care vor fi analizate ulterior, fapt care dovedeşte în opinia instanţei de apel că aspectele esenţiale cuprinse în declaraţia din 17.07.2015 corespund adevărului. De altfel, inculpatul F. a recunoscut şi în faţa instanţei de apel faptul că la nivelul partidului ar fi existat o asemenea suspiciune. În realitate, inculpatul F. neagă doar împrejurarea că şi-ar fi însuşit, fie şi în parte, banii primiţi de la J., recunoscând explicit (în declaraţia din 17.07.2015) sau tacit (a se vedea înregistrarea ambientală din 25.06.2015) că a primit bani de la acesta pentru partid.

Tot astfel, în aceeaşi declaraţie ulterior contestată de inculpat, acesta a făcut referire la împrejurarea că în campania prezidenţială din 2009 martorul J. ar fi sponsorizat partidul cu 250.000 de euro (în schimbul cărora ulterior i s-ar fi asigurat câştigarea unor licitaţii), afirmaţie care se regăseşte şi în dialogul ambiental purtat cu martorul K. în 25.06.2015, aşa cum se va arăta ulterior.

În plus, dincolo de împrejurarea că, sub o formă sau alta, declaraţia din 17.07.2015 a fost menţinută ulterior în faza de urmărire penală, motivele invocate de inculpatul F., prin care se tinde la înlăturarea acesteia, nu pot fi primite (a se vedea cele expuse cu ocazia analizei criticii referitoare la nelegalitatea/neloialitatea acestui mijloc de probă).

În ce priveşte procesul-verbal de redare a convorbirii ambientale din 25.06.2015 purtată de inculpatul F. şi martorul J., în biroul acestuia, este de observat că, deşi inculpatul a refuzat să discute despre problema banilor primiţi de la martor, pentru sine sau pentru inculpatul C., nu a negat că a primit sume de bani de la denunţător pentru partid şi fără a-l constrânge în vreun fel pe martor.

Chiar dacă în cursul discuţiei inculpatul F. a afirmat în două rânduri că nu i-a dat bani inculpatului C., aceste susţineri trebuie analizate în contextul întregii convorbiri.

În plus, acuzaţiile aduse ambilor inculpaţi vizează pretinderea şi primirea unor sume de bani de la martorul J., atât pentru sine, cât şi pentru partidul pe care-l conduceau la nivelul judeţului Bacău, iar aceste acuzaţii nu sunt infirmate, cel puţin în parte, de susţinerile inculpatului F., menţionate anterior.

Totodată, inculpatul F. nu a respins susţinerile martorului K. referitoare la existenţa unor promisiuni din partea inculpatului C., făcute în cadrul unor întâlniri la care şi inculpatul F. a participat.

De fapt, inculpatul F. nu a negat realitatea afirmaţiilor făcute de martorul J., ci a refuzat să discute şi să confirme aspectele susţinute de martor, în principal din cauza resentimentelor vis-a-vis de conduita inculpatului C. faţă de cele petrecute într-o perioadă anterioară, cu referire la ultima campanie electorală.

Chiar şi în aceste condiţii, conduita adoptată de inculpatul F. în cadrul discuţiei, dar şi afirmaţiile punctuale pe care el le-a făcut cu această ocazie infirmă poziţia de negare categorică a faptelor imputate atât lui, cât şi inculpatului C., adoptată cu ocazia audierii în faţa instanţei de fond şi a celei de apel, făcând totodată necredibilă retractarea declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, cu deosebire cea din 17.07.2015. Astfel, este de observat că cel puţin unele afirmaţii ale inculpatului F. se regăsesc atât în dialogul din 25.06.2015, cât şi în declaraţia dată de el în faţa procurorului în 17.07.2015, cu referire la suma de 250.000 de euro pe care martorul ar fi dat-o L. în campania alegerilor prezidenţiale din 2009.

Cu alte cuvinte, dacă afirmaţiile martorului J. ar fi fost nereale, acest lucru ar fi trebuit să determine o reacţie pe măsură a inculpatului F., concretizată în negarea fără echivoc a tuturor aspectelor aduse în discuţie (întâlniri, promisiuni, primirea de bani de la denunţător cu orice titlu). Or, în loc să adopte o asemenea atitudine, inculpatul a refuzat însăşi discutarea acestora, deşi acuzaţiile aduse de martor atât lui, cât şi inculpatului C. erau unele extrem de grave.

"J.: Mi-o promis că-mi dă banii (...)

F.: Ţi-o promis, vorbeşte cu el..ce-mi spui mie de treaba astaş El a fost la deschidere (...).Îmi spui mie acum de nu ştiu ce (...) care s-a dus (...)

J.: Da n-ai fost la discuţii de fiecare datăş

F.: Bă! Nu mai are nici un sens!

J.:Acum spui că nu!

F.: Subiectu ăsta s-a închis, gata! Are rostş De asta am venit aiciş Să mă (...)

(...)

F.: Hai, mă! Mă, K. ! Nu ţi-o băgat nimeni mâna-n buzunar, nu te-o obligat nimeni, nu ţi-o făcu nimeni nu ştiu ce (...) Ce Dumnezeu!

J.: Nu mi-o băgat da’ mi-o zis că nu-mi dă!

F.: O zis că (...) Nu ştiu! Treaba lui!Ce-ai vorbit cu el, nu mă interesează pe mine ce-ai vorbit cu el!

(...)

J.: Oricum spun ăştia de la partid că (...) că la partid n-aţi dus nimic! Aşa spune!

F.:Eu ţi-am spus! Să le stea...să le stea în gât..repet: Să le stea în gât toţi banii care i-am luat eu de la tine şi i-am dus acasă! Da’ toţi!

(...)

J.: Aşa ziceş Că i-ai dus acasăş

F.:Da! Eu îs (...).Ce să duci, băş Da ceş Eu îs tâmpit la capş

J.: Ei!...Da adevăru-i că nu i-ai dus toţi (...).270.000 de euro (...)

F.: Da nu mă interesează! Eu nu ştiu ce-o fost (...)

J.: La partid (...)

F.: Nu mă interesează! Nu ştiu ce-o fost, ce n-o fost, nu mă interesează! De trecut, numai de bine! Nu ştiu! Nu mă interesează discuţiile astea!Am uitat subiectul ăsta!

J.: Nu-i (...) Da eu (...) dacă ştiu că (...) mă plimba în fiecare marţi la Bucureşti (...)

F.: Păi ce să-i fac, măş Dacă ăsta-i omulş Nu mă interesează pe mine de el! Nu mă interesează!

J.: Da, da banii o ştiut să-i ieie!

F.: K.! Hai să-nchidem subiectul ăsta! Îi trecut, s-o închis, s-o dus (...)

(...)

J.: Băi! Eu, la L., în afară de (...)

F.: La preşedinte (...)

J.: În afară.

F.: În afară (...) Nu! La Preşedinţie! În 2009!

J.: În afară de când aţi venit voi (...) când aţi venit voi (...) aşa..în afară de bani ăştia, n-am dat nimic la nimeni!

F.: Băi, K.! Da n-o venit ăsta (...) R. (...) O zis: Bă, am luat de la K. 250.000 de euro şi i-am dat în campanieş La preşedinte!

(...)

F.: Băi, K.! Ai discutat cu el, treaba ta!Ce ţi-a promis, nu ştiu ce (...)

J.: (...) nu spunea să discut cu tine tot timpulş

F.: Nu mai (...) nu mai vreau să discut (...)

J.: Când era vorba de bani (...)

F.: Bă! Nu mai vreau să aud de el!

(...)

J.: Tu veneai şi spuneai: Marţi!

F.: Bă! De acord cu tine! Nu mă mai interesează subiectul ăsta! Nu ţi-am spus că-mi faci (...) Îmi strici ziua! Cu prostiile astea! îmi strici ziua! Nu mai vreau! Eu am fost un fraier! Eu cred în oameni, nu sunt un tembel.

J.: Da, da ştiiş Unul se ţine de cuvânt şi unul nu se ţine (...)

F.: Nu mă interesează! Dacă el a luptat împotriva mea în campanie mai vrei altcevaş! Ce vrei să mai discut cu elş Când ia toţi primarii şi-i (...) În afară de ală de la Plopana şi ăla de la Odobeşti, restul i-o luat el (...)

J.: Când te întâlneşti cu el, spune-i că vreau să-mi deie banii înapoi!

F.: (râde) (...) Nu! Du-te tu şi spune-i!"

Probatoriul testimonial administrat în cauză demonstrează existenţa unor discuţii la nivelul filialei Bacău a L. privind remiterea unor sume de bani de către martorul J. inculpatului F., destinate finanţării partidului şi care nu ar fi ajuns în totalitate la dispoziţia acestuia. De altfel, aşa cum s-a arătat anterior, în convorbirea ambientală din 25.06.2015 există referiri la asemenea discuţii şi la acuzele vehiculate la adresa inculpatului F. cu privire la însuşirea unei părţi din banii primiţi de la martorul J.. Este astfel de observat că inculpatul F. nu a negat primirea unor sume de bani de la martorul J., ci doar faptul că şi-ar fi însuşit o parte din ei.

Astfel, din declaraţiile martorului S., primarul din EEE., audiat nemijlocit de instanţa de apel, rezultă că după alegerile locale din 2012 a auzit o discuţie purtată de membri ai filialei (R., U.) despre faptul că J. ar fi dat bani la alegerile locale inculpatului F., iar acesta i-ar fi dat inculpatului C., care nu i-ar fi folosit în campania electorală.

Acelaşi martor a declarat, inclusiv în faţa instanţei de fond, că J. i-ar fi spus într-o discuţie din 2012 că a dat 300.000 (fără a preciza moneda) celor doi inculpaţi pentru a obţine finanţare pentru şcoala din EEE. şi că "nu a primit prin hotărâre de Guvern nici cât a dat el".

Martorul R., deputat de Bacău al L., a confirmat în toate declaraţiile date în cauză susţinerile martorului S., arătând că în martie- aprilie 2012, într-o sâmbătă dimineaţă, deplasându-se la biroul preşedintelui organizaţiei, a asistat la o discuţie purtată între cei doi inculpaţi pe un ton ridicat, legată de banii de campanie, în cadrul căreia inculpatul C. întreba "unde sunt banii" primiţi de la J., iar inculpatul F. se justifica, arătând că o sumă de bani ar fi fost plătită la Bucureşti pentru un sondaj de opinie, iar o altă sumă ar fi fost plătită le sediul central al partidului, ca şi contribuţie pentru campania electorală.

Martorul a arătat că a fost convins de faptul că inculpatul F. a primit bani de la J., având mai multe discuţii cu oameni din partid în care s-au făcut asemenea afirmaţii, fiind vorba despre sume de bani date înainte de perioada aprilie - mai 2012.

Din declaraţiile aceluiaşi martor rezultă că a purtat discuţii cu martorul J. în perioada de precampanie electorală, ocazie cu care acesta i-a spus că va sponsoriza partidul pentru alegerile locale din 2012, dacă va fi ajutat să-şi recupereze banii. De asemenea, în partid au existat discuţii în care se arăta că J. era sponsorul principal al organizaţiei L. Bacău şi că majoritatea sumelor pentru campania electorală trebuia să provină de la acesta, lucru cu care toată lumea prezentă, inclusiv inculpatul C., a fost de acord.

Existenţa discuţiilor din partid referitoare la sume de bani luate de inculpatul F. de la martorul J. şi care nu ar fi ajuns în totalitate la partid este confirmată şi de martorul W., în declaraţia dată în faza de urmărire penală.

Chiar dacă ulterior, în faza de judecată, martorul a revenit asupra acestei declaraţii, această conduită este circumscrisă infracţiunii de mărturie mincinoasă, în condiţiile în care martorul nu a oferit nicio explicaţie logică şi credibilă pentru această schimbare de atitudine.

În acest context, Curtea reţine că de lege lata nu există o ordine de preferinţă între declaraţiile date de aceeaşi persoană pe parcursul procesului penal, în diferite faze ale acestuia, fiind obligaţia legală a instanţei de judecată de a le reţine doar pe acelea care contribuie la aflarea adevărului judiciar şi se coroborează cu alte mijloace de probă.

Prin urmare, împrejurarea că o declaraţie este dată în faţa unui judecător nu îi conferă acesteia valoare absolută, iar în condiţiile în care ea este diferită de declaraţia dată în faza de urmărire penală, instanţa trebuie să lămurească această contradicţie, cercetând circumstanţele în care au fost date declaraţiile anterioare şi motivele pentru această schimbare de atitudine.

În acest sens, martorul W. a fost audiat inclusiv de instanţa de apel, ocazie cu care nu a putut oferi nicio explicaţie convingătoare pentru schimbarea de atitudine manifestată în cursul judecăţii. Astfel, martorul a arătat că nu a fost constrâns să dea declaraţia din faza de urmărire penală şi nu a putut explica de ce a semnat acea declaraţie care, prin ipoteză, cuprindea afirmaţii pe care nu le-ar fi făcut cu ocazia audierii, în condiţiile în care la aceasta au fost prezenţi şi apărătorii celor trei inculpaţi.

De altfel, situaţia martorului W. nu este singulară, ci a fost constatată şi în cazul altor martori (Z., U., V.), fără ca vreunul dintre aceştia să ofere o explicaţie logică şi credibilă pentru declaraţiile diferite date pe parcursul procesului penal.

Este astfel de observat că audierile efectuate în faza de urmărire penală s-au desfăşurat în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, care au semnat declaraţiile martorilor în cauză. Prezenţa unor avocaţi la audieri este o manifestare a dreptului la apărare al inculpaţilor (prin posibilitatea de a adresa întrebări persoanei audiate), dar şi o garanţie cu privire la modul în care se desfăşoară audierile (fiind greu de acceptat atât utilizarea cu această ocazie a unor mijloace de constrângere de către organul de urmărire penală, cât şi posibilitatea consemnării unor aspecte nedeclarate).

În aceste condiţii, revenirea asupra declaraţiilor iniţiale nu poate fi primită de instanţa de apel, ci justifică cercetarea persoanelor în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, motivele care au stat la baza acestei schimbări de atitudine (şi dacă acestea au sau nu o legătură cu vreo acţiune a inculpaţilor, avocaţilor acestora sau unor terţi) fiind relevante doar pentru organele de urmărire penală care vor efectua aceste cercetări, iar nu şi pentru instanţa de apel învestită cu soluţionarea prezentei cauze.

În fine, chiar în condiţiile în care şi-a nuanţat declaraţia dată în cursul urmăririi penale, fiind evaziv în multe privinţe, martorul Z. a confirmat în faţa instanţei de apel că martorul W. i-a relatat "despre o discuţie care s-a purtat dincolo de nişte uşi între inculpaţii C. şi F. în legătură cu nişte bani".

În ce priveşte încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare referitor la suprafaţa de 10.000 mp. din extravilanul comunei HHH., contrar susţinerilor inculpaţilor F. şi FFF., probatoriul administrat în cauză demonstrează pe de o parte fictivitatea tranzacţiei, iar pe de altă parte ascunderea adevăraţilor beneficiari ai acesteia.

Din declaraţiile constante ale martorului J. rezultă că acesta nu a fost niciun moment interesat de achiziţionarea terenului ce a făcut obiectul antecontractului, neştiind nici măcar localizarea terenului. În realitate, încheierea acestei tranzacţii s-a făcut la propunerea inculpatului F., iar plata sumei de 150.000 de RON achitată cu titlu de preţ s-a făcut direct din contul SC N. SRL, societate aparţinând martorului J..

Fictivitatea tranzacţiei este dovedită de faptul că, ulterior încheierii antecontractului şi achitării preţului în trei tranşe de câte 50.000 de RON, vânzarea-cumpărarea nu s-a mai perfectat. Mai mult, terenul ce a făcut obiectul antecontractului a fost înstrăinat prin acte autentice încheiate în perioada 13.10.2011 - 13.03.2014, aspect care nu a fost adus la cunoştinţa promitentului cumpărător.

Pe de altă parte, aşa cum o dovedesc atât probatoriul testimonial (declaraţiile martorilor O. şi Q.), cât şi înscrisurile comunicate de YY. (relaţii privind deschiderea conturilor şi rulajul acestora), antecontractul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat direct cu proprietarul O., ci cu un mandatar pe care acesta nici nu-l cunoştea (martorul Q.), iar sumele de bani reprezentând preţul plătit de SC N. SRL au ajuns în final în posesia inculpatului FFF., iar nu la proprietarul de drept.

În realitate, implicarea formală a martorilor O. şi Q. în încheierea antecontractului şi încasarea preţului a fost decisă de inculpatul FFF. tocmai pentru a ascunde identitatea adevăratului beneficiar al tranzacţiei, astfel încât să nu se poată face o legătură între martorul J. şi familia F. şi FFF., reprezentată de cei doi inculpaţi.

Astfel, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, conturile deschise la YY. nu au înregistrat alte încasări, în afara celor trei creditări din partea SC N. SRL, fiind deschise cu puţin timp înainte de primirea primelor două tranşe de bani (la 14.07.2011 - alimentarea contului făcându-se la 22.07.2011- şi la 11.08.2010 - alimentarea contului făcându-se la 12.08.2010 şi 26.10.2010).

Din declaraţiile martorului O. (76 de ani la data tranzacţiei) rezultă că acesta nu a ştiut despre deschiderea unui cont bancar, neavând cunoştinţe minime în acest domeniu. În plus, a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul FFF., fiind un nepot din partea soţiei, dar nu şi pe martorul Q., care a încheiat tranzacţia în baza unei procuri primite tocmai de la martorul O.

La rândul său, martorul Q. a arătat că a intervenit în această tranzacţie la cererea inculpatului FFF., căruia de altfel i-a predat şi întreaga sumă primită ca preţ, fără a discuta sau negocia ceva cu promitentul cumpărător, în persoana martorului J.

În privinţa inculpatului FFF., acesta a avut o poziţie oscilantă şi nesinceră, arătând în declaraţia dată în faza de urmărire penală că terenul aparţinea unchiului său, O., iar iniţiativa încheierii antecontractului a venit din partea martorului J., prin intermediul tatălui său, inculpatul F.. Ulterior, în cursul judecăţii, inculpatul FFF. a încercat să acrediteze ideea că terenul îi aparţinea în fapt şi fusese cumpărat pe numele unchiului său pentru a nu deveni bun comun în timpul căsătoriei inculpatului.

Inculpatul nu a putut explica însă de ce a fost nevoie de implicarea unui terţ (martorul Q.) în această tranzacţie, ca mandatar (care a încasat şi o parte din preţ), în condiţiile în care aceasta putea fi încheiată fie direct de proprietarul de drept (martorul O.), fie chiar de inculpat, ca împuternicit al acestuia, atât prin prisma relaţiilor de rudenie existente între cei doi, cât şi prin prisma calităţii sale, de proprietar de facto al terenului, potrivit susţinerilor sale.

Susţinerile inculpatului, potrivit cărora nu s-a putut deplasa la Bacău în timpul săptămânii, întrucât lucra în Bucureşti, nu pot fi primite, căci din probatoriul administrat în cauză rezultă că oricum l-a însoţit la notar pe unchiul său.

Mai mult, inculpatul nu a putut explica de ce nu s-a încheiat direct un contract de vânzare-cumpărare, câtă vreme preţul s-a plătit integral la încheierea antecontractului, după cum nu a putut oferi o justificare pentru uşurinţa cu care promitentul cumpărător J. a renunţat la suma de 150.000 de RON plătită ca preţ, prin neîncheierea în perioada prevăzută în antecontract a actului de vânzare-cumpărare.

Împrejurarea că la momentul încheierii antecontractului suprafaţa de teren ce făcea obiectul acesteia nu era individualizată, făcând parte dintr-o suprafaţă mai mare, este lipsită de relevanţă, întrucât contractul de vânzare-cumpărare se putea încheia direct, după dezmembrarea suprafeţei totale în mai multe loturi.

Tot astfel, împrejurarea că martorul J., prin SC N. SRL, s-a adresat instanţei pentru restituirea preţului plătit, nu poate conduce la concluzia că încheierea antecontractului ar fi fost o operaţiune reală, cu atât mai mult cu cât demersurile judiciare au fost făcute abia după ce inculpaţii au fost trimişi în judecată (a se vedea Dosarul nr. x/2015 din 27.11.2015 al Judecătoriei Bacău).

Dincolo de cele expuse anterior, care demonstrează fictivitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, aceasta a fost recunoscută chiar de inculpatul FFF. cu ocazia convorbirii purtată în mediu ambiental cu martorul J. în 1.07.2015:

"J.: Păi da! Atunci mi-a zis A.: Băi, am nevoie de nişte bani! Asta-i soluţia! Prin teren! Că n-aveam cum să scot banii din...ăă.

FFF.:Da!

J.: Da trebuie şi stinsă în...trebuie şi stinsă în acte! Că numai teren nu-mi trebuia mie sau.

FFF.: Vă salut! Trăiţi!"

De altfel, în aceeaşi discuţie, inculpatul FFF. nu i-a comunicat martorului J. că între timp terenul fusese înstrăinat, ci i-a spus acestuia că va vorbi cu proprietarul, iar apoi va fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare la notar.

Susţinerile inculpatului, în sensul că terenul nu fusese în realitate vândut, ci constituise o garanţie pentru un împrumut, nu pot fi primite, căci ceea ce prezintă relevanţă este faptul că, ulterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, inculpatul a dispus de întreaga suprafaţă de teren, astfel încât la momentul discuţiei cu martorul J., aceasta nu se mai afla în proprietatea martorului O., cu care fusese încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare.

În concluzie, Curtea constată că inculpatul FFF. s-a implicat în mod deliberat într-o tranzacţia fictivă pusă la cale de tatăl său, inculpatul F., prin care suma de 150.000 de RON a ajuns din contul SC N. SRL aparţinând martorului J. în posesia familiei F. şi FFF., în baza înţelegerii stabilite anterior între martor şi inculpatul F. vizând obţinerea surselor de finanţare a lucrărilor executate la şcoala din EEE..

Din această perspectivă, conduita inculpatului FFF. reprezintă un ajutor dat tatălui său, în activitatea infracţională desfăşurată de acesta, care din punct de vedere juridic antrenează răspunderea sa penală, în calitate de complice.

În ce priveşte scopul urmărit prin săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, constând în determinarea funcţionarilor publici competenţi (membri Guvernului) de a aloca resursele financiare necesare achitării debitelor către societatea martorului denunţător, precum şi promisiunile inculpaţilor făcute acestuia din urmă, inculpaţii C. şi F. au contestat existenţa acestora, susţinând totodată că asemenea demersuri nici nu erau posibile (în contextul în care lucrările la şcoala din EEE. fuseseră executate fără a exista o finanţare, având totodată o valoare exagerată, iar Guvernul nu avea competenţa de a aloca sursele necesare efectuării plăţilor) şi nici nu au existat în fapt.

Prealabil analizării apărărilor inculpaţilor, instanţa de apel reţine că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu interesează dacă intervenţia promisă de autorul faptei s-a realizat sau nu şi nici dacă aceasta priveşte o acţiune licită sau ilicită a funcţionarului vizat prin săvârşirea infracţiunii.

Totodată, nu are relevanţă dacă ulterior traficării influenţei, actul ce intră în atribuţiile funcţionarului a fost efectuat sau nu, fiind suficient ca acesta să fie determinat la momentul săvârşirii faptei.

Din declaraţiile martorului J. rezultă că problema finanţării lucrărilor executate la şcoala din EEE. a fost discutată atât cu primarul comunei, martorul S., cât şi cu inculpaţii C. şi F., aceştia din urmă asumându-şi rezolvarea problemei martorului K., prin intervenţii la nivel guvernamental.

Existenţa discuţiilor pe tema finanţării lucrărilor de la şcoala din EEE., precum şi conduita asumată de cei doi inculpaţi rezultă din probatoriul testimonial administrat în cauză.

Astfel, martorul S. a declarat în faţa instanţei de apel că a ridicat problema finanţării şcolii din EEE. la fiecare şedinţă a biroului permanent al partidului, iar inculpaţii C. şi F. "spuneau că vor face toate demersurile necesare şi se vor aloca banii. Era vorba despre promovarea unui proiect de hotărâre de Guvern". Acelaşi martor a făcut referire la afirmaţii publice făcute de inculpatul C. în acelaşi sens cu ocazia inaugurării şcolii, în luna septembrie 2010.

Deşi inculpatul C. a contestat că ar fi exprimat o asemenea poziţie publică, din înscrisurile aflate la dosar, mai exact un articol apărut pe www.bacauinfo.ro rezultă o situaţie contrară, inculpatul afirmând că "aia a fost o declaraţie publică la deschidere de an şcolar. Nu cunoşteam situaţia de acolo. Mi s-a ridicat în mod public la întâlnirea respectivă. A fost o întâlnire publică în care au ridicat problema respectivei unităţi de învăţământ". Mai mult, probatoriul administrat în apărare de inculpat, cu referire la articolul publicat în ziarul "DDD." din 15.09.2010, nu infirmă susţinerile martorului S., în condiţiile în care la dosar a fost depusă în fotocopie doar o parte din prima pagină a ziarului, iar articolul nu este redat integral.

Indiferent dacă inculpatul C. a avut sau nu respectiva poziţie publică cu ocazia inaugurării şcolii din EEE., esenţial este însă faptul că există şi alte mijloace de probă din care rezultă că problema finanţării acestui obiectiv a fost discutată în şedinţele de partid la care au fost prezenţi şi inculpaţii C. şi F., în calitatea lor de conducători ai filialei, dar şi de parlamentari, iar aceştia au făcut afirmaţii în sensul implicării lor în obţinerea fondurilor necesare.

Astfel, martorul W. a declarat în faţa instanţei de apel că "persoanele din conducerea organizaţiei care se aflau la şedinţă spuneau că vor încerca să aducă fonduri, nu doar pentru şcoala din EEE., ci şi pentru alte investiţii (...) C. şi F. spuneau că vor încerca să vadă dacă pot rezolva ceva, făcând din câte ştiu eu referire la Guvern, nu la conducerea centrală a partidului", menţinând sub acest aspect afirmaţiile făcute în faza de urmărire penală.

În aceeaşi fază a procesului penal, martorul U. a declarat că "personal C. a spus că se va implica în obţinerea banilor prin solicitarea acestora de la Guvernul României", poziţie asupra căruia martorul a revenit în mod nejustificat în cursul judecăţii, când a declarat că inculpaţii C. şi F. şi-ar fi notat doar problema semnalată şi au spus că încearcă s-a rezolve.

Martorul R. a declarat în faza de urmărire penală că "în cadrul întâlnirilor restrânse pe care le aveam la partid, s-a discutat despre solicitarea lui J. ca noi să-l ajutăm ca partid la putere, să fie alocate sumele de bani necesare plăţii lucrărilor executate la şcoala EEE.. Îmi amintesc că F. a ridicat această problemă şi i-a solicitat sprijinul lui C., care era atât preşedinte al organizaţiei judeţene, cât şi vicepreşedinte al partidului la nivel naţional, senator şi membru al comisiei pentru abuzuri şi al comisiei pentru apărare. C. a fost de acord cu solicitarea, în sensul că atât el personal, cât şi F. se vor implica în obţinerea acestor fonduri la nivel guvernamental. Având în vedere funcţiile deţinute, apreciez că C. avea puterea şi influenţa de a rezolva această problemă. Şi F. ar fi putut rezolva problema, dar numai cu acordul exprimat telefonic de către C. la membrii Guvernului, în sensul că, pentru ca F. să discute o anumită problemă, era necesar ca C. să sune în prealabil şi să solicite personal acest sprijin."

În faţa instanţei de apel, acelaşi martor a arătat că "demersurile pentru alocarea de fonduri le putea face numai preşedintele de organizaţie, cu precizarea că orice intervenţie la nivel central, pe orice problemă, inclusiv a alocării de sume de bani, le putea face numai preşedintele de organizaţie. Nu se practica ca orice parlamentar să se ducă să trateze aceste probleme.

Precizez că la nivelul L. era această cutumă pentru toate organizaţiile judeţene, ca numai preşedintele de organizaţie să discute rezolvarea diferitelor probleme la nivel central. Chiar dacă vreun parlamentar se ducea să vorbească cu vreun ministru, el trebuia să-l anunţe pe preşedintele de organizaţie care, la rândul său, să vorbească cu ministrul respectiv. Aceste reguli erau impuse de conducerea centrală a partidului.

La un moment dat cred că C., care era la curent cu problemele lui J., a afirmat în discuţii private că ar trebui să-l ajute pe J., pentru ca şi J. să ne ajute pe noi atunci când va veni campania electorală."

Din aceste declaraţii ale martorului R. rezultă nu doar promisiunea implicării celor doi inculpaţi în problema fondurilor pentru şcoala din EEE., ci şi poziţia centrală a inculpatului C., ca preşedinte de filială, în orice demers la nivelul administraţiei centrale pentru rezolvarea oricărei probleme ridicate la nivel local.

Din aceeaşi depoziţie a martorului R. mai rezultă că a participat la o întâlnire la Bucureşti împreună cu inculpatul F. şi martorul J. (cu care era prieten în acea perioadă), când s-a discutat explicit despre banii pentru şcoala din EEE., ocazia cu care inculpatul F. a spus că "va face tot posibilul, că o să încerce" şi s-a vehiculat numele lui C. "în ideea ca F. să vorbească cu acesta pentru a interveni la Ministerul Învăţământului pentru alocare de fonduri. F. a spus că în mod sigur va vorbi cu C. şi vor merge împreună cei doi inculpaţi la Ministerul Învăţământului."

Această ultimă afirmaţie a martorului R. se coroborează cu declaraţiile martorului J., care a confirmat că s-a deplasat la acest minister împreună cu inculpatul F., unde a discutat cu un secretar de stat, în persoana martorului Y., care ar fi fost sunat în prealabil de inculpatul C..

Audiat la rândul său, martorul Y., deşi a fost relativ evaziv, a arătat în faza de urmărire penală că nu-l cunoaşte pe inculpatul C., dar că figura inculpatului F. i se pare "oarecum cunoscută", fiind posibil ca acesta "să fi venit singur sau însoţit de o altă persoană la mine în birou." Din aceeaşi declaraţie rezultă că, conform Legii învăţământului, "Ministerul Educaţiei poate contribui cu fonduri alocate prin hotărâre de Guvern în completarea efortului bugetar al Unităţilor Administrativ Teritoriale. Prin urmare, ministerul nu avea o obligaţie, dar avea o posibilitate legală în limita existenţei fondurilor în bugetul propriu."

Deşi în faza de judecată, inclusiv în faţa instanţei de apel, martorul a negat categoric că l-ar fi cunoscut pe inculpatul C. şi a arătat că nu-şi aminteşte să fi discutat vreodată cu inculpatul F., el nu a putut oferi o explicaţie logică şi credibilă pentru faptul că martorul denunţător avea cartea sa de vizită şi a indicat numărul său privat de telefon, iar în faţa instanţei de apel i-a descris semnalmentele.

Coroborând declaraţiile martorilor R., Y. şi J., rezultă că afirmaţiile acestuia referitoare la discuţiile pe care le-a avut la Ministerul Educaţiei, în prezenţa inculpatului F., pe tema alocării resurselor necesare finanţării lucrărilor executate la şcoala din EEE., sunt reale.

Mai mult, chiar dacă inculpaţii şi martorul Y. au negat acest lucru, având în vedere cele expuse de martorul R. cu privire la persoana care putea face demersuri la nivel central, dar şi la discuţia purtată cu martorul K. şi inculpatul F., rezultă că întâlnirile de la Ministerul Educaţiei cu un secretar de stat nu puteau avea loc fără implicarea inculpatului C., astfel încât şi această susţinere a martorului J. este reală.

Concluzionând, probatoriul analizat anterior demonstrează nu doar faptul că inculpaţii au promis că vor efectua demersuri la nivel guvernamental pentru alocarea resurselor necesare finanţării lucrărilor executate de societatea martorului J. la şcoala din EEE., ci şi faptul că aceştia au întreprins demersuri concrete, prin mijlocirea unor întâlniri ale acestuia la Ministerul Educaţiei, fiind lipsit de relevanţă pentru existenţa infracţiunii dacă aceste demersuri au fost sau nu încununate de succes.

În acest sens, martorul J. a arătat că a avut încredere în promisiunile celor doi inculpaţi, în sensul că se vor aloca fondurile pentru plata lucrărilor, întrucât, pe de o parte, a văzut "că făceau efectiv demersuri în acest sens", iar pe de altă parte pentru că prin Ministerul Educaţiei au fost virate nişte sume de bani pentru şcoala din EEE.

În acest punct al analizei apărărilor formulate de inculpaţi, Curtea constată că aceştia au invocat că demersurile la Guvern nici nu erau legal posibile, fiind relevante în acest sens constatările Curţii de Conturi şi raportul finanţelor publice locale pe anul 2014 referitor la judeţul Bacău.

Examinând înscrisurile aflate la dosar, dar şi actele normative relevante, instanţa de apel constată că alocarea resurselor pentru finanţarea lucrărilor de construcţie la şcoala din EEE. s-a făcut prin mai multe acte administrative, inclusiv Hotărâri ale Guvernului României.

În acest sens, este de observat că iniţial, prin H.G. nr. 1426 din 11.10.2006, s-a alocat din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului suma de 500.000 de RON pentru finanţarea obiectivului de investiţii "şcoala cls. I - VIII sat EEE., com. EEE.".

Ulterior, prin H.G. nr. 1033 din 13.10.2010 s-a alocat din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului suma de 200.000 de RON pentru acelaşi obiectiv de investiţii, iar prin H.G. nr. 1270 din 13.12.2010 s-a mai alocat din acelaşi buget şi pentru acelaşi obiectiv suma de 515.000 de RON.

Fără a se putea stabili dacă demersurile inculpaţilor s-au circumscris emiterii acestor acte normative (deşi cel puţin din punct de vedere temporal ele se situează în perioada în care inculpaţii au desfăşurat activitatea infracţională dedusă judecăţii în prezenta cauză), existenţa acestora demonstrează că Guvernul României avea competenţa legală de a rezolva problema asigurării resurselor necesare finanţării şcolii din EEE. (alături de sute de alte obiective asemănătoare din întreaga ţară), prin emiterea unor hotărâri în acest sens.

Inculpaţii cunoşteau foarte bine această realitate, dovadă fiind mijlocirea întâlnirii martorului J. cu martorul Y., în calitatea acestuia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei. Independent de faptul că acest minister avea obligaţia sau doar posibilitatea de a aloca din bugetul propriu resursele necesare finanţării obiectivelor de învăţământ, esenţial pentru prezenta cauză este faptul că obţinerea unei hotărâri de Guvern era o cale legală pentru plata lucrărilor efectuate de societatea martorului K. la şcoala din EEE., iar inculpaţii C. şi F. au promis că îţi vor exercita influenţa pentru obţinerea unui asemenea act, fiind fără relevanţă că acesta nu era emis doar în considerarea şcolii din EEE.

Ulterior, prin H.G. nr. 649 din 22.06.2011, nr. 1001 din 12.10.2011 şi nr. 255 din 3.04.2012, Guvernul a mai alocat resurse din Fondul de rezervă bugetară pentru plata unor arierate, cheltuieli curente şi de capital ale mai multor unităţi administrativ-teritoriale, între care şi comuna EEE., fără ca acestea să se refere explicit şi/sau exclusiv la şcoala din localitate.

În privinţa constatărilor Curţii de Conturi (Sinteza raportului de audit privind Contul general anual de execuţie a bugetului de stat pe anul 2014 şi Raportul privind finanţele publice locale pe anul 2014 la nivelul judeţului Bacău), acestea pun în discuţie repartizarea prin H.G. nr. 969 din 4.11.2014 şi alocarea prin Ordinul M.D.R.A.P. nr. 2209 din 2014 a unor credite bugetare din Fondul de rezervă bugetară, inclusiv unităţii administrativ teritoriale EEE., cu încălcarea prevederilor legale, susţinându-se în esenţă că o mare parte din cheltuielile acoperite din aceste credite nu erau încadrabile în categoria celor urgente sau neprevăzute, în condiţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.

În acest context, Curtea constată că în documentaţia referitoare la construirea şcolii din EEE. se află şi corespondenţa efectuată de primarul comunei, martorul S., cu diferite instituţii ale statului, precum şi răspunsurile primite la solicitările de alocări de fonduri.

Astfel, din adresa Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1611210 din 3.07.2012 se precizează că decizia cu privire la oportunitatea repartizării de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului "aparţine exclusiv Guvernului", acesta analizând solicitările şi hotărând în funcţie de necesitatea finanţării unor cheltuieli neprevăzute.

De asemenea, din adresa din 12.12.2013 a Ministerului Finanţelor Publice rezultă că potrivit art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, "prin hotărâre a Guvernului" pot fi alocate sume ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, prin majorarea transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.R.D.A.P.) la o poziţie distinctă, care va repartiza aceste sume pe ordonatori principali de credite ai bugetelor locale pentru plata arieratelor, precum şi pentru finanţarea unor cheltuieli urgente.

Dincolo de caracterul de generalitate a constatărilor invocate de inculpaţi (care nu au în vedere exclusiv şi explicit la situaţia şcolii din EEE.) şi de faptul că ele se referă la anul 2014 (când activitatea infracţională imputată inculpaţilor era demult epuizată), împrejurarea că aceste cheltuieli puteau sau nu să fie acoperite din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, întrucât ceea ce interesează din perspectiva întrunirii condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii este ca influenţa, pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul, să privească un funcţionar care are atribuţii în îndeplinirea actului pentru care s-au pretins sau primit bani ori alte foloase.

Or, aşa cum s-a văzut, alocarea primei sume pentru construirea şcolii din EEE. s-a făcut în anul 2006 printr-o Hotărâre de Guvern, astfel încât şi plăţile ulterioare erau condiţionate de alocarea de resurse în acest scop, care presupunea un act administrativ emis de aceeaşi instituţie; faptul că aceste resurse s-au alocat din bugetul Ministerului Educaţiei (cum a fost cazul H.G. nr. 1033 şi 1270/2010) sau din Fondul de rezervă bugetară (cum a fost cazul H.G. nr. 649 şi 1001/2011, 255/2012 şi 969/2014) este lipsit de relevanţă, căci în toate cazurile este vorba despre aceeaşi instituţie emitentă (Guvernul României) şi acelaşi tip de act (Hotărâre).

Cu alte cuvinte, promisiunea inculpaţilor era de intervenţie la nivel guvernamental, instituţie care era competentă să adopte actul prin care erau alocate resursele financiare necesare efectuării plăţilor.

Susţinerile inculpaţilor, în sensul că lucrările de construcţie a şcolii din EEE. fuseseră supraevaluate şi efectuate fără a exista o finanţare, nu au relevanţă prin raportare la acuzaţiile ce fac obiectul judecăţii. Mai mult, dacă aceste susţineri ar fi fost reale, inculpaţii ar fi trebuit să refuze orice discuţie pe tema alocării resurselor necesare plăţii lucrărilor efectuate, însă o asemenea conduită nu este confirmată de niciunul dintre martorii audiaţi în cauză, care au fost prezenţi la şedinţele de partid unde era ridicată această problemă de către primarul comunei din EEE..

De asemenea, împrejurarea că societatea martorului J. s-a adresat instanţelor de judecată şi a obţinut titluri executorii împotriva Primăriei comunei EEE. pentru contravaloarea lucrărilor executate şi a penalităţilor de întârziere (a se vedea Sentinţa civilă nr. 746/6.10.2010 a Tribunalului Bacău şi Sentinţa civilă nr. 161/8.10.2012 a Tribunalului Bacău) este lipsită de relevanţă, căci demersurile legale nu excludeau încercarea de a obţine rezolvarea aceleiaşi probleme şi pe alte căi, inclusiv nelegale (cum este şi cumpărarea de influenţă). Mai mult, obţinerea unor titluri executorii era insuficientă în lipsa fondurilor/bunurilor asupra cărora se putea face executarea acestora, dincolo de durata procedurilor. Acesta a fost motivul pentru care martorul J. a insistat pentru alocarea resurselor financiare necesare plăţii debitelor restante, fapt care rezultă şi din adresa din 22.09.2011 transmisă Ministerului Finanţelor Publice, în care se evocă, ca măsură alternativă, punerea în executare a primei hotărâri judecătoreşti, cu consecinţa blocării conturilor Primăriei EEE. până la recuperarea creanţelor. În legătură cu această adresă, este de menţionat că în faţa instanţei de fond martorul J. a menţionat faptul că iniţiativa unui asemenea demers a aparţinut inculpatului F., care i-a spus martorului că, existând această adresă, se va putea interesa de ea şi astfel va face intervenţii pentru alocarea sumelor.

În privinţa sumelor plătite de martorul J., ca preţ al influenţei cumpărate, acestea au fost achitate în numerar în mai multe tranşe, începând cu toamna anului 2010 şi până la sfârşitul anului 2011, fiind înmânate inculpatului F. de cele mai multe ori în biroul martorului, dar şi în camera de hotel ocupată de acest inculpat în Bucureşti.

Deşi inculpatul F. a recunoscut în declaraţia din 17.07.2015 că a primit de la martor, în biroul acestuia, doar suma totală de 80.000 de euro, probatoriul administrat în cauză demonstrează că aceasta a fost de 185.000 de euro, distinct de cei 150.000 de RON primiţi în baza antecontractului fictiv de vânzare-cumpărare.

În acest sens, SC M. SA a depus la dosarul instanţei de apel, la solicitarea inculpatului C., 20 de dispoziţii de plată în copie, cu precizarea că acestea au fost emise de SC N. SRL (care de altfel a figurat ca parte şi în antecontractul de vânzare-cumpărare), fapt pentru care nu au putut fi identificate de A.N.A.F. în evidenţa contului SC M. SA.

Aceste dispoziţii de plată au ca beneficiar pe martorul J. şi atestă plată către acesta a mai multor sume de bani cu titlu "restituire împrumut", din care la rândul său a făcut plăţile către inculpaţi, în cuantum total de 882.500 RON (circa 210.000 euro la un curs aproximativ de 4.2 RON/euro, valabil în perioada noiembrie 2010 - aprilie 2012), cu precizarea că ultima dispoziţie de plată inclusă în această sumă, de 49.000 RON nu poate fi luată în considerare din perspectiva activităţii infracţionale deduse judecăţii, în raport de data emiterii ei (26 aprilie 2012).

Concluzionând cu privire la criticile formulate de inculpaţi pe fondul cauzei, instanţa de apel constată că probatoriul administrat în cauză a demonstrat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele imputate inculpaţilor există, constituie infracţiunea de trafic de influenţă şi au fost săvârşite de aceştia, în calitate de autori (inculpaţii C. şi F.), respectiv complice (inculpatul FFF.), astfel încât soluţiile de condamnare dispuse de instanţa de fond sunt legale şi temeinice.

Astfel, inculpaţii C. şi F. au pretins de la martorul J. plata unor sume de bani, promiţând în schimb că îşi vor exercita influenţa pe lângă membri ai Guvernului în vederea emiterii unei hotărâri prin care să se aloce resursele financiare necesare plăţii lucrărilor de construcţie a şcolii din EEE., executate de SC M. SA Bacău, societate aparţinând martorului K..

Ulterior pretinderii, din toamna anului 2010 şi până la sfârşitul anului 2011, martorul J. a înmânat în mai multe tranşe inculpatului F. suma totală de 185.000 de euro, care au fost utilizaţi la finanţarea L. Distinct de aceasta, în perioada august 2010 - iulie 2011, martorul J. a mai achitat şi suma de 150.000 de RON (circa 35.000 de euro) în baza unui antecontract fictiv de vânzare-cumpărare, bani care au ajuns în posesia inculpatului FFF., fiul inculpatului F., care a pus la punct această operaţiune nereală.

4. încadrarea juridică şi legea penală mai favorabilă

În ce priveşte încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii, rezultă că inculpaţii C. şi F. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, constând în aceea că în perioada aprilie 2010- ianuarie 2012 au pretins şi primit de la martorul J., în mai multe tranşe, suma totală de 220.000 de euro atât pentru sine, cât şi pentru partidul din care făceau parte, pentru ca în calităţile deţinute atât în Parlamentul României, cât şi la nivelul organizaţiei L. Bacău să-şi folosească influenţa pe lângă membri Guvernului României în vederea alocării sumelor de bani Primăriei comunei EEE. necesare achitării lucrărilor de construcţie a şcolii din această comună, executate de SC M. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator era martorul J.

Prima instanţă a reţinut vinovăţia celor doi inculpaţi şi a dispus condamnarea lor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, reţinând însă ca aceasta a fost comisă în formă continuată, sens în care a procedat la schimbarea încadrării juridice.

Prin motivele de apel formulate în cauză, inculpatul C. a criticat schimbarea încadrării juridice, atât din punct de vedere procedural (măsura fiind dispusă fără a fi fost anterior pusă în discuţia părţilor), cât şi pe fondul ei (în sensul că în speţă suntem în prezenţa unei unităţi naturale de infracţiune, iar nu a unei unităţi legale).

În ce priveşte aspectul de ordin procedural, Curtea constată că la termenul din 26.04.2016 când au loc dezbaterile pe fond, în concluziile orale au fost formulate mai multe cereri de schimbare a încadrării juridice, fie din partea procurorului (în sensul reţinerii formei continuate a infracţiunii), fie din partea inculpaţilor (în infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 în cazul inculpatului F., respectiv în infracţiunea prev. de art. 269 C. pen. în cazul inculpatului FFF.).

Prin urmare, schimbarea încadrării juridice a fost o chestiune incidentală, rezultată din concluziile procurorului şi ale inculpaţilor pe fondul cauzei, iar nu o chestiune prealabilă acordării cuvântului în dezbateri, iar participanţii la proces au avut posibilitatea să-şi expună punctul de vedere pe aceste aspecte, în cazul inculpaţilor - odată cu propriile concluzii.

Astfel, din încheierea de dezbateri rezultă că apărătorul inculpatului C. a fost de acord cu schimbarea de încadrare solicitată de procuror, în sensul reţinerii formei continuate a infracţiunii de trafic de influenţă, în forma prevăzută de vechiul C. pen., care constituie lege penală mai favorabilă, însă a pus concluzii de achitare a inculpatului pentru această infracţiune, cu referire la disp.art. 16 lit. a) şi c) C. proc. pen.

Procedând la schimbarea încadrării juridice prin hotărârea atacată, în sensul celor solicitate de procuror, instanţa de fond nu a încălcat dreptul la apărare al inculpaţilor, căci ei au pus concluzii pe această chestiune cu ocazia dezbaterilor şi nu au solicitat amânarea judecăţii pentru a-şi putea pregăti apărarea, în condiţiile în care aspectele puse în discuţie de procuror nu vizau o schimbare de încadrare juridică propriu-zisă (în sensul reţinerii unei alte infracţiuni decât cea menţionată în rechizitoriu), ci reţinerea unei cauze de agravare a pedepsei, raportată la infracţiunea pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

În consecinţă, din perspectiva modului în care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice, critica inculpatului C. este nefondată.

În ce priveşte schimbarea de încadrare juridică, pe fondul ei, Curtea constată mai întâi că, deşi a reţinut caracterul continuat al infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpaţii C. şi F., instanţa de fond nu a arătat motivele pentru care a dispus aceasta.

Curtea reţine că infracţiunea de trafic de influenţă poate fi comisă în mai multe variante normative, prevăzute alternativ în conţinutul normei de incriminare, însă în situaţia în care pretinderea sau acceptarea promisiunii foloaselor este urmată de primirea acestora, nu suntem în prezenţa unei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, întrucât toate acţiunile săvârşite de inculpat alcătuiesc o unitate naturală de infracţiune.

Astfel, chiar dacă infracţiunea s-a consumat odată cu pretinderea ori acceptarea promisiunii de foloase, activitatea ulterioară, de primire, inclusiv în tranşe diferite, a foloaselor pretinse sau promise, nu este lipsită de relevanţă penală, ci constituie, alături de activitatea ilicită ce o precede, o unitate naturală de infracţiune.

Aceste considerente îşi găsesc pe deplin aplicabilitatea în speţă, în condiţiile în care faptele imputate inculpaţilor C. şi F. au constat în pretinderea unei sume de bani, urmată de primirea acesteia în diferite tranşe, ca preţ al influenţei promise pe lângă membri Guvernului în vederea alocării resurselor financiare necesare achitării lucrărilor de construcţie executate la şcoala din EEE. de firma martorului J..

Prin urmare, sub acest aspect, critica inculpatului C., care vizează în egală măsură şi situaţia inculpatului F., este întemeiată, cu consecinţa admiterii apelurilor formulate de aceşti inculpaţi, desfiinţarea în parte a hotărârii atacate şi rejudecării cauzei conform art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

În ce priveşte legea penală mai favorabilă, aceasta este numai aparent C. pen. în vigoare, având în vedere, pe de o parte, unele modificări aduse normei de incriminare, iar pe de altă parte, tratamentul sancţionator.

Astfel, în ce priveşte conţinutul normativ al infracţiunii de trafic de influenţă, elementul de noutate cu adevărat relevant îl constituie adăugarea unei noi condiţii de tipicitate, respectiv promisiunea autorului de a-l determina pe funcţionarul public să adopte conduita vizată de cumpărătorul de influenţă.

Referitor la scopul vânzării de influenţă, menţiunile prevăzute în art. 291 C. pen. nu reprezintă un veritabil element de notate faţă de dispoziţiile art. 257 C. pen. anterior, fiind vorba mai degrabă despre precizarea variantelor comisive/omisive, legale/ilegale pe care conduita funcţionarului public le poate îmbracă.

În legătură cu tratamentul sancţionator, legea nouă prevede un maxim special redus faţă de cel cuprins în vechiul C. pen. (7 ani închisoare, faţă de 10 ani închisoare).

Cu toate acestea, stabilirea legii penale mai favorabile trebuie să ţină seama de situaţia concretă din cauza dedusă judecăţii, în special în legătură cu incidenţa unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei ori stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, atunci când, în mod evident, criteriul legat de regimul sancţionator rămâne singurul în raport cu care este stabilită legea penală mai favorabilă.

În speţă, potrivit celor expuse anterior, situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză nu ridică dubii cu privire la întrunirea noii condiţii de tipicitate prevăzută de legea nouă, astfel încât legea penală mai favorabilă urmează a se stabili exclusiv prin raportare la tratamentul sancţionator prevăzut de lege pentru faptele comise de inculpaţi.

În acest sens, este de observat că, odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen. au fost modificate şi dispoziţiile art. 7 din Legea 78/2000, care incriminează ca variante agravate ale infracţiunilor de luare de mită sau trafic de influenţă faptele săvârşite de persoane având anumite calităţi prevăzute expres la lit. a)-d, între care şi pe aceea de persoană care exercită o funcţie de demnitate publică, incidentă în cazul inculpaţilor C. şi F..

Această variantă agravată a infracţiunii de trafic de influenţă este sancţionată cu pedeapsa prevăzută de art. 291 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime, adică cu închisoare între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni.

În aceste condiţii, legea penală mai favorabilă va fi C. pen. anterior, dacă cu ocazia individualizării pedepsei, aceasta va fi orientată către minimul special (2 ani, faţă de 2 ani şi 8 luni închisoare), respectiv noul C. pen., dacă pedeapsa aplicată în concret va fi orientată către maximul special (9 ani şi 4 luni, faţă de 10 ani închisoare).

În speţă, în condiţiile în care pedepsele aplicate inculpaţilor C. şi F., de 3 ani, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, nu au fost orientate către maximul special, rezultă că în mod corect legea penală mai favorabilă a fost stabilită ca fiind dispoziţiile C. pen. din 1969, sub imperiul căruia faptele au fost comise.

În consecinţă, critica referitoare la greşita stabilire a legii penale mai favorabile nu este întemeiată.

Curtea constată însă că, înlăturând din conţinutul încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpaţii C. şi F., forma continuată a infracţiunii de trafic de influenţă, care constituie o cauză de agravare a pedepsei, în cauză se impune a se realiza o nouă individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi.

În acest context, în aprecierea gradului de pericol social concret al faptelor săvârşite de cei doi inculpaţi, instanţa de apel va da eficienţă constatării anterioare şi va avea în vedere că infracţiunea săvârşită de aceştia nu a avut caracter continuat, nefiind astfel incidentă vreo cauză de agravare a pedepsei.

În egală măsură, va reţine implicarea concretă a fiecărui inculpat în activitatea infracţională, respectiv faptul că, după ce au fost pretinse sume de bani de către ambii inculpaţi, inculpatul F. a fost cel care i-a primit efectiv în mai multe tranşe, el fiind persoana de legătură cu martorul J. În plus, în sarcina acestui inculpat se reţine şi implicarea în tranzacţia fictivă referitoare la antecontractul de vânzare-cumpărare, din care a avut un beneficiu personal fiul său, astfel încât, spre deosebire de inculpatul C., care a acţionat doar în beneficiul partidului din care a făcut parte, pretinzând în acest sens sume de bani de la denunţător, inculpatul F. a folosit o parte din sumele de bani rezultate din activitatea infracţională şi în interesul său şi al propriei familii.

În fine, urmează a fi avut în vedere şi cuantumul sumei pretinse şi primite de ambii inculpaţi, direct sau indirect (echivalentul a 185.000 de euro).

Toate aceste circumstanţe reale, alături de cele personale menţionate în hotărârea apelată justifică condamnare celor doi inculpaţi la pedepse cu închisoarea, însă într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de prima instanţă, dar diferenţiat în raport de situaţia particulară a fiecărui inculpat.

În privinţa pedepselor accesorii, va interzice ambilor inculpaţi pe durata executării pedepselor exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi b C. pen. 1969, însă nu şi pe cel prev. de art. 64 lit. c) din acelaşi cod, având în vedere pe de o parte, cu referire la funcţiile de deputat şi senator folosite la săvârşirea infracţiunii, că acestea nu vor putea fi dobândite oricum, ca efect al interzicerii dreptului prev. de art. 64 teza a-II-a C. pen. 1969 (de a fi ales în funcţii publice elective), iar pe de altă parte, cu referire la funcţia de preşedinte al unei filiale de partid folosită de inculpatul C., că nu se impune interzicerea acesteia în raport de criteriile prev. de art. 71 alin. (3) C. pen. 1969.

În aceste limite, apelurile declarate de inculpaţii C. şi F. vor fi admise, iar cauza rejudecată, cu consecinţa reindividualizării pedepselor principale şi accesorii.

5. confiscarea specială şi restabilirea situaţiei anterioare

În ce priveşte confiscarea specială, potrivit art. 257 alin. (2) C. pen. 1969 rap.la art. 256 alin. (2) C. pen. 1969, banii primiţi ca preţ al influenţei se confiscă, o dispoziţie similară regăsindu-se şi în art. 291 alin. (2) C. pen. în vigoare.

Având în vedere că probatoriul administrat în cauză a demonstrat că suma totală pretinsă şi primită de inculpaţii C. şi F. în urma săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă a fost de 185.000 de euro, în mod corect s-a dispus confiscarea acesteia în părţi egale de la cei doi inculpaţi, respectiv câte 92.500 euro sau echivalentul acestor sume în RON.

În acest context, pentru stabilirea cuantumului sumei de bani confiscate, este lipsită de relevanţă destinaţia acestora, în condiţiile în care legea incriminează primirea banilor atât pentru sine, cât şi pentru altul (în speţă, în discuţie este finanţarea partidului din care cei doi inculpaţi făceau parte), astfel încât confiscarea întregii sume s-a făcut de la persoanele trimise în judecată în prezenta cauză, chiar şi în ipoteza în care beneficiarul real şi final al banilor primiţi ca preţ al influenţei a fost partidul ai cărei membri erau inculpaţii C. şi F.

În ce priveşte "confiscarea apartamentului" aparţinând inculpatului C., Curtea constată că prin hotărârea atacată nu a fost dispusă o asemenea măsură, ci doar menţinerea sechestrului asigurător aplicat în cursul urmăririi penale asupra bunurilor proprietatea inculpatului, pentru a garanta executarea dispoziţiei referitoare la confiscarea sumei primite ca preţ al influenţei, urmând ca executarea silită a acestor bunuri să aibă loc doar în subsidiar, în măsura în care inculpatul nu va achita de bunăvoie suma confiscată.

În ce priveşte restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, aceasta a avut în vedere existenţa unei operaţiuni juridice nereale, concretizată în antecontractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 10.000 mp. din extravilanul comunei HHH. pentru suma de 150.000 de RON, încheiat pentru a disimula primirea acestei sume de către inculpatul F. de la martorul J., ca parte a preţului influenţei traficate, respectiv cumpărate.

În acest sens, potrivit art. 256 C. proc. pen., instanţa de judecată, în cursul judecăţii, poate lua măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii a rezultat din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.

Această măsură nu este condiţionată de existenţa unei cereri sau a unui interes lezat, dispunându-se din oficiu ori de câte ori sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute în textul de lege anterior menţionat.

În speţă, desfiinţarea antecontractului de vânzare-cumpărare se impune de la sine în condiţiile confiscării sumei de 150.000 de RON, care s-a dovedit a fi în realitate parte din suma plătită de martorul J. ca preţ al influenţei traficate de inculpatul F., iar nu preţ al terenului menţionat în antecontract.

Cu alte cuvinte, lăsarea în fiinţă a acestui antecontract este incompatibilă cu măsura confiscării sumei ce reprezenta aşa-zisul preţ al viitoarei vânzări, în condiţiile actul juridic, ca negotium iuris, a avut un caracter fictiv.

În consecinţă, nici aceste critici nu pot fi primite.

Concluzionând, în raport de considerentele expuse anterior, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va admite apelurile inculpaţilor C. şi F., va desfiinţa în parte sentinţa apelată doar sub aspectul greşitei reţineri a caracterului continuat al infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina acestora şi, subsecvent, a individualizării pedepselor aplicate acestora, iar în aceste limite va proceda la rejudecarea cauzei.

Totodată, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul FFF. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Văzând şi disp.art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de inculpaţii C. şi F. împotriva Sentinţei penale nr. 61 din 26 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond: În baza art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Face aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen.(1969).

În baza art. 257 alin. (1) C. pen.(1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Face aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen.(1969).

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul FFF. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii C. şi F. rămân în sarcina statului.

Obligă apelantul - inculpat FFF. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 90 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2017.

Procesat de GGC - GV